E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Mâine este optspezece februarie se știe,
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,
Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.
Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,
Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.
Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,
Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.
După această zi se va mânca mâncare de post,
Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.
În această perioadă doar post se va ţine,
Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.
Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,
Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.
Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,
Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Dorel Marin
Data postării: 17 februarie 2023
Vizualizări: 840
Poezii din aceiaşi categorie
Greierașii
Dimineaţa ies la soare
puii greieraşului;
au căsuţa sub o floare,
sus, în Munţii Oaşului.
Nici nu ştiu dacă se poate
mai frumos decât atât...
Trei şeptimi, fetele toate,
şi-au prins salbe mici la gât
din bobiţele de rouă
şi dansează câte două.
Dintre băieţei, cinci cântă,
treizeci şi unu citesc,
restul s-au luat la trântă,
sar prin iarbă, chicotesc
şi-s mai mulţi cu trei, poznaşii,
decât sfertul fetelor...
Adunaţi toţi băieţaşii
şi aflaţi numărul lor !
În van „nebunu”-ncearcă
În van „nebunu”-ncearcă să se-aleagă
C-o mulțumire ori c-un zâmbet dat
Din partea-aceluia ce-l ia în șagă
Și-l scuipă pentru că-i „alienat”.
Oriunde merge-un deget îl acuză,
Pe un’ se-așază-i ocărânt că stă;
Că are una sau că n-are scuză,
E judecat că-n felul său cântă.
Și chiar de-nsingurat pe lume este,
Măcar o rațiune caldă i-e,
Când vede cum „normalul” dă de veste
Aceeași vorbă ce îl împuie:
Pe griul fad și dens de grea rumoare
Prin el aduce-o pată de culoare.
Psalmi - XXXIV - Întoarcerea în haos
Doamne,
mă simt împins înapoi,
nu de Tine, ci de mine.
Ceea ce ai zidit în mine
se surpă încet,
ca și cum haosul dintâi
n-ar fi murit,
ci doar ar fi ațipit o vreme.
Mă întorc în hău,
nu din voință, ci din oboseală.
Liniștea s-a spart în mine
și aud din nou glasurile confuze
ale întunericului fără formă.
Am văzut Lumina Ta, Doamne,
dar acum văd cum palmele mele
s-au desprins de ea
și caută iar praf, iar rătăcire.
De ce mă las să cad,
după ce am fost ridicat?
Îmi amintesc începutul —
când pământul era pustiu și gol
și Duhul Tău se mișca peste ape.
Așa sunt eu acum,
un abis de ape neclare
peste care doar dorul Tău mai plutește.
Doamne,
nu mă lăsa să mă risipesc
în ceea ce eram
înainte de a ști că sunt al Tău.
Spune din nou cuvântul creației:
„Să fie lumină!”
Și haosul meu se va retrage,
iar chipul meu
va începe să semene din nou
cu Tine.
Întoarcerea în haos nu e moarte,
decât, dacă e urmată de Cuvânt.
Nu e sfârșit,
decât, dacă Tu încă mai vorbești.
Poruncește, Doamne...
Și haosul meu va deveni iar Creație.
Frământări
Rugăciunile înălţate spre cer,
Le-am aflat îngropate-n pământ,
Sunt omul de paie, stingher,
Clădit din lut şi cuvânt.
Asist la naşteri suspecte,
Şi intru-n travaliu pentr-o idee,
Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,
Pierdute într-un spital, pe-o alee.
În mâini şi picioare port cuie bătute,
Dar nu îmi găsesc încă cruce,
Înaltul prelat cu idei preconcepute,
Anateme şi prescuri îmi aduce.
S-a lepădat şi universul de mine,
Foiala îmi intră ca o boală în trup,
Încep să cânt câteva imnuri creştine,
Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.
Mii de sihaştri se roagă în cor,
Chilii şi bordeie s-au luminat,
Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,
Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?
Un masaj de relaxare
Masajul de relaxare,
E bun pentru fiecare.
Si se face cu talent,
Pentru fiecare client.
Cliaentul se aseaza pe masa,
Sta in jos cu a sa fata.
Si in liniste asteapta,
Ca masajul sa inceapa.
Se incepe de la spate,
Cu un masaj de calitate.
Si se continua indata,
Cu masaj la mana toata.
Se face la gat apoi,
Pana ce muschii sunt moi.
Se continua la picioare,
Cu masaj de relaxare.
Si apoi se intoarce atent,
Pacientul cu talent.
Cu fata in sus se aseaza,
Si apoi iarasi se maseaza.
De la talpi masajul incepe,
Si apoi se face in trepte.
Tibia incet ea se maseaza,
Apoi genunchiul urmeaza.
Dupa ce piciorul il gata,
El abdomenul urmeaza.
Ca si el trebuie masat,
Foarte bine relaxat.
Ambii sani apoi urmeaza,
Cu talent ei se maseaza.
La final gatul urmeaza,
Cu atentie se maseaza.
Se maseaza delicat,
Scalpul , la femeie sau barbat.
Se face asta la terminare,
Ca ii masaj de relaxare.
Dumnezeu a plouat peste mine
Dumnezeu a plouat peste mine,
Cu lacrimi cât bobul de rouă,
Mânat fiind de sentimente haine,
Am deschis umbrela, dorind să nu plouă.
Am căutat să sărut mâini de mojici,
M-am târât prin mizerii umane,
Am supărat pe părinţi şi amici,
Şi-am distrus iubiri diafane.
M-am înrolat în legiunea străină,
Străină de mine şi tot ce-am trăit,
Duşmani mi-am făcut dintre cei fără vină,
Iubind ce-am urât şi urând ce-am iubit.
Greierașii
Dimineaţa ies la soare
puii greieraşului;
au căsuţa sub o floare,
sus, în Munţii Oaşului.
Nici nu ştiu dacă se poate
mai frumos decât atât...
Trei şeptimi, fetele toate,
şi-au prins salbe mici la gât
din bobiţele de rouă
şi dansează câte două.
Dintre băieţei, cinci cântă,
treizeci şi unu citesc,
restul s-au luat la trântă,
sar prin iarbă, chicotesc
şi-s mai mulţi cu trei, poznaşii,
decât sfertul fetelor...
Adunaţi toţi băieţaşii
şi aflaţi numărul lor !
În van „nebunu”-ncearcă
În van „nebunu”-ncearcă să se-aleagă
C-o mulțumire ori c-un zâmbet dat
Din partea-aceluia ce-l ia în șagă
Și-l scuipă pentru că-i „alienat”.
Oriunde merge-un deget îl acuză,
Pe un’ se-așază-i ocărânt că stă;
Că are una sau că n-are scuză,
E judecat că-n felul său cântă.
Și chiar de-nsingurat pe lume este,
Măcar o rațiune caldă i-e,
Când vede cum „normalul” dă de veste
Aceeași vorbă ce îl împuie:
Pe griul fad și dens de grea rumoare
Prin el aduce-o pată de culoare.
Psalmi - XXXIV - Întoarcerea în haos
Doamne,
mă simt împins înapoi,
nu de Tine, ci de mine.
Ceea ce ai zidit în mine
se surpă încet,
ca și cum haosul dintâi
n-ar fi murit,
ci doar ar fi ațipit o vreme.
Mă întorc în hău,
nu din voință, ci din oboseală.
Liniștea s-a spart în mine
și aud din nou glasurile confuze
ale întunericului fără formă.
Am văzut Lumina Ta, Doamne,
dar acum văd cum palmele mele
s-au desprins de ea
și caută iar praf, iar rătăcire.
De ce mă las să cad,
după ce am fost ridicat?
Îmi amintesc începutul —
când pământul era pustiu și gol
și Duhul Tău se mișca peste ape.
Așa sunt eu acum,
un abis de ape neclare
peste care doar dorul Tău mai plutește.
Doamne,
nu mă lăsa să mă risipesc
în ceea ce eram
înainte de a ști că sunt al Tău.
Spune din nou cuvântul creației:
„Să fie lumină!”
Și haosul meu se va retrage,
iar chipul meu
va începe să semene din nou
cu Tine.
Întoarcerea în haos nu e moarte,
decât, dacă e urmată de Cuvânt.
Nu e sfârșit,
decât, dacă Tu încă mai vorbești.
Poruncește, Doamne...
Și haosul meu va deveni iar Creație.
Frământări
Rugăciunile înălţate spre cer,
Le-am aflat îngropate-n pământ,
Sunt omul de paie, stingher,
Clădit din lut şi cuvânt.
Asist la naşteri suspecte,
Şi intru-n travaliu pentr-o idee,
Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,
Pierdute într-un spital, pe-o alee.
În mâini şi picioare port cuie bătute,
Dar nu îmi găsesc încă cruce,
Înaltul prelat cu idei preconcepute,
Anateme şi prescuri îmi aduce.
S-a lepădat şi universul de mine,
Foiala îmi intră ca o boală în trup,
Încep să cânt câteva imnuri creştine,
Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.
Mii de sihaştri se roagă în cor,
Chilii şi bordeie s-au luminat,
Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,
Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?
Un masaj de relaxare
Masajul de relaxare,
E bun pentru fiecare.
Si se face cu talent,
Pentru fiecare client.
Cliaentul se aseaza pe masa,
Sta in jos cu a sa fata.
Si in liniste asteapta,
Ca masajul sa inceapa.
Se incepe de la spate,
Cu un masaj de calitate.
Si se continua indata,
Cu masaj la mana toata.
Se face la gat apoi,
Pana ce muschii sunt moi.
Se continua la picioare,
Cu masaj de relaxare.
Si apoi se intoarce atent,
Pacientul cu talent.
Cu fata in sus se aseaza,
Si apoi iarasi se maseaza.
De la talpi masajul incepe,
Si apoi se face in trepte.
Tibia incet ea se maseaza,
Apoi genunchiul urmeaza.
Dupa ce piciorul il gata,
El abdomenul urmeaza.
Ca si el trebuie masat,
Foarte bine relaxat.
Ambii sani apoi urmeaza,
Cu talent ei se maseaza.
La final gatul urmeaza,
Cu atentie se maseaza.
Se maseaza delicat,
Scalpul , la femeie sau barbat.
Se face asta la terminare,
Ca ii masaj de relaxare.
Dumnezeu a plouat peste mine
Dumnezeu a plouat peste mine,
Cu lacrimi cât bobul de rouă,
Mânat fiind de sentimente haine,
Am deschis umbrela, dorind să nu plouă.
Am căutat să sărut mâini de mojici,
M-am târât prin mizerii umane,
Am supărat pe părinţi şi amici,
Şi-am distrus iubiri diafane.
M-am înrolat în legiunea străină,
Străină de mine şi tot ce-am trăit,
Duşmani mi-am făcut dintre cei fără vină,
Iubind ce-am urât şi urând ce-am iubit.
Alte poezii ale autorului
Am acasă o grădină,
Am acasă o grădină,
Ea cu mulţi nuci este plină.
I-am sădit, i-am îngrijit,
Când îi văd sunt fericit.
Fac din nuci, multă dulceaţă,
E dulce şi e gustoasă.
Din ele mai fac lichior,
Că el se face uşor.
Şi la cozonac pun nuci,
Că sunt bune şi sunt dulci.
Poţi să faci din nuci şi ţuică,
Când o bei să nu te ducă.
Aşa dar toţi nucii mei,
În grădină îs singurei.
Doar eu cu ei mai vorbesc,
Că – mi sunt dragi şi îi îndrăgesc.
Oraşul trandafirilor fără pereche,
Oraşul trandafirilor fără pereche,
La mine în oraşul meu,
Mi-a aduc aminte tot mereu.
Cum străzi imense paralele,
Erau frumoase şi aveau pavele.
Şi pe frumoasele alei aveam castani,
Erau bătrîni, dar ninşi de ani.
În parcuri şi pe străzi aveam,
Frumoase bănici unde stăteam.
Şi-n parcuri cînd păşeam uşor,
Şi trandafirii aveau mirosul lor.
Şi străzi frumoase dar iluminate,
Cu lampadare vechi şi suspendate.
Şi lumea aceia simplă o priveam,
Prin parcuri şi pe bulevarde cînd mergeam.
Era o lume atît de simplă dar cinstită,
Pe faţa lor citeai că-i toată fericită.
Şi seara pe faleză în port mergeam,
Pe bancă stam, famfara o ascultam.
Şi încet vapoarele spre port veneau,
Veneau la dană unde ancorau.
Acest frumos oraş a fost şi este milenar,
Datînd de la strămoşii Decebal, Traian.
Acest oraş a fost şi încă este,
Viaţa de albină-i grea,
Viaţa de albină-i grea,
Nu o ştie nimenea.
Treizeci de zile trăieşte,
Ea aleargă şi munceşte.
Zi de zi din stup ea zboară,
Ca să facă miere, ceară.
Ea zboară din floare-n floare,
Cu polen pe aripioare.
Albinele –s călătoare,
Zumzăie din floare în floare.
Florile polenizează,
Şi la stupi se întorc în grabă.
Polenu îndată adunat,
La stupină îi tot cărat.
Acolo-i pus cu migală,
Ca să-l facă miere, ceară.
Altele stau în stupină,
Şi au grijă de regină.
Stau acolo fac curat,
Şi mierea-n faguri o împart.
Căci acolo în stupină,
Numai zumzet de albină.
Toate au sectorul lor,
Îngrijesc, muncesc cu spor.
Est e-o vorbă din popor,
Munceşte nu sta trântor,
E zicala, bat-o vina,
Să fii harnic ca albina.
Românii luptă la Mărăşti
Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.
Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.
La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.
Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.
La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.
După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.
Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.
Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.
Timişoara - 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
Apicultoru înrăit,
Apicultoru înrăit,
Dimineaţă s-a trezit.
Iese în curte se gîndeşte,
Şi spre stupină priveşte.
Se uită la stupi, meditează,
Bucuros palmele – şi freacă.
Stă şi se gîndeşte bine,
Să dea drumul la albine.
Halatul în grabă îmbracă,
Spre stupi el acum se apleacă.
Masca pe faţă şi-o pune,
Şi dă drumul la albine.
Zumzăie şi-s călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul il duc in stup.
Acolo-i bine aranjat,
Şi cu grijă prelucrat.
De albine hărnicuţe,
Ce îl aşează pe rămuţe.
Cînd stupina îi încărcată,
Vine apicultoru îndată.
El mierea o colectează,
Şi cu drag o prelucrează.
Fie că e de salcîm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.
Face ceară, face miere,
Şi propolis că se cere.
Mierea-i un medicament bun,
Te însănătoşeşte acum .
De aceia nu ezitaţi,
Miere ca să cumpăraţi.
Mierea, propolis şi ceară,
Te scapă de orice boală.
Am acasă o grădină,
Am acasă o grădină,
Ea cu mulţi nuci este plină.
I-am sădit, i-am îngrijit,
Când îi văd sunt fericit.
Fac din nuci, multă dulceaţă,
E dulce şi e gustoasă.
Din ele mai fac lichior,
Că el se face uşor.
Şi la cozonac pun nuci,
Că sunt bune şi sunt dulci.
Poţi să faci din nuci şi ţuică,
Când o bei să nu te ducă.
Aşa dar toţi nucii mei,
În grădină îs singurei.
Doar eu cu ei mai vorbesc,
Că – mi sunt dragi şi îi îndrăgesc.
Oraşul trandafirilor fără pereche,
Oraşul trandafirilor fără pereche,
La mine în oraşul meu,
Mi-a aduc aminte tot mereu.
Cum străzi imense paralele,
Erau frumoase şi aveau pavele.
Şi pe frumoasele alei aveam castani,
Erau bătrîni, dar ninşi de ani.
În parcuri şi pe străzi aveam,
Frumoase bănici unde stăteam.
Şi-n parcuri cînd păşeam uşor,
Şi trandafirii aveau mirosul lor.
Şi străzi frumoase dar iluminate,
Cu lampadare vechi şi suspendate.
Şi lumea aceia simplă o priveam,
Prin parcuri şi pe bulevarde cînd mergeam.
Era o lume atît de simplă dar cinstită,
Pe faţa lor citeai că-i toată fericită.
Şi seara pe faleză în port mergeam,
Pe bancă stam, famfara o ascultam.
Şi încet vapoarele spre port veneau,
Veneau la dană unde ancorau.
Acest frumos oraş a fost şi este milenar,
Datînd de la strămoşii Decebal, Traian.
Acest oraş a fost şi încă este,
Viaţa de albină-i grea,
Viaţa de albină-i grea,
Nu o ştie nimenea.
Treizeci de zile trăieşte,
Ea aleargă şi munceşte.
Zi de zi din stup ea zboară,
Ca să facă miere, ceară.
Ea zboară din floare-n floare,
Cu polen pe aripioare.
Albinele –s călătoare,
Zumzăie din floare în floare.
Florile polenizează,
Şi la stupi se întorc în grabă.
Polenu îndată adunat,
La stupină îi tot cărat.
Acolo-i pus cu migală,
Ca să-l facă miere, ceară.
Altele stau în stupină,
Şi au grijă de regină.
Stau acolo fac curat,
Şi mierea-n faguri o împart.
Căci acolo în stupină,
Numai zumzet de albină.
Toate au sectorul lor,
Îngrijesc, muncesc cu spor.
Est e-o vorbă din popor,
Munceşte nu sta trântor,
E zicala, bat-o vina,
Să fii harnic ca albina.
Românii luptă la Mărăşti
Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.
Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.
La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.
Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.
La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.
După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.
Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.
Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.
Timişoara - 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
Apicultoru înrăit,
Apicultoru înrăit,
Dimineaţă s-a trezit.
Iese în curte se gîndeşte,
Şi spre stupină priveşte.
Se uită la stupi, meditează,
Bucuros palmele – şi freacă.
Stă şi se gîndeşte bine,
Să dea drumul la albine.
Halatul în grabă îmbracă,
Spre stupi el acum se apleacă.
Masca pe faţă şi-o pune,
Şi dă drumul la albine.
Zumzăie şi-s călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul il duc in stup.
Acolo-i bine aranjat,
Şi cu grijă prelucrat.
De albine hărnicuţe,
Ce îl aşează pe rămuţe.
Cînd stupina îi încărcată,
Vine apicultoru îndată.
El mierea o colectează,
Şi cu drag o prelucrează.
Fie că e de salcîm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.
Face ceară, face miere,
Şi propolis că se cere.
Mierea-i un medicament bun,
Te însănătoşeşte acum .
De aceia nu ezitaţi,
Miere ca să cumpăraţi.
Mierea, propolis şi ceară,
Te scapă de orice boală.