1  

Ce ne dorim?

Răul dacă nu ar fi,

Numai bine am trăi  .

Și invidia e mare ..

Rea e pentru fiecare.

Cred că-i bine 

Cum să spun ...

Cum să fi oare om bun.

Binele este iubire,

E noroc, e fericire...

Se întoarce înzecit,

Și te face fericit.

Sigur că noi ne dorim,

Bine mult și să iubim


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Cristea Mircea Romulus poezii.online Ce ne dorim?

Дата публикации: 18 июля 2024

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1023

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Ierusalimul ceresc

Aș dori să am cu mine,

Pe cineva ca și tine.

Dacă viața mi-ar permite,

Aș merge doar înainte,

Vizitând doar locuri sfinte,

Cu tatăl nostru părinte,

Dumnezeul meu și al tău,

Cu noi el va fi mereu.

Răbdarea-i de partea mea,

Știu că domnul va avea,

Ce e mai bun pentru mine,

Totdeauna e cu mine.

Ierusalimul ceresc,

Este cea ce îmi doresc.

Cred doamne în slava ta,

Știu că mă vei ajuta.

Еще ...

Sărac ai fost...

Sărac ai fost, și ai uitat,

De când ai devenit bogat,

Dorești să ai, mai mult mereu,

Uiți ce a fost, nu ști că-i greu..

Atunci când n-ai,de ai uitat,

Ajută și pe cel sărac .

De dai cu drag, tu vei avea..

Un mare dar, în viața ta,

Totul se-ntoarce înzecit,

Și să nu uiți , cum ai pornit.

 

Еще ...

Înger, îngerașul meu

Bunule al meu vestitor,

Trimis să-mi fi de-ajutor,

Înger, îngerașul meu,

Ce mi te-a dat Dumnezeu.

 

Pe mine a mă veghea,

Să-ai grijă de viața mea 

Bunul Dumnezeu să-mi fie,

Cu iubire pe vecie.

 

Te rog nu te depărta,

Ești al meu, doresc așa:

Tu sa mă iubești pe mine,

Cum eu te iubesc pe tine.

 

Când greșesc eu te-as ruga,

Corectează-ma în bine,

Ești al meu, ești doar cu mine.

Și te rog nu mă lăsa,

Te rog fi tu paza mea.

 

Când te supăr eu pe tine,

Te rog nu te supăra.

Mă îndreaptă tu pe mine,

Așa cum este mai bine.

 

Duhul sfânt ce e cu mine,

Să te învețe ce e bine.

Și domnul Isus să știe,

Că mă aperi pe vecie.

 

Mulțumesc lui Dumnezeu,

Că e cu mine mereu,

Trinitatea e cu mine,

Și am pace de la tine.

 

Vreau și eu să zbor mereu,

Spre văzduh la Dumnezeu,

Să nu uiți nici când de mine,

Eu să fiu veșnic cu tine .

 

Pentru toate-ti mulțumesc,

Nu uita că te doresc,

Și împreună cu tine,

Totdeauna va fi bine.

Еще ...

Cuvântul

Cuvântul când ni sa dat,

Fie domnul lăudat,

Prin el bunul Dumnezeu,

Ne vorbește tot mereu.

 

Ne învață și ne îndrumă,

Cum să avem o viață bună.

Duhul sfânt a învățat,

Pe apostoli nencetat.

 

Toate limbile din lume,

Bunul Dumnezeu le știe.

Trebuie să-l căutăm,

Prin cuvânt să apelăm.

 

Și să cerem a avea,

Toate in viața asta,

Să ne fie cum dorim,

Pe domnul să-l îndrăgim.

 

Doamne noi îți mulțumim,

Acest dar, noi îl dorim,

Știm că tu le faci pe toate,

Toate bune bune toate.

 

Tot ce noi îți cerem ție,

Cu iertare și iubire,

Ne dai toate nencetat,

Fie domnul lăudat .

Еще ...

Un mic dar

Bine este cuvântat,

Cel ce-n biserică a dat,

Domnul toate vede el,

Cea ce facem pentru el,

Un mic dar, recomandat ,

Ajută să fi iertat,

De păcate și de rele,

Dumnezeu știe de ele,

Și ești pomenit mereu,

Na aștepta numele tău,

Să-l auzi căci Dumnezeu,

In lucrarea ce o are..

El știe pe fiecare,

Ne răsplătește, ne iartă,

Nu ne lasă niciodată.

Еще ...

Așa a fost...

Dacă așa a fost lăsat...

De mic am fost apărat.

Dumnezeu a fost cu mine,

Am scăpat de rău mereu,

Așa a vrut Dumnezeu.

Tatăl meu a fost și el,

Salvat el de Dumnezeu,

Agheasma ce i-am dat eu,

A fost ajutorul său.

Când am avut mare rău...

Îngerii ce m-au luat

Cu lumina sfântă a lor,

Mi-au dat viață, viitor...

Măicuța sfântă și ea,

Na lipsit din viața mea,

Mia fost aproape mereu,

Ea și bunul Dumnezeu.

Atunci când eu m-am rugat,

Cu rugă... Mă ajutat,

Domnul sfânt cu darul lui...

A fost foarte apropiat,

Și mia dat, mă ascultat,

Fie Domnul lăudat.

Dacă crezi cu adevărat,

DE DOMNUL EȘTI AJUTAT,

Domnul cu iubirea lui,

Este și a fost mereu,

In inima mea cu mine,

Și îl voi păstra așa,

Câtă viață voi avea.

Еще ...

Стихи из этой категории

Ruga celui fara glas

Când ne apasă zile grele,

Privim spre ceruri, strigăm spre stele:

„De ce, Părinte, atâta chin?

De ce durerea nu are alin?”

 

Dar El, tăcut, cu ochii grei,

Ne poartă vina în al său piept.

Cui să-i șoptească noaptea amarul,

Când omul Îi sapă în suflet hotarul?

 

Când Îl rănim cu grele vorbe, 

Sau sufletu-i zdrobim,

El tace și iubește in tacere,

Chiar dacă noi Îl rănim.

 

Și-n taina senina nopții, 

Glasul Lui usor se frânge,

În fața acestei lumi reci, 

Ce doar de sine plânge.

 

Și-atunci, din milă poate,

Invață-ne tăcând,

Să fim mai buni cu Cerul, 

Si să-L purtăm in gând.

 

„Un om fără Dumnezeu este ca un animal, pierdut în colții păcatului. Nu pierdeți ceea ce ne-au lăsat străbunii noștri, nu-L pierdeți pe El, căci doar pe El îl mai avem.”

Еще ...

Povara de pe umeri m-a lăsat

 

Atâta liniște e-acum în toate,

C-abia se mai aude al meu glas,

Eternitatea parcă nu mai poate,

Și cere-un veșnic bun rămas.

 

Atâtea griji și atâta tragedie,

Abia mai pot pe umeri să suport,

Iar fiecare pas îmi pare-o nebunie,

Spre aceeași prăbușire ce o port.

 

Atâta drum se pierde-n mine,

Că nici nu știu ce-a fost și ce va fi,

Dar simt cum vechi dureri străine,

Se-aprind în ruguri zi de zi.

 

Și totuși, într-o margine de suflet,

Un dor tăcut începe să-nflorească,

Ca și cum timpul, după atâta umblet,

A hotărât subit să se oprească,

 

Iar peste gânduri, ca o ploaie lină,

Se lasă pacea, fără nici un glas,

Și tot ce-a fost clipă străină,

Se risipește-n vremea fără ceas.

 

Simt azi o răsuflare adâncă,

Povara de pe umeri m-a lăsat,

Iar trupul greu precum o stâncă,

E-un colț de piatră înaripat.

Еще ...

Noi, ăștia...

 

Noi, ăștia care suntem falși poeți,

Nepublicați și fără pic de faimă,

Vom scrie versuri pe pereți,

Și-apoi, i-om vărui, de teamă.

 

Vom scrijeli nisipul fin al mării,

Cu-n sentiment adânc ori prea banal,

Și, în apus, îl vom lăsa uitării,

Să-l șteargă vântul ori vreun val.

 

Vom murmura poeme fără carte,

Întrebători spre inima ce cântă,

Cu mâinile amputate vom împarte,

Bucăți dintr-o iubire frântă.

 

Vom dibui, în suflet, trist sonet,

Și îl vom plânge sub un clar de lună,

Apoi, va fi citit, de-un critic desuet,

Ce îl va vinde lumii pe sub mână.

 

Еще ...

ce rămâne...

Obosite, florile de măr.
Stop.
Respir.
Pentru că asta nu e despre flori.
E despre ce rămâne
după ce frumusețea cade.

 

Cădeau alene în părul tău
și eu mă dezvățam
să fiu femeia care pleacă prima.
Pentru că mi s-a spus
că a rămâne e slăbiciune.
Minciună.
A rămâne e un sport extrem.

 

Nu m-ai atins.
Și tocmai de asta m-ai schimbat.
Unele iubiri nu lasă urme pe piele,
ci pe coloana vertebrală.

 

Florile se desprind
nu când mor,
ci când au fost prea pline.
Așa se rupe și o femeie:
nu de durere,
ci de prea mult „încă”.

 

Încă sper.
Încă tac.
Încă îmi țin inima
ca pe un pahar plin
într-o cameră unde toți aleargă.

 

În părul tău era primăvară.
În mine —
o revoluție spusă în șoaptă.
Pentru că uneori
cea mai mare forță
nu urlă.

 

Știi ce doare?
Că ne-am învățat să numim „oboseală”
ceea ce, de fapt, e curaj.
Florile nu cad învinse.
Ele cad complete.

 

Și dacă m-ai întreba acum
ce-am pierdut în seara aia,
ți-aș spune: nimic.
M-am găsit.

 

Obosite, florile de măr.
Eu?
Eu eram pregătită.

Еще ...

Insomnie

 

Mi-e somnul rupt din vise fără vină,

Mi-e gândul frânt în ceasuri fără drum,

Tăcerea mușcă nopțile de-acum,

Iar zorii par o rană clandestină.

 

Mi-e frig în oase și mi-e dor de-o clipă,

În care somnul să mă ia pribeag,

Să mă îmbrace-n umbrele ce trag,

Cortina peste lacrima ce-n taină țipă.

 

Târziu mă poartă noaptea către mine,

Dar somnul nu mă prinde nicidecum,

Sunt doar un gând ce rătăcește-n fum,

O umbră prinsă-n orele străine.

 

Dar n-am să dorm, și n-am să caut tihnă,

Căci somnul nu-i decât un duh străin,

Și-n trupul meu de gheață și venin,

Am hotărât să nu mai am odihnă.

 

La fel ca somnambulii, cu pleopele în bernă,

Voi merge fără drum, pe-acolo unde,

E casa zeului Morfeu, și voi pătrunde,

Să-i fur un pui de somn, să-l pun sub pernă.

 

Și dacă-n vis nu-mi este dat ca să ajung,

Voi merge obosit, cât mai departe,

Nesomnul mi-l voi scrie într-o carte,

Iar pleoapele cu beznă-am să le ung.

 

Еще ...

Spânzurați-s copacii

Spânzurați-s copacii de umbrele tale,
Ascunse păduri de miasme catedrale.
Zburători sunt păunii îngălbeniți de focuri
Și prin ploaie pleoșnesc împăiate tocuri.

Te-am zărit în spate șoptindu-i dulci norocuri,
Sufletul împietrit de cărămizi și blocuri.
Cu ochii-n ceruri și mâinile ne-atinse
Zâmbești sfios și fals, cu gânduri mecanisme.

Nu te lăsa la lume, zdrobește pietrele murdare
Și geamuri aburind de friguri și teroare.
Tresărind din iarba moartă de cenușă
Tu-mi spui adio, iar eu ard încet ca o păpușă.
Împăiată. Spânzurată.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍