Fata cu ochii azur
O,fată cu ochii azur,
Un cer întreg porți în privire!
Senin și fără de cusur,
Precum ți-e chipul numai ție
Timpul,tot trece peste noi,
Cu anotimpuri grele—
Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,
Ce sunt ca două stele
Oricât de singur s-ar simți,
Amurgul nu îți poartă pică
Căci doar privindu-l înapoi,
Îi alungi orice frică
O,fată cu ochii azur!
O lume întreagă de-aș străbate
Te-aș revedea în orice colț,
În răsărit și-n ape
Nu mi-aș permite să te uit,
Și nici n-aș vrea vreodată!
O,fată cu ochii azur,
O,preafrumoasă fată!
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Metafora albastră
Дата публикации: 26 апреля 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 486
Стихи из этой категории
Toast rusesc
Noaptea e înconjurată
De lumina focoaselor nucleare
Bombe cad în zbor
Dar în miniatură
Bombe artizanale
Confecționate din deșeuri nereadioactive
Nu e amuzant că,
Putin vrea să ocupe
și Insula Marea Brăilei
să o transforme într-o enclavă pescărească.
Ar dori să ajungă pană la
porțile Bosforului și Dardanele,
cum a mai încercat Rusia cu secole în urmă,
să închine cu sultanul turc Erdogan un toast,
Fiecare ar face rapt din țara ucraineană.
Putin ar vrea cu șeicul Iranului să joace biliard
Să ii arunce un gram de otravă rusească
în ceaiul oriental,cu mirosuri persane și arome turcești.
De unde Putin ar dori să anexeze o microinsulă
Din golfurile Oman și Persan
Numite micromări arăbești.
Putin ar dori să controleze Marea Arabiei
Ca să importe chibrituri de la pakistanezi.
Sunt plin de răni...
Sunt plin de răni deși nu port războaie,
Mi-s ochii-n lacrimi deși nicicând n-am plâns,
Și cad din mine, ca stropii mari de ploaie,
Dezamăgiri ce-n suflet prea multă vreme-am strâns.
Mi-e zborul frânt adesea, și aripi nu mai am,
Târâș îmi este mersul și coatele zdrelite,
Privirea-mi este ștearsă ca sticla dintr-un geam,
Și trag obloane grele sub pleoapele obosite.
Mi-e inima o candelă ce arde-n întuneric,
Dar vânturi reci o sting și flacăra-i se frânge,
Iar dorurile toate, în cântec efemeric,
Se pierd pe căi uitate, sub cerul care plânge.
Și-aș vrea să strig dar glasul mi-e lut fără suflare,
Cuvintele se sfarmă în umbre fără rost,
Iar sufletul mi-e piatră sub vremuri prea amare,
Un far ce nu-și mai poartă lumina-n avanpost.
Nu-i lanț să nu se rupă, nici zid trecut prin vreme,
Nici plâns necontenit, nici pas îngenuncheat,
Și chiar de port în mine o rană care geme,
Să-i caut vindecare, eu umblu neîncetat.
Voi încerca să revin
Mi-e mintea în flăcări,
Şi privirea sub ape,
Pe ale lumii cărări,
Cutreier în noapte.
Mi-e inima piatră,
Şi sufletul lut,
Cu ale lumii hoarde,
Mă încumet să lupt.
Mi-e pasul prea mare,
Şi gândul prea iute,
A lumii teroare,
Îmi transpiră pe frunte.
Mi-e viaţa prea scurtă,
Şi ţelul departe,
Prin lumea ocultă,
Încerc a răzbate.
Mi-e taina împletită,
Cu un cosmic destin,
În lumea hulită,
Voi încerca să revin.
De ce?
De ce e frig și inima mă doare,
Iar tu nu simți răceala dintre noi,
Stăm amândoi tăcuți în așteptare,
Și știm că pe-năuntru suntem goi
Ne punem tot mai des o întrebare,
De ce noi nu mai suntem ca-nainte,
Când știm că-n viața totu-i încercare,
Și uneori călcăm pe jar fierbinte
Și știm cu siguranța amândoi,
Că drumul nostru n-a fost un vis,
Am stat în vânt, bătuți de ploi,
Și nimeni și nimic nu ne-învins
A fost și greu, dar am trecut,
Peste necazuri, ce au durut,
A fost ușor și ne-a plăcut,
De mână tot timpul ne-am ținut
Pe calea vieții am evitat,
Să-ne-acuzăm unul pe altul,
Și am știut să ne purtăm,
Și-n spate să ne ducem sacul
Și anii ni s-au adunat cu plus,
Riduri adânci lăsând pe chipuri,
Și tinerețea ni s-a dus pe-ascuns,
La fel cum fură apa din nisipuri
..................................
În tinerețe totul ți se cuvine,
Nu știi să scazi și doar sa-aduni,
Iar când timpul bătrâneții vine,
Spui rugăciuni, speri în minuni ..............................
Un sfat aș da acum eu tuturor,
Trăieste, dar nu cu viața la pariu,
Și toate să le faci la timpul lor,
Ca nu cumva să fie...prea târziu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Practica și teoria!
Vreau să mai fiu ca altădată
Când fără griji noi ne iubeam,
N-aveam nici casă și nici bani
Și cu chirie pe la bloc stăteam
Eram doi tineri absolvenți
Veniți intr-un oraș de munte,
Purtând în geantă diploma
Gata cu lumea să se-nfrunte
Dar practica n-a fost ca teoria
Și în teren a trebuit să inventăm,
Rețete și tratamente la animale
Ca în final de boli să le salvăm
Să fii un bun medic veterinar
Înseamnă pasiune și răbdare,
Că doar atunci poți să-nțelegi
Un pacient ce-ți cere vindecare
Și anii au trecut fără-ncetare
Cu împliniri, eșecuri, neajunsuri,
Profesional sunt multe întrebări
La care nu găsim încă răspunsuri
......................................
Acum am pus multe deoparte
Avem și unde sta, copii și bani,
Și zilnic rugă înălțăm la Domnul
Să ne dea sănătate si...ceva ani!
Timpul
Pe ale timpului aripi se duc anii în zbor
Și amintiri lăsăm în urmă,
Iar în suflet , păstrăm tot ce ne-a fost drag .
Pășim grăbiți către nicăieri ,
Uitând să ne bucurăm de ce e azi,
Nu de ce a fost ieri.
Trăiește, iubește și iartă,
Bucură-te de viață și de tot ce te-nconjoară.
Zâmbește mereu și profită de fiecare clipă,
Nu lăsa timpul să fie o risipă.
🦋 S. ALY🦋
Toast rusesc
Noaptea e înconjurată
De lumina focoaselor nucleare
Bombe cad în zbor
Dar în miniatură
Bombe artizanale
Confecționate din deșeuri nereadioactive
Nu e amuzant că,
Putin vrea să ocupe
și Insula Marea Brăilei
să o transforme într-o enclavă pescărească.
Ar dori să ajungă pană la
porțile Bosforului și Dardanele,
cum a mai încercat Rusia cu secole în urmă,
să închine cu sultanul turc Erdogan un toast,
Fiecare ar face rapt din țara ucraineană.
Putin ar vrea cu șeicul Iranului să joace biliard
Să ii arunce un gram de otravă rusească
în ceaiul oriental,cu mirosuri persane și arome turcești.
De unde Putin ar dori să anexeze o microinsulă
Din golfurile Oman și Persan
Numite micromări arăbești.
Putin ar dori să controleze Marea Arabiei
Ca să importe chibrituri de la pakistanezi.
Sunt plin de răni...
Sunt plin de răni deși nu port războaie,
Mi-s ochii-n lacrimi deși nicicând n-am plâns,
Și cad din mine, ca stropii mari de ploaie,
Dezamăgiri ce-n suflet prea multă vreme-am strâns.
Mi-e zborul frânt adesea, și aripi nu mai am,
Târâș îmi este mersul și coatele zdrelite,
Privirea-mi este ștearsă ca sticla dintr-un geam,
Și trag obloane grele sub pleoapele obosite.
Mi-e inima o candelă ce arde-n întuneric,
Dar vânturi reci o sting și flacăra-i se frânge,
Iar dorurile toate, în cântec efemeric,
Se pierd pe căi uitate, sub cerul care plânge.
Și-aș vrea să strig dar glasul mi-e lut fără suflare,
Cuvintele se sfarmă în umbre fără rost,
Iar sufletul mi-e piatră sub vremuri prea amare,
Un far ce nu-și mai poartă lumina-n avanpost.
Nu-i lanț să nu se rupă, nici zid trecut prin vreme,
Nici plâns necontenit, nici pas îngenuncheat,
Și chiar de port în mine o rană care geme,
Să-i caut vindecare, eu umblu neîncetat.
Voi încerca să revin
Mi-e mintea în flăcări,
Şi privirea sub ape,
Pe ale lumii cărări,
Cutreier în noapte.
Mi-e inima piatră,
Şi sufletul lut,
Cu ale lumii hoarde,
Mă încumet să lupt.
Mi-e pasul prea mare,
Şi gândul prea iute,
A lumii teroare,
Îmi transpiră pe frunte.
Mi-e viaţa prea scurtă,
Şi ţelul departe,
Prin lumea ocultă,
Încerc a răzbate.
Mi-e taina împletită,
Cu un cosmic destin,
În lumea hulită,
Voi încerca să revin.
De ce?
De ce e frig și inima mă doare,
Iar tu nu simți răceala dintre noi,
Stăm amândoi tăcuți în așteptare,
Și știm că pe-năuntru suntem goi
Ne punem tot mai des o întrebare,
De ce noi nu mai suntem ca-nainte,
Când știm că-n viața totu-i încercare,
Și uneori călcăm pe jar fierbinte
Și știm cu siguranța amândoi,
Că drumul nostru n-a fost un vis,
Am stat în vânt, bătuți de ploi,
Și nimeni și nimic nu ne-învins
A fost și greu, dar am trecut,
Peste necazuri, ce au durut,
A fost ușor și ne-a plăcut,
De mână tot timpul ne-am ținut
Pe calea vieții am evitat,
Să-ne-acuzăm unul pe altul,
Și am știut să ne purtăm,
Și-n spate să ne ducem sacul
Și anii ni s-au adunat cu plus,
Riduri adânci lăsând pe chipuri,
Și tinerețea ni s-a dus pe-ascuns,
La fel cum fură apa din nisipuri
..................................
În tinerețe totul ți se cuvine,
Nu știi să scazi și doar sa-aduni,
Iar când timpul bătrâneții vine,
Spui rugăciuni, speri în minuni ..............................
Un sfat aș da acum eu tuturor,
Trăieste, dar nu cu viața la pariu,
Și toate să le faci la timpul lor,
Ca nu cumva să fie...prea târziu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Practica și teoria!
Vreau să mai fiu ca altădată
Când fără griji noi ne iubeam,
N-aveam nici casă și nici bani
Și cu chirie pe la bloc stăteam
Eram doi tineri absolvenți
Veniți intr-un oraș de munte,
Purtând în geantă diploma
Gata cu lumea să se-nfrunte
Dar practica n-a fost ca teoria
Și în teren a trebuit să inventăm,
Rețete și tratamente la animale
Ca în final de boli să le salvăm
Să fii un bun medic veterinar
Înseamnă pasiune și răbdare,
Că doar atunci poți să-nțelegi
Un pacient ce-ți cere vindecare
Și anii au trecut fără-ncetare
Cu împliniri, eșecuri, neajunsuri,
Profesional sunt multe întrebări
La care nu găsim încă răspunsuri
......................................
Acum am pus multe deoparte
Avem și unde sta, copii și bani,
Și zilnic rugă înălțăm la Domnul
Să ne dea sănătate si...ceva ani!
Timpul
Pe ale timpului aripi se duc anii în zbor
Și amintiri lăsăm în urmă,
Iar în suflet , păstrăm tot ce ne-a fost drag .
Pășim grăbiți către nicăieri ,
Uitând să ne bucurăm de ce e azi,
Nu de ce a fost ieri.
Trăiește, iubește și iartă,
Bucură-te de viață și de tot ce te-nconjoară.
Zâmbește mereu și profită de fiecare clipă,
Nu lăsa timpul să fie o risipă.
🦋 S. ALY🦋
Другие стихотворения автора
Fire de mătase
Tu ascunde-te,de vrei,
După fire de mătase
Și lasă-mă să te găsesc,
Făcându-ți dantelă,din toate
Iar de nu vrei dantela mea,
Te învelesc cu catifea
Dar să nu spui,că nu ți-am zis,
Că n-are flori pe ea!
Plouă peste tot în jurul tău
Plouă peste tot in jurul tau,
Dar nici un picur nu te poate atinge
Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,
Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge
Nu te-ntrista si uită-te,
Cum te salută, din pomi, frunzele
Chiar de le spală cerul in tristete,
Blândețea ta,doar,poate sã le înece
Dar nu e timpul așa tare,
Să te preschimbe dintr-o floare
Nici suferință asa mare,
Să-ți poată fura din culoare
lar primăvara,când mai vine,
Iți dã toate florile
Sã vezi că timpul,chiar de trece
Îți lasă petalele
Au înflorit cireșii în lipsa ta
Au înflorit cireșii în lipsa ta,
Și tot pe lângă ei mă plimb
Tu încă ești prezentă-n mintea mea,
Și tare dureros e să te simt!
Adesea stau plângând la umbra lor,
Cu mantia roz să-mi astupe obrajii
Sperând să înfloresc cumva din dor,
Până și-n moarte să-ți aduc omagii
Nu mai ești,bunico
Nu mai ești,bunico
Decât suspin prin aer
Și-un gând ce-l poartă vântul,
Pe-aici din când in când
Ți s-au dus si florile,
Care-ți creșteau în palme
S-au dus cu tine toate,
Dar au plecat râzând
E goală prispa casei,
Dar nu ți-a șters și umbra
Și parcă-mi faci cu mâna,
În semn de rămas-bun
Nu mai ești bunico,
Dar ai rămas prin toate
Ce-au fost cu tine odată,
Cât ai fost pe pământ
Așa cum o făceam odată
Simt că nu te mai iubesc,
Așa cum o faceam odată
Căci mâinile mi-au obosit,
Ținând in ele lumea toată
Stelele mereu mă ceartă,
Ca le iau luna pentru tine
Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,
Prin simplul fapt că-i de la mine
Câmpul, acum mă alungă,
Că l-am lăsat fără de flori
Gândindu-mă că o să-ți ajungă,
Incât să nu te temi de ploi
Mama-natură mă urăște,
Căci am făcut-o a doua oară
Sã pună iarnă in al meu suflet,
lar in al tău doar primăvară
Să rog păsările să-ți cânte,
Nu știu de-aș face tocmai bine
Și în zadar sper să te uit,
Când tot ce scriu e despre tine
Frica de zbor
Păsărică nătăfleață,
Nu te teme,nu te-omor!
Am vrut doar să te țin în brațe,
Nici de cum să te înconjor!
Eu îți mulțumesc copile ,
C-ai seamă de viața mea!
Dar îți zic să știi de acuma’
Nu mă pricep a zbura!
Știu că ceru-i gol și mare,
Dar direcția îmi lipsește
Am voință și-aripioare,
Dar teama mă încolțește
Am tot auzit de zbor,
De la cei ce au mai zburat
Din cuib le e ușor să-mi zică,
Cât timp ascult de pe asfalt
Iar apoi,ce să fac oare,
să mă iau după ceilalți?
Drumul o fi el același,
Dar n-au toți același final
Se ivește întrebarea,
Unde urmează tu să mergi?
Pe cărarea vieții tale,
Multe urmează să întâlnești!
Apreciez că mi-ai dat drumul,
Mă așteptam să mă rănești
Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,
De a te ține la povești!
De mă mai revezi vreodată,
Fă-mi cu mâna înspre nori
Iar de știu și eu pe atunci,
O să te învăț să zbori
Fire de mătase
Tu ascunde-te,de vrei,
După fire de mătase
Și lasă-mă să te găsesc,
Făcându-ți dantelă,din toate
Iar de nu vrei dantela mea,
Te învelesc cu catifea
Dar să nu spui,că nu ți-am zis,
Că n-are flori pe ea!
Plouă peste tot în jurul tău
Plouă peste tot in jurul tau,
Dar nici un picur nu te poate atinge
Iar de ți-e frig,te poți piti lângă inima mea,
Unde-i un foc,ce-n veci nu se va stinge
Nu te-ntrista si uită-te,
Cum te salută, din pomi, frunzele
Chiar de le spală cerul in tristete,
Blândețea ta,doar,poate sã le înece
Dar nu e timpul așa tare,
Să te preschimbe dintr-o floare
Nici suferință asa mare,
Să-ți poată fura din culoare
lar primăvara,când mai vine,
Iți dã toate florile
Sã vezi că timpul,chiar de trece
Îți lasă petalele
Au înflorit cireșii în lipsa ta
Au înflorit cireșii în lipsa ta,
Și tot pe lângă ei mă plimb
Tu încă ești prezentă-n mintea mea,
Și tare dureros e să te simt!
Adesea stau plângând la umbra lor,
Cu mantia roz să-mi astupe obrajii
Sperând să înfloresc cumva din dor,
Până și-n moarte să-ți aduc omagii
Nu mai ești,bunico
Nu mai ești,bunico
Decât suspin prin aer
Și-un gând ce-l poartă vântul,
Pe-aici din când in când
Ți s-au dus si florile,
Care-ți creșteau în palme
S-au dus cu tine toate,
Dar au plecat râzând
E goală prispa casei,
Dar nu ți-a șters și umbra
Și parcă-mi faci cu mâna,
În semn de rămas-bun
Nu mai ești bunico,
Dar ai rămas prin toate
Ce-au fost cu tine odată,
Cât ai fost pe pământ
Așa cum o făceam odată
Simt că nu te mai iubesc,
Așa cum o faceam odată
Căci mâinile mi-au obosit,
Ținând in ele lumea toată
Stelele mereu mă ceartă,
Ca le iau luna pentru tine
Dar nu ai vrut-o și n-o vrei,
Prin simplul fapt că-i de la mine
Câmpul, acum mă alungă,
Că l-am lăsat fără de flori
Gândindu-mă că o să-ți ajungă,
Incât să nu te temi de ploi
Mama-natură mă urăște,
Căci am făcut-o a doua oară
Sã pună iarnă in al meu suflet,
lar in al tău doar primăvară
Să rog păsările să-ți cânte,
Nu știu de-aș face tocmai bine
Și în zadar sper să te uit,
Când tot ce scriu e despre tine
Frica de zbor
Păsărică nătăfleață,
Nu te teme,nu te-omor!
Am vrut doar să te țin în brațe,
Nici de cum să te înconjor!
Eu îți mulțumesc copile ,
C-ai seamă de viața mea!
Dar îți zic să știi de acuma’
Nu mă pricep a zbura!
Știu că ceru-i gol și mare,
Dar direcția îmi lipsește
Am voință și-aripioare,
Dar teama mă încolțește
Am tot auzit de zbor,
De la cei ce au mai zburat
Din cuib le e ușor să-mi zică,
Cât timp ascult de pe asfalt
Iar apoi,ce să fac oare,
să mă iau după ceilalți?
Drumul o fi el același,
Dar n-au toți același final
Se ivește întrebarea,
Unde urmează tu să mergi?
Pe cărarea vieții tale,
Multe urmează să întâlnești!
Apreciez că mi-ai dat drumul,
Mă așteptam să mă rănești
Și-apoi,scuză-mi nesimțirea,
De a te ține la povești!
De mă mai revezi vreodată,
Fă-mi cu mâna înspre nori
Iar de știu și eu pe atunci,
O să te învăț să zbori