Am să vă dau în judecată

O umbră fără glas
mă strânge.

O alung
și mă-nfășoară.

Un drum apare,
dar nimeni nu calcă.

Eram deja
pașii.

o putere asupra mea

imi incolteste frica 

pielea pământie tremura ca vremea,

hoinareala facea din doi copii un scut,

ceașca de cafea amara uitata in dormitor,

senzația de vomă mă schimbă instantaneu,

marea e tot albastră,

eu nu știu cine sunt eu

Cu umbra-mi alături prin vânt și furtună,

Sub cerul căzut peste-un gârbov destin,

Anii se-apleacă, ca spicul sub brumă,

Și frigul mă-nțeapă ca un ac cu venin.

Se mistuie așteptarea în gânduri mărunte,

Iar clopotu-n turlă e mut și anost,

Pe tâmple îmi şade zăpezi de la munte,

Și pașii mi-i pierd pe-un drum fără rost.

Doar ochii-mi aruncă mici lacrimi uscate,

În palme îmi cresc poveri din anii pierduți.

Odaia mi-e sumbră și prin trup mă străbate,

Sângele-n clocot al unor fii nenăscuți.

Sub o rază gălbuie, ca un simbol al vieții,

Îmi sună-n urechi, lungi acatiste de sfânt,

Și-n liniștea adâncă, ca sfârșit al tristeții,

A mea umbră  coboară și intră-n pământ.

Iti doresc eu fericire,bucurie si succes
Da -le celora din jur, stralucirea mea
Inima sa-ti fie plina de iubire ca in vis
Acufunda -ma copilo in dragostea ta
Unde te-as vedea, sa te salut
Unde te- as intilni, sa te sarut
Tu esti mindra mea aleasa
Imi esti steaua de pe cer
Ce n-as da sa-mi fii mireasa
Cit astept , dar inca sper
Tu da-i zilei,frumusete
Florilor , a ta culoare
Cerului ii da-i tu stele
Mie, raza ta de soare

Să știi să prețuiești pe om, 
Să știi să îi vorbești frumos, 
Până când poți să-l folosești, 
Oh, dragilor... E ironie! 

Să poți juca un rol

Să poți să-l joci frumos 
S-aduci apoi durere, 
La fel-e ironie! 

Nu mai vorbi dacă nu știi ce zici

Si dacă tulbure ți-e mintea! 
Nu te schimba în chip fățarnic 
Si nu gândi aiurea! 

Nu armele distrug, ci vorbele

Ce le folosim când nu gândim 
Spre cei ce nu îi știm, sau poate știm... 
La fel distruge- ironia! 

Vă dau o lume-ntreagă-n dar

Și-n schimb vă cer o aplecare,

Cum negustoru-ntr-un bazar

O plată pe obiect își are.

Iar prețul nu-i deloc amar,

Când mintea stă pe-mbelșugare.

Vă dau o lume-ntreagă-n dar

Și-n schimb vă cer o aplecare.

Mă-ncred în orele ce sar

Cu-acea malignă usturare

Alegerea că-i pe cântar

În loc prin talerul mai mare.

Vă dau o lume-ntreagă-n dar!

Sa suferi si sa iubesti,

Sa plingi, sa patimesti.

Sa rizi si sa oftezi, 

Si-n viata la greu sa cedezi.

Eu te-am iubit si-am suferit,

Eu te-am iubit mereu.

Dar pe linga dragoste-am primit,

Sperante verzi, si-am plins de dorul tau.

Asa cum zici ca-s vinovat,

Cum zici mereu de mine.

Mereu am plins s-am oftat,

Iubito pentru tine.

Cind sufletul a ars in mine,

Si tu pe mine mai mintit.

Eu te-am iubit si te iubesc inca pe tine,

Si te voi iubi la infinit.

Eu sa te sarut in vise,

Si sa-ti simt buzele-ti aprinse,

N-ar intelege ce simte inima mea ...

Lumea!

Eu sa ma uit la soare,

Vazindu-te a mea,

M-ar intelege ce simt oare ..?

Lumea...?

Tu sa fii infinitul,

Eu doar secunda...

In care, nu te poate iubi nici cu tot timpul...

Lumea.

Ofensată

De mamă,de tată,

Rănită,

De frate

Si ziuă și noapte.

Cu gînduri neînpăcate

Uitată.

Mai rar,

Telefonată!

Mai des vinovată

De zîmbet trădată

Lăsată să plîngă,săraca ...

De fată!

La suflet bogată

Cu sine-mbracată

Curată

Cu vocea, parcă crăpată

Încearcă

Să scoată

Durerea ce-o poartă!

Si strigă la poartă

Cu ce-s vinovată,

Că m-am născut fată!?

Deloc iubită,...

Cu vorbe tăioase, hrănită

Mai puțin fericită

Mai mult singură, singurică

Cu urechea ce-așteaptă

S-audă vrio șoaptă

Să se simtă, încurajată

De jos ridicată

Nu cu vorbe, cu faptă

Visată

În alb îmbracată

Ca oricare altă...

Vrea flori și să fie uimită

Pentr-un moment să se simtă

Iubită!

Sărutată

Înainte de-a fi culcată

Îndepărtată

Vrea la toți să împartă

Dragoste, adevărată.

Pare ciudată

Cînd o vezi încîntată

De nimicul ce parcă

A nimic și arată

Ea spune că-i artă

Credulă-n minciună

Lăsată să spună

Nimic să nu spună

Ce viață nebună!!!

Tată ai uitat de noi!

Am rămas doar noi în doi.

Stropiți cu gunoi,

Vopsiți cu noroi.

Din cînd în cînd aruncăm cîti-un zîmbet greoi,

Cu ochii îndurerați și moi.

Atacați zi de zi de ploi,

De parc-am fi la război

Unde gloanțe vin roi...

Unde ești plecat cînd avem nevoie d-eroi.

Toți ne mîzgîlesc ca pe foi,

Că-s la suflete mai puțin plini mai mult goi...

Fără de-a ști că noi înc-așteptăm să vină joi,

Cînd o să dăm timpu-napoi,

Să te vedem înc-odată vioi,

Dar ei nu-nțeleg c-au inimi de cioroi...

Oameni duc flori cu pereche,

Si se-ntorc doar cu regrete.

Alții plîng de dureri

Eu scriu cereri,

Către ceruri

Să mai fiți înc-o secund-alături.

Alții plîng de regrete

Eu încă mai caut momente,

În stînga și dreapta mea

Dar le găsesc doar în amintirea grea.

Alții plîng în hohote

Eu încă vă mai caut prin portrete,

Vă caut de-a vă-mbrățișa

Să mă opriți inima de-ami sfîșia...

Alții plîng și-s nedumeriți

De ce Doamne mi l-ai luat cînd eram atît de fericiți?!

Cînd iubeam și eram iubiți

Răniți, așteptăm să fim striviți.

Alții plîng în drum spre casă,

Unde singurătatea îi așteaptă la masă...

Cu flori moarte tăvălite pe terasă

Si-ș zic, mîine va fi mai frumoasă.

Am să te duc în viitor, să vezi cum plînge 

și cum rîde, ai noștri fiică și fecior

Am să-ți desenez, cum frînge o lacrimă de înger

și cum zboară, prezentul către viitor

Am să-ți arăt, cum se bate femeia 

Cu îmbrățișări și cu regrete

Voi face rocada, durerea cu plăcerea

Voi șterge c-un burete, rănile de pe perete

Am să te plimb, pe la mine prin gînd 

Să vezi ce grădină mare de flori am sădit 

Am să te-arunc, ca să te prind

și-apoi să te mănînc, ca pi-un biscuit

Am să arunc, cu stele la picioare

Să-ți lumineze drumul vieții

Am să-ți scriu scrisoare, de la închisoare

Pe roua dimineții