Poems in the same category
Simplegade
Părând c-așteaptă-n pace pierdutele fregate,
Răsar în largul undei ca niște pumni stâncoși,
Să le îmbrace-n piatră catargele trădate,
De flamurile sure, plutinzilor coloși.
Acolo știm să fie din timpuri cunoscute
Legendelor din vreme de vechi navigatori,
Cu inima zdrobită în palmele avute
De taina-aceea sumbră a recilor strâmtori.
Suflet deșertic
Lăsat de izbeliște
În abisul-ntunecat ,
Agonia-i boală crunta
Când incerci să scapi.
Hoinar si trist
Cu păcatele in spate,
Singur ,tăcut
Cu gânduri tulburare,
Privind etern spre nicăieri.
Fără vreun scop sau datorie,
Pustiul sufletului meu
Ca un deșert fără camile ,
Statornic inghetat in mine.
P.S.
salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.
totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura,
dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -
deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»
stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,
nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,
dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,
ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.
paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,
pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.
sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»
P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.
Imaginea străzii
Imaginea hoitului din groapă,
A albiei secată de apă,
A lumii roasă de foame,
Şi-a pruncului ce fără mamă adoarme.
Pribeagul sufletului fără lumină,
Cântecul pasărei oarbe,
Suspinul Domnului răstignit pe colină,
Şi-a sângelui, ce păcatul lumii absoarbe.
Culoarea străvezie a sorţii,
A viermilor ce din leş se înfruptă,
Aidoma cavalerilor morţii,
Şi-a iubirii, ce de ură e suptă.
Nu-mi revin din această corvoadă,
Nu-mi pot scoate din minţi neumanul,
Refuz să mă mai plimb pe stradă,
Fiindcă fratele îmi este exact ca duşmanul.
Lacăte, zăbrele pe suflet,
Rugină de lanţ porţi în sânge,
Fiinţă umană, fiinţă cu zâmbet,
De ce iubirea din tine se frânge?
Două surori
Ea a străbătut palate,
A mai învățat și carte,
Dar ce folos?
Când ea nu știe,
Cine-i Împăratul bun?
Sora ei e mai prostuță,
Nu prea pleacă din oraș,
Dar ea știe cine-i Domnul,
Împărat de împărați!
Ce folos, că pe Pământ
Tu ești bun și-ți trăiești viața,
Dacă încă n-ai aflat,
Cine oare te-a creat?
Simplegade
Părând c-așteaptă-n pace pierdutele fregate,
Răsar în largul undei ca niște pumni stâncoși,
Să le îmbrace-n piatră catargele trădate,
De flamurile sure, plutinzilor coloși.
Acolo știm să fie din timpuri cunoscute
Legendelor din vreme de vechi navigatori,
Cu inima zdrobită în palmele avute
De taina-aceea sumbră a recilor strâmtori.
Suflet deșertic
Lăsat de izbeliște
În abisul-ntunecat ,
Agonia-i boală crunta
Când incerci să scapi.
Hoinar si trist
Cu păcatele in spate,
Singur ,tăcut
Cu gânduri tulburare,
Privind etern spre nicăieri.
Fără vreun scop sau datorie,
Pustiul sufletului meu
Ca un deșert fără camile ,
Statornic inghetat in mine.
P.S.
salut! iti scriu iarasi pe internet, nu pe papir.
totu-i ok, doar c-am racit de la-atita rau, de la ura,
dar mama mi-a spus: «respira - si eu respir -
deaspura unui cartof fierbinte, larg deschizind gura.»
stiu, prostii. acum nu mai trece asa angina,
nu se trateaza raceala, bronsita, nimic din ce doare,
dar mama mi-a spus: «arunca acum aspirina,
ea nu este buna. si sufletul clateste-l cu soda si sare.
paraseste-i pe cei, de care ades esti uitata,
pe cei, ce-nafara de suferinta nu-ti mai pot da nimic.
sa nu-ti fie teama, ca o sa il pierzi vreodata.»
P.S. gitul deja a trecut, pe mama nu o mai contrazic.
Imaginea străzii
Imaginea hoitului din groapă,
A albiei secată de apă,
A lumii roasă de foame,
Şi-a pruncului ce fără mamă adoarme.
Pribeagul sufletului fără lumină,
Cântecul pasărei oarbe,
Suspinul Domnului răstignit pe colină,
Şi-a sângelui, ce păcatul lumii absoarbe.
Culoarea străvezie a sorţii,
A viermilor ce din leş se înfruptă,
Aidoma cavalerilor morţii,
Şi-a iubirii, ce de ură e suptă.
Nu-mi revin din această corvoadă,
Nu-mi pot scoate din minţi neumanul,
Refuz să mă mai plimb pe stradă,
Fiindcă fratele îmi este exact ca duşmanul.
Lacăte, zăbrele pe suflet,
Rugină de lanţ porţi în sânge,
Fiinţă umană, fiinţă cu zâmbet,
De ce iubirea din tine se frânge?
Două surori
Ea a străbătut palate,
A mai învățat și carte,
Dar ce folos?
Când ea nu știe,
Cine-i Împăratul bun?
Sora ei e mai prostuță,
Nu prea pleacă din oraș,
Dar ea știe cine-i Domnul,
Împărat de împărați!
Ce folos, că pe Pământ
Tu ești bun și-ți trăiești viața,
Dacă încă n-ai aflat,
Cine oare te-a creat?
Other poems by the author
Fără formă
Umbre de foc
pătrund în nimic –
noi le respirăm.
Un câmp de tăcere
își răstoarnă hotarele –
totul este
fără nume.
Fără formă
Umbre de foc
pătrund în nimic –
noi le respirăm.
Un câmp de tăcere
își răstoarnă hotarele –
totul este
fără nume.