E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Mâine este optspezece februarie se știe,
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,
Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.
Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,
Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.
Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,
Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.
După această zi se va mânca mâncare de post,
Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.
În această perioadă doar post se va ţine,
Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.
Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,
Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.
Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,
Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !
Poems in the same category
Ferit mereu
Când durerea vine...
Și nu te-ai așteptat...,
Mă-ntreb este destinul?
Sau oare s-a întâmplat?
Cel ce im e drag mie,
Nu-mi poate fi lăsat...?
Am eu multe păcate..?
Știe doar Dumnezeu ,
O fi o palmă oare,
Să mă îndrept doamne eu,
Gândește reflectează
Căci bunul Dumnezeu,
Te roagă și dorește
Să fi cu el mereu.
E dragostea de tată,
E bunul Dumnezeu.
Sănătate
Fiecare om doreşte
S-aibã din belşug de toate;
Toatã viaţa se trudeşte,
Umblã în genunchi şi-n coate;
Dar, când boala se iveşte,
Murmurã, parcã cerşeşte
Sãnãtate.
De la vârsta timpurie
La stimabila etate,
El aleargã, dar nu ştie
Ceasul greu când o sã vie,
Înghiţind cu lãcomie
Orice dram pe care scrie:
"Sãnãtate".
Ştiinţã, dor, averi şi vise,
Laolaltã adunate,
Bunãtãţile promise,
Vorbe dulci, nenumãrate,
Floarea care îi zâmbise,
Toate-s scrum, când nu mai este
Sãnãtate.
Sã aveţi mereu în casã
Crini, zambile parfumate!
Tinereţea zgomotoasã
Vine, trece, nici cã-i pasã...
Faceţi-o cât mai frumoasã,
Având mâinile curate
Şi sporind mereu a voastrã
Sãnãtate!
Cereți căutați și veți afla
" Cereți și vi se va da.."
Doamne cer iubirea ta,
Să-ntaresti, credința mea,
Rugăciunea mea să fie,
Spre a ta călătorie...
" Căutați și veți afla "
Asta este calea mea,
E o cale fericită,
Și de mulți, foarte dorită,
Cu tine o pot avea...
In rai fie viața mea.
" Bateți" și îl căutați,
Pe măritul împărat,
Ușa " vi se va deschide..
Cu iubire pentru toți,
Ne iartă și cu ajutor,
Ne răspunde tuturor.
Ce cereți tatălui meu,
Prea iubitul Dumnezeu.
Cereți in numele meu ...
Și răsplată veți avea,
Te ajută credința ta .
Prăbușit în viață...
Miroase a viață prăbușirea mea,
Și zborul frânt a mângâiere,
Și n-am crezut nicicând că voi avea,
În râsul meu un hohot de durere.
O viață-ntreagă am explorat abisuri,
Și-n grote m-am hrănit cu patimi,
Și mi-am găsit în tainicele visuri,
Exil pe-un umăr ud de lacrimi.
Miroase a vechi coșciugul pregătit,
De funeralii încontinuu-i este dor,
Și zilnic sunt de toți hulit,
Că-n tinerețe am refuzat să mor.
De atunci cu moartea stau la masă,
Și bem fierbinte dimineața câte-o zi,
Iar anii duși mi-i returnează rușinoasă,
Și cred c-o veșnicie voi trăi...
Recitaluri - Frământările gândurilor
Uneori mă gândesc la tine
La soarta ce mă așteaptă
La temnița de răni
Ce am adunat -o.
Eu vreau a ta durere
S-o pon la inima mea
Să simți fericirea
De la mine cândva.
Nu vreau să te alung
Pe tine, rană dulce,
Căci vreau ca să te am
La mine mereu.
Te-am iubit enorm de mult
Vreau să te păstrez mereu
Căci vreau să te am
La inima mea.
Albă ca Zăpada noastră
Într-o poiană în pădure,
Unde îs multe fragi şi mure.
Se spune că a stat odată,
Albă ca Zăpada noastră.
Şi avea şapte pitici,
Unii mari şi alţii mici.
De ea s-au îndrăgostit,
Şi-o iubeau necontenit.
Şi-o iubeau, şi-o adorau,
Cu ea toţi ei se jucau.
Când veneau din fund de mână,
O vedeau ca pe o zână.
Şapte pitici, ce erau afurisiţi,
Unii mari şi alţii mici.
După ce seara mâncau,
Cu ea dragoste făceau.
Dragă Alba cum îţi place,
O întrebă Înţeleptul în şoapte?
Ruşinosul stă şi aşteaptă,
Răspunsul ca să îl primească.
Bucurosul şi Hap Ciu,
De la început ei ştiu.
Că atunci când rândul le vine,
Bucuroşi ei o să fie. Somnorosul,
Mutulică, Dau la buci şi nu au frică.
Căci la final vine bossul, Ăla rău, morocănosul.
Unii o iau pe la spate,
Că la doamnă aşa îi place.
Unii io trag sus încet,
Că acolo au mult succes.
Alţii în patru labe o pun,
Că îi futaiul cel mai bun.
Alţii îi dau un număr, două,
În poziţia şaizeci şi nouă.
Şi uite după o noapte întreagă,
Ea Alba ca Zăpada noastră.
Este acum terminată,
Că piticii au tras-o toată.
Albă ca Zăpada îi tare fericită,
De pitici că a fost iubită.
În căsuţa fermecată,
Chiar în păduricea deasă !
Other poems by the author
Cu moartea mă întâlnesc în grabă
Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.
Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.
Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.
Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.
Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.
Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !
Un masaj de relaxare
Masajul de relaxare,
E bun pentru fiecare.
Si se face cu talent,
Pentru fiecare client.
Cliaentul se aseaza pe masa,
Sta in jos cu a sa fata.
Si in liniste asteapta,
Ca masajul sa inceapa.
Se incepe de la spate,
Cu un masaj de calitate.
Si se continua indata,
Cu masaj la mana toata.
Se face la gat apoi,
Pana ce muschii sunt moi.
Se continua la picioare,
Cu masaj de relaxare.
Si apoi se intoarce atent,
Pacientul cu talent.
Cu fata in sus se aseaza,
Si apoi iarasi se maseaza.
De la talpi masajul incepe,
Si apoi se face in trepte.
Tibia incet ea se maseaza,
Apoi genunchiul urmeaza.
Dupa ce piciorul il gata,
El abdomenul urmeaza.
Ca si el trebuie masat,
Foarte bine relaxat.
Ambii sani apoi urmeaza,
Cu talent ei se maseaza.
La final gatul urmeaza,
Cu atentie se maseaza.
Se maseaza delicat,
Scalpul , la femeie sau barbat.
Se face asta la terminare,
Ca ii masaj de relaxare.
A murit s-a dus săracu
A murit s-a dus săracu acolo la Domnul sus,
Unde nimeni nu vroia să ajungă în curând.
Dumnezeu a vrut să-l ţină pe acest frumos pământ,
Dar sistemul medical ia refuzat orice gând.
El nu putea să respire şi-n fotoliu se zbătea,
Se ruga la Dumnezeu, cineva îl va salva.
Ambulanţa fără aer, fără medic a sosit,
În loc să îl facă bine, tot mai rău l-au chinuit.
Şi zbătându-se săracul, după aer el tânjea,
Asistentul şi şoferul la medic telefona.
Iată după un sfert de oră, o salvare a sosit,
Căci un asistent şi medic, prea târziu ei au venit.
Căci săracul Daniel fără aer şi aparate,
Moartea o simţea acuma repede şi mai aproape.
Fără medic să-l ajute inima lui nu mai poate,
Geaba au încercat acuma dar sfârşitu-i mai aproape.
Timpul trece mai în grabă, inima nu vrea să-i bată,
Iar medicul disperat decesul la declarat.
Acum stau şi mă gândesc cum oamenii chinuiesc,
Oare pentru ce plătim, noi cu zile să murim?
Pentru un sistem bolnav, plin de doctori şi asistente,
Dacă şpagă nu le dai toate sunt incompetente.
Ei sunt toţi cu ochii în patru după şpagă şi valută,
Dacă şpagă nu le dai nici de cum ei nu te ajută.
Uite aşa i–i în România la medici merge hoţia,
Ei vor şpagă cât mai multă dar oamenii nu ajută,
Însă vor salarii mari, să fie miliardari,
Oamenii mor în spitale, pentru ce-i plătim noi oare?
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Acolo, într-un sat uitat de lume,
Un biet batrân, sărac acuma vine.
La un bogat, să fie ajutat,
Că este singur şi neajutorat.
La tine acuma, am venit să-ţi spun,
Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.
Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,
Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.
De când copii mei, din sat s-au dus,
Cu toţii mie, casa mi-au vândut.
Şi am rămas bătrân şi fără casă,
Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.
Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,
Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.
De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,
Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?
Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,
Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.
Să meargă el, în altă parte şi să ceară.
De foame el ,bătrânul să nu moară.
Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,
Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.
Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,
S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.
Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,
Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.
Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,
Şi la primit acolo, în casă până mâine.
A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,
Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.
Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,
Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.
Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,
O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.
Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,
Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.
Nu plânge om sărac şi neajutorat,
De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.
Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,
Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.
Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,
Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.
Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,
Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.
Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,
Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.
Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,
Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.
Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,
Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.
Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,
Atunci bogatul a început, încet a suspina.
Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,
Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.
Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,
Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.
Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,
Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.
Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,
Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.
Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,
Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.
Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,
Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat !
Nu mă mai căuta,
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
Chiar dacă e să vi, tu pînă în zori.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
Cu braţele pline de flori.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
La mine că să vi ,să-ţi ceri iertare.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
De – acum nu mai există împăcare.
Nu mă mai căuta ,te rog acum iubire,
Căci dragostea, adevărată ai trădat.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
Căci pentru un alt bărbat tu mai lăsat.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
În tine să mai cred ca altădată.
Nu mă mai căuta ,te rog acum iubire,
Eu te-am iubit şi asta a fost odată.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
Să vi să mă trezeşti, cu un dulce sărutat.
Nu mă mai căuta, te rog acum iubire,
De-acum, sărutul tău eu l-am uitat.
Nu mi-a fost frică nici cînd
Nu mi-a fost frică nici cînd,
ca să intru în mormînt.
Morţii să îmi povestească,
cum e pe lumea cealaltă.
Mi-au spus toţi că acolo-i bine,
de aceia înapoi nu vine.
Pe pămînt cei care mor,
că afară-i greu, nu-i uşor.
Ca să ajungi să îi cunoşti,
trebuie să treci de trei porţi.
De aceia trebuie să ai,
bani la vamă ca să dai.
Vama de îndată treci,
în mormînt reguli găseşti.
Acolo sînt reguli stricte,
nimeni nu o să le strice.
Fiecare mort cînd intră,
viaţa lui el şi-o prezintă.
Ce a făcut, păcătuit,
cît în viaţă a trăit.
Dacă a avut suflet curat,
sau cumva a blestemat,
Ce păcate grele a avut,
de a ajuns în mormînt.
Toţi pe lumea cealaltă,
vor avea cîte o pedeapsă,
Şi mai grea şi mai uşoară,
după faptele de afară.
De la judecată apoi,
unii vor trece în moroi,
Alţii vor rămîne aşa,
căci pedeapsa nu e grea.
În mormînt lumină este
dacă mortul o primeşte,
De la pomană de afară,
atunci cînd îl îngropară.
Apă şi mîncare îi ajung,
de la oamenii ce-l plîng,
Astfel în mormînt găseşte,
negură şi doar tristeţe.
În mormînt poţi ca să mergi,
pe alţii să-i vizitezi,
Să vorbeşti şi să aştepţi
ca pomeni tu să primeşti.
De pomană cînd primeşti
şi lumina ai să o vezi,
Pe lumea cealaltă-i bine,
nimeni înapoi nu vine.
După ce-am vorbit cu morţii,
am ieşit eu din mormînt,
Şi pe bancă în cimitir,
mi-am şoptit încet în gînd:
Cît trăieşti şi eşti în viaţă,
nu urîi nu blestema,
Căci acolo în mormînt,
morţii te vor judeca.