Iubire...
Sub raza unei stele, când vântu-ncet suspină,
Se legănă mălinii, privind spre luna plină,
Iar astre somnoroase, lucind, de dor stingher,
Vor plânge întreg pământul cu lacrimi de mister,
Și freamătul pădurii îți spune murmurând,
Hai, du-te la culcare, tu chip de înger blând.
Iubirea-ți voi așterne pe câmpul ars de timp,
Din brazde-o să răsară al florilor nimb,
Și poate, din tăcere, un cânt va înflori,
Iar păsările toate spre cuiburi vor fugi,
Vor curge lin izvoare, amarul să ți-l spele,
Și bându-i apa rece, te uită înspre stele,
La primăveri ascunse, când nurii vor pocni,
Când florile iubirii în suflet vor rodi,
Să vezi în umbra crucii cum tainica lumină,
Cu zorii în pământ și-n ceruri rădăcină,
Dă scâncetului viață, și-n tindă bucurii,
Și-atunci făptură dragă vei zămisli copii.
Iar eu, sub luna rece, voi plânge visător,
Iar ție în toiul nopții de mine-ți va fi dor,
Și-n lacrima căzută pe marginea de pat,
Se-ascunde amintirea al celui ce-i plecat,
Și-n tot ce te-nconjoară vei regăsi mereu,
Că fiecare-n parte, ascunde chipul meu.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Gabriel Trofin
Дата публикации: 21 марта
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 147
Стихи из этой категории
De-ai sti... ce dor...
De-ai ști ce dor imi este sa te văd
Sa te-aud, sa te mai simt, sa fim...
Tot mi-am turnat sperante-n pahar
Ca poate-o sa te-ntorci în timp..
🍷
De-ai ști cat mi-am dorit privirea ta
Sa-ti mai aud glasul dulce şi blând
..cât mi-am dorit sa îți rămân aproape
Din când în când să te mai văd zâmbind.
🍷
Dar tu îmi ești de-un an tot mai departe
Și doru-mi rătăcește-n zări, în ceruri risipit
Tot cauta-n neștire sa îti fie aproape
Îmbrățișări să-i dai ..sa fie împlinit.
🍷2024-09-27
Ecou dragul meu
Arunc sentimente, cuvinte-n eter,
Emoții ce stau încătușate in mine.
Ecoul să văd ce ritm le va da,
De zbuciumul meu ce va spune.
Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,
Îmi vei cânta o dulce romanță?
Îmi vei răspunde tu sincer și drept?
Mă vei minții să îmi lași o speranță?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,
Aș vrea c-ale tale note duioase
Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,
Să-mi scoată durerea din oase.
Ecou, dragul meu, te rog să fii bun
Și lăudă-mă cu vorbe curate.
Dar oare-ale tale note mă mint
Sau sunt adevărate?
Ecou, dragul meu, te rog să fii drept
Și spune-mi te rog adevărul.
Dar dacă-ale tale note mă dor
Și mi se năruie tot cerul?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.
Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.
DIALOG CU FIUL MEU -continuare-
În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau
la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.
Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.
Eu i am botezat primul copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .
-Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...
Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă
pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea zi lumină la tarabă de cele mai
multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .
Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare a pier-
dut controlul au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la
bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot
să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat
drumul străinătății a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai
bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,
mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela zică lumea ce o vrea tu ești
un erou al acestori vremuri .
În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După ploaia cuminte și caldă ,florile sunt
fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă e tăcere, o tăcere ce rănește...
Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor peisajul înserării .Suntem cu toți consem-
nați; purtăm mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de
COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă la televizor: câți s-au molipsit, câți au
murit, câți sunt în covalescență.
Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt
propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după
ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul
pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai
sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre
întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai apoi bujorii,iar zore-
lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele negre ale
noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana
sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez
o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse Patul mă așteaptă ca un bun
prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.
șfârșit
Cu tine
Tu ești tot ce îmi doresc,
Și cea ce iubesc,
Tu mă faci să mă îndrăgostesc,
De fiecare dată când îți vorbesc.
Cu tine am învățat să fiu eu,
Chiar dacă mi-a fost greu,
Am fost acolo tu și eu ,
Chiar și în momentul greu.
De fiecare dată când îmi zâmbești ,
Sufletul mi-l răscolești,
N-am cuvinte să îți spun,
Cât de mult te iubesc.
Vom fii aici tu și eu,
Împreună pentru totdeauna,
Cum ți-am promis eu,
Că îți voi da soarele și luna
Oare știu?
Voi scrie mereu despre iubire,
Și desprea dragostea adevărată,
Și nu voi renunța să caut fericire,
În viața asta scurtă și nedreaptă
Dar oare știu cum este a iubi?
Și a primi iubirea de la cineva!
Am dat ceva pentru-a primi?
Sau doar cerșesc la mila altcuiva!
Ne întrebăm...suntem iubiți?
Sau doar trăim, dezamăgire,
Sărac, bogat putem fi fericiți,
Dacă în suflet avem mulțumire
Iubirea, fericirea vin către noi,
Doar la acei ce-n viață dăruim,
Și dăm ceva și celor cu nevoi,
Cu dragoste..urmând răsplată..să primim!
Scrisă de Cezar!
Pe curànd!
Iubirea vieții mele
Din cerul gri de toamnă târzie
Ai apărut tu și ai stat lângă mine
Te-ai pus pe creanga mea din toate
Și ai început să îmi descânți multe păcate
Eu auzeam ce spui, dar nu înțelegeam
Eram pierdut în gânduri și te citeam
Până într-un moment când tu te-ai oprit
Ți-ai luat zborul și creanga s-a zguduit
Te-am privit cum prin aer te miști și planezi
Nu știam atunci că doar pe mine mă vezi
Te priveam cum dispari înconjurată de nori
Nu voiam să te pierd, mă gândeam la noi
Atunci am zis să îmi iau și eu zborul
M-am luat după tine, ocoleam norul
Erai acolo și parcă mă așteptai
Să zburăm împreuna, asta voiai
Așa am facut până spre țările calde
Am călătorit amândoi foarte departe
Acolo am ajuns să te cunosc mai bine
Pe zi ce trece mă gândeam mai mult la tine
Erai compania din ochii mei singuri
Erai bucuria din sufletul meu gol
Erai speranța din mintea mea pesimistă
Erai acolo pentru mine, mulțumesc pentru tot
Atunci cand a venit vremea să ma întorc
Ți-am spus să nu vii cu mine și ai avut un șoc
Am plecat liniștit, nu m-am uitat înapoi
Am trecut prin zăpezi, furtună si ploi
Acasă vremea era perfectă, luminoasă
Creanga mea verde și parcă mai frumoasă
M-am așezat la locul meu preferat
Și am rămas acolo mai îngândurat
Dar nu eram bine, nu eram sigur pe mine
Am început să mă întreb de ce nu mai vi
Stiam răspunsul dar cerul era tot gri
Voiam sa știu ce faci, cum esti
Îmi era dor de tine, să mă iubești
Atunci am realizat cât de mult țin la tine
De atunci mă tot gândesc, și poate și mâine
Dacă te voi mai vedea vreodata pe creangă, lânga mine.
De-ai sti... ce dor...
De-ai ști ce dor imi este sa te văd
Sa te-aud, sa te mai simt, sa fim...
Tot mi-am turnat sperante-n pahar
Ca poate-o sa te-ntorci în timp..
🍷
De-ai ști cat mi-am dorit privirea ta
Sa-ti mai aud glasul dulce şi blând
..cât mi-am dorit sa îți rămân aproape
Din când în când să te mai văd zâmbind.
🍷
Dar tu îmi ești de-un an tot mai departe
Și doru-mi rătăcește-n zări, în ceruri risipit
Tot cauta-n neștire sa îti fie aproape
Îmbrățișări să-i dai ..sa fie împlinit.
🍷2024-09-27
Ecou dragul meu
Arunc sentimente, cuvinte-n eter,
Emoții ce stau încătușate in mine.
Ecoul să văd ce ritm le va da,
De zbuciumul meu ce va spune.
Ecou, dragul meu, vei fi oare blând,
Îmi vei cânta o dulce romanță?
Îmi vei răspunde tu sincer și drept?
Mă vei minții să îmi lași o speranță?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept,
Aș vrea c-ale tale note duioase
Să nu-mi facă rău , să m-aline încet,
Să-mi scoată durerea din oase.
Ecou, dragul meu, te rog să fii bun
Și lăudă-mă cu vorbe curate.
Dar oare-ale tale note mă mint
Sau sunt adevărate?
Ecou, dragul meu, te rog să fii drept
Și spune-mi te rog adevărul.
Dar dacă-ale tale note mă dor
Și mi se năruie tot cerul?
Aș vrea să fii bun, aș vrea să fii drept.
Aș vrea să fiu bun, să fiu înțelept.
DIALOG CU FIUL MEU -continuare-
În cele din urmă Nelu o cunoaște pe Florentina,dragoste la prima vedere.Se întânleau
la noi acasă; părinții lor nu știau. Florentina ,era ca o ciută speriată ,ochii erau temători.
Însă nici ei ,nu au apucat bătrânețele împreună Doar prietenia mea cu Nelu durează.
Eu i am botezat primul copil ,pe Octavian ,ce-mi poartă numele .
-Pe mine m-a durut mult despărțirea voastră -spune mama...
Cât s-a zbătut Gabi ,căt a muncit ? E u am văzut eram lângă ea.Era ca un titirez dacă
pot spune așa :dimineața ducea copilul la creșă ,ședea zi lumină la tarabă de cele mai
multe ori nemâncată să pună ban pe ban să cumpere mașină ,să meargă după marfă .
Și-a mărit afacerea,,avea mai multe locuri de desfacere cu mai multe vânzătoare a pier-
dut controlul au furat-o fără rușine.Era un om bun câștigase simpatia fetelor ce lucrau la
bancă care o anunțau cănd avea facturi la plată .Înebunită umbla după împrumut.Nu pot
să nu-i dau Cezarului ce al Cezarului și nici să nu -i recunosc meritele .A falimentat a luat
drumul străinătății a muncit pe unde a găsit .S-a orientat ,unde ar putea obține un salar mai
bun și Fata Bibelou așa cum a rrămas pentru mine ,soacra ei ,a condus și conduce și azi ,
mașini -mastodont- :tiruri prin toată Europa .Draga mea Gabriela zică lumea ce o vrea tu ești
un erou al acestori vremuri .
În grrădina din fața casei se lasă înserarea.După ploaia cuminte și caldă ,florile sunt
fericite; iedera împrăștie parfumul ei peste tot.Pe stradă e tăcere, o tăcere ce rănește...
Oamenii stau în case,privesc prin sticla geamurilor peisajul înserării .Suntem cu toți consem-
nați; purtăm mănuși măști, avem voie să ieșim după treburi ,cu ptogram. E pandemie de
COVIT-19 ; stăm în casă și vedem ce se mai întâmplă la televizor: câți s-au molipsit, câți au
murit, câți sunt în covalescență.
Mâine va fi o nouă zi ,vom depăna alte amintiri; pe acestea nu le poate lua nimeni sunt
propietate privată .Ziua e pe sfârșite ,un sfârșit de primăvară.Narura este curată ,aerisită după
ploaie .Spre apus ,pe cerul înalt mai dăinue urme ale norilor în mișcare. Nici o adiere ; totul
pare neclintit .Nu e loc nici pentru un fir de praf,doar frunze, iarbă, flori.Nici gângăniile nu mai
sparg tăcerea ; doar câte un lătrat de câine.Apele scăzute ale Siretului curg anevoie spre
întânlirea cu Dunărea ,ceva mai jos.Urmează să înflorească crinii de mai apoi bujorii,iar zore-
lele care se agață cu disperare pentru a apuca un loc mai bun la soare..Umbrele negre ale
noptii își desfac faldurile tăcerii.La lumina unui bec ,mai răsfoiesc o carte; cartea e hrana
sufletului meu în singurătatea împusă Noaptea se odihnește , dar somnul nu vine.Mai controlez
o dată dacă am tras zăvorul la ușă și dacă geamurile sunt închse Patul mă așteaptă ca un bun
prieten .Dincolo de geam ,beznă;Nici un fir de lumină până va răsări luna ,stăpâna nopții.
șfârșit
Cu tine
Tu ești tot ce îmi doresc,
Și cea ce iubesc,
Tu mă faci să mă îndrăgostesc,
De fiecare dată când îți vorbesc.
Cu tine am învățat să fiu eu,
Chiar dacă mi-a fost greu,
Am fost acolo tu și eu ,
Chiar și în momentul greu.
De fiecare dată când îmi zâmbești ,
Sufletul mi-l răscolești,
N-am cuvinte să îți spun,
Cât de mult te iubesc.
Vom fii aici tu și eu,
Împreună pentru totdeauna,
Cum ți-am promis eu,
Că îți voi da soarele și luna
Oare știu?
Voi scrie mereu despre iubire,
Și desprea dragostea adevărată,
Și nu voi renunța să caut fericire,
În viața asta scurtă și nedreaptă
Dar oare știu cum este a iubi?
Și a primi iubirea de la cineva!
Am dat ceva pentru-a primi?
Sau doar cerșesc la mila altcuiva!
Ne întrebăm...suntem iubiți?
Sau doar trăim, dezamăgire,
Sărac, bogat putem fi fericiți,
Dacă în suflet avem mulțumire
Iubirea, fericirea vin către noi,
Doar la acei ce-n viață dăruim,
Și dăm ceva și celor cu nevoi,
Cu dragoste..urmând răsplată..să primim!
Scrisă de Cezar!
Pe curànd!
Iubirea vieții mele
Din cerul gri de toamnă târzie
Ai apărut tu și ai stat lângă mine
Te-ai pus pe creanga mea din toate
Și ai început să îmi descânți multe păcate
Eu auzeam ce spui, dar nu înțelegeam
Eram pierdut în gânduri și te citeam
Până într-un moment când tu te-ai oprit
Ți-ai luat zborul și creanga s-a zguduit
Te-am privit cum prin aer te miști și planezi
Nu știam atunci că doar pe mine mă vezi
Te priveam cum dispari înconjurată de nori
Nu voiam să te pierd, mă gândeam la noi
Atunci am zis să îmi iau și eu zborul
M-am luat după tine, ocoleam norul
Erai acolo și parcă mă așteptai
Să zburăm împreuna, asta voiai
Așa am facut până spre țările calde
Am călătorit amândoi foarte departe
Acolo am ajuns să te cunosc mai bine
Pe zi ce trece mă gândeam mai mult la tine
Erai compania din ochii mei singuri
Erai bucuria din sufletul meu gol
Erai speranța din mintea mea pesimistă
Erai acolo pentru mine, mulțumesc pentru tot
Atunci cand a venit vremea să ma întorc
Ți-am spus să nu vii cu mine și ai avut un șoc
Am plecat liniștit, nu m-am uitat înapoi
Am trecut prin zăpezi, furtună si ploi
Acasă vremea era perfectă, luminoasă
Creanga mea verde și parcă mai frumoasă
M-am așezat la locul meu preferat
Și am rămas acolo mai îngândurat
Dar nu eram bine, nu eram sigur pe mine
Am început să mă întreb de ce nu mai vi
Stiam răspunsul dar cerul era tot gri
Voiam sa știu ce faci, cum esti
Îmi era dor de tine, să mă iubești
Atunci am realizat cât de mult țin la tine
De atunci mă tot gândesc, și poate și mâine
Dacă te voi mai vedea vreodata pe creangă, lânga mine.
Другие стихотворения автора
În toate, mama mea…
E-un susur cald în foșnetele serii,
Sporind lumina dinspre stea,
Și-n glasul lui aud cântarea verii,
Și parcă-mi cântă mama mea...
O ploaie cade lin peste pridvoare,
Și-n streașină se frânge vremea grea,
Aud cum plânge apa în izvoare,
Și simt că plânge mama mea…
Văd lumea cum sfârșește pentr-o clipă,
Și mă condamn că vina toată e a mea,
Dar simt o mângâiere care mă ridică,
Și știu, că este mama mea...
Când scriu și-mi tremură în vers iubirea,
Iar lacrima se-așază peste ea,
Un foc încins îmi răscolește firea,
Și-mi vine dor de mama mea….
Atunci adie-n cer mirosul de gutuie,
Și-n palme mi se așează-o stea,
Iar la icoana veche și gălbuie,
Stă încă-un înger…Mama mea.
Acuzații
M-am săturat să fiu discret,
Și nu mai am nici o speranță,
Și anunț aici fără regret,
Că-mi chem iubirile-n instanță.
M-am tot lăsat purtat de val,
Mereu, la fel, și altădată...
Și-mi chem, profund sentimental,
Chiar inima la judecată.
O vină aduc și la privire,
Că prea adânc s-a tot uitat,
Și slab fiind mereu de fire,
Iubirii nu am rezistat.
În culpă a fost doar mângâierea,
Căci a răspuns la mângâieri,
Iar martoră i-a fost chiar pielea,
C-a suportat senzații și dureri.
Dar cea mai mare vină-o are,
Sărutul dulce al ispitei,
Că-n ziua aceea pe-nserare,
A adormit pe buzele iubitei.
Instanța rog cu adânc regret,
Să ierte un biet amorezat,
Şi în același mod discret,
Eu retractez ce-am acuzat.
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!
Impresii
El stă spășit cu cartea-n mână,
Cuvintele transpiră în antet,
În fiecare zi cititul îl amână,
Şi zi de zi se crede mai deștept.
O carte groasă îi este doar suport,
Să-și țină ceașca cu cafea fierbinte,
Căci s-o deschidă-i inutil efort,
Și are o fobie de scrisele cuvinte.
Degeaba îi vorbești de toți poeții,
Ce-și plâng amarul într-un vers,
A plâns și el de-a lungul vieții,
Când pasul i-a fost lent și în regres.
Cum să-i vorbești de Eminescu, Blaga,
Când lui îi bate zilnic potera la ușă?
Își scrie numele cu degetul și ghioaga,
Cititul rămânându-i doar în gușă.
Să lași o carte în mâna unui necitit,
Între coperți întruna plânge și bolește,
Și boala, zilnic, pagina-i îngălbenește,
Iar leac și vraciul ei, e acela ce-o citește.
Geea
Sclipirea apei te-a străpuns,
Şi a erupt apoi prin vene,
Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns,
Să asfințească sub ale tale gene.
Mici bulgări de lumină te-nconjoară
Mimând un ritual nepământean,
Iar luna de pe ceruri se coboară,
S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan.
Aduci un farmec mai aparte lumii,
Când dănțui grațios pe stele,
De acolo parcă-ți sunt străbunii,
Căci porți o constelație sub piele.
Big-bangul pare ar fi al tău surâs,
Când universul se rezumă la o cifră,
Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns,
Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.
În toate, mama mea…
E-un susur cald în foșnetele serii,
Sporind lumina dinspre stea,
Și-n glasul lui aud cântarea verii,
Și parcă-mi cântă mama mea...
O ploaie cade lin peste pridvoare,
Și-n streașină se frânge vremea grea,
Aud cum plânge apa în izvoare,
Și simt că plânge mama mea…
Văd lumea cum sfârșește pentr-o clipă,
Și mă condamn că vina toată e a mea,
Dar simt o mângâiere care mă ridică,
Și știu, că este mama mea...
Când scriu și-mi tremură în vers iubirea,
Iar lacrima se-așază peste ea,
Un foc încins îmi răscolește firea,
Și-mi vine dor de mama mea….
Atunci adie-n cer mirosul de gutuie,
Și-n palme mi se așează-o stea,
Iar la icoana veche și gălbuie,
Stă încă-un înger…Mama mea.
Acuzații
M-am săturat să fiu discret,
Și nu mai am nici o speranță,
Și anunț aici fără regret,
Că-mi chem iubirile-n instanță.
M-am tot lăsat purtat de val,
Mereu, la fel, și altădată...
Și-mi chem, profund sentimental,
Chiar inima la judecată.
O vină aduc și la privire,
Că prea adânc s-a tot uitat,
Și slab fiind mereu de fire,
Iubirii nu am rezistat.
În culpă a fost doar mângâierea,
Căci a răspuns la mângâieri,
Iar martoră i-a fost chiar pielea,
C-a suportat senzații și dureri.
Dar cea mai mare vină-o are,
Sărutul dulce al ispitei,
Că-n ziua aceea pe-nserare,
A adormit pe buzele iubitei.
Instanța rog cu adânc regret,
Să ierte un biet amorezat,
Şi în același mod discret,
Eu retractez ce-am acuzat.
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!
Impresii
El stă spășit cu cartea-n mână,
Cuvintele transpiră în antet,
În fiecare zi cititul îl amână,
Şi zi de zi se crede mai deștept.
O carte groasă îi este doar suport,
Să-și țină ceașca cu cafea fierbinte,
Căci s-o deschidă-i inutil efort,
Și are o fobie de scrisele cuvinte.
Degeaba îi vorbești de toți poeții,
Ce-și plâng amarul într-un vers,
A plâns și el de-a lungul vieții,
Când pasul i-a fost lent și în regres.
Cum să-i vorbești de Eminescu, Blaga,
Când lui îi bate zilnic potera la ușă?
Își scrie numele cu degetul și ghioaga,
Cititul rămânându-i doar în gușă.
Să lași o carte în mâna unui necitit,
Între coperți întruna plânge și bolește,
Și boala, zilnic, pagina-i îngălbenește,
Iar leac și vraciul ei, e acela ce-o citește.
Geea
Sclipirea apei te-a străpuns,
Şi a erupt apoi prin vene,
Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns,
Să asfințească sub ale tale gene.
Mici bulgări de lumină te-nconjoară
Mimând un ritual nepământean,
Iar luna de pe ceruri se coboară,
S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan.
Aduci un farmec mai aparte lumii,
Când dănțui grațios pe stele,
De acolo parcă-ți sunt străbunii,
Căci porți o constelație sub piele.
Big-bangul pare ar fi al tău surâs,
Când universul se rezumă la o cifră,
Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns,
Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.