Dreptatea
Dacă stai a judeca,
A fost dreptate cândva?
Sau este un cuvânt care,
Foarte curând va dispare.
Mă întreb uite așa...
Cei dreptatea? Ce e ea...?
Cum se poate unii oare,
Să câștige înzecit,
Au muncit mai diferit !?
S-au spetit oare mai tare,
Au o gură, mult mai mare ...
Unii chiar la judecată,
Na-au de ce se bucura,
Căci dreptate nu există,
Doar întâmplător așa...
Există un judecător
Al nostru al tuturor,
Care cu dreptatea sa,
Pe toți ne va judeca.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Cristea Mircea Romulus
Data postării: 25 iulie
Vizualizări: 216
Poezii din aceiaşi categorie
Dulcea tinereţii
Vântul bate liniştit
În splendoarea nopţii
Oare corect ne-am trăit
Dulcea tinereţii.
Autor eşti sau actor
Prin ţinutul ceţii
Alinat de vînt, de dor
Tu în fila vieţii.
Gânduri
Gânduri peste gânduri...
se roiesc în cap,
Citesc printre rânduri
dar din gând le scap.
Obosit de vreme
ca frunza de ploaie
sufletul mai geme
sub dorul care-l îndoaie.
Vorbele rostite
se pierd în tăcerea
șoaptelor șoptite
dulci ca și mierea .
Mă alint cu gândul
că totul se trece
precum bate vântul
într-o iarnă rece.
Mă împac cu gândul
ca-n viața aceasta trecătoare
suntem două urme clare
care sunt urmărite de Domnul Sfânt.
De n-aș avea…
De n-aș avea furtună,
Aş sta cu viața la taifas
I-aș împleti cunună,
Pe veci cu ea să fi rămas.
De n-aș avea durere,
M-aș înălța în zbor,
Și-aș plânge de plăcere,
Când trebuie să mor.
De n-aș avea și lacrimi,
Uscat aș fi sub piele,
Şi aș mânca doar patimi,
Privind pierdut la stele.
De n-aș avea dezamăgiri,
Ce tristă mi-ar fi viața,
Aş fi un praf ce nu-l respiri,
O apă ce-și dorește gheața.
simpozion de clipe
Am atârnat de clanța uşii tale
un suflet greu, împodobit cu zale.
Nu am curaj să bat şi tremur,
căci ochii tăi ma zbuciumă ca un
cutremur.
O enigmă, ceva străin îmi pari
şi totuşi, în ai mei ochi răsari.
De-o viață pare că te ştiu,
sufletu-mi pare-acum mai viu.
Cerneală las să cadă
să-mi spele sulfetul, ca o spovadă.
Gol în suflet
Scuzele-s acceptate,
Încrederea-i pierdută.
Vei merge mai departe
Fiind tot mai încrezută!
Să nu crezi că-ncă visezi
În oglindă când privești,
Mai presus de cum te vezi
Ești pe Terra cât trăiești.
Orice-ar fi - zâmbește,
Atunci restul vor vedea,
Câtă forță dăinuiește
În ceea ce se pierdea...
Nu toată lumea spune
Direct ceea ce simte,
Iar atunci când spune
Nu toată lumea simte...
A folosi acea monedă
Care rău te-ar fi tratat
E puterea ce-o posedă
Așteptatul gol ratat.
A fi un om mai diferit
Nu însemnă mai ciudat,
Înseamnă a fi smerit
Aidoma unui soldat...
Visul nu e un obstacol,
Folosește-l cu mândrie,
Transformă-l în oracol
Nu doar simplă teorie
21.11.24
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Dulcea tinereţii
Vântul bate liniştit
În splendoarea nopţii
Oare corect ne-am trăit
Dulcea tinereţii.
Autor eşti sau actor
Prin ţinutul ceţii
Alinat de vînt, de dor
Tu în fila vieţii.
Gânduri
Gânduri peste gânduri...
se roiesc în cap,
Citesc printre rânduri
dar din gând le scap.
Obosit de vreme
ca frunza de ploaie
sufletul mai geme
sub dorul care-l îndoaie.
Vorbele rostite
se pierd în tăcerea
șoaptelor șoptite
dulci ca și mierea .
Mă alint cu gândul
că totul se trece
precum bate vântul
într-o iarnă rece.
Mă împac cu gândul
ca-n viața aceasta trecătoare
suntem două urme clare
care sunt urmărite de Domnul Sfânt.
De n-aș avea…
De n-aș avea furtună,
Aş sta cu viața la taifas
I-aș împleti cunună,
Pe veci cu ea să fi rămas.
De n-aș avea durere,
M-aș înălța în zbor,
Și-aș plânge de plăcere,
Când trebuie să mor.
De n-aș avea și lacrimi,
Uscat aș fi sub piele,
Şi aș mânca doar patimi,
Privind pierdut la stele.
De n-aș avea dezamăgiri,
Ce tristă mi-ar fi viața,
Aş fi un praf ce nu-l respiri,
O apă ce-și dorește gheața.
simpozion de clipe
Am atârnat de clanța uşii tale
un suflet greu, împodobit cu zale.
Nu am curaj să bat şi tremur,
căci ochii tăi ma zbuciumă ca un
cutremur.
O enigmă, ceva străin îmi pari
şi totuşi, în ai mei ochi răsari.
De-o viață pare că te ştiu,
sufletu-mi pare-acum mai viu.
Cerneală las să cadă
să-mi spele sulfetul, ca o spovadă.
Gol în suflet
Scuzele-s acceptate,
Încrederea-i pierdută.
Vei merge mai departe
Fiind tot mai încrezută!
Să nu crezi că-ncă visezi
În oglindă când privești,
Mai presus de cum te vezi
Ești pe Terra cât trăiești.
Orice-ar fi - zâmbește,
Atunci restul vor vedea,
Câtă forță dăinuiește
În ceea ce se pierdea...
Nu toată lumea spune
Direct ceea ce simte,
Iar atunci când spune
Nu toată lumea simte...
A folosi acea monedă
Care rău te-ar fi tratat
E puterea ce-o posedă
Așteptatul gol ratat.
A fi un om mai diferit
Nu însemnă mai ciudat,
Înseamnă a fi smerit
Aidoma unui soldat...
Visul nu e un obstacol,
Folosește-l cu mândrie,
Transformă-l în oracol
Nu doar simplă teorie
21.11.24
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Alte poezii ale autorului
Visul meu
In vis în copilărie,
Mă visam zburând mereu,
Zborul îmi era doar singur,
Nu știam de Dumnezeu ,
El e întruna cu mine,
De mână nu ma lăsat,
Acest vis sa repetat,
Ce-am visat de data asta,
Este doamne adevărat,
Timpul e acela care...
Acesta mi-a demonstrat.
Mi-am dorit Doamne cu tine,
Că să zbor și s-a întâmplat.
Prin credință și iubire,
Din nou în vis am aflat..
Eu eram Doamne cu tine,
Doamne tu m-ai protejat,
Protecția ta contează,
Căci doamne m-ai apărat.
Doamne eu îți mulțumesc,
Te-am visat și te doresc.
Atunci când dorești ceva...
DUMNEZEU VA AJUTA.
Comanca
Duhul sfânt ma îndemnat,
Să te caut nencetat,
Credința adevărată,
De Dumnezeu arătată,
Ma-ndemnat să fie și eu,
Cu iubitul Dumnezeu,
Și să văd lucrarea ta..
Lumii-ntregi a arăta,
Dragostea ce e în tine,
De la Domnul nostru vine.
Ai făcut un lucru sfânt,
Mănăstire pe pământ..
Pe pământul Românesc,
Lucrul e Dumnezeiesc,
Vei fi pomenit mereu,
Ești iubit de Dumnezeu,
Iubite Gigi să ști,
Că RAIUL te va primi.
Mănăstirea Comanca,
E un dar, cel vei lăsa...
Pentru amintirea ta.
Domnul fie lăudat.
Mulțumim ce ne-ai lăsat.
Ierusalimul ceresc
Aș dori să am cu mine,
Pe cineva ca și tine.
Dacă viața mi-ar permite,
Aș merge doar înainte,
Vizitând doar locuri sfinte,
Cu tatăl nostru părinte,
Dumnezeul meu și al tău,
Cu noi el va fi mereu.
Răbdarea-i de partea mea,
Știu că domnul va avea,
Ce e mai bun pentru mine,
Totdeauna e cu mine.
Ierusalimul ceresc,
Este cea ce îmi doresc.
Cred doamne în slava ta,
Știu că mă vei ajuta.
Mașina mititica
Mașina mea-i mititica,
Roțile mereu se strica
Are și un motoraș,
Parca-ar fi un greieraș.
Tăticul meu, deși are,
O mașină mult mai mare
Ea se strică tot mereu,
Fiindcă umblu eu la chei.
Tăticule sa mă ierți
Te rog că sa nu mă cerți
Credeam că mașina ta
Are-o cheie că a mea.
Sicriu pentru tine
Minunată este viața.
Atunci când eu scriu ceva,
Toate le-aș cuprinde odată,
Dar nu pot asa-i viața.
Scriu îmi place foarte bine...
E o datorie a mea,
Să împart astăzi cu tine,
Ce-i frumos în viața mea.
Cred să-ți placă,
Nu doar ție ci să placă tuturor,
Alegerea-i lucrul care,
Te ajută-n viitor.
Mulțumesc acelor care,
Au răbdare a citi,
Și le place aceste versuri,
Le citește spre a fi,
O mângâiere de suflet,
Și mă rog să fiu iertat,
Dacă versurile mele,
Pe cineva-au deranjat.
Crinul
Crinul e o floare,
Bine mirositoare.
Este floarea ta.
Sfânta Maria.
Ai adus în lume,
Cel cu mândru nume.
Pe ISUS HRISTOS,
Pruncul cel frumos,
Nouă să ne dea,
Mântuirea sa.
Doamne îți mulțumim,
Doamne te iubim.
La măicuța ta,
Vrem a apela,
Să ajute mereu
Atunci când e greu,
Crinul să ne fie,
Mare bucurie.
Visul meu
In vis în copilărie,
Mă visam zburând mereu,
Zborul îmi era doar singur,
Nu știam de Dumnezeu ,
El e întruna cu mine,
De mână nu ma lăsat,
Acest vis sa repetat,
Ce-am visat de data asta,
Este doamne adevărat,
Timpul e acela care...
Acesta mi-a demonstrat.
Mi-am dorit Doamne cu tine,
Că să zbor și s-a întâmplat.
Prin credință și iubire,
Din nou în vis am aflat..
Eu eram Doamne cu tine,
Doamne tu m-ai protejat,
Protecția ta contează,
Căci doamne m-ai apărat.
Doamne eu îți mulțumesc,
Te-am visat și te doresc.
Atunci când dorești ceva...
DUMNEZEU VA AJUTA.
Comanca
Duhul sfânt ma îndemnat,
Să te caut nencetat,
Credința adevărată,
De Dumnezeu arătată,
Ma-ndemnat să fie și eu,
Cu iubitul Dumnezeu,
Și să văd lucrarea ta..
Lumii-ntregi a arăta,
Dragostea ce e în tine,
De la Domnul nostru vine.
Ai făcut un lucru sfânt,
Mănăstire pe pământ..
Pe pământul Românesc,
Lucrul e Dumnezeiesc,
Vei fi pomenit mereu,
Ești iubit de Dumnezeu,
Iubite Gigi să ști,
Că RAIUL te va primi.
Mănăstirea Comanca,
E un dar, cel vei lăsa...
Pentru amintirea ta.
Domnul fie lăudat.
Mulțumim ce ne-ai lăsat.
Ierusalimul ceresc
Aș dori să am cu mine,
Pe cineva ca și tine.
Dacă viața mi-ar permite,
Aș merge doar înainte,
Vizitând doar locuri sfinte,
Cu tatăl nostru părinte,
Dumnezeul meu și al tău,
Cu noi el va fi mereu.
Răbdarea-i de partea mea,
Știu că domnul va avea,
Ce e mai bun pentru mine,
Totdeauna e cu mine.
Ierusalimul ceresc,
Este cea ce îmi doresc.
Cred doamne în slava ta,
Știu că mă vei ajuta.
Mașina mititica
Mașina mea-i mititica,
Roțile mereu se strica
Are și un motoraș,
Parca-ar fi un greieraș.
Tăticul meu, deși are,
O mașină mult mai mare
Ea se strică tot mereu,
Fiindcă umblu eu la chei.
Tăticule sa mă ierți
Te rog că sa nu mă cerți
Credeam că mașina ta
Are-o cheie că a mea.
Sicriu pentru tine
Minunată este viața.
Atunci când eu scriu ceva,
Toate le-aș cuprinde odată,
Dar nu pot asa-i viața.
Scriu îmi place foarte bine...
E o datorie a mea,
Să împart astăzi cu tine,
Ce-i frumos în viața mea.
Cred să-ți placă,
Nu doar ție ci să placă tuturor,
Alegerea-i lucrul care,
Te ajută-n viitor.
Mulțumesc acelor care,
Au răbdare a citi,
Și le place aceste versuri,
Le citește spre a fi,
O mângâiere de suflet,
Și mă rog să fiu iertat,
Dacă versurile mele,
Pe cineva-au deranjat.
Crinul
Crinul e o floare,
Bine mirositoare.
Este floarea ta.
Sfânta Maria.
Ai adus în lume,
Cel cu mândru nume.
Pe ISUS HRISTOS,
Pruncul cel frumos,
Nouă să ne dea,
Mântuirea sa.
Doamne îți mulțumim,
Doamne te iubim.
La măicuța ta,
Vrem a apela,
Să ajute mereu
Atunci când e greu,
Crinul să ne fie,
Mare bucurie.