Noi suntem toți de la țară
Noi suntem toți de la țară,
Cu fața curată,
Cu vorba mai rară,
Cu treapta mai 'naltă la scară.
Noi suntem toți de la țară,
Cu somnul pe frunze afară,
Cu gândul ce-ntruna ne zboară,
Spre zori și apoi înspre seară.
Noi suntem toți de la țară,
Cu mână vânjoasă de fiară,
Cu spatele drept care cară,
Orice povară...
Noi suntem toți de la țară,
Țăranul ce câmpul își ară,
Copilul cu vita de sfoară,
Roada ce șade-n cămară.
Noi suntem toți de la țară,
Cu viața și dulce, și-amară,
Cu ruga către Fecioară,
În fiece seară.
Vă spun pentru ultima oară,
Nu suntem o pradă ușoară,
Iar neamul nicicând n-o să piară,
Căci suntem toți de la țară.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 9 октября 2024
Views: 314
Poems in the same category
Lumea-n care trăiesc...
Urlă de durere doi demoni muți
Ce pășesc pe cioburi desculți,
Doi nevăzători îi îndrumă
Doi surzi îi ascultă cum urlă.
Doi pictori le scriu durerea,
Un poet c-o vioară rupe tăcerea,
Violonistul pictează un tablou,
Liniște asurzitoare-n capul tău.
Asta-i lumea-n care trăiesc
Asta-i lumea-n care trudesc,
Asta-i lumea-n care înebunesc
Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.
Olfactiv
poți spune oricând că te întrebi
obsesiv din prima zi în care
cărarea desena peren, nisipul
din buzele mării prea dulci,
de ce au mai surâs înalt,
galaxiile și sorii învăpăiați,
cu șansa de unu la un milion
ca tu să afli adevărul
despicat în patru cu acuratețea
cu care doar zânele au admirat
licăritul astronomic de talentat,
din momentul întâi...
se ivește, din nou, un paradis
speculativ din punct
de vedere... subiectiv ca un alint
și ca o metamorfoză
a unui zâmbet alungit etern
în singularitata eludată din
arca pe care dansul apropie
polii ultimului răsărit
cu cratere ce scuipă nemurire
la tot pasul, cirezi împânzesc
întinderi de lut, într-o gravitație
absolută de zero...
râd miresmele din zorii
unor secunde matur vibrante
la unison, alături de o desfătare
spectaculos de introspectă
și n-ai să afli decât
intervalul dintre două puncte
de reper profund, aflate într-o
magnetică persuadare.
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Mâine este optspezece februarie se știe,
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,
Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.
Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,
Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.
Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,
Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.
După această zi se va mânca mâncare de post,
Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.
În această perioadă doar post se va ţine,
Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.
Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,
Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.
Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,
Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !
Poezia
O creație ritmică a frumuseții
Într-un peisaj de poezie,
E ornamentarea pașnică a vieții
Într-un pahar de veselie.
E ambasador al artelor frumoase,
Al trecerii realității-n ideal,
Doar poezia pe valuri furtunoase
E precum un vis torențial.
Ciupește acele coarde ale inimii
Realizând un suntet mai plăcut,
Mai adaugă cuvintele junimii,
Ș-apare un nou cântec născut.
Prin ea inima poate cânta
Făr' de sunet sau cuvinte,
Sufletul-s poate avânta
Dup-acele lucruri sfinte.
Rima-i ca o cârmă-n vers,
Dar versu-i cârma-n artă,
În arta de-a lupta în contrasens
Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.
Ca un testament prin versuri
Poate fi văzută și-nțeleasă,
Pare-a merege-n universuri
Și-a fi cea din-tâi aleasă.
Orice rană cu rațiune creată
Jos te-ar face ca să cazi,
Gândul de-a fi vindecată
Doar prin versuri îl mai vazi...
Orice silabă dintr-un mistic vers
Distruge bariera ta necunoscută
Face răul ca să fie brusc el șters
Parc-ai fi din nou tu renăscută!
21.10.24
Este cu mine mereu
Cui să mulțumesc mereu?
Doar bunului Dumnezeu.
El na ajută, ne îndrumă
Și ne dă o viață bună.
Duhul sfânt ma ajutat,
Lângă mine nencetat
Ma îndrumat, mereu, mereu...
Ca să fie cu Dumnezeu.
Dumnezeu cu-a lui putere,
In credință și-ajutor,
Lângă mine în veci este,
Îmi este bun protector.
Eu cred , această putere,
Sporește in viitor,
Mă îndrumă simt mereu,
Cum ma-ajuta Dumnezeu.
Doamne cât am așteptat,
Acest lucru minunat
Îți sunt recunoscător,
Pentru marele ajutor.
Om și destin
Un foc s-a aprins între lut și destine,
Un suflet curat mai tresare în sine,
Lacrimi au curs peste vremi risipite,
Și taine ascund încercări ne-mplinite.
Un glas se ridică din abisul tăcerii,
Un strigăt răsună sub masca durerii,
Nimic nu rămâne și totul e scrum,
Un zbor se oprește la margini de drum.
Rădăcinile mor în pământu-nghețat,
Un vis se destramă sub cerul crispat,
Chemarea se pierde prin ploaia de chin,
Absentă-i Lumina dintre om și destin.
Lumea-n care trăiesc...
Urlă de durere doi demoni muți
Ce pășesc pe cioburi desculți,
Doi nevăzători îi îndrumă
Doi surzi îi ascultă cum urlă.
Doi pictori le scriu durerea,
Un poet c-o vioară rupe tăcerea,
Violonistul pictează un tablou,
Liniște asurzitoare-n capul tău.
Asta-i lumea-n care trăiesc
Asta-i lumea-n care trudesc,
Asta-i lumea-n care înebunesc
Dar nu-i lumea pe care mi-o doresc.
Olfactiv
poți spune oricând că te întrebi
obsesiv din prima zi în care
cărarea desena peren, nisipul
din buzele mării prea dulci,
de ce au mai surâs înalt,
galaxiile și sorii învăpăiați,
cu șansa de unu la un milion
ca tu să afli adevărul
despicat în patru cu acuratețea
cu care doar zânele au admirat
licăritul astronomic de talentat,
din momentul întâi...
se ivește, din nou, un paradis
speculativ din punct
de vedere... subiectiv ca un alint
și ca o metamorfoză
a unui zâmbet alungit etern
în singularitata eludată din
arca pe care dansul apropie
polii ultimului răsărit
cu cratere ce scuipă nemurire
la tot pasul, cirezi împânzesc
întinderi de lut, într-o gravitație
absolută de zero...
râd miresmele din zorii
unor secunde matur vibrante
la unison, alături de o desfătare
spectaculos de introspectă
și n-ai să afli decât
intervalul dintre două puncte
de reper profund, aflate într-o
magnetică persuadare.
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Mâine este optspezece februarie se știe,
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,
Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.
Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,
Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.
Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,
Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.
După această zi se va mânca mâncare de post,
Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.
În această perioadă doar post se va ţine,
Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.
Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,
Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.
Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,
Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !
Poezia
O creație ritmică a frumuseții
Într-un peisaj de poezie,
E ornamentarea pașnică a vieții
Într-un pahar de veselie.
E ambasador al artelor frumoase,
Al trecerii realității-n ideal,
Doar poezia pe valuri furtunoase
E precum un vis torențial.
Ciupește acele coarde ale inimii
Realizând un suntet mai plăcut,
Mai adaugă cuvintele junimii,
Ș-apare un nou cântec născut.
Prin ea inima poate cânta
Făr' de sunet sau cuvinte,
Sufletul-s poate avânta
Dup-acele lucruri sfinte.
Rima-i ca o cârmă-n vers,
Dar versu-i cârma-n artă,
În arta de-a lupta în contrasens
Cu tot ceea ce-n calea ta s-arată.
Ca un testament prin versuri
Poate fi văzută și-nțeleasă,
Pare-a merege-n universuri
Și-a fi cea din-tâi aleasă.
Orice rană cu rațiune creată
Jos te-ar face ca să cazi,
Gândul de-a fi vindecată
Doar prin versuri îl mai vazi...
Orice silabă dintr-un mistic vers
Distruge bariera ta necunoscută
Face răul ca să fie brusc el șters
Parc-ai fi din nou tu renăscută!
21.10.24
Este cu mine mereu
Cui să mulțumesc mereu?
Doar bunului Dumnezeu.
El na ajută, ne îndrumă
Și ne dă o viață bună.
Duhul sfânt ma ajutat,
Lângă mine nencetat
Ma îndrumat, mereu, mereu...
Ca să fie cu Dumnezeu.
Dumnezeu cu-a lui putere,
In credință și-ajutor,
Lângă mine în veci este,
Îmi este bun protector.
Eu cred , această putere,
Sporește in viitor,
Mă îndrumă simt mereu,
Cum ma-ajuta Dumnezeu.
Doamne cât am așteptat,
Acest lucru minunat
Îți sunt recunoscător,
Pentru marele ajutor.
Om și destin
Un foc s-a aprins între lut și destine,
Un suflet curat mai tresare în sine,
Lacrimi au curs peste vremi risipite,
Și taine ascund încercări ne-mplinite.
Un glas se ridică din abisul tăcerii,
Un strigăt răsună sub masca durerii,
Nimic nu rămâne și totul e scrum,
Un zbor se oprește la margini de drum.
Rădăcinile mor în pământu-nghețat,
Un vis se destramă sub cerul crispat,
Chemarea se pierde prin ploaia de chin,
Absentă-i Lumina dintre om și destin.
Other poems by the author
Veniţi ...
Veniţi şi alungaţi-mi teama,
Voi, mângâieri de mamă ,
Se întinde peste mine drama,
Şi-mi simt privirea ca pe-o rană .
Veniţi şi alungaţi-mi grija,
Voi, sfaturi părinteşti
Mă hăcuieşte-n suflet schija,
Şi toate în jur par nefireşti.
Veniţi şi-mi alinaţi durerea,
Voi, leacuri din străbuni,
Mi-e inima amară precum fierea,
Iar ochii-mi ard în cap ca doi tăciuni.
Veniţi şi sufletul mi-l curăţaţi,
Voi, preoţi din altarele creştine,
O singură meteahnă nu-mi iertaţi,
Şi anume, c-am iubit pe orişicine.
Veniţi şi-mi puneţi o aripă ,
Voi, îngeri păzitori,
Să-mi pot sălta pentru o clipă,
Privirea peste muritori.
De mult aştept în noapte
Am petrecut o noapte,
În faţa casei tale,
Sub fructele necoapte,
Cu izuri de migdale.
Şi te zăream o umbră,
Ce se plimba sfioasă,
Iar în lumina sumbră,
Păreai şi mai frumoasă.
Doream să tragi perdeaua,
Să-mi pot vedea iubirea,
Să vezi cum luce steaua,
Iar eu să-ţi sorb privirea.
Fereastra ai deschis încet,
Să auzi cântul de greier,
Pornit-am din priviri discret,
Făptura să-ţi cutreier.
Şi în lumina lunii,
Păreai un giuvaer,
Ce-aruncă asupra lumii,
Tandreţe şi mister.
Şi-ncet se rupse cerul,
Iar zorii apărură,
Pierise tot misterul,
Plecă şi-a mea făptură.
Se scutură migdalii,
De fructele prea coapte,
Cu ochii spre vitralii,
Stau şi aştept în noapte.
Globalizare
Sunt regii iarăși albi la față,
Căci duhurile rele cântă-n lume,
Iar soarele apune-n dimineață,
Și moartea încet răsare din genune.
S-a întors Adam cu spatele la Creator,
Iar Eva complotând ne-a stins Lumina,
Satan e încununat cu slavă și onor.
Şi-n loc de trâmbițe, se aud suspine-n Ucraina.
Mai marii lumii iar ciocnesc potirul,
Aruncă plebei în scârbă firimituri,
Le umple încontinuu acasă cimitirul,
Şi țipă Siria de sub dărâmături.
La hărți și frontiere au dat foc,
Se aud amenințări pe cer albastru,
Noi ăștelalți nu mai contăm deloc,
Şi plânge Africa aflată în dezastru.
Ne-au vaccinat, drept vite de pripas,
Și n-am știut dacă-i așa ori nu e...
În lume cântă demoni într-un glas,
Dansează kazacioc, America și UE.
Dacă tu ai apărea
Dacă tu ai apărea,
În pustia mea de viaţă,
Mi-aş deschide inima,
S-o încălzeşti că-i sloi de gheaţă.
Dacă tu ai apărea,
Doar o clipă lângă mine,
Aş clădi la umbra mea,
Un palat doar pentru tine.
M-aş întoarce-n măruntaie,
Să-mi găsesc suflet pribeag,
Să stârnesc în piept văpaie,
Şi să-mi pun tristeţea-n ştreang.
Dacă tu ai apărea,
Spre sfârşitul meu de viaţă,
Doar o clipă aş blestema,
Şi apoi te-aş prinde-n braţă,
Să stăm prinşi pentru vecie,
Doar o inimă să bată,
Şi doar moartea o să stie,
Al meu chin şi a ta soartă.
Epigrame XXXII
Trupei de mascați – a poliției de intervenție
De acum o săptămână,
La sediu e mare rumoare,
Că-n misiunea de la stână,
A behăit berbecul din dotare.
Unui ucenic
Atât de des își pierde capul,
Lipsit de simțul cutezanței,
Că, mi-am trimis ciracul,
La Capul Bunei Speranțe.
Colegului Ion Cărbune
Nu știu de ce anume,
Aflându-se în armată,
Soldatul Cărbune,
A fost lăsat la vatră.
Unui instalator - de la echipa de intervenție
Într-un mod neașteptat,
Aflându-se în misiune,
Instalatorul a demisionat,
Că era prea multă presiune.
Soluție
Vrând teroarea să sfârșească,
Că totu-i plin de igrasie,
A început ca să citească,
Colț Alb... a mea soție!
Trusa de prim ajutor
Șoferul de pe tractor,
Avu iar un incident,
Și n-acordă prim ajutor,
Că e la al doilea accident.
Moș Crăciun bolnav ?
Anul ăsta nu mai vin,
Patru reni am mai puțin!
Știrea a devenit virală,
E…Insuficiență renală.
Viața
Când nu eram legat,
Eram pe munte, litoral,
De când sunt însurat,
Încerc s-ajung la mal.
Unui fotograf
I-a căzut de pe dulap,
Un aparat foto în cap,
Și de atunci ireversibil,
A devenit fotosensibil.
Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri
O focoasă și al său ins,
La îndemn nu s-au sfiit.
Iubind, fitilul au aprins,
Dar a scâncit, n-a bubuit.
Îndepărtare
Și zilnic mă gândesc numai la tine,
Zdrobesc pământ sub pașii mei mărunți,
Pe noapte am culcat-o lângă mine,
Apoi am evadat cu luna sus în munți.
Sub geam îți curge un râu de lacrimi,
Ce-a izvorât demult din inimă și dor,
Deschide larg fereastra mea de patimi,
Și-ncearcă suferința, măcar cu un picior.
Singurătatea am s-o-nvelesc într-o batistă,
Și am să vin ca să ți-o las la ușă,
De-ai s-o desfaci să știi că-n ea există,
Un urlet lung, și-o mână de cenușă.
Veniţi ...
Veniţi şi alungaţi-mi teama,
Voi, mângâieri de mamă ,
Se întinde peste mine drama,
Şi-mi simt privirea ca pe-o rană .
Veniţi şi alungaţi-mi grija,
Voi, sfaturi părinteşti
Mă hăcuieşte-n suflet schija,
Şi toate în jur par nefireşti.
Veniţi şi-mi alinaţi durerea,
Voi, leacuri din străbuni,
Mi-e inima amară precum fierea,
Iar ochii-mi ard în cap ca doi tăciuni.
Veniţi şi sufletul mi-l curăţaţi,
Voi, preoţi din altarele creştine,
O singură meteahnă nu-mi iertaţi,
Şi anume, c-am iubit pe orişicine.
Veniţi şi-mi puneţi o aripă ,
Voi, îngeri păzitori,
Să-mi pot sălta pentru o clipă,
Privirea peste muritori.
De mult aştept în noapte
Am petrecut o noapte,
În faţa casei tale,
Sub fructele necoapte,
Cu izuri de migdale.
Şi te zăream o umbră,
Ce se plimba sfioasă,
Iar în lumina sumbră,
Păreai şi mai frumoasă.
Doream să tragi perdeaua,
Să-mi pot vedea iubirea,
Să vezi cum luce steaua,
Iar eu să-ţi sorb privirea.
Fereastra ai deschis încet,
Să auzi cântul de greier,
Pornit-am din priviri discret,
Făptura să-ţi cutreier.
Şi în lumina lunii,
Păreai un giuvaer,
Ce-aruncă asupra lumii,
Tandreţe şi mister.
Şi-ncet se rupse cerul,
Iar zorii apărură,
Pierise tot misterul,
Plecă şi-a mea făptură.
Se scutură migdalii,
De fructele prea coapte,
Cu ochii spre vitralii,
Stau şi aştept în noapte.
Globalizare
Sunt regii iarăși albi la față,
Căci duhurile rele cântă-n lume,
Iar soarele apune-n dimineață,
Și moartea încet răsare din genune.
S-a întors Adam cu spatele la Creator,
Iar Eva complotând ne-a stins Lumina,
Satan e încununat cu slavă și onor.
Şi-n loc de trâmbițe, se aud suspine-n Ucraina.
Mai marii lumii iar ciocnesc potirul,
Aruncă plebei în scârbă firimituri,
Le umple încontinuu acasă cimitirul,
Şi țipă Siria de sub dărâmături.
La hărți și frontiere au dat foc,
Se aud amenințări pe cer albastru,
Noi ăștelalți nu mai contăm deloc,
Şi plânge Africa aflată în dezastru.
Ne-au vaccinat, drept vite de pripas,
Și n-am știut dacă-i așa ori nu e...
În lume cântă demoni într-un glas,
Dansează kazacioc, America și UE.
Dacă tu ai apărea
Dacă tu ai apărea,
În pustia mea de viaţă,
Mi-aş deschide inima,
S-o încălzeşti că-i sloi de gheaţă.
Dacă tu ai apărea,
Doar o clipă lângă mine,
Aş clădi la umbra mea,
Un palat doar pentru tine.
M-aş întoarce-n măruntaie,
Să-mi găsesc suflet pribeag,
Să stârnesc în piept văpaie,
Şi să-mi pun tristeţea-n ştreang.
Dacă tu ai apărea,
Spre sfârşitul meu de viaţă,
Doar o clipă aş blestema,
Şi apoi te-aş prinde-n braţă,
Să stăm prinşi pentru vecie,
Doar o inimă să bată,
Şi doar moartea o să stie,
Al meu chin şi a ta soartă.
Epigrame XXXII
Trupei de mascați – a poliției de intervenție
De acum o săptămână,
La sediu e mare rumoare,
Că-n misiunea de la stână,
A behăit berbecul din dotare.
Unui ucenic
Atât de des își pierde capul,
Lipsit de simțul cutezanței,
Că, mi-am trimis ciracul,
La Capul Bunei Speranțe.
Colegului Ion Cărbune
Nu știu de ce anume,
Aflându-se în armată,
Soldatul Cărbune,
A fost lăsat la vatră.
Unui instalator - de la echipa de intervenție
Într-un mod neașteptat,
Aflându-se în misiune,
Instalatorul a demisionat,
Că era prea multă presiune.
Soluție
Vrând teroarea să sfârșească,
Că totu-i plin de igrasie,
A început ca să citească,
Colț Alb... a mea soție!
Trusa de prim ajutor
Șoferul de pe tractor,
Avu iar un incident,
Și n-acordă prim ajutor,
Că e la al doilea accident.
Moș Crăciun bolnav ?
Anul ăsta nu mai vin,
Patru reni am mai puțin!
Știrea a devenit virală,
E…Insuficiență renală.
Viața
Când nu eram legat,
Eram pe munte, litoral,
De când sunt însurat,
Încerc s-ajung la mal.
Unui fotograf
I-a căzut de pe dulap,
Un aparat foto în cap,
Și de atunci ireversibil,
A devenit fotosensibil.
Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri
O focoasă și al său ins,
La îndemn nu s-au sfiit.
Iubind, fitilul au aprins,
Dar a scâncit, n-a bubuit.
Îndepărtare
Și zilnic mă gândesc numai la tine,
Zdrobesc pământ sub pașii mei mărunți,
Pe noapte am culcat-o lângă mine,
Apoi am evadat cu luna sus în munți.
Sub geam îți curge un râu de lacrimi,
Ce-a izvorât demult din inimă și dor,
Deschide larg fereastra mea de patimi,
Și-ncearcă suferința, măcar cu un picior.
Singurătatea am s-o-nvelesc într-o batistă,
Și am să vin ca să ți-o las la ușă,
De-ai s-o desfaci să știi că-n ea există,
Un urlet lung, și-o mână de cenușă.