Impresii
El stă spășit cu cartea-n mână,
Cuvintele transpiră în antet,
În fiecare zi cititul îl amână,
Şi zi de zi se crede mai deștept.
O carte groasă îi este doar suport,
Să-și țină ceașca cu cafea fierbinte,
Căci s-o deschidă-i inutil efort,
Și are o fobie de scrisele cuvinte.
Degeaba îi vorbești de toți poeții,
Ce-și plâng amarul într-un vers,
A plâns și el de-a lungul vieții,
Când pasul i-a fost lent și în regres.
Cum să-i vorbești de Eminescu, Blaga,
Când lui îi bate zilnic potera la ușă?
Își scrie numele cu degetul și ghioaga,
Cititul rămânându-i doar în gușă.
Să lași o carte în mâna unui necitit,
Între coperți întruna plânge și bolește,
Și boala, zilnic, pagina-i îngălbenește,
Iar leac și vraciul ei, e acela ce-o citește.
Poems in the same category
stihuri diamantine //9
Nimrod
semeț provocator
vânând coborând construind
în Babilon șarpele inelat-
ucigând vânătorul renunțând pentru o supa de linte
la dreptul de întăi născut
Esau
Cauză și efect
dimineața îmi place să alerg singur
uneori îmi iau și câinele
un suflet curat și candid
care nu se opune niciodată
o face din toată inima
cu dragoste
așa cum noi oamenii nu izbutim
nici măcar dimineața când alergăm
când trebuie să ajungem la serviciu
la supermarket
unde se dau fierăstraie Husqvarna
la ofertă
întotdeauna avem ceva cu ceilalți
care merg la biserică
cumpără
se plimbă
fac jogging
altceva
de parcă ar fi posibil să facem toți aceleași lucruri
la aceleași ore
în același fel
ca niște roboți imbecilizați
programați după un soft pretențios despre cum ar trebui să fii fericit
dintr-o perspectivă empirică a mașinii
exprimată în serii scurte de biți
numai că mie nu-mi mai pasă
nu mai ascult părerile nimănui
Newton spunea că toate corpurile se supun legii gravitației
căderii „în jos”
excluzând din această ecuație tocmai Pământul
la ora asta mă preocupă doar să-mbrățișez cerul
despre care știm cu toții că nu există
să las Soarele să-mi încălzească sufletul
anima-animus
ceva abstract
necuantificabil
unii oameni de știință dau cifre
între 21 și o,o1 grame
e ca visul etern al omului de a zbura
din care s-a născut avionul
navele cosmice
care echivalează cu omorârea visului…
Corabia
Pe mări învolburate, o corabie plutea,
Cu pânze sus, mândria ei se arăta.
Dar sub covertă, uneltiri și hoții,
Rodeau din ea, ca niște șobolani.
Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,
Corabia, lovită, începu să se scufunde.
Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,
Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.
Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,
Și-a văzut nava cum se duce la fund.
Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:
"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"
Și cei rămași, uniți de un dor nestins,
Au reparat corabia, cu trudă și credință.
Au aruncat hoții în mare, fără milă,
Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.
Corabia, renăscută din propria-i cenușă,
A navigat din nou, spre zări neatinse.
Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,
Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.
Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,
Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.
Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,
Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.
Durerea de tată
Știu tată că nu m-auzi..
Că ești trist si-ndepartat..
Totusi,tată in zori de zi,
Sa ști ca eu nu te-am uitat.
Mă uit tată la copii,
Cum se joaca cu părinții
Cum zâmbesc si sunt iubiți
Tu tată,nu ești aici..
Ma doare tată,dorul tău
Ma doare ca nu m-auzi
Tată,si eu sunt copilul tău,
Dar tu,nu vrei să m-auzi..
Eu tată,am obosit..
Să te scriu și să te caut..
Aștept tată,un răspuns,
Chiar dacă nu e de ajuns.
Sacrificii
mi-e frică să merg noaptea prin viață
să bâjbâi
să nu-mi mai găsesc punctele cardinale
scara de bloc
cheia de la ușa iubitei
care mă ține de vreo trei zile flotant
noaptea toate blocurile se aseamănă între ele
mai bine rămân alături de ea
lipit de spatele ei ondulat în formă de S
ca o curbă extrem de periculoasă în drum
cu ochii deschiși
așteptând să se-ntoarcă spre mine
nu fără emoție
pentru că uneori se transformă într-o văduvă neagră
într-o femei vampir
știu că mă va devora până în zori
dar nu mi-e teamă
îi cer doar să nu mă rănească prea mult
nu-mi place să sufăr
să asist la propria moarte
să-mi văd sângele țâșnind spre cer ca apa fierbinte dintr-un gheizer
să văd cum îmi sparge toate oasele între fălci
cum mă înghite bucată cu bucată
cum îmi scuipă părțile necomestibile
oribil
dar ce nu face un bărbat pentru o clipă de dragoste…
transfigurare 1/9
deja ninge...
licori amăgitoare
pansează
vechile răni.
până la prima stație,
viespea de mare-i
blocată-ntre
uși.
stihuri diamantine //9
Nimrod
semeț provocator
vânând coborând construind
în Babilon șarpele inelat-
ucigând vânătorul renunțând pentru o supa de linte
la dreptul de întăi născut
Esau
Cauză și efect
dimineața îmi place să alerg singur
uneori îmi iau și câinele
un suflet curat și candid
care nu se opune niciodată
o face din toată inima
cu dragoste
așa cum noi oamenii nu izbutim
nici măcar dimineața când alergăm
când trebuie să ajungem la serviciu
la supermarket
unde se dau fierăstraie Husqvarna
la ofertă
întotdeauna avem ceva cu ceilalți
care merg la biserică
cumpără
se plimbă
fac jogging
altceva
de parcă ar fi posibil să facem toți aceleași lucruri
la aceleași ore
în același fel
ca niște roboți imbecilizați
programați după un soft pretențios despre cum ar trebui să fii fericit
dintr-o perspectivă empirică a mașinii
exprimată în serii scurte de biți
numai că mie nu-mi mai pasă
nu mai ascult părerile nimănui
Newton spunea că toate corpurile se supun legii gravitației
căderii „în jos”
excluzând din această ecuație tocmai Pământul
la ora asta mă preocupă doar să-mbrățișez cerul
despre care știm cu toții că nu există
să las Soarele să-mi încălzească sufletul
anima-animus
ceva abstract
necuantificabil
unii oameni de știință dau cifre
între 21 și o,o1 grame
e ca visul etern al omului de a zbura
din care s-a născut avionul
navele cosmice
care echivalează cu omorârea visului…
Corabia
Pe mări învolburate, o corabie plutea,
Cu pânze sus, mândria ei se arăta.
Dar sub covertă, uneltiri și hoții,
Rodeau din ea, ca niște șobolani.
Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,
Corabia, lovită, începu să se scufunde.
Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,
Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.
Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,
Și-a văzut nava cum se duce la fund.
Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:
"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"
Și cei rămași, uniți de un dor nestins,
Au reparat corabia, cu trudă și credință.
Au aruncat hoții în mare, fără milă,
Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.
Corabia, renăscută din propria-i cenușă,
A navigat din nou, spre zări neatinse.
Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,
Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.
Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,
Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.
Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,
Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.
Durerea de tată
Știu tată că nu m-auzi..
Că ești trist si-ndepartat..
Totusi,tată in zori de zi,
Sa ști ca eu nu te-am uitat.
Mă uit tată la copii,
Cum se joaca cu părinții
Cum zâmbesc si sunt iubiți
Tu tată,nu ești aici..
Ma doare tată,dorul tău
Ma doare ca nu m-auzi
Tată,si eu sunt copilul tău,
Dar tu,nu vrei să m-auzi..
Eu tată,am obosit..
Să te scriu și să te caut..
Aștept tată,un răspuns,
Chiar dacă nu e de ajuns.
Sacrificii
mi-e frică să merg noaptea prin viață
să bâjbâi
să nu-mi mai găsesc punctele cardinale
scara de bloc
cheia de la ușa iubitei
care mă ține de vreo trei zile flotant
noaptea toate blocurile se aseamănă între ele
mai bine rămân alături de ea
lipit de spatele ei ondulat în formă de S
ca o curbă extrem de periculoasă în drum
cu ochii deschiși
așteptând să se-ntoarcă spre mine
nu fără emoție
pentru că uneori se transformă într-o văduvă neagră
într-o femei vampir
știu că mă va devora până în zori
dar nu mi-e teamă
îi cer doar să nu mă rănească prea mult
nu-mi place să sufăr
să asist la propria moarte
să-mi văd sângele țâșnind spre cer ca apa fierbinte dintr-un gheizer
să văd cum îmi sparge toate oasele între fălci
cum mă înghite bucată cu bucată
cum îmi scuipă părțile necomestibile
oribil
dar ce nu face un bărbat pentru o clipă de dragoste…
transfigurare 1/9
deja ninge...
licori amăgitoare
pansează
vechile răni.
până la prima stație,
viespea de mare-i
blocată-ntre
uși.
Other poems by the author
Primăvara
Gheaţa crapă ca o coajă,
Soarele râde iară,
Iese ursul din găboajă,
Va fi iarăşi primăvară.
Iarba luptă în pământ,
Să poată ieşi afară,
Peste tot oameni săpând,
Pe ogor se ară iară.
Iese puiul din găoace,
Câmpu-i plin de ghiocei,
Sosesc păsările încoace,
Iar la stână primii miei.
Mugurele crapă-n ram,
În ecou se-aude cucul,
Grădinarul tam-nesam,
Curăţă acuma nucul.
Codrul prinde iar verdeaţă,
Musca zboară amorţită,
Un batal cu lână creaţă,
Umblă să îşi ia iubită.
Hornul nu mai scoate fum,
S-a ieşit din hibernare,
Toate s-au trezit acum,
Soba, merge la culcare.
Un broscoi pe cap cu gheaţă,
A ieşit acum din mâl,
Se holbează la albeaţă,
- Încă nu-i topit destul.
Curg pâraiele la vale,
Râul stă să se revarsă,
Strânge tot ce-i iese-n cale,
Cară tot, nimic nu lasă.
Se aud triluri în văzduh,
Păsări, stoluri mari, sosesc,
Raţa îşi cată cuibu-n stuf,
Totul e prea pitoresc.
Se trezeşte iar natura,
Lin se metamorfozează,
Iar îşi va schimba alura,
Totu-n jur vibrează.
Trecere
Păduri uitate plâng în noi,
Cu frunze moarte de altoi,
Sub tâmple arse timpuriu,
Ne preschimbăm în argintiu.
Pe cer e sânge, luna stinsă,
I-o rană rece, necuprinsă,
Iar glasul tău în plecăciune,
Durerea inimii și-o spune.
Din pielea ta, un fum s-aprinde,
Cenușă vie se desprinde,
Iar în priviri, ca-ntr-un mormânt,
Se scurge amurgul pe pământ,
Iar noaptea-și țese vălul greu,
Pe trupul tău, pe trupul meu,
În ochi ne-apare-un cer de plumb,
Și totu-n jur se vede strâmb,
Din noi rămân doar umbre reci,
Pe lunci străine și poteci,
Și timpul mușcă tot mai crud,
Din ce-am fost foc, azi suntem lut.
Fără tratament…
Sunt gol, pierdut, și imprudent,
Mă îndrept umil spre nicăierea,
Mi-e gândul mort și pasul lent,
Și-mi car în suflet mângâierea.
Se seceră pârdalnic ani din vârstă,
Și nu mai pot sădi măcar o clipă,
Sunt obosit iar zilele mă mustră,
Că-mi smulg penajul din aripă.
Cad mituri despre viață încontinuu,
Iar omu-i doar un nume-n catastif,
O amăgire în cer îi e destinul,
Iar mântuirea-i o trudă de sisif.
N-a fost îndeajuns o răstignire,
Iar Învierea am trecut-o la legendă,
Ne-am implantat păcatele în fire,
Şi-am luat în iad locașuri în arendă.
Prea multă răutate învăluie pământul,
Din om transpiră ura permanent,
Îmi sunt secate și lacrima, și gândul,
Sunt gol, pierdut și fără tratament.
Mi-e frică...
Mi-e frică de înălţimi,
De pereţi curbi şi roşii,
De petale de creier,
Ce-mi muşcă din gânduri,
De mine şi floarea de colţ,
De ape uscate şi falnice bolţi.
Mi-e dulce să calc pe nisipuri cernute,
Să-mi chem tovarăşii la un taifas,
Să împrăştii cuvinte murdare,
Şi să beau cu cine-a rămas.
Fii bucuros de-a ta trăire...
Nu cere viață neschimbată,
Și nici iubirea ce s-a frânt,
Acestea vin numai odată,
Și doar o clipă pe pământ.
Dar cât durează, strânge-n suflet,
Tot freamătul și-al ei parfum,
Căci amintirea ei te-ndeamnă,
Să fii și tu, cândva, un drum.
Și-n loc s-aștepți lumini de ceară,
Ce se topesc ori ard într-un oftat,
Mai bine-i focul să te piară,
Chiar de-i târziu, chiar de-i păcat.
Căci ce-i iubirea, dacă-i lege?
Ce-i dorul, dacă-i jurământ?
Sunt visuri ce nu pot rămâne,
Ci trec, ca umbra, pe pământ.
Deci nu te-nchide-n amăgire,
Nici nu-ntreba de ce s-a dus,
Fii bucuros de-a ta trăire,
Căci totu-i răsărit și apus.
Epigrame XXIV
Soţul gardiencei
El c-o gardiancă este,
Şi ţipă toată ziulica,
Ba chiar susţine mari proteste,
Că n-are acces la… mititica.
Unui Gardian
Adormind fără să ştie,
A visat un vis de hulă,
Că era la puşcărie,
Nu la pază, ci-n celulă.
Unui Gardian
De când era copil spunea,
Eu n-o s-ajung la puşcărie,
Şi s-a întâmplat acum, ca ea…
Să-i dea serviciu şi simbrie.
Unui poet
Cu scrisul ai ajuns departe,
Şi-am auzit că vei lansa o carte,
Dar nu la editură cum e scris,
Ci-o vei lansa de pe acoperiş.
Unui amic
De când munceşti tot adunând,
Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,
Te-ai transformat şi tu curând,
La fel ca banul, două feţe…
Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează
Porni să-şi facă portretul în ulei,
Dar mestecând mereu din gură,
Culorile în urma pensulei,
Îi ies…nu în ulei, ci în untură.
Unui Pictor
Iarăşi l-a lovit urgia,
Când stătea nud pe sofa,
Fiindcă l-a surprins soţia,
Cum modelul îl picta.
Unei pictoriţe în vârstă
Privind culoarea aceea vie,
Cum scoate din infern desenul,
Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,
Ca să-ţi mai lumineze tenul.
Mariaj
O iubire ca-n poveşti,
Şi azi, în faţă au altarul,
Ea împlineşte douăzeci,
Iar el trecuse centenarul.
Ginerele
Azi în faţă la pronaos,
S-a stârnit un pic de haos,
Veni mirele ce atinse veacul,
Soacra a crezut că-i dracul.
Primăvara
Gheaţa crapă ca o coajă,
Soarele râde iară,
Iese ursul din găboajă,
Va fi iarăşi primăvară.
Iarba luptă în pământ,
Să poată ieşi afară,
Peste tot oameni săpând,
Pe ogor se ară iară.
Iese puiul din găoace,
Câmpu-i plin de ghiocei,
Sosesc păsările încoace,
Iar la stână primii miei.
Mugurele crapă-n ram,
În ecou se-aude cucul,
Grădinarul tam-nesam,
Curăţă acuma nucul.
Codrul prinde iar verdeaţă,
Musca zboară amorţită,
Un batal cu lână creaţă,
Umblă să îşi ia iubită.
Hornul nu mai scoate fum,
S-a ieşit din hibernare,
Toate s-au trezit acum,
Soba, merge la culcare.
Un broscoi pe cap cu gheaţă,
A ieşit acum din mâl,
Se holbează la albeaţă,
- Încă nu-i topit destul.
Curg pâraiele la vale,
Râul stă să se revarsă,
Strânge tot ce-i iese-n cale,
Cară tot, nimic nu lasă.
Se aud triluri în văzduh,
Păsări, stoluri mari, sosesc,
Raţa îşi cată cuibu-n stuf,
Totul e prea pitoresc.
Se trezeşte iar natura,
Lin se metamorfozează,
Iar îşi va schimba alura,
Totu-n jur vibrează.
Trecere
Păduri uitate plâng în noi,
Cu frunze moarte de altoi,
Sub tâmple arse timpuriu,
Ne preschimbăm în argintiu.
Pe cer e sânge, luna stinsă,
I-o rană rece, necuprinsă,
Iar glasul tău în plecăciune,
Durerea inimii și-o spune.
Din pielea ta, un fum s-aprinde,
Cenușă vie se desprinde,
Iar în priviri, ca-ntr-un mormânt,
Se scurge amurgul pe pământ,
Iar noaptea-și țese vălul greu,
Pe trupul tău, pe trupul meu,
În ochi ne-apare-un cer de plumb,
Și totu-n jur se vede strâmb,
Din noi rămân doar umbre reci,
Pe lunci străine și poteci,
Și timpul mușcă tot mai crud,
Din ce-am fost foc, azi suntem lut.
Fără tratament…
Sunt gol, pierdut, și imprudent,
Mă îndrept umil spre nicăierea,
Mi-e gândul mort și pasul lent,
Și-mi car în suflet mângâierea.
Se seceră pârdalnic ani din vârstă,
Și nu mai pot sădi măcar o clipă,
Sunt obosit iar zilele mă mustră,
Că-mi smulg penajul din aripă.
Cad mituri despre viață încontinuu,
Iar omu-i doar un nume-n catastif,
O amăgire în cer îi e destinul,
Iar mântuirea-i o trudă de sisif.
N-a fost îndeajuns o răstignire,
Iar Învierea am trecut-o la legendă,
Ne-am implantat păcatele în fire,
Şi-am luat în iad locașuri în arendă.
Prea multă răutate învăluie pământul,
Din om transpiră ura permanent,
Îmi sunt secate și lacrima, și gândul,
Sunt gol, pierdut și fără tratament.
Mi-e frică...
Mi-e frică de înălţimi,
De pereţi curbi şi roşii,
De petale de creier,
Ce-mi muşcă din gânduri,
De mine şi floarea de colţ,
De ape uscate şi falnice bolţi.
Mi-e dulce să calc pe nisipuri cernute,
Să-mi chem tovarăşii la un taifas,
Să împrăştii cuvinte murdare,
Şi să beau cu cine-a rămas.
Fii bucuros de-a ta trăire...
Nu cere viață neschimbată,
Și nici iubirea ce s-a frânt,
Acestea vin numai odată,
Și doar o clipă pe pământ.
Dar cât durează, strânge-n suflet,
Tot freamătul și-al ei parfum,
Căci amintirea ei te-ndeamnă,
Să fii și tu, cândva, un drum.
Și-n loc s-aștepți lumini de ceară,
Ce se topesc ori ard într-un oftat,
Mai bine-i focul să te piară,
Chiar de-i târziu, chiar de-i păcat.
Căci ce-i iubirea, dacă-i lege?
Ce-i dorul, dacă-i jurământ?
Sunt visuri ce nu pot rămâne,
Ci trec, ca umbra, pe pământ.
Deci nu te-nchide-n amăgire,
Nici nu-ntreba de ce s-a dus,
Fii bucuros de-a ta trăire,
Căci totu-i răsărit și apus.
Epigrame XXIV
Soţul gardiencei
El c-o gardiancă este,
Şi ţipă toată ziulica,
Ba chiar susţine mari proteste,
Că n-are acces la… mititica.
Unui Gardian
Adormind fără să ştie,
A visat un vis de hulă,
Că era la puşcărie,
Nu la pază, ci-n celulă.
Unui Gardian
De când era copil spunea,
Eu n-o s-ajung la puşcărie,
Şi s-a întâmplat acum, ca ea…
Să-i dea serviciu şi simbrie.
Unui poet
Cu scrisul ai ajuns departe,
Şi-am auzit că vei lansa o carte,
Dar nu la editură cum e scris,
Ci-o vei lansa de pe acoperiş.
Unui amic
De când munceşti tot adunând,
Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,
Te-ai transformat şi tu curând,
La fel ca banul, două feţe…
Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează
Porni să-şi facă portretul în ulei,
Dar mestecând mereu din gură,
Culorile în urma pensulei,
Îi ies…nu în ulei, ci în untură.
Unui Pictor
Iarăşi l-a lovit urgia,
Când stătea nud pe sofa,
Fiindcă l-a surprins soţia,
Cum modelul îl picta.
Unei pictoriţe în vârstă
Privind culoarea aceea vie,
Cum scoate din infern desenul,
Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,
Ca să-ţi mai lumineze tenul.
Mariaj
O iubire ca-n poveşti,
Şi azi, în faţă au altarul,
Ea împlineşte douăzeci,
Iar el trecuse centenarul.
Ginerele
Azi în faţă la pronaos,
S-a stârnit un pic de haos,
Veni mirele ce atinse veacul,
Soacra a crezut că-i dracul.