Fii bucuros de-a ta trăire...

Cu furca aș pleca în cer,

Să-ncarc un car cu stele,

Apoi pe toate să le-ofer,

Numai femeilor rebele.

Să prind în mână sânul lunii,

Să mestec razele de soare,

Strângând în ciur apa furtunii,

C-apoi să pot scuipa răcoare.

Aș reclădi femeia din mătasă,

Şi nu i-aș da nici soţ, nici casă,

Aș pune-o la răscruce ca ispită,

Să moară inima de hepatită.

Un orb, pe vechea alee, cântă

Un cântec trist, și afară plouă,

Iar ploaia macină, frământă,

O lume tristă, ruptă pe din două.

Și picuri curg duios pe-arcuș,

Iar toamna pare că dansează,

În ochii săi își fac umil culcuș,

Întunecimi ce veșnic îl veghează.

Nu știi de-i el sau cântul geme,

De e prezent, trecut ori infinit,

Iar ploaia macină încet poeme,

Și cântul său de ceruri e sfințit.

Ciupește coarda virtuos,

Iar scripca voluptuos repede

Spre cer un sunet impetuos,

Pe care orbul nu-l aude, ci îl vede...

În largul tăcerii, un tunet ascuns,

Îmi sună în piept ca un gând nerostit,

O clipă pierdută dintr-un vis nepătruns,

Deschide porți vechi spre un timp infinit.

Din pulberea nopții îmi fac un altar,

Cu stele asfințite și oceane de jar,

Iar gândul mă duce, străin și hoinar,

Prin somnul uitării, într-un vis secular.

Cu pasul pe umbre, sub cerul prelins,

Mă-nchin rugăciunii ce-n mine s-a frânt,

Dar glasul iubirii, din visuri desprins,

Purcede prin mine și intră-n pământ.

Și-n timpul acela când voi fi doar un dor,

Un cântec uitat între cer și pământ,

Voi veni printr-un vis, să te mângâi ușor,

Și cu tine, pe veci, voi semna legământ.

Sunt iar surprins de ce ai face,

Și plâng uitându-mă la noi,

Te-ascunzi temută-n carapace,

Ori faci iar pasul înapoi.

Pământul freamătă unde pășești,

Iar râma dinăuntru țipă,

În mersu-ți grabnic obosești,

Și vrei să zbori c-o singură aripă.

Azi singură alergi spre bătrânețe,

Și vrei să-ntâmple lucruri dinadins,

Destinul ca pe-un prunc să te răsfețe,

Iar brațul tău să fie necuprins.

Nepăsătoare însă adulmeci tragedii,

Iar spaima nopții te doboară,

Și nicidecum nu vrei ca să mai fii,

Femeia dulce de odinioară.

Se clatină-n minte gândul pierdut, 

iar ceasul bate deja ora târzie,

mă-ntreb încontinuu de ce încă sunt,

dar vocea-mi se pierde ca o stihie.

M-ascund în cărți, pitit printre rânduri,

și-n aburii bahici încet mă destram,

noapte îmi sapă întruna în gânduri, 

și visu-mi rămâne ca o rază în geam.

Se frânge ușor lumina sub pleoape,

ca o floare uscată sub arșița verii,

dorul îmi pleacă pribeag peste ape,

și-n tăcerea adâncă încep să mă sperii.

Pășesc peste mine cu tălpi nevăzute,

printre urmele șterse caut lumina,

amintirile-mi par hidoase și slute,

și toate, în cor, pe mine dau vina.

Astronom

Telescop şi-a cumpărat,

Însă nu să cate-n stele,

Ci să vadă de sub pat,

De-a plecat a sa muiere.

Unui astronom

Sus pe cerul înstelat,

Cată întruna cu luneta,

Însă alăturea-i în pat,

Găuri negre îl atrag.

Unui astronom

Astronom vrând să se facă,

Şi-a luat ochean de clasă,

Dar l-a lepădat de îndată,

Văzând gaura de-acasă.

Examen de angajare secretară

Proba scrisă stă să-nceapă,

Dar o blondă din fundal:

- Voi sări această etapă,

Mă pricep doar la oral...

Corona virusul

M-a atins cu degetul, m-a pipăit,

Şi-am zis că iau Corona negreşit,

Dar până boala o să - mi vină,

Eu, m-am mutat la e în carantină.

Atac de poantă

M-a-mpuns la inimă şi-am zis că-s mort,

Chiar am făcut o mare dramă,

Dar nu a fost atac de cord,

Ci, un atac de poantă, dat de-o epigramă.

Atac

M-a insultat c-o vorbă dură,

Şi mă ataca mereu în plen,

Dar i-am pus lacătul la gură,

Când i-am răspuns cu un catren.

Apocalipsa

Toţi se plâng că-i bate Domnul,

Că-i omoară cu “Corona” …

Dar din zori, până-i ia somnul,

Ei petrec doar cu Mamona.

Genetică – epidemia de Corona virus în Italia

Cei mai bravi au fost romanii,

Au creat chiar mari imperii,

Azi s-ascund ca şobolanii,

Le e frică de bacterii.

La terasă în pandemie

O Corona a comandat,

Şi-a aştepta cu gâtu-uscat,

Vine băiatu’… a strigat,

Şi înspre el a strănutat.

Dezbracă Doamne pielea de pe mine,

Și lasă-mă doar carne vie,

Îmi este greu ca să mai fiu ca Tine,

Spășit, umil și fără de mânie.

Dezînflorește-mi crinii din obraz,

Și lasă-mă în firea mea de om,

Nu pot zâmbi când mi-e necaz,

Și nici să cânt când trebuie să dorm.

Neluminează Doamne, ochii mei,

Că n-am să pot privi doar către cer,

Când peste tot surâd viclean femei,

Iar eu sunt june și mereu stingher.

Dezrădăcinează-mi limba vinovată,

Când scuip venin în loc de miere,

Iar râsul fă-mi-l de primată,

Şi apoi aruncă-mă peste tăcere.

Neînsuflețește-mi lacrima din sânge,

Să-mi bată în tâmple dimineața,

Şi ia-mi odihna care mă deplânge,

Şi rupe Doamne odată-n mine viața.

În orice om o lume rea pătrunde,

Ca vântul surd ce rupe din cetate,

Ea stă în colțul inimii și-ascunde,

Întunecimi și gesturi blestemate.

Se urcă-n gând, cu pași de frică,

Și-ncearcă-n noi luminile să stingă,

Al nostru înger protector, cu o aripă,

Oprește răul lumii să ne-atingă...

În orice zâmbet, umbra ei s-aprinde,

Ca o durere dusă-n miez de joc,

Și-n lacrimi sfinte cerul te cuprinde,

Să nu cazi pradă iadului de foc.

În orice om o lume rea pătrunde,

Ca o ispită, clocotește-n sânge,

Și-n liniștea cea frântă se ascunde,

Un suflet pur ce firea își deplânge.

Ea sapă-n carne temeri de pământ,

Și-n ochii buni aduce-nvinuire,

În glasul cald își face un mormânt,

Și-n visul blând, un colț de rătăcire.

Dar nu e totul pierdere și scrum,

Că și în teama-n care omul se cufundă,

Rămâne către ceruri, sfântul drum,

În care răul lumii nu poate să pătrundă.

Îmi place mult să citesc poezii

Care prin versul lor ne zic ceva,

O întâmplare sau o povestioară

Trăită de scriitor sau altcineva.

Îmi place să-l ascult pe învățat

Care prin trudă, mult a cumulat,

Fără a cere laudă sau vreun onor

Și doar pedeapsă pentru plagiat.

Îmi place să călătoresc prin țară

Și frumuseți s-adun de peste tot,

Pe care-apoi să le trimit în lume

Scriind pe poze..român..un patriot.

Îmi place să vorbesc și de copilărie

Și de sătucu-n care m-am născut,

De vorba dulce a omului moldav

Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.

Nu-mi place ce aud de România

Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,

Și care niciodată nu ne-au vizitat

Dar spun minciuni pe niște foi.

Am scris că foarte mult îmi place

Să dăinuiesc pe aste meleaguri,

Și despre care cu drag voi povesti

Mereu, prin ale mele

...modeste versuri!

Mi-a rămas o carte nescrisă,

Și-n suflet o ușă deschisă,

O carte c-o singură filă,

Cea mai amară, cea mai umilă.

Ea stă pe un raft mai aparte,

Umbre se-ncovoaie pe coală,

Cine-o va scrie-i departe,

Ori pare să nu aibă cerneală.

Cu anii trecuți și galben ca ceara,

Cu trupul slăbit, aproape fosilă,

Văd îngerul cum cară cerneala,

Și moartea îmi scrie ultima filă.

Brusc o lumină m-absoarbe din trup,

O flacără albă, și ultima filă-i cenușă,

Cad cărți peste mine și ochii-mi astup,

Și-n suflet se-nchide ultima ușă.

O flacără vie ce arde-n tăcere,

Când buzele tale le întâlnesc pe ale mele,

E setea nebună, e dulce durere,

Ce naște scântei ce aprind mii de stele.

Ne pierdem în noapte, în febra curată,

Se prăbușește o lume și cerul se-nclină,

O clipă de foc ce ne lasă fără suflare

Și transformă suspinul în pură lumină.

Pogoară peste mine umbre seci,

Din veacuri care ard în rugul sorții,

Să-mi fie pașii grei, iar nopțile mai reci,

Să-mi cânte-n vis doar corul trist al morții.

Mi-e dată ploaia ca un bici să mă lovească,

Iar norii, lanțuri grele peste trup,

Tot sufletul mi-e palid și gata să sfârșească,

Sub un descântec din ura lumii rupt.

Mi-e vântul dat să-mi ducă șoapta mai departe,

Ca pe-un ecou pierdut în depărtări,

Să fiu un strop de umbră fără moarte,

Purtat de timp, prin veșnice uitări.

Doar tu, o Doamne, lasă-mi amintirea,

Să plângă-n lună, peste nopți de dor,

Să fiu o umbră ce-și găsește firea,

În pasărea ce-și cântă o viață fără zbor.

Și când tăcerea sfarmă tot ce este,

Ridică-mă din hăuri de noroi,

Și spune-mi Doamne că a fost poveste,

Tot traiul meu cu patimi și nevoi.

Apoi, când ceasul ultim mi se sparge,

Și-n praf rămâne sufletul pribeag,

Înalță-mi trupul, o pânză pe catarge,

Iar numele aruncă-l pe-un vârf de bumerang.