Cai verzi pe pereți

Să judeci ale mele fapte...

Greșit-am, oare, cu ceva

De toci aşa mărunt, mărunt,

Cam tot ce e în viaţa mea?

Întoarce-ţi faţa către tine,

Doreşte-ţi să te schimbi cumva!

Aşa, poate, mă uiţi pe mine

Şi faci ceva cu viaţa ta.

Nu plânge altul pentru tine

Şi nici nu vrea durerea ta.

De ce te-ar mai durea pe tine

Durerea surdă a altcuiva?

Trăieşte-ţi viaţa cum o ştii

Nu critica şi nici huli,

Doar uită-te la umbra ta

Şi, poate, vezi ce om devii.

Vântul suflă-n apogeu,

Cerul zace fără îngeri,

Pe pământ sunt numai eu,

Om înlănțuit de plângeri.

Nimicirea mea se-amână,

Cad în mine ca-ntr-un hău,

S-au dus toți fără să spună,

Ce-au făcut de-i așa rău.

Un frig glaciar m-apasă,

Peste tot se nasc furtuni,

Soarele lumina-și varsă,

Până-n fund de văgăuni.

Cerul urlă-a neputință,

Stelele se sting pe rând,

Urme calde de ființă,

Au sfârșit demult arzând.

Marea plânge fără margini,

Valuri crapă-n țărm pustiu,

Între ceruri și catarguri,

Numai dorul mai e viu.

În genunchi pământul cere,

Zeilor să tacă blând,

Dar în loc de mângâiere,

Vin potopuri rând pe rând.

Timpul șuieră a jale,

Praful cade din zenit,

Peste umbre ancestrale

Totul pare c-a pierit.

Cerul zace fără îngeri,

A plecat și Dumnezeu,

Și în urma marii frângeri,

Pe pământ sunt numai eu.

Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,

Având la ei o îndrãznealã-aparte.

Şi am avut prilejul sã ascult

Istoria nescrisã în vreo carte.

De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:

Cum ne lega o strânsã prietenie!

Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,

El tot mã respecta ca pe-un amic.

Spre deosebire de anii de şcoală,

- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -

El mã uimea cu-a sa înţelepciune

Şi cu a sa culturã generalã.

Îmi povestea de anii de rãzboi,

Cum au trecut şi ruşii şi germanii;

Sau cum au stat în lagãre, cu anii,

Şi cum trecuse frontul pe la noi.

Iar, mai târziu, guvernul instalat,

Cum îi batjocoreau, searã de searã,

Pe preot şi pe oamenii din sat,

Cu inepţii şi vorbe de ocarã.

Eram copil. Dar tot îmi amintesc

De câte suferinţi avurã parte:

De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,

Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".

Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz

Cum îi batjocoreau cei din afarã

Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,

Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.

Îmi zise-odatã unul din bãtrâni

Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:

"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,

   Conacul sãu şi grajdurile sale,

   Cu vitele şi turmele de oi

   Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;

   Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,

   Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.

Ogorul sãu întins, gemea de roadã

Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.

Trãgând nãdejde cã le va da banii

De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;

Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...

Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;

Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii

O-avură sub ocârmuire, şvabii..."

Avea pãmânt la fel ca alţi baroni

Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:

- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,

   De s-or uni vreo trei amfitrioni!"

"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...

   Însã bunicul meu îmi povestise

   Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua

   Arând pãmântul, reparându-i piua,

   Ducând turma de vite, la pãşune,

   Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...

   Pânã când, într-o zi, se prãpãdise

   Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"

Acestea chiar s-au petrecut demult...

- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -

Grãite de cei mai bãtrâni din sat,

Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.

Dreptate-avu-nţeleptul Solomon

Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,

E într-o necurmatã frãmântare

Şi într-un ritm alert şi monoton!

Înţelepciunea veche spune-aşa:

"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,

 Aşa piere din amintire, chipul

 Oricãrui om care-a trãit cândva!..."

Mai fac, mai scriu, mai spun prostii,
nu sunt de plopi, sau de campii.
Nu am în sînge fir de scriitor,
nu pot să scriu de frumuseţe şi amor.
De moarte ştiu să scriu mai bine,
şi numai moartea’n cap îmi vine.
Doar negru văd ce voi vedeţi  frumos,
si unde voi zburaţi, eu merg pe jos.
Sunt trist mereu şi’mi pare bine,
că bucuria, doar din bucurie’mi vine.

Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,

Văpăiile sorții mă ating pe aripe,

Legat de un munte pământul mă ține,

Iar murmurul meu începu ca să țipe.

Carnea se zbate sub suspinul durerii,

Vene secate de sânge sorb întuneric,

Pe moarte încerc uneori să o sperii,

Dar ea mă deplânge și râde isteric.

Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,

Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,

Orb mă cufund într-o veșnică noapte,

Fără stele și cer unde vântul nu bate.

Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,

Neconsolat aștept condamnarea la zid,

Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,

Și într-un veșnic repaos mă închid.

La pas prin centrul orașului,

Simți parcă bucuria urmașului,

Ce privirea și-o va delecta cu aceste superbe blocuri

De diferite, forme, lățimi și lungimi, adevărate jocuri,

Roade ale imaginației constructorilor,

Înfrumusețate de arta stradală a adolescenților,

Locuințe cu acoperișuri în mai multe ape,

Nu greșesc să spun sculptate,

Ca de razele soarelui să nu scape

Niciun unghi al apartamentelor de prea multă vegetație astupate,

Altele au pereții transparenți

Prin care putem vedea orice și poșete, nu doar genți,

Mai au și piscine,

La care se adună o mulțime

De vecini și prieteni,

Oameni sprinteni,

Ce mai joacă și un meci de volei,

Chiar și când la ultimele etaje este polei.

De pe balustradă

Avem vedere și la stradă,

Observăm alte clădiri, care din rațiuni mai puțin practice,

Par oricum, numai nu antice,

Au forme de delfini sau parcări supraetajate,

Foarte variate, de dorința constructorilor dirijate,

Altele au bucăți decupate din pereți, întocmai ca brânza șvaițer,

Design interesant, aș îndrăzni să consider.

Cu tine iubirea există așa!

Altfel nu poate fi...

Irepetabilul amor grăiește cum vrea!

Își cântă partitura scrisă de el sau de ea..

Povestea de azi este alta,las-o să vină!

Are alte culori iar glasu-i diferă,

Mișcările-i sunt grațioase,

Deschide-ți bine ochii,

Visează,iubește și speră!

Valsează purtat doar de briza albastră...

Uită trecutul, lasă durerea iubirii apuse!

Ce-i dispărut este acum Strigoiul ce-ți fură prezentul...

Lasă-te dus pe marea cea mare

Primește la tine în gânduri Oceanul cu valuri,

Eternul locuiește în suflet

Și cântă refrenul sau imnul bucuriei,

Irepetabile sunt iubirile toate!

(26 februarie 2023 Horia Stănicel-volumul de poezii în curs de apariție Irepetabila iubire.)

Ce pot să fac acum

Sau ce să-ți scriu când toate au fost scrise

Și se citesc pe-obrazu-ți auriu

În timp ce inima-mi străpungi doar cu surâsul

Ce-i prelungirea divinului zâmbet plecat din chipul tău,

Căci frumusețea ta vorbește despre tine

Iar vorbele-mi se sparg în van

Precum o fac doar valurile mării furtunoase....

Nu ești tu visul meu ce-i coborât din ceruri,

Și cum pot eu,un rătăcit să-ți cânt sonetul de amor,

Ce-l meriți tu,frumoasa fără seamăn?

Câți cavaleri de rang înalt nu te-ar dori prințesă dragă,

Viața zălog și-ar pune-o fără să clipească,

Cu toții ar pieri și-n foc doar să te cucerească,

Iar eu știind prea bine toate-acestea,

Plec rușinat, visând-te ca pe-o regină....

Ohhhh prea frumoaso.... cum pot trăi acum gândindu-mă la tine,

Doar zeii au trimis blestemul,

Să se răzbune crunt pe mine!

(23 mai 2023 H.S Irepetabila iubire)

Nu sună mincinos deloc,

Minciunile n-au loc într-o iubire,

Poți crede ce îți place ție,

Eu știu ce inima-mi șoptește...

Că te iubesc mai mult ca ieri

Și mai puțin ca mâine,

Dar poate vine vremea să mă crezi pe mine,

Cel care te iubește fără formă

Și pune dragostea în conținut,

Dar îți cerșește zilnic a ta iubire

Dorindu-te cu el în infinit!

(8 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

De n-ai știut iubita mea

Cum ne-au străpuns săgețile lui Cupidon,

Povestea lui Amor se pare că-i asemenea lui Eros,

Și toată taina iubirii ce ne-a cuprins

Pe mine mai întâi apoi pe amândoi,

Desigur și pe tine,

Pare un vis trimis de zei să ne iubim!

E dragostea destinul unor oameni obișnuiți ca noi?

Ori noi bieți muritori înflăcărați și îmbătați de-a lui Amor licoare,

Am devenit niște mici zei

Cuprinși de o iubire așa mare?

Ce mai contează acum acestea toate,

Ce-mi par mărunte pe lângă o dragoste ce crește cât un munte,

Căci clipele frumoase de iubire

Ce-am trăit sau cele ce încă nu-s venite,

Nu se aseamănă cu mai nimic

Din cele povestite!

(23 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Al carei iubiri sunt astăzi prizonier?

Nu despre tine fac acum vorbire,

Iubita mea cea blândă?

Sunt eu captiv al frumuseții tale fără vreun sfârșit

Cuprins de încleștarea gesturilor îngerești

Și subjugat de tine ?

Sunt oare fericit stiindu-mă prins

Precum e peștele-n năvod,

Zbatându-mă cuprins de multele nedumeriri

Și temeri ce dragostea le-aduce?

Da,sunt fericit iubindu-te pe tine,

Căci nu-i mai dulce lucru pe pământ,

Decât să stau încătușat de tine!

(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubirea mea să-ți fie darul,

Ce trebuia mult mai demult să îl primești,

Știu că așa arată fericirea

Și știu c-ai început să mă iubești.

Cu tine ziua își are rostul,

Iar fără tine toate-s scrum,

Așa pățești când dragostea se naște,

Nimic din astă lume nu-ți mai aparține,

Pe toate ochii tăi le văd sau le privesc,

Ca tainice minuni din cer sosite,

Eu doar iubindu-te,

Pot zice c-am inceput să sper...

Căci viața asta este trecatoare,

Iluzie precum un fum,

Ce să-ți dorești ,doar cu ardoare,

Decât iubirea care nu mai moare,

Știindu-ne și tu și eu cu Dumnezeu,

Mergând doar cu Hristos pe singura cărare,

Iubirea mea să-ți fie darul,

Ce trebuia mult mai demult să îl primești !

(14 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)