Bucuria vieții!

Ce să-ţi dau române,

Pentru al tău chin,

Pentru veşnica durere,

Şi amar destin.

Ce să-ţi dau creştine,

Spune-mi ce doreşti?

Viaţa ta e tristă,

Dar tu, Mă iubeşti.

Doamne pentru a mea durere,

Nu vreau vindecare,

Şi din marea Ta putere,

Dă-mi doar alinare.

Dă-mi un fluier să doinesc,

Când durerea mă frământă,

Şi când traiul mi-e greoi,

Şi duşmanii mă-nspăimântă.

Dă-mi poetul să îmi cânte,

Cerul, neamul şi natura,

Toate cele câte sunte,

Să îmi potolească ura.

Dă-mi pământul cu verdeaţă,

Codrul să mă răcorească,

Să nu-mi pese de-a mea viaţă

Doar copilul să-mi trăiască.

Dă-mi putere să mă rog,

Să nu cad în nepăsare,

Şi cu Tine fac zălog,

Că nu-mi trebuie vindecare.

Doina, codrul şi poetul,

Rugăciunea către Tine,

Mulţumescu Ţie Doamne,

Toate astea îmi fac bine.

Ieşirile din tunel s-au făcut mai mereu în spaţiul din dreapta .

Traversarea s-a făcut pe partea stângă a ochiului , pe curba

dintre cele două îndoieli unde se aşează nepriceperea sugrumării

dintre cele două capete în colţurile cărora se agaţă pentru a nu fi

zdrobită de talpa disperării ce loveşte timpul feliindu-l în ore ,

aranjându-le pe farfurii zburătoare , suflându-le în spaţiul din

dreapta căci pe umărul stâng i-a căzut întregul pe care l-a

scormonit cu cele şapte degete de la o mână , căci cealaltă

ţinea celelalte degete cu unghii lungi pe care se căţăra până

în creştet pentru a-şi da drumul în mijlocul ochilor afundaţi

în orbite .

Nu sunt batrân precum aţi crede voi,

Escaladez şi Everestul de mi-aţi cere,

Am pasul tânăr, sprinten şi vioi,

Şi pot zbura spre cuiburi de acere.

Nu sunt batrân vă mai pot zice,

Cât simt globula roşie în sânge,

Cât încă pot să treier spice,

Şi bob cu bob recolta strânge.

Nu sunt nici tânăr cum mă laud,

Căci nu mai pot să adulmec urma,

Pe farisei să-i mai aplaud,

Când lupii îmi atacă turma.

Nu sunt batrân chiar munţii de mă ştiu,

Ori râuri, codri şi poteci,

În mine aleargă-un bidiviu,

Ce-i potcovit de zeii greci.

Bătrâne, mă mai strigă câteodată,

Cei hâtri dintr-un grup păgân,

Eu le răspund cu inima curată,

Sunt tânăr fraţilor, nu sunt bătrân.

De ce, analfabeților, 

distrugătorilor, paraziților?

Distrugeți pura noastră

limbă română măiastră.

În meleagurile noastre nu există

Scrierea voastră materialistă

Voi mâncați literele

Până explodează Soarele!

Nu există verbul a vroi

Cu fonetica sunteți tâlhăroi,

Ce splendidă e gramatica,

VOI, o batjocoriti în ea!

o data in saptamina, mai des nu pot sa scriu poezii,
o data in saptamina imi vine sa pling de durere.
neinventatii mei eroi, dupa a mea parere,
uneori deveniti prea straini si pustii.

o data in saptamina sa darim, sa distrug totu-mi vine,
iar apoi sa repar ce-am distrus n-am putere.
neinventatii mei eroi, dupa a mea parere,
uneori sinteti prea stricti cu mine.

o data in saptamina zimbetele lumii imi par umile,
(o zi obisnuita, dar parca e-o intreaga viata),
eu sint atit de iritata in orice dimineata,
incit nu pot vorbi despre aceste zile.

Viață si fără de viață.

Viața 

Văruită în putine cuvinte

Exemple...

Copilărie

Adolescență

Iubiri

Tradari

Tinerete fără bătrânețe.

Bucurie

Tristețe

Fericire

Lacrimi si zambete

Ca într-un final 

Viata să se rezume

La o clipă 

La trecut

Si la ETERNITATE.

Florin Ristea

⁰4.02.2024.

10:00

Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,

Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,

Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,

Și doar visez și, am zborul în gând

De mic am vrut, să urc pe înălțimi,

Și să privesc în jos, din-nalte culmi,

Precum un vultur, ce prada-și ținteste,

Și cum el, niciodată, nu greșeste

Să mă înalț, am încercat prin carte,

Citind, muncind, eu am avut parte,

Sus să ajung, a fost prin muncă,

Și-am adunat, pornind de la opincă

Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,

Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,

Să simt cum fiecare, are bună stare,

Și linistiți, în pace, să fim între hotare

Dar multe lucruri, nu depind de mine,

Și văd pe unde merg, cum apar ruine,

Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,

Cu chipul trist și, tare disperați

Când scriu acum, ceea ce simt,

Stau jos îngândurat și, nu vă mint,

Că-aș vrea cu toții, să construim,

Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim

Încă mai cred și-n, continuare sper,

Cât Soarele, va străluci pe Cer,

Că toți în lume, vom învața ce-i bine,

Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Oare cum aș putea să-i spun

Cât îmi doresc să îi vorbesc,

Și cât de mult aș vrea să știe

Că doar la ea, eu mă gândesc

Ne întâlnim mereu pe drum

Zâmbim și ne-adresăm salutul,

Cu ea o vorbă-aș vrea să schimb

Dar ce să vezi..nu am cuvântul

Nu pot prea multe să-mi explic

De ce sunt mut când o-ntâlnesc,

Când zi și seară îmi fac speach-ul

Și mai mereu îl uit când o zăresc

În sinea mea cred că-nțeleg

De unde mi se trage totul,

Și simt că fete-i de pe drum

În timp cu mine îi va fi sorocul

Și șansa peste mine-a dat

Să ne-ntâlnim la o serată,

Nu știu de-a fost premeditat

Sau poate a mea soartă

Aici și-acum am avut verbul

Și multe-am vorbit împreună,

În noapte am ieșit la o plimbare

Pe o potecă, călăuziți de lună

Doar astrul ar putea să spună

Ce a văzut, ce s-a-ntâmplat,

Și cum el ne-a trimis lumină

Iar noi cu drag ne-am sărutat

De-aici a început povestea

Pe care o dorim fără sfârșit,

Și zi de zi am înțeles ce-i viața

Și ne-am iertat...când am greșit!

Azi pedalez pe drum de munte,

De care mi-a fost atât de dor,

Nu simt arsura soarelui pe frunte,

Nici că mă doare puțin un picior

Destul de lungă a fost hibernarea,

Și nu am ars și doar depus grăsimi,

Motiv întemeiat să-ncep mișcarea,

Și cu elan să mă-ndrept spre înălțimi

Pădurea și-a schimbat culoarea,

Copacii îmbracă mantia verde,

Natura își arată splendoarea,

Totul învie, nimic nu se pierde

Se-aude ciripit de păsărele,

Care cu grijă cuibul și-l fac,

Din ierburi și mici rămurele,

Ouă depun, clocesc și pui se nasc

Poienile sunt un covor de flori,

Ce te îmbie să le simți mirosul,

Ochiul distinge mii de culori,

Și vezi copii, umplàndu-și coșul

Privesc în jur, e multă feerie,

Frumoasă e pădurea ce te invită,

Să ieși din casă la o drumeție,

Și vei avea/ trăi o viață împlinită

Ziua se trece și soarele apune,

Cobor la vale împins de seară,

Nimic nu am a vă mai spune,

Decât..avem o preafrumoasă țară,

Și-ndemnul..vizitați a noastră țară!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

La ora dimineții ne-am pornit,

Spre munte, să vizităm o stână,

Echipamentul este cel stabilit,

Gândit de noi acum o săptămână

Să pleci pe munte, nu-i deloc ușor,

Chiar pentru cei cu experiență,

Iar eu sunt lovit puțin la un picior,

Așa că urc ușor și cu prudență

Suim cu greu, dar nu ne plângem,

Vorbim, zâmbim și pașii-i calculăm,

Acolo sus degrabă să ajungem,

Și un caș proaspăt să degustăm

În fața noastră-i pădurea castanie,

E o splendoare și-o binecuvântare,

Sa vezi în juru-ți întinsa feerie,

Și după munte cum soarele apare

Arunc privirea-n sus spre munte,

Și-n spate văd pretutindeni văi,

Simt o broboadă pe-a mea frunte,

O șterg și-naintez pe-aceste căi

Întreb îngândurat tovarășii de drum,

Cât ar mai fi de mers spre stână,

Dar iată-n zare văd o dâră de fum,

Și-mi zic că am noroc, de o zi bună

În fine am ajuns la bravii ciobănei,

Ce-s obosiți și vor ei să se culce,

In jurul nostru sunt mioare și căței,

Și simt miros plăcut de urdă dulce

Pe munte mese de ,,mâncat" nu sunt,

Așa că din picioare noi gustăm,

Și caș cu ceapă, urdă și chiar unt,

Și lor le mulțumim și ne-nchinăm

La stână totul e conform nu vorbă,

Regulamentul UE, implementat,

Biosecuritate, bunăstare, iarbă,

Mioare grase și-un caș..adevărat!

Acum în preajma de Ajun

Încerc smerit eu să vă spun,

Despre un Om adevărat

Care pe cruce l-au urcat

Motive multe i-au adus

Celui ce este chiar Iisus,

Născut din fecioara Maria

Ce ne-a adus și bucuria

Prin îngeri s-a vestit minunea

Lui Ioachim și Anei soția,

Că vor avea-o pe Maria

Ce îl va naște pe Mesia,

O viață-ntreagă s-au rugat

Să aibă un urmaș lăsat,

Și chiar la bătrânețea lor

Maria s-a născut cu dor

Minune mare s-a-ntâmplat

Lui Ioachim, păstor adevărat,

Și Anei a lui soție stearpă

De lumea toată acuzată,

Că ea un prunc nu are-ncasă

Și e rușine pentru castă

Dar iată!!..Maria a venit

Cum îngerii au prevestit,

Și Ana cu Ioachim au mulțumit

Și daruri multe au împărțit

De bucurie au dus la templu

Drept jertfă Domnului,

Zece mioare/ doisprezece viței

Și zece capre pentru ei (popor)

Părinții ei au înțeles

Că ea va naște pe Ales,

Și numele Iisus va fi

Pe noi El ne va mântui

În ieslea rece s-a născut

Copil dorit și mult plăcut,

Iar magii smirnă i-au adus

Copilului numit Iisus

Și vestea imediat s-a dus

Către acei aflați mai ,,sus",

Și ca poporul să nu creadă

Pe dată au gândit să-l piardă

Atunci Iisus după Născare

De magi a fost pus în mișcare,

Ascuns de cei ce l-ar fi vrut ucis

Și niciodată, circumcis

Pecând El cu Maria prin pustie

În timp s-a săvârșit călătorie,

Și s-a întors în a lui țară

Crescând ca sfânt, dar cu ocară

 Și multe a avut a trage

De la cei mari fără de lege,

Care simțind puterea Lui

Au vrut să-l dea pământului

Iisus cu ucenicii săi

I-a pedepdit pe toți cei răi,

Și tuturor le-a arătat

Calea cea dreaptă de urmat

Minuni și fapte a făcut 

Cât pe pământ El a stătut,

Dar cei mișei au hotărât 

Să fie El chiar omorât

Pe cruce a fost răstignit

Și-n cuie groase pironit,

Să bea..nu apă..Lui i-au dat

Și doar oțet pe buze aplicat

Pe cap i-au pus ramuri de spin

Rănindu-L și trăind un mare chin,

Cuvinte de ocară i-au adus

Spunându-i...salvează-te Iisus

Poporul a fost întrebat

Pe cine vrea eliberat,

În cor atunci ei toți au spus

Barnaba..hoț..nu pe Iisus

La moarte fie condamnat

Și chiar așa s-a întâmplat,

Și-n peșteră înmormântat

Și-a treia zi a Înviat..ce minunat!

Și s-a-nălțat cu slavă mare

Pentru a noastră grea iertare,

La dreapta Tatălui El este

Și ne aduce nouă veste,

Să facem fapte pe pământ

Și legământ cu Domnul sfânt

Păcatele ne vor fi iertate

Dar fără să mai fie repetate

Acum la Nașterea cea sfântă

Așa cum îngerii cuvântă,

Să fim mai buni și cu iertare

Ca să primim cu toții..binecuvântare!

De la Cel ce-a pătimit

Domnul fie proslăvit

Cu toții Lui să ne-nchinăm,

Și rugăciuni să înălțam,

Să mulțumim neîncetat

Că El pe noi..nu ne-a uitat!

Simt cât de grea îmi este inima,

De când ai plecat de lângă mine,

Iar ochiul nu-mi reține lacrima,

Și din plâns nu pot a mă abține

Găndul îmi zboară în neștire,

Iar amintirile mă răscolesc,

Ceața s-a pus pe-a mea privire,

Biletul nu reușesc să îl citesc

Încerc să-mi găsesc liniștea,

Să reflectez la ce s-antâmplat,

Să-mi oblojesc puțin durerea,

Și să-mi explic de ce-ai plecat

Discuții între noi au existat,

Dar niciodată n-a fost ceartă,

Unul pe altul ne-am iertat,

Nimic nu arăta să ne despartă

Într-un târziu am citit scrisul,

Prin care sec m-a anunțat,

Că vrea să-și împlinească visul,

Și-n mănăstire, la Domnul...

a intrat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!