Ca Iov...

Iubita mea aștept de-un veac, 

A ta scrisoare rătăcită, 

Căci suferința-mi n-are leac, 

De voi lăsa-o necitită. 

Mă roade gândul zămislind trădări, 

Şi singur vreau să-mi dau sentință, 

Dar sunt cuprins de remușcări, 

Și port pe umeri neputință. 

Cu pași înceți mă îndepărtez, 

Și respirația mi-i tot mai grea, 

Iar ritmul inimii îl desenez, 

În zațul zilnic din cafea. 

Mi te închipui undeva pe mare, 

Brodând dantelă din spuma unui val, 

Pe care o coși cu fir de sare, 

S-o porți în seara ultimului bal. 

La fel și eu îmi voi croi costum, 

Din dor și lungă așteptare, 

Dar teamă îmi e că-l voi purta postum, 

La propria-mi înmormântare. 

Iubita mea a mai trecut un veac, 

De când aștept scrisoarea ce ai rătăcit-o, 

Dar mi se pare c-ai uitat un fleac, 

Să scrii pe plic, adresa mea... Iubito! 

Super calificat

Să promovezi, ai fost la un concurs,

Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,

Dar când la întrebări ai fost supus,

Acestea au început instant să ragă.

Super calificat

Diplome ai adunat duium,

Şi te lauzi peste tot cu ele,

Dar valoarea lor? Ţi-o spun:

Trei lulele, trei surcele.

Unui cuplu gay

Se certară seara toată,

Dar tăcu într-un final,

Când brunetul îi arată,

Cum să faci ceva b-anal.

Boala sau jignire?

Făcui iar analize medicale,

Și am trimis la doctor fata,

Iar el i-a spus fără taclale,

Vezi ce faci, că e Prostata.

Interviu

S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,

De-l întrebi ceva din carte.

Unui jandarm

Beai lapte cu mult șarm,

Şi ţi se părea plăcut…

De când te-ai făcut jandarm,

Îl servești…numai bătut!

Hoţia astăzi

De spui că-s hoţi, că au furat,

Vei fi damnat pe viaţă,

Că astăzi cel ce fură e stimat,

Iar păgubaşul e considerat paiaţă.

Mariaj

În tinereţe când o curta,

O numea: regina mea,

Dupa ce nunta s-a dus,

I-a cam devenit supus.

Unei supraponderale

Nu mai face sport, te rog,

Chiar opreşte-te din muncă,

Pentru noi eşti ca un drog,

Când transpiri, miroşi a şuncă.

Lui M.I.Quintus

          turnător la securitate

Epigramist cu multe vicii,

Cu vorba stearpă şi tocită,

Doar când îşi turna amicii,

Devenea mai ascuțită.

Lui M.I.Quintus

Venerat în PNL,

Senior în CDR,

Acoperit de PSD,

Turnator la PCR.

Sub ochii tăi s-au întâmplat atâtea,

Încât orbit-au amândoi,

De gânduri iar mă doare fruntea,

Și - ți vreau privirea înapoi.

În palma ta mor mângâieri,

Ucise sub un clar de lună,

Mi se ivesc pe tâmple primăveri,

Din care-ți împletesc cunună.

Suntem bolnavi fără vreo boală,

Imuni la orice tratament,

Celulele din noi pornesc răscoală,

Şi ne iubim de frică, permanent.

Și doctori, și savanți deopotrivă,

S-au adunat pentr-un consult,

Cu toată medicina împotrivă,

Eu doar pe tine te ascult.

Sub ochii mei atâtea ți se-ntâmplă,

Plângând îmi plămădești iubirea,

Și îmi erup furtuni din tâmplă,

Ce, fulgerând îți reîntorc privirea.

Cât mi-aș dori să ne-întâlnim, 

Nu mult, măcar pentr-un minut, 

Colegi de clasă iar să fim, 

Acei haioși, ce-am fost demult. 

Apoi, așa bătrâni precum suntem, 

În fața clasei să ieșim pe rând,

Şi plini de tracul ce-l avem, 

Să spunem fiecăruia câte-un cuvânt. 

De pildă, eu, la fete le-aș rosti, 

Că deopotrivă le-am iubit pe toate, 

Și-n acea zi când ne vom întâlni, 

Am să le dărui garoafe și mușcate. 

Iar pe băieți i-oi strânge-n brațe bucuros, 

Și-ntreaga ziuă vom petrece, 

Ne-om aminti de tot ce-a fost frumos, 

Și cum pârdalnica de viață ne petrece. 

De ce m-ai vindecat Iisuse?

Căci mi-ai dat patimă şi chin,

Când văd acum că cele spuse,

Sunt pline de urât şi de venin.

De ce m-ai vindecat Lumină?

Să văd în jur că fratele e trist,

Că omul şi oculta sa creştină,

S-a înfrăţit cu antihrist.

De ce m-ai vindecat Hristoase?

Să văd războaie în tot locul,

Şi-n oameni suflete răutăcioase,

Ce nu le curăţă nici chiar potopul.

De ce m-ai vindecat Tu, Doamne?

Şi-mi laşi puterea de-a vedea,

Cum omului îi cresc demonic coarne,

Şi-ncepe apoi cu Tine a se lupta.

Adună Doamne urâtul de prin lume,

Şi fă, ca-n ochii mei să îl absorb,

Iar jertfa mea apoi să se rezume,

În faptul de-a rămâne veşnic orb.

Și iarăși tainic cerul plânge,

Melancolia norilor fugiți,

Iar raza soarelui se frânge,

În ochiul celor prea grăbiți.

Văzduhul este plin de sânge,

Penumbra se lungește pe asfalt,

Iar pasărea la cuib se strânge,

Și liliecii orbi în peșteră tresalt.

În poala cerului ziua se-ascunde,

Luceafărul e gata să apară,

Iar timpul lacom mestecă secunde,

Și-ncet, încet se face seară.

Peste codri toamna trece,

Lasând frunze moarte-n urmă,

Alungată de-un vânt rece,

Şi de norii plini de brumă.

Ceru-i cenuşiu, şi-i frig,

Din el cad fulgi albi şi mici,

Stau pisoii strânşi covrig,

După sobă la bunici.

A îmbrăcat pământul haina,

Cea pufoasă, albă, moale

I-a croit-o Zâna Iarna

Din fulgi, ţurţuri şi petale.

Au ieşit copii afară,

Trăgând săniile-n sus,

Şi din strâmta ulicioară,

 Au făcut un derdeluş.

Unii mai cuminţi şi buni,

Omul de zăpadă fac,

Îi pun ochii din cărbuni,

Şi-n loc de palton un sac.

Alţii bulgări construiesc,

Fac muniţii din zăpadă,

Inamicul îl pândesc,

Şi-l atrag în ambuscadă.

Negreşit războiu începe,

Zboară bulgări de omăt,

Iară una dintre cete,

A început să dea-ndărăt.

Soarele cu faţa albă,

Ascuns după norii grei,

Aruncând o rază caldă,

Râde-n hohote de ei.

Ploaia se revarsă, liniștit în curte,

Pelerina, cizme de cauciuc

Și într-o vreme scurtă

Pe stradă eu străluc.

„E cam înnourat”

Spun cu plictiseală,

Dar se vede ceva luminat,

De sub nori, cu îndrăzneală.

Este soare dulce

Care în dans cu ploaie

Produce o minune,

După vremea amară.

Multicolor și preafrumos,

Un curcubeu apare.

După orice spăimos,

Vine-o sărbătoare.

Te-am strigat, Doamne,

până mi s-au stins cuvintele.

Am așteptat răspunsul Tău

și m-am izbit de cerul gol,

unde ecoul rugăciunii

se întoarce ca un spin.

Dar Tu nu ești absent.

Tăcerea Ta e o altă voce,

una care nu se aude,

ci se trăiește.

M-ai învățat că răspunsul

nu vine mereu în cuvinte,

ci în adâncul tăcerii

unde ființa se frânge

ca să poată primi.

Am înțeles că Tăcerea Ta

nu este uitare,

ci încercarea cea mare:

să cred fără semne,

să iubesc fără dovezi,

să urc fără ținere de mână.

Și în clipa în care n-am mai cerut nimic,

ai rostit, fără glas:

„Sunt aici.”

Chiar dacă în astă lume

E şi vreme de furtună,

Într-o altă dimensiune

Mereu este vreme bună!

Chiar dacă în astă lume,

Nori de ploaie trec şi vin,

Într-o altă dimensiune

Mereu este cer senin!

Chiar dacă în astă lume,

Ziua cu noaptea se-mbină,

Într-o altă dimensiune

Mereu este doar lumină!

Chiar dacă în astă lume,

Moartea rupe a vieţii aţă,

Într-o altă dimensiune

Mereu este numai viaţă!

Chiar dacă în astă lume

Este ură în neştire,

Într-o altă dimensiune

Mereu este doar iubire!

Tot ce pot spera de acum,

E că atunci când plec din lume,

S-ajung într-un loc mai bun...

Într-o altă dimensiune!

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Laiva

Rakas laiva, kellut loputtomalta näyttävässä valtameressä,

Mille mantereille menet uudelleen tällä kertaa,

Mikä odottaa sinua seuraavassa määränpäässäsi?

Laiva, laiva...

Mikset kertonut minulle, että pidät purjehduksesta niin paljon?

Mikset varoittanut minua?

Miksi, kun käänsin sinulle selkäni hetkeksi, lähdit?

Kuinka voin tottua siihen tyhjyyteen, jonka jätit minulle?

Miten täytän sen?

Laiva, laiva...

Olit kevyt kuin varpunen,

Toivon, että palaat onnellisempi kuin minne menit,

Ymmärrän, että sinun piti mennä

Siltä sinusta tuntui

Sitä sinä ajattelit.

Olimme rakentaneet sinut niin hyvin, puusta, peräsimestä, kannesta,

Useista purjelevyistä,

Kiinnitin jopa ankkurisi,

Tiedän, että se ei tule olemaan sinulle helppoa,

Merellä on omat päähänpistonsa,

Et tiedä mitä odottaa,

Kun se kiihottaa ja ravistaa sinua joka suuntaan,

Hän vie sinut vain hänelle paremmin saatavilla oleville reiteille,

Kun se on sinulle vaikeaa, kun sinusta tuntuu, ettei sinulla ole mahdollisuutta pysyä pinnalla,

Katso alas, katso kiinnitetty ankkuri,

Ajattele, että kaukaa, jopa tuhansien kilometrien päästä,

Valvon sinua, minulla on sinut sydämessäni,

Et vain ole enää lähelläni näyttääksesi sinulle,

Todellakaan, kuinka paljon yhteytemme merkitsi,

(kiinnostavaan sävyyn)

Voi hyvin, päästä irti, unohda kuka loi sinut,

Kahdessa viikossa emme tulleet edes lähelle,

Jos luulet niin, se on sinun valintasi...

Tiedä vain, että välitän sinusta, siksi rakensin sinut niin hyvin,

Viimeiseksi rohkaisuksi sanon teille: "Et saa pelästyttää myrskyjä, joita kohtaat valtameren ylittäessä. Älä unohda, että myrskyn jälkeen tulee hyvä sää."

Laiva:,,Mitä tekisit? Enkö saa oleskella yhden päivän Rio de Janeirossa? Vain jonain päivänä, siinä on kaikki mitä haluan, sitten palaan luoksesi, lupaan!"

Cortina-i grea iar luminile ard

Fețele-s pictate în culori cu fard

Scena-i plină de copii ce plâng

Firele prinse de carne îi strâng

Dansează unison de parcă sunt toți numai unul  Încheieturile rupte, de durere își strâng pumnul

Păpușarul le cântă frumos iar ei dansează

În durere și suspine neștiind ce urmează

Îi trage de șnururi cu mănușile murdare

Le frânge gândul dulce, nu-i lasă să zboare

Plouă tare-n sală, cade suflet și trup

Iar în spatele sumbrei cortine simt că erup

Mă înțeapă subit de-un cârlig mai dur

Acum pe scena sângerie lor mă alătur

Mă ridică de jos dar picioarele-mi sunt plute

De sus spre tălpi se scurg păcatele făcute

Publicul rânjește, nu-i nici unu fără de iertare

Iar măștile se schimbă după prima purtare

Ochii le sunt grii, fumul blurândule fețele

Teatrul se-ncheie lasand doar sufletele