1  

Epigrame VIII

 

Vizită

 

Iar e-n vizită mamaia,

De-alaltăieri de pe la zece,

A venit c-a prins-o ploaia,

Dar uită ca să mai plece.

 

Uneia care a dat de bani

 

Când nu aveai serviciu şi lovele,

Erai un stup cu miere şi nectar,

Iar azi cu milioane în portofele,

Te-ai transformat într-un viespar.

 

Unor români – corona virus

 

A fost nevoie de o pandemie,

Şi multe sfaturi cu-nţeles,

Ca întreaga Românie,

Să se spele un pic mai des.

 

 Epigrama

 

Un catren cu poanta-n cioc,

Şi cu patru versuri bune,

Primele te ţin la foc,

După ultimul vei fi cărbune.

 

Unui bețiv

 

Când se uită spre podgorii,

I se dilatează porii,

Și se vaită la vecin,

Că îi lasă gura vin.

 

Pantofii

 

Pe mama pantofii o băteau,

Și aproape zilnic suferea,

Dar într-o zi când se certau,

Văzui că tata pantofii îi purta.

 

Umor

 

E plin de umor vecinul meu,

Iar altul ca el nu întâlneşti,

I-atât de dezvoltat umorul său,

Că râde şi la un Banc de peşti.

 

Magicianul

 

Pe un fost magician vestit,

Bibliotecarul școlii l-au făcut,

Dar un eşec cumplit s-a dovedit,

Că încet din cărţi au disparut.

 

Şcolarizare forţată,

 

Cam târziu veni la şcoală,

Avea şaipe ani şi oleacă,

Dar din tot ce studia,

Doar si-laba îi plăcea s-o facă.

 

Sărăcie

 

Fiind sărac de nedescris,

N-a mai suportat ruşinea crasă,

Servicii Funerare şi-a deschis,

Să aibă ce pune pe masă.

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Epigrame VIII

Data postării: 20 mai 2024

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 995

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Dorinţă

 

Dezbracă Doamne pielea de pe mine,

Și lasă-mă doar carne vie,

Îmi este greu ca să mai fiu ca Tine,

Spășit, umil și fără de mânie.

 

Dezînflorește-mi crinii din obraz,

Și lasă-mă în firea mea de om,

Nu pot zâmbi când mi-e necaz,

Și nici să cânt când trebuie să dorm.

 

Neluminează Doamne, ochii mei,

Că n-am să pot privi doar către cer,

Când peste tot surâd viclean femei,

Iar eu sunt june și mereu stingher.

 

Dezrădăcinează-mi limba vinovată,

Când scuip venin în loc de miere,

Iar râsul fă-mi-l de primată,

Şi apoi aruncă-mă peste tăcere.

 

Neînsuflețește-mi lacrima din sânge,

Să-mi bată în tâmple dimineața,

Şi ia-mi odihna care mă deplânge,

Şi rupe Doamne odată-n mine viața.

 

Mai mult...

Decorporalizare

 

Sufletul mi se-nalță cu aripi de jar,

Îmbrățișând vântul care nu doarme;

Inima-mi pulsează undeva într-un far,

Și stârnește pe mări furtuni și alarme.

 

Fiecare zbor e tremur, e foc și scântei,

Durerea se-mpletește-n dorințele mele;

Lumina e frântă în palme de zei,

Și apoi prin mine e trimisă în stele.

 

În ochii-mi orbi văd reflecții de infinit,

Iar glasul meu ca un tunet răsună;

Întreg universul se așază smerit,

Și-l hrănesc neîncetat cu lapte de lună.

 

Și iarăși port cu mine nemărginirea,

În piept am un soare care nu piere;

Noaptea și cerul îmi fură privirea,

Și devin brusc: Nematerie și Înviere.

 

Mai mult...

Semne

 

Vioi vă îndreptați spre dezastru,

Într-o lume de chipuri cioplite,

Pe cer nu mai e nici un astru,

Iar lumina-i și ea pe sfârșite.

 

Născociți zi de zi Dumnezei,

Şi-i rugați să vă-adune comori,

Veți sluji permanent pentru ei,

De veți fi desfătați în orori.

 

Vă adunați mai apoi în biserici,

Și surâdeți prostesc la icoane,

Blesteme aruncați peste clerici,

Înfigând în Iisus mii de piroane.

 

Peste tot se zăresc cimitire,

Însă eu mă întorc la obârșii,

Și dispar neînsemnat ca o știre,

Ca un apus fericit pentru dânșii,

 

Ca un dor schingiuit de iubire,

Ca un semn pentru-a doua venire.

 

Mai mult...

Emoții 4

 

Am iubit-o atât de mult,

încât, într-o zi,

mi-am pus capul pe pieptul ei

doar ca să aud dacă inima mea

bate și acolo.

 

Nu ne-am certat.

Ne-am desprins.

Ca două frunze care cad din același copac,

dar vântul le duce în sensuri opuse.

 

N-am păstrat nimic —

nici o fotografie, nici un cuvânt.

Doar felul în care, uneori,

mă trezesc noaptea

și întind mâna spre locul unde nu mai e.

 

Mai mult...

Poveste

 

Tu poate nici nu știi că fără veste,

Se pierde-n visul tău acea poveste,

Cu un răvaș, cu al meu nume,

Ce lasă-n urmă întreaga lume,

Și-un fel de pace care nu se vede,

Doar stă ca apa limpede în vedre.

 

Iar dimineața, când lumina vine,

Și mută noaptea-n lucruri mai mărunte,

Va fi rămas din tot ce ne-a legat

Un fir de dor, abia de observat,

Dar care ține cerul să nu cadă,

Și inima cu-a sa iubire fadă.

 

Și poate-n vise îți va ajunge,

Un semn din somnu-mi care plânge,

Un gând ce se-nfiripă-n șoapte,

Și-ți mângâie urechea-ntreaga noapte,

Iar blânda lună-n geam îți bate,

Să vezi prin ea, a mea singurătate.

 

Tăceri adânci se strâng sub pleoape,

Ca lacrimi sfinte să dezgroape,

Și-n suflet cad tristeți, încet

Și-ți bate ochiul stâng discret;

Și-n spaima ta, un rece simț revine,

Că s-a-ntâmplat ceva cu mine.

 

Și-n somnul tulbur, noaptea-i tristă,

Iar luna a coborât pe prispă,

Și casa-i plină de singurătate,

Iar ochiul stâng mai tare ți se zbate,

Și parcă aievea încet se mișcă clanța,

Și-n marș funebru trece ambulanța.

 

Mai mult...

Adio!

 

Ți-am scris pe cer adio,

Dar ploaia a-ncetat,

Și-n loc de stropii ploii,

Eu lacrimi am vărsat.

 

Am vrut să-ți uit adresa,

Să nu mai știu de ea,

Dar drumu-mi trece zilnic,

Pe sub fereastra ta...

 

N-am să-ți mai scriu poeme,

C-ar fi doar seci cuvinte,

Voi scrie iar... Adio!

Pe cruci și pe morminte.

 

Și-n fiecare zi femeie,

Mâncat și ros de patimi,

Îți voi lăsa la poartă,

Câte-un buchet de lacrimi.

 

Mă uit cum pică frunza,

Și cerul parcă pică,

Iar inima mă-nțeapă,

Și sunt cuprins de frică.

 

Mereu pe sub fereastra-ți,

Un suflet gol va trece,

Apucă-i mâna caldă,

Și nu-l lăsa să plece.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

De mine, de vrei să mai ştii...

 

De mine, de vrei să mai ştii,

Caută-n abisuri ori stele,

Nu mai căuta printre cei vii,

Căci vei găsi doar poemele mele.

 

Pe mine, de vrei să mă vezi,

Un zâmbet de orfan priveşte,

Ori ochii întrebători şi umezi,

Ai căprioare-i când moartea-şi primeşte.

 

De vrei să-mi mai auzi glasul,

Fluier de doină ascultă,

Şi-ai să auzi sunet din pasul…

Ce-a părăsit o lume absurdă.

 

Acum să cauţi ... e târziu,

Am fost aici şi mult am aşteptat,

Am stat plângând cu sufletul pustiu,

Cu dor flămând şi înstrăinat.

Mai mult...

Magie

Știi, 

de-ai fi lângă mine-acum,

Te-aș ține strâns de mână,

Al meu să fii!

Să nu mai pleci,

Măcar...o săptămână.

Aș construi pentru-amândoi,

O lume fermecată,

Cu luna, soarele și noi

Și cu "A fost odată..."

Te-aș desena-ntr-un colț de suflet

Și te-aș păstra o veșnicie,

De n-ai fi Tu, 

te-aș inventa

Și viața s-ar schimba-n magie.

Mai mult...

wildemon

boschetarul de la margine
este învăluit de viermii putrefacției
și de izul blestemului
să ne depărtăm, strigă mulțimea
înfuriată de așa arătare,
ori să ucidem hoitul lumii noastre
din mijloc, femeia se apleacă
și îi ridică capul murdar
și-l sărută:
- odată a fost parte din mine,
odată, pe când libertatea unuia
însemna blestemul celuilalt!
Mai mult...

Bogăția sărăcirii cu tine

Imaginez că ești perna mea
Doar eu știu cât de aproape te simt
Îmi înfing capul în pieptul tau
Și respir încet, inspir...Expir...
Las gândurile să mi se împrăștie
Însă gândul despre tine tot acolo stă
Gândul despre tine mă face să cred în iubire
Acest ideal îi dă orgoliului meu un sentiment de mânie.
[...]
Grav obicei de a nu mă stăpâni
Laș mi-e sufletul, slabă mi-e inima
De ce continui să mă primești în casa ta,
Dacă eu doar suferință îți voi împărtăși?
Nu-s vreun făt frumos
Sau înzestrat cu sute de arginți,
Nu-s călare pe un cal alb
Sau un mare cunoscut prinț.
Chiar de aș avea o femeie mai frumoasă ca tine,
Aceasta n-ar exista cu adevărat
Chiar de aș avea toți banii lumii,
Fără tine sunt sărac.

Mai mult...

Cu capul în nori

Mă uitam ieri la nori

și mă întrebam oare…

Cum e să-i atingi cu adevărat,

doar pe ei, nu prin ploaie.

 

Apoi mă uitam la tine,

și cred că ești cea mai aproape de cum se simte un nor,

doar că la nori nu mă uit cu dorul ăsta sfâșietor,

cum mă uit după tine spre a-mi imagina

că atingerea unui nor ar semăna măcar puțin cu o îmbrățișare de-a ta.

 

Sunt adesea cu capul în nori,

dar știu că distanța dintre mine și-un nor de pe cer este mare,

și de fapt tu ești norul meu de pe pământul pe care stăm,

și vreau să te îmbrățișez atât de tare…

până când… fulgerăm.

 

Astfel, sper…

să întoarcem prin îmbrățișarea noastră,

o ploaie spre cer,

iar norii să înceapă să se întrebe cu “capul în oameni”

cum se simte să atingi un om, doar un om…

nu prin ploaie.

 

Le-aș povesti eu, dar am scris poezia asta când eram cu capul în nori,

iar dacă înspre mine chiar acum un nor s-ar apleca,

aș refuza politicos să-l ating pentru că de fapt totul a fost un pretext

să-ți spun câtă nevoie am de-o îmbrățișare de-a ta.

Mai mult...

Prinde-mă

Am căzut adând

În curenții durerii

Care mă poartă prin fundul oceanului

Întunecat și rece.

 

Sângele mi se răcește în vene

Eu mă scufund tot mai adânc

În apa înghețată și

Plină de necunoscut.

 

Hainele și corpul îmi sunt ude,

Apa unindu-le ușor,

Șoptindu-mi ușor un dulce adevăr

Chiar și atunci când mor...

 

Nu mai pot ieși la suprafață

Chiar daca sunt aproape.

Nu mai am voința de a mă ridica

Iar corpul tot mai în jos se scufundă.

 

Nu mai rezist

Așa că întind mâna 

sperând că mă va prinde cineva

Dprindu-mi ca tu sa fii acela.

 

Vreau să te aud spinând

"Prinde-mă și nu-mi da drumul

Ține-mă strâns și cât mai aproape

Sau dă-mi drumul pentru o eternitate".

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍