Sufletul ochilor

Îţi pierzi privirea printre aştri,

Nici ochii nu-ţi mai sunt aşa albaştri,

Adulmeci urma unei sincere iubiri,

Şi împarţi cu neantul vechi trăiri.

Cu lumea cauţi să te-mpaci,

Urând iubirea în care zaci,

Poeme scrii fără de muză,

Şi pentru toate cauţi scuză.

Te-ncântă flori uitate în vază,

Ferestre care pot opri o rază,

Cuvinte aruncate în dispreţ,

Şi multe lucruri fără preţ.

Adormi mereu înfricoşat,

La piept strângi perna ruşinat,

Visezi acelaşi vis murdar,

Şi-n noapte împrăştii clipe de coşmar.

Am petrecut o noapte,

În faţa casei tale,

Sub fructele necoapte,

Cu izuri de migdale.

Şi te zăream o umbră,

Ce se plimba sfioasă,

Iar în lumina sumbră,

Păreai şi mai frumoasă.

Doream să tragi perdeaua,

Să-mi pot vedea iubirea,

Să vezi cum luce steaua,

Iar eu să-ţi sorb privirea.

Fereastra ai deschis încet,

Să auzi cântul de greier,

Pornit-am din priviri discret,

Făptura să-ţi cutreier.

Şi în lumina lunii,

Păreai un giuvaer,

Ce-aruncă asupra lumii,

Tandreţe şi mister.

Şi-ncet se rupse cerul,

Iar zorii apărură,

Pierise tot misterul,

Plecă şi-a mea făptură.

Se scutură migdalii,

De fructele prea coapte,

Cu ochii spre vitralii,

Stau şi aştept în noapte.

E plină lumea de eroi,

La fel ca-n basmele daneze,

Eroi ce așteaptă-n plin război,

Ca victima să îi salveze.

E plină lumea de savanți,

Ce s-au vândut pe câțiva sfanți,

Și au clonat pui de năpârcă,

Ce soarta lumii o încurcă.

E plină lumea de nebuni,

Ce-și sar la beregată,

Apoi cer cerului minuni,

Și-o altă judecată.

E plin și omul de el însuși,

Își suge sângele din trup,

Şi râde peste plânsu-și,

Ironizând pe cei care se duc.

E plină lumea de hibrizi,

Că, om nu se mai poate spune,

Banal a devenit ca să ucizi,

Pe cel ce ție se opune.

E plin tot plinul cu nimic,

Iubirea șade la muzeu,

Dușman ne este cel mai mic,

Dușman ne este Dumnezeu.

În casa asta timpul curge straniu,

Se rupe picuri lenți din fiecare clipă,

Iar dorul, ca o umbră fără margini,

Se-ntinde peste tot ca o aripă.

Aş sta să-ţi spun că liniştea apasă, 

Ca o durere grea peste cuvinte,

Și glasul meu se pierde-n golul serii, 

De parcă n-ar mai ști să te alinte. 

Şi noaptea curge peste mine lent,

Ca o lumină neagră fără umbră,

Iar dorul — pasăre rănită — bate

Cu aripi grele în tăcerea sumbră.

Pe masa veche arde-o lampă pală,

Cu flacără subţire, tremurată,

De parcă şi lumina ştie dorul, 

Şi stă de veghe peste casa toată.

Iar sufletul, grădină părăsită,

Mai poartă un parfum etern,

Acolo unde mâna ta odată, 

Făcea din primăvara mea, eden. 

Comunicare interzisă

Un trib de indieni a decretat,

Comunicarea interzisă la femei,

Căci de atâta fum ce-au ridicat,

Funinginea ajunse pân' la zei.

Tortură

Au chinuit cu o ură crasă,

Un ţigan de la Ponton,

L-au închis singur în casă,

C-o tonă de fier beton.

Aniversarea preotului

A fost numit chiar de primar,

La zi festivă să-i dea tortul popii,

Dar când să ajungă la altar,

A dat … ortul popii.

Concluzie

Am fost la vorbitor, la puşcărie,

C-un deţinut atroce am discutat,

Dar o să spun, ca toţi să ştie,

Era foarte… încuiat.

Croială

Ieri m-a pălmuit un croitor,

Şi lucrătură bună a fost,

Că m-a lucrat la pas uşor,

Una pe faţă şi două pe dos.

Reglare de conturi

Doi contabili puşi pe harţă,

Au luptat pe două fronturi,

S-au lovit chiar peste faţă,

Şi-apoi s-au reglat din conturi.

Recunoaştere

Ce o fi cu acest mister?

Ieri un prost dădea prin gropi,

Mi-am dat seama că-i boxer,

Fiindcă prea bătea la ochi.

Mai-danez

În Danemarca iarăşi s-a iscat,

O nouă ceartă între patrupez’

Să dovedească prin lătrat,

Care dintre ei e mai-danez.

Unui Disc Jockey

Un DJ-ei vestit în ţară,

De loc din Sant Francisc,

L-au dus la Urgenţe aseară,

Şi i-au găsit: Hernie de Disc.

Unui proxenet

Un proxenet din închisoare,

La gardieni întruna le şopteşte,

Că va ieşi în Postul Mare,

Căci e Dezlegarea la Peşte.

Mai lasă-mă moarte un pic,

Copiii sunt mici, cresc fără tata,

Nu vreau ritualul să-ţi stric,

Mai dă-mi câţiva ani, şi-apoi gata.   

Mai lasă-mă moarte să stau,

Mama-i la pat şi-i bolnavă,

Am altceva la schimb să îţi dau,

Ia turma ce paşte-n dumbravă.

Mai lasă-mă moarte un timp,

Vreau cu ai mei să mă împac,

Îţi dau altceva ţie în schimb,

Ia de alături pielea de drac.

Mai lasă-mă moarte o vreme,

Am de păcate sufletul plin,

Îţi dau altceva la schimb, nu te teme,

Ia-mi nefericitul destin.

Blondă și suavă, zambet dulce-îmbătător

Spre condeiul plin de tină,pasi incetișor

Mă-nchin in fața tristei mele pene

Închid ochii...

Trupu-ți presărat de panze diafane.

Gand nebun! Nu căuta să mă subjugi

Lasă-mi mie pana, ție dorul de a pribegi.

Mă furișam în gol,agale 

La fereastra casei tale;

Tânjeam un semn, oarecare 

Să-mi schimb În bine a mea stare.

Dar tu te inchideai În tine 

Cu jaluzeaua trasă pt mine..

Mă udă ploaia pan la piele,

În talpă crapă pietrele.

Vântul aspru mă cuprinse,

Orbită de becurile stinse,

M am rătăcit pe drum

Purtată de al meu zbucium.

Norii cenușiu apasă,

Lasă urme pe grimasă.

Îți las la ușă o scrisoare;

Ți am scris tot ce mă doare.

Poate o vei zări vreodată,

Dintr un colț, înstrăinată..

Și cu brațe tremurânde

Îmi vei citi vorbele blânde,

Și -un dor ascuns te va chema 

Din uitare, să mi culegi fărâma..

Un soare ne aduce-n zori lumina

Un zâmbet ne sădește-n inimi flori

Iubirea ne aprinde-n ochi scânteia

Căldura șade-n sufletul din noi

Pământul ar fi mort fără lumină

Uscat ar fi, lipsit de nori și ploi

Un vals între-ntuneric și lumină

Balans ce îl dansăm la fel și noi

Iubirea când răsare e lumină

Se-aprinde dar nu-ntotdeauna-n doi

Și-atunci cade-ntuneric pe lumină

Pornind furtuna-n sufletul din noi

Subiectu-au studiat chiar peste poate

Minți luminate de poeți și prozatori

Mulți trubaduri cântând iubirea-n tot și-n toate

Fără concluzii ne-au lăsat luptând cu noi

Lumina textelor din cărți e o magie

Dar nu e cald între coperți cănd vrei s-adormi

Lumina sufletului trist e tragedie

Jucată des în viața noastră de actori

Spectacol orb ne poartă fără de lumină

Când o iubire strălucește doar în vis

Tot alergăm sperând norocul să ne-atingă

Să înserăm lumina-n doi spre paradis

Când e să fie o lumină-i peste toate

Când nu răsare-i întuneric, și-asta-i tot

Să te arunci peste hotare nu se poate

Prin întuneric și lumină trecem toți

    Ciudată reptilă lipsită de vine,
    Trupul tău cald curge-nspre mine:
    Marmură albă, fluidă, ce-ncearcă,
    Simţirea de el să-mi fie atrasă...
   

    Şi, Doamne!, -i plin de adâncimi înalt sculptate,
    De mâinile mele cu migală durate...
    Şi-l simt parcă-n mine, şoptindu-mi alene:

    "Hai, vino iubite şi sărută-mi pe gene,
    Somnul ce încă nu-i somn,
    Deşi-s adormită, ştii bine nu dorm."

Amoroasa mea cu chip strălucitor,

Dă-mi un răgaz

Căci de tine îmi e dor

Și-aș vrea lin

Ceva necunoscut să-ți arăt,

Așa că ia-mi numele

În strigăt.

Când mă vei îndulci cu al tău glas

Și vei aduce cu tine cheia 

Amintirilor răsfrânte în ochiul tău duios

O să îmi frângi în două, nu doar ființa.

Te simt că ești acolo, parcă mă chemi la tine

Să-ți împlinesc un vis de seară, umbrit de bucurie

Să îți sărut cu patimă, ființa cea de lapte

Și să-ți plantez în gingașul tău pavilion doar un buchet de șoapte.

Ce aș putea să fac, să fiu potrivnic sorții

Să mă îngân pe veci cu tine, să uit chiar cine-s morții?

Aș vrea să te cuprind în aste brațe, să-ți simt cum se pliază

Talia ta pe sufletul meu, buzele tale în chipul trecut prin a ta amiază...

Te așezi în colțul camerei, prăfuit de spleen

Și îl cureți cu chipul tău, mult mai senin.

Camera e ceea ce mă doare, ființă dragă -

Leacul tău mai mult parcă omoară...

Mă dor toate, iubito - vino și înfășoară

Voința ciuruită de depresii

În bandajul auriu al sorții

Și fă pe loc un demn, de-a ta privire suavă.

Chiar de te chem, tu nu îmi vii

Dorul uitat - la loc să mi-l învii.

Te bucuri când îți înfigi în mine ace

Ascunde chiar prea multe, privirea perspicace.

Oare încă îmi placi tu mie,

Brunetă mică, vie, veșnic zglobie?

Sau doar mă-nșel buimac - că mă înalț,

Când eu de fapt, ador să zac?