colaj//9

Melodia mării, cântecul sălbatic,

În valuri se pierde și-n vânt se ridică.

O simfonie nesfârșită, ce-ți atinge inima,

Cu sunete blânde și putere divină.

Pe plaja pustie, nisipul strălucește,

Valurile dansează și soarele răsare.

Melodia mării ne cheamă să visăm,

Să simțim libertatea și să ne eliberăm.

În adierea vântului, se aude un suspin,

Pescărușii zboară într-un dans ușor.

Melodia mării ne umple de bucurie,

Ne aduce liniștea și o nouă energie.

Valurile se sparg cu putere pe stânci,

Un cor de scoici cântă în armonii divine.

Melodia mării ne îmbracă în albastru,

Ne învăluie cu mister și cu dor.

Pe malul nisipos, picioarele se scufundă,

În valurile calde, ca o îmbrățișare tandră.

Melodia mării ne cheamă să călătorim,

Spre orizonturi noi, într-un vis nemuritor.

Când soarele apune și cerul se aprinde,

Melodia mării rămâne mereu în suflet.

O amintire vie, ce ne aduce bucurie,

Și ne face să simțim că suntem parte din eternitate.

De te-ai întrebat vreodată

Ce-i viața,

Fie in glumă sau serios,

Și chiar de n-ai făcut-o

Sau nepăsarea e cea care încă departe te ține de taine sau mistere,

Ori nici nu-ți pasă ce stă ascuns în ea,

Căci moartea de vrea să-ți fure mereu câte ceva

Și trece neinvitată la o cafea,

Tu spune-i :

Hei moarte,tu știi ce-i viața?

Iar proastă cum e,va pleca neștiind ce să-ți răspundă,

Repetă-i refrenul urâtei,

Zâmbește-i sarcastic,

Traiește fără teamă

Alungă-ți temerile,cheamă curajul,

Viata este doar o scurtă plăcere trecatoare,îți spun eu,

Și nu te mint știindu-te al meu prieten!

(7 iulie 2023-H.S-Irepetabila iubire)

În trista mea înţelepciune,

Sub aura ce am hulit-o,

Am râs, am plâns, am fost minune,

Minune ce am irosit-o.

Cu-n mers trădat de călcătură,

Cu paşi bolnavi şi mult prea mari,

Scuipând din ochi mister şi ură,

Am spânzurat poeţi şi cărturari.

Cu Dostoevski, Goethe, Eminescu,

Nopţi albe am mâncat pe pâine,

Râdea de noi bătrânul Maiorescu,

Căci nu ştiam de-i azi ori mâine.

Biblioteci am ars zâmbind,

Din cărţi mi-am construit coşciug,

Cu Shakespeare m-am trezit dormind,

Iar cu Giordano am ars pe rug.

O haină veche și uzată cât vârsta mea
Îmbrac în grabă
Și peste toate un șal
De mine croșetat cândva
Cu multe noduri strâns legate.
În oglindă să privesc
Nu-i timp, nici vrere nu-i
Sunt riduri pe tâmplă ,
Ascunse sub bor de pălărie largă
Iar buzele îmi sunt nerujate.
Așa cum sunt, sunt o clipă de infinit
O solitară printre mulțime
Și am să plec să caut fericirea
Sau un derdeluș
Pe care alunecă amintirea.

……………………………………………………

Nemulțumit de mine
Și de ținuta mea, cățelul
Companionul zglobiu și  credincios
Mușcă lesa și nu vrea să mi-o dea,
Nu vrea nici să mă-nsoțească..

……………………………………….

Eu singură m-am regăsit
Printre  copii îmbujorați
Din caruselul cu becuri  colorate
Timpul înghețat îmi curge prin vine
Zilele mi le transform în ani
Sub șuvoiul  nopții vârsta se  ascunde.
Zâmbesc și îmi zâmbește
Un copil prin ani fugar
Iar clipa din infinitul din mine
De coaja unui copac se lipește.
Cățelul, șalul mi-l trage
Se joacă zglobiu, credincios
În timp ce amintirea îmi vorbește.

Din infern tot cad păcate,

Omul umblă printre ele,

Și le-adună apoi pe toate,

Ca pe-o salbă de mărgele.

Și le poartă cu mândrie,

Ca pe pietre prețioase,

Lumea toată să le știe,

Că sunt bune și frumoase.

Dar șiragul tot se-adună,

Și mărgeaua se-nmulțește,

Trupu-i greu și-o să-l răpună,

Dar el strânge, nu se-oprește.

Salba-i mare și lucește,

Parcă-i aur și cu jad,

Şi-l conduce mișelește,

Spre o gaură de iad.

Ce podoabe minunate,

A strâns bietul suflețel,

Și-a căzut cu ele-n moarte,

Neputând zbura spre cer.

Și mă întorc acasă

Cu gândurile-n cer,

De muzică atrasă-

Emoțiile pier. 

Închid eu telefonul

Și intru în casă atunci, 

Dezbrac încet paltonul

Cu mânicile lungi.

Și obosită foarte,

Pe pat eu mă arunc...

Iar perna parcă râde, 

Că lângă ea ajung.

Și capul amorțește

Totul din jur dispare

Clipitul se oprește 

Un întuneric încet apare.

Și uite gândurile toate 

Se amestecă rapid

Făcând un haos...poate

Un vis ,cam încâlcit.

Încerc să înțeleg 

Ce se întîmplă acum 

Și drumul îl aleg

Dar nu înțeleg oricum.

Încerc să strig puternic

Cu vocea pusă-n vid

Și-mi dau eu seama amarnic

Că-s singură,cumplit...

Deodată ca un fulger

Tresar și mă înspăimânt

Că în acel vis, din cer 

Eu,mă vedeam căzând. 

Încerc să mă trezesc

La realitate să-mi revin,

Fără încetare mă prăbușesc

Alte gînduri vin și vin.

Și cînd deschid eu ochii

Mai bine să mă uit,

Îmi dau eu seama iarăși-

O zi a mai trecut...

Și uite se repetă

De parcă-i un blestem!

În fiecare ziuă,

Urc în același tren.

9 noiembrie-

zi învăluită- n trădare și

tăcere .

gropari iresponsabili

au sfâșiat, ca niște ulii,

constituția.

%

nicio remușcare

nu le brăzdează obrazul;

la capătâiul lor,

nicio candelă nu- i

aprinsă .

dedicații muzicale

pentru o zi ploioasă

de noiembrie ....

astăzi,

florile nereidelor au înflorit

doar pentru noi.

÷

spațiu tenebros,

coduri generatoare de numere

masoară intensitatea

egregorilor.

s-a întors gerul,

cu asprimile lui,

răutățile lui,

și cu

multe, multe vorbe

de ocară.

ademenitor, ca un clocot de ape,

e parfumul narciselor...

din apropiata  primăvară?

poate.....

Iona

îndârjit vestitor

suspinând rugându-se înțelegând

puterea chemării la îndreptare-

izbăvită curățată scăpată

de-ntunericul iadului

cetatea 

flori de sakura,

în mersul lor spre nemurire,

oglindesc în

undele lacului

un dans îndrăzneț

al călugărilor Shaolin.//

o aprindere a sufletului

în contact cu infinitul.

dimineață

de sfârșit de noiembrie,

ceva mai senină,

aduce-n casă miresme de pini.

o adiere tandră

de ondulații cromatice

atinge tăcerea.

 chiar dacă,

prin 

animația străzii

n-am chef de nimic,

simt sufletul lin și zâmbesc....