Epigrame XXIV

Unei dive

S-a scris astăzi în jurnal,

Că a mai căzut o stea,

Dar, profesional...

Ea, era deja!

Covorul

Întrebând odraslele,

Ele mi-au spus pe șleau,

Covorul ura Paștele,

Că la Paște îl băteau.

Lui Rodion Cămătaru - dădea multe goluri

Era temut ca adversar,

Până în ultima secundă,

Considerat ca unic cămătar,

Ce a dat... fără dobândă.

Unor arbitri - s-a pus VAR și-n Liga I

Au pus VAR pe stadion,

Dar i-ați găsit beleaua,

Și n-o mai dregeți din penson,

Ci dați direct cu bidineaua.

Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial

                                   la cal cu mânere

Calul l-a strunit cu vervă,

Călărind-ul fără frică,

Şi-l hrănea fără rezervă,

Nu cu ovăz, ci cu Urzică.

Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial

                                   la cal cu mânere

I-a zvârlit pe toți la rând,

Dar la Marius șade blând,

Nechezând, apoi explică,

N-am ce-i face... mă urzică.

Epitaf unui șomer

Ca să știe toți drumeții,

Doarme aici ca-n timpul vieții.

Principiul al doilea al corupției

Dacă un polițist acționează asupra unui infractor

cu o forță numită acțiune,

Cel de-al doilea acționează asupra primului

cu o forță Ban-ală, denu-Mită reacțiune.

Principiul al doilea - postulat

Dacă un polițist acționează asupra unui superior

cu o forță numită acțiune,

Cel de-al doilea acționează asupra primului

cu o forță de sus în jos numită Sancțiune.

Legea fecalostaticii

Un om intrat într-un rahat,

Este atras de acesta de sus în jos,

Cu o forță egală cu cât a furat,

Dezlocuind un puternic miros.

Legea presiunii

Presiunea exercitată asupra unui om,

Este invers proporțională cu educația sa.

Legea lui Om

Intensitate cu care omul trece prin viață,

Este proporțională cu studiile efectuate,

Și invers proporțională cu ce el învață,

De la dejecțiile aruncate de societate.

Unui șomer

I-au spus răstit toți de acasă,

Ba chiar și soața sa colerică,

Să-și caute o slujbă frumoasă,

Și de-atunci merge la biserică.

Unui actor

Rolul unui surdo-mut a prins,

Și-a jucat perfect, destins

Însă, din culise o știm,

Că sufleor... era un mim.

Voie bună

Fiecare din alt loc,

Reveniră la baracă;

Ea miroase a busuioc,

El miroase a busuioacă.

am așezat lumânările pe pervaz, lângă flori

(lalele cumpărate de la domnul cu mustață

din piață)

și aș folosi bricheta de ocazii

cu ștrasuri aurii prinse cu superglue

să ardă

aprinse, arată ca un peisaj morbid

și blând, cald, o flacără

care să-mi ardă perdeaua cu flori

și buline verzi

să sune vecinii la pompieri

să primesc puțin ajutor

Mă simt cel mai bine 

La 5 dimineața,

Întins pe canapea

Ascultând ploaia de afară.

După o noapte de băut vin ieftin

Știind că in câteva ore

Oamenii din toate colțurile lumii

Trebuie să se ridice din pat

Să se imbrace și sa plece in diverse locuri

La muncă, la facultate, in vizită la o rudă

La o cafea cu un vechi prieten

Sau, oriunde.

Cum pot ei să ignore ploaia ?

Pentru că eu voi fi tot aici

Ascultând cum picăturile de apă

Se frâng de acoperiș

De pământ

De urechile câinilor si de cozile pisicilor

De mașina mea cea veche

De sufletul meu.

Voi asculta până se va opri

Sau

Până voi muri.

Voi asculta.

Intrebându-mă

Cât timp intenționează Dumnezeu

Să piardă cu mine.

Cat de frumos se unduiește

Pielea pe soldul generos

Si ce frumos cu totul straluceste, 

In spuma caldei bai

Si eu atat de bine - acum miros;

Cat de frumoase alunitele -mi pe piept ,

Ca-ntru-un car mic pe cerul pielii mele

Ce sanatos si vrednic este trupul meu

Ce armonie -n suflet si pe piele…

Dar va veni o zi cand pielea -mi gri va fi

Rece si fara stralucire

Iar alunitele si soldul si toate imi vor fi,

cand carul mic si el va fi murit,

De-un miros greu … si in a mea pieire

Toate se vor sfarma,

In mici bucati la Cer se vor inalta,

In Carul Mic al pielii mele

Faptura imi voi aseza.

se mai resoarbe o zi din buboiul acesta urât

denumit  viață

colcăie de puroi și se scurge în noapte

sufletul stă înghesuit într-o scorbură părăsită

abia respirând

îi simt lacrimile pe inimă

la ce bun acest chin

mă întreb

să-ți trăești viața ca o viperă

cu sângele rece

într-un tufiș

la ce bun tot acest zbucium

atâta pierdere de timp

pentru treburi atât de mărunte

precum serviciul

mersul la supermarket

păstrarea unei relații de suflet în contra naturii

când mâine sosește în sfârșit

primăvara

femeia cu ochi de smarald

în rochia ei albă de mireasă eternă…

Trezit in roua dimineții,

In zbuciumata zi a vieții,

Și chior de somn văd printre rânduri,

Lumina întunecată-n gânduri.

Nebun e gândul unde eu,

Mă tot zbat sa fiu un zeu,

Dar am puteri ce-s limitate,

Și ancorat mă țin in departe.

Departe-n văi de realitate,

Poteci de gânduri strâmtorate,

Și-n briza rece de îndoială,

Devin mahmur, căci gândul zboară.

Dar in văzduhul omenirii,

Recapăt gândul scurt al firi,

Căci nu pot să străbat pământul,

Decât purtat pe sus de Gândul.

Bestialitatea lumii m-a dărâmat,

Mi-a tăiat aripile în plin zbor,

A furat bucuriile ce mi s-au dat,

Oferindu-mi tristeţe şi un fals onor.

Zelul şi pasiunea mea nebună,

Vraja demonică ce am consumat-o,

Pentru a deveni o făptură mai bună,

Groteasca lume, mi-a spulberat-o.

Elanul şi ardoarea ce am risipit,

Pentru a deveni un individ strălucitor,

De otrava lumii a fost înghiţit,

În infinita-mi durere cu-n glas rugător.

Am hotărât să trăiesc la temperaturi ireale,

Unde viaţa nu rezistă, nu poate respira,

Mă voi hrăni cu bucurii imaginare,

Ca lumea să piardă puterea asupra mea.

Sub somnul tău cad clipele în neant,

Iar visele trec toate prin al nopții staul,

De unde Luna mulge laptele șarmant,

Și ți-l oferă spre băut amestecat cu aur.

Prin vălul alb ce baldachinul înconjoară,

Ca o regină închisă-n turn aidoma pari,

O rază din fereastră făptura îți măsoară,

Să-ți facă o statuie din țurțuri glaciari,

La care să se-nchine bolnav de insomnie,

Un chip plăpând ce plânge astăzi pe o stea,

Fugit demult, de tânăr, să-i țină companie,

Frumoasei Venus pe când nu prea dormea.

Veniţi şi alungaţi-mi teama,

Voi, mângâieri de mamă ,

Se întinde peste mine drama,

Şi-mi simt privirea ca pe-o rană .

Veniţi şi alungaţi-mi grija,

Voi, sfaturi părinteşti

Mă hăcuieşte-n suflet schija,

Şi toate în jur par nefireşti.

Veniţi şi-mi alinaţi durerea,

Voi, leacuri din străbuni,

Mi-e inima amară  precum fierea,

Iar ochii-mi ard în cap ca doi tăciuni.

Veniţi şi sufletul mi-l curăţaţi,

Voi, preoţi din altarele creştine,

O singură  meteahnă  nu-mi iertaţi,

Şi anume, c-am iubit pe orişicine.

Veniţi şi-mi puneţi o aripă ,

Voi, îngeri păzitori,

Să-mi pot sălta pentru o clipă,

Privirea peste muritori.

Mereu am zburat cu aripa frântă,

Mereu am umblat şchiopătând,

Ascult pe mama cum cântă,

Privesc pe tata plângând…

Mereu mi-a fost teamă de mine,

Mereu am ales un alt drum,

Clocot mi-a fost sângele-n vine,

Trăirea… scânteie şi scrum.

Mereu am avut o grijă în plus,

N-am ascultat de sfat ori dojană,

La mulţi vorbe acide le-am spus,

Pe toţi, îi port acum ca pe-o rană.

Haină mai este și ploaia,

Și vântul ce strigă la noi,

Le simt în ureche bătaia,

Șuieratul și stropii greoi.

Aleargă prin aer umbrele,

Și crengi, curcubeie și flori,

Melcii scot coarnele grele,

Când tunetul geme în nori.

Cad frunze grămadă tușind,

Vântul aduce tărgi ambulante,

Umile stau scorburi cerșind

Putregaiuri și resturi de plante.

În ceruri o lampă se-aprinde,

Și vântul, și ploaia dispar,

Un roșu amurg încet se întinde,

Și-n ochii iubitei, stele apar.

Am adormit în zborul către tine,

Și-acum mie rău de atâta bine,

Citesc nedumerit pe-o filă-n carte,

Că toate viețile de om ar fi deșarte.

Gândesc acum ce mult am mai iubit,

Și brusc din zboru-mi m-am oprit,

Căci și iubirea are un fel de moarte,

Atunci e adevărat, că viețile-s deșarte!

Prea mult cu ochii cufundați în carte,

Deodată m-am trezit că ești departe,

Și soarta manifeste peste tot împarte,

Că toate viețile de om ar fi deșarte,

Iar fiecare arde-n propriul univers,

Și-apoi din Cartea Vieții va fi șters.