Schimb...

Am început să mă topesc,

Deși atât de multă ceară am,

Şi curg torent, și absent privesc,

Cum lacrimile vieții bat în geam.

Am început să mă topesc,

Deși fitilul mi-i deja cenușă,

Şi ard intens, și absent privesc,

Cum flăcările îmi bat la ușă.

Am început să mă topesc,

Și curg în picuri pe-al tău trup,

Căci aș dori să te trezesc,

Să ne iubim neîntrerupt.

Am început să mă topesc,

Iar ceară nu mai este în stup,

Deși aș vrea să mai trăiesc,

Topindu-mă, încet, încet mă duc.

Am început să mă topesc,

Şi mă adun din candelabru,

O altă lumânare să clădesc,

Să-mi pâlpâie la cap macabru.

Apicultoru înrăit,

Dimineaţă s-a trezit.

Iese în curte se gîndeşte,

Şi spre stupină priveşte.

Se uită la stupi, meditează,

Bucuros palmele – şi freacă.

Stă şi se gîndeşte bine,

Să dea drumul la albine.

Halatul în grabă îmbracă,

Spre stupi el acum se apleacă.

Masca pe faţă şi-o pune,

Şi dă drumul la albine.

Zumzăie şi-s călătoare,

Aleargă din floare în floare.

Cu mare atenţie aduc,

Polenul il duc in stup.

Acolo-i bine aranjat,

Şi cu grijă prelucrat.

De albine hărnicuţe,

Ce îl aşează pe rămuţe.

Cînd stupina îi încărcată,

Vine apicultoru îndată.

El mierea o colectează,

Şi cu drag o prelucrează.

Fie că e de salcîm,

Sau din flori de tei acum.

Polifloră, mătrăgună.

Toată mierea este bună.

Face ceară, face miere,

Şi propolis că se cere.

Mierea-i un medicament bun,

Te însănătoşeşte acum .

De aceia nu ezitaţi,

Miere ca să cumpăraţi.

Mierea, propolis şi ceară,

Te scapă de orice boală.

Urcând pe drumul către-nțelepțire,

Prin pâlpâiri de rugă și sudori,

Îți lasă pașii, rupți de-nlănțuire,

Blajine urme cu răsad de zori.

De patruzeci de zile duci o foame

În fața căreia nu ai cedat,

Fiindcă pomu-ngreunat de poame

Va fi-nsuși rodul sângelui vărsat.

Atâta veghe și atât nesomn,

Zdrobește inima în mine,

Întins în pat nici oasele nu dorm,

Și plânge locul gol lăsat de tine.

Din umbra candelei de pe perete,

Ce-ntruchipează un chip de fată,

Se scurge-n jos buchet de plete,

Aidoma ca o apă revărsată.

Tăcerea nopții surpă întreaga casă,

Se zguduie-n fereastră raza lunii,

Amurgul stă ascuns sub masă,

Și în nesomn mă chinuie străbunii.

Cu pleoapele mijite secer întuneric,

Și îl adun în snopi la miezul nopții,

Să vină din infern un tren feeric,

Să-i ducă unde ziua își arată colții,

Iar eu să-i fiu chiar linie ferată,

Să car vagoane întregi de insomnie,

Căci doar așa voi ațipi vreodată,

Când se descarcă întunericul în amurgie.

În palmă astăzi îți port fericirea,

Dar mâna-mi tremură subit,

În ochii tăi îmi plânge nemurirea,

Iar în ai mei tu râzi necontenit.

Te scot din crâncene abisuri,

Și te resuscitez mereu,

Trăirile îți sunt neîmplinite visuri,

Iar inima îți bate-n pieptul meu.

Împodobești un pom cu tragedii,

Şi-l altoiești cu grijă an de an,

În fiecare noapte urlă-n el stihii,

Tu cânți sub el un cântec de orfan.

Îți cauți mama printre aștri,

Fugind pe ochii mei albaștri,

Și vrei ca ea să te îngroape,

Sub ale mele obosite pleoape.

Înalț slăviri înspre Demiurg,

Să nu-ți asculte ruga niciodată,

Dar ai plecat aproape de amurg,

Orbindu-mi ochii dintr-odată.

Mi-e somn pe perna-ți părăsită,

Iar lacrimile-mi curg potop,

Şi sap sub pleoapa-mi obosită,

Căci vreau acum să te dezgrop.

Amurgul deja miroase a noapte,

În lună zeii cioplesc albe stele,

Pe boltă apar pete răzlețe de lapte,

Ce-n tremur varsă lumină din ele.

Clopote, cu zgomot, mângâie norii,

Vântul scârțâie scândura-n gard,

Timpul, fugar, rescrie trecute istorii,

Satul și valea se cufundă-n hazard.

Ochii sălbatici par felinare-n tufișuri,

Turmele dorm lângă brazi și izvoare,

Un cântec de fluier venit din hățișuri,

E scut și săgeată pentru lupi și mioare.

În case bătrâne lampa grabnic se stinge,

Pe ulițe răzlețe, rătăcește-un fecior,

Cu viața-n spinare, cu focul ce-l frige,

Pământul sub talpă-i freamătă a dor.

Gândul îi naște fiori de idilă sub lună,

Păsări de noapte îi zbor dinainte,

Merg fericiți deopotrivă împreună,

Stele sclipesc iar noaptea-i cuminte.

Cu galbena-i față, luna pare obosită,

Cioplitul de stele se oprește spre zori,

Feciorul se-ntoarce, și-i fără iubită,

Cu viața în spate, cu pași mici și ușori:

-De-ar fi tinerețea numai cu aur spoită,

De n-are iubire...mai bine să mori!

Când fraţii între ei nu mai cuvântă,

Se adună norii negri peste casă,

Pe a bătrână asta o-nspăimântă,

Şi încet, încet tristeţea o apasă.

Când fraţii între ei nu-şi mai zâmbesc,

Se întorc icoanele cu faţa la perete,

Şi-a lor păcate tainic le jelesc.

Rugând pe Dumnezeu să-i ierte.

Când fraţii nu-şi mai amintesc copilăria,

Şi larma din odăi a înnăbuşit-o,

La casă i se crapă zilnic temelia,

Şi plânge joaca ce ani a găzduit-o.

Când fraţii se blestemă-n jurăminte,

De suferinţa celuilalt nu le mai pasă,

Părinţilor le plânge crucea pe morminte,

Şi vor din cripte să se întoarcă acasă.

Când sângele de mamă urând l-au diluat,

Iar inima încet, încet se împietreşte,

Cu toţii deopotrivă ei sunt de condamnat,

Şi nici nu merită a mai trăi frăţeşte.

Pe locul fostei Mănăstiri

Pe locul fostului Palat,

Pe aleile fostului Parc,

Pe locul testului nuclear

În străfundurile pământului

Unde să te mai caut

Carne şi os?

Mama

Când m-am născut,

În prima clipă de viață,

În loc de scâncet,

În loc de plânset,

Am rostit cu putere:

Mama ….

Și am rămas mut pe vecie!

A fost jertfa mea închinată

Acestui cuvânt divin…

E o primăvară veșnică în tine,

Iar sânii-ți înfloresc în fiecare zi,

Mă țin de pleoape să te văd mai bine,

De le închid mi-e teamă c-oi orbi.

Pe loc te-aș desfrunzi de toate,

Arându-te cu plugul pe pulpele de gheaţă,

Iar ochii prin noroaie să-mi înoate,

Vâslind din gene până dimineață.

Săruturi grele aș arunca din ram în ram,

Să-mi înflorească ochiul dinspre tine,

Și ți-aș zidi chiar azi pe coapse-un geam,

La care-oi pune vitralii albe și cortine.

M-aș furișa tiptil pe sub pământul ud,

Să încolţesc pe pielea-ţi albă de satin,

Să mă adap setos din sânu-ţi crud,

Şi-n primăvara ta, astenic să leşin.

De când noaptea încet se crapă,

Şi ziua îşi prinde viaţa,

O forfotă mare se-arată …

Bună dimineaţa!

Scoate capul roşiatic,

Soarele s-alunge ceaţa,

Se trezeşte un lunatic,

Bună dimineaţa!

Trece un roi de albinuţe,

Din flori să strângă dulceaţa,

Pe ram îşi dau două vrăbiuţe,

Bună dimineaţa!

Iese în grabă o gospodină,

Merge să îşi facă piaţa,

Şi-i urează o vecină,

Bună dimineaţa!

Iese turma într-un ropot,

Să pască verdeaţa,

Doi batali îşi dau din clopot,

Bună dimineaţa!

Se ciocnesc doi slabi de fire,

Însă unul sparge gheaţa,

Şi îi zice din privire,

Bună dimineaţa!

Oricine tu vei fi,

Citeşte şi te adună,

Şi îţi urez în fiecare zi,

O dimineaţă bună.