Recitaluri - ETERNITATE

fragment

...

Tu Doamne, dă-mi te rog o clipă

Să-i las o floare-n al meu gând

Și lasă-mi Doamne după mine

Cuvintele pe-al meu mormânt…

Iar frunzele să mă citească

Într-un vânt de toamnă amețitor

Gândul meu să îi șoptească

Că m-am stins numai o clipă,

Și am să revin ...

De al ei dor.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 / ISBN: 978-973-0-32645-1 - Toate drepturile rezervate)

Iubito doar ți-am spus că nesfârșită-i dragostea...

Nu-i ea mesajul Domnului Hristos?

Iar toți cei care ne ținem strâns de-a lui cămașă,

Nu suntem nemuritori și noi,

Pășind cu pași timizi dar hotărâți,

Pe ale Sale fericite urme,

Ce duc în Rai încă de-aici?

Iubito doar ți-am spus că ești Poemul nesfârșit de dragoste,

Ce zi de zi singur se scrie...

Și cum să-ți cânt a ta frumoasă strălucire,

Tu trează fiind iar eu dormind?

Cum pot să te sărut imaginar acum,

Dacă nu îți aud din departare

Și respirația dar și timizii pași

Ce îți clădesc al tău decis destin,

Ce-i hotărât dar și trimis de sus?

Și cum să-ți spun mereu că te iubesc,

De nu îți scriu sau nu-ți vorbesc?

Iubito,lângă tine sunt acum,

Voi fi întreaga zi al tău,

Nu sunt eu adierea dimineții,

Nu sunt acum cu tine eu?

(29 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

De astăzi voi fi a ta! 

Da, ai citit bine.

Sufletele noastre se vor unii

iar noi doi vom fi un singur lucru.

Mă emoționez atunci când mă gândesc,

dar viață a fost buna cu noi și ne-a ajutat.

Am trecut prin momente grele, 

nimic în viață nu este ușor, 

și au existat multe momente când n-am mai putut

Totuși inimile noastre se cunoșteau foarte bine 

și comunicau mereu între ele. 

Increderea este cel mai important lucru 

iar noi doi chiar am discutat de la început. 

Eu nu vreau ca lumea sa mă iubească, 

vreau să mă iubești doar tu. 

Ce dor imi este de tine,

așa de mult doare…

Dar să știi că nimic nu-i etern 

și in sfarsit o sa dispara. 

Din prima zi de relatie am vrut 

iar am reușit să ajungem aici 

Să ne unim drumurile noastre. 

Pentru totdeauna vom fi împreună...

Pentru totdeauna voi fi a ta!

Față de precedenta secvență, câteva luni au trecut
Lebe a căpătat înfățișarea și caracterul personajului mut
Majoritatea timpului pe Ze tratându-l ca pe un necunoscut
Nici măcar o vorbă, nici măcar un salut.

Din fericire, Ze a început să realizeze
Sursa durerii, ba chiar a inceput să o studieze
Si să o trateze.
Si încet-încet răsad de fericire să-și planteze
În adâncul sufletului.
Ze înțelege astfel legile trecutului:

Tot ce a trecut, tot ce ai avut și tot ce ai crezut
Acum se află într-un al tărâm, unul pierdut
Si dispărut
Într-un tărâm poate displăcut, insă absolut.

Regretele au fost, sunt și vor fii permanente
Însă niciodata nu vor fii omnipotente
Așa că Ze își adună milioanele de fragmente
Din fostele sentimente
Aducându-și aminte de câteva momente
Si de câteva stări de spirit ce acum sunt absente.
Prin minte îi trec gânduri violente
Necăjirile îi sunt abundente
Însă cu ajutorul ale orchestrei 20 de instrumente,
Ale pachetului 20 de medicamente
Ze face față acestor raționamente.

În trecut, Ze pentru Lebe murea
Cu moartea cunoștință să facă putea
Si de un fir de ață de asupra abisului se ținea
Însă adevărul este ca Lebe pe Ze îl deținea.
Lui Ze foarte tare nu îi păsa
Pentru că în totalitate nu înțelegea
Însă la urma urmei, toată greutatea
A devenit evidentă odata cu distrugerea
Si realizarea.

În trecut, Ze era ignorant,

Insă acum asupra viitorul său este total gerant.

-steinkampf

Peste cap îmi este dată viața,

De când ai hotărât să pleci,

Privesc fereastra dimineața,

Sperând că poate pe drum treci

Mă-ndrept spre geam și seara,

Dorind să-apari în pragul porții,

Dar nu te văd și trist trag sfoara,

Să cadă draperia, în liniștea nopții

Petrec mult timp cu ochiul pe fereastră,

De dimineață până seara târziu,

Făra-nțelege despărțirea noastră,

Și cum iubirea, s-a dus pe pustiu

Încerc să-mi răspund la întrebări,

Și unde, când, care din noi a greșit

De ce-am cedat așa ușor la provocări,

Când nimic nu anunța că s-a sfârșit

Încă mai cred în tot ce ne-a unit,

În dragoste, fără niciun suspin,

Și că putem ierta, de ne-am mințit,

Și numele să ni-l păstrăm..în buletin!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Chipuri triste,chipuri grave,

Cuibăresc pe străzi pustii

Fără uși și fără geamuri

Un culcuș pentru o zi.

Că nomazi am fost odată

Asta ține de trecut...

Azi nomadă-i țara toară!

Ne întoarcem în trecut?

"Acolo e liniste/acasă s-a luat curentul și lampa e un trandafir incediat/Ieri au ingropat-o pe Raluca/in sicriul ei mic și dantelat a rămas duhul sfânt/,intr-un felinar cu licurici/pielea ei oranj atingea toate ,profețiile pamantului/De -acum nu mai am prieteni la,scoala/colegul de banca ma va privi /oblic,mâinile mele vor sta la,spate /și vor numără 6 luni."

M-a copleșit iubirea ta,

M-a copleșit dragostea ta,

Când o fi să mor

Te rog, nu mă uita.

Eu te-am iubit enorm de mult 

Te-am scris în stele cu creion;

Dragostea ta să nu o dai

Din inimă nicicând.

Ador cugetul tău sfânt 

Ce nicăieri nu a plecat 

A rămas închis pe veci 

Iubindu-l Dumnezeu!

Nu știu să încep anune..

Să-ți zic tot ce am a spune..

Să-ti zic cat de tare doare,

Dragostea la departare..

Să-ti zic ca am mai crescut,

Sa-ti zic ca tu imi esti scut

Ca esti raza mea de soare..

pe timp de furtuni amare..

Gandul ca te voi vedea…

Imi face sa-mi fie viața..

Mai “usoara”,dar nu prea ..

Cu cat mai mult eu ma gândesc..

Cum sa fac sa te privesc..

Cu atat ma amagesc..

Ca nu pot sa te gasesc..

As vrea de poti sa vezi..

Ca zi si noapte ma gandesc..

La tine ,la fericire..

As vrea un semn ceva

Sa-mi spui “sunt aici “FETIȚA MEA”!

Cu perdelele lăsate,

Șed la masa mea de brad

De la Ikea

Focul pâlpâie în sobă 

Iară eu pe gânduri cad.

A fost și înca este un vis frumos. 

Însa doar un vis

Nu și realitatea. 

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.

Te urmăream de-a lungul molatecei poteci

Ale facebookului

Pân’-ai pierit, la capăt, în trifoi.

Nu te-ai uitat o dată înapoi!

O iubire dispărută ,ce doar ieri mă fericea,

Iar azi privesc doar la un om ce mă nimicea.

M -ai lovit atât de tare, cu a ta forță arzătoare,

Ce din muza ta m-ai făcut azi o simplă scriitoare.

Nu mai uit ce am iubit ,dar iubesc ce m-a rănit,

Iar tu mi-ai pus în piept doar o bucata de granit.

Nu plâng, nu zbier, nu strig după niciun ajutor,

Dar pentru mine ai devenit doar un restitutor.

Tu cu simpla ta privire mi-ai luat iubirea,culoarea și speranța,

Și mi-ai dat la schimb doar nesiguranța.

Mai vreau doar un ultim glas plăpând ca să-ți aud,

Să te obișnuiesti că de astăzi eu numai te exclud.

Iubirea a durat asemenea-i o arzătoare vară,

Și m-a rănit adânc asemenea-i o fiară.

Mai vreau să trag o ultima țigară,

Sunt pregătită să gust din a vieții cafea amară.

Aș vrea să pleci,să fugi și,te rog,tu să mă uiți,

Și să nu tragi te rog niciodată de oamenii răniți.

Mai iartă câteodată și chiar atunci iubesti,

Și uită suflete curate să vrei să le rănești.

Ratacita printre cutiuțe strălucitoare,

Ea,cutiuța prăfuită,

Strigă mut:Te rog,deschide-ma!!

Dar oamenii nu au răbdare,

Nu vad dincolo de aparente.

Unii o îndepărtează ironic și rece

Dar nu-i așa?,totul trece..

Și durerea,și lacrima,

Speranța se transforma-n consolare,

Și uneori,când cade care-o raza de soare

Ceva straluce in interiorul cutiutei,

Că un diamant ascuns.

Oamenii trec grăbiți,nepăsători și reci

Pe langa cutiuța prăfuită,

Ploaia o spala cu picurii ei.

Acum e frumoasa.

Oamenii o vad și vor s-o deschidă.

Prea târziu,un lacăt greu o închide,

Cad lacrimi de ploaie,o liniște tristă,

Diamantul din ea e acolo,

Și totuși,pentru ei el nu mai exista..