Depărtare
Demult m-am depărtat de laic,
M-am cufundat în vraf de cărţi,
Nu că aş fi vreun biet prozaic,
Ci doar să fiu aproape de cei morţi.
Mi-e silă ca alt om alăturea să-mi fie,
Căci două bestii e mult de suportat,
Cu toţii am devenit o mare tragedie,
Pentru natură şi acest pământ curat.
M-am izgonit în grote aflate-n sihăstrie,
Şi-mi rumeg gândul măsluind un vers,
Nestăpânit consum peste măsură poezie,
Şi mă rescriu acolo, unde, am fost şters.
Mă recompun din murmur de izvoare,
Şi recitesc la nesfârşit pe Kant şi pe Socrate,
Dezbat cu ei manipularea marilor popoare,
Şi cum devine omul... o simplă vietate.
Ascult în nopţi ploioase stihiile gemând,
Şi prind să înţeleg ce e cu omenirea,
Căci suntem daţi acestui sfânt pământ,
Ca o cunună şi nicidecum să îi grăbim sfârşirea.
Nici gând nu am să mă întorc acasă,
Deja îmi cresc aici în grotă rădăcini,
Doar o durere mare în inimă m-apasă,
Că oamenii cu oameni au devenit străini.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 23 сентября 2023
Views: 227
Poems in the same category
Ce-ar fi
De ar cădea o frunză vie-n palma ta
Ai ține-o-n apă s-o sădești la primăvară?
De ar cădea un fulg pribeag în urma ta
Ai stârni vântul să îl plimbe după toamnă?
De-ai prinde-o inimă albastră-n mâna ta
Ai strânge-o-n brațe să îi simți caldă bătaia?
De-ai prinde-un suflet rătăcit sub talpa ta
Ai ridica picioru-ncet să nu-i faci rană?
De-ar fi durere nesfârșită-n calea ta
Ai să-i alini cu-n strop de suflet suferința?
De-ar fi lumină strălucind în urma ta
Cale întoarsă ai să faci să-i simți prezența?
Ce-ar fi dacă eu frunză aș cădea
Ce-ar fi de-aș fi topit în palma ta
Ce-ar fi dacă un suflet ai salva
Ce-ar fi de-aș fi lumină-n viața ta
doar marea/2
iscodind tâlcul
prin-ntunecatul coclau,
al înfumurării,
amfiteatre revarsă-
pe scări fumigene,
dezgustul mășilor
din lut.
Căutări
Am să-ți trec prin gând uneori
Căutând biată aripă frântă
Pe cealalt-am legat-o cu flori
Cu acelea ce cred că te-ncântă
Stă pe inimă piatră și-i grea
Scufundându-se-n râul de lacrimi
Căutându-ți lumina de stea
Arde stins înecându-se-n patimi
Cu speranță o mână întind
Așteptându-ți și zâmbet și ploaie
Cu cealaltă încerc să o țin
Dar plecată-i să-ți ceară iertare
Mă aleagă doi pași pe nisip
Căutând urma tălpilor tale
Dorul zace-ntr-o palmă strivit
Aruncându-mă-n grea așteptare
Timpul pare să umble oprit
Căutând suflet trist ascultare
Strigă inima-n piept să o simt
Bate-n ușa iubirii ce doare
Praful orelor tace răstit
Așteptând a cuvintelor ploaie
Nici o vorbă cât fir de nisip
Căutând să m-arunce-n uitare
Poate singur s-ajungă-mpărțit
Părăsindu-se-n două contrare
Una astăzi și alta un mit
Să abdice-anulând căutare
Doi golâmbi
doi golâmbi
dinspre-asfințit se-ndreaptă,
lăsându-se purtați de soartă
doi golâmbi
privesc ningăul cum trece,
dar în Decembrie abia începe timpul rece
doi golâmbi
oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum
fără să se facă scrum?
doi golâmbi
așteaptă să vină iar Cuptor,
visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor
doi golâmbi
stau de vorbă ore în șir
pe-o cruce într-un cimitir
doi golâmbi
se uită unul la altul,
senin mai e albastrul!
doi golâmbi
vor să se mai încălzească,
prin alte părți să se odihnească
doi golâmbi
poate au intrat cândva și-n casa ta
și ai crezut că-s altceva
doi golâmbi
au făcut din beznă dimineață
și au preschimbat iedera-n ineață
doi golâmbi,
îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,
înfruntă anotimpurile care zboară
doi golâmbi
caută a vieții norocoasă stea,
n-au idee că s-au născut deja sub ea
doi golâmbi
ar rămâne în aer pentru o eternitate,
căci acolo grijile dispar toate
doi golâmbi
se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,
așa că au omorât universul care-i desparte
doi golâmbi
se prefac că-s rezistenți la durere
când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele
doi golâmbi
se întreabă dacă mai e mult
până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt
doi golâmbi
au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună
și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună
doi golâmbi
se cutremură de lugubrul de după moarte
și nici nu și-au pictat portretul de noapte
doi golâmbi
cânta către răsărit
cu versuri ce demult s-au rătăcit
doi golâmbi,
că-s naivi imunologic au înțeles deja,
tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva
doi golâmbi
trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,
dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment
doi golâmbi
sunt de nedespărțit
și, totuși, încă nu s-au întâlnit
Ești cea mai frumoasă
Nu-mi amintesc pe-altcineva
În frumusețe să te-ntreacă!
Nici zâmbetul de platină cu diamante să-l poarte
Cum numai tu îl porți universal!
Cine din lumea asta largă nu te-ar dori?
Iar de te-ar știi că ești captivă între pământ și cer,
Ori prinsă în ghearele tristeții,
Cu ușurință pentru tine s-ar jertfi!
Nu chipul tău ce-l porți e însăși iubirea cu misterul ei?
Sunt întrebări ce pleacă de la mine către tine...
Nu-mi trebuie răspunsuri astăzi,
Iar mâine nu există de tu nu vrei!
Dar voi rămâne-așa cum ți-am mărturisit deja,
Nu-mi amintesc pe nimeni
Să aibă frumusețea ta!
(11-24 noiembrie Vasilica dragostea mea)
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în turcă
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
10 yıl önce bize ilham veren bir kişinin imajını tekrar ziyaret edebilir miyiz?
Evet, sadece istememiz gerekiyor.
Evet, üzerimizde olumlu bir etkisi olsaydı,
Evet, eğer bizi motive ettiyse,
Evet, eğer o bizi anlayabilseydi (çoğu insan anlayamaz),
Evet, bize karakterinden, ruhunun güzelliğinden ve tutkularından bir şeyler aktarabilseydi,
Evet, eğer hâlâ resimlerine bakıp sevinçle iç çekiyorsam,
Evet, fikirlerinin ne kadar benzersiz olduğu konusunda bizi suskun bıraktıysa (bunlardan biri beni her bakımdan gerçekten şaşırttı),
Evet, onun bakış açısını görmemizi nasıl sağlayacağını bilseydi,
Evet, bize hediyelerinin milyarda birini verebilseydi
Evet, kahkahasıyla, nezaketiyle, dilekleriyle bize bulaştıysa,
Evet, bunun sizi daha iyiye doğru değiştirdiğini, daha zengin olduğunuzu (ahlaki, etik, duygusal olarak) düşünüyorsanız,
Evet senden vazgeçmeseydi, sana güvenmeyi tercih etti, sonuç almadan zamanını boşa harcayacağını düşünmedi,
Evet, eğer onun güvenine de ihanet etmemişsen,
Evet, birbirimizi tanıdığımız süre boyunca içimize hırsları nasıl aşılayacağını ve onları nasıl artıracağını bilseydi,
Evet, eğer onun gibi pek fazla kişi olmadığını anlarsak,
Evet, eğer gerçekten ahlaki değerlere önem veriyorsa, her insan nasıl daha iyi, daha nazik, daha şefkatli, daha hoş bir versiyona ulaşabilir?
Evet, onu her gördüğümde hep aynı heyecanı yaşasaydım, çamurlu yağmur sularının sıçraması, daha gergin anları olması, sinirlenmesi, yorulması, daha gergin anları olması önemli değildi. grip olmuştuk ve artık aynı mükemmel karakter özelliklerinden yararlanamıyorduk,
Evet, ona yöneltilen düşünceler yüreklerimizde meyve vermişse,
Evet, yabancı olmasa bile bundan daha fazlasıydı, ona yaklaştığınızı hissediyordunuz, bir arkadaş ya da abla gibiydi.
Evet, eğer onun yardımıyla her gün bir adım yukarı çıkabilseydin,
Evet, her şeyi öyle bir sakinlik ve tutkuyla inşa edebilseydi ki, düşününce bile tepki veremiyorsunuz.
Evet, eğer onu etkilemek için boşuna çabalamayacağını düşünüyorsan,
Evet, yaşlılık onun için gerçekten güzellik anlamına geliyordu, gençliğinde çok daha şişmandı, ama kilo verme isteği vardı, kendisinde kendisini rahatsız eden kusurları düzeltecek zamanı vardı, 50'li yaşlarında hepimizi memnun edecek kadar vakti vardı ,
Evet, "Romenlerin yeteneği var" gibi bir realite şovuna katılmaya gerçekten değerdi,
Evet, "yetenek" kelimesini gündeme getirdiğim için, böyle bir şeyin olmadığını, bize hiçbir yetenek verilmediğini ve yanımızda öbür dünyaya götürmediğimizi, gösterdiği yeteneğin kazanılmış bir yetenek olduğunu ondan öğrendim. beceri, olağan bir şeyin sonucu,
Evet, düştüğümde (tökezlediğimde), bana nasıl yardım edeceğini biliyordu.
Evet, keşke onu bugün olduğu 70. yılda hala kaldırımlarda, markette, konserlerde, belediye binasında, stadyumda görebilseydiniz.
Evet, onu bir kez daha görmek isterim...
7 yıldır benim için daha çok abla gibi olan (yaklaşık 42 yaş büyük) sevgili kadınım (ve baş harfleri C.P.), sonra sen de ayrılmak zorunda kaldın, başka bir aşama yaklaşıyordu. Bilinçaltımda bir muamma gibi kaldın, nasıl olmamı isterdin, sana daha çok ne göstermemi isterdin bilmiyorum bugüne kadar ama orada bir yerlerde kaldın, "Kadınlar" listesinde. 10 ve 10 erkek", sanki 10. sınıf bir gösteridenmiş gibi.
Her şeydeki beceriksizliğimi bağışlayın ama isteyerek olmadı ama donuyorum, kalbim çarpıyor, çarpıntı yapıyorum, bazen soğuk bazen sıcak terliyorum, sanki içime yeterince hava girmiyor gibi gösterdiğin kişiliğe, çabalara, her şeye hayran kaldığımda ciğerlerim doluyor ve o günden bu yana beceriksizliğimi de göz önüne alırsam sana her gördüklerinden başka bir şey gösteremedim.
Other poems by the author
Cu boala în oase…
Cu boala în oase,
Compun poezii,
Moartea îmi coase,
Catrinţe şi ii,
Cu ele mă îmbrac,
În ziua din urmă,
Când înger ori drac,
Mă alege din turmă.
Cu inima rece,
Cânt doine de dor,
Moartea petrece,
La mine-n pridvor,
Se prind în horă,
Acelaşi înger şi drac,
Mai am încă o oră,
Coliva să-mi fac.
Mai am doar un pic,
Mormântul să-l sap,
Un popă peltic,
Îmi citeşte la cap,
Mai am un minut,
Să mă bag în coşciug,
Prea mult am zăcut,
Şi-am ars ca un rug.
Mi-e sufletul gol,
În a morţii cămaşă,
Acuma…când mor,
Mi-e dor de acasă.
Primăvara
Gheaţa crapă ca o coajă,
Soarele râde iară,
Iese ursul din găboajă,
Va fi iarăşi primăvară.
Iarba luptă în pământ,
Să poată ieşi afară,
Peste tot oameni săpând,
Pe ogor se ară iară.
Iese puiul din găoace,
Câmpu-i plin de ghiocei,
Sosesc păsările încoace,
Iar la stână primii miei.
Mugurele crapă-n ram,
În ecou se-aude cucul,
Grădinarul tam-nesam,
Curăţă acuma nucul.
Codrul prinde iar verdeaţă,
Musca zboară amorţită,
Un batal cu lână creaţă,
Umblă să îşi ia iubită.
Hornul nu mai scoate fum,
S-a ieşit din hibernare,
Toate s-au trezit acum,
Soba, merge la culcare.
Un broscoi pe cap cu gheaţă,
A ieşit acum din mâl,
Se holbează la albeaţă,
- Încă nu-i topit destul.
Curg pâraiele la vale,
Râul stă să se revarsă,
Strânge tot ce-i iese-n cale,
Cară tot, nimic nu lasă.
Se aud triluri în văzduh,
Păsări, stoluri mari, sosesc,
Raţa îşi cată cuibu-n stuf,
Totul e prea pitoresc.
Se trezeşte iar natura,
Lin se metamorfozează,
Iar îşi va schimba alura,
Totu-n jur vibrează.
Sfârşit …
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete…
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Soarele aruncă lumini negre,
Natura supraveţuieşte prin perfuzii,
Apa a devenit sânge iar sângele venin,
Animalele au devenit oameni,
Iar oamenii animale…
Urlă oamenii, urlă sinistru,
Animalele tac.
Pământul fuge după Marte,
Marte se ascunde după Venus …
Nimeni nu mai vrea să ştie de Pământ.
Oare ce se întâmplă pe Pământ?
E urât, e urât…
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Oamenii tac.
Cad rânduri de viaţă,
Mor fulgere, se mistuie ape,
Plâng demoni, chiuie îngeri …
Florile muşcă din buruieni,
Oamenii muşcă din oameni,
Sfinţii savurează spectacolul fără emoţii.
Nu se mai respectă nimic,
Îşi bat joc de noi …
Ne batem joc de noi.
Să iasă cineva să facă ordine …
Hei, Stalin nu încerci?
Tu, Hitler, unde fugi?
Nu mai avem conducători adevăraţi,
La toţi le este frică …
Ne simţim mai bine în această frică.
E urât, e urât …
Cad copaci, plâng stele,
Se frâng destine, se topesc suflete …
Pietrele ţipă, păsările ţipă, animalele ţipă,
Pământul geme, haosul urlă,
Păcat că nu mai sunt cei care tac.
Bună dimineaţa!
De când noaptea încet se crapă,
Şi ziua îşi prinde viaţa,
O forfotă mare se-arată …
Bună dimineaţa!
Scoate capul roşiatic,
Soarele s-alunge ceaţa,
Se trezeşte un lunatic,
Bună dimineaţa!
Trece un roi de albinuţe,
Din flori să strângă dulceaţa,
Pe ram îşi dau două vrăbiuţe,
Bună dimineaţa!
Iese în grabă o gospodină,
Merge să îşi facă piaţa,
Şi-i urează o vecină,
Bună dimineaţa!
Iese turma într-un ropot,
Să pască verdeaţa,
Doi batali îşi dau din clopot,
Bună dimineaţa!
Se ciocnesc doi slabi de fire,
Însă unul sparge gheaţa,
Şi îi zice din privire,
Bună dimineaţa!
Oricine tu vei fi,
Citeşte şi te adună,
Şi îţi urez în fiecare zi,
O dimineaţă bună.
Calul
Puneți-mi hățuri și căpăstru,
Și în manej loviți-mă cu biciul,
Am să nechez pentru deliciul vostru,
Purtând pe carne sacrificiul.
Mi-e pielea de furtună tăbăcită,
În frunte sunt țintat cu praf de stea,
Pământul plânge sub a mea copită,
Iar vântul șuieră prin coama mea.
Aruncă-mi sacul cu ovăz din iesle,
Și pune-mi o tipsie cu jăratec,
Ca să îmi crească aripe celeste,
Să pot zbura într-un ținut sălbatec,
Să bat pământul reavăn cu copita,
Cu spume în zăbală să-mi înfrâng trufia,
S-ating în zboru-mi cerul cu aripa,
Și-apoi să-mi car în spate toată herghelia,
Să zbor cu ea în galop peste planete,
Să paștem iarbă de pe Jupiter și Marte,
Și tolăniți apoi, să urmărim comete,
Cum trec la trap, ducându-se spre moarte.
Vibrații...
Sub mângâierea ta tresare carnea de pe os,
Iar inima plângând se dă de ceasul morții,
Sărutul de pe buze devine brusc nervos,
Și alergă-n jos pe coapse hăituind emoții.
Mă biciuie privirea ta ca pe un sclav fugit,
Și-n capul meu dansează trandafiri și stele,
Alerg cu ochiul pe sânu-ți alb și-nmugurit,
Și mă aștern precum un fulg pe a sa piele.
Sunt condamnat în închisoarea ta pe veci,
Îmi ispășesc pedeapsa spânzurat de pleoape,
Ca să te văd sub luna albă cum firavă treci,
Ducându-ți sânii mici din stele să se adape.
De aș putea reda în simfonii ori lungi balade,
Cum cântă carnea crudă și sângele fierbinte,
Ar înflori subit nisipul, deșertul ar da roade,
S-ar despuia pădurea și-ar freamăta cuvinte.