Viața!
Viața întreagă e o poveste
Pe care unii vor s-o spună,
Iar alții vor s-o țină ascunsă
De oameni și a lor minciună
Viața e un izvor de apă
Ce curge lin fără-ncetare,
La fel se scurg și anii noștri
Ușor, ușor pân'la plecare
Viața e lupta permanentă
Cu cei din jur și tine însuți,
Iar răul lumii îl poți răpune
Când niciodată nu renunți
Viața e-n trupul tău de lut
Ce nu o cumperi de la piață,
E sufletul ce ți-l dă Domnul
Curat să-l ții, lumină-n ceață
Viața ți-o dăruiește mama
Încă de când în pântec ești,
Apoi ea pasul ți-l veghează
Pe unde calci să nu greșești
Viața e firul încurcat de ață
Ce mult nu ține și se duce,
Așa că zboară Sus cu fapte
C-aici rămâne..un nume pe o cruce!
Category: Diverse poems
All author's poems: Zugun
Date of posting: 14 августа 2023
Added in favorites: 1
Views: 752
Poems in the same category
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în franceză
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
La leçon sur le cube
Un morceau de pierre est pris,
il sculpte avec un ciseau de sang,
brille avec l'œil d'Homère,
il est gratté de rayons
jusqu'à ce que le cube ressorte parfaitement.
Après cela, ils embrassent le cube d'innombrables fois
avec ta bouche, avec la bouche des autres
et surtout avec la bouche de l'infante.
Après cela, un marteau est pris
et soudain un coin du cube s'effondre.
Tout le monde, mais absolument tout le monde dira :
- Quel cube parfait cela aurait été
s'il n'y avait pas eu un coin cassé !
Timp pierdut
Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,
Iar eu parcă am prins rădăcini.
Am stagnat și în adâncuri am alunecat,
M-am cufundat și m-am înecat.
Timpul trece iar eu stau în loc
Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.
Timpul trece iar eu sunt neajutorată,
Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.
De abis rădăcinile m-au îmbrățișat
Iar speranța din mâini mi-a alunecat.
Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri
Iar propriul sine știe doar a mă asupri.
Un sentiment de dor inexplicabil
A unui trecut irevocabil.
Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,
Unul care s-a simțit ca un coșmar.
Sunt prizonieră a unei nostalgii amare
Și nu am cale de scăpare.
Nostlagie pentru atâta timp pierdut,
Ce în durere l-am petrecut.
N-am putut să mă bucur nicidecum,
De timpul estompat oricum.
Poate că
Poate că vântul știe tot,
Poate că dorul...nu mai pot.
Poate că zâmbetul e plâns,
Poate că viața-i gând ascuns.
Poate că ochii nu mai vor,
Poate că timpul e-un decor.
Poate că visul s-a uitat,
Poate că ieri a fost păcat.
Poate că plec, poate că vin,
Poate că cerul e prea plin.
Poate că-i soare, poate-i frig,
Poate că tac, poate că strig.
Poem
M-a îmbrățișat cândva,
Un trup înalt și imperfect.
Siguranță mi-a dat, inima-nflorea.
Mi-a lasat iubire temporară la pachet.
Ochii căprui care îți amintesc de cafea,
Îți spun un " Te rog, nu pleca "
sa fi vocea, și respirația
Bătăile inimii și speranța...
Iubirea și celelalte vieți ce vor urma.
Era atât de mic în ochii mei,
Dar atât de mare-n inima mea,
L-am desprins dintr-o bucată
Și-a plecat de tot din lumea mea.
Gura mică, intră musca!
Gura mică, nu rosti,
Că ce spui se va-ntoarce-n zi,
Ca o muscă-n colț de vară,
Să-ți înțepe limba-amară.
Prea grăbit e gândul scos,
Și ce-i liber... nu-i frumos.
Cuvântul nu-i doar sunet gol,
E sabia ce-ți taie-n zbor.
Când n-ai de spus decât o ceață,
Mai bine-ți strângi tăcerea-n față,
Căci musca intră tocmai bine
În gurile ce-s fără sine.
Vorbele-s ca niște cozi de fum,
Zboară-n lume, n-au drum bun,
Și când mintea nu le-mbracă,
Se întorc ca vântul-n toacă.
Fii cuvânt cu rădăcină,
Nu doar zbor de limbă plină.
Gura mică, dar cu rost —
Face-n lume cel mai prost...
să pară c-a avut un post.
Așa că taci, dar nu de teamă,
Ci ca s-aștepți să vină doamna:
Înțelepciunea, blând și rar,
Să-ți dea grai cu gust amar
— Doar când merită.
Lecția despre cub de Nichita Stănescu în franceză
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
La leçon sur le cube
Un morceau de pierre est pris,
il sculpte avec un ciseau de sang,
brille avec l'œil d'Homère,
il est gratté de rayons
jusqu'à ce que le cube ressorte parfaitement.
Après cela, ils embrassent le cube d'innombrables fois
avec ta bouche, avec la bouche des autres
et surtout avec la bouche de l'infante.
Après cela, un marteau est pris
et soudain un coin du cube s'effondre.
Tout le monde, mais absolument tout le monde dira :
- Quel cube parfait cela aurait été
s'il n'y avait pas eu un coin cassé !
Timp pierdut
Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,
Iar eu parcă am prins rădăcini.
Am stagnat și în adâncuri am alunecat,
M-am cufundat și m-am înecat.
Timpul trece iar eu stau în loc
Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.
Timpul trece iar eu sunt neajutorată,
Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.
De abis rădăcinile m-au îmbrățișat
Iar speranța din mâini mi-a alunecat.
Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri
Iar propriul sine știe doar a mă asupri.
Un sentiment de dor inexplicabil
A unui trecut irevocabil.
Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,
Unul care s-a simțit ca un coșmar.
Sunt prizonieră a unei nostalgii amare
Și nu am cale de scăpare.
Nostlagie pentru atâta timp pierdut,
Ce în durere l-am petrecut.
N-am putut să mă bucur nicidecum,
De timpul estompat oricum.
Poate că
Poate că vântul știe tot,
Poate că dorul...nu mai pot.
Poate că zâmbetul e plâns,
Poate că viața-i gând ascuns.
Poate că ochii nu mai vor,
Poate că timpul e-un decor.
Poate că visul s-a uitat,
Poate că ieri a fost păcat.
Poate că plec, poate că vin,
Poate că cerul e prea plin.
Poate că-i soare, poate-i frig,
Poate că tac, poate că strig.
Poem
M-a îmbrățișat cândva,
Un trup înalt și imperfect.
Siguranță mi-a dat, inima-nflorea.
Mi-a lasat iubire temporară la pachet.
Ochii căprui care îți amintesc de cafea,
Îți spun un " Te rog, nu pleca "
sa fi vocea, și respirația
Bătăile inimii și speranța...
Iubirea și celelalte vieți ce vor urma.
Era atât de mic în ochii mei,
Dar atât de mare-n inima mea,
L-am desprins dintr-o bucată
Și-a plecat de tot din lumea mea.
Gura mică, intră musca!
Gura mică, nu rosti,
Că ce spui se va-ntoarce-n zi,
Ca o muscă-n colț de vară,
Să-ți înțepe limba-amară.
Prea grăbit e gândul scos,
Și ce-i liber... nu-i frumos.
Cuvântul nu-i doar sunet gol,
E sabia ce-ți taie-n zbor.
Când n-ai de spus decât o ceață,
Mai bine-ți strângi tăcerea-n față,
Căci musca intră tocmai bine
În gurile ce-s fără sine.
Vorbele-s ca niște cozi de fum,
Zboară-n lume, n-au drum bun,
Și când mintea nu le-mbracă,
Se întorc ca vântul-n toacă.
Fii cuvânt cu rădăcină,
Nu doar zbor de limbă plină.
Gura mică, dar cu rost —
Face-n lume cel mai prost...
să pară c-a avut un post.
Așa că taci, dar nu de teamă,
Ci ca s-aștepți să vină doamna:
Înțelepciunea, blând și rar,
Să-ți dea grai cu gust amar
— Doar când merită.
Other poems by the author
Despărțire!
Încerc să-ascund ochii privirii,
După lentila neagră, sub ochelari,
În el e sentimentul despărțirii,
Și lacrima ce mi se scurge pe maxilari
Mi-am zis să fiu puternic să rezist,
Să nu arăt că sunt și eu emoționat,
Însă momentul a fost prea trist,
Și n-am putut să mă opresc din lăcrimat
Cu toții ne-am exprimat regretul,
Pentru colegul nostru din liceu,
Știiam că încă nu avea biletul,
Dar am aflat că l-a răpus un AVCeu
Gândul acum devine rătăcitor,
Zburând și în trecut și-n viitor,
Și îți șoptește...și tu ești călător,
Și vei pleca, când ești chemat..de Mântuitor!
Scrisă cu durere de Cezar!
Pe curând!
Gânduri!
Nu căuta fericirea,
Unde alții au pierdut-o,
Acolo vei afla dezamăgirea,
Pe care n-ai cerut-o
Nu căuta adevărul,
Unde e multă minciună,
Ni l-a adus Eva cu mărul,
Îl ocolim ne place pruna
Nu căuta a înțelege,
Unde nimic nu e de înțeles,
Și nici nu-ți fă propria lege,
Că in final, prin ea, altu-i ales
Nu căuta să afli,
Unde s-a dus tinerețea,
Pentru că știi și nu te păcăli,
Spune-i adio și mergi cu bătrânețea
....................................
Caută drumul și calea dreaptă,
Ce te conduc spre mântuire,
Mai dă un ban, mai fă o faptă,
Că firul vieții se-ntinde și e subțire!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Mă rog la soare...!
Și astăzi simt că ziua-i minunată
Iar soarele de sus ne încălzește,
Nu ține cont de ești bun sau rău
Cu raza lui pe toți ne nimerește
Răsare și omenirea o lumină
Care în întuneric se găsește,
De mult nu mai trăiește-n pace
Și în război, viața și-o irosește
Mă rog la soare să m-asculte
Ca raza s-o transforme-n scut,
Și pavăză să fie pentru mame
Și Doamne, la copii și nou născut
Dar cine-s eu în astă lume rea
Ca cineva să aibă timp de mine,
Când frică nu au nici de Domnul
Și ura cultivând, ei cred că-i bine
Dar nu voi renunța la rugăciune
Cerând ca TU, să aduci pacea,
Învață-ne să ținem Calea Dreaptă
Fă-ne puternici, să-nvigem moartea!
Epigrame!
Ieri am fost un pic cam prost,
Când am prins un pește mare,
Dar pe mal, eu nu l-am scos,
Că n-avea....bunăstare!
Stau la casă-n într-un oraș,
Și cresc porci în bătătură,
Vreau să-i vând eu mintenaș,
Că n-am bani...de beutură!
Aș veni și azi la lucru,
Să câștig un ban în plus,
Dar am fost la bar cu socru,
Și sunt cred un pic.. cam dus!
Am văzut pe strada-o fată,
Și i-am zâmbit pe deplin,
S-a uitat prelung la mine,
Și m-antrebat...de buletin!
Suntem amandoi de-o seamă,
Și-o iubesc pe-a mea Marie,
Dar când fac vreo nebunie,
Îmi șoptește...vei da samă!
Am cea mai bună soție,
Mă iubește cu ardoare,
Dar când am geșit mai tare,
Nimeni nu poate...s-o ție!
Azi am fost la Mall, măi frate,
Să mancăm tot ce se poate,
Marce m-a trimis la casă,
Nu știa..c-am cardu' acasă!
Mi-am luat mașină bună,
Și mănâncă motorină,
Cănd la pompă alimentez,
Eu tot cardul...lichidez!
Stau la masă, totu-i gol,
Marce e la shopping-n mall,
Aș mânca ceva măi vere,
Dar n-am bani...nici de o bere!
Nu am fost atent la scară,
Și mi-am fracturat piciorul,
Totul s-antâmplat aseară,
Când beam vinul...cu ulciorul!
Sunt veterinar cu diplomă,
Și tratez tot ce găsesc,
Dar nu animal în comă,
Frică-mi e...să nu plătesc!
Fac control la alimente,
Calculez valoarea nutritivă,
Chiar gramajul...condimente,
Instrument...papila gustativă!
S-a intrat de ieri în postul mare,
Gata cu măncărurile-nfruptate,
Am acasă oala cu sarmale,
Aș mânca, dar...nu se poate!
Cresc la țară niște porci,
Și i-aș vinde azi, pe toți,
Dar sunt negri, slabi, păroși,
Și n-au carne și doar...colți!
Stau parcat aici la Mall,
Marce întârzie-năuntru,
Simt în stomac un mare gol,
Dac-o fi ea..sub sechestru!
Ceasul îl bătea pe șapte!
Tot timpul îmi aduc aminte
Cum iubirea vieții mi-am aflat,
Și cât de mult timp a trecut
De când am devenit bărbat
Eram pe-atunci doi bobocei
Veniți la studii, la facultate,
Te-am întâlnit pe lângă tei
Când ceasul îl bătea pe șapte
Era o seară puțin răcoroasă
Ce anunța că iarna ușor vine,
Și minte țin ce fericit am fost
Să stau pe bancă, doar cu tine
Aici eu te-am atins pe mână
Și m-ai lăsat să-ți admir ochii,
De ei m-am simțit îndrăgostit
Și-am îndrăznit să mă apropii
Nu te-ai retras și m-ai lăsat
În brațe strâns eu să te țin,
Și mai departe chiar am mers
Și un sărut furat eu să obțin
Povestea noastră de iubire
De-aici de pe alee a început,
Și o trăim și azi ca-n prima zi
Chiar dacă tinerețea a trecut
.......................
Timpul s-a scurs, noi am rămas
Să ne iubim să fim îndrăgostiți,
Și nimeni și nimic nu ne-a clintit
Să ne urmăm destinul, să fim fericiți!
Satul de sub deal!
Mă sui pe-o bicicletă veche
Și pedalez pe drum de țară,
Prin satul unde m-am născut
Și-l vizitez pe timp de seară
Salut în stânga și în dreapta
Pe toți pe care-i întâlnesc,
Se uită tare lung la mine
Și doar aud cum șoșotesc
Desigur ei mirați se-ntreabă
Cine pot fi și cum mă cheamă,
Sunt un străin singur pe drum
Și nimeni nu mă bagă-n seamă
Îi las în urmă să vorbească
Și mă îndrept către izvor,
Să-mi amintesc de copilărie
De care îmi este atât de dor
Mă uit la apa-i cristalină
Ce se ivește de sub deal,
Și care este binecuvântare
Pentru sătucul meu natal
Beau două căni de apă rece
În timp ce valea o privesc,
Cândva era plină cu animale
Acum doar gâște mai zăresc
Nu mă opresc și merg la râu
Unde constat că-i fură piatra,
Iar pe Siretul meu cel mare
Draglina l-a distrus cu ghiara
Renunț să mai privesc dezastrul
Și trist revin la casa părintească,
Am întrebări făra niciun răspuns
Doar spun..e lăcomia omenească!
Despărțire!
Încerc să-ascund ochii privirii,
După lentila neagră, sub ochelari,
În el e sentimentul despărțirii,
Și lacrima ce mi se scurge pe maxilari
Mi-am zis să fiu puternic să rezist,
Să nu arăt că sunt și eu emoționat,
Însă momentul a fost prea trist,
Și n-am putut să mă opresc din lăcrimat
Cu toții ne-am exprimat regretul,
Pentru colegul nostru din liceu,
Știiam că încă nu avea biletul,
Dar am aflat că l-a răpus un AVCeu
Gândul acum devine rătăcitor,
Zburând și în trecut și-n viitor,
Și îți șoptește...și tu ești călător,
Și vei pleca, când ești chemat..de Mântuitor!
Scrisă cu durere de Cezar!
Pe curând!
Gânduri!
Nu căuta fericirea,
Unde alții au pierdut-o,
Acolo vei afla dezamăgirea,
Pe care n-ai cerut-o
Nu căuta adevărul,
Unde e multă minciună,
Ni l-a adus Eva cu mărul,
Îl ocolim ne place pruna
Nu căuta a înțelege,
Unde nimic nu e de înțeles,
Și nici nu-ți fă propria lege,
Că in final, prin ea, altu-i ales
Nu căuta să afli,
Unde s-a dus tinerețea,
Pentru că știi și nu te păcăli,
Spune-i adio și mergi cu bătrânețea
....................................
Caută drumul și calea dreaptă,
Ce te conduc spre mântuire,
Mai dă un ban, mai fă o faptă,
Că firul vieții se-ntinde și e subțire!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Mă rog la soare...!
Și astăzi simt că ziua-i minunată
Iar soarele de sus ne încălzește,
Nu ține cont de ești bun sau rău
Cu raza lui pe toți ne nimerește
Răsare și omenirea o lumină
Care în întuneric se găsește,
De mult nu mai trăiește-n pace
Și în război, viața și-o irosește
Mă rog la soare să m-asculte
Ca raza s-o transforme-n scut,
Și pavăză să fie pentru mame
Și Doamne, la copii și nou născut
Dar cine-s eu în astă lume rea
Ca cineva să aibă timp de mine,
Când frică nu au nici de Domnul
Și ura cultivând, ei cred că-i bine
Dar nu voi renunța la rugăciune
Cerând ca TU, să aduci pacea,
Învață-ne să ținem Calea Dreaptă
Fă-ne puternici, să-nvigem moartea!
Epigrame!
Ieri am fost un pic cam prost,
Când am prins un pește mare,
Dar pe mal, eu nu l-am scos,
Că n-avea....bunăstare!
Stau la casă-n într-un oraș,
Și cresc porci în bătătură,
Vreau să-i vând eu mintenaș,
Că n-am bani...de beutură!
Aș veni și azi la lucru,
Să câștig un ban în plus,
Dar am fost la bar cu socru,
Și sunt cred un pic.. cam dus!
Am văzut pe strada-o fată,
Și i-am zâmbit pe deplin,
S-a uitat prelung la mine,
Și m-antrebat...de buletin!
Suntem amandoi de-o seamă,
Și-o iubesc pe-a mea Marie,
Dar când fac vreo nebunie,
Îmi șoptește...vei da samă!
Am cea mai bună soție,
Mă iubește cu ardoare,
Dar când am geșit mai tare,
Nimeni nu poate...s-o ție!
Azi am fost la Mall, măi frate,
Să mancăm tot ce se poate,
Marce m-a trimis la casă,
Nu știa..c-am cardu' acasă!
Mi-am luat mașină bună,
Și mănâncă motorină,
Cănd la pompă alimentez,
Eu tot cardul...lichidez!
Stau la masă, totu-i gol,
Marce e la shopping-n mall,
Aș mânca ceva măi vere,
Dar n-am bani...nici de o bere!
Nu am fost atent la scară,
Și mi-am fracturat piciorul,
Totul s-antâmplat aseară,
Când beam vinul...cu ulciorul!
Sunt veterinar cu diplomă,
Și tratez tot ce găsesc,
Dar nu animal în comă,
Frică-mi e...să nu plătesc!
Fac control la alimente,
Calculez valoarea nutritivă,
Chiar gramajul...condimente,
Instrument...papila gustativă!
S-a intrat de ieri în postul mare,
Gata cu măncărurile-nfruptate,
Am acasă oala cu sarmale,
Aș mânca, dar...nu se poate!
Cresc la țară niște porci,
Și i-aș vinde azi, pe toți,
Dar sunt negri, slabi, păroși,
Și n-au carne și doar...colți!
Stau parcat aici la Mall,
Marce întârzie-năuntru,
Simt în stomac un mare gol,
Dac-o fi ea..sub sechestru!
Ceasul îl bătea pe șapte!
Tot timpul îmi aduc aminte
Cum iubirea vieții mi-am aflat,
Și cât de mult timp a trecut
De când am devenit bărbat
Eram pe-atunci doi bobocei
Veniți la studii, la facultate,
Te-am întâlnit pe lângă tei
Când ceasul îl bătea pe șapte
Era o seară puțin răcoroasă
Ce anunța că iarna ușor vine,
Și minte țin ce fericit am fost
Să stau pe bancă, doar cu tine
Aici eu te-am atins pe mână
Și m-ai lăsat să-ți admir ochii,
De ei m-am simțit îndrăgostit
Și-am îndrăznit să mă apropii
Nu te-ai retras și m-ai lăsat
În brațe strâns eu să te țin,
Și mai departe chiar am mers
Și un sărut furat eu să obțin
Povestea noastră de iubire
De-aici de pe alee a început,
Și o trăim și azi ca-n prima zi
Chiar dacă tinerețea a trecut
.......................
Timpul s-a scurs, noi am rămas
Să ne iubim să fim îndrăgostiți,
Și nimeni și nimic nu ne-a clintit
Să ne urmăm destinul, să fim fericiți!
Satul de sub deal!
Mă sui pe-o bicicletă veche
Și pedalez pe drum de țară,
Prin satul unde m-am născut
Și-l vizitez pe timp de seară
Salut în stânga și în dreapta
Pe toți pe care-i întâlnesc,
Se uită tare lung la mine
Și doar aud cum șoșotesc
Desigur ei mirați se-ntreabă
Cine pot fi și cum mă cheamă,
Sunt un străin singur pe drum
Și nimeni nu mă bagă-n seamă
Îi las în urmă să vorbească
Și mă îndrept către izvor,
Să-mi amintesc de copilărie
De care îmi este atât de dor
Mă uit la apa-i cristalină
Ce se ivește de sub deal,
Și care este binecuvântare
Pentru sătucul meu natal
Beau două căni de apă rece
În timp ce valea o privesc,
Cândva era plină cu animale
Acum doar gâște mai zăresc
Nu mă opresc și merg la râu
Unde constat că-i fură piatra,
Iar pe Siretul meu cel mare
Draglina l-a distrus cu ghiara
Renunț să mai privesc dezastrul
Și trist revin la casa părintească,
Am întrebări făra niciun răspuns
Doar spun..e lăcomia omenească!