9  

Epigrame XXXII

 

Trupei de mascați – a poliției de intervenție

 

De acum o săptămână,

La sediu e mare rumoare,

Că-n misiunea de la stână,

A behăit berbecul din dotare.

 

Unui ucenic

 

Atât de des își pierde capul,

Lipsit de simțul cutezanței,

Că, mi-am trimis ciracul,

La Capul Bunei Speranțe.

 

Colegului Ion Cărbune

 

Nu știu de ce anume,

Aflându-se în armată,

Soldatul Cărbune,

A fost lăsat la vatră.

 

Unui instalator - de la echipa de intervenție

 

Într-un mod neașteptat,

Aflându-se în misiune,

Instalatorul a demisionat,

Că era prea multă presiune.

 

Soluție

 

Vrând teroarea să sfârșească,

Că totu-i plin de igrasie,

A început ca să citească,

Colț Alb... a mea soție!

 

Trusa de prim ajutor

 

Șoferul de pe tractor,

Avu iar un incident,

Și n-acordă prim ajutor,

Că e la al doilea accident.

 

Moș Crăciun bolnav ?

Anul ăsta nu mai vin,

Patru reni am mai puțin!

Știrea a devenit virală,

E…Insuficiență renală.

 

Viața

 

Când nu eram legat,

Eram pe munte, litoral,

De când sunt însurat,

Încerc s-ajung la mal.

 

Unui fotograf

 

I-a căzut de pe dulap,

Un aparat foto în cap,

Și de atunci ireversibil,

A devenit fotosensibil.

 

Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri

 

O focoasă și al său ins,

La îndemn nu s-au sfiit.

Iubind, fitilul au aprins,

Dar a scâncit, n-a bubuit.

 

 


Category: Thoughts

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Epigrame XXXII

Date of posting: 20 мая

Views: 56

Log in and comment!

Poems in the same category

Hugo

În zori de zi, când soarele se trezește,

Hugo, ciobănescul meu de Bucovina, strălucește.

Cu blana-i albă ca zăpada de pe munte,

El veghează liniștea, un gardian înfrunte.

 

Prin pădurea de brazi, cu pași măiestri,

Hugo păzește, e stăpânul misteriilor.

Ochii săi adânci, ca două stele lucitoare,

Străbat noaptea în tăcere, fără de oboseală.

 

La stânga, la dreapta, el umblă cu hotărâre,

Ciobănescul meu, suflet de lup și de căprioară.

Pe cărările abrupte, printre stânci și fântâni,

El își face drum, răspunzând chemărilor de lângă stână.

 

Hugo, prieten credincios, mereu alături,

Când vântul adie sau când fulgii dansează în hohote.

În miez de noapte, la lumina argintie a lunii,

El veghează liniștea, mă ocrotește și mă învăluie în armonii.

 

Când soarele apune și cerul devine purpuriu,

Hugo se așază lângă mine, cu privirea plină de iubire.

Ciobănesc de Bucovina, simbol al curajului și nobleții,

Tu ești lumina ce strălucește în noapte, în inima mea nobilă prietenie.

 

Prin văi și dealuri, Hugo călătorește cu mine,

Povestind povești în liniștea serii senine.

Ciobănescul meu, în inima ta găsesc încredere,

 Ești mai mult decât un companion - ești comoara mea, Hugo, plină de iubire și putere.

More ...

Bunicul

Cu chipul blând,

Cu ochi adânci,

Bunicul înger îmi era,

În căsuța mica dintre stânci 

Cu glas duios îmi povestea..

Și prin păduri noi colindam,

Și ce frumos râul curgea,

Și când fierbinte se ruga 

In a satului bisericuța 

In ochii mei un sfânt părea..

Acum s-a stins,

Era un înger pământean,

Acum,e-n cer.

Iubirea mea e vie înca,

Cât mi-aș dori să îl revăd cândva,

Mi-e-atat de dor,

Și lacrima e grea..

Hai,spune-mi,

Nu-i așa că el e-o stea?

Privesc spre cer în noaptea-adanca:

Bunicule,nicicând nu te-oi uita..

 

 

 

More ...

Mea culpa

diminețile din viața mea sunt ca niște femei somnoroase

 

lascive

 

îmbrăcate sumar

în derivă

de-aceea mi-e greu să asist la zvârcolirea frivolă a nopțiilor înjunghiate în zori

pe altarele zilei

și prelungesc  vraja

refuzând ispita înșelătoare-a luminii

cât să-mi trag sufletul adormit la umbra gândului

nu sunt încă pregătit să înfrunt stihiile dimineții

traficul infernal

fețele posomorâte ale trecătorilor

primejdiile care pândesc la tot pasul

n-am fost niciodată pregătit să intru în coliziune directă cu viața

să-mi asum riscurile

nici nu știu dacă a existat cineva atât de nebun

am așteptat mereu să răsară Soarele deasupra dimineților mele

înveninate de spaime

înainte de a lua în piept cerul cu inima…

More ...

Ascultă ploaia

Mă simt cel mai bine 

La 5 dimineața,

Întins pe canapea

Ascultând ploaia de afară.

După o noapte de băut vin ieftin

Știind că in câteva ore

Oamenii din toate colțurile lumii

Trebuie să se ridice din pat

Să se imbrace și sa plece in diverse locuri

La muncă, la facultate, in vizită la o rudă

La o cafea cu un vechi prieten

Sau, oriunde.

Cum pot ei să ignore ploaia ?

Pentru că eu voi fi tot aici

Ascultând cum picăturile de apă

Se frâng de acoperiș

De pământ

De urechile câinilor si de cozile pisicilor

De mașina mea cea veche

De sufletul meu.

Voi asculta până se va opri

Sau

Până voi muri.

Voi asculta.

Intrebându-mă

Cât timp intenționează Dumnezeu

Să piardă cu mine.

More ...

conversații tăcute /1

conversații tăcute -

sub seninătatea năbădăioasă

a lunii,

estompează lumina tremurătoare

a felinarelor;

amărăciuni și întristări

sunt luate de sunetele blânde

ale unui flaut,

duse hăt-departe,

până la picioarele din piatră

ale anticelor

temple.

 

More ...

MESAJ PENTRU CITITORI

Uneori este mai bine sa te multumesti cu ce ai ...uneori este mai bine sa te uiti in oglinda si sa spui eu sunt cea mai minunata persoana .

 nu toate merg bine cateodata ,plangem si ne rugam ,suferim ...dar toate astea fac parte din viata ,toti trecem prin greul vietii .

 fiecare suferinta ne face mai puternici ,fiecare durere este o lectie pe care o invatam atunci cand stim ca am gresit .

 important este ca in viata sa ramai mereu puternic pentru ca daca tu nu te vei ridica, nimeni nu o va face

More ...

Other poems by the author

Pribegie

 

Frăţioare, om pribeag,

Ce de drumuri doar îţi pasă,

Ce-ai venit acum acasă,

Că părinţii nu-s în prag?

 

Cui să spui tu sărut-mâna,

Ori să-i strângi la piept cu dor,

Că tătuca şi cu muma,

Nu mai sunt colo-n pridvor.

 

Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,

Cântecele şi povestea,

Că ai strâns atât de multe,

De-a ajuns şi aicea vestea.

 

Cu amar e plin potirul,

De când maica s-a tot dus,

Cine-o să mai toarcă firul,

Ori să-ntindă furca-n fus?

 

Şade colo pe uluce,

Coasa plină de rugină,

Iarba, cine s-o mai culce,

Că tătuca-i în ţărână?

 

Lungă ţi-a fost pribegia,

Noi pe aicea trişti stăteam,

Zi şi noapte tata, muma

Aşteptau plângând la geam.

 

Du-te colo jos pe vale,

Unde drumu-i la răscruci,

Şi-ai să dai de-o iarbă moale,

Unde plâng trist două cruci.

 

More ...

Bolnavi

 

Acum că dacă tot m-am și născut,

Prin dar divin având și dreptul a trăi,

Un pic de libertate le-am cerut,

Și mi s-a dat doar dreptu-a șovăi.

 

Cu toții ne plimbăm buimaci pe stradă,

Ca-ntr-un imens ospiciu de nebuni,

Și fiecare pentru celălat e pradă,

Și-ntreg ospiciul se împarte-n națiuni.

 

Brancardieri mascați te pun forțat pe targă,

De n-ai vreo boală, de-ndată ți se face rost,

Și ambulanțe zgomotoase te aleargă,

Și brusc devii un pacient neștiutor și prost.

 

Ți-e frică să respiri și aerul din stradă,

Căci virușii subit au evadat din eprubete,

Suntem bolnavi cu toții la grămadă,

Și ne tratează specialiști din clinice secrete.

 

Și nu poți accepta că nu mai ești bolnav,

Că-ți vin necontenit în plic rețetele acasă,

Și undeva-n registre ești pacientul cel mai grav,

Ce răspândește boli virale și în masă.

 

Citești gazete ce scriu că morții umblă vii,

Și urlă clopote-n biserici a îngropăciune,

Lângă advon găsești deschise farmacii,

Să iei câte-un calmant la fiece minune.

 

Vai, ce ciudat, cum sănătoșii mor de-a valma,

Iar cei bolnavi aplaudă pe acei ce îi conduce,

De-atâta aplaudat îi doare seara palma,

Și nu mai pot a se ruga ori face sfânta cruce.

More ...

Frământări

 

Rugăciunile înălţate spre cer,

Le-am aflat îngropate-n pământ,

Sunt omul de paie, stingher,

Clădit din lut şi cuvânt.

 

Asist la naşteri suspecte,

Şi intru-n travaliu pentr-o idee,

Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,

Pierdute într-un spital, pe-o alee.

 

În mâini şi picioare port cuie bătute,

Dar nu îmi găsesc încă cruce,

Înaltul prelat cu idei preconcepute,

Anateme şi prescuri îmi aduce.

 

S-a lepădat şi universul de mine,

Foiala îmi intră ca o boală în trup,

Încep să cânt câteva imnuri creştine,

Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.

 

Mii de sihaştri se roagă în cor,

Chilii şi bordeie s-au luminat,

Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,

Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?

 

 

More ...

Epigrame XVIII

 

Lui Diana Şoşoacă

 

Spun colegii din Senat,

Că aleasa D. Şoşoacă,

E din baroul-avocat…

Dar juri că vine de la troacă.

 

Lui Diana Şoşoacă

 

La tribună-n parlament,

E Şoşoacă revoltată,

Şi atacă virulent,

Doar cu gesturi de primată.

 

Lui Diana Şoşoacă – din partidul AUR

 

Au zis toţi de la partid,

Că e AUR…fără îndoială,

Însă clar s-a dovedit,

Că-i alamă cu spoială.

 

Lui Diana Şoşoacă

 

Dânsa turuie ca un tribun,

Iar toţi colegii îi dau dreptate,

Nu c-ar spune ceva bun,

Ci că-i om cu… greutate.

 

Aleşilor din parlament

 

La cât de graşi aleşii sunt,

În parlament în loc de locuri,

Ar trebui să se monteze,

Cocine şi cu padocuri.

 

Un credincios

 

La biserică a plecat,

Dar pe drum s-a ospătat,

Busuioacă a servit,

Şi-a ajuns… aghezmuit.

 

La Înviere

 

Vrând s-ajungă la Înviere,

Şi-a găsit motiv curat,

Dând cu vin, apoi cu bere,

Stă-n pronaos, mort de beat.

 

La stomatolog

 

Ajuns la stomatolog,

C-o extracţie de măsea,

Văd că preţu-n catalog,

Un extras de cont, cerea.

 

La restaurant

 

Am servit un cotlet cald,

Şi apoi am constatat,

Că la gust era cam fad,

Dar la preţ… cam piperat.

 

Unui patron de restaurant

 

A gătit fripturi, salate,

Şi fiind băiat “isteţ”,

Tot piperul din bucate,

La băgat subtil în preţ.

 

More ...

N-avem nevoie de frumos

 

N-avem nevoie de frumos,

De lucru bun şi adevărat,

Ne place fructul găunos,

Şi munca stând în pat.

 

Creem un balamuc multicolor,

Culori livide şi stridente,

Cu lighioane în decor,

Şi personaje indecente.

 

Pe viermele ce roade-n măr,

Simbol l-am declarat,

Bem apă otrăvită din ciubăr,

În care întâi mizerii am vărsat.

 

Pe prunc din alăptat l-am rupt,

Vedetă am făcut din mamă,

Venin de cobră noi am supt,

Şi acum muşcăm fără de teamă.

 

De apocalipsă în fiecare zi vorbim,

Acum i-o ştire neinteresantă,

Pe cel de sus nu-L mai iubim,

Şi-a Lui venire ne pare amuzantă.

 

Coboară omule cu mintea,

În inima-ţi de piatră,

Prin foc să-ţi treacă gândul,

Să poţi păşi din nou pe apă.

 

 

More ...

Revărsare

 

Mi-e pielea încrețită de la ploaie,

De parcă-aș fi amfibiu din strămoși,

Din brațe-mi curg torent puhoaie,

Spre coapse și-nspre umerii setoși.

 

În mine lâncezesc oceanele sărate,

Iar dintr-un ochi Iordanu-mi curge,

Ca astăzi să botez fecioare necurate,

Să umble despuiate pe carne și pe sânge.

 

Mă dor izvoarele ce-mi curg prin trup,

Când Luna se îmbracă în femeie,

Și toate venele ca un vulcan erup,

Curgând prin păr în valuri și maree.

 

Atâta ploaie îmi curge pe sub piele,

Că aș putea Saharei să-i trimit puhoaie,

Dar trebuie să plec grăbit spre stele,

Să sting pe Marte-un foc de paie.

 

Iubito fă-ți deseară o simplă arcă,

Că voi aduce un nou potop în lume,

Cu veșnicie și săruturi o încarcă,

Și așteaptă-mă pe-un munte fără nume.

More ...