Sărac ai fost...
Sărac ai fost, și ai uitat,
De când ai devenit bogat,
Dorești să ai, mai mult mereu,
Uiți ce a fost, nu ști că-i greu..
Atunci când n-ai,de ai uitat,
Ajută și pe cel sărac .
De dai cu drag, tu vei avea..
Un mare dar, în viața ta,
Totul se-ntoarce înzecit,
Și să nu uiți , cum ai pornit.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Cristea Mircea Romulus
Дата публикации: 30 августа 2024
Комментарий: 1
Просмотры: 327
Комментарий
Стихи из этой категории
O pâine
De-ai dat cândva o pâine
Celui înfometat,
N-ai dat-o la oricine,
Ci lui Hristos I-ai dat!
Şi dacă în picioare
Pe altu' ai încălţat,
N-ai dat la un oarecare,
Ci lui Hristos I-ai dat!
Şi haina-ţi de-ai lăsat-o
Pe cel înfrigurat,
Nu orişicui ai dat-o,
Ci lui Hristos I-ai dat!
Lui Dumnezeu, creştine
I-ai dat ce-ai dăruit...
Şi uite aşa cu o pâine
Trăieşti la nesfârşit!
Refrenul prostului cotidian
De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,
Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,
Așa gândim cu toții cand privim un mort,
Crezându-ne pe noi nemuritori...
Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,
Este purtat din lumea-aceasta,
Nici el neștiind cum e posibil,
Privind aproape, vede depărtarea,
Iar de privește-n depărtare
Se regăsește chiar aici...!
Căci neputând pricepe lesne viața,
Noi cei ce suntem rătăciți
Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,
Căci moartea stând ascunsă
Și ascuțindu-și coasa iar,
Tocită de câte vieți a secerat,
Revine blestemata!
Iar eu poetic glăsuiesc...
Nicicum că moartea este personaj de basm,
Dar nici că-i realitate înfricoșată,
Precum de mici am învățat!
Are vreun rost să personifici un blestem,
Să spui "nimicului" sau "morții"
Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?
Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?
Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:
Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!
Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!
Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,
Chiar dacă pare fără de sfârșit!
Nota de plată tot sosește;
Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!
Ce vreau să spun?
Vorbesc de Mântuire și Nemurire...
Hristos te strigă-n gura mare,
Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,
Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!
Vei spune,tu nebune:
Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!
Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,
Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,
Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:
Bea,mănâncă ,chefuiește!
*
Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,
Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?
*
Există oare adevărul...?
Își spune cel nebun!
E treaba mea să știu mai multe?
Nu-i simplă viețuirea asta?
Să fie toate doar atât?
Aud o voce ce glăsuiește:
Tu lasă lumea în nimicul ei!
Căci fiecare se cufundă zilnic
Doar în ce-i place sau pricepe,
Precum frumoasele domnițe,
Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,
De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!
Iar despre oameni,se știe bine..
Unul visează la titluri,faimă și avere,
Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,
Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă
Dorindu-se iubit de-o mie de femei!
Umanitatea întunecată asta arată;
Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,
Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,
Și câte și mai câte lumea asta oglindește,
Fie din aur sau din simplă tinichea,
Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!
Iar despre omul din povestea mea,
Când boala-i dă târcoale,
Rătacitul fuge la doctori renumiți,
Sperând ca viața să-și păstreze
Spunând șoptit în sinea sa:
"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",
Că de murit tot am să mor!
Nu-i asta soarta tuturor?
Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea
Ce-mi sună glorios a imn de stat:
Mănâncă,bea și chefuiește!
Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,
Nu-mi plec urechea la oricine,
De pocăit s-o facă cine poate,
Eu am atâtea încă de făcut!
Trăiesc cum vreau,
Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!
Așa că beau,mănânc și chefuiesc!
Sunt încă rege pe pămant....
Scenariul ăsta l-am ales,
Nu-mi pasă de mă amăgesc!
Să fie asta o poveste tristă
Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?
Să fie lumea-ntreagă cuprinsă
De nesimțirea ce-o aruncă în abis?
Trăim cu toții doar un straniu vis
Ce nu se termină cu viața asta
Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?
Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,
Neexistând nimic de taină ori ascuns,
Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,
Și el ne spune toate câte sunt de spus!
Să fie viitorul lipsit de spirit
Iar Adevarul s-atârne spânzurat?
Așa că am decis să dau un nume,
Poemului ce l-ați citit deja,
Și veți rămane prizonieri o vreme bună,
Gândind la întrebarea mea!
(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Sufletul neamblanzit
Se lăsase ger cumplit
Peste pământul obosit.
Obrazul cerului pălise,
În cuib trilul amuțise.
Pomul tremură, suspină,
Oblojind a lui tulpină.
Vântul scârțâie pe -o casă,
Suflănd pe ulița sticloasă.
Pașii rătăcesc răzleț,
Fug în grabă de îngheț.
Sub o băncuță degerată
Zăcea umbra nemișcată
Unui ghemotoc blănos,
Ce scâncea după un os,
Scuturat de la frigură,
Cerșea din ochi căldură;
Fețe chircite,iritate
Îl ignorau din vanitate.
Cățelul împietri subit
Cu sufletu-i neămblănzit...
Un pescar vestit!
Pe malul iazului m-am așezat
Sub un copac cu umbra deasă,
O undiță în larg am aruncat
Și-aștept să pun ceva în plasă
De-acasă am plecat în zori de zi
Să prind un loc mai bun pe baltă,
Am pus o râmă neagră în cârlig
Mă uit atent să văd când pluta saltă
În stânga, dreapta mulți pescari
Ce vor să prindă peștele cel mare,
Gălăgioși în larg se ceartă pescărușii
Iar o combină treieră grâul copt în zare
Pe ceru'albastru fără pic de nor
Se vede soarele strălucitor ce frige,
La umbră beau un ceai răcoritor
Iar guta stă întinsă cu râma în cârlige
Mă uit la nada pusă de pescari
Ca peștele să vină la momeală,
Schimb râma cu bobul de porumb
Și-arunc încet fără să fac greșeală
............................ .
Orele trec fără nicio captură
Și vine seara cu ceva răcoare,
M-aștept ca peștele să tragă
Acum când nu mai este soare
Deodată văd cum pluta umblă
Coboară-n jos și se ridică-n sus,
E semn că nada peștele o gustă
Și-i place, ce în cârlig am pus
Când văd că pluta e sub apă
Înțep rapid să nu îmi scape,
Țin undița puternic între brațe
Și mulinez rapid tăind din ape
Emoția o simt cum mă cuprinde
Și îmi șoptesc, e mic sau mare,
Sunt răbdător, întind și relaxez
Și văd cum sare apa, atât de tare
Ușor, ușor se-apropie de mal
Un crap trofeu, cum n-am văzut,
Îl cântăresc, ținându-l în mincioc
Și-l liberez, după o poză și-un sărut
Seara am revenit voios acasă
Știind ce multe am de povestit,
Și chiar de nu am pești în plasă
Sunt fericit să fiu...pescarul cel vestit!
Lacrimi
Universal este plânsul!
La fel zâmbetul,râsul,Paradisul!
Pașii despărțirii au glasul tăcerii,
Suspinul este oftatul plăcerii ce-i moartă acum!
Adio îți spun,adio îmi spui!
Capitolul nostru se vrea terminat...
Poate că-i vremea să vină sfârșitul poveștii!
Tot începutul își are-un final,
Destinul își spune cuvântul fatal!
Clepsidra e spartă de tine,
Timpul din ea este scurs,risipit
Visele noastre au glas de păsări celeste pe un cer infinit,
Ne întâlnim aevea, închipuit,
La tine sau mine în gândul timid!
Lumea pare ceva trist îndrăcit,
Orice reproș este timp irosit....
Căci viața ni se scurge ca un de toamnă sărut!
Plecările toate-s schimbările vieții,
Mortea ne sperie trist dar moartă-i și ea,
Sperietoarea se destramă la rându-i,
Cortina se trage vesel, firesc căci drama dispare,
Înțelept este omul acum,
Suferința-i parte din ea!
Copiii au chipul ce-l mai iubit,
Optimismul acolo se află,
Tinerețea arată că viața pășește fără sfârșit,
Iar lacrimile toate prevestesc
O mare iubire și-un nou început!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Pretenții
Mai demult, strãmoşii noştri
Erau simpli şi modeşti:
Mâncau brânzã şi slãninã,
Purtau nume româneşti.
Dar veni modernizarea,
Ca un tãvãlug, din Vest:
Nu mai recunoşti românul
Nici în vorbã, nici în gest!
Nu mai ştie spune: "Bunã!"
Ci, "Hello!" şi "How are you?"
Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",
Cât şi "No!", în loc de "Nu!".
Bând un pumn de apã rece
- Fãrã sã fim provocaţi -
Ne prostim, pe zi ce trece
Precum "Geniul din Carpaţi".
Dacã vechea pãlãrie
O purta spre-obrazul stâng,
Astãzi poartã-n cap o creastã,
Cu "allurã" de nãtâng!
Nu mai pot lucra românii
Dacã nu primesc un "like";
Nici la stânã nu se urcã
Dacã n-au adidaşi "Nike"!
Cel ce-şi învelea piciorul
Cu obiele de viţel,
Poart-acum haine de firmã:
Numai DIESEL vezi pe el!
Sã ne vadã Cuza-Vodã
Ce figuri avem în cap! ...
Ne-ar şi înjuga îndatã
La un car fãrã proţap!
O pâine
De-ai dat cândva o pâine
Celui înfometat,
N-ai dat-o la oricine,
Ci lui Hristos I-ai dat!
Şi dacă în picioare
Pe altu' ai încălţat,
N-ai dat la un oarecare,
Ci lui Hristos I-ai dat!
Şi haina-ţi de-ai lăsat-o
Pe cel înfrigurat,
Nu orişicui ai dat-o,
Ci lui Hristos I-ai dat!
Lui Dumnezeu, creştine
I-ai dat ce-ai dăruit...
Şi uite aşa cu o pâine
Trăieşti la nesfârşit!
Refrenul prostului cotidian
De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,
Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,
Așa gândim cu toții cand privim un mort,
Crezându-ne pe noi nemuritori...
Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,
Este purtat din lumea-aceasta,
Nici el neștiind cum e posibil,
Privind aproape, vede depărtarea,
Iar de privește-n depărtare
Se regăsește chiar aici...!
Căci neputând pricepe lesne viața,
Noi cei ce suntem rătăciți
Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,
Căci moartea stând ascunsă
Și ascuțindu-și coasa iar,
Tocită de câte vieți a secerat,
Revine blestemata!
Iar eu poetic glăsuiesc...
Nicicum că moartea este personaj de basm,
Dar nici că-i realitate înfricoșată,
Precum de mici am învățat!
Are vreun rost să personifici un blestem,
Să spui "nimicului" sau "morții"
Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?
Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?
Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:
Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!
Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!
Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,
Chiar dacă pare fără de sfârșit!
Nota de plată tot sosește;
Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!
Ce vreau să spun?
Vorbesc de Mântuire și Nemurire...
Hristos te strigă-n gura mare,
Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,
Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!
Vei spune,tu nebune:
Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!
Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,
Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,
Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:
Bea,mănâncă ,chefuiește!
*
Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,
Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?
*
Există oare adevărul...?
Își spune cel nebun!
E treaba mea să știu mai multe?
Nu-i simplă viețuirea asta?
Să fie toate doar atât?
Aud o voce ce glăsuiește:
Tu lasă lumea în nimicul ei!
Căci fiecare se cufundă zilnic
Doar în ce-i place sau pricepe,
Precum frumoasele domnițe,
Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,
De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!
Iar despre oameni,se știe bine..
Unul visează la titluri,faimă și avere,
Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,
Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă
Dorindu-se iubit de-o mie de femei!
Umanitatea întunecată asta arată;
Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,
Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,
Și câte și mai câte lumea asta oglindește,
Fie din aur sau din simplă tinichea,
Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!
Iar despre omul din povestea mea,
Când boala-i dă târcoale,
Rătacitul fuge la doctori renumiți,
Sperând ca viața să-și păstreze
Spunând șoptit în sinea sa:
"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",
Că de murit tot am să mor!
Nu-i asta soarta tuturor?
Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea
Ce-mi sună glorios a imn de stat:
Mănâncă,bea și chefuiește!
Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,
Nu-mi plec urechea la oricine,
De pocăit s-o facă cine poate,
Eu am atâtea încă de făcut!
Trăiesc cum vreau,
Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!
Așa că beau,mănânc și chefuiesc!
Sunt încă rege pe pămant....
Scenariul ăsta l-am ales,
Nu-mi pasă de mă amăgesc!
Să fie asta o poveste tristă
Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?
Să fie lumea-ntreagă cuprinsă
De nesimțirea ce-o aruncă în abis?
Trăim cu toții doar un straniu vis
Ce nu se termină cu viața asta
Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?
Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,
Neexistând nimic de taină ori ascuns,
Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,
Și el ne spune toate câte sunt de spus!
Să fie viitorul lipsit de spirit
Iar Adevarul s-atârne spânzurat?
Așa că am decis să dau un nume,
Poemului ce l-ați citit deja,
Și veți rămane prizonieri o vreme bună,
Gândind la întrebarea mea!
(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Sufletul neamblanzit
Se lăsase ger cumplit
Peste pământul obosit.
Obrazul cerului pălise,
În cuib trilul amuțise.
Pomul tremură, suspină,
Oblojind a lui tulpină.
Vântul scârțâie pe -o casă,
Suflănd pe ulița sticloasă.
Pașii rătăcesc răzleț,
Fug în grabă de îngheț.
Sub o băncuță degerată
Zăcea umbra nemișcată
Unui ghemotoc blănos,
Ce scâncea după un os,
Scuturat de la frigură,
Cerșea din ochi căldură;
Fețe chircite,iritate
Îl ignorau din vanitate.
Cățelul împietri subit
Cu sufletu-i neămblănzit...
Un pescar vestit!
Pe malul iazului m-am așezat
Sub un copac cu umbra deasă,
O undiță în larg am aruncat
Și-aștept să pun ceva în plasă
De-acasă am plecat în zori de zi
Să prind un loc mai bun pe baltă,
Am pus o râmă neagră în cârlig
Mă uit atent să văd când pluta saltă
În stânga, dreapta mulți pescari
Ce vor să prindă peștele cel mare,
Gălăgioși în larg se ceartă pescărușii
Iar o combină treieră grâul copt în zare
Pe ceru'albastru fără pic de nor
Se vede soarele strălucitor ce frige,
La umbră beau un ceai răcoritor
Iar guta stă întinsă cu râma în cârlige
Mă uit la nada pusă de pescari
Ca peștele să vină la momeală,
Schimb râma cu bobul de porumb
Și-arunc încet fără să fac greșeală
............................ .
Orele trec fără nicio captură
Și vine seara cu ceva răcoare,
M-aștept ca peștele să tragă
Acum când nu mai este soare
Deodată văd cum pluta umblă
Coboară-n jos și se ridică-n sus,
E semn că nada peștele o gustă
Și-i place, ce în cârlig am pus
Când văd că pluta e sub apă
Înțep rapid să nu îmi scape,
Țin undița puternic între brațe
Și mulinez rapid tăind din ape
Emoția o simt cum mă cuprinde
Și îmi șoptesc, e mic sau mare,
Sunt răbdător, întind și relaxez
Și văd cum sare apa, atât de tare
Ușor, ușor se-apropie de mal
Un crap trofeu, cum n-am văzut,
Îl cântăresc, ținându-l în mincioc
Și-l liberez, după o poză și-un sărut
Seara am revenit voios acasă
Știind ce multe am de povestit,
Și chiar de nu am pești în plasă
Sunt fericit să fiu...pescarul cel vestit!
Lacrimi
Universal este plânsul!
La fel zâmbetul,râsul,Paradisul!
Pașii despărțirii au glasul tăcerii,
Suspinul este oftatul plăcerii ce-i moartă acum!
Adio îți spun,adio îmi spui!
Capitolul nostru se vrea terminat...
Poate că-i vremea să vină sfârșitul poveștii!
Tot începutul își are-un final,
Destinul își spune cuvântul fatal!
Clepsidra e spartă de tine,
Timpul din ea este scurs,risipit
Visele noastre au glas de păsări celeste pe un cer infinit,
Ne întâlnim aevea, închipuit,
La tine sau mine în gândul timid!
Lumea pare ceva trist îndrăcit,
Orice reproș este timp irosit....
Căci viața ni se scurge ca un de toamnă sărut!
Plecările toate-s schimbările vieții,
Mortea ne sperie trist dar moartă-i și ea,
Sperietoarea se destramă la rându-i,
Cortina se trage vesel, firesc căci drama dispare,
Înțelept este omul acum,
Suferința-i parte din ea!
Copiii au chipul ce-l mai iubit,
Optimismul acolo se află,
Tinerețea arată că viața pășește fără sfârșit,
Iar lacrimile toate prevestesc
O mare iubire și-un nou început!
(5 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Pretenții
Mai demult, strãmoşii noştri
Erau simpli şi modeşti:
Mâncau brânzã şi slãninã,
Purtau nume româneşti.
Dar veni modernizarea,
Ca un tãvãlug, din Vest:
Nu mai recunoşti românul
Nici în vorbã, nici în gest!
Nu mai ştie spune: "Bunã!"
Ci, "Hello!" şi "How are you?"
Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",
Cât şi "No!", în loc de "Nu!".
Bând un pumn de apã rece
- Fãrã sã fim provocaţi -
Ne prostim, pe zi ce trece
Precum "Geniul din Carpaţi".
Dacã vechea pãlãrie
O purta spre-obrazul stâng,
Astãzi poartã-n cap o creastã,
Cu "allurã" de nãtâng!
Nu mai pot lucra românii
Dacã nu primesc un "like";
Nici la stânã nu se urcã
Dacã n-au adidaşi "Nike"!
Cel ce-şi învelea piciorul
Cu obiele de viţel,
Poart-acum haine de firmã:
Numai DIESEL vezi pe el!
Sã ne vadã Cuza-Vodã
Ce figuri avem în cap! ...
Ne-ar şi înjuga îndatã
La un car fãrã proţap!
Другие стихотворения автора
Marie e ruga mea
Apostolii când au aflat,
In grabă sau adunat,
Să fie cu maica lui,
Maica Domnului.
Azi măicuța noastră sfântă,
Maica Domnului Iisus,
Sa înălțat astăzi la ceruri,
Ne veghează ea de sus.
Ea se arată mereu,
Vede cît este de greu,
Se roagă la Dumnezeu
Cu noi este tot mereu.
Măicuța eu te iubesc,
Totdeauna îți doresc
Să fi cu noi tot mereu,
Să te rogi la Dumnezeu.
Primește mă și pe mine,
La rugăciune cu tine,
Veci de veci mi-ai ajutat,
Mulțumescuti nencetat.
Rugăciune
Doamne sfânt,Duhule al meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fi cu mine,
Și mă învață să fac bine ,
Să-l iubesc pe Dumnezeu,
Precum mă iubesc și eu.
Domnul e în inima mea,
Și îl rog a mă ierta.
Te iubesc Doamne pe tine,
Și-mi doresc să-ți cer mereu,
Să-mi dai bogăție mie,
Și succese în vecie,
Drumul meu cu tine fie,
Spre a ta împărăție,
In raiul cel luminat,
Unde Domnul, ma chemat.
Fie doamne voia ta,
Veci de veci voi lăuda,
Preacinstit numele tău,
O ISUSE dragul meu.
Crede de vrei...
Lucrarea Domnului există,
Dar fără de credință ea,
Nu are ea putere,
Spre a se realiza.
Cu rugăciunea noastră,
Ne ajută neîncetat,
Ce însuși noi îi cerem,
Să fie realizat.
Dacă în rugăciune,
Nu pui sufletul tău,
Ca floarea-i fară apă,
Se usucă tot mereu.
Credința noastră este...
Lucrul cel important,
Ea e dată de Domnul,
Cel mult prea lăudat.
Dar divin
Doamne știu că pentru mine,
O să faci un mare bine.
Știu că doar iubirea mea
Îți va-ntarii credința.
Duhul sfânt, Îngerul meu
Va găsi ce-mi doresc eu.
Totul las doamne la tine,
Să rezolvi cum se cuvine.
Darul care se cuvine,
Îl voi primi de la tine,
Ție eu îți mulțumesc,
Am primit tot ce doresc.
Îți sunt recunoscător,
Pentru toate in viitor.
Știu doamne că ești cu mine
Și te rog nu mă uita,
Doamne fie voia ta.
Poveste
Un meșter în lemn vestit,
Pe Isus la zugrăvit,
Și în locul potrivit,
La biserică găsit,
Pe Isus la așezat.
Preotul a mulțumit
Și din suflet și-a dorit,
Cineva dacă ar vrea
Să aducă icoana,
Maicii domnului cea sfântă
In stânga să fie ea,
Căci așa e datina.
Dar trecură ceva timp,
Și-am simțit că ar fi bine,
In biserică să fie,
Aceea care lipsea.
Maica sfântă,Maica sa .
Ca să duc icoana mea,
Am luat ocazia....
Nu am stat a aștepta,
Că ma luat cineva.
Ajuns chiar mia mulțumit
Că a fost cu cineva. ..
Nici bani nu a vrut să ia .
Vrând să dau icoana mea,
Am aflat că cineva,
Își dorește ca să de-a,
Acest dar drept mulțumire
Și mia spus povestea sa:
Iubitul meu cel dorit,
La momentul potrivit,
Cu greu a fost lămurit,
La biserică să vie,
Pentru a noastră cununie .
După ce ne-am cununat,
Cu alaiul am plecat,
Și în drum cine a ieșit ?
O maică ce nu avea,
Nimenia pe lângă ea...
Preotului a cerut,
Să intrăm în casa sa..
Și a spus uite așa:
Eu doresc să pot lăsa,
Tot ce am doresc a da,
Astor tineri fericiți,
În veci să fie iubiți.
Asta este darul care,
A fost dăruit de ea.
Tânăra drept mulțumire,
Icoana a dăruit,
Fiind pusă-n locul care,
Preotul la destinat,
Toată lumea-i mulțumită
Fie Domnul lăudat.
Mă ajută Dumnezeu
Ce-mi dă mie Dumnezeu,
Vă transmit toate mereu.
El vede lucrarea mea..
Și colaborăm in ea.
Vin cuvintele spre mine,
Precum un râu, sfânt ce vine...
Cu putere către mine,
Să se bucure de tine.
Doamne pentru toți vreau bine,
Să se întoarcă toți la tine,
Și să ne ferești de rele,
Tu ne poți scăpa de ele.
Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru ajutorul său.
Marie e ruga mea
Apostolii când au aflat,
In grabă sau adunat,
Să fie cu maica lui,
Maica Domnului.
Azi măicuța noastră sfântă,
Maica Domnului Iisus,
Sa înălțat astăzi la ceruri,
Ne veghează ea de sus.
Ea se arată mereu,
Vede cît este de greu,
Se roagă la Dumnezeu
Cu noi este tot mereu.
Măicuța eu te iubesc,
Totdeauna îți doresc
Să fi cu noi tot mereu,
Să te rogi la Dumnezeu.
Primește mă și pe mine,
La rugăciune cu tine,
Veci de veci mi-ai ajutat,
Mulțumescuti nencetat.
Rugăciune
Doamne sfânt,Duhule al meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fi cu mine,
Și mă învață să fac bine ,
Să-l iubesc pe Dumnezeu,
Precum mă iubesc și eu.
Domnul e în inima mea,
Și îl rog a mă ierta.
Te iubesc Doamne pe tine,
Și-mi doresc să-ți cer mereu,
Să-mi dai bogăție mie,
Și succese în vecie,
Drumul meu cu tine fie,
Spre a ta împărăție,
In raiul cel luminat,
Unde Domnul, ma chemat.
Fie doamne voia ta,
Veci de veci voi lăuda,
Preacinstit numele tău,
O ISUSE dragul meu.
Crede de vrei...
Lucrarea Domnului există,
Dar fără de credință ea,
Nu are ea putere,
Spre a se realiza.
Cu rugăciunea noastră,
Ne ajută neîncetat,
Ce însuși noi îi cerem,
Să fie realizat.
Dacă în rugăciune,
Nu pui sufletul tău,
Ca floarea-i fară apă,
Se usucă tot mereu.
Credința noastră este...
Lucrul cel important,
Ea e dată de Domnul,
Cel mult prea lăudat.
Dar divin
Doamne știu că pentru mine,
O să faci un mare bine.
Știu că doar iubirea mea
Îți va-ntarii credința.
Duhul sfânt, Îngerul meu
Va găsi ce-mi doresc eu.
Totul las doamne la tine,
Să rezolvi cum se cuvine.
Darul care se cuvine,
Îl voi primi de la tine,
Ție eu îți mulțumesc,
Am primit tot ce doresc.
Îți sunt recunoscător,
Pentru toate in viitor.
Știu doamne că ești cu mine
Și te rog nu mă uita,
Doamne fie voia ta.
Poveste
Un meșter în lemn vestit,
Pe Isus la zugrăvit,
Și în locul potrivit,
La biserică găsit,
Pe Isus la așezat.
Preotul a mulțumit
Și din suflet și-a dorit,
Cineva dacă ar vrea
Să aducă icoana,
Maicii domnului cea sfântă
In stânga să fie ea,
Căci așa e datina.
Dar trecură ceva timp,
Și-am simțit că ar fi bine,
In biserică să fie,
Aceea care lipsea.
Maica sfântă,Maica sa .
Ca să duc icoana mea,
Am luat ocazia....
Nu am stat a aștepta,
Că ma luat cineva.
Ajuns chiar mia mulțumit
Că a fost cu cineva. ..
Nici bani nu a vrut să ia .
Vrând să dau icoana mea,
Am aflat că cineva,
Își dorește ca să de-a,
Acest dar drept mulțumire
Și mia spus povestea sa:
Iubitul meu cel dorit,
La momentul potrivit,
Cu greu a fost lămurit,
La biserică să vie,
Pentru a noastră cununie .
După ce ne-am cununat,
Cu alaiul am plecat,
Și în drum cine a ieșit ?
O maică ce nu avea,
Nimenia pe lângă ea...
Preotului a cerut,
Să intrăm în casa sa..
Și a spus uite așa:
Eu doresc să pot lăsa,
Tot ce am doresc a da,
Astor tineri fericiți,
În veci să fie iubiți.
Asta este darul care,
A fost dăruit de ea.
Tânăra drept mulțumire,
Icoana a dăruit,
Fiind pusă-n locul care,
Preotul la destinat,
Toată lumea-i mulțumită
Fie Domnul lăudat.
Mă ajută Dumnezeu
Ce-mi dă mie Dumnezeu,
Vă transmit toate mereu.
El vede lucrarea mea..
Și colaborăm in ea.
Vin cuvintele spre mine,
Precum un râu, sfânt ce vine...
Cu putere către mine,
Să se bucure de tine.
Doamne pentru toți vreau bine,
Să se întoarcă toți la tine,
Și să ne ferești de rele,
Tu ne poți scăpa de ele.
Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru ajutorul său.
Silvia Mihalachi