Fata cu ochii azur
O,fată cu ochii azur,
Un cer întreg porți în privire!
Senin și fără de cusur,
Precum ți-e chipul numai ție
Timpul,tot trece peste noi,
Cu anotimpuri grele—
Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,
Ce sunt ca două stele
Oricât de singur s-ar simți,
Amurgul nu îți poartă pică
Căci doar privindu-l înapoi,
Îi alungi orice frică
O,fată cu ochii azur!
O lume întreagă de-aș străbate
Te-aș revedea în orice colț,
În răsărit și-n ape
Nu mi-aș permite să te uit,
Și nici n-aș vrea vreodată!
O,fată cu ochii azur,
O,preafrumoasă fată!
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Metafora albastră
Data postării: 26 aprilie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 490
Poezii din aceiaşi categorie
Revărsare
Mi-e pielea încrețită de la ploaie,
De parcă-aș fi amfibiu din strămoși,
Din brațe-mi curg torent puhoaie,
Spre coapse și-nspre umerii setoși.
În mine lâncezesc oceanele sărate,
Iar dintr-un ochi Iordanu-mi curge,
Ca astăzi să botez fecioare necurate,
Să umble despuiate pe carne și pe sânge.
Mă dor izvoarele ce-mi curg prin trup,
Când Luna se îmbracă în femeie,
Și toate venele ca un vulcan erup,
Curgând prin păr în valuri și maree.
Atâta ploaie îmi curge pe sub piele,
Că aș putea Saharei să-i trimit puhoaie,
Dar trebuie să plec grăbit spre stele,
Să sting pe Marte-un foc de paie.
Iubito fă-ți deseară o simplă arcă,
Că voi aduce un nou potop în lume,
Cu veșnicie și săruturi o încarcă,
Și așteaptă-mă pe-un munte fără nume.
Înger căzut
Înger orb cu aripi frânte,
Vino să te port în spate,
Glasul meu duios să-ți cânte,
Despre viață, despre moarte.
Rana să îți oblojesc,
Să-ți dau smirnă când ți-e sete,
Și cu jind să te privesc,
Cum lumina-ți arde-n plete.
Înger refuzat de rai,
Şi de iadul luciferic,
Vino-n brațe să îmi stai,
Să te-îndrum prin întuneric.
Te voi duce pe-o cărare,
Printre umbre de tăcere,
Să-ți găsești a ta visare,
Într-un strop de mângâiere.
Aripi smulse de furtună,
Ți le strângi umil la piept,
Lacrima-ți de foc adună,
Plânsul cerului nedrept.
Ești osândă sau chemare?
Glas de om ori glas divin?
Ești căzut pentru-ndurare,
Sau un semn de rău destin?
Te voi duce printre ruguri,
Unde focul curge-n ploi,
Să te-înalți printre amurguri,
Și să-ți crească aripi noi.
Dar de-i scris să fii uitare,
Depărtat de Dumnezeu,
Eu îți dau a mea suflare,
Şi în ceruri... locul meu.
Jet de-aci! a.k.a.
Curge printr-o găurică
Cu pasant prin pasarică
O direcție mai mică
Strâmtorată fără frică
Doar până la pulicică!
Arde arde arde arde tare
Nu mă doare ți se pare
Țin să urlu în mișcare
Că nu mă cunoști matale
Când mi-e rău sau bine, jale!
Când o simt așa voioasă
Scot și fața de pe masă
Chiar și pernele din casă
Că e fata bucuroasă,
Să mai ies așa din transă!
Poate mâine se repetă
Jetul vine nu regretă
Daca sensul e miscare
Nu ma supăr de e mare,
Că nu doare asa tare!
Versuri: C.L.
Toate drepturile rezervate @2024
Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.
Beție, ah…
Beție, ah, visare-n ceașcă prinsă,
Ce-ntinzi pe la urechi țambale lungi,
Când cuib îți faci în mintea mea învinsă,
Zorești tot răul cuget să-l alungi:
Pândești ca uliul cel ager prada
Și ciocu-ți vajnic ți-l înfigi în ea,
Cum duhului i-aștepți în apă nada,
Să îl trădeze, pentru-al înșfăca.
Dar totuși îmi spun, pirotind pe ornic,
Laconic spirit, bun doar de zăcut:
„La vrajă fost-a vinu-atât de dornic,
De parc-ar vrea-o iar de la-nceput...”
Blestem ori deasă binecuvântare,
Îi dau ebrietății sărutare.
Lună plină
Luna stă să nască,
Și urlă la lup,
Moașa-i pământească,
Însă n-are trup.
Soarele-i poznașul,
Ce-a produs pricina,
Se ascunde lașul,
Ca să-i uite vina.
Roșie, pustie,
Stă tristă și plânge,
Parcă-i o stafie,
Înmuiată-n sânge.
Mâine în zori de zi,
Spune un oracol,
Ea va zămisli,
Un mare miracol.
Soare nu va fi,
Nici Lună completă,
Ci ne vom trezi,
C-un pui de cometă.
Împărăția lui Dumnezeu
Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte
Dă-ne nouă pâinea
Cea de toate zilele.
Ajută-ne Doamne să ne îndreptăm
De la fapte rele
Ca să scăpăm.
Nu ne lăsa Doamne
Cel rău să ne ia;
Să ne ducem crucea
Sub povara Ta.
Revărsare
Mi-e pielea încrețită de la ploaie,
De parcă-aș fi amfibiu din strămoși,
Din brațe-mi curg torent puhoaie,
Spre coapse și-nspre umerii setoși.
În mine lâncezesc oceanele sărate,
Iar dintr-un ochi Iordanu-mi curge,
Ca astăzi să botez fecioare necurate,
Să umble despuiate pe carne și pe sânge.
Mă dor izvoarele ce-mi curg prin trup,
Când Luna se îmbracă în femeie,
Și toate venele ca un vulcan erup,
Curgând prin păr în valuri și maree.
Atâta ploaie îmi curge pe sub piele,
Că aș putea Saharei să-i trimit puhoaie,
Dar trebuie să plec grăbit spre stele,
Să sting pe Marte-un foc de paie.
Iubito fă-ți deseară o simplă arcă,
Că voi aduce un nou potop în lume,
Cu veșnicie și săruturi o încarcă,
Și așteaptă-mă pe-un munte fără nume.
Înger căzut
Înger orb cu aripi frânte,
Vino să te port în spate,
Glasul meu duios să-ți cânte,
Despre viață, despre moarte.
Rana să îți oblojesc,
Să-ți dau smirnă când ți-e sete,
Și cu jind să te privesc,
Cum lumina-ți arde-n plete.
Înger refuzat de rai,
Şi de iadul luciferic,
Vino-n brațe să îmi stai,
Să te-îndrum prin întuneric.
Te voi duce pe-o cărare,
Printre umbre de tăcere,
Să-ți găsești a ta visare,
Într-un strop de mângâiere.
Aripi smulse de furtună,
Ți le strângi umil la piept,
Lacrima-ți de foc adună,
Plânsul cerului nedrept.
Ești osândă sau chemare?
Glas de om ori glas divin?
Ești căzut pentru-ndurare,
Sau un semn de rău destin?
Te voi duce printre ruguri,
Unde focul curge-n ploi,
Să te-înalți printre amurguri,
Și să-ți crească aripi noi.
Dar de-i scris să fii uitare,
Depărtat de Dumnezeu,
Eu îți dau a mea suflare,
Şi în ceruri... locul meu.
Jet de-aci! a.k.a.
Curge printr-o găurică
Cu pasant prin pasarică
O direcție mai mică
Strâmtorată fără frică
Doar până la pulicică!
Arde arde arde arde tare
Nu mă doare ți se pare
Țin să urlu în mișcare
Că nu mă cunoști matale
Când mi-e rău sau bine, jale!
Când o simt așa voioasă
Scot și fața de pe masă
Chiar și pernele din casă
Că e fata bucuroasă,
Să mai ies așa din transă!
Poate mâine se repetă
Jetul vine nu regretă
Daca sensul e miscare
Nu ma supăr de e mare,
Că nu doare asa tare!
Versuri: C.L.
Toate drepturile rezervate @2024
Reproducerea sub orice forma a textului fara acordul autorului este strict interzisa.
Beție, ah…
Beție, ah, visare-n ceașcă prinsă,
Ce-ntinzi pe la urechi țambale lungi,
Când cuib îți faci în mintea mea învinsă,
Zorești tot răul cuget să-l alungi:
Pândești ca uliul cel ager prada
Și ciocu-ți vajnic ți-l înfigi în ea,
Cum duhului i-aștepți în apă nada,
Să îl trădeze, pentru-al înșfăca.
Dar totuși îmi spun, pirotind pe ornic,
Laconic spirit, bun doar de zăcut:
„La vrajă fost-a vinu-atât de dornic,
De parc-ar vrea-o iar de la-nceput...”
Blestem ori deasă binecuvântare,
Îi dau ebrietății sărutare.
Lună plină
Luna stă să nască,
Și urlă la lup,
Moașa-i pământească,
Însă n-are trup.
Soarele-i poznașul,
Ce-a produs pricina,
Se ascunde lașul,
Ca să-i uite vina.
Roșie, pustie,
Stă tristă și plânge,
Parcă-i o stafie,
Înmuiată-n sânge.
Mâine în zori de zi,
Spune un oracol,
Ea va zămisli,
Un mare miracol.
Soare nu va fi,
Nici Lună completă,
Ci ne vom trezi,
C-un pui de cometă.
Împărăția lui Dumnezeu
Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte
Dă-ne nouă pâinea
Cea de toate zilele.
Ajută-ne Doamne să ne îndreptăm
De la fapte rele
Ca să scăpăm.
Nu ne lăsa Doamne
Cel rău să ne ia;
Să ne ducem crucea
Sub povara Ta.
Alte poezii ale autorului
Nu mai ești,bunico
Nu mai ești,bunico
Decât suspin prin aer
Și-un gând ce-l poartă vântul,
Pe-aici din când in când
Ți s-au dus si florile,
Care-ți creșteau în palme
S-au dus cu tine toate,
Dar au plecat râzând
E goală prispa casei,
Dar nu ți-a șters și umbra
Și parcă-mi faci cu mâna,
În semn de rămas-bun
Nu mai ești bunico,
Dar ai rămas prin toate
Ce-au fost cu tine odată,
Cât ai fost pe pământ
Un rând colorat de flori
Am plantat ieri in grădină,
Un rând colorat de flori
Și-am constatat, târziu,se pare,
Că te-am pierdut printre bujori!
Of,cine e acum de vină,
Că nu mai știu de dumneata?
Că printre atâtea flori frumoase,
Zău de mai știu care-i a mea!
Sã le culeg acum pe toate,
Parcă din inimă le-aș lua
Astept să vină ploaia, poate,
Poate dau de urma ta
Porumbiță albă
Porumbiță albă,
Agale mi-ai ieșit în față
Numai tu,domniță,
Îmi ești ultima speranță
De unde vii,adu-mi norocul
Ce-ți poartă veselie
lar de ești darnică cu mine,
Îți voi da și eu ție
O ramură de măslin,
Din pomul cel mai strașnic
Să duci spre cerul cel senin,
Simbolul cel mai pașnic
Plouă peste tot în jurul tău
Plouă peste tot in jurul tau,
Dar nici un picur nu te poate atinge
Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,
Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge
Nu te-ntrista si uită-te,
Cum te salută, din pomi, frunzele
Chiar de le spală cerul in tristete,
Blândețea ta,doar,poate sã le înece
Dar nu e timpul așa tare,
Să te preschimbe dintr-o floare
Nici suferință asa mare,
Să-ți poată fura din culoare
lar primăvara,când mai vine,
Iți dã toate florile
Sã vezi că timpul,chiar de trece
Îți lasă petalele
Dă-mi,iarnă!
Dă-mi iarnă,florile înapoi
Și cerul pastelat de astă vară,
Cu apele ce au înghețat sub noi
și soarele,ce nu înceta să apară
Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,
Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori
Și fă-le loc la vrăbiuțe,
Să poată cânta lumii,de al meu dor
Așa cum o făceam odată
Simt că nu te mai iubesc,
Așa cum o faceam odată
Căci mâinile mi-au obosit,
Ținând in ele lumea toată
Stelele mereu mă ceartă,
Ca le iau luna pentru tine
Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,
Prin simplul fapt că-i de la mine
Câmpul, acum mă alungă,
Că l-am lăsat fără de flori
Gândindu-mă că o să-ți ajungă,
Incât să nu te temi de ploi
Mama-natură mă urăște,
Căci am făcut-o a doua oară
Sã pună iarnă in al meu suflet,
lar in al tău doar primăvară
Să rog păsările să-ți cânte,
Nu știu de-aș face tocmai bine
Și în zadar sper să te uit,
Când tot ce scriu e despre tine
Nu mai ești,bunico
Nu mai ești,bunico
Decât suspin prin aer
Și-un gând ce-l poartă vântul,
Pe-aici din când in când
Ți s-au dus si florile,
Care-ți creșteau în palme
S-au dus cu tine toate,
Dar au plecat râzând
E goală prispa casei,
Dar nu ți-a șters și umbra
Și parcă-mi faci cu mâna,
În semn de rămas-bun
Nu mai ești bunico,
Dar ai rămas prin toate
Ce-au fost cu tine odată,
Cât ai fost pe pământ
Un rând colorat de flori
Am plantat ieri in grădină,
Un rând colorat de flori
Și-am constatat, târziu,se pare,
Că te-am pierdut printre bujori!
Of,cine e acum de vină,
Că nu mai știu de dumneata?
Că printre atâtea flori frumoase,
Zău de mai știu care-i a mea!
Sã le culeg acum pe toate,
Parcă din inimă le-aș lua
Astept să vină ploaia, poate,
Poate dau de urma ta
Porumbiță albă
Porumbiță albă,
Agale mi-ai ieșit în față
Numai tu,domniță,
Îmi ești ultima speranță
De unde vii,adu-mi norocul
Ce-ți poartă veselie
lar de ești darnică cu mine,
Îți voi da și eu ție
O ramură de măslin,
Din pomul cel mai strașnic
Să duci spre cerul cel senin,
Simbolul cel mai pașnic
Plouă peste tot în jurul tău
Plouă peste tot in jurul tau,
Dar nici un picur nu te poate atinge
Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,
Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge
Nu te-ntrista si uită-te,
Cum te salută, din pomi, frunzele
Chiar de le spală cerul in tristete,
Blândețea ta,doar,poate sã le înece
Dar nu e timpul așa tare,
Să te preschimbe dintr-o floare
Nici suferință asa mare,
Să-ți poată fura din culoare
lar primăvara,când mai vine,
Iți dã toate florile
Sã vezi că timpul,chiar de trece
Îți lasă petalele
Dă-mi,iarnă!
Dă-mi iarnă,florile înapoi
Și cerul pastelat de astă vară,
Cu apele ce au înghețat sub noi
și soarele,ce nu înceta să apară
Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,
Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori
Și fă-le loc la vrăbiuțe,
Să poată cânta lumii,de al meu dor
Așa cum o făceam odată
Simt că nu te mai iubesc,
Așa cum o faceam odată
Căci mâinile mi-au obosit,
Ținând in ele lumea toată
Stelele mereu mă ceartă,
Ca le iau luna pentru tine
Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,
Prin simplul fapt că-i de la mine
Câmpul, acum mă alungă,
Că l-am lăsat fără de flori
Gândindu-mă că o să-ți ajungă,
Incât să nu te temi de ploi
Mama-natură mă urăște,
Căci am făcut-o a doua oară
Sã pună iarnă in al meu suflet,
lar in al tău doar primăvară
Să rog păsările să-ți cânte,
Nu știu de-aș face tocmai bine
Și în zadar sper să te uit,
Când tot ce scriu e despre tine