Evadare
Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,
Şi am simţit firescul ca pe un infern,
Mi-am dat acordul să fiu judecat,
Într-un ospiciu de nebuni modern.
Apărător să-mi fie un bătrân senil,
Iar cel ce mă acuză un uituc,
Și toate faptele de când eram copil,
Să-mi fie prezentate aici la balamuc.
Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,
Iar eu în boxă să dansez cadril,
Să fie totul jăratec și cenușă,
Să simt în mine acest dezastru inutil.
Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,
Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,
Jurații-mi cer să cad la învoială,
Și să renunț la viața-mi deșuetă.
Într-un final mi s-a rostit sentința,
Exilul printre oameni, de nici un drept privat,
Dar mi-am simțit trădată conștiința,
Și-a doua zi, în zori, am evadat.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 24 сентября 2023
Views: 565
Poems in the same category
Cuvântul
Cuvântul când ni sa dat,
Fie domnul lăudat,
Prin el bunul Dumnezeu,
Ne vorbește tot mereu.
Ne învață și ne îndrumă,
Cum să avem o viață bună.
Duhul sfânt a învățat,
Pe apostoli nencetat.
Toate limbile din lume,
Bunul Dumnezeu le știe.
Trebuie să-l căutăm,
Prin cuvânt să apelăm.
Și să cerem a avea,
Toate in viața asta,
Să ne fie cum dorim,
Pe domnul să-l îndrăgim.
Doamne noi îți mulțumim,
Acest dar, noi îl dorim,
Știm că tu le faci pe toate,
Toate bune bune toate.
Tot ce noi îți cerem ție,
Cu iertare și iubire,
Ne dai toate nencetat,
Fie domnul lăudat .
Să fie om
Să fie lumină, și întunericul a sucombat
Să fie om, și plămădită e făptură
Să fie doi, și o tăcere-a amuțit
Dintr-o cutie o tristețe s-a ivit
Să fie rău unde e bine, și-a stricat
Să fie noapte între zile, și-a venit
Să fie cer, și luna stele-a invitat
Să fie umbră când plâng norii ascuțit
Să fie azi căci poate măine a plecat
Trecând prin noapte întunericul l-a luat
Să fie inimă bătând adevărat
Să fie om când o lumină a strigat
O stea
Trăiesc cu lumina-n prăsele,
În cer am dureri de măsele,
Mă-njunghie în inimă un gând,
Trăiesc pe pământ ca-n mormânt.
Mormântul mi-l scurmă o fiară,
Mă roade omida de dud,
De la lacrima ta de aseară,
Părul îmi este tot ud.
Eşuez pe un banc de guvizi,
La căpătâi sirene-mi descântă,
Pe trup doi peştişori timizi,
Balada înecului îmi cântă.
De creştet valuri se sparg,
Spuma e ornată pe trup,
Undeva departe în larg,
Se aud urlete fioroase de lup.
Din ochi mei vii de albaştri,
Azurul încet se cromează,
Sub cerul ciorchine de aştri,
Privirea-mi siluete vânează.
Mă îneacă lumina divină,
Luceşte putregaiul din oase,
Sunt pentru gângănii tulpină,
Moartea pe mama descoase.
Mă caută cu poteri din iad,
În zori am fost topit de nămeţi,
Acum între stele eu ard,
Şi sclipesc pentru bieţii poeţi.
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în turcă
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Küple ilgili ders
Bir parça taş alınır.
kanını bir keskiyle oyuyor,
Homer'ın gözleriyle parlıyor,
ışınlarla kazınıyor
küp mükemmel bir şekilde çıkana kadar.
Daha sonra küpü sayısız kez öperler.
senin ağzınla, başkalarının ağzıyla
ve özellikle de infantanın ağzıyla.
Bundan sonra bir çekiç alınır
ve aniden küpün bir köşesi ufalanıyor.
Herkes ama kesinlikle herkes şunu söyleyecektir:
- Ne kadar mükemmel bir küp olurdu
eğer köşesi kırık olmasaydı!
Credință
Dă-mi Doamne putere
Să rabd orice -ncercare,
Ce este-n calea mea...
Să dobândesc iertare.
Necazul ce m-apasă
Să pot să-l biruiesc,
Întruna eu pe Tine,
Să pot să Te iubesc.
Aici aș vrea mereu
Să fii scăparea mea;
Să fii mereu alături
Când crucea este grea.
Să pot să-mi duc povara
Oricât ar fi de grea,
Necazul ce îmi stă
Mereu în calea mea.
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
Cuvântul
Cuvântul când ni sa dat,
Fie domnul lăudat,
Prin el bunul Dumnezeu,
Ne vorbește tot mereu.
Ne învață și ne îndrumă,
Cum să avem o viață bună.
Duhul sfânt a învățat,
Pe apostoli nencetat.
Toate limbile din lume,
Bunul Dumnezeu le știe.
Trebuie să-l căutăm,
Prin cuvânt să apelăm.
Și să cerem a avea,
Toate in viața asta,
Să ne fie cum dorim,
Pe domnul să-l îndrăgim.
Doamne noi îți mulțumim,
Acest dar, noi îl dorim,
Știm că tu le faci pe toate,
Toate bune bune toate.
Tot ce noi îți cerem ție,
Cu iertare și iubire,
Ne dai toate nencetat,
Fie domnul lăudat .
Să fie om
Să fie lumină, și întunericul a sucombat
Să fie om, și plămădită e făptură
Să fie doi, și o tăcere-a amuțit
Dintr-o cutie o tristețe s-a ivit
Să fie rău unde e bine, și-a stricat
Să fie noapte între zile, și-a venit
Să fie cer, și luna stele-a invitat
Să fie umbră când plâng norii ascuțit
Să fie azi căci poate măine a plecat
Trecând prin noapte întunericul l-a luat
Să fie inimă bătând adevărat
Să fie om când o lumină a strigat
O stea
Trăiesc cu lumina-n prăsele,
În cer am dureri de măsele,
Mă-njunghie în inimă un gând,
Trăiesc pe pământ ca-n mormânt.
Mormântul mi-l scurmă o fiară,
Mă roade omida de dud,
De la lacrima ta de aseară,
Părul îmi este tot ud.
Eşuez pe un banc de guvizi,
La căpătâi sirene-mi descântă,
Pe trup doi peştişori timizi,
Balada înecului îmi cântă.
De creştet valuri se sparg,
Spuma e ornată pe trup,
Undeva departe în larg,
Se aud urlete fioroase de lup.
Din ochi mei vii de albaştri,
Azurul încet se cromează,
Sub cerul ciorchine de aştri,
Privirea-mi siluete vânează.
Mă îneacă lumina divină,
Luceşte putregaiul din oase,
Sunt pentru gângănii tulpină,
Moartea pe mama descoase.
Mă caută cu poteri din iad,
În zori am fost topit de nămeţi,
Acum între stele eu ard,
Şi sclipesc pentru bieţii poeţi.
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în turcă
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Küple ilgili ders
Bir parça taş alınır.
kanını bir keskiyle oyuyor,
Homer'ın gözleriyle parlıyor,
ışınlarla kazınıyor
küp mükemmel bir şekilde çıkana kadar.
Daha sonra küpü sayısız kez öperler.
senin ağzınla, başkalarının ağzıyla
ve özellikle de infantanın ağzıyla.
Bundan sonra bir çekiç alınır
ve aniden küpün bir köşesi ufalanıyor.
Herkes ama kesinlikle herkes şunu söyleyecektir:
- Ne kadar mükemmel bir küp olurdu
eğer köşesi kırık olmasaydı!
Credință
Dă-mi Doamne putere
Să rabd orice -ncercare,
Ce este-n calea mea...
Să dobândesc iertare.
Necazul ce m-apasă
Să pot să-l biruiesc,
Întruna eu pe Tine,
Să pot să Te iubesc.
Aici aș vrea mereu
Să fii scăparea mea;
Să fii mereu alături
Când crucea este grea.
Să pot să-mi duc povara
Oricât ar fi de grea,
Necazul ce îmi stă
Mereu în calea mea.
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
Other poems by the author
Gerul....
Vântul mă mușcă de față,
Într-un frig infernal mă desfăt,
Sângele în vene-mi îngheață,
Cu bulgări de foc mă îmbăt.
Mi-s oasele gârbove-n coaste,
Și văd cum prăpădul revine,
Înfrunt a gerului oaste,
Și simt o Siberie în mine.
Mi-e frig și sunt rece ca gheața,
În cristale, de mișc, mă voi frânge,
Jăratec aș mânca dimineața,
Și clocot mi-aș turna peste sânge.
Mi-e frig, doar mi-e frig și îs sloi,
Soarele nu-l mai văd nici în vis,
Cu gerul port acum un război,
În care focul este strict interzis.
Ce miracol…
Mă suduie mitropolitul,
Că prescura-i din tărâță,
El uitase preasfințitul,
Că pământul n-are țâță.
Că făina de la moară,
Vinul dulce de butuc,
Nu curge pe ulicioară,
Ori tâșnește din izbuc.
Babe urlă la icoane,
Cu pomelnicul de gât,
Cade pâinea din amvoane,
Sfinții merg la ogorât,
Ce miracol, ce minune,
Avem vin și avem pâine!
Popa suflă ușurat,
În amvon pute a păcat.
Ultim drum
Azi am plecat pe ultim drum,
Cu îngerul plângând pe umăr,
Purtam în plete vin și scrum,
Femei și dansuri fără număr.
El tot plângea pe înfundate,
Oprind la crâșma lui Satan,
Şi am băut pe nemâncate,
Plătind ca-ntodeauna cu un an.
Pe toți i-am cheltuit cu ardoare,
Şi nu mai am o zi în buzunare,
Aș mai lua puţin de la fârtaţi,
Dar toţi sunt lefteri şi plecaţi.
Înger căzut
Înger orb cu aripi frânte,
Vino să te port în spate,
Glasul meu duios să-ți cânte,
Despre viață, despre moarte.
Rana să îți oblojesc,
Să-ți dau smirnă când ți-e sete,
Și cu jind să te privesc,
Cum lumina-ți arde-n plete.
Înger refuzat de rai,
Şi de iadul luciferic,
Vino-n brațe să îmi stai,
Să te-îndrum prin întuneric.
Te voi duce pe-o cărare,
Printre umbre de tăcere,
Să-ți găsești a ta visare,
Într-un strop de mângâiere.
Aripi smulse de furtună,
Ți le strângi umil la piept,
Lacrima-ți de foc adună,
Plânsul cerului nedrept.
Ești osândă sau chemare?
Glas de om ori glas divin?
Ești căzut pentru-ndurare,
Sau un semn de rău destin?
Te voi duce printre ruguri,
Unde focul curge-n ploi,
Să te-înalți printre amurguri,
Și să-ți crească aripi noi.
Dar de-i scris să fii uitare,
Depărtat de Dumnezeu,
Eu îți dau a mea suflare,
Şi în ceruri... locul meu.
O scrisoare fatală
Ce scrisoare nedreaptă ți-am scris,
N-am pomenit în ea de iubire,
Și mai mult peste toate am omis,
Să-ți vorbesc de costumul de mire.
Dar de fapt nu ți-am scris niciun rând,
C-am avut mai demult niște vise,
Cu ale mele scrisori sângerând,
Și sfârșind într-un colț nedeschise.
Savurez aiureli cu răspunsuri venind,
Dar goală-i mereu cutia poștală,
Nefiresc mai aștept zi de zi suferind,
Ca un ultim cartuș, o scrisoare fatală.
Așteaptă-mă...
Şi nu îmi pasă dacă plouă,
nimic din ce-am vorbit nu se amână,
voi fi prezent la ora nouă,
abia aștept ca să te ţin de mână.
Şi nu îmi pasă dacă ninge,
voi fi prezent la întâlnire,
nici chiar potopul nu mă poate învinge,
așteaptă-mă, că vin, iubire...
E cam târziu, dar nu pleca, mai am un pic,
e noapte, știu, dar luna-mi dă lumină,
merg în genunchi, târâș şi iarăși mă ridic,
chiar dacă trupu-mi este o ruină.
Așteptă-mă iubito, că nefiresc ajung,
și descărnat, şi fără oase de va fi nevoie,
e drumul scurt atâta timp cât plâng,
şi nimeni să mă-oprească n-are voie.
Hei, unde ești frumoaso, am ajuns?
nu-mi spune c-ai plecat ori n-ai venit,
c-atât de mult eu am vâslit prin plâns,
încât eu însumi lacrimă am devenit.
Gerul....
Vântul mă mușcă de față,
Într-un frig infernal mă desfăt,
Sângele în vene-mi îngheață,
Cu bulgări de foc mă îmbăt.
Mi-s oasele gârbove-n coaste,
Și văd cum prăpădul revine,
Înfrunt a gerului oaste,
Și simt o Siberie în mine.
Mi-e frig și sunt rece ca gheața,
În cristale, de mișc, mă voi frânge,
Jăratec aș mânca dimineața,
Și clocot mi-aș turna peste sânge.
Mi-e frig, doar mi-e frig și îs sloi,
Soarele nu-l mai văd nici în vis,
Cu gerul port acum un război,
În care focul este strict interzis.
Ce miracol…
Mă suduie mitropolitul,
Că prescura-i din tărâță,
El uitase preasfințitul,
Că pământul n-are țâță.
Că făina de la moară,
Vinul dulce de butuc,
Nu curge pe ulicioară,
Ori tâșnește din izbuc.
Babe urlă la icoane,
Cu pomelnicul de gât,
Cade pâinea din amvoane,
Sfinții merg la ogorât,
Ce miracol, ce minune,
Avem vin și avem pâine!
Popa suflă ușurat,
În amvon pute a păcat.
Ultim drum
Azi am plecat pe ultim drum,
Cu îngerul plângând pe umăr,
Purtam în plete vin și scrum,
Femei și dansuri fără număr.
El tot plângea pe înfundate,
Oprind la crâșma lui Satan,
Şi am băut pe nemâncate,
Plătind ca-ntodeauna cu un an.
Pe toți i-am cheltuit cu ardoare,
Şi nu mai am o zi în buzunare,
Aș mai lua puţin de la fârtaţi,
Dar toţi sunt lefteri şi plecaţi.
Înger căzut
Înger orb cu aripi frânte,
Vino să te port în spate,
Glasul meu duios să-ți cânte,
Despre viață, despre moarte.
Rana să îți oblojesc,
Să-ți dau smirnă când ți-e sete,
Și cu jind să te privesc,
Cum lumina-ți arde-n plete.
Înger refuzat de rai,
Şi de iadul luciferic,
Vino-n brațe să îmi stai,
Să te-îndrum prin întuneric.
Te voi duce pe-o cărare,
Printre umbre de tăcere,
Să-ți găsești a ta visare,
Într-un strop de mângâiere.
Aripi smulse de furtună,
Ți le strângi umil la piept,
Lacrima-ți de foc adună,
Plânsul cerului nedrept.
Ești osândă sau chemare?
Glas de om ori glas divin?
Ești căzut pentru-ndurare,
Sau un semn de rău destin?
Te voi duce printre ruguri,
Unde focul curge-n ploi,
Să te-înalți printre amurguri,
Și să-ți crească aripi noi.
Dar de-i scris să fii uitare,
Depărtat de Dumnezeu,
Eu îți dau a mea suflare,
Şi în ceruri... locul meu.
O scrisoare fatală
Ce scrisoare nedreaptă ți-am scris,
N-am pomenit în ea de iubire,
Și mai mult peste toate am omis,
Să-ți vorbesc de costumul de mire.
Dar de fapt nu ți-am scris niciun rând,
C-am avut mai demult niște vise,
Cu ale mele scrisori sângerând,
Și sfârșind într-un colț nedeschise.
Savurez aiureli cu răspunsuri venind,
Dar goală-i mereu cutia poștală,
Nefiresc mai aștept zi de zi suferind,
Ca un ultim cartuș, o scrisoare fatală.
Așteaptă-mă...
Şi nu îmi pasă dacă plouă,
nimic din ce-am vorbit nu se amână,
voi fi prezent la ora nouă,
abia aștept ca să te ţin de mână.
Şi nu îmi pasă dacă ninge,
voi fi prezent la întâlnire,
nici chiar potopul nu mă poate învinge,
așteaptă-mă, că vin, iubire...
E cam târziu, dar nu pleca, mai am un pic,
e noapte, știu, dar luna-mi dă lumină,
merg în genunchi, târâș şi iarăși mă ridic,
chiar dacă trupu-mi este o ruină.
Așteptă-mă iubito, că nefiresc ajung,
și descărnat, şi fără oase de va fi nevoie,
e drumul scurt atâta timp cât plâng,
şi nimeni să mă-oprească n-are voie.
Hei, unde ești frumoaso, am ajuns?
nu-mi spune c-ai plecat ori n-ai venit,
c-atât de mult eu am vâslit prin plâns,
încât eu însumi lacrimă am devenit.