E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.

 E luna Martie, a primăverii lună,

E luna, în care păsările încep să vină.

Şi florile în grădină, să înflorească,

Şi dragostea, curată ea să dăinuiască.

E luna când, se dăruieşte în dar o floare,

Pentru femei, această lună îi sărbătoare.

Bărbaţii toţi la doamne, fac cadou o floare,

Şi ca un semn al dragostei, oferă mărtişoare.

La doamne, domnişoare, mame şi surori,

Bărbaţii şi copii, toţi oferă un buchet de flori.

Ca semn al dragostei, nemărginite pentru ele,

El este un buchet, de trandafiri şi de lalele!

Acum Iisus ,coboară de pe cruce,

Acolo pe Golgota ,el nu o să mai urce.

Iar diavolul ,ea lumea îl vrea în hău,

Fiindcă îl iubesc, acum pe Dumnezeu.

Acum Iisus ,coboară printre noi,

Că suntem necăjiţi, plini de nevoi.

Şi nu mai vrem, să stăm pe la răscruce,

Şi să îl vedem ,acolo pe Iisus pe cruce.

Şi nu mai vrem, să îl plângem iar,

Căci răstignit ,EL fost-au în zadar.

Că a mai fost, odată schingiuit,

Pe cruce ,acolo a fost ţintit.

Şi pe Iisus ,păcatele să îl izbăvească,

Ca Dumnezeu, mereu să ne iubească.

Nici când, Iisus acolo sus să nu mai urce,

Să fie schingiuit şi ridicat acolo sus pe cruce !

Fraților văd că deja mulți înnebuniţi,

De ceva zile doar de cutremur vorbiți.

Voi acolo în Gorj altceva nu mai știți,

Doar de cutremur zilnic voi ne vorbiți.

Dar nu vă pune-ți nici unul întrebarea,

De ce nu mai la voi seismul e în zona aia.

Și zilnic acest cutremur el la voi se repetă,

Și stați cu toții în case, blocuri sau cuşetă?

Nu vă gândiți că în Gorj exploatările sunt,

Prea multe și de ani buni și-au luat avânt.

Excavatoarele când taie produc fisuri mari,

Fiindcă uneori cupele lovesc în roci tari.

Și că aceste fisuri petrecute mereu în pământ,

Se interceptează cu undele seismice ce sunt.

Provocate de faliile mişcătoare la suprafața,

Și că aceștia pot produce cutremurele îndată?

Așa dar dacă doriți ca aceste cutremure să fie,

Oprite și să nu mai existe doborâtă vreo clădire.

Sau cineva să moară zdrobiţi pe sub ruine,

Atunci opriți cu totul mineritul și va fii bine.

Dacă veți continua să exploataţi cărbunele așa,

Cu siguranța că moartea ea vă va aștepta.

Fiindcă fisuri se vor petrece mereu în strat,

Iar cutremurul ce urmează va fii mereu repetat.

Și atunci gândiți-vă bine ce aveți de făcut acum,

Trebuie oprit de îndată mineritul ăsta vă spun.

Că acolo în Gorj voi numai de asta ne vorbiți,

Dar mineritul care vă ucide nu vreți să îl opriți !

Pădurile de brazi cîndva la noi au fost,

Şi s-au tăiat acum copacii aceştia toţi.

Şi drumul nemilos al occidentului au luat,

De austrieci cu drujbe ei au fost tăiaţi.

Şi mi se rupe inima acum cînd văd,

Golaşi cu pietre munţii se întrevăd.

Căci brazii aceia falnici şi înverziţi,

La noi în ţară nu au mai fost doriţi.

Acolo sus în munte cîndva erau,

Şi animale multe se adăposteau.

Dar azi de urci în vîrful lor încet,

În faţa ochiilor zăreşti numai deşert.

Doar cioatele de brazi le mai găseşti,

Din loc în loc cînd urci le mai zăreşti.

Şi toate astea au rămas după tăiere,

Acolo sus era adevărata noastră avere.

Ce chin e pentru noi acum şi jale mare,

Cînd toţi privim cum munţii aceştia în zare.

Cîndva aveau păduri, păşuni şi chiar izvoare,

Şi astăzi este o imagine sinistră ce ne doare.

Cu o moarte toţi, suntem datori în viaţă,
Şi oare omul, cât o să mai trăiască.
Trăieşte doar atât, cât îi este dată,
Şi atât cât timp, EL Dumnezeu îl lăsă.

Atunci când bunul Dumnezeu, îţi spune stop,
El ţi-a dat viaţă şi tot El ţi-o ia pe loc.
Şi pleci, de pe acest pământ curat,
De parcă nici, tu nu ai fii existat.

Şi de aceia, cât noi suntem în viaţă,
Să fim doar buni şi să avem o inimă curată.
Căci într-o zi la ceruri, sus noi vom urca,
Că acolo, este o lume bună, nu e rea !

Şi merg încet acum pe stradă,
Cu moartea mă întâlnesc în grabă.
Mă ia în braţe, mă sărută,
La ea în mormânt vrea să mă ducă.

Şi nu mie frică să o întâlnesc,
Ba chiar cu ea acum vorbesc.
Ea e frumoasă îmbrăcată,
Aşa cum mi-am imaginat odată.

Aş vrea cu ea ca să mă însor,
Atunci eu când o fii să mor.
Iar naşi eu prieteni am să îi pun,
Tocmai pe ăia ai mai buni.

Şi nuntă mare am să fac,
Aşa cum moartei îi e pe plac.
Iar muzică vă răsuna în cavou,
Că voi fii ginere din nou.

Şii îi voi avea drept pe nuntaşi,
Prietenii buni, părinţi şi fraţi.
Şi îi voi aşeza pe toţi la masă,
Ca să se ospăteze ca acasă.

Iar la final cu toţi să mi dee darul,
Şi eu să uit atunci amarul.
Căci viaţa asta îi de rahat,
Acolo unde pe pământ am stat !

Ce-i viaţa omului?

Un vis

Sau poate o himeră,

În al prăpastiei abis,

O floare efemeră.

Sau poate e un fulg de nea,

Ce într-o clipă moare,

Pe trupul său de catifea,

Odată atins de soare.

Ce-i viaţa omului?

Un nor

Ce se destramă-n dată

Ce primul vânt rătăcitor,

S-a nimeri să-l bată.

Sau e un val abia desprins

Din mrejele unor alge,

Care de vânt odată împins,

De primul ţărm se sparge.

Ce-i viaţa omului?

Doar fum

Ce se răsfiră-n pripă,

Că oricât de lung e al vieţii drum,

În Univers e o clipă.

Sau e-o scânteie cu noroc,

Ce-n vasta eternitate,

Desprinsă de-al creaţiei foc,

Pentru o clipă arde.

Plouă ca din găleată,

Nu se mai oprește odată..

Nemulțumiți ne ofticăm;

Starea vremii invocăm.

Visăm soare și frumos,

Nu chipul cerului noros.

Apoi când căldură vine,

Parcă iar nu este bine;

Ne topim de zăpușeală 

Și ne ia cu amețeală,

Tânjim umbra unui nuc 

Și -un pahar rece cu suc.

Ne rugăm să vină toamnă,

Prețuită ca o doamnă,

Chiar de ne paște nostalgia

Și ne seacă nevralgia.

Firea noastră efemeră,

Similară -n orice sferă,

Nu găsește alinare.

Este -n perpetuă mișcare;

Cerșim reformă cu ardoare,

Stropită cu sudoare.

Și așa va fi și iarna;

Nu ne mai place haina,

Ce ne ferește de frig,

Mușcăm lacom din covrig..

Dar uite vine primăvara,

Tot simțim în noi povara;

Ori că -i albă,ori că -i meargă,

Pe obraz nuanța -i acră..

Omule, trăiește, ți viața,

Lasă moftu și prefața...

Nu-mi place ce este rău,

Nu e de la Dumnezeu.

De domnul ne-am depărtat ,

Când de el noi am uitat...

Ne amintim de Dumnezeu,

La boală și când e greu..

Iar din bunătatea lui,

Fiindcă suntem fii lui ..

Ne iartă neîncetat,

E un tată adevărat.

Iar prin rugăciunea mea,

Domnul îmi poartă grija.

Darul lui nencetat,

Sfințește cu adevărat .

Ne scapă mereu de rău..

Bun e bunul Dumnezeu.

Un iubitor de vise, am devenit în timp

Și un poet oniric, rareori lucid.

Frenetic când pe brațe, se contopesc încet,

Pixul și cu foaia, mirific sentiment.

Mă plimb spre orizonturi, vagi, imaginare

Și îmi urmez visele cuprins de alienare.

Străbat în lung și-n lat un drum rece, pustiu

Un drum de țară vechi ce pare alotriu.

Prin nori de praf și ceață o lumină se vede,

Ce-n fiecare seară spre apus purcede,

Apare dimineața, calea mi-o luminează,

Mintea ostenită permanent mi-o ține trează.

Lumina ei m-apasă, mi-e în suflet astenie,

Corpul mi-e obosit dar pixul încă scrie.

Și când ajung aproape de-ambiție condus,

Se mistuiește-n zare iar eu mă simt răpus.

În fiecare noapte, mă pierd în întuneric.

Tot mai agitat, am devenit coleric.

Vise deșarte, mă poartă spre apus,

Exteriorul mi-e intact dar sufletul distrus.

Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult

Un adevăr dureros... atât de neplăcut...

Aleg să "uit" durerea să merg mai departe

Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.

Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune

Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....

Pentru rândurile scrise și nicicând trimise

Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.

Pentru acele zile când să merg inainte am continuat

Lipsită de orice motivație, dar cu voință.

Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat 

Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.

Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate 

Căci m-au schimbat complet fără întoarcere 

Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte

Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!

Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.

Pentru atunci când la mine nu am renunțat 

Chiar și atunci când au facut-o alții...

Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.

...pentru tot ce n-a fost ușor....

Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi

Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție 

Închin pentru tăcere...un pahar de vin!