Caut părinți...
Caut părinți,
Că nicicând n-am avut,
Să fie cuminți,
Cu un zâmbet plăcut.
La joacă să-i scot,
Să-i plimb pe alei,
În cârcă să-i port,
S-alergăm după zmei.
Caut părinți,
Cu un chip luminat,
Să nu fie nici sfinți,
Dar nici cel necurat.
Să-i învăț a citi,
Și povești să le spun,
Ca să știe a iubi,
Și ce-i rău, și ce-i bun.
Caut părinți,
Să îi plimb în landou,
Ca apoi într-o zi,
Să mă nască din nou.
Și copil să le fiu,
Ca un suflet plăpând,
Şi părinți să îi știu,
Mamă, tată spunând,
Să mă strângă la piept,
Să îi simt mai umani,
Să nu stau să-i aștept,
În azil de orfani.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 23 февраля
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 152
Стихи из этой категории
Azi cânt…
Azi cânt cu trupul spart în mii de strune,
Și fiecare sunet e un țipăt neuman,
Născut de mine, și înfiat de lume,
Dar mai apoi, trecut în acte ca orfan.
Eu cânt cu ochii plini de vechi ruine,
Cu mâinile tăiate de lumini ce dor,
Iar sângele ce-mi curge printre rime,
Încheagă un poem ce n-are autor.
Cântarea mea nu caută iertare,
Ea urlă-n cer și plânge pe pământ,
E trupul meu strivit de orișicare,
De Dumnezeul care tace crunt.
Eu cânt cu mâinile legate strâns la spate,
Ca un ocnaș al propriei lumini,
Și-n mine clopotul durerii bate,
Iar sunetul mi se strecoară-n rădăcini.
Azi cânt dintr-un mormânt care respiră,
Cu gura spartă-a dorului prelung,
Și fiecare notă, mă supără și miră,
Că n-o aud decât atunci când plâng.
Iar cântecul, o lacrimă tăcută,
Se-ntoarce-n mine ca un duh hain,
Să strige lumii cu o șoaptă mută:
Veniți, azi cântă versuri, un străin!
Și lira, zilnic, în trupu-mi tânăr sapă,
O cruce fără nume, fără semn,
Și-n ochi, mi se adâncește-o groapă,
În care cântecul prin sita lumii-l cern.
Păstor de vise
Pastor de vise
pe pășuni întinse
unde iarba cu rouă
trezește la viața nouă.
Păstor de speranță
ce spre cer se înalță
cu suflet curat
unde Domnul desculț a intrat
Păstor de mioare
cu blănițe albe și strălucitoare
ce-ți sunt alinare
când dorul te doare.
Păstor de pe munte
ai de a spune multe
prin doinele neamului
cu cântul Flautului.
Păstor, păstoraș,
viața de oraș
prea mult sa schimbat
oamenii de doine au uitat .
Păstor de lumină
genunchii mi se înclină
pentru putere și răbdare
să păstrezi unită turmă de mioare
Păstor de frumos,
chipu-ți luminos
azi ne dă căldura
credința și învățătură
Tu Păstor de vieți
cu dragoste ne înveți
pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.
Plouă în sat!
Stau și-ascult cum cade apa
Din norul ce ziua s-a plimbat,
Și doar pe seară s-a îndurat
Să ude solul foarte însetat.
Demult n-a mai plouat la noi
În satul mic întins sub deal,
Râul Siret aproape că-i secat
De strângi în brațe mal cu mal.
Mă uit poate mai văd pe cineva
Trecând grăbit din deal la vale,
Dar tata-mi spune cu tristețe
Că mulți îs duși în lutul moale.
Mă fac că nu-l aud ce-a zis
Și îl întreb de una ba de alta,
Cu greu scoți vorbă de la el
Și doar repetă că-i vine plata.
Îl iau de braț și ne-ndreptăm
La cimitir unde așteaptă mama,
Cu coada ochiului mă uit spre el
Și-l văd cum își ascunde lacrima.
Vorbim printre picături de ploaie
Toți trei de o umbrelă protejați,
Îi amintim că ne e tare dor de ea
Și să mai stăm la masă așezați.
Mă uit în jur și îi cunosc pe toți
Cam trei sferturi de sat mutat,
La căpătâi e scrisă a-lor adresă
Nume, prenume, an și decedat.
Ne strecurăm ușor pe o portiță
Ce scârțâie urât în urma noastră,
Ajunși acasă povestim de viață
Retrași la o cafea lângă fereastră.
Ploaia se-aude cum bate tabla
Și bălți plutesc prin toată curtea,
Ne pregătim să mergem la culcare
Când peste sat încet coboară noaptea!
Portret
Plimbându-mă prin parc discret,
Aud o voce sugrumată de tutun,
"Maestre, hai să-ți fac portret,
Că pentru astăzi e preț bun..."
Mi-e gândul abătut în altă parte,
Mă uit cu coada ochiului la el,
"Sunt prea bătrân de poză frate,
Și prea hidos pentru al tău penel."
Dar mă gândesc cu jind la tinerețe,
Că - mi era drag de cum eram,
Mă întorc, și apoi cu politețe,
Îi spun doleanța ce-o aveam:
" De ești așa de bun cum zici,
Pictura să mi-o faci din vorbe,
De mă privești portretul ai să-l strici,
Și nici nu te-ncadrezi în norme.
Mi-e fața ponosită și ridată,
Căci mult am plâns în viața mea,
Te rog s-o faci puțin catifelată,
Exact ca-n tinerețe cum era.
Mi-s ochii șterși fără sclipire,
Cu irisul umbrit, nedefinit...
Te rog să-i pui pe cei de mire,
Că îmi erau de albastru infinit.
Mi-e părul alb ca neaua de zăpadă,
Că mult am chinuit și suferit,
Să-i pui un pic de negru, să se vadă,
C-am fost îndestulat și fericit.
Mi-e mâna moale ca de moaște,
Trudită-n grele munci de vulg,
Tu să mi-o faci c-atunci la oaste,
Când arma-n palmă îmi părea un fulg.
Un singur lucru însă îți mai cer,
Chiar dacă ție ți se pare inutil,
Să-mi pui și suflet... dar la el
Nu schimbi nimic, că-i de copil."
Împărăția lui Dumnezeu
Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte
Dă-ne nouă pâinea
Cea de toate zilele.
Ajută-ne Doamne să ne îndreptăm
De la fapte rele
Ca să scăpăm.
Nu ne lăsa Doamne
Cel rău să ne ia;
Să ne ducem crucea
Sub povara Ta.
La cules!
Sunt în vie culeg poama
Vreau să fac oleac' de must,
Dau ciorchini-n zdrobitoare
Umplu cana și-l degust
Anul e destul de bun
Strugurii sunt foarte dulci,
Va fi vin cu multe grade
Un pahar și-apoi te culci
Vezi culegătorii cum adună
Și își duc recolta către casă,
Bucuroși că-n timpul iernii
Vor servi un vin la masă
Nimeni nu se simte istovit
Și muncesc din greu cu drag,
Gândul fuge către sărbători
La colinzi și urători în prag
Curg căruțele spre vale
Pline cu coșuri de poamă,
Ce va fi presată-n teasc
Umplînd vase de alamă
Ce urmează-i așteptarea
Vinul să ,,lucreze" liniștit,
Doar atunci se bea o cană
Cu măsură..din lichidul limpezit!
Azi cânt…
Azi cânt cu trupul spart în mii de strune,
Și fiecare sunet e un țipăt neuman,
Născut de mine, și înfiat de lume,
Dar mai apoi, trecut în acte ca orfan.
Eu cânt cu ochii plini de vechi ruine,
Cu mâinile tăiate de lumini ce dor,
Iar sângele ce-mi curge printre rime,
Încheagă un poem ce n-are autor.
Cântarea mea nu caută iertare,
Ea urlă-n cer și plânge pe pământ,
E trupul meu strivit de orișicare,
De Dumnezeul care tace crunt.
Eu cânt cu mâinile legate strâns la spate,
Ca un ocnaș al propriei lumini,
Și-n mine clopotul durerii bate,
Iar sunetul mi se strecoară-n rădăcini.
Azi cânt dintr-un mormânt care respiră,
Cu gura spartă-a dorului prelung,
Și fiecare notă, mă supără și miră,
Că n-o aud decât atunci când plâng.
Iar cântecul, o lacrimă tăcută,
Se-ntoarce-n mine ca un duh hain,
Să strige lumii cu o șoaptă mută:
Veniți, azi cântă versuri, un străin!
Și lira, zilnic, în trupu-mi tânăr sapă,
O cruce fără nume, fără semn,
Și-n ochi, mi se adâncește-o groapă,
În care cântecul prin sita lumii-l cern.
Păstor de vise
Pastor de vise
pe pășuni întinse
unde iarba cu rouă
trezește la viața nouă.
Păstor de speranță
ce spre cer se înalță
cu suflet curat
unde Domnul desculț a intrat
Păstor de mioare
cu blănițe albe și strălucitoare
ce-ți sunt alinare
când dorul te doare.
Păstor de pe munte
ai de a spune multe
prin doinele neamului
cu cântul Flautului.
Păstor, păstoraș,
viața de oraș
prea mult sa schimbat
oamenii de doine au uitat .
Păstor de lumină
genunchii mi se înclină
pentru putere și răbdare
să păstrezi unită turmă de mioare
Păstor de frumos,
chipu-ți luminos
azi ne dă căldura
credința și învățătură
Tu Păstor de vieți
cu dragoste ne înveți
pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.
Plouă în sat!
Stau și-ascult cum cade apa
Din norul ce ziua s-a plimbat,
Și doar pe seară s-a îndurat
Să ude solul foarte însetat.
Demult n-a mai plouat la noi
În satul mic întins sub deal,
Râul Siret aproape că-i secat
De strângi în brațe mal cu mal.
Mă uit poate mai văd pe cineva
Trecând grăbit din deal la vale,
Dar tata-mi spune cu tristețe
Că mulți îs duși în lutul moale.
Mă fac că nu-l aud ce-a zis
Și îl întreb de una ba de alta,
Cu greu scoți vorbă de la el
Și doar repetă că-i vine plata.
Îl iau de braț și ne-ndreptăm
La cimitir unde așteaptă mama,
Cu coada ochiului mă uit spre el
Și-l văd cum își ascunde lacrima.
Vorbim printre picături de ploaie
Toți trei de o umbrelă protejați,
Îi amintim că ne e tare dor de ea
Și să mai stăm la masă așezați.
Mă uit în jur și îi cunosc pe toți
Cam trei sferturi de sat mutat,
La căpătâi e scrisă a-lor adresă
Nume, prenume, an și decedat.
Ne strecurăm ușor pe o portiță
Ce scârțâie urât în urma noastră,
Ajunși acasă povestim de viață
Retrași la o cafea lângă fereastră.
Ploaia se-aude cum bate tabla
Și bălți plutesc prin toată curtea,
Ne pregătim să mergem la culcare
Când peste sat încet coboară noaptea!
Portret
Plimbându-mă prin parc discret,
Aud o voce sugrumată de tutun,
"Maestre, hai să-ți fac portret,
Că pentru astăzi e preț bun..."
Mi-e gândul abătut în altă parte,
Mă uit cu coada ochiului la el,
"Sunt prea bătrân de poză frate,
Și prea hidos pentru al tău penel."
Dar mă gândesc cu jind la tinerețe,
Că - mi era drag de cum eram,
Mă întorc, și apoi cu politețe,
Îi spun doleanța ce-o aveam:
" De ești așa de bun cum zici,
Pictura să mi-o faci din vorbe,
De mă privești portretul ai să-l strici,
Și nici nu te-ncadrezi în norme.
Mi-e fața ponosită și ridată,
Căci mult am plâns în viața mea,
Te rog s-o faci puțin catifelată,
Exact ca-n tinerețe cum era.
Mi-s ochii șterși fără sclipire,
Cu irisul umbrit, nedefinit...
Te rog să-i pui pe cei de mire,
Că îmi erau de albastru infinit.
Mi-e părul alb ca neaua de zăpadă,
Că mult am chinuit și suferit,
Să-i pui un pic de negru, să se vadă,
C-am fost îndestulat și fericit.
Mi-e mâna moale ca de moaște,
Trudită-n grele munci de vulg,
Tu să mi-o faci c-atunci la oaste,
Când arma-n palmă îmi părea un fulg.
Un singur lucru însă îți mai cer,
Chiar dacă ție ți se pare inutil,
Să-mi pui și suflet... dar la el
Nu schimbi nimic, că-i de copil."
Împărăția lui Dumnezeu
Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte
Dă-ne nouă pâinea
Cea de toate zilele.
Ajută-ne Doamne să ne îndreptăm
De la fapte rele
Ca să scăpăm.
Nu ne lăsa Doamne
Cel rău să ne ia;
Să ne ducem crucea
Sub povara Ta.
La cules!
Sunt în vie culeg poama
Vreau să fac oleac' de must,
Dau ciorchini-n zdrobitoare
Umplu cana și-l degust
Anul e destul de bun
Strugurii sunt foarte dulci,
Va fi vin cu multe grade
Un pahar și-apoi te culci
Vezi culegătorii cum adună
Și își duc recolta către casă,
Bucuroși că-n timpul iernii
Vor servi un vin la masă
Nimeni nu se simte istovit
Și muncesc din greu cu drag,
Gândul fuge către sărbători
La colinzi și urători în prag
Curg căruțele spre vale
Pline cu coșuri de poamă,
Ce va fi presată-n teasc
Umplînd vase de alamă
Ce urmează-i așteptarea
Vinul să ,,lucreze" liniștit,
Doar atunci se bea o cană
Cu măsură..din lichidul limpezit!
Другие стихотворения автора
Printre poeți
Printre poeţi la crâşma fără mese,
Homer ne toarnă-n halbe vise,
Ţinându-ne condeiele în lese,
Plecăm cu el în Odisea lui Ulise.
O muză lângă noi dansa tușind,
Venise din Siberia lui Pușkin,
Şi ne înecam în sânii ei de argint,
Ca într-un purgatoriu fără chin.
Azi crâșma au închis-o analfabeţii,
Şi undeva pe-un raft Homer cerșește,
Poetul plânge în pustiul vieţii,
Doar muza, dansează şi tuşeşte.
Chiar dacă…
Chiar dacă drumul tău nu e pe aici,
Prin fața casei mele,
Eu am să-l fac din mii de gânduri mici,
Să poți veni cu ele.
Am să-l croiesc din vis și dor,
Din lungă așteptare,
Ca un covor multicolor,
Să ți se-întindă sub picioare.
Din rădăcini de chin și jind fierbinte,
Cărări am să-ncolțesc,
Să-mi treci măcar o zi pe dinainte,
Să-mi curgă lacrimi când privesc.
Și-n fiecare noapte, ca o punte,
Îmi voi întinde visul,
Iar pașii-ți lini, ca niște unde,
Să-mi mângâie abisul.
Iar de vei trece, fie și o clipă,
Prin oful meu, tăcut și nevăzut,
Voi ști că drumurile se-nfiripă,
Și ard în suflet, ca un dor tăcut.
Iar dacă pașii tăi nu vor sosi,
Și vântul îți va șterge urma-n zare,
Am să-ți presor pe căi pustii,
Din ochii-mi triști…mărgăritare.
Voi spune pas…
Voi spune pas în seara asta,
Și-n fața casei o să m-ascund,
Să mă vâneze de la geam nevasta,
Din tălpi și până în străfund.
Să mă despoaie luna de pe cer,
Să-mi sară nasturii în stele,
Și-apoi nevestei să-i ofer,
Vânatul adormit sub piele.
Voi spune pas iar întunericul să tacă,
Căci sângele în cai s-a subțiat,
Îi dau cu prafuri să le treacă,
Și-i las să pască o vreme pe sub pat.
La cules de lacrimi
La cules de lacrimi,
De pe obraz de român,
Am trecut prin patimi,
Şi suflet străbun.
La cules de dor,
Din inima sa,
Am plutit pe un nor,
Prin care fulger-o stea.
La cules de iubire,
Din suflet şi neam,
Am simţit tresărire,
Ce la alţii n-o am.
La cules de lacrimi,
De pe obraz de ţăran,
E o durere continuă,
Şi-o suferinţă de neam.
Femeia
Cu furca aș pleca în cer,
Să-ncarc un car cu stele,
Apoi pe toate să le-ofer,
Numai femeilor rebele.
Să prind în mână sânul lunii,
Să mestec razele de soare,
Strângând în ciur apa furtunii,
C-apoi să pot scuipa răcoare.
Aș reclădi femeia din mătasă,
Şi nu i-aș da nici soţ, nici casă,
Aș pune-o la răscruce ca ispită,
Să moară inima de hepatită.
Frământări
Rugăciunile înălţate spre cer,
Le-am aflat îngropate-n pământ,
Sunt omul de paie, stingher,
Clădit din lut şi cuvânt.
Asist la naşteri suspecte,
Şi intru-n travaliu pentr-o idee,
Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,
Pierdute într-un spital, pe-o alee.
În mâini şi picioare port cuie bătute,
Dar nu îmi găsesc încă cruce,
Înaltul prelat cu idei preconcepute,
Anateme şi prescuri îmi aduce.
S-a lepădat şi universul de mine,
Foiala îmi intră ca o boală în trup,
Încep să cânt câteva imnuri creştine,
Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.
Mii de sihaştri se roagă în cor,
Chilii şi bordeie s-au luminat,
Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,
Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?
Printre poeți
Printre poeţi la crâşma fără mese,
Homer ne toarnă-n halbe vise,
Ţinându-ne condeiele în lese,
Plecăm cu el în Odisea lui Ulise.
O muză lângă noi dansa tușind,
Venise din Siberia lui Pușkin,
Şi ne înecam în sânii ei de argint,
Ca într-un purgatoriu fără chin.
Azi crâșma au închis-o analfabeţii,
Şi undeva pe-un raft Homer cerșește,
Poetul plânge în pustiul vieţii,
Doar muza, dansează şi tuşeşte.
Chiar dacă…
Chiar dacă drumul tău nu e pe aici,
Prin fața casei mele,
Eu am să-l fac din mii de gânduri mici,
Să poți veni cu ele.
Am să-l croiesc din vis și dor,
Din lungă așteptare,
Ca un covor multicolor,
Să ți se-întindă sub picioare.
Din rădăcini de chin și jind fierbinte,
Cărări am să-ncolțesc,
Să-mi treci măcar o zi pe dinainte,
Să-mi curgă lacrimi când privesc.
Și-n fiecare noapte, ca o punte,
Îmi voi întinde visul,
Iar pașii-ți lini, ca niște unde,
Să-mi mângâie abisul.
Iar de vei trece, fie și o clipă,
Prin oful meu, tăcut și nevăzut,
Voi ști că drumurile se-nfiripă,
Și ard în suflet, ca un dor tăcut.
Iar dacă pașii tăi nu vor sosi,
Și vântul îți va șterge urma-n zare,
Am să-ți presor pe căi pustii,
Din ochii-mi triști…mărgăritare.
Voi spune pas…
Voi spune pas în seara asta,
Și-n fața casei o să m-ascund,
Să mă vâneze de la geam nevasta,
Din tălpi și până în străfund.
Să mă despoaie luna de pe cer,
Să-mi sară nasturii în stele,
Și-apoi nevestei să-i ofer,
Vânatul adormit sub piele.
Voi spune pas iar întunericul să tacă,
Căci sângele în cai s-a subțiat,
Îi dau cu prafuri să le treacă,
Și-i las să pască o vreme pe sub pat.
La cules de lacrimi
La cules de lacrimi,
De pe obraz de român,
Am trecut prin patimi,
Şi suflet străbun.
La cules de dor,
Din inima sa,
Am plutit pe un nor,
Prin care fulger-o stea.
La cules de iubire,
Din suflet şi neam,
Am simţit tresărire,
Ce la alţii n-o am.
La cules de lacrimi,
De pe obraz de ţăran,
E o durere continuă,
Şi-o suferinţă de neam.
Femeia
Cu furca aș pleca în cer,
Să-ncarc un car cu stele,
Apoi pe toate să le-ofer,
Numai femeilor rebele.
Să prind în mână sânul lunii,
Să mestec razele de soare,
Strângând în ciur apa furtunii,
C-apoi să pot scuipa răcoare.
Aș reclădi femeia din mătasă,
Şi nu i-aș da nici soţ, nici casă,
Aș pune-o la răscruce ca ispită,
Să moară inima de hepatită.
Frământări
Rugăciunile înălţate spre cer,
Le-am aflat îngropate-n pământ,
Sunt omul de paie, stingher,
Clădit din lut şi cuvânt.
Asist la naşteri suspecte,
Şi intru-n travaliu pentr-o idee,
Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,
Pierdute într-un spital, pe-o alee.
În mâini şi picioare port cuie bătute,
Dar nu îmi găsesc încă cruce,
Înaltul prelat cu idei preconcepute,
Anateme şi prescuri îmi aduce.
S-a lepădat şi universul de mine,
Foiala îmi intră ca o boală în trup,
Încep să cânt câteva imnuri creştine,
Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.
Mii de sihaştri se roagă în cor,
Chilii şi bordeie s-au luminat,
Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,
Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?