A murit s-a dus săracu
A murit s-a dus săracu acolo la Domnul sus,
Unde nimeni nu vroia să ajungă în curând.
Dumnezeu a vrut să-l ţină pe acest frumos pământ,
Dar sistemul medical ia refuzat orice gând.
El nu putea să respire şi-n fotoliu se zbătea,
Se ruga la Dumnezeu, cineva îl va salva.
Ambulanţa fără aer, fără medic a sosit,
În loc să îl facă bine, tot mai rău l-au chinuit.
Şi zbătându-se săracul, după aer el tânjea,
Asistentul şi şoferul la medic telefona.
Iată după un sfert de oră, o salvare a sosit,
Căci un asistent şi medic, prea târziu ei au venit.
Căci săracul Daniel fără aer şi aparate,
Moartea o simţea acuma repede şi mai aproape.
Fără medic să-l ajute inima lui nu mai poate,
Geaba au încercat acuma dar sfârşitu-i mai aproape.
Timpul trece mai în grabă, inima nu vrea să-i bată,
Iar medicul disperat decesul la declarat.
Acum stau şi mă gândesc cum oamenii chinuiesc,
Oare pentru ce plătim, noi cu zile să murim?
Pentru un sistem bolnav, plin de doctori şi asistente,
Dacă şpagă nu le dai toate sunt incompetente.
Ei sunt toţi cu ochii în patru după şpagă şi valută,
Dacă şpagă nu le dai nici de cum ei nu te ajută.
Uite aşa i–i în România la medici merge hoţia,
Ei vor şpagă cât mai multă dar oamenii nu ajută,
Însă vor salarii mari, să fie miliardari,
Oamenii mor în spitale, pentru ce-i plătim noi oare?
Category: Poems about death
All author's poems: Dorel Marin
Date of posting: 7 февраля 2023
Views: 821
Poems in the same category
Copilul sarman
Un copil sarman se joaca cu compasul, ii scapa din mana si isi taie nasul
Baiatul amarat, speriat si turmentat, a cazut pe nas si bratul i a scapat
Rostogolindu-se in durere si suspin, a mai trecut o ora si a murit in chin
Pe lumea cealalta, umplut el plin de ura s-a enervat mai tare, i-a mai cazut o mana
Cu nasul taiat, cu mainile pe jos, s-au enervat baietii, ficatul i-a fost scos
Fara ficat, inima si splina, a mai trecut o ora l au aruncat in mina
In mina abordat, de-un mare bulangiu sa nu-l vada deloc si-a scos ochiu pe viu
Cu un ochi ramas si fara speranta, tarandu-se pe jos a intalnit o rata
Nu era o rata, era o vrajitoare, fermecat el fiind ii scoate un ochi si moare.
Tratament
De durere am iar acuze,
Nu mai pot sa te astept.
Toarna-mi otrava in iluzie,
Omoara-mi angina din piept,
Pune-mi ganduri in perfuzie,
Al suferintei vechi adept,
Lovitura-n cap, contuzie,
Strambul drum sa mi-l indrept,
Invartindu-se orb in confuzie,
Omul prost, facut destept,
Internat aici, fara concluzie,
Caz inchis in piept inept,
Iubire-adanca, fa-mi transfuzie,
Pentru viata, caligrafic, da-mi precept,
Cu-n sarut in agonie,
Lasa-ma in groapa incet.
…unindu-ne în altar?”
La poalele îmbătrânirii sufletiste
Zac ca o piatră pe inimă,urme,
Amăgirea senzațiilor mele triste
Formează-n trecut negre dune
De coborîșuri,sus și jos ‘continuu
Prinse-n capcană sentimentele
De mult apuse,iar creieru’-i abătut
De neliniște-ntre ramurile mele,
De dragoste nesfârșită,veștejită
Ce-mi induc un dor de amor roșu
Cu flori din tei și-o floare aurită
În creștet cu razele-mi infraroșu
Dorința mea cea etern înnăbușită
De două întrebări riscante doar:
“Să moară eu încercând s-o comită
Sau să trăiesc liniștit cu perechea…
moarte
Sa nu mai poti clipi din ochi
sa nu mai stii,azi este soare?
sa nu vorbesti cu cei mai dragi
sau sa nu pui o intrebare.
Nu poti iubi,nu poti uri,
nu stii ce este asteptarea
nu poti cuprinde si zimbi
nu poti striga si plinge tare.
Sa nu revii,sau sa nu pleci
sa nu mai simti chiar daca doare.
Sate framinte un cuvint
sau sate rogi pentru rabdare.
Nu mai exista amintiri,
nu mai exista nostalgie
Si esti ferit de retrairi
dar ocolit esti de traire,
Asa deveni orice om
Si se topeste orice viata
Si nimeni nu ar spune vreau sa mor
Aici se intelege vesnicia noastra.
Copilul sarman
Un copil sarman se joaca cu compasul, ii scapa din mana si isi taie nasul
Baiatul amarat, speriat si turmentat, a cazut pe nas si bratul i a scapat
Rostogolindu-se in durere si suspin, a mai trecut o ora si a murit in chin
Pe lumea cealalta, umplut el plin de ura s-a enervat mai tare, i-a mai cazut o mana
Cu nasul taiat, cu mainile pe jos, s-au enervat baietii, ficatul i-a fost scos
Fara ficat, inima si splina, a mai trecut o ora l au aruncat in mina
In mina abordat, de-un mare bulangiu sa nu-l vada deloc si-a scos ochiu pe viu
Cu un ochi ramas si fara speranta, tarandu-se pe jos a intalnit o rata
Nu era o rata, era o vrajitoare, fermecat el fiind ii scoate un ochi si moare.
Tratament
De durere am iar acuze,
Nu mai pot sa te astept.
Toarna-mi otrava in iluzie,
Omoara-mi angina din piept,
Pune-mi ganduri in perfuzie,
Al suferintei vechi adept,
Lovitura-n cap, contuzie,
Strambul drum sa mi-l indrept,
Invartindu-se orb in confuzie,
Omul prost, facut destept,
Internat aici, fara concluzie,
Caz inchis in piept inept,
Iubire-adanca, fa-mi transfuzie,
Pentru viata, caligrafic, da-mi precept,
Cu-n sarut in agonie,
Lasa-ma in groapa incet.
…unindu-ne în altar?”
La poalele îmbătrânirii sufletiste
Zac ca o piatră pe inimă,urme,
Amăgirea senzațiilor mele triste
Formează-n trecut negre dune
De coborîșuri,sus și jos ‘continuu
Prinse-n capcană sentimentele
De mult apuse,iar creieru’-i abătut
De neliniște-ntre ramurile mele,
De dragoste nesfârșită,veștejită
Ce-mi induc un dor de amor roșu
Cu flori din tei și-o floare aurită
În creștet cu razele-mi infraroșu
Dorința mea cea etern înnăbușită
De două întrebări riscante doar:
“Să moară eu încercând s-o comită
Sau să trăiesc liniștit cu perechea…
moarte
Sa nu mai poti clipi din ochi
sa nu mai stii,azi este soare?
sa nu vorbesti cu cei mai dragi
sau sa nu pui o intrebare.
Nu poti iubi,nu poti uri,
nu stii ce este asteptarea
nu poti cuprinde si zimbi
nu poti striga si plinge tare.
Sa nu revii,sau sa nu pleci
sa nu mai simti chiar daca doare.
Sate framinte un cuvint
sau sate rogi pentru rabdare.
Nu mai exista amintiri,
nu mai exista nostalgie
Si esti ferit de retrairi
dar ocolit esti de traire,
Asa deveni orice om
Si se topeste orice viata
Si nimeni nu ar spune vreau sa mor
Aici se intelege vesnicia noastra.
Other poems by the author
Acolo pe Golgota el nu o să mai urce.
Acum Iisus ,coboară de pe cruce,
Acolo pe Golgota ,el nu o să mai urce.
Iar diavolul ,ea lumea îl vrea în hău,
Fiindcă îl iubesc, acum pe Dumnezeu.
Acum Iisus ,coboară printre noi,
Că suntem necăjiţi, plini de nevoi.
Şi nu mai vrem, să stăm pe la răscruce,
Şi să îl vedem ,acolo pe Iisus pe cruce.
Şi nu mai vrem, să îl plângem iar,
Căci răstignit ,EL fost-au în zadar.
Că a mai fost, odată schingiuit,
Pe cruce ,acolo a fost ţintit.
Şi pe Iisus ,păcatele să îl izbăvească,
Ca Dumnezeu, mereu să ne iubească.
Nici când, Iisus acolo sus să nu mai urce,
Să fie schingiuit şi ridicat acolo sus pe cruce !
Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.
Tu lângă mine tot timpul vieţii ai fost
Nici când în lumea asta, nu am să te părăsesc,
O altă femeie ,nu am să pot ca să iubesc,
Nu am să pot, să o fac oricât aş vrea
Tot timpul eu ,te am la suflet şi în viaţa mea.
Acum să plângi, iubita mea nu are rost,
Tu lângă mine ,tot timpul vieţii ai fost.
Şi Dumnezeu din ceruri, îmi este martor,
Pe tine nu te pot uita şi îmi este tare dor.
N-am să mă joc nicicând, cu a ta viaţă,
Şi dacă e ceva să şti ,că am să îţi spun în faţă.
Te voi iubii ,iubirea mea cu acelaşi foc,
Te voi iubi şi nu te voi dezamăgii deloc.
E lună Martie, a primăverii lună,
E luna Martie, a primăverii lună,
E luna, în care păsările încep să vină.
Şi florile în grădină, să înflorească,
Şi dragostea, curată ea să dăinuiască.
E luna când, se dăruieşte în dar o floare,
Pentru femei, această lună îi sărbătoare.
Bărbaţii toţi la doamne, fac cadou o floare,
Şi ca un semn al dragostei, oferă mărtişoare.
La doamne, domnişoare, mame şi surori,
Bărbaţii şi copii, toţi oferă un buchet de flori.
Ca semn al dragostei, nemărginite pentru ele,
El este un buchet, de trandafiri şi de lalele!
Acum minerii din Vale,
Acum minerii din Vale,
Stau pe străzi şi mor de foame.
Că banii nu şi-au mai luat,
Pentru muncă ce-au prestat.
Cu toţii îs în grevă acum,
Şi asta nu e un semn bun.
Cărbune nu vor mai da,
Lumea în case vă îngheţa.
Nimeni cu ei nu vorbeşte,
Toţi îi mint şi îi prosteşte.
Că banii o să îşi primească,
Undeva, la Sfântu aşteaptă.
Toţi minerii acum aşteaptă,
Banii lor să îşi primească.
Că astfel nu mai intră în mină,
Şi asta nu îi treabă bună.
Oraşul trandafirilor fără pereche,
Oraşul trandafirilor fără pereche,
La mine în oraşul meu,
Mi-a aduc aminte tot mereu.
Cum străzi imense paralele,
Erau frumoase şi aveau pavele.
Şi pe frumoasele alei aveam castani,
Erau bătrîni, dar ninşi de ani.
În parcuri şi pe străzi aveam,
Frumoase bănici unde stăteam.
Şi-n parcuri cînd păşeam uşor,
Şi trandafirii aveau mirosul lor.
Şi străzi frumoase dar iluminate,
Cu lampadare vechi şi suspendate.
Şi lumea aceia simplă o priveam,
Prin parcuri şi pe bulevarde cînd mergeam.
Era o lume atît de simplă dar cinstită,
Pe faţa lor citeai că-i toată fericită.
Şi seara pe faleză în port mergeam,
Pe bancă stam, famfara o ascultam.
Şi încet vapoarele spre port veneau,
Veneau la dană unde ancorau.
Acest frumos oraş a fost şi este milenar,
Datînd de la strămoşii Decebal, Traian.
Acest oraş a fost şi încă este,
Acolo pe Golgota el nu o să mai urce.
Acum Iisus ,coboară de pe cruce,
Acolo pe Golgota ,el nu o să mai urce.
Iar diavolul ,ea lumea îl vrea în hău,
Fiindcă îl iubesc, acum pe Dumnezeu.
Acum Iisus ,coboară printre noi,
Că suntem necăjiţi, plini de nevoi.
Şi nu mai vrem, să stăm pe la răscruce,
Şi să îl vedem ,acolo pe Iisus pe cruce.
Şi nu mai vrem, să îl plângem iar,
Căci răstignit ,EL fost-au în zadar.
Că a mai fost, odată schingiuit,
Pe cruce ,acolo a fost ţintit.
Şi pe Iisus ,păcatele să îl izbăvească,
Ca Dumnezeu, mereu să ne iubească.
Nici când, Iisus acolo sus să nu mai urce,
Să fie schingiuit şi ridicat acolo sus pe cruce !
Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.
Tu lângă mine tot timpul vieţii ai fost
Nici când în lumea asta, nu am să te părăsesc,
O altă femeie ,nu am să pot ca să iubesc,
Nu am să pot, să o fac oricât aş vrea
Tot timpul eu ,te am la suflet şi în viaţa mea.
Acum să plângi, iubita mea nu are rost,
Tu lângă mine ,tot timpul vieţii ai fost.
Şi Dumnezeu din ceruri, îmi este martor,
Pe tine nu te pot uita şi îmi este tare dor.
N-am să mă joc nicicând, cu a ta viaţă,
Şi dacă e ceva să şti ,că am să îţi spun în faţă.
Te voi iubii ,iubirea mea cu acelaşi foc,
Te voi iubi şi nu te voi dezamăgii deloc.
E lună Martie, a primăverii lună,
E luna Martie, a primăverii lună,
E luna, în care păsările încep să vină.
Şi florile în grădină, să înflorească,
Şi dragostea, curată ea să dăinuiască.
E luna când, se dăruieşte în dar o floare,
Pentru femei, această lună îi sărbătoare.
Bărbaţii toţi la doamne, fac cadou o floare,
Şi ca un semn al dragostei, oferă mărtişoare.
La doamne, domnişoare, mame şi surori,
Bărbaţii şi copii, toţi oferă un buchet de flori.
Ca semn al dragostei, nemărginite pentru ele,
El este un buchet, de trandafiri şi de lalele!
Acum minerii din Vale,
Acum minerii din Vale,
Stau pe străzi şi mor de foame.
Că banii nu şi-au mai luat,
Pentru muncă ce-au prestat.
Cu toţii îs în grevă acum,
Şi asta nu e un semn bun.
Cărbune nu vor mai da,
Lumea în case vă îngheţa.
Nimeni cu ei nu vorbeşte,
Toţi îi mint şi îi prosteşte.
Că banii o să îşi primească,
Undeva, la Sfântu aşteaptă.
Toţi minerii acum aşteaptă,
Banii lor să îşi primească.
Că astfel nu mai intră în mină,
Şi asta nu îi treabă bună.
Oraşul trandafirilor fără pereche,
Oraşul trandafirilor fără pereche,
La mine în oraşul meu,
Mi-a aduc aminte tot mereu.
Cum străzi imense paralele,
Erau frumoase şi aveau pavele.
Şi pe frumoasele alei aveam castani,
Erau bătrîni, dar ninşi de ani.
În parcuri şi pe străzi aveam,
Frumoase bănici unde stăteam.
Şi-n parcuri cînd păşeam uşor,
Şi trandafirii aveau mirosul lor.
Şi străzi frumoase dar iluminate,
Cu lampadare vechi şi suspendate.
Şi lumea aceia simplă o priveam,
Prin parcuri şi pe bulevarde cînd mergeam.
Era o lume atît de simplă dar cinstită,
Pe faţa lor citeai că-i toată fericită.
Şi seara pe faleză în port mergeam,
Pe bancă stam, famfara o ascultam.
Şi încet vapoarele spre port veneau,
Veneau la dană unde ancorau.
Acest frumos oraş a fost şi este milenar,
Datînd de la strămoşii Decebal, Traian.
Acest oraş a fost şi încă este,