Chinuri
În spitalul rece, cu coridoare lungi,
Fiul meu luptă într-un război nedrept,
Limfomul îi strânge cu lanțuri de suferință,
Dar el rămâne un erou, un suflet tânăr înfruntând destinul.
Sub lumina albă a neonurilor sterile,
Chinurile își fac loc printre picături de chimioterapie,
Fiecare clipă e o luptă, o rezistență stoică,
Fiul meu, curajos, se agață de speranța din ochii mei.
În fiecare noapte în care durerea își face simțită prezența,
Îmi cuprind copilul în brațe, în încercarea de a-l încălzi,
Lacrimile stau ascunse în colțul ochilor mei obosiți,
Dar în fața lui, îmi găsesc puterea să zâmbesc și să-i alin suferința.
Privind la firele de viață, care intră în venele firave,
Simt neputința mea de a-i lua chinurile,
Dar iubirea, ca un balsam, îi alină pe ascuns rănile,
Încerc să fiu o stâncă în furtuna lui, să-i fiu alături în fiecare privire suferindă.
Zilele se topesc într-un amalgam de emoții,
Chimioterapie, analize, intervenții chirurgicale,
Fiu meu, o comoară înfruntând vijelia,
În ochii lui strălucește încă flacăra speranței.
În camera de spital, cu pereții albi ca o poveste nespusă,
El scrie cu curaj un capitol despre lupta sa,
Limfomul încearcă să-i fure bucuria, dar el rezistă,
Cu fiecare bătaie a inimii, cu fiecare zbucium de durere.
Chinurile fiului meu sunt un poem amar,
Însă versurile lui sunt scrise cu îndârjire,
În căutarea unei dimineți pline de lumină,
Când va învinge boala și va zbura spre sănătate, eliberat.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: PINTILIE Maricel
Data postării: 15 ianuarie 2024
Vizualizări: 518
Poezii din aceiaşi categorie
Epigrame XXXII
Trupei de mascați – a poliției de intervenție
De acum o săptămână,
La sediu e mare rumoare,
Că-n misiunea de la stână,
A behăit berbecul din dotare.
Unui ucenic
Atât de des își pierde capul,
Lipsit de simțul cutezanței,
Că, mi-am trimis ciracul,
La Capul Bunei Speranțe.
Colegului Ion Cărbune
Nu știu de ce anume,
Aflându-se în armată,
Soldatul Cărbune,
A fost lăsat la vatră.
Unui instalator - de la echipa de intervenție
Într-un mod neașteptat,
Aflându-se în misiune,
Instalatorul a demisionat,
Că era prea multă presiune.
Soluție
Vrând teroarea să sfârșească,
Că totu-i plin de igrasie,
A început ca să citească,
Colț Alb... a mea soție!
Trusa de prim ajutor
Șoferul de pe tractor,
Avu iar un incident,
Și n-acordă prim ajutor,
Că e la al doilea accident.
Moș Crăciun bolnav ?
Anul ăsta nu mai vin,
Patru reni am mai puțin!
Știrea a devenit virală,
E…Insuficiență renală.
Viața
Când nu eram legat,
Eram pe munte, litoral,
De când sunt însurat,
Încerc s-ajung la mal.
Unui fotograf
I-a căzut de pe dulap,
Un aparat foto în cap,
Și de atunci ireversibil,
A devenit fotosensibil.
Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri
O focoasă și al său ins,
La îndemn nu s-au sfiit.
Iubind, fitilul au aprins,
Dar a scâncit, n-a bubuit.
De ce m-ai născut?
De ce m-ai născut,o,maica mea draga,
Sa port suferința că pe-o mantie neagra?
Că o ghilotina,al morții gând peste mine sa cada?
O rană adâncă să-mi fie durerea întreaga?
De timpul intoarce-as putea,
Mă lasă-mă neființă,aprins,destnu-as ruga..
La ce a mă naște?
Teribilă moarte-a cunoaște?
Sau,fa-ma de vrei fulg de nea,
Ori floare,ori mare,ori stea.
Dar nu om,cu zbucium,și teama,
Cu lacrima-adanca,cu gânduri ce dor..
Am cearcăne negre,privirea pierdută,
Și zbaterea-aceasta s-o stinge când mor..
Propti
S-au stins gîndurile Propti
În ale tale semne, șoptii
Și-n tălâmul tău voios
Împestat adînc reproș.
S-au stins temelii senine,
Fost-au amăgite visuri
Și cu aporie aspră
Mergi în timp neîncetată.
Și prin ale tale lacrimi,
Ce râurau necontenite,
Treceau timpuri neuitate
Ce erau cândva iubite.
În a stelelor stafie
Se aud trecând acolea
Ale vânturilor șoptii
S-au stins gândurile Propti.
Epigrame XVII
Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame
Scriind îți pierzi umoru,
Căci te exprimi extrem de rău,
De aia nu te cheamă Scriitoru,
Ci, te numeşti Gurău…
Unui agronom
Pe al nostru agronom,
De-l întrebi de zarzavate,
Îţi răspunde pe alt ton,
Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.
Unui candidat
S-a dus la examen “moşu”,
De şofer, pe maşinuţă.
Dar, dacă a trecut pe roşu,
A rămas tot la căruţă.
Gospodina
I-am dat vecinei de la doi,
Cartea de Bucate odată…
Şi mi-a adus-o înapoi,
Jumătate feliată.
Unei badante
a venit din Italia să-şi mărite fata
Venind acasă, fata să-şi mărite,
Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,
Fără măcar o clipă să ezite,
Îl prinse şi-l spălă la fund.
Visul unui tâmplar
Poartă diva o comoară,
Mândră blană, alb-verzui
Şi gândea aşa-ntr-o doară,
Cum să-i bată şi el un cui.
Onorariu
Un onorariu ieri eu am primit,
Pe munca ce o lună ţi-am prestat,
Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.
Concluzia: e-o sumă de rahat.
Unui soldat ce visează la o decoraţie
Am visat c-o albă stea,
Mi-a căzut, dintr-un consemn,
Peste piept, dar nu aş vrea
Ca să fie…post mortem.
Unor supăraţi pe epigramele mele
S-a făcut mare tam-tam,
Epigrame că am scris,
Unii din acelaşi neam,
S-au simţit, şi m-au proscris.
Amicului fomist
Toată ziua a ospătat,
Şi îmi spune cu sperjur:
-Eu de poftă am mâncat,
Că de foame eram sătul.
Simt
Simt cum dăruiesc energie
Unor oameni fără orizont
Lăsând în urmă durere
Unde sângele mi fierbe
Ca încerc la infinit
Și nimeni nu mă înțelege
Ca de fapt
Mă doare inima
De frigul impus (asupra lor)
Care te aruncă ca o puternică furtuna
Intr un abis de sentimente obscure
Simt cum fac țepe în vene
Și doar pot să privesc..
Câtă durere există în lume.
Nevoi
totu-i la liber în viața aceasta
ai nevoie de puțină nefericire
îți iei sufletul de braț și intri în primul magazin fashion/beauty
raionul „femei fără inimă”
de exemplu
sau cu fructe de cactus
plătești cu propria-ți viață
desigur
introduci cardul personal fără limită de credit
în cititorul de așteptări
și-ți iei porția ta consistentă de nefericire
la jumătate de preț
(dacă ai noroc și prinzi o ofertă!)
găsești de toate în viața aceasta
de la iluzii în stare latentă
la dragoste
ambalate frumos
nu se dau garanții ca la alte produse
din păcate
uzinele vieții produc la cele mai înalte standarde
cunoscute
dacă nu crezi
cumperi încredere
eșecul
de pildă
e garantat din fabricație
a trăi înseamnă să cumperi totul la risc
doar moartea e sigură..
Epigrame XXXII
Trupei de mascați – a poliției de intervenție
De acum o săptămână,
La sediu e mare rumoare,
Că-n misiunea de la stână,
A behăit berbecul din dotare.
Unui ucenic
Atât de des își pierde capul,
Lipsit de simțul cutezanței,
Că, mi-am trimis ciracul,
La Capul Bunei Speranțe.
Colegului Ion Cărbune
Nu știu de ce anume,
Aflându-se în armată,
Soldatul Cărbune,
A fost lăsat la vatră.
Unui instalator - de la echipa de intervenție
Într-un mod neașteptat,
Aflându-se în misiune,
Instalatorul a demisionat,
Că era prea multă presiune.
Soluție
Vrând teroarea să sfârșească,
Că totu-i plin de igrasie,
A început ca să citească,
Colț Alb... a mea soție!
Trusa de prim ajutor
Șoferul de pe tractor,
Avu iar un incident,
Și n-acordă prim ajutor,
Că e la al doilea accident.
Moș Crăciun bolnav ?
Anul ăsta nu mai vin,
Patru reni am mai puțin!
Știrea a devenit virală,
E…Insuficiență renală.
Viața
Când nu eram legat,
Eram pe munte, litoral,
De când sunt însurat,
Încerc s-ajung la mal.
Unui fotograf
I-a căzut de pe dulap,
Un aparat foto în cap,
Și de atunci ireversibil,
A devenit fotosensibil.
Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri
O focoasă și al său ins,
La îndemn nu s-au sfiit.
Iubind, fitilul au aprins,
Dar a scâncit, n-a bubuit.
De ce m-ai născut?
De ce m-ai născut,o,maica mea draga,
Sa port suferința că pe-o mantie neagra?
Că o ghilotina,al morții gând peste mine sa cada?
O rană adâncă să-mi fie durerea întreaga?
De timpul intoarce-as putea,
Mă lasă-mă neființă,aprins,destnu-as ruga..
La ce a mă naște?
Teribilă moarte-a cunoaște?
Sau,fa-ma de vrei fulg de nea,
Ori floare,ori mare,ori stea.
Dar nu om,cu zbucium,și teama,
Cu lacrima-adanca,cu gânduri ce dor..
Am cearcăne negre,privirea pierdută,
Și zbaterea-aceasta s-o stinge când mor..
Propti
S-au stins gîndurile Propti
În ale tale semne, șoptii
Și-n tălâmul tău voios
Împestat adînc reproș.
S-au stins temelii senine,
Fost-au amăgite visuri
Și cu aporie aspră
Mergi în timp neîncetată.
Și prin ale tale lacrimi,
Ce râurau necontenite,
Treceau timpuri neuitate
Ce erau cândva iubite.
În a stelelor stafie
Se aud trecând acolea
Ale vânturilor șoptii
S-au stins gândurile Propti.
Epigrame XVII
Colegului I Gurău - într-un schimb de epigrame
Scriind îți pierzi umoru,
Căci te exprimi extrem de rău,
De aia nu te cheamă Scriitoru,
Ci, te numeşti Gurău…
Unui agronom
Pe al nostru agronom,
De-l întrebi de zarzavate,
Îţi răspunde pe alt ton,
Şi-ţi îndrugă verzi şi-uscate.
Unui candidat
S-a dus la examen “moşu”,
De şofer, pe maşinuţă.
Dar, dacă a trecut pe roşu,
A rămas tot la căruţă.
Gospodina
I-am dat vecinei de la doi,
Cartea de Bucate odată…
Şi mi-a adus-o înapoi,
Jumătate feliată.
Unei badante
a venit din Italia să-şi mărite fata
Venind acasă, fata să-şi mărite,
Când îl văzu pe ginere bătrân, bolând,
Fără măcar o clipă să ezite,
Îl prinse şi-l spălă la fund.
Visul unui tâmplar
Poartă diva o comoară,
Mândră blană, alb-verzui
Şi gândea aşa-ntr-o doară,
Cum să-i bată şi el un cui.
Onorariu
Un onorariu ieri eu am primit,
Pe munca ce o lună ţi-am prestat,
Dar azi, de muşte plicu-i năpădit.
Concluzia: e-o sumă de rahat.
Unui soldat ce visează la o decoraţie
Am visat c-o albă stea,
Mi-a căzut, dintr-un consemn,
Peste piept, dar nu aş vrea
Ca să fie…post mortem.
Unor supăraţi pe epigramele mele
S-a făcut mare tam-tam,
Epigrame că am scris,
Unii din acelaşi neam,
S-au simţit, şi m-au proscris.
Amicului fomist
Toată ziua a ospătat,
Şi îmi spune cu sperjur:
-Eu de poftă am mâncat,
Că de foame eram sătul.
Simt
Simt cum dăruiesc energie
Unor oameni fără orizont
Lăsând în urmă durere
Unde sângele mi fierbe
Ca încerc la infinit
Și nimeni nu mă înțelege
Ca de fapt
Mă doare inima
De frigul impus (asupra lor)
Care te aruncă ca o puternică furtuna
Intr un abis de sentimente obscure
Simt cum fac țepe în vene
Și doar pot să privesc..
Câtă durere există în lume.
Nevoi
totu-i la liber în viața aceasta
ai nevoie de puțină nefericire
îți iei sufletul de braț și intri în primul magazin fashion/beauty
raionul „femei fără inimă”
de exemplu
sau cu fructe de cactus
plătești cu propria-ți viață
desigur
introduci cardul personal fără limită de credit
în cititorul de așteptări
și-ți iei porția ta consistentă de nefericire
la jumătate de preț
(dacă ai noroc și prinzi o ofertă!)
găsești de toate în viața aceasta
de la iluzii în stare latentă
la dragoste
ambalate frumos
nu se dau garanții ca la alte produse
din păcate
uzinele vieții produc la cele mai înalte standarde
cunoscute
dacă nu crezi
cumperi încredere
eșecul
de pildă
e garantat din fabricație
a trăi înseamnă să cumperi totul la risc
doar moartea e sigură..
Alte poezii ale autorului
Ianuarie
În Ianuarie, când gerul mângâie pământul,
Luna veghează, un orb luminescent,
Cu stele ca diamante în mantia-i argintie,
În nopți reci și tăcute, cu farmec persistent.
În noaptea-i stelară, fulgii dansează ușor,
Coborând cu delicatețe pe lumea adormită,
Prin geamuri înghețate, lumina se strecoară,
Ianuarie, o poveste de iarnă nesfârșită.
Pe ramuri goale, se așează zăpada albă,
Ca un pled de poveste peste copacii singuratici,
În liniștea nesfârșită, se aude doar adierea,
A vântului ce șoptește în taină printre crengi.
Oamenii își adună gândurile în larma anului nou,
Cu promisiuni și vise, ca stelele pe cerul senin,
În Luna Ianuarie, speranța răsare ca un soare,
În inimi încrezătoare, în suflete de dorințe pline.
Pe străzi pustii, pasul răsună în zăpadă,
Cu ecouri de pași hotărâți și drumuri neumblate,
Ianuarie, poarta către visuri și începuturi,
Cu frigul său aspru, dar și cu inima încălzită.
În Luna Ianuarie, când albul acoperă totul,
Se scrie o poezie a frumuseții efemere,
Cu file de zăpadă ce dansează în vânt,
O poveste ce rămâne veșnic în inimile noastre sincere.
Sarbatoare
În valea viselor albe, de iarnă împodobită,
Viața dansează în lumini, o poveste împletită.
Sarbatoarea s-a coborât, un zâmbet în zăpadă,
O melodie de bucurie, de colindă fermecată.
Stelele în noapte strălucesc, ca mici diamante reci,
Pământul sub covorul alb, în mister se ascunde veci.
Casele luminate, ca felinare în noapte adâncă,
Oamenii strâng în brațe dragostea, în timp ce natura cântă.
Copiii zglobii înjurături, pe aleea de cristal,
Cu fulgi de nea în plete, joacă un joc medieval.
Iar pomul de Crăciun în colț, cu arome de scortișoară,
Adună dorințe, ca o comoară strălucitoare.
În căldura căminului, cu focul suierand,
Familia se adună, cu sufletele vibrând.
Un strop de fericire, în fiecare colț de cameră,
Iarna e o sărbătoare, o poveste făurită cu mâinile iernii mame.
Apoi, în tihnă și liniște, se aștern visul blând,
Cu pătura de stele, peste noaptea ca un mănunchi galben.
Iar în fiecare floare de gheață ce atârnă în aer,
Se ascunde taina, a unei ierni care ține vesnic.
Așa că în noaptea asta, sub cerul de cristal,
Sărbătorește viața, cu inima și drag.
În iarna luminoasă, cu sufletul ușor,
Să fii fericit și iubit, mereu și din ce în ce mai mult, cu dor.
Pamantul strabunilor
Sub cerul vast, cu stele strălucitoare,
Un pământ sfânt, moștenire străbună,
Aici s-au înălțat visuri și rugăciuni,
Și s-au scris pagini de istorie străbună.
Într-un colț de lume, unde râurile curg,
Și vântul șoptește povești de demult,
Trăim cu mândrie, sub același cer,
Un popor unit, cu sufletul neînfruntat.
Naționalismul, flacără ce ne aprinde,
Ne leagă de trecut, de pământ și de neam,
Ne dă putere să visăm și să zidim,
Și să păstrăm vii tradiții și obiceiuri.
Suveranitatea, coroana pe care o purtăm,
Ne face stăpâni pe destinul nostru,
Să ne hotărâm singuri calea pe care o urmăm,
Și să ne construim viitorul luminos.
Dar naționalismul, ca orice foc,
Poate arde și distruge, dacă nu-l stăpânim,
Iar suveranitatea, dacă nu o respectăm,
Ne poate conduce spre prăpastie.
Așadar, să fim uniți, dar și deschiși,
Să iubim țara, dar și pe cei din jur,
Să fim mândri de trecut, dar să privim spre viitor,
Și să construim împreună un viitor mai bun.
Stefan
Dragul meu Ștefan, ce minunată-i calea ta
În Colchester Essex, cariera ai creat
Cu forță și convingere, visul tău ai atins
Și visele tale acum s-au împlinit.
Ca un far în noapte, strălucești cu mândrie
Prin munca ta și perseverența-ți fără părăsire
În inima mea ești o stea ce mereu strălucește,
Iar realizările tale mă umplu de bucurie și încântare.
Sper că fiecare zi să-ți aducă biruințe noi,
Și ca drumul tău să fie plin de fericiri și izbânzi apoi.
Iubirea mea te va purta mereu în gând,
Chiar dac-a ta cale poate fi departe sau anevoioasă când.
Ziua in care a murit dreptatea si democratia
În ziua când justiția s-a-ncoronat,
Cu salarii-alese, pensii de crai,
Magistrații, zei neîndurați,
Destine-n mâini, fără de-al lor grai.
Sentințe grele, fără de temei,
Poporul mut, sub jugul lor tăcut,
Ei hotărăsc cine-i bun, cine-i rău,
În țara-n care dreptatea-i apus.
Dictatori cu robe și-al lor blazon,
Își scriu legile, fără de teamă,
Puterea-i oarbă, fără de rațiune,
Într-un regat unde speranța-i cheamă.
De ce eu?
De ce eu, de ce mereu eu?
Toate problemele par să mă caute mereu.
Un ghinion după altul, o furtună ce nu se mai sfârșește,
Mă simt ca o corabie pierdută, în largul mării, fără de veste.
De ce eu, de ce toate mi se-ntâmplă mie?
E ca și cum universul e împotriva mea, o ironie.
Vreau doar o zi liniștită, o rază de soare,
Dar norii negri mă înconjoară, mă țin sub o ploaie torențială, tare.
Am încercat tot ce am putut, am luptat din greu,
Dar parcă nu e de ajuns, destinul e mereu potrivnic mereu.
Mă simt obosit, epuizat, de atâta luptă,
Vreau doar să scap, să fug, să găsesc o altă poartă.
Ianuarie
În Ianuarie, când gerul mângâie pământul,
Luna veghează, un orb luminescent,
Cu stele ca diamante în mantia-i argintie,
În nopți reci și tăcute, cu farmec persistent.
În noaptea-i stelară, fulgii dansează ușor,
Coborând cu delicatețe pe lumea adormită,
Prin geamuri înghețate, lumina se strecoară,
Ianuarie, o poveste de iarnă nesfârșită.
Pe ramuri goale, se așează zăpada albă,
Ca un pled de poveste peste copacii singuratici,
În liniștea nesfârșită, se aude doar adierea,
A vântului ce șoptește în taină printre crengi.
Oamenii își adună gândurile în larma anului nou,
Cu promisiuni și vise, ca stelele pe cerul senin,
În Luna Ianuarie, speranța răsare ca un soare,
În inimi încrezătoare, în suflete de dorințe pline.
Pe străzi pustii, pasul răsună în zăpadă,
Cu ecouri de pași hotărâți și drumuri neumblate,
Ianuarie, poarta către visuri și începuturi,
Cu frigul său aspru, dar și cu inima încălzită.
În Luna Ianuarie, când albul acoperă totul,
Se scrie o poezie a frumuseții efemere,
Cu file de zăpadă ce dansează în vânt,
O poveste ce rămâne veșnic în inimile noastre sincere.
Sarbatoare
În valea viselor albe, de iarnă împodobită,
Viața dansează în lumini, o poveste împletită.
Sarbatoarea s-a coborât, un zâmbet în zăpadă,
O melodie de bucurie, de colindă fermecată.
Stelele în noapte strălucesc, ca mici diamante reci,
Pământul sub covorul alb, în mister se ascunde veci.
Casele luminate, ca felinare în noapte adâncă,
Oamenii strâng în brațe dragostea, în timp ce natura cântă.
Copiii zglobii înjurături, pe aleea de cristal,
Cu fulgi de nea în plete, joacă un joc medieval.
Iar pomul de Crăciun în colț, cu arome de scortișoară,
Adună dorințe, ca o comoară strălucitoare.
În căldura căminului, cu focul suierand,
Familia se adună, cu sufletele vibrând.
Un strop de fericire, în fiecare colț de cameră,
Iarna e o sărbătoare, o poveste făurită cu mâinile iernii mame.
Apoi, în tihnă și liniște, se aștern visul blând,
Cu pătura de stele, peste noaptea ca un mănunchi galben.
Iar în fiecare floare de gheață ce atârnă în aer,
Se ascunde taina, a unei ierni care ține vesnic.
Așa că în noaptea asta, sub cerul de cristal,
Sărbătorește viața, cu inima și drag.
În iarna luminoasă, cu sufletul ușor,
Să fii fericit și iubit, mereu și din ce în ce mai mult, cu dor.
Pamantul strabunilor
Sub cerul vast, cu stele strălucitoare,
Un pământ sfânt, moștenire străbună,
Aici s-au înălțat visuri și rugăciuni,
Și s-au scris pagini de istorie străbună.
Într-un colț de lume, unde râurile curg,
Și vântul șoptește povești de demult,
Trăim cu mândrie, sub același cer,
Un popor unit, cu sufletul neînfruntat.
Naționalismul, flacără ce ne aprinde,
Ne leagă de trecut, de pământ și de neam,
Ne dă putere să visăm și să zidim,
Și să păstrăm vii tradiții și obiceiuri.
Suveranitatea, coroana pe care o purtăm,
Ne face stăpâni pe destinul nostru,
Să ne hotărâm singuri calea pe care o urmăm,
Și să ne construim viitorul luminos.
Dar naționalismul, ca orice foc,
Poate arde și distruge, dacă nu-l stăpânim,
Iar suveranitatea, dacă nu o respectăm,
Ne poate conduce spre prăpastie.
Așadar, să fim uniți, dar și deschiși,
Să iubim țara, dar și pe cei din jur,
Să fim mândri de trecut, dar să privim spre viitor,
Și să construim împreună un viitor mai bun.
Stefan
Dragul meu Ștefan, ce minunată-i calea ta
În Colchester Essex, cariera ai creat
Cu forță și convingere, visul tău ai atins
Și visele tale acum s-au împlinit.
Ca un far în noapte, strălucești cu mândrie
Prin munca ta și perseverența-ți fără părăsire
În inima mea ești o stea ce mereu strălucește,
Iar realizările tale mă umplu de bucurie și încântare.
Sper că fiecare zi să-ți aducă biruințe noi,
Și ca drumul tău să fie plin de fericiri și izbânzi apoi.
Iubirea mea te va purta mereu în gând,
Chiar dac-a ta cale poate fi departe sau anevoioasă când.
Ziua in care a murit dreptatea si democratia
În ziua când justiția s-a-ncoronat,
Cu salarii-alese, pensii de crai,
Magistrații, zei neîndurați,
Destine-n mâini, fără de-al lor grai.
Sentințe grele, fără de temei,
Poporul mut, sub jugul lor tăcut,
Ei hotărăsc cine-i bun, cine-i rău,
În țara-n care dreptatea-i apus.
Dictatori cu robe și-al lor blazon,
Își scriu legile, fără de teamă,
Puterea-i oarbă, fără de rațiune,
Într-un regat unde speranța-i cheamă.
De ce eu?
De ce eu, de ce mereu eu?
Toate problemele par să mă caute mereu.
Un ghinion după altul, o furtună ce nu se mai sfârșește,
Mă simt ca o corabie pierdută, în largul mării, fără de veste.
De ce eu, de ce toate mi se-ntâmplă mie?
E ca și cum universul e împotriva mea, o ironie.
Vreau doar o zi liniștită, o rază de soare,
Dar norii negri mă înconjoară, mă țin sub o ploaie torențială, tare.
Am încercat tot ce am putut, am luptat din greu,
Dar parcă nu e de ajuns, destinul e mereu potrivnic mereu.
Mă simt obosit, epuizat, de atâta luptă,
Vreau doar să scap, să fug, să găsesc o altă poartă.