Cereți căutați și veți afla
" Cereți și vi se va da.."
Doamne cer iubirea ta,
Să-ntaresti, credința mea,
Rugăciunea mea să fie,
Spre a ta călătorie...
" Căutați și veți afla "
Asta este calea mea,
E o cale fericită,
Și de mulți, foarte dorită,
Cu tine o pot avea...
In rai fie viața mea.
" Bateți" și îl căutați,
Pe măritul împărat,
Ușa " vi se va deschide..
Cu iubire pentru toți,
Ne iartă și cu ajutor,
Ne răspunde tuturor.
Ce cereți tatălui meu,
Prea iubitul Dumnezeu.
Cereți in numele meu ...
Și răsplată veți avea,
Te ajută credința ta .
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Cristea Mircea Romulus
Data postării: 9 august 2024
Vizualizări: 208
Poezii din aceiaşi categorie
Corabie în franceză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Voilier
Cher voilier, tu flottes dans un océan apparemment sans fin,
Sur quels continents irez-vous encore cette fois,
Qu'est-ce qui vous attend à votre prochaine destination ?
Voilier, voilier...
Pourquoi ne m'as-tu pas dit que tu aimais autant naviguer ?
Pourquoi ne m'as-tu pas prévenu ?
Pourquoi, en te tournant le dos un instant, as-tu quitté le port ?
Comment puis-je m'habituer au vide que tu m'as laissé ?
Comment vais-je le remplir ?
Voilier, voilier...
Tu étais léger comme un moineau,
J'espère que tu reviendras plus heureux que là où tu es allé,
Je réalise que tu devais y aller
C'est ce que tu as ressenti
C'est ce que tu pensais.
Nous t'avions si bien construit, en bois, le gouvernail, le pont,
De plusieurs écoutes de voile,
J'ai même attaché ton ancre,
Je sais que ce ne sera pas facile pour toi,
L'océan a ses caprices,
Vous ne savez pas à quoi vous attendre,
Quand il s'agite et vous secoue dans tous les sens,
Il vous emmène uniquement sur les itinéraires qui lui sont les plus accessibles,
Quand ce sera dur pour toi, quand tu sentiras que tu n'as aucun moyen de rester à flot,
S'il vous plaît, regardez en bas, voyez l'ancre attachée,
Pensez que de loin, même à des milliers de kilomètres,
Je veille sur toi, je t'ai dans mon cœur,
C'est juste que tu n'es plus près de moi pour te montrer,
Vraiment, combien notre connexion signifiait,
(Sur un ton argumentatif)
Sentez-vous bien, lâchez prise, oubliez qui vous a fait,
En deux semaines, nous ne nous sommes même pas approchés,
Si vous le pensez, c'est votre choix...
Sache juste que je tiens à toi, c'est pourquoi je t'ai si bien construit,
Comme dernier encouragement, je vous dis : "Il ne faut pas vous laisser intimider par les tempêtes que vous rencontrerez en traversant l'océan. N'oubliez pas qu'après la tempête vient le beau temps."
Le navire :,,Que feriez-vous ? Ne suis-je pas autorisé à rester une journée à Rio de Janeiro ? Juste un jour, c'est tout ce que je veux, puis je reviendrai vers toi, promis !"
Pierderea speranței
Ea nu-și pierde speranța în timp ce se roagă.
Nu este deloc simplu,
mai ales atunci când sună clopotele
pentru tot ceea ce se poate înălța
dar nu se înalță, ci se scufundă.
Un țipăt poate însemna un coșmar
sau o frontieră pentru sfințenie
atunci când infinitul este în interior.
Viața este o iluzie sau o mască a unui ego
și poate că această disimulare are scopul
de a rostogoli acest ego într-un haos
mai mare decât Mare Imbrium
numită și Marea de Lacrimi.
Ea crede că atât cât are
este suficient pentru ea.
Ea este încă recunoscătoare lui Dumnezeu,
deși oarbecăiește și pare a fi un robot
care suflă în nisipul fierbinte
pentru a face obiecte de sticlă,
transparente, aproape invizibile.
Viața ei pare a fi un cristal de Murano
din care lipsește conținutul.
Poate că își dorește doar un simplu sfârșit ;
nicidecum să fie mântuită.
Poate că trebuie să mediteze
ca să înțeleagă lipsa de sens
a condiției sale umane.
Nu poate ține pasul cu nimic nou
în timp ce este blocată de acele obiecte
pe cale de dispariție -vizibilitate, viziune.
Umbra ei se adâncește în profunzimea sufletului,
se transformă într-o frică care roade
și dă contur acelei tăceri stranii,
tăcere care este absorbită de pereți.
În timp ce își digeră visele cubice,
îi este frică că se va pierde în sine ;
îi este frică de propria ei metamorfoză.
Reîntoarcerea în propriul ei abis intern
este o târâire ciclică, inelară,
dar nu o resemnare
și poate un râs pietrificat, un rânjet.
Deasupra capului ei,
câțiva nori sunt pe punctul de a se ciocni ;
cer plin de fulgere.
Poate că are nevoie de Dumnezeu,
dar ea se gândește doar la acele întrebări
lipsite de răspunsuri; își îneacă dorințele în băutură
și cade într-un somn psihedelic,
unde nu se mai poate ruga.
Poate că a fi în brațele lui Morfeu este un refugiu.
Nu-și pierde speranța.
Poate că se va trezi în Rai.
Când se poate considera că un cuvânt este pierdut?
Poezie de Marieta Maglas
Nota : Poezia este o analiză a unui personaj din piesa de teatru Ce Zile Frumoase, scrisă de Samuel Beckett, această poezie a fost publicată în Lothlorien Poetry Journal. Mare Imbrium sau Marea Ploilor, sau Marea de Lacrimi, în latină Mare Imbrium, este o mare situată pe partea vizibilă a Lunii. Marea de Lacrimi s-a format ca urmare a umplerii unui crater cu lavă lichidă.
Cum ar fi fără lichele?
Îi dădui crezarea toată,
Foii care ne vestea
Căci cu nouă ore-n urmă
Dispăruse o lichea.
"Ce păcat!", îmi vine-a zice
Parcă până şi acum.
Alte vorbe treacã! Însã
Vorba asta mi-o asum.
Fiţele unei lichele
Sunt de neînlocuit,
Fãcând tot atâta treabã
Cât ar face-un om cinstit!
Le cred, însã, pe bunica
Şi pe strãbunica mea,
Care îmi mãrturisirã
Cât de rea e o lichea.
Oh! Nu fiţi maliţioase!
Nu sunaţi din clopoţel,
Cãci i s-au adus destule
Acuzaţii fel de fel!
O fi rea!... Ce pot a spune?
Nici nu prea vreau sã mã bag...
Sã nu se porneascã dânsei
Lacrimile, peste prag.
Fãrã apã, fãrã pâine,
Ar mai fi cum ar mai fi...
Fãrã de lichele, însã,
Nici nu am putea trãi!
Bune, rele, late, strâmbe,
Pãpãdite-n felul lor,
Nu le vor pãsa. Ci sta-vor
Tot "picior peste picior".
Aş propune o schimbare:
S-abordãm alt subiect.
Şi va crede şi licheaua
Cã ar fi mai înţelept.
☆
Dumneaei, îi stã mai bine
În popor, decât în vid;
Dar, de-o vreţi şi conservată,
Scufundaţi-o în lichid!
Că, decât un rãu mai mare,
Decât cel ce totul vrea,
- O canalie, de pildă -
Tot mai bunã-i o lichea!
Ceasul bate
Ceasuri bate într-un ceas,
Ceasul se oprește într-un ceas.
Ceasul ne vestește noaptea
Ceasul ne vestește ziua.
Ceasul ne spune ora de sculare,
Ceasul ne vestește ora de culcare,
Ceasul ne vestește tinerețea,
Ceasul ne vestește bătrânețea.
Ceasul ne vestește, o noutate bună,
Ceasul ne vestește, o noutate rea.
Ceasul este în viața noastră
ce ne conduce în drum,
și spre o potecă
El ne este conducător
în viață slujitor.
Autor Alina Zamurca 🤍
Pe trepte de tăcere
Departe de oameni , trepte de tăcere urc ,
Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine .
Dansez cu patimă pe cadranul timpului ,
Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate .
Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu ,
O iau în palme şi mi-o pun pandantiv
Legată cu o eşarfă verde la gâtul gândului .
Pe cel mai înalt vârf din mine mă opresc
Şi mănânc vată de zahăr roz pe un băţ invizibil
Şi mă fac vinovată de câte ori privesc curcubeul
Ce pe furiş l-am strecurat în sân .
Ce zi este astăzi ? Dar ce mai contează ....
În jocul visului frământ lutul vremii .
Nu pot evada
Sunt trist, sunt frânt,
Inima mi-e mormânt,
nu pot evada.
E întuneric și amar,
Viața e un coșmar,
nu pot evada.
Să ies aș vrea,
Din cochilia mea,
nu pot evada.
Oare nimeni nu poate vedea,
Ce e in inima mea?
nu pot... Nu pot evada...
Alte poezii ale autorului
E grija lui
E libertate, adevărat...
Sunt foarte multi ce au uitat..
De bunul nostru Dumnezeu
E prevăzut, că vor veni..
Ploi, vijelii și foc, vor fi,
Și pentru rele,vom plăti,
Plata nu-i de la Dumnezeu,
Cel rău aduce,ce e rău.
Să ne rugăm, să nu uităm,
Căci Dumnezeu este cu noi ,
E bun și cu PUTEREA lui,
PUTEREA Dumnezeului,
Doar el ne poate APĂRA,
Toate le are-n grija sa...
Noi trebuie doar să-l chemăm,
Răul din noi să-l depărtăm.
Întâi pe el să îl iubim,
Să nu uităm să îl slăvim,
Și harul cel Dumnezeiesc,
Va fi cu noi, va fi mereu,
Căci nu ne uită DUMNEZEU.
Ce să fac Doamne?
Dacă vrei pe Dumnezeu
Să-l ai cu tine mereu,
Dimineața și seara,
Rugăciunea nu-o uita.
Poartă cruce pe a ta mâna,
S-au la gât dacă preferi,
Și vegheat vei fi de îngeri,
De îngerii cei din cer.
Agheasma de dimineață,
Îmi veghează-ntreaga viață.
Mirul și uleiul sfânt,
Ne ajută pe pământ .
Casa binecuvânta,
Cu apă sfințită-i dată,
Și dacă o tămâiem..
O casă sfințită avem.
Anafură când luăm,
Pe Domnul îl prea-naltam.
Când biserică vedem,
Crucea-n suflet o avem,
De aceea ne închinăm,
Lui Iisus ce este sus,
Ne vede este cu noi..
Ne ajută la nevoi.
Doamne noi îți mulțumim,
În veci Doamne te iubim.
Bunătatea lui..
Doamne, Doamne mult ne dai,
Multă bunătate ai.
Ne ajuți întruna mereu,
Totdeauna când e greu.
Noi uităm a te chema,
Duhul sfânt este paza,
El se roagă pentru noi,
Te cheamă Doamne la noi,
Iar prin bunătatea ta,
Ne salvezi din nou viața.
Și când necazul iar vine,
Dumnezeu e iar cu mine ,
Grija ce-o poartă mereu,
O are doar Dumnezeu,
Primit în inima mea,
Arată iubirea sa .
Căci are credință mare,
Multă pentru fiecare.
Să fim iubitori mereu,
Așa cum e Dumnezeu.
Cine-i prietenul meu .
Când iubești cred cel mai bine..
Iubește te-ntai pe tine, apoi e soția ta
Și fiindcă este un dar, copii să-ți fie har
Sunt pe lume oameni care..
Foarte credincioși se pare,
Că-ți sunt ție pe vecie,
Prieteni oare nu se știe ?
Cum se poartă la necaz...
Atunci îi cunoști mai bine,
Le vezi fața adevărată,
Nu-s prieteni ci dușmani
Nu-s cum ai crezut odată,
Când ai fost trădat.. și iată...
Încă nu ma-mam învățat.
Ce-nseamna prietenia...
Mă întreb acum mereu !?
Nu se știe niciodată...
Cine-i prietenul meu.
Crede de vrei...
Lucrarea Domnului există,
Dar fără de credință ea,
Nu are ea putere,
Spre a se realiza.
Cu rugăciunea noastră,
Ne ajută neîncetat,
Ce însuși noi îi cerem,
Să fie realizat.
Dacă în rugăciune,
Nu pui sufletul tău,
Ca floarea-i fară apă,
Se usucă tot mereu.
Credința noastră este...
Lucrul cel important,
Ea e dată de Domnul,
Cel mult prea lăudat.
Binele și răul
Când binele se desparte,
De rău e foarte bine.
Dar alegerea îți este,
Veșnica doar pentru tine.
Răul e atrăgător,
Te înșală, nu-i de bine,
Căci ajungi foarte ușor
Unde nu-i pentru tine.
Dacă pași ți se-nreapata ,
Că să faci bine mereu...
Acesta ti-se întoarce,
Simți că așa va fi mereu .
Ai ales e libertate,
Este alegerea ta...
Faci ce vrei cu viața ta...
Dar oare la judecată,
Ce vei face atuncea.
Vino Dumnezeu ta așteaptă...
Să faci bine, fără rău,
Întoarce-te cu credință,
Unde-i este locul tău.