Apocalipsa
Covor de cadavre se asterne in iad,
Doi opuși sunt imortalizați in lupta.
Incoronati domnesc si înarmați
după grad,
Prezinta ilustratie din apocalipsa rupta.
Cu sulita lunga si spate încordat,
Fiind in lupta,e cu armura-i de aur!
Cu chipul ascuns in coif s-a armat.
Ridicand sub soare cunoștințele-i tezaur.
A lui oponent,nervos si cu roba de rege.
Prin învățături stramosesti,
privea cu suspiciune!
Omniprezent zărește pe cel care da lege,
Sabia-i in spate provocând înșelăciune.
Siluete de îngeri din cer se arată,
Spirite albe cu al lor aripi de divin.
Norii ridica in slavi miel cu a
lui cu soarta,
Succesul si eșecul,al durerii lui chin.
Marcat cu sânge pe albastre ape,
Cu picioru-i rupt,paste curcubeu
din soare.
In final fericit deschide a judecății mape,
Gasind secrete oculte in a vieții floare.
Patru călăreți se prezintă in
lupta masonica,
Ei vin din capătul lumii,de după sigilii.
Cu arme negre intenția lor nu e pașnica,
Diavolul fiind in penumbra lunii sângerii.
Calare pe cal alb ce bea doar apa fina,
E asemenea unui rege încoronat
si mândru.
Trage cu arc fără sageata-n vina!
Potcoava cerându-i săruturile tandru.
Calul roșu are sange alb albastru,
Calaretul făcând rodeo printre patimi.
Sabia din alta lume dovada ca e maestru,
Prin jertfa el șterge amare a lui lacrimi.
Cu dinti de prădător si coada întuneric,
Calul negru pariază suflete pe verde.
Prin simbol de judecată conduce generic,
Cu chipu-i canibal,nu e dispus a pierde!
Calare pe cal palid cu oase femeiești,
Moartea tine bine de coasa-i subțire!
Vin după forme de viața nelumesti,
Aducand apocalipsa pe a lumii sortire.
Categoria: Poezii despre moarte
Toate poeziile autorului: Andrea Berekmeri
Data postării: 14 martie
Vizualizări: 236
Poezii din aceiaşi categorie
Tulburarea lui Narcis
Aripi de înger cu oase ieșite,
Sângele ce-ți pică pe buze-mi ciupite.
E negru ca smoala cu-n iz de metal
Ruginiu si vâscos altminteri nectar.
Înger al morții întinde-mi tu mâna,
Vreau ca la păcate eu să-mi dezleg frâna.
Alți zeci de mustangi galopând evreiește,
Doar unul e glasul cel care-mi șoptește.
Păstrează-mi secretul,îngroapă-mi și taina,
Pășește viclean lepădându-ți doar haina.
Înger, fă-mă tu astru, O, fă-mă tu zeu!
Instruiește tu-mi viața să nu dea rateu.
Ochi de tron și ochi de soare,
Învârte-te-n inele goale,
Poleite cu lumină ascuzând acea duzină,
Cea plângând și fumegând,
Mută, moartă dar tunând.
Am auzit...
Mi s-a prăbușit lumea când am auzit
Mi s-au înmuiat picioarele
Și am simtit un gol amar
Un gol infinit
Iar tu..nu mai erai printre noi.
Aș vrea acum să-ți fi spus mai multe
Să-ți fi spus măcar că te iubesc
Și că țin la tine.
Însă acum e prea târziucăci..
Nu mă mai poți auzi.
ERam pe strada goală
Cu 2-3 oameni pe ea
Când am auzit vestea că
Tu nu mai erai deja.
Nu m-am așteptat
Și chiar a fost greu
Să primesc vestea grea
Precum un cer
CAre-mi atacă inima și din ușoară
Tot mai grea o făcea.
Mergeam tot mai departe
Cu telefonul la ureche
Crezand ca e un vis
Sau un coșmar fara pereche.
Îmi venea să mă las jos
Să țip atat de tare
Din cauza durerii care zăcea înauntru
Și încerca să mă omoare
Să mă distrugă, să mă aducă la disperare.
Mă tot gândeam atunci
La ce mi-ai zis ultima oarăî
Însa nu mai îmi aduceam aminte,
Dar acum știu
Și m-ai întrebat dacă o să te plâng.
Uită-te acum la mine
Și șterge-mi lacrimile
Care-mi curg pe obraji
Implorând să te trezești.
Dorul mă tot mă apasă
Și tot nu îmi vine a crede
Această oribilă întâmplare.
Nu mai am cui să-i spun bunic sau tataie
Căci v-ați dus amandoi
Și m-ați lăsat
Dar sper din tot sufletul
Că într-o zi ne vom revedea
În lumea fără de sfarșit și grea.
In clipa aceea
In clipa-aceea când apusul
Vieții mele va veni
As vrea ca fulgii albi sa cadă,
Si sa dansez cu ei in noapte,
Cu suflet pur și-atat de-usor,
In ochi să-mi licăre sclipiri de stele,
Si-ncet sa zbor spre-eternitate..
Și să mă mangaie-amintirea
Sufletelor dragi lasate-n urma,
Căci mai presus decât iubirea
Nimic nu e,in van sunt toate..
Tăcerea cante pentru mine,
Nu vreau elogii,nici coroane,
Mi-e de ajuns o lacrimă curata,
Mi-e de ajuns o floare alba,
Ca bun rămas...Și de va fi zenit,
O clipă cerul sa se-nchida
Și-o ploaie rece cada peste lume
Sa-exprime trista-mi despărțire
De suflete ce le-am iubit la infinit..
Omul și locul
L-a găsit întins, rece și vast,
Sub cerul greoi, ca o lespede sură.
Un pământ secătuit de glas,
În care viața doar putrezește și îndură.
A venit omul cu mâini de oțel,
Cu ochi înfometați de stăpânire,
A pus piroane în trupul fidel,
A săpat rănile firii în orbire.
A smuls rădăcina, a frânt răsăritul,
A suflat peste iarbă un vânt otrăvit,
A chemat slugile, a pus biruitul
Pe spate de oameni, pe suflet zdrobit.
Omul a venit cu rugă și spadă,
A spus că-i al lui, că va face dreptate.
A jurat pe pământ și pe cer să-l vadă
Cum îl sfințește… cu trupuri uitate.
Și-a ridicat ziduri, și-a strâns oștire,
A pus legea focului peste coline,
A scris pe pământ cu sânge și fire,
A sfințit locul… cu gloanțe străine.
A strigat sus, că-i voia divină,
Să curețe lutul de cei nechemați,
Dar pământul n-a vrut să-l încline,
Ci doar să îngroape pe cei sfărâmați.
A venit cu steag și cu mâna pe cruce,
Dar sub el pământul s-a umplut de strigoi.
A vrut să stăpânească, dar n-a știut duce
Decât moartea-n solzii uitării apoi.
A sfințit locul cu sânge și ură,
A scris legi în gloanțe și-n plâns de copii,
A lăsat munți de tăcere, păduri de cenușă,
Un cimitir fără cruci, fără zi.
Și când n-a rămas nici blestem, nici vânt,
Când nici umbra n-a vrut să mai fie,
Și-a chemat preotul, într-un gând frânt:
„Sfințește-mi pământul, dă-mi izbăvire.”
Dar locul tăcut, surd la cuvinte,
N-a mai primit, n-a mai iertat.
Omul s-a pus în genunchi înainte,
Însă pustia l-a îngropat.
Acum e liniște. O liniște grea,
În care doar vântul mai bate a moarte.
Omul sfințește… când nimic nu-i a sa,
Când doar preotul vine… să spele păcate.
Săracul băiat...
Văd un copil de tristețe înecat,
Ascuns într-un colț întunecat
Cu mâinile pe urechi și fără vlagă,
Îngenunchiat de frică, se roagă:
”Doamne, ascultă-mi rugăciunea,
Fă-l să-și oprească tortura;
Las-o pe mama să fie fericită
Nu vreau s-o mai văd rănită.”
Tatăl lui i-a mângâiat mama prea tare,
Lovită din toate părțile, fără iertare
Cade la rândul ei pe podeaua rece,
Nu mai poate striga, a rămas fără voce;
Nimeni nu îi va salva oricât s-au rugat,
Monștrii există oriunde, nu doar sub pat.
Și așa povestea celor două suflete s-a încheiat,
Văzându-și mama moartă, săracul băiat...
Prevestire
Pesemne mă trezesc în vis
Fac ochii mari, ceva de nedescris,
Neîncetat mă minunez, așa ceva
Să vezi și să nu crezi…
E mai presus de noi,
Se naște o dilemă
Tu al cui ești?
Devine o problemă…
Respir adânc, pornesc în căutare
Ma liniștesc, răspund la întrebare
Tu ești! Al meu ursit…
Te vad, abia ce te-am zărit
Te urmăresc, abia îți tin pasul
Te regăsesc, atunci când sună ceasul
N-apuc să-ți spun…
Stânga-mprejur și mă întorc din drum.
Tu ai plecat, eu m-am salvat
Urma o rugăciune, un legănat
Mare păcat când am aflat
Că visul meu, a fost adevărat.
Tulburarea lui Narcis
Aripi de înger cu oase ieșite,
Sângele ce-ți pică pe buze-mi ciupite.
E negru ca smoala cu-n iz de metal
Ruginiu si vâscos altminteri nectar.
Înger al morții întinde-mi tu mâna,
Vreau ca la păcate eu să-mi dezleg frâna.
Alți zeci de mustangi galopând evreiește,
Doar unul e glasul cel care-mi șoptește.
Păstrează-mi secretul,îngroapă-mi și taina,
Pășește viclean lepădându-ți doar haina.
Înger, fă-mă tu astru, O, fă-mă tu zeu!
Instruiește tu-mi viața să nu dea rateu.
Ochi de tron și ochi de soare,
Învârte-te-n inele goale,
Poleite cu lumină ascuzând acea duzină,
Cea plângând și fumegând,
Mută, moartă dar tunând.
Am auzit...
Mi s-a prăbușit lumea când am auzit
Mi s-au înmuiat picioarele
Și am simtit un gol amar
Un gol infinit
Iar tu..nu mai erai printre noi.
Aș vrea acum să-ți fi spus mai multe
Să-ți fi spus măcar că te iubesc
Și că țin la tine.
Însă acum e prea târziucăci..
Nu mă mai poți auzi.
ERam pe strada goală
Cu 2-3 oameni pe ea
Când am auzit vestea că
Tu nu mai erai deja.
Nu m-am așteptat
Și chiar a fost greu
Să primesc vestea grea
Precum un cer
CAre-mi atacă inima și din ușoară
Tot mai grea o făcea.
Mergeam tot mai departe
Cu telefonul la ureche
Crezand ca e un vis
Sau un coșmar fara pereche.
Îmi venea să mă las jos
Să țip atat de tare
Din cauza durerii care zăcea înauntru
Și încerca să mă omoare
Să mă distrugă, să mă aducă la disperare.
Mă tot gândeam atunci
La ce mi-ai zis ultima oarăî
Însa nu mai îmi aduceam aminte,
Dar acum știu
Și m-ai întrebat dacă o să te plâng.
Uită-te acum la mine
Și șterge-mi lacrimile
Care-mi curg pe obraji
Implorând să te trezești.
Dorul mă tot mă apasă
Și tot nu îmi vine a crede
Această oribilă întâmplare.
Nu mai am cui să-i spun bunic sau tataie
Căci v-ați dus amandoi
Și m-ați lăsat
Dar sper din tot sufletul
Că într-o zi ne vom revedea
În lumea fără de sfarșit și grea.
In clipa aceea
In clipa-aceea când apusul
Vieții mele va veni
As vrea ca fulgii albi sa cadă,
Si sa dansez cu ei in noapte,
Cu suflet pur și-atat de-usor,
In ochi să-mi licăre sclipiri de stele,
Si-ncet sa zbor spre-eternitate..
Și să mă mangaie-amintirea
Sufletelor dragi lasate-n urma,
Căci mai presus decât iubirea
Nimic nu e,in van sunt toate..
Tăcerea cante pentru mine,
Nu vreau elogii,nici coroane,
Mi-e de ajuns o lacrimă curata,
Mi-e de ajuns o floare alba,
Ca bun rămas...Și de va fi zenit,
O clipă cerul sa se-nchida
Și-o ploaie rece cada peste lume
Sa-exprime trista-mi despărțire
De suflete ce le-am iubit la infinit..
Omul și locul
L-a găsit întins, rece și vast,
Sub cerul greoi, ca o lespede sură.
Un pământ secătuit de glas,
În care viața doar putrezește și îndură.
A venit omul cu mâini de oțel,
Cu ochi înfometați de stăpânire,
A pus piroane în trupul fidel,
A săpat rănile firii în orbire.
A smuls rădăcina, a frânt răsăritul,
A suflat peste iarbă un vânt otrăvit,
A chemat slugile, a pus biruitul
Pe spate de oameni, pe suflet zdrobit.
Omul a venit cu rugă și spadă,
A spus că-i al lui, că va face dreptate.
A jurat pe pământ și pe cer să-l vadă
Cum îl sfințește… cu trupuri uitate.
Și-a ridicat ziduri, și-a strâns oștire,
A pus legea focului peste coline,
A scris pe pământ cu sânge și fire,
A sfințit locul… cu gloanțe străine.
A strigat sus, că-i voia divină,
Să curețe lutul de cei nechemați,
Dar pământul n-a vrut să-l încline,
Ci doar să îngroape pe cei sfărâmați.
A venit cu steag și cu mâna pe cruce,
Dar sub el pământul s-a umplut de strigoi.
A vrut să stăpânească, dar n-a știut duce
Decât moartea-n solzii uitării apoi.
A sfințit locul cu sânge și ură,
A scris legi în gloanțe și-n plâns de copii,
A lăsat munți de tăcere, păduri de cenușă,
Un cimitir fără cruci, fără zi.
Și când n-a rămas nici blestem, nici vânt,
Când nici umbra n-a vrut să mai fie,
Și-a chemat preotul, într-un gând frânt:
„Sfințește-mi pământul, dă-mi izbăvire.”
Dar locul tăcut, surd la cuvinte,
N-a mai primit, n-a mai iertat.
Omul s-a pus în genunchi înainte,
Însă pustia l-a îngropat.
Acum e liniște. O liniște grea,
În care doar vântul mai bate a moarte.
Omul sfințește… când nimic nu-i a sa,
Când doar preotul vine… să spele păcate.
Săracul băiat...
Văd un copil de tristețe înecat,
Ascuns într-un colț întunecat
Cu mâinile pe urechi și fără vlagă,
Îngenunchiat de frică, se roagă:
”Doamne, ascultă-mi rugăciunea,
Fă-l să-și oprească tortura;
Las-o pe mama să fie fericită
Nu vreau s-o mai văd rănită.”
Tatăl lui i-a mângâiat mama prea tare,
Lovită din toate părțile, fără iertare
Cade la rândul ei pe podeaua rece,
Nu mai poate striga, a rămas fără voce;
Nimeni nu îi va salva oricât s-au rugat,
Monștrii există oriunde, nu doar sub pat.
Și așa povestea celor două suflete s-a încheiat,
Văzându-și mama moartă, săracul băiat...
Prevestire
Pesemne mă trezesc în vis
Fac ochii mari, ceva de nedescris,
Neîncetat mă minunez, așa ceva
Să vezi și să nu crezi…
E mai presus de noi,
Se naște o dilemă
Tu al cui ești?
Devine o problemă…
Respir adânc, pornesc în căutare
Ma liniștesc, răspund la întrebare
Tu ești! Al meu ursit…
Te vad, abia ce te-am zărit
Te urmăresc, abia îți tin pasul
Te regăsesc, atunci când sună ceasul
N-apuc să-ți spun…
Stânga-mprejur și mă întorc din drum.
Tu ai plecat, eu m-am salvat
Urma o rugăciune, un legănat
Mare păcat când am aflat
Că visul meu, a fost adevărat.
Alte poezii ale autorului
Portal de sentimente
Nimic mai sufletește adânc
decât oglinda unei ploi,
După nori si furtuna soarele
strălucea printre culori.
Balti de apa reflectând spre
un univers paralel,
Faceau realitatea sa fie
a fanteziei carusel.
Cand mintea nu are hotare adâncul
apei nu fictiv.
Realitatea dându-mi sentimente
cu gust mai mult nociv.
Lumea de dincolo părea a eclipsa
misterul vieții prezente,
Sentimente apocaliptice înfiripandu-se
printre momente.
Melancolic era dorul de viața
de după moarte,
Linistea după furtuna era ceva
menită soartei.
Oglinda vie scursa pe asfaltul
ud si negru,
Ma seduci printr-un portal
atât de rece,sumbru.
Rece prin caldura fanteziei
unei lumi paralele,
Sentimente oglindite ce întrec
limitele normale.
Ascunse raze de soare se admirau
in taina apei oglinzii,
Peisajul rece ca prin farmece
se îmblânzii.
Căutam conturul lumii intr-un
loc fără de păcat,
Creaturi subterane ieșeau
din pământ secat.
Sufletul meu se visa intr-un
abis al melancoliei,
Sa fie ceva real sau face
parte fanteziei?
Calatorind prin timp totul s-a
rezumat in amintire!
Un lac negru strălucea când
la a nopții întâlnire,
Intunericul cerului s-a scufundat
in apa adânca,
Astrul alb al nopții dădea
acum porunca!
Esenta negrului mister strălucea
sub semi-luna,
Focul inimii s-a aprins punându-i
de nopții vina.
Privirea mea redescoperea o
planeta din univers,
Iar ceasul astronomic părea
sa bată in revers.
Apa in culori nocturne părea
a fi din alta lume,
Gândul meu fanatic ducea
misterul pana la culme.
O simpla atingere si totul era
reflexie de stele,
Un miraj al nopții printre picături
de apa goale.
Misterul adâncit in apa,
fantezie si tortura.
Răcoarea neagră a nopții
lunaticilor armura,
Miezul nopții eclipsa in liniștea
secretului,
Orice viața de fațada ce
e destinată trecutului.
Deschid portalul nopții cu o
cheie de platina,
Aura teritoriului va străluci la
a ta lumina!
Adevar ascuns la vedere printre
jocurile minții,
Sirete si nebănuite sunt
aceste cai ale sorții.
Apa sâmbetei
SPECIAL REQUEST
Rau de lacrimi ce
porți amintiri,
Du cu tine tot ce e
al meu trecut!
Ia-mi si sufletul rupt
din martiri,
Inima imi plânge
cerându-mi rebut.
Sclipiri de fericire si raze
cândva de soare,
Se rup din mine imagini
din trecut.
Va poarta apa spre răscruce
de izvoare,
Dand un nou sens zile-i
care m-a născut.
Ultima picătura se contopește
cu paharul plin,
Un fir de nisip prin clepsidra
se strecoară.
Va poarta rau departe,cu drag
eu ma alin!
Ridicand a trecutului adânca
înfiptă ancora.
Apa e limpede si făcătoare
de miracol!
Treizecisitrei de ani am scurs
pe al sau drum.
Purifica prezentul si clădește
prin oracol,
Trecutul e fals fiind prefăcut
in scrum!
Din suflet si din oase se
revarsă rece izvor,
De amintiri tu ma dezlegi,
rădăcini sa mi le porți!
Sine ce nu îl poți captura
doar cu un zăvor,
Preiau eu cârma impunătoarei
dure sorți!
Un nou suflet mi se va
da si e rece!
Trupul din sânge negru
își va gusta.
Piramida lunii cu iz de acrișor
spre dulce,
E speranța neagră a
inimii ce va lupta!
Se prezenta un vis si Întunericul
ma cuprinde,
Strangeam lacrimi de sete sa
nu ma mai doară.
Aerul rece si negru,e ceva ce
nu poți a prinde!
De veacuri îl amintesc simțind
subtil ca joara.
Statui melancolice
împietresc amintiri,
Eu las in urma tot ce
nu-mi aparține.
Orizontul prezice a
întunericului vestire,
Magia e curioasa,
universul o retine!
Eclipse
Răsare umbra din pământ,
Făcând un tatuaj la soare.
Lună rece își ia de amant!
In zi din noapte o floare.
Șoapte reci fără lumina,
Pătrund adâncuri in pământ.
Luna in spate o alina,
Oceane capturând in gând.
Culorile pălesc,acum răcoare.
Pământul e cu sufletul impur,
Se doresc din nou cu adoare,
Soarele e acum imun.
Umbra zilei e de dorit,
Aici ma ascund acum in suflet.
Drumul meu,știu!e sortit...
Sub cortina ascuns pamflet.
Tarot
CĂLĂTORIE
Călătorie cu gândul,
trecutu-i prin cunoștința.
Trupul e efemer si nu o veșnica locuința.
Egoul e rustic,a sincerității elegantă.
Se arată adversar vrednic de balanța.
LIBERTATE
Dragostea pluteste printre
petalele-i catifelate.
De amanți siroposi vor a fi salvate!
Intunericul rămâne la
persoanele selectate,
Viitorul e in iubire si a
dragostei păstrate.
IUBIRE
Cartea dragostei are in
gând înțelepciune,
Călcând peste a sufletului stricăciune.
Prietenia din trecut vine sa se răzbune,
Viitorul își bagă colții,înșelăciune!
DIAVOL
Diavolul se prezinta cu gânduri oficiale,
Păstrează discret cunoștințele-i reale.
Rămân in trecut planurile nupțiale.
Viitorul nu-i din drame superficiale.
Peștișorul auriu
Habitat de apa pura,
Energie din terestru.
Incolor,fără glazura!
Interzis pentru pedestru.
Interior de mic acvariu,
Cu cristale și oglinzi!
Pentru peștișorul auriu,
Ce din magic îl desprinzi.
Singuratic și țâfnos,
Albastrui spre mov electric!
In oglinda-i majestuos,
Ambient mereu prielnic.
Inoata delicat și încrezător,
Ma observa zi și noapte.
Ca și conștiința impunător!
El își va schimba culorile toate!
Am o singura dorința,
Sa te fac sa nu fi trist!
O așa magica ființa,
La fericirea ta as vrea sa asist!
Iti aduc și lumânări,
Pietricele,nestemate!
Sa îți treacă supărări,
Si a tale-ți jumătate.
Va rămâne un mister,
De ce preferi tu singurel.
Esti tu oare din eter?
Sau ma înțelegi tu suflețel?
Amor e morte
Sa te liniștesc sa adormi in vesnicie,
Sa te alint sa uiți de timpuri infantile.
Sa ma ierți ca nu am fost cum sunt,
Prin paginile trecutului nici tu
nu ai fost un sfânt!
Vreau sa îmi amintesc de tine,
sa nu uit ca te-am iubit.
M-am decis sa șterg cuvintele care
știu ca te-ar fi rănit.
Te voi elibera de trecut și voi
pleca și eu departe,
Sa lăsam timpul sa ne șteargă
amintirile deșarte.
Se aprind lumânări pe tărâmul
celor adormiți,
Linistea e asurzitoare și cei
plecați sunt amintiți.
Portalul dintre lumi se deschide
in sărbătoare sumbra,
Amintirea celor dragi va eclipsa
și a morții umbra.
Trecuti in neființa,unii demoni,
alții îngeri credincioși
Sfarsitul vieții separa sufletele
curate de cei păcătoși.
Statuia unei femei, un înger plângând
lacrimi împietrite,
Pazeste intrarea cu ochii ei triști
spre pământ ațintite.
Atmosfera e rece,pana și păsările
sunt negre!
Trei cărări de drum separa mormintele
prea sumbre.
Orasul morților e luminat de
candele și lumânări,
Sunt și flori ce alina a
despărțirii supărări.
Ierarhie morbidă,cripte și
morminte fără nume.
Familii înstărite,alții uitați
deja de lume.
Drumuri parcurse,vieți trecute
prin clepsidra timpului.
Suflete sculptate de o dimensiune
a simțului.
Soldatii martiri aliniati in dreptul
unei statui militare,
Sunt amintiți și onorați după
a vietii realizare!
Patrioti ce par sa servească
țara și după moarte,
Coroane bogate sunt așezate
la fiecare in parte.
Cladindu-și umbra de-a lungul vieții,
călători spre necunoscut!
Credinciosi in voia sortii,
neînfricați de la început!
Plecați după rasplata,promisiunea
lui Dumnezeu.
Valoarea sufletului o va
decide doar un zeu.
Îngropați adânc in fantezie si
peisajele-i de vis,
Vesnicie au cunoscut prin rândurile
ce le-au au scris.
Somnul cel mai dulce aparține
de autori,
Prin eleganta si rafinament,
de adevăr grăitori!
Odihnind sub poze dragi cei
iubiți sunt amintiți,
Cu iubirea eterna a familiei
ei sunt răsplătiți.
Lumanari melancolice licăresc
pe lângă flori,
Acum îngeri al cerului,
prin viața trecători.
Un mormânt misterios aproape
de cei dragi,
O fata tânăra se odihnește printre
amintirile vagi.
Plecata prea devreme,
pedepsind-ne cu dor.
Julieta din cer veghează,
drag înger păzitor.
O clădire asemenea unei biserici
se vede din depărtare,
Ingardind morminte vechi,a
goticului alinare.
Preotii se odihnesc sub pietre
inscripționate in limbi străine,
Cunoștințe bisericești străvechi,
ale misterului morfine.
Aleea vrăjitoarelor e acum
in plină ceata!
Stafii misterioase se fac
simțite in viața.
Ciudate obiecte se ascund
printre morminte,
Lucrari ce țin departe de
toate cele sfinte!
In dreptul piramidei,
o criptată sub semnul imortalității.
Un trandafir alb amintea de
puterea unității.
Doua surori ajunse la un capăt de drum,
părăsesc a vieții soarta.
In cautare de raspunsuri deschid
a spiritualului poarta.
Într-un colțișor ascuns ,vara e la
adăpost in întuneric.
Peisaj din umbra gri,aer cald
veșnic eteric.
Fragmente dintr-un rai unde îngerii
încă veghează
Timpul nu se opune pentru
cei care creeaza.
O harta macabra dar cat se
poate de reala,
Odihna veșnica după a vieții
înțeleapta morala.
Dumnezeu sa va lumineze calea,
spre cer sa va îndreptați!
Sa fi-ți curați in suflet,
de ingeri preferați!
Portal de sentimente
Nimic mai sufletește adânc
decât oglinda unei ploi,
După nori si furtuna soarele
strălucea printre culori.
Balti de apa reflectând spre
un univers paralel,
Faceau realitatea sa fie
a fanteziei carusel.
Cand mintea nu are hotare adâncul
apei nu fictiv.
Realitatea dându-mi sentimente
cu gust mai mult nociv.
Lumea de dincolo părea a eclipsa
misterul vieții prezente,
Sentimente apocaliptice înfiripandu-se
printre momente.
Melancolic era dorul de viața
de după moarte,
Linistea după furtuna era ceva
menită soartei.
Oglinda vie scursa pe asfaltul
ud si negru,
Ma seduci printr-un portal
atât de rece,sumbru.
Rece prin caldura fanteziei
unei lumi paralele,
Sentimente oglindite ce întrec
limitele normale.
Ascunse raze de soare se admirau
in taina apei oglinzii,
Peisajul rece ca prin farmece
se îmblânzii.
Căutam conturul lumii intr-un
loc fără de păcat,
Creaturi subterane ieșeau
din pământ secat.
Sufletul meu se visa intr-un
abis al melancoliei,
Sa fie ceva real sau face
parte fanteziei?
Calatorind prin timp totul s-a
rezumat in amintire!
Un lac negru strălucea când
la a nopții întâlnire,
Intunericul cerului s-a scufundat
in apa adânca,
Astrul alb al nopții dădea
acum porunca!
Esenta negrului mister strălucea
sub semi-luna,
Focul inimii s-a aprins punându-i
de nopții vina.
Privirea mea redescoperea o
planeta din univers,
Iar ceasul astronomic părea
sa bată in revers.
Apa in culori nocturne părea
a fi din alta lume,
Gândul meu fanatic ducea
misterul pana la culme.
O simpla atingere si totul era
reflexie de stele,
Un miraj al nopții printre picături
de apa goale.
Misterul adâncit in apa,
fantezie si tortura.
Răcoarea neagră a nopții
lunaticilor armura,
Miezul nopții eclipsa in liniștea
secretului,
Orice viața de fațada ce
e destinată trecutului.
Deschid portalul nopții cu o
cheie de platina,
Aura teritoriului va străluci la
a ta lumina!
Adevar ascuns la vedere printre
jocurile minții,
Sirete si nebănuite sunt
aceste cai ale sorții.
Apa sâmbetei
SPECIAL REQUEST
Rau de lacrimi ce
porți amintiri,
Du cu tine tot ce e
al meu trecut!
Ia-mi si sufletul rupt
din martiri,
Inima imi plânge
cerându-mi rebut.
Sclipiri de fericire si raze
cândva de soare,
Se rup din mine imagini
din trecut.
Va poarta apa spre răscruce
de izvoare,
Dand un nou sens zile-i
care m-a născut.
Ultima picătura se contopește
cu paharul plin,
Un fir de nisip prin clepsidra
se strecoară.
Va poarta rau departe,cu drag
eu ma alin!
Ridicand a trecutului adânca
înfiptă ancora.
Apa e limpede si făcătoare
de miracol!
Treizecisitrei de ani am scurs
pe al sau drum.
Purifica prezentul si clădește
prin oracol,
Trecutul e fals fiind prefăcut
in scrum!
Din suflet si din oase se
revarsă rece izvor,
De amintiri tu ma dezlegi,
rădăcini sa mi le porți!
Sine ce nu îl poți captura
doar cu un zăvor,
Preiau eu cârma impunătoarei
dure sorți!
Un nou suflet mi se va
da si e rece!
Trupul din sânge negru
își va gusta.
Piramida lunii cu iz de acrișor
spre dulce,
E speranța neagră a
inimii ce va lupta!
Se prezenta un vis si Întunericul
ma cuprinde,
Strangeam lacrimi de sete sa
nu ma mai doară.
Aerul rece si negru,e ceva ce
nu poți a prinde!
De veacuri îl amintesc simțind
subtil ca joara.
Statui melancolice
împietresc amintiri,
Eu las in urma tot ce
nu-mi aparține.
Orizontul prezice a
întunericului vestire,
Magia e curioasa,
universul o retine!
Eclipse
Răsare umbra din pământ,
Făcând un tatuaj la soare.
Lună rece își ia de amant!
In zi din noapte o floare.
Șoapte reci fără lumina,
Pătrund adâncuri in pământ.
Luna in spate o alina,
Oceane capturând in gând.
Culorile pălesc,acum răcoare.
Pământul e cu sufletul impur,
Se doresc din nou cu adoare,
Soarele e acum imun.
Umbra zilei e de dorit,
Aici ma ascund acum in suflet.
Drumul meu,știu!e sortit...
Sub cortina ascuns pamflet.
Tarot
CĂLĂTORIE
Călătorie cu gândul,
trecutu-i prin cunoștința.
Trupul e efemer si nu o veșnica locuința.
Egoul e rustic,a sincerității elegantă.
Se arată adversar vrednic de balanța.
LIBERTATE
Dragostea pluteste printre
petalele-i catifelate.
De amanți siroposi vor a fi salvate!
Intunericul rămâne la
persoanele selectate,
Viitorul e in iubire si a
dragostei păstrate.
IUBIRE
Cartea dragostei are in
gând înțelepciune,
Călcând peste a sufletului stricăciune.
Prietenia din trecut vine sa se răzbune,
Viitorul își bagă colții,înșelăciune!
DIAVOL
Diavolul se prezinta cu gânduri oficiale,
Păstrează discret cunoștințele-i reale.
Rămân in trecut planurile nupțiale.
Viitorul nu-i din drame superficiale.
Peștișorul auriu
Habitat de apa pura,
Energie din terestru.
Incolor,fără glazura!
Interzis pentru pedestru.
Interior de mic acvariu,
Cu cristale și oglinzi!
Pentru peștișorul auriu,
Ce din magic îl desprinzi.
Singuratic și țâfnos,
Albastrui spre mov electric!
In oglinda-i majestuos,
Ambient mereu prielnic.
Inoata delicat și încrezător,
Ma observa zi și noapte.
Ca și conștiința impunător!
El își va schimba culorile toate!
Am o singura dorința,
Sa te fac sa nu fi trist!
O așa magica ființa,
La fericirea ta as vrea sa asist!
Iti aduc și lumânări,
Pietricele,nestemate!
Sa îți treacă supărări,
Si a tale-ți jumătate.
Va rămâne un mister,
De ce preferi tu singurel.
Esti tu oare din eter?
Sau ma înțelegi tu suflețel?
Amor e morte
Sa te liniștesc sa adormi in vesnicie,
Sa te alint sa uiți de timpuri infantile.
Sa ma ierți ca nu am fost cum sunt,
Prin paginile trecutului nici tu
nu ai fost un sfânt!
Vreau sa îmi amintesc de tine,
sa nu uit ca te-am iubit.
M-am decis sa șterg cuvintele care
știu ca te-ar fi rănit.
Te voi elibera de trecut și voi
pleca și eu departe,
Sa lăsam timpul sa ne șteargă
amintirile deșarte.
Se aprind lumânări pe tărâmul
celor adormiți,
Linistea e asurzitoare și cei
plecați sunt amintiți.
Portalul dintre lumi se deschide
in sărbătoare sumbra,
Amintirea celor dragi va eclipsa
și a morții umbra.
Trecuti in neființa,unii demoni,
alții îngeri credincioși
Sfarsitul vieții separa sufletele
curate de cei păcătoși.
Statuia unei femei, un înger plângând
lacrimi împietrite,
Pazeste intrarea cu ochii ei triști
spre pământ ațintite.
Atmosfera e rece,pana și păsările
sunt negre!
Trei cărări de drum separa mormintele
prea sumbre.
Orasul morților e luminat de
candele și lumânări,
Sunt și flori ce alina a
despărțirii supărări.
Ierarhie morbidă,cripte și
morminte fără nume.
Familii înstărite,alții uitați
deja de lume.
Drumuri parcurse,vieți trecute
prin clepsidra timpului.
Suflete sculptate de o dimensiune
a simțului.
Soldatii martiri aliniati in dreptul
unei statui militare,
Sunt amintiți și onorați după
a vietii realizare!
Patrioti ce par sa servească
țara și după moarte,
Coroane bogate sunt așezate
la fiecare in parte.
Cladindu-și umbra de-a lungul vieții,
călători spre necunoscut!
Credinciosi in voia sortii,
neînfricați de la început!
Plecați după rasplata,promisiunea
lui Dumnezeu.
Valoarea sufletului o va
decide doar un zeu.
Îngropați adânc in fantezie si
peisajele-i de vis,
Vesnicie au cunoscut prin rândurile
ce le-au au scris.
Somnul cel mai dulce aparține
de autori,
Prin eleganta si rafinament,
de adevăr grăitori!
Odihnind sub poze dragi cei
iubiți sunt amintiți,
Cu iubirea eterna a familiei
ei sunt răsplătiți.
Lumanari melancolice licăresc
pe lângă flori,
Acum îngeri al cerului,
prin viața trecători.
Un mormânt misterios aproape
de cei dragi,
O fata tânăra se odihnește printre
amintirile vagi.
Plecata prea devreme,
pedepsind-ne cu dor.
Julieta din cer veghează,
drag înger păzitor.
O clădire asemenea unei biserici
se vede din depărtare,
Ingardind morminte vechi,a
goticului alinare.
Preotii se odihnesc sub pietre
inscripționate in limbi străine,
Cunoștințe bisericești străvechi,
ale misterului morfine.
Aleea vrăjitoarelor e acum
in plină ceata!
Stafii misterioase se fac
simțite in viața.
Ciudate obiecte se ascund
printre morminte,
Lucrari ce țin departe de
toate cele sfinte!
In dreptul piramidei,
o criptată sub semnul imortalității.
Un trandafir alb amintea de
puterea unității.
Doua surori ajunse la un capăt de drum,
părăsesc a vieții soarta.
In cautare de raspunsuri deschid
a spiritualului poarta.
Într-un colțișor ascuns ,vara e la
adăpost in întuneric.
Peisaj din umbra gri,aer cald
veșnic eteric.
Fragmente dintr-un rai unde îngerii
încă veghează
Timpul nu se opune pentru
cei care creeaza.
O harta macabra dar cat se
poate de reala,
Odihna veșnica după a vieții
înțeleapta morala.
Dumnezeu sa va lumineze calea,
spre cer sa va îndreptați!
Sa fi-ți curați in suflet,
de ingeri preferați!