Voi acolo în Gorj altceva nu mai știți,
Fraților văd că deja mulți înnebuniţi,
De ceva zile doar de cutremur vorbiți.
Voi acolo în Gorj altceva nu mai știți,
Doar de cutremur zilnic voi ne vorbiți.
Dar nu vă pune-ți nici unul întrebarea,
De ce nu mai la voi seismul e în zona aia.
Și zilnic acest cutremur el la voi se repetă,
Și stați cu toții în case, blocuri sau cuşetă?
Nu vă gândiți că în Gorj exploatările sunt,
Prea multe și de ani buni și-au luat avânt.
Excavatoarele când taie produc fisuri mari,
Fiindcă uneori cupele lovesc în roci tari.
Și că aceste fisuri petrecute mereu în pământ,
Se interceptează cu undele seismice ce sunt.
Provocate de faliile mişcătoare la suprafața,
Și că aceștia pot produce cutremurele îndată?
Așa dar dacă doriți ca aceste cutremure să fie,
Oprite și să nu mai existe doborâtă vreo clădire.
Sau cineva să moară zdrobiţi pe sub ruine,
Atunci opriți cu totul mineritul și va fii bine.
Dacă veți continua să exploataţi cărbunele așa,
Cu siguranța că moartea ea vă va aștepta.
Fiindcă fisuri se vor petrece mereu în strat,
Iar cutremurul ce urmează va fii mereu repetat.
Și atunci gândiți-vă bine ce aveți de făcut acum,
Trebuie oprit de îndată mineritul ăsta vă spun.
Că acolo în Gorj voi numai de asta ne vorbiți,
Dar mineritul care vă ucide nu vreți să îl opriți !
Poems in the same category
Ce e să fii poetesă
O poetesă înseamnă să fii:
Un autor comic , aventurier,
În care se obțin scene amuzante,
Inspirații nu mai trebuie să cer,
Desigur e grozav mereu,
Să creez ceva doar eu,
Poeme,proze, poezii,
Uite ce înseamnă să fii.
Legământ
Încet ne-ndreptăm spre dezastru,
Într-o lume condusă de orbi,
Soldați se-antrenează în castru,
Cum să scoată ochii la corbi.
Muți ne vorbesc la tribune,
Înțelege ce vrea fiecare,
Haosul s-a așternut peste lume,
Și nimeni nu mai are scăpare.
Ologii ne poartă-n spinare,
Cu viteze de maxim record,
Și zilnic se umplu spitale,
Cu mame ce imploră avort.
Mălaiul e și el pe sfârșite,
Subnutriții votează îmbuibații,
Apoi cu priviri moleșite,
Înalță spre cer acuzații.
Apar sfinți și Hristoși peste tot,
Minuni ceas de ceas au făcut,
Dracii dansează lângă Chivot,
Și fac legământ cu omul căzut.
Psalmi - II - Frate cu Iov
Ia-mi tot, Doamne.
Despoaie-mi viața de hainele ei moi.
Rupe-mi pâinea în două
și lasă vântul să mi-o fure.
Să nu mai am nimic —
nici nume, nici masă, nici vis.
Fă-mă frate cu Iov,
cel ce a rămas doar țipăt și cenușă,
dar n-a pierdut cerul din priviri.
Dacă Tu ești mai mult decât toate,
arată-mi asta luându-mi totul.
Dacă dragostea Ta e mai tare ca durerea,
lasă-mă să o cunosc în lipsă, nu în belșug.
Dă-mi fierberea întrebării lui,
răbdarea zdrobită,
tăcerea când prietenii-l judecau
și nădejdea aceea care nu se stinge,
chiar când nimic nu mai are rost.
Să învăț că viața e mai mult decât a trăi.
Că sufletul e mai prețios decât carnea.
Că Tu ești acolo și în cenușă,
și-n tăcere, și-n rana care nu se închide.
Ia-mi tot.
Dar nu-mi lua glasul
cu care Te pot striga.
,,Nu te enerva" în portugheză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Só uma palavra
Disse ao acaso
Implacável
Isso me derruba.
o coração acredita
O pensamento mede isso,
O silêncio se foi
Para sempre.
Infelizmente, essa é a minha natureza,
Mas sempre em minha mente digo o seguinte:
"Não fique bravo!"
não fique bravo, não fique bravo
As palavras podem enganar.
não fique bravo, não fique bravo
Que nenhuma raiva é boa.
Talvez sem querer, às vezes você é atingido
Em uma palavra, não é apropriado.
não fique bravo, não fique bravo
Vamos, sorria e ouça meus conselhos.
Só uma palavra
Isso me traz pensamentos pesados
E só com eles
Isso me cerca.
É ciúme
Isso vem como um fardo
E um pesadelo indescritível
A noite no sonho desce.
Infelizmente, essa é a minha natureza,
Mas sempre em minha mente digo o seguinte:
"Não fique bravo!"
não fique bravo, não fique bravo
As palavras podem enganar.
não fique bravo, não fique bravo
Que nenhuma raiva é boa.
Talvez sem querer, às vezes você é atingido
Em uma palavra, não é apropriado.
não fique bravo, não fique bravo
Vamos sorrir e ouvir os conselhos.
E você saberá
Para te dizer
de qualquer forma,
todos os que
Não fique bravo!
não fique bravo, não fique bravo
As palavras podem enganar.
não fique bravo, não fique bravo
Que nenhuma raiva é boa.
Não fique bravo!
CÂND ALVARO MUNÉRA A ÎNGENUNCHIAT
Corida stă să-nceapă, urma să curgă sânge,
Tribunele sunt pline, cerul s-a-ntunecat...
Alvaro Múnera, văzând rivalul plânge --
Era un taur tânăr, de nimic vinovat.
În acest dans al morții, pașii s-au frânt sub zare,
Ei s-au privit tăcuți — o teamă fără glas,
Taurul nu lovea… privea cu-nspăimântare
Iar Alvaro, zdrobit, sabia și-a retras.
Strigau mulțimile, se fluturau batiste,
Dar nu mai era luptă, ci-un timp care-a-mpietrit,
Cum să ucizi o viață, oricât ar fi de tristă
Ce vine din iubirea Celui ce ne-a zidit?
Putea fi el în locul celui sortit pieirii
Dar a avut curajul de-a nu se-mpotrivi,
Și s-a lăsat purtat pe brațele iubirii --
Nu mai era în stare cu sabia lovi.
Cu mâna tremurândă, i-a atins fruntea lată,
Taurul s-a oprit cu coarnele-n nisip,
În inima arenei, s-a născut o soartă:
Un om a-ngenunchiat ... un suflet n-a pierit.
Nu era sânge-n ring, ci lacrimi neplătite,
Pe fața unui om ce-n sfârșit a-nțeles:
Că forța nu te-nalță, iar moartea nu-i dreptate —
Că gloria ucide și lasă gol ... deșert.
A plecat în tăcere, huiduit de mulțime,
Dar taurul, rămas, l-a privit ușurat —
Două inimi bătând, printr-o clipă sublimă,
Schimbând o lege veche… în adevăr curat.
Și-n fiecare noapte, acea zi îl străbate:
Taurul n-a murit. Sânge nu a mai curs.
Dar nu de groază plânge, ci de-o sfântă dreptate:
Că a ales iubirea… și-un drum cu fruntea sus.
Acum, bătrân și-n umbră, cu sufletu-mpăcat,
Își amintește totul — și-n gândul lui se-nchină.
Că într-o lume oarbă, un suflet a salvat
Cel care-a-ngenunchiat lângă blânda-i inimă!
Acesta-i adevărul acelei zile triste
Al celui ce-a purces pe-un drum mai luminat,
Ce-a renunțat la glorii și deșarte vise
Din milă pentru taurul, la moarte condamnat...
_________
Aceasta nu este o simplă poezie despre o arenă.
Este o mărturisire despre un suflet care, în fața mulțimii flămândă după sânge, a ales iubirea.
Este povestea reală a lui Alvaro Múnera, un fost toreador care, în mijlocul spectacolului, a privit în ochii taurului și a văzut acolo nu un dușman, ci o rugă.
Și-a îngenuncheat în fața vieții, nu din slăbiciune, ci dintr-o forță pe care doar cei ce înțeleg durerea o pot atinge.
Această poezie este despre acel moment.
Despre clipa în care sabia a căzut, iar inima s-a ridicat în har.
UN FILON
Torn în amforă savoare
Să se adape ori și care
Din argilă , apă , lut
Eu mi-am costruit un scut
Nici nu stiu ce e pe afară
Viața mi-e interioară
Scormonesc mereu prin ea
De-o comoară poate-oi da.
O comoară , nu de arginții
Nici pietre prețioase .
Un filon ascuns în scris
Ca și viața mea-un vis .
Ce e să fii poetesă
O poetesă înseamnă să fii:
Un autor comic , aventurier,
În care se obțin scene amuzante,
Inspirații nu mai trebuie să cer,
Desigur e grozav mereu,
Să creez ceva doar eu,
Poeme,proze, poezii,
Uite ce înseamnă să fii.
Legământ
Încet ne-ndreptăm spre dezastru,
Într-o lume condusă de orbi,
Soldați se-antrenează în castru,
Cum să scoată ochii la corbi.
Muți ne vorbesc la tribune,
Înțelege ce vrea fiecare,
Haosul s-a așternut peste lume,
Și nimeni nu mai are scăpare.
Ologii ne poartă-n spinare,
Cu viteze de maxim record,
Și zilnic se umplu spitale,
Cu mame ce imploră avort.
Mălaiul e și el pe sfârșite,
Subnutriții votează îmbuibații,
Apoi cu priviri moleșite,
Înalță spre cer acuzații.
Apar sfinți și Hristoși peste tot,
Minuni ceas de ceas au făcut,
Dracii dansează lângă Chivot,
Și fac legământ cu omul căzut.
Psalmi - II - Frate cu Iov
Ia-mi tot, Doamne.
Despoaie-mi viața de hainele ei moi.
Rupe-mi pâinea în două
și lasă vântul să mi-o fure.
Să nu mai am nimic —
nici nume, nici masă, nici vis.
Fă-mă frate cu Iov,
cel ce a rămas doar țipăt și cenușă,
dar n-a pierdut cerul din priviri.
Dacă Tu ești mai mult decât toate,
arată-mi asta luându-mi totul.
Dacă dragostea Ta e mai tare ca durerea,
lasă-mă să o cunosc în lipsă, nu în belșug.
Dă-mi fierberea întrebării lui,
răbdarea zdrobită,
tăcerea când prietenii-l judecau
și nădejdea aceea care nu se stinge,
chiar când nimic nu mai are rost.
Să învăț că viața e mai mult decât a trăi.
Că sufletul e mai prețios decât carnea.
Că Tu ești acolo și în cenușă,
și-n tăcere, și-n rana care nu se închide.
Ia-mi tot.
Dar nu-mi lua glasul
cu care Te pot striga.
,,Nu te enerva" în portugheză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Só uma palavra
Disse ao acaso
Implacável
Isso me derruba.
o coração acredita
O pensamento mede isso,
O silêncio se foi
Para sempre.
Infelizmente, essa é a minha natureza,
Mas sempre em minha mente digo o seguinte:
"Não fique bravo!"
não fique bravo, não fique bravo
As palavras podem enganar.
não fique bravo, não fique bravo
Que nenhuma raiva é boa.
Talvez sem querer, às vezes você é atingido
Em uma palavra, não é apropriado.
não fique bravo, não fique bravo
Vamos, sorria e ouça meus conselhos.
Só uma palavra
Isso me traz pensamentos pesados
E só com eles
Isso me cerca.
É ciúme
Isso vem como um fardo
E um pesadelo indescritível
A noite no sonho desce.
Infelizmente, essa é a minha natureza,
Mas sempre em minha mente digo o seguinte:
"Não fique bravo!"
não fique bravo, não fique bravo
As palavras podem enganar.
não fique bravo, não fique bravo
Que nenhuma raiva é boa.
Talvez sem querer, às vezes você é atingido
Em uma palavra, não é apropriado.
não fique bravo, não fique bravo
Vamos sorrir e ouvir os conselhos.
E você saberá
Para te dizer
de qualquer forma,
todos os que
Não fique bravo!
não fique bravo, não fique bravo
As palavras podem enganar.
não fique bravo, não fique bravo
Que nenhuma raiva é boa.
Não fique bravo!
CÂND ALVARO MUNÉRA A ÎNGENUNCHIAT
Corida stă să-nceapă, urma să curgă sânge,
Tribunele sunt pline, cerul s-a-ntunecat...
Alvaro Múnera, văzând rivalul plânge --
Era un taur tânăr, de nimic vinovat.
În acest dans al morții, pașii s-au frânt sub zare,
Ei s-au privit tăcuți — o teamă fără glas,
Taurul nu lovea… privea cu-nspăimântare
Iar Alvaro, zdrobit, sabia și-a retras.
Strigau mulțimile, se fluturau batiste,
Dar nu mai era luptă, ci-un timp care-a-mpietrit,
Cum să ucizi o viață, oricât ar fi de tristă
Ce vine din iubirea Celui ce ne-a zidit?
Putea fi el în locul celui sortit pieirii
Dar a avut curajul de-a nu se-mpotrivi,
Și s-a lăsat purtat pe brațele iubirii --
Nu mai era în stare cu sabia lovi.
Cu mâna tremurândă, i-a atins fruntea lată,
Taurul s-a oprit cu coarnele-n nisip,
În inima arenei, s-a născut o soartă:
Un om a-ngenunchiat ... un suflet n-a pierit.
Nu era sânge-n ring, ci lacrimi neplătite,
Pe fața unui om ce-n sfârșit a-nțeles:
Că forța nu te-nalță, iar moartea nu-i dreptate —
Că gloria ucide și lasă gol ... deșert.
A plecat în tăcere, huiduit de mulțime,
Dar taurul, rămas, l-a privit ușurat —
Două inimi bătând, printr-o clipă sublimă,
Schimbând o lege veche… în adevăr curat.
Și-n fiecare noapte, acea zi îl străbate:
Taurul n-a murit. Sânge nu a mai curs.
Dar nu de groază plânge, ci de-o sfântă dreptate:
Că a ales iubirea… și-un drum cu fruntea sus.
Acum, bătrân și-n umbră, cu sufletu-mpăcat,
Își amintește totul — și-n gândul lui se-nchină.
Că într-o lume oarbă, un suflet a salvat
Cel care-a-ngenunchiat lângă blânda-i inimă!
Acesta-i adevărul acelei zile triste
Al celui ce-a purces pe-un drum mai luminat,
Ce-a renunțat la glorii și deșarte vise
Din milă pentru taurul, la moarte condamnat...
_________
Aceasta nu este o simplă poezie despre o arenă.
Este o mărturisire despre un suflet care, în fața mulțimii flămândă după sânge, a ales iubirea.
Este povestea reală a lui Alvaro Múnera, un fost toreador care, în mijlocul spectacolului, a privit în ochii taurului și a văzut acolo nu un dușman, ci o rugă.
Și-a îngenuncheat în fața vieții, nu din slăbiciune, ci dintr-o forță pe care doar cei ce înțeleg durerea o pot atinge.
Această poezie este despre acel moment.
Despre clipa în care sabia a căzut, iar inima s-a ridicat în har.
UN FILON
Torn în amforă savoare
Să se adape ori și care
Din argilă , apă , lut
Eu mi-am costruit un scut
Nici nu stiu ce e pe afară
Viața mi-e interioară
Scormonesc mereu prin ea
De-o comoară poate-oi da.
O comoară , nu de arginții
Nici pietre prețioase .
Un filon ascuns în scris
Ca și viața mea-un vis .
Other poems by the author
Românii luptă la Mărăşti
Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.
Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.
La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.
Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.
La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.
După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.
Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.
Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.
Nu mi-a fost frică nici cînd
Nu mi-a fost frică nici cînd,
ca să intru în mormînt.
Morţii să îmi povestească,
cum e pe lumea cealaltă.
Mi-au spus toţi că acolo-i bine,
de aceia înapoi nu vine.
Pe pămînt cei care mor,
că afară-i greu, nu-i uşor.
Ca să ajungi să îi cunoşti,
trebuie să treci de trei porţi.
De aceia trebuie să ai,
bani la vamă ca să dai.
Vama de îndată treci,
în mormînt reguli găseşti.
Acolo sînt reguli stricte,
nimeni nu o să le strice.
Fiecare mort cînd intră,
viaţa lui el şi-o prezintă.
Ce a făcut, păcătuit,
cît în viaţă a trăit.
Dacă a avut suflet curat,
sau cumva a blestemat,
Ce păcate grele a avut,
de a ajuns în mormînt.
Toţi pe lumea cealaltă,
vor avea cîte o pedeapsă,
Şi mai grea şi mai uşoară,
după faptele de afară.
De la judecată apoi,
unii vor trece în moroi,
Alţii vor rămîne aşa,
căci pedeapsa nu e grea.
În mormînt lumină este
dacă mortul o primeşte,
De la pomană de afară,
atunci cînd îl îngropară.
Apă şi mîncare îi ajung,
de la oamenii ce-l plîng,
Astfel în mormînt găseşte,
negură şi doar tristeţe.
În mormînt poţi ca să mergi,
pe alţii să-i vizitezi,
Să vorbeşti şi să aştepţi
ca pomeni tu să primeşti.
De pomană cînd primeşti
şi lumina ai să o vezi,
Pe lumea cealaltă-i bine,
nimeni înapoi nu vine.
După ce-am vorbit cu morţii,
am ieşit eu din mormînt,
Şi pe bancă în cimitir,
mi-am şoptit încet în gînd:
Cît trăieşti şi eşti în viaţă,
nu urîi nu blestema,
Căci acolo în mormînt,
morţii te vor judeca.
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Mâine este optspezece februarie se știe,
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,
Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.
Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,
Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.
Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,
Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.
După această zi se va mânca mâncare de post,
Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.
În această perioadă doar post se va ţine,
Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.
Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,
Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.
Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,
Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !
A murit s-a dus săracu
A murit s-a dus săracu acolo la Domnul sus,
Unde nimeni nu vroia să ajungă în curând.
Dumnezeu a vrut să-l ţină pe acest frumos pământ,
Dar sistemul medical ia refuzat orice gând.
El nu putea să respire şi-n fotoliu se zbătea,
Se ruga la Dumnezeu, cineva îl va salva.
Ambulanţa fără aer, fără medic a sosit,
În loc să îl facă bine, tot mai rău l-au chinuit.
Şi zbătându-se săracul, după aer el tânjea,
Asistentul şi şoferul la medic telefona.
Iată după un sfert de oră, o salvare a sosit,
Căci un asistent şi medic, prea târziu ei au venit.
Căci săracul Daniel fără aer şi aparate,
Moartea o simţea acuma repede şi mai aproape.
Fără medic să-l ajute inima lui nu mai poate,
Geaba au încercat acuma dar sfârşitu-i mai aproape.
Timpul trece mai în grabă, inima nu vrea să-i bată,
Iar medicul disperat decesul la declarat.
Acum stau şi mă gândesc cum oamenii chinuiesc,
Oare pentru ce plătim, noi cu zile să murim?
Pentru un sistem bolnav, plin de doctori şi asistente,
Dacă şpagă nu le dai toate sunt incompetente.
Ei sunt toţi cu ochii în patru după şpagă şi valută,
Dacă şpagă nu le dai nici de cum ei nu te ajută.
Uite aşa i–i în România la medici merge hoţia,
Ei vor şpagă cât mai multă dar oamenii nu ajută,
Însă vor salarii mari, să fie miliardari,
Oamenii mor în spitale, pentru ce-i plătim noi oare?
Cu moartea să fac dragoste în mormânt
Cu moartea să fac dragoste în mormânt,
De mulţi ani eu mi-am pus în gând.
Căci moartea este o doamnă frumoasă,
Pe care am cunoscut-o la ea acasă.
La ea acasă acolo în mormânt unde am fost,
Şi frică eu nu am avut acolo deloc.
Căci moartea este o adevărată doamnă,
O doamnă elegantă ce într-una te bagă în seamă.
Şi într-o noapte înstelată şi aşa de frumoasă,
La doamna moarte am coborât în groapă.
Şi i-am dus flori speciale ca doamnei să îi placă,
Şi cu gândul că doamna să mă iubească.
Şi am stat cu moartea întreaga noapte la masă,
Şi abia atunci mi-am dat seama cât e de frumoasă.
Şi după o masă copioasă cu moartea în mormânt,
Mi-am dorit să fac cu ea dragoste în curând.
Şi după o noapte de amor cu moartea în mormânt,
Am înţeles că şi moartea cu tine face un legământ.
Acolo când cu adevărat tu vei veni pe veci,
Ea doamna moarte te aşteaptă cu ea ca să petreci.
Mi-am zis cu moartea dragoste să fac în mormânt,
Ca să nu mă simt căit apoi nicicând.
Căci moartea este o adevărată doamnă aşa frumoasă,
Pe care eu am cunoscut-o în mormânt la ea acasă!
Cumpăraţi, cumpăraţi,
Cumpăraţi, cumpăraţi,
Flori domnilor de le luaţi.
Că îs frumoase, înflorite,
Pentru doamne îs pregătite.
La doamne şi domnişoare,
Oferiţi la toate o floare.
Oferiţii florile în dar ei,
Ca simbol al dragostei.
Doamnei oferiţii un buchet,
Unul frumos şi cochet.
De trandafiri sau lalele,
De crini albi sau orhidee.
Că în fiecare an toţi ştim,
Că de Sfântul Valentin.
Toţi bărbaţii oferă flori,
La doamne, domnişoare şi surori.
Şi aşteaptă multe sărutări,
După ce ei oferă flori.
Le oferă flori în dar la femei,
Ca simbol al dragostei!
Românii luptă la Mărăşti
Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.
Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.
La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.
Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.
La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.
După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.
Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.
Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.
Nu mi-a fost frică nici cînd
Nu mi-a fost frică nici cînd,
ca să intru în mormînt.
Morţii să îmi povestească,
cum e pe lumea cealaltă.
Mi-au spus toţi că acolo-i bine,
de aceia înapoi nu vine.
Pe pămînt cei care mor,
că afară-i greu, nu-i uşor.
Ca să ajungi să îi cunoşti,
trebuie să treci de trei porţi.
De aceia trebuie să ai,
bani la vamă ca să dai.
Vama de îndată treci,
în mormînt reguli găseşti.
Acolo sînt reguli stricte,
nimeni nu o să le strice.
Fiecare mort cînd intră,
viaţa lui el şi-o prezintă.
Ce a făcut, păcătuit,
cît în viaţă a trăit.
Dacă a avut suflet curat,
sau cumva a blestemat,
Ce păcate grele a avut,
de a ajuns în mormînt.
Toţi pe lumea cealaltă,
vor avea cîte o pedeapsă,
Şi mai grea şi mai uşoară,
după faptele de afară.
De la judecată apoi,
unii vor trece în moroi,
Alţii vor rămîne aşa,
căci pedeapsa nu e grea.
În mormînt lumină este
dacă mortul o primeşte,
De la pomană de afară,
atunci cînd îl îngropară.
Apă şi mîncare îi ajung,
de la oamenii ce-l plîng,
Astfel în mormînt găseşte,
negură şi doar tristeţe.
În mormînt poţi ca să mergi,
pe alţii să-i vizitezi,
Să vorbeşti şi să aştepţi
ca pomeni tu să primeşti.
De pomană cînd primeşti
şi lumina ai să o vezi,
Pe lumea cealaltă-i bine,
nimeni înapoi nu vine.
După ce-am vorbit cu morţii,
am ieşit eu din mormînt,
Şi pe bancă în cimitir,
mi-am şoptit încet în gînd:
Cît trăieşti şi eşti în viaţă,
nu urîi nu blestema,
Căci acolo în mormînt,
morţii te vor judeca.
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Mâine este optspezece februarie se știe,
E sâmbăta morţilor și se împarte piftie.
Fiindcă sunt Moşii de Iarnă o zii mare,
Se împart vin, colivă, colaci și sarmale.
Dar pe data de douăzeci și cinci februarie,
Se împarte plăcinta doar din plăcintărie.
Căci Lazăr de dorul plăcintei el a murit,
Și atunci în această zii plăcinta sa împărțit.
După această zi se va mânca mâncare de post,
Până la ziua de Paşte așa tot timpul a fost.
În această perioadă doar post se va ţine,
Fără carne, nici ouă și nici brânza va fii bine.
Că așa a fost lăsat de Dumnezeu pe pământ,
Că această sărbătoare este ceva doar sfânt.
Căci Isuss Hristos atunci El a înviat cu adevărat,
Și pentru toți oamenii atunci ni sa arătat !
A murit s-a dus săracu
A murit s-a dus săracu acolo la Domnul sus,
Unde nimeni nu vroia să ajungă în curând.
Dumnezeu a vrut să-l ţină pe acest frumos pământ,
Dar sistemul medical ia refuzat orice gând.
El nu putea să respire şi-n fotoliu se zbătea,
Se ruga la Dumnezeu, cineva îl va salva.
Ambulanţa fără aer, fără medic a sosit,
În loc să îl facă bine, tot mai rău l-au chinuit.
Şi zbătându-se săracul, după aer el tânjea,
Asistentul şi şoferul la medic telefona.
Iată după un sfert de oră, o salvare a sosit,
Căci un asistent şi medic, prea târziu ei au venit.
Căci săracul Daniel fără aer şi aparate,
Moartea o simţea acuma repede şi mai aproape.
Fără medic să-l ajute inima lui nu mai poate,
Geaba au încercat acuma dar sfârşitu-i mai aproape.
Timpul trece mai în grabă, inima nu vrea să-i bată,
Iar medicul disperat decesul la declarat.
Acum stau şi mă gândesc cum oamenii chinuiesc,
Oare pentru ce plătim, noi cu zile să murim?
Pentru un sistem bolnav, plin de doctori şi asistente,
Dacă şpagă nu le dai toate sunt incompetente.
Ei sunt toţi cu ochii în patru după şpagă şi valută,
Dacă şpagă nu le dai nici de cum ei nu te ajută.
Uite aşa i–i în România la medici merge hoţia,
Ei vor şpagă cât mai multă dar oamenii nu ajută,
Însă vor salarii mari, să fie miliardari,
Oamenii mor în spitale, pentru ce-i plătim noi oare?
Cu moartea să fac dragoste în mormânt
Cu moartea să fac dragoste în mormânt,
De mulţi ani eu mi-am pus în gând.
Căci moartea este o doamnă frumoasă,
Pe care am cunoscut-o la ea acasă.
La ea acasă acolo în mormânt unde am fost,
Şi frică eu nu am avut acolo deloc.
Căci moartea este o adevărată doamnă,
O doamnă elegantă ce într-una te bagă în seamă.
Şi într-o noapte înstelată şi aşa de frumoasă,
La doamna moarte am coborât în groapă.
Şi i-am dus flori speciale ca doamnei să îi placă,
Şi cu gândul că doamna să mă iubească.
Şi am stat cu moartea întreaga noapte la masă,
Şi abia atunci mi-am dat seama cât e de frumoasă.
Şi după o masă copioasă cu moartea în mormânt,
Mi-am dorit să fac cu ea dragoste în curând.
Şi după o noapte de amor cu moartea în mormânt,
Am înţeles că şi moartea cu tine face un legământ.
Acolo când cu adevărat tu vei veni pe veci,
Ea doamna moarte te aşteaptă cu ea ca să petreci.
Mi-am zis cu moartea dragoste să fac în mormânt,
Ca să nu mă simt căit apoi nicicând.
Căci moartea este o adevărată doamnă aşa frumoasă,
Pe care eu am cunoscut-o în mormânt la ea acasă!
Cumpăraţi, cumpăraţi,
Cumpăraţi, cumpăraţi,
Flori domnilor de le luaţi.
Că îs frumoase, înflorite,
Pentru doamne îs pregătite.
La doamne şi domnişoare,
Oferiţi la toate o floare.
Oferiţii florile în dar ei,
Ca simbol al dragostei.
Doamnei oferiţii un buchet,
Unul frumos şi cochet.
De trandafiri sau lalele,
De crini albi sau orhidee.
Că în fiecare an toţi ştim,
Că de Sfântul Valentin.
Toţi bărbaţii oferă flori,
La doamne, domnişoare şi surori.
Şi aşteaptă multe sărutări,
După ce ei oferă flori.
Le oferă flori în dar la femei,
Ca simbol al dragostei!