Depărtare

 

Demult m-am depărtat de laic,

M-am cufundat în vraf de cărţi,

Nu că aş fi vreun biet prozaic,

Ci doar să fiu aproape de cei morţi.

 

Mi-e silă ca alt om alăturea să-mi fie,

Căci două bestii e mult de suportat,

Cu toţii am devenit o mare tragedie,

Pentru natură şi acest pământ curat.

 

M-am izgonit în grote aflate-n sihăstrie,

Şi-mi rumeg gândul măsluind un vers,

Nestăpânit consum peste măsură poezie,

Şi mă rescriu acolo, unde, am fost şters.

 

Mă recompun din murmur de izvoare,

Şi recitesc la nesfârşit pe Kant şi pe Socrate,

Dezbat cu ei manipularea marilor popoare,

Şi cum devine omul... o simplă vietate.

 

Ascult în nopţi ploioase stihiile gemând,

Şi prind să înţeleg ce e cu omenirea,

Căci suntem daţi acestui sfânt pământ,

Ca o cunună şi nicidecum să îi grăbim sfârşirea.

 

Nici gând nu am să mă întorc acasă,

Deja îmi cresc aici în grotă rădăcini,

Doar o durere mare în inimă m-apasă,

Că oamenii cu oameni au devenit străini.

 

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Depărtare

Data postării: 23 septembrie 2023

Vizualizări: 669

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Primăvară

Te-aș lua să te-nvelesc

cu brațele-mi

Și să-ți șoptesc

Cât înfloresc

Când pe tine te privesc

dimineața

Când mă trezesc.

Te iubesc.

Mai mult...

Cum ai aparut asa te-am si pierdut

Imi pare rau ca nu a fost sa fie

Imi doream ca tu sa fii ce am asteptat de mult..

Zambeam ca o nebuna cand vedeam al tau chip..

Cat a fost m-ai facut fericita

Crede-ma sau nu chiar mi-e dor de tine

LA ORA 00:20 inca sper sa vii cum ai promis

Pentru ca daca nu vii distrugi si ultima clipa de fericire..

Mai mult...

Ducesa pantelimonului

Ducesa pantelimonului 

Si ea era poezie 

El era poet 

Si el scria despre ea

Erau doi imparati in lumi diferite 

Si se iubeau pe ascuns 

Ca daca parinti aflau  

Era de rau 

Doi necunoscuti 

Din lumi diferite 

El din cea buna 

Ea din cea rea 

S au cunoscut

Si s au placut 

Si s au iubit mult 

Si inca se iubesc 

Pana intr o zi 

Parinti lor 

Au aflat de ei 

Ca se iubesc 

Si leau  interzis sa se mai vada 

Sa nu se mai iubeasca

Si sa uite unul de altu 

Si eu nu au putut sta  sechestrati in casa 

Parinti iau maritat 

Pe ea cu alt baiat ce nu il iubea  

Si pe el cu o fata ce nul il interesa de ea 

Pana intr o zi cand acestia au evadat

Si au fugit in lumea mare 

Si s au iubit pana la adanci batraneti. tu de ce nu vrei sa ne iubim asa ?

.

Mai mult...

Брату

Сто лет не виделись с тобою,

Сто лет, ты понимаешь брат?

За это время всё покрылось мглою, 

За сотню лет, кто в этом виноват?

 

Кто виноват что все было важнее?

Что я с тобой забыли про семью.

Что жизнь моя в сто раз темнее, 

Что я не говорил тебе, про боль свою.

 

Прости меня за дни молчанья,

Когда я мог сказать тебе прости!

Когда я знал что наши притязания, 

Затмят веселые, былые дни.

Mai mult...

Prima iubire

Ploaia de stele ce cade din cer,

Hrănește rădăcina primei iubiri,

Înflorind în crepuscul de priviri

Precum florile unui vonicer.

 

Ramurile lui în patru muchii,

Inspiră iubirea prin jurăminte

În cuvinte blânde și sfinte

Ce-n bucurie oglindesc ochii.

 

Nuanțele albe-verzui de arbust

Împrăștie mirosul dulce al fericirii,

Și tu împărtășești efectul iubirii

Fără a ignora aspectul ei vetust,

 

Sentimentul iubirii este veșnic.

Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,

Diamant într-o montură din aur,

Simfonie în suflet creată năstrușnic.

Mai mult...

O ultimă îmbratișare

Tu pentru mine.. c-o inima de gheață

Eu pentru tine... cu sufletul fierbinte

Si-asa vom înainta în viață

Doar aducându-ne aminte!

Tu doar cu gandul  rece

Eu cu un vis ca o văpaie,

Viața-ntreagă ne-om petrece

Când în soare, când în ploaie.

Tu tăios cu vorbe seci

Eu cu vorbe iubitoare...

Într-o zi ai sa-ntelegi,

Cât mi-am dorit o ultimă imbratișare....

Mai mult...

Primăvară

Te-aș lua să te-nvelesc

cu brațele-mi

Și să-ți șoptesc

Cât înfloresc

Când pe tine te privesc

dimineața

Când mă trezesc.

Te iubesc.

Mai mult...

Cum ai aparut asa te-am si pierdut

Imi pare rau ca nu a fost sa fie

Imi doream ca tu sa fii ce am asteptat de mult..

Zambeam ca o nebuna cand vedeam al tau chip..

Cat a fost m-ai facut fericita

Crede-ma sau nu chiar mi-e dor de tine

LA ORA 00:20 inca sper sa vii cum ai promis

Pentru ca daca nu vii distrugi si ultima clipa de fericire..

Mai mult...

Ducesa pantelimonului

Ducesa pantelimonului 

Si ea era poezie 

El era poet 

Si el scria despre ea

Erau doi imparati in lumi diferite 

Si se iubeau pe ascuns 

Ca daca parinti aflau  

Era de rau 

Doi necunoscuti 

Din lumi diferite 

El din cea buna 

Ea din cea rea 

S au cunoscut

Si s au placut 

Si s au iubit mult 

Si inca se iubesc 

Pana intr o zi 

Parinti lor 

Au aflat de ei 

Ca se iubesc 

Si leau  interzis sa se mai vada 

Sa nu se mai iubeasca

Si sa uite unul de altu 

Si eu nu au putut sta  sechestrati in casa 

Parinti iau maritat 

Pe ea cu alt baiat ce nu il iubea  

Si pe el cu o fata ce nul il interesa de ea 

Pana intr o zi cand acestia au evadat

Si au fugit in lumea mare 

Si s au iubit pana la adanci batraneti. tu de ce nu vrei sa ne iubim asa ?

.

Mai mult...

Брату

Сто лет не виделись с тобою,

Сто лет, ты понимаешь брат?

За это время всё покрылось мглою, 

За сотню лет, кто в этом виноват?

 

Кто виноват что все было важнее?

Что я с тобой забыли про семью.

Что жизнь моя в сто раз темнее, 

Что я не говорил тебе, про боль свою.

 

Прости меня за дни молчанья,

Когда я мог сказать тебе прости!

Когда я знал что наши притязания, 

Затмят веселые, былые дни.

Mai mult...

Prima iubire

Ploaia de stele ce cade din cer,

Hrănește rădăcina primei iubiri,

Înflorind în crepuscul de priviri

Precum florile unui vonicer.

 

Ramurile lui în patru muchii,

Inspiră iubirea prin jurăminte

În cuvinte blânde și sfinte

Ce-n bucurie oglindesc ochii.

 

Nuanțele albe-verzui de arbust

Împrăștie mirosul dulce al fericirii,

Și tu împărtășești efectul iubirii

Fără a ignora aspectul ei vetust,

 

Sentimentul iubirii este veșnic.

Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,

Diamant într-o montură din aur,

Simfonie în suflet creată năstrușnic.

Mai mult...

O ultimă îmbratișare

Tu pentru mine.. c-o inima de gheață

Eu pentru tine... cu sufletul fierbinte

Si-asa vom înainta în viață

Doar aducându-ne aminte!

Tu doar cu gandul  rece

Eu cu un vis ca o văpaie,

Viața-ntreagă ne-om petrece

Când în soare, când în ploaie.

Tu tăios cu vorbe seci

Eu cu vorbe iubitoare...

Într-o zi ai sa-ntelegi,

Cât mi-am dorit o ultimă imbratișare....

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Dezamăgire

 

Cu mintea rătăcind în amăgire,

Mă-ndrept agale spre tăceri,

Sub pleoapele căzute de iubire,

Se frânge dragostea de ieri.

 

Îi port în piept icoana nemuririi,

Cu glasul stins de-atâtea căutări,

Și mă închin sub crucea amintirii,

Sperând s-o întâlnesc în alte zări.

 

Azi port în inimă o veche rană,

Din ea se scurge sângele tristeții,

Sub pielea mea e numai toamnă,

Și veșteji îmi sunt anii tinereții.

 

În jurul meu e-o mare fără țărmuri,

Și mă înec din nou în amintiri,

Cu mâinile întinse către ceruri,

Din mintea mea înalț dezamăgiri.

 

Mai mult...

Poarta iubirii

             glosă

 

Nu pot iubi decât distrugându-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Într-o melancolică trăire.

Încerc de mine să fiu mai aproape,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

 

Arunc lumini şi accept umbre,

Râd din priviri de chipuri groteşti,

De suflete maladive şi sumbre,

Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.

Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,

Prin trucuri viclene demascându-mă,

Strigând la toţi ce-i întâlnesc,

Nu pot iubi decât distrugându-mă.

 

Tăcerea îmi pare un urlet atunci,

O bestie perversă cu care mă lupt,

Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,

Urme mârşave de care sunt supt.

De nebunia supremă un pas mă desparte,

Un simţ netrăit îmi erupe din fire,

Acopăr infinitul cu tot ce împarte,

Ca un suprem pătimaş în iubire.

 

Inundaţii de foc şi incendii de apă,

Ca pe o nălucă mă cuceresc,

Chiar moartea din mine se adapă,

Dându-mi rezerve să mai trăiesc.

Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,

Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,

Fiind singurul nefericit făcut să spere,

Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.

 

Cu lacrimi izvorâte din singurătate,

Îmi ard obrazul pur şi inocent,

Iar ochiul în orbită mi se zbate,

Simţindu-se stingher şi delincvent.

Cascade de tăcere îmi tună în chip,

Lovit de fulger cad în nesimţire,

Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,

Dintr-o melancolică trăire.

 

Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,

Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,

Numai împotriva-mi nu am această putere,

Iar a mea taină nu o pot dezlega.

Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,

Îndopând-o cu tot ce se mai poate,

Cu speranţa demult anulată,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

 

Faptul că exist, râd sau plâng,

Îmi ascunde orice pudoare,

Doar în mine se risipă sau strâng,

Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.

Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,

Căci în mine toate au intrare sau ieşire,

Din mine pornesc spre culmi de paroxism,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.

 

Izvorăşte în flux din apele vieţii,

Iubirea supremă dorită de toţi,

Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,

Cărând cu ea a fericirii porţi;

Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,

Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,

Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…

Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.

 

Aici mi se pare fatalitatea o glumă,

Eternitatea o vorbă rostită, un joc.

Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,

Adevărul minciună iar ghinionul noroc.

De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,

Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,

Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

 

Poarta închisă de propria-mi iubire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

Într-o melancolică trăire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot iubi, decât distrugându-mă.

Mai mult...

Rătăcire

 

Cu fața îndreptată către cer,

Pornii la drum a mia oară,

Picioarele odihnă-mi cer,

Că mersu-mi este ca pe sfoară.

 

Mi-e pasu' atras de stâncă și nisip,

Dar trupul revoltat se abține,

Mă-ntorc în el și calm îi zic:

- Tu, taci... Și mergi cu mine.

 

Popasuri fac doar în abisuri,

Întunecimi cu pasu-mi luminez,

Şi tot ce mișcă prin desișuri,

În mersul meu îi angrenez.

 

Mi-e lesne să m-avânt oriunde,

Dar sufletului nu-i convine,

Și-i zic prin respirări profunde,

- Tu, taci... Și mergi cu mine.

 

Escaladez și piscuri mari de gheață,

Simt ochiul drept ca pe-un far de mare,

Doar gândul încă îmi mai este în viață,

Și mă îndrept spășit spre reîncarnare.

 

Aproape când sublimul să-l ating,

Aud un urlet lung venind din mine,

Și-mi spuse înainte să-l conving,

- Rămâi aici... Tu nu mai vii cu mine!

 

Mai mult...

Întoarcerea în haos

 

La începutul lumii aş vrea să trăiesc,

În vârtejurile demonice ale haosului originar,

Să vibrez de o nelinişte universală şi să iubesc,

Orice trăire din neantul stingher şi precar.

 

Simţirea mea să pâlpâie de acest efort,

De aceste nebunii, văpăi şi negre abisuri,

Să ating infinitul şi să pot să-l suport,

Să ucid întristarea şi să râd peste visuri.

 

Legile lumii să dispară în interiorul meu,

Şi-n această topire, să mă plictisesc,

Haosul ca o bestie să mă muşte mereu,

Atunci să plâng, dar să râd că trăiesc.

 

Un apocalips răsturnat, izvorât din aspiraţii,

Cu groază şi bucurii în acelaşi timp,

O întoarcere în haos şi în ale lui senzaţii,

Pe care nu le voi oferi niciodată în schimb.

 

Mai mult...

Adio!

 

Ți-am scris pe cer adio,

Dar ploaia a-ncetat,

Și-n loc de stropii ploii,

Eu lacrimi am vărsat.

 

Am vrut să-ți uit adresa,

Să nu mai știu de ea,

Dar drumu-mi trece zilnic,

Pe sub fereastra ta...

 

N-am să-ți mai scriu poeme,

C-ar fi doar seci cuvinte,

Voi scrie iar... Adio!

Pe cruci și pe morminte.

 

Și-n fiecare zi femeie,

Mâncat și ros de patimi,

Îți voi lăsa la poartă,

Câte-un buchet de lacrimi.

 

Mă uit cum pică frunza,

Și cerul parcă pică,

Iar inima mă-nțeapă,

Și sunt cuprins de frică.

 

Mereu pe sub fereastra-ți,

Un suflet gol va trece,

Apucă-i mâna caldă,

Și nu-l lăsa să plece.

 

Mai mult...

Epigrame XVI

 

Unui elev

 

Învaţă bine. Aşa se ştie,

Şi-a primit în dar Iphon,

Dar când mesajul să îl scrie,

S-a dovedit că e afon.

 

Unui elev

 

Pe al său birou frumos,

Lumina cade: romb şi sferic.

Condiţii bune, să fie studios,

Dar mintea lui…e-n întuneric.

 

Unora

 

Eu doar puţin v-am înţepat,

C-o epigramă ce împunge,

Dar rana că s-a infectat,

E că aveţi otravă-n sânge.

 

Unui agronom

 

Ca agronom i-o gazdă bună,

El îţi oferă doar bucate Bio,

Îţi dă să bei lichior de mătrăgună,

Şi-n loc de “Pa” îţi spune...Adio!

 

Reuniune de familie

 

Ne-am pus la masă toţi cu drag,

Dar fratelui îi tremură sprânceana,

Nu de durere ori de trac,

Ci că văzu sub masă damigeana.

 

 

La priveghi

 

L-au înjurat, l-au ponegrit,

Fiecare cu-al său stil,

Apoi după ce-a murit,

Au găsit c-a fost cinstit.

 

Unora

 

În viaţă am scris ceva catrene,

Chiar un poem, un epitaf…

Şi-am constatat că prea devreme,

Audienţa am făcut-o praf.

 

Unui coleg – serveam numai Grasă de Cotnari

 

În tinereţe am ciocnit paharul,

Apoi, întemeind şi casa,

Am împărţit: eu, alegând Cotnarul

Iar lui îi rămăsese…Grasa.

 

Răspuns la epigramele mele

 

Mi-a răspuns c-o epigramă,     

Fără de asemănare:

Îi ca ciorba fără zeamă,

Şi ca pâinea fără sare.

 

Unuia căruia i-am împrumutat bani

        

N-aş vrea prea tare să discut,

Dar asta se petrece între noi,

Îmi zice frate când îl împrumut,

Şi avarule când să mi-i dea înapoi.

 

 

Mai mult...

Dezamăgire

 

Cu mintea rătăcind în amăgire,

Mă-ndrept agale spre tăceri,

Sub pleoapele căzute de iubire,

Se frânge dragostea de ieri.

 

Îi port în piept icoana nemuririi,

Cu glasul stins de-atâtea căutări,

Și mă închin sub crucea amintirii,

Sperând s-o întâlnesc în alte zări.

 

Azi port în inimă o veche rană,

Din ea se scurge sângele tristeții,

Sub pielea mea e numai toamnă,

Și veșteji îmi sunt anii tinereții.

 

În jurul meu e-o mare fără țărmuri,

Și mă înec din nou în amintiri,

Cu mâinile întinse către ceruri,

Din mintea mea înalț dezamăgiri.

 

Mai mult...

Poarta iubirii

             glosă

 

Nu pot iubi decât distrugându-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Într-o melancolică trăire.

Încerc de mine să fiu mai aproape,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

 

Arunc lumini şi accept umbre,

Râd din priviri de chipuri groteşti,

De suflete maladive şi sumbre,

Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.

Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,

Prin trucuri viclene demascându-mă,

Strigând la toţi ce-i întâlnesc,

Nu pot iubi decât distrugându-mă.

 

Tăcerea îmi pare un urlet atunci,

O bestie perversă cu care mă lupt,

Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,

Urme mârşave de care sunt supt.

De nebunia supremă un pas mă desparte,

Un simţ netrăit îmi erupe din fire,

Acopăr infinitul cu tot ce împarte,

Ca un suprem pătimaş în iubire.

 

Inundaţii de foc şi incendii de apă,

Ca pe o nălucă mă cuceresc,

Chiar moartea din mine se adapă,

Dându-mi rezerve să mai trăiesc.

Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,

Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,

Fiind singurul nefericit făcut să spere,

Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.

 

Cu lacrimi izvorâte din singurătate,

Îmi ard obrazul pur şi inocent,

Iar ochiul în orbită mi se zbate,

Simţindu-se stingher şi delincvent.

Cascade de tăcere îmi tună în chip,

Lovit de fulger cad în nesimţire,

Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,

Dintr-o melancolică trăire.

 

Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,

Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,

Numai împotriva-mi nu am această putere,

Iar a mea taină nu o pot dezlega.

Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,

Îndopând-o cu tot ce se mai poate,

Cu speranţa demult anulată,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

 

Faptul că exist, râd sau plâng,

Îmi ascunde orice pudoare,

Doar în mine se risipă sau strâng,

Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.

Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,

Căci în mine toate au intrare sau ieşire,

Din mine pornesc spre culmi de paroxism,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.

 

Izvorăşte în flux din apele vieţii,

Iubirea supremă dorită de toţi,

Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,

Cărând cu ea a fericirii porţi;

Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,

Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,

Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…

Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.

 

Aici mi se pare fatalitatea o glumă,

Eternitatea o vorbă rostită, un joc.

Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,

Adevărul minciună iar ghinionul noroc.

De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,

Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,

Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,

Poarta închisă de propria-mi iubire.

 

Poarta închisă de propria-mi iubire,

Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,

Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,

Încerc de mine să fiu mai aproape.

Într-o melancolică trăire,

Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,

Ca un suprem pătimaş în iubire,

Nu pot iubi, decât distrugându-mă.

Mai mult...

Rătăcire

 

Cu fața îndreptată către cer,

Pornii la drum a mia oară,

Picioarele odihnă-mi cer,

Că mersu-mi este ca pe sfoară.

 

Mi-e pasu' atras de stâncă și nisip,

Dar trupul revoltat se abține,

Mă-ntorc în el și calm îi zic:

- Tu, taci... Și mergi cu mine.

 

Popasuri fac doar în abisuri,

Întunecimi cu pasu-mi luminez,

Şi tot ce mișcă prin desișuri,

În mersul meu îi angrenez.

 

Mi-e lesne să m-avânt oriunde,

Dar sufletului nu-i convine,

Și-i zic prin respirări profunde,

- Tu, taci... Și mergi cu mine.

 

Escaladez și piscuri mari de gheață,

Simt ochiul drept ca pe-un far de mare,

Doar gândul încă îmi mai este în viață,

Și mă îndrept spășit spre reîncarnare.

 

Aproape când sublimul să-l ating,

Aud un urlet lung venind din mine,

Și-mi spuse înainte să-l conving,

- Rămâi aici... Tu nu mai vii cu mine!

 

Mai mult...

Întoarcerea în haos

 

La începutul lumii aş vrea să trăiesc,

În vârtejurile demonice ale haosului originar,

Să vibrez de o nelinişte universală şi să iubesc,

Orice trăire din neantul stingher şi precar.

 

Simţirea mea să pâlpâie de acest efort,

De aceste nebunii, văpăi şi negre abisuri,

Să ating infinitul şi să pot să-l suport,

Să ucid întristarea şi să râd peste visuri.

 

Legile lumii să dispară în interiorul meu,

Şi-n această topire, să mă plictisesc,

Haosul ca o bestie să mă muşte mereu,

Atunci să plâng, dar să râd că trăiesc.

 

Un apocalips răsturnat, izvorât din aspiraţii,

Cu groază şi bucurii în acelaşi timp,

O întoarcere în haos şi în ale lui senzaţii,

Pe care nu le voi oferi niciodată în schimb.

 

Mai mult...

Adio!

 

Ți-am scris pe cer adio,

Dar ploaia a-ncetat,

Și-n loc de stropii ploii,

Eu lacrimi am vărsat.

 

Am vrut să-ți uit adresa,

Să nu mai știu de ea,

Dar drumu-mi trece zilnic,

Pe sub fereastra ta...

 

N-am să-ți mai scriu poeme,

C-ar fi doar seci cuvinte,

Voi scrie iar... Adio!

Pe cruci și pe morminte.

 

Și-n fiecare zi femeie,

Mâncat și ros de patimi,

Îți voi lăsa la poartă,

Câte-un buchet de lacrimi.

 

Mă uit cum pică frunza,

Și cerul parcă pică,

Iar inima mă-nțeapă,

Și sunt cuprins de frică.

 

Mereu pe sub fereastra-ți,

Un suflet gol va trece,

Apucă-i mâna caldă,

Și nu-l lăsa să plece.

 

Mai mult...

Epigrame XVI

 

Unui elev

 

Învaţă bine. Aşa se ştie,

Şi-a primit în dar Iphon,

Dar când mesajul să îl scrie,

S-a dovedit că e afon.

 

Unui elev

 

Pe al său birou frumos,

Lumina cade: romb şi sferic.

Condiţii bune, să fie studios,

Dar mintea lui…e-n întuneric.

 

Unora

 

Eu doar puţin v-am înţepat,

C-o epigramă ce împunge,

Dar rana că s-a infectat,

E că aveţi otravă-n sânge.

 

Unui agronom

 

Ca agronom i-o gazdă bună,

El îţi oferă doar bucate Bio,

Îţi dă să bei lichior de mătrăgună,

Şi-n loc de “Pa” îţi spune...Adio!

 

Reuniune de familie

 

Ne-am pus la masă toţi cu drag,

Dar fratelui îi tremură sprânceana,

Nu de durere ori de trac,

Ci că văzu sub masă damigeana.

 

 

La priveghi

 

L-au înjurat, l-au ponegrit,

Fiecare cu-al său stil,

Apoi după ce-a murit,

Au găsit c-a fost cinstit.

 

Unora

 

În viaţă am scris ceva catrene,

Chiar un poem, un epitaf…

Şi-am constatat că prea devreme,

Audienţa am făcut-o praf.

 

Unui coleg – serveam numai Grasă de Cotnari

 

În tinereţe am ciocnit paharul,

Apoi, întemeind şi casa,

Am împărţit: eu, alegând Cotnarul

Iar lui îi rămăsese…Grasa.

 

Răspuns la epigramele mele

 

Mi-a răspuns c-o epigramă,     

Fără de asemănare:

Îi ca ciorba fără zeamă,

Şi ca pâinea fără sare.

 

Unuia căruia i-am împrumutat bani

        

N-aş vrea prea tare să discut,

Dar asta se petrece între noi,

Îmi zice frate când îl împrumut,

Şi avarule când să mi-i dea înapoi.

 

 

Mai mult...
prev
next