Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Hajó
Drága hajó, lebegsz a végtelennek tűnő óceánban,
Melyik kontinensekre mész most újra,
Mi vár rád a következő úticélodnál?
Hajó, hajó...
Miért nem mondtad, hogy annyira szeretsz vitorlázni?
Miért nem figyelmeztettél?
Miért hagytad el a kikötőt, csak egy pillanatra hátat fordítva neked?
Hogyan szokhatnám meg azt az űrt, amit hagytál?
Hogyan fogom kitölteni?
Hajó, hajó...
Könnyű voltál, mint a veréb,
Remélem, boldogabban térsz vissza, mint ahová mentél,
Rájöttem, hogy menned kellett
Így érezted magad
Ezt gondoltad.
Olyan jól megépítettünk téged fából, a kormányból, a fedélzetről,
Több vitorlalapból,
Még a horgogodat is felcsatoltam,
Tudom, hogy nem lesz könnyű dolgod,
Az óceánnak vannak szeszélyei,
Nem tudod mire számíthatsz,
Amikor felkavar, és minden irányba megráz,
Csak azokon az útvonalakon visz, amelyek számára könnyebben elérhető,
Amikor nehéz lesz számodra, amikor úgy érzed, hogy nincs módod a felszínen maradni,
Kérem, nézzen le, nézze meg a mellékelt horgonyt,
Gondolj arra, hogy messziről, akár több ezer kilométerről,
Vigyázok rád, a szívemben van,
Csak arról van szó, hogy már nem vagy a közelemben, hogy megmutassad,
Tényleg, mennyit jelentett a kapcsolatunk,
(Érvelő hangnemben)
Érezd jól magad, engedd el, felejtsd el, ki alkotott téged,
Két hét alatt meg sem közelítettük,
Ha így gondolod, a te döntésed...
Csak tudd, hogy törődöm veled, ezért építettem olyan jól,
Végső bátorításként azt mondom: "Nem szabad megijedni azoktól a viharoktól, amelyekkel az óceán átkelésénél találkozni fogsz. Ne felejtsd el, hogy a vihar után jó idő jön."
A hajó:,,Mit tennél? Nem maradhatok egy napot Rio de Janeiró ban? Csak egy nap, csak ennyit akarok, aztán visszajövök hozzád, ígérem!"
