Sufletul ochilor
Ascunzi tristeţi care ştiu să râdă,
Te închizi în cuşti cu zăbrelele rupte,
Încerci să porţi o mască prea hâdă,
Dar ochii te trădează şi-mi spun multe.
Arhitectura disperării o cunoşti,
Zeii tăi pe un cer subteran transpir,
Sânge decolorat de nopţi albe împroşti,
Prin strălucirea amară a unor ochi de safir.
Sub călcătura ta piatra se sfarmă,
Te plimbi poetic într-o mantie de ceaţă,
Oricine te-ntâlneşte nu mai vrea să doarmă,
Căci e vrăjit de privirea ce sufletul îngheaţă.
Sărbătoreşti monştrii căci sfinţii te-au părăsit,
Îndoieli aromate arunci şi-n Dumnezeu,
Ai frânt zâmbetele îngerilor ce te-au iubit,
Asta îmi strigă ochii tăi umezi … mereu.
Ascultă tăcerea şi înăbuşă-i glasul,
Culege speranţe şi împleteşte-ţi cununa,
Cu zeul iubirii ţine mereu pasul,
Acum, aici, acolo, niciodată şi întotdeauna.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 24 сентября 2023
Views: 513
Poems in the same category
În joc e inima!
Nu cred să fi ales bine momentul
Să-ți spun că mă opresc din drum,
Dar, prea mult am stat în carapace
Iar dragostea e doar un vis acum.
Nu știu cum, unde s-a produs ruptura
Și nici s-acuz pe cel ce poartă vina,
Dar simt că ne purtăm ca doi străini
Și între noi s-a strecurat minciuna.
Cândva visam cu ochii larg deschiși
Că în sfârșit mi-am aflat jumătatea,
Și nu credeam în despărțiri vreodată
Și să-mi trăiesc iarași singuratatea.
Vorbim în doi dar nu ne înțelegem
Și zilnic apare tensiune între noi,
Că fiecare crede în dreptatea sa
Și din nimic se iscă imediat război.
Mă voi retrage să-mi aflu liniștea
Pentru un timp ce nu-l pot estima,
Să reflectez și să-mi șterg lacrima
Dar fără a uita că-n joc...e inima!
Dor de amor
Caldura corpului tău ma arde,
Dorința creste mai mare,
Mâinile se plimba orbește pe mine
Facandu ma sa stresar.
Inima îmi arde în interior,
Pielea pe exterior,
Duși de val spre marele abis,
Strălucește sudoarea ca oglinda în lumina.
Ne am îndrăgostit unu de altu,
De inima, trup și suflet,
Sufocantul aer nu se lasă,
Un obstacol între noi,
Iar caldura arzătoare.
Ne iubim ca doi nebuni,
Ce demult nu sau văzut!
Pastel
Dai unei vieți culori din pastel,
Adieri de mistral spiritului,
Noanțe profunde, clare gândului
Și-ncerci să evadezi din rastel.
Iubești tot ce-i viu și curat,
Și-aduci un omagiu-n pamflet.
Urmezi lumina din suflet
Și-ți dorești un vis adevărat.
Romanță elenistă
Nu sunt în cărți câte
cuvinte
Vreau în versuri să le
exprim,
Despre dragostea noastră,
Iubite,
Și despre cum suferim...
Atingeri atât de-n
depărtate,
Ca o romanță
elenistă,
Gânduri amoroase
purtate
Printr-o lume atât de
tristă...
Încă sper că ești
acolo
Și ca aștepți ca într-o
zi
Să trecem amândoi
Dincolo...
Nicicând ne vom trezi....
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în italiană
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Possiamo rivisitare l'immagine di una persona che ci ha ispirato 10 anni fa?
Sì, dobbiamo solo volerlo,
Sì, se avesse un'influenza positiva su di noi,
Sì, se ci ha motivato,
Sì, se potesse capirci (la maggior parte delle persone non può),
Sì, se potesse trasmetterci qualcosa del suo carattere, della bellezza della sua anima e delle sue passioni,
Sì, se sospiro ancora di gioia, guardando le sue foto,
Sì, se ci ha lasciato senza parole per quanto fossero uniche le sue idee (una di queste mi ha davvero sorpreso in tutto e per tutto),
Sì, se sapesse farci venire voglia di vedere il suo punto di vista,
Sì, se potesse darci un miliardesimo dei suoi doni,
Sì, se ci contagiasse con le sue risate, la sua gentilezza e i suoi auguri,
Sì, se pensi che ti abbia cambiato in meglio, che sei diventato più ricco (moralmente, eticamente, emotivamente),
Si, se non si arrendeva con te, preferiva fidarsi di te, non pensava che avrebbe perso tempo senza ottenere alcun risultato,
Sì, se anche tu non hai tradito la sua fiducia,
Sì, se sapesse instillare in noi le ambizioni e accrescerle durante tutto il periodo in cui ci siamo conosciuti,
Sì, se scopriamo che non ce n'erano molti come lei,
Sì, se avesse davvero a cuore i valori morali, come potrebbe ogni essere umano ottenere una versione migliore, più gentile, più premurosa e più piacevole di sé stesso?
Sì, se avessi sempre la stessa eccitazione ogni volta che la vedevo, non importava che fosse bagnata di acqua piovana fangosa, che avesse momenti in cui era più nervosa, che si arrabbiasse, che fosse stanca, che avevamo l'influenza e non potevamo più divertirci con gli stessi superbi tratti di carattere,
Sì, se i pensieri rivolti a Lei portassero frutto nel nostro cuore,
Sì, se non fosse un'estranea, era qualcosa di più, ti sentivi più vicino a lei, era come un'amica o una sorella maggiore,
Sì, se ogni giorno salissi uno scalino, con il suo aiuto,
Sì, se riuscisse a costruire tutto con una tale calma e passione che non puoi davvero reagire a pensarci,
Sì, se pensi che non avresti tentato invano di impressionarla,
Sì, la vecchiaia nel suo caso significava davvero bellezza, era molto più grassa da giovane, ma aveva voglia di perdere peso, aveva il tempo di correggere eventuali difetti che la disturbavano, per deliziare tutti noi a 50 anni e qualcosa ,
Sì, davvero sarebbe valsa la pena partecipare ad un reality show come "I rumeni hanno talento",
Sì, perché ho tirato fuori la parola "talento", da lei ho imparato che non esiste una cosa del genere, non riceviamo nessun talento e non lo portiamo con noi all'altro mondo, il talento che mostrava era acquisito abilità, il risultato di alcune consuete,
Sì, quando cadevo (inciampavo), sapeva come aiutarmi ad alzarmi,
Sì, se solo potessi vederla ancora sul marciapiede, al mercato, ai concerti, in municipio, allo stadio correre ai 70 anni che avrebbe oggi,
Sì, vorrei vederla ancora una volta...
Mia cara donna (e le iniziali C. P.) che per me è stata più come una sorella maggiore (circa 42 anni più grande) per 7 anni, poi anche tu dovevi andartene, stava arrivando un'altra tappa. Sei rimasta come un enigma nel mio subconscio, non so nemmeno oggi come mi avresti voluto che fossi, cosa avresti voluto di più che ti mostrassi, ma sei rimasta da qualche parte lì, nella lista delle "Donne" di 10 e di 10 uomini", come in uno spettacolo di 10° grado.
Perdona la mia goffaggine in tutto, ma non era apposta, ma sto congelando, mi batte forte il cuore, palpito, sudo a volte freddo, a volte caldo, è come se non potessi entrare abbastanza aria i miei polmoni quando ammiro la personalità, gli sforzi, tutto ciò che mi hai mostrato, ed io, considerando la mia inabilità da allora, non potrei mostrarti altro che quello che hai sempre visto.
Mai frumoasă de Laura Stoica în italiană
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Più bello
Sei lontano e mi hai
Un potere immenso
Mi sveglio sorridente ogni giorno
Che occasione di averti incontrato
Per molto tempo non ho creduto all'amore.
Voglio restare nel tuo mondo amorevole
Non mi sono mai innamorato così prima
La felicità che ricevo
Voglio viverlo solo con te
Con te imparo ad amare.
Mi vedi
Più bello di quanto io sappia
mi fai sentire
Che sono il centro del mondo
E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi
Con parole dolci
Il mio cuore non vuole mentirle
Non vuole che tu lo dimentichi.
Voglio restare nel tuo mondo amorevole
Per svegliarsi sorridente ogni giorno
La felicità che ricevo
Voglio viverlo solo con te
Con te imparo ad amare.
Mi vedi
Più bello di quanto io sappia
mi fai sentire
Che sono il centro del mondo
E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi
Con parole dolci
Il mio cuore non vuole mentirle
Non vuole che tu lo dimentichi.
A volte senza di te
La strada è dura
Vorrei che tu fossi con me,
Sempre con me.
La felicità che ricevo
Voglio viverlo solo con te.
Mi vedi
Più bello di quanto io sappia
mi fai sentire
Che sono il centro del mondo
E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi
Con parole dolci
Il mio cuore non vuole mentirle
Non vuole che tu lo dimentichi.
Other poems by the author
Hibernare
Miroase a parfum în beci,
Buchetul vinului se varsă,
Afară suflă vânturi reci,
Şi iarna-i primăvara-ntoarsă.
Orașul a căzut în beznă,
Îmi cântă un ţigan la cap,
Valsez lejer din gleznă,
Cu partenera din ciorap.
Îmi curge somnul în pahar,
Iar ochiu-mi fuge pe arcuș,
Parfumu-n beci e tot mai rar,
Şi iarna-și caută culcuș.
În brațele tale...
Lunecă-n noapte
Luna ușor,
În brațele tale
Eu caut amor.
Zumzăie greieri
Plini de uimire,
În brațele tale
Eu caut iubire.
Scapără stele
Purtându-și făclia,
În brațele tale
Eu simt veșnicia.
Somnu-ți înalță
Vise regale,
Eu caut întruna
Brațele tale...
Ninge...
Ninge în parc ca niciodată,
Astăzi poți să mergi prin rai,
Băncile dorm sub zăpadă,
Doar pe fulgi mai poți să stai.
Brazii ninși par albi titani,
Ce s-au adunat grămadă,
Pe aleea cu castani,
Doarme omul de zăpadă.
Pârtii duc spre infinit,
Calci pe visuri și speranțe,
Totu' în jur e acoperit,
Alb cu-o mie de nuanțe.
Țurțuri plâng pe lângă gard,
Căci raza amiezii îi sărută,
Iar felinarele ce strașnic ard,
Când vine noaptea, îi salută.
Ninge întruna ca-n povești,
Iarna lunecă pe tobogan,
Și se aud din ceruri vești,
Că va sta în parc un an.
Iarnă
Mi-e soba rece și hornu-nțepenit,
O tristă lampă pâlpâie în agonie,
Mi-e frig, și-s singur, și-s rănit,
Și nemilos mă scurg prin poezie.
Pe masă plânge-o foaie de hârtie,
Iar albul ei zăpezi siberiene arată,
De frig, condeiul nu mai poate scrie,
Și hibernează într-o rătăcită pată.
Aud un cântec venit din iernile polare,
Pe geamul nins pictează flori de gheață,
Bag iarna-n casă, și-i fac masaj cu sare,
Ninsorile să le salvez și să rămână-n viață.
Îmi bate în tâmple o muză înghețată,
I-aș face-un ceai și am valsa boem,
Dar mâna îmi e sloi și lampa întunecată,
Și îmi este frig, și-s singur, și mă tem...
Tată de fii
Din zori tot plouă neîncetat,
Iar picurii mi se-mpletesc pe frunte,
Mă plimb pe uliţa din sat,
Iar tâmplele-mi devin tot mai cărunte.
Trec ani în stoluri peste mine,
Se lasă vreme rea şi-n trup,
Mi-e cald, mi-e frig, mi-e rău şi bine,
Şi urlu lung la viaţă ca un lup.
Puieţii de salcâm cândva, acum sunt peste casă,
Iar gardul s-a înclinat peste răzoare,
În partea dinspre hol, peretele încet se lasă,
Putere nu mai am, şi plâng, şi sufletul mă doare.
Cârcei de holbură se caţără pe uşă,
În curte iarba îmi întunecă fereastra,
Cu respiraţia greoaie şi mersul de păpusă,
Eu simt că nu mai aparţin de lumea asta.
Copiii mei, îmi sunt plecaţi departe,
Acasă n-au mai fost de ani şi ani,
Nu ştiu ce mare obstacol ne desparte,
Şi nici nu-mi mai vorbesc, de parc-am fi duşmani.
Vor auzi cândva o vorbă de prin sat,
Că am sfârşit cu inima mâhnită,
Şi-am plâns de dor şi atâta aşteptat,
Pe prispa casei aproape prăbuşită.
Or să mă-ngroape sub ai mei salcâmi,
Iar frunza lor, dulci doine o să-mi cânte,
Iar când vor fi şi ei bolnavi, bătrâni,
Să aibă milă de la Domnul, feciorii să nu-i uite.
Iau cartea-n mână...
Iau cartea-n mână și-mi aduc aminte,
Când îmi citeai fiind copil,
Și cum stăteam în poala ta cuminte,
Strângând la piept păpușa de vinil.
Și-acum îmi pare printre rânduri,
Că îți zăresc privirea blândă,
Și mă scufund ades în gânduri,
Și mă întreb ce vrea s-ascundă.
Mai dau încet o pagină la carte,
Un basm cu fete împărătești,
Și simt cum inima mocnit mă arde,
Căci parcă tu măicuță mi-l citești.