Sufletul ochilor
Ascunzi tristeţi care ştiu să râdă,
Te închizi în cuşti cu zăbrelele rupte,
Încerci să porţi o mască prea hâdă,
Dar ochii te trădează şi-mi spun multe.
Arhitectura disperării o cunoşti,
Zeii tăi pe un cer subteran transpir,
Sânge decolorat de nopţi albe împroşti,
Prin strălucirea amară a unor ochi de safir.
Sub călcătura ta piatra se sfarmă,
Te plimbi poetic într-o mantie de ceaţă,
Oricine te-ntâlneşte nu mai vrea să doarmă,
Căci e vrăjit de privirea ce sufletul îngheaţă.
Sărbătoreşti monştrii căci sfinţii te-au părăsit,
Îndoieli aromate arunci şi-n Dumnezeu,
Ai frânt zâmbetele îngerilor ce te-au iubit,
Asta îmi strigă ochii tăi umezi … mereu.
Ascultă tăcerea şi înăbuşă-i glasul,
Culege speranţe şi împleteşte-ţi cununa,
Cu zeul iubirii ţine mereu pasul,
Acum, aici, acolo, niciodată şi întotdeauna.
Category: Love poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 24 сентября 2023
Views: 655
Poems in the same category
Dimineti cu amintiri
E dimineață și îmi zâmbește-o amintire la fereastră
Și mi te văd și azi ca pe-o minune
Ce ar dori povestea s-o împlinească
C-o-mbrățișare si un vin născut din tine...
Nu trece nici o zi fără să scriu de tine
Și-n dimineață asta orele mi-au trecut
Scriind din nou, de dorul ce zace în mine
Parcă în așteptarea unui alt răspuns...
Nu știu de e de rău său e de bine
Dar gândul îmi zboară din nou la tine
Si-ncet, încet mă prefac în cuvânt
Doar așa pot să mai spun ce simt...
Te scriu zâmbind deși chipul îl am de ceară
Încerc să mai visez un pic la răsărit
Si-n versuri îți modelez chipul din vara
Când în pahar, te-aveam în orice asfințit.
Rup din tine
Rup din tine o privire
ce din mine se adapă
precum un cal privat de apă
o cale lungă prin păduri și văi.
Zâmbetul o acompaniază
cu dezvelirea smalțului strălucitor
în spice de unde sărind din reflector.
Auzul este surd,
căci de ritmul împrejurimii a uitat,
lăsându-ți capul liber
pentru un delir de acorduri
cu declarații presărat.
Iar într-o timidă încercare
de plecăciune juvenilă,
obrajii ți se schimbă
în tonuri rubinii,
tremurători în simțirile nestrămutate
din corpul unui cal cu puterile adăpate.
Vise în spam
Vino! de-ai ști de când eu te aştept
Sunt dependentă de-o ultimă îmbrăţişare
A mea durere crește si parcă nu e drept
Că ne-am găsit și ne-am pierdut
Fără să fim pentru ultima oară.
Vino! Degrabă în brațe să mă strångi
Să mă scapi de toată durerea
Să-ti zâmbesc obscen de timid
Cunună să ne fie un vin și plăcerea
Cu buzele-mi roșii de cabernet sauvignon
Să iți cobor n ritm de blues pe piele
Să mi te fac din om, nemuritor
Tu sá mă faci, cea mai fericită femeie.
Vino! Să-mi lepăd hainele-n acustic
Să-ti fiu femeie pe ascuns
Să mă poftești c-un dor artistic
Să mă ai..si să nu-ți fiu de-ajuns!
Vino! Să ne iubim cu lumina stinsă
Într-un ultim pahar de vin
Scânteia țigării s-o ținem aprinsă
Până când zorile se vor ivi.
Vino! Te-aștept în octombrie
De-un an mi-e toamnă să fim
Să simt cum îmi curge prin vene
Picături de viață din noul tău vin..
Mesaj Inimii!
Ce ti-ai spune de-ai putea?
Si sa stii c-ai asculta?
Te-ai uita putin la tine,
Si-n zadar ai repete..
Nopti de ura si durere,
In zadar ai indurat..
Ca-ci cand ai trecut de ele,
Ai uitat de-unde ai plecat,
De la capat le-ai luat..
Inima care-i problema?
Tu nu stii sa intelegi?
Ca iubirea-i trecatoare si in lacrimi te ineci
Chiar iti place amagirea?
Fara ca sa te gandesti?
Ca iubirea-i un cuvant ,
Ce tu nu prea-l intelegi!
Labirintul
Când urma ne-o vom pierde, infinitul va cădea,
Fiind departe sau aproape oricum nu vom vedea,
Decât, o umbră ne-nțeleasă din trecutul cel uitat
Ce-n inimă rămâne o amintire-n timp nelimitat...
Când speranța va pleca, luna se va depărta,
Mistic lumea va vedea, un tablou ce-ar arăta
Pustiu în jurul lor, făr' de tine, făr' de mine,
Făr' de căldura ce stătea cândva-n cămine..
Când drumul nu vom memora, apa va ardea,
Neștiind ce să mai facem pentru a ne vedea,
Focul, brusc va inunda gândurile noastre
Conducându-ne-n drum spre unicile astre.
Când inima ne-o vom uita, vom fi ca-ntr-un abis,
De parcă am fi într-un coșmar ce l-am numi ca vis.
Nu vom ajunge la asta atât cât inima ne va zâmbi,
Cât inima fără cuvinte ne vamai putea vorbi...
26.10.24
Dimineti cu amintiri
E dimineață și îmi zâmbește-o amintire la fereastră
Și mi te văd și azi ca pe-o minune
Ce ar dori povestea s-o împlinească
C-o-mbrățișare si un vin născut din tine...
Nu trece nici o zi fără să scriu de tine
Și-n dimineață asta orele mi-au trecut
Scriind din nou, de dorul ce zace în mine
Parcă în așteptarea unui alt răspuns...
Nu știu de e de rău său e de bine
Dar gândul îmi zboară din nou la tine
Si-ncet, încet mă prefac în cuvânt
Doar așa pot să mai spun ce simt...
Te scriu zâmbind deși chipul îl am de ceară
Încerc să mai visez un pic la răsărit
Si-n versuri îți modelez chipul din vara
Când în pahar, te-aveam în orice asfințit.
Rup din tine
Rup din tine o privire
ce din mine se adapă
precum un cal privat de apă
o cale lungă prin păduri și văi.
Zâmbetul o acompaniază
cu dezvelirea smalțului strălucitor
în spice de unde sărind din reflector.
Auzul este surd,
căci de ritmul împrejurimii a uitat,
lăsându-ți capul liber
pentru un delir de acorduri
cu declarații presărat.
Iar într-o timidă încercare
de plecăciune juvenilă,
obrajii ți se schimbă
în tonuri rubinii,
tremurători în simțirile nestrămutate
din corpul unui cal cu puterile adăpate.
Vise în spam
Vino! de-ai ști de când eu te aştept
Sunt dependentă de-o ultimă îmbrăţişare
A mea durere crește si parcă nu e drept
Că ne-am găsit și ne-am pierdut
Fără să fim pentru ultima oară.
Vino! Degrabă în brațe să mă strångi
Să mă scapi de toată durerea
Să-ti zâmbesc obscen de timid
Cunună să ne fie un vin și plăcerea
Cu buzele-mi roșii de cabernet sauvignon
Să iți cobor n ritm de blues pe piele
Să mi te fac din om, nemuritor
Tu sá mă faci, cea mai fericită femeie.
Vino! Să-mi lepăd hainele-n acustic
Să-ti fiu femeie pe ascuns
Să mă poftești c-un dor artistic
Să mă ai..si să nu-ți fiu de-ajuns!
Vino! Să ne iubim cu lumina stinsă
Într-un ultim pahar de vin
Scânteia țigării s-o ținem aprinsă
Până când zorile se vor ivi.
Vino! Te-aștept în octombrie
De-un an mi-e toamnă să fim
Să simt cum îmi curge prin vene
Picături de viață din noul tău vin..
Mesaj Inimii!
Ce ti-ai spune de-ai putea?
Si sa stii c-ai asculta?
Te-ai uita putin la tine,
Si-n zadar ai repete..
Nopti de ura si durere,
In zadar ai indurat..
Ca-ci cand ai trecut de ele,
Ai uitat de-unde ai plecat,
De la capat le-ai luat..
Inima care-i problema?
Tu nu stii sa intelegi?
Ca iubirea-i trecatoare si in lacrimi te ineci
Chiar iti place amagirea?
Fara ca sa te gandesti?
Ca iubirea-i un cuvant ,
Ce tu nu prea-l intelegi!
Labirintul
Când urma ne-o vom pierde, infinitul va cădea,
Fiind departe sau aproape oricum nu vom vedea,
Decât, o umbră ne-nțeleasă din trecutul cel uitat
Ce-n inimă rămâne o amintire-n timp nelimitat...
Când speranța va pleca, luna se va depărta,
Mistic lumea va vedea, un tablou ce-ar arăta
Pustiu în jurul lor, făr' de tine, făr' de mine,
Făr' de căldura ce stătea cândva-n cămine..
Când drumul nu vom memora, apa va ardea,
Neștiind ce să mai facem pentru a ne vedea,
Focul, brusc va inunda gândurile noastre
Conducându-ne-n drum spre unicile astre.
Când inima ne-o vom uita, vom fi ca-ntr-un abis,
De parcă am fi într-un coșmar ce l-am numi ca vis.
Nu vom ajunge la asta atât cât inima ne va zâmbi,
Cât inima fără cuvinte ne vamai putea vorbi...
26.10.24
Other poems by the author
Judecată
Sub trupul meu se stinge rugul,
Căci lemnu-i ud de nedreptate,
Dovezile mi s-au arat cu plugul,
Plantând în loc sentințe și rapoarte.
Verdictul lor îl țin supus sub limbă,
Precum un mort își ține ortul,
Prin vămile pământului mă plimbă,
Legalizând cuvintelor avortul.
Se scurg Iisuși pe răstignirea mea,
Iar cerului ofer tristeți pe datorie,
Paharul morții astăzi îl voi bea,
La fel ca pe o simplă doctorie.
Când slujba înhumării o să-nceapă,
Rugați-mi popa să predice de două ori,
Groparii să mai sape adânc o groapă,
Să bage și justiția cu tot cu închisori.
Şoapte de pe umărul stâng
De-ar cânta popa la groapă,
Numai cântece de amor,
Ar dansa mortul din pleoapă,
Și mi-aș fi dorit să mor.
Și de-ar bate-n loc de clopot,
Două tobe sănătoase,
Îngerii ar veni în ropot,
Și-ar dansa pe parastase.
Iară sunetul de toacă,
Dacă-n boxe ar exploda,
Ar veni din iad la joacă,
Lucifer și armata sa.
De-ar fi moartea veselie,
Iară viața înmormântare,
Toți am sta pe năsălie,
Și-am boci cu o cântare,
Plânset
Ești galbenă și tristă,
Ca toamna întârziată,
Strângi lacrimi în batistă,
Mărgăritar de fată.
Ți-e pasul zbor de flutur,
La fel ca blânda adiere,
Copacii încet se scutur,
Tu plângi numa-n tăcere.
Și sub al frunzei freamăt,
Tu storci a ta batistă,
Se aude-n cer un geamăt,
Iar toamna e mai tristă.
Mânate-n zbor de foame,
Trec păsări înspre sat,
Iar ochiul tău adoarme,
De lacrimă uscat.
Nepăsare
Mi-e nepăsarea zilnica firimitură,
Eu însumi mă acuz în toate cele,
Memoria mă biciuie constant cu ură.
Iar carnea-mi freamătă sub piele.
De ieri stau tolănit pe buza lunii,
Cu hoitul toamnei prins în cârcă,
Să storc un must să-l bea străbunii,
Că-s arși de rai iar gura li se uscă.
Trec zei grăbiți în zori de dimineață,
Se duc la muncă să câștige-o pâine,
Au ochi de foc și cearcăne de gheață,
Și duc un trai sărac, de azi pe mâine.
Se vede-un fum venit din loc ostil,
Se construiește înc-un cal troian,
Amurgul miroase a sânge de copil,
Căci s-a primit ofrandă de la Vatican.
Pe loc aș face toți norii din pământ,
Să plouă cu pietroaiele cât casa,
Prelații să intre cu toții în mormânt,
Să fie slobodă din nou mireasa.
Tâlhar pe cruce
Tăcerea mă cuprinde cu brațele-i grele,
Nesomnul topește o noapte fără sfârșit,
Mă privesc, dar nu recunosc faptele mele,
Și sunt doar povestea unui om rătăcit.
Rămân doar ecouri de pași pe pământ,
Sufletul frânt, nu-l mai simt, nu-l aștept.
Întunericu-mi cere să fac cu el legământ,
La schimb să îi dărui bătaia din piept.
Un fum se ridică din palme spre stele,
Și eu, ca o umbră, după el mă întind,
Absorb întuneric prin mâini și prin piele,
Deodată sunt hău, și abisul cuprind.
Parcă stau în genunchi cu călcâiele-n lună,
Pe dinăuntru sunt gol, aproape sunt vid,
În jur e tăcere, doar îngeri din clopote sună,
Și alături de El, mă zăresc răstignit...
Îndrăznesc să rostesc cu sânge pe buze:
Pomenește-mă Doamne, în împărăția ce-o ai,
Iar El, surâzând, îmi răspunse:
Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai!
Singur în raclă
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.
La cap plânge-un crin,
Rămas fără apă,
Îl ud cu-al meu chin,
Și cerul se crapă.
Umblă-o fecioară,
Pe drumul pustiu,
Și păsări ce zboară,
Îi strigă că-s viu.
Cu brațele-ntinse,
Pe vânturi mă frâng,
Și doruri ucise,
În tăcere mă plâng.
Pe tâmple-mi coboară,
Ninsori fără timp,
Și iernii, spre seară,
Îi dau soare la schimb.
Mormântul mă cheamă,
În lunci fără glas,
Și-n suflet cu teamă,
Îi strig, bun rămas…
Dar moartea ezită,
Să-mi cearnă hotar,
Căci umbra-mi albită,
Se-ascunde-n altar.
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.
Judecată
Sub trupul meu se stinge rugul,
Căci lemnu-i ud de nedreptate,
Dovezile mi s-au arat cu plugul,
Plantând în loc sentințe și rapoarte.
Verdictul lor îl țin supus sub limbă,
Precum un mort își ține ortul,
Prin vămile pământului mă plimbă,
Legalizând cuvintelor avortul.
Se scurg Iisuși pe răstignirea mea,
Iar cerului ofer tristeți pe datorie,
Paharul morții astăzi îl voi bea,
La fel ca pe o simplă doctorie.
Când slujba înhumării o să-nceapă,
Rugați-mi popa să predice de două ori,
Groparii să mai sape adânc o groapă,
Să bage și justiția cu tot cu închisori.
Şoapte de pe umărul stâng
De-ar cânta popa la groapă,
Numai cântece de amor,
Ar dansa mortul din pleoapă,
Și mi-aș fi dorit să mor.
Și de-ar bate-n loc de clopot,
Două tobe sănătoase,
Îngerii ar veni în ropot,
Și-ar dansa pe parastase.
Iară sunetul de toacă,
Dacă-n boxe ar exploda,
Ar veni din iad la joacă,
Lucifer și armata sa.
De-ar fi moartea veselie,
Iară viața înmormântare,
Toți am sta pe năsălie,
Și-am boci cu o cântare,
Plânset
Ești galbenă și tristă,
Ca toamna întârziată,
Strângi lacrimi în batistă,
Mărgăritar de fată.
Ți-e pasul zbor de flutur,
La fel ca blânda adiere,
Copacii încet se scutur,
Tu plângi numa-n tăcere.
Și sub al frunzei freamăt,
Tu storci a ta batistă,
Se aude-n cer un geamăt,
Iar toamna e mai tristă.
Mânate-n zbor de foame,
Trec păsări înspre sat,
Iar ochiul tău adoarme,
De lacrimă uscat.
Nepăsare
Mi-e nepăsarea zilnica firimitură,
Eu însumi mă acuz în toate cele,
Memoria mă biciuie constant cu ură.
Iar carnea-mi freamătă sub piele.
De ieri stau tolănit pe buza lunii,
Cu hoitul toamnei prins în cârcă,
Să storc un must să-l bea străbunii,
Că-s arși de rai iar gura li se uscă.
Trec zei grăbiți în zori de dimineață,
Se duc la muncă să câștige-o pâine,
Au ochi de foc și cearcăne de gheață,
Și duc un trai sărac, de azi pe mâine.
Se vede-un fum venit din loc ostil,
Se construiește înc-un cal troian,
Amurgul miroase a sânge de copil,
Căci s-a primit ofrandă de la Vatican.
Pe loc aș face toți norii din pământ,
Să plouă cu pietroaiele cât casa,
Prelații să intre cu toții în mormânt,
Să fie slobodă din nou mireasa.
Tâlhar pe cruce
Tăcerea mă cuprinde cu brațele-i grele,
Nesomnul topește o noapte fără sfârșit,
Mă privesc, dar nu recunosc faptele mele,
Și sunt doar povestea unui om rătăcit.
Rămân doar ecouri de pași pe pământ,
Sufletul frânt, nu-l mai simt, nu-l aștept.
Întunericu-mi cere să fac cu el legământ,
La schimb să îi dărui bătaia din piept.
Un fum se ridică din palme spre stele,
Și eu, ca o umbră, după el mă întind,
Absorb întuneric prin mâini și prin piele,
Deodată sunt hău, și abisul cuprind.
Parcă stau în genunchi cu călcâiele-n lună,
Pe dinăuntru sunt gol, aproape sunt vid,
În jur e tăcere, doar îngeri din clopote sună,
Și alături de El, mă zăresc răstignit...
Îndrăznesc să rostesc cu sânge pe buze:
Pomenește-mă Doamne, în împărăția ce-o ai,
Iar El, surâzând, îmi răspunse:
Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai!
Singur în raclă
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.
La cap plânge-un crin,
Rămas fără apă,
Îl ud cu-al meu chin,
Și cerul se crapă.
Umblă-o fecioară,
Pe drumul pustiu,
Și păsări ce zboară,
Îi strigă că-s viu.
Cu brațele-ntinse,
Pe vânturi mă frâng,
Și doruri ucise,
În tăcere mă plâng.
Pe tâmple-mi coboară,
Ninsori fără timp,
Și iernii, spre seară,
Îi dau soare la schimb.
Mormântul mă cheamă,
În lunci fără glas,
Și-n suflet cu teamă,
Îi strig, bun rămas…
Dar moartea ezită,
Să-mi cearnă hotar,
Căci umbra-mi albită,
Se-ascunde-n altar.
Singur în raclă,
Veșnicia aștept,
Și-o lâncedă faclă,
Îmi pâlpâie-n piept.