Viața!

Mă uit la poza ei din telefonul meu,

Pe care-o am de când mama trăia,

O simt si părca o văd pe ea mereu,

Cum m-aștepta poate-i aduc ceva

Acel ceva nu era vreo dorință,

Și doar un panaceu prescris,

Cu care să-și aline suferința,

Cum medicul rețetă ei i-a scris

Prin poză încerc s-o văd zâmbind,

Așa cum ea făcea la vârsta tinereții,

Dar tare-mi este greu să schimb,

Imaginea durerii, la anii bătrâneții

Atunci prin amintiri mai răsfoiesc,

Pe care încă le mai am în minte,

Cum m-anvățat pe mine să croiesc,

Și să invaț din cărți, să fiu cuminte

Ea la mașina de cusut noaptea lucra,

Pentru că toată ziua la câmp muncea,

Și-mi amintesc că ea știa și a ara,

Și rochii, pantaloni si plapume cosea

Seara când de la câmp se întorcea,

Pe ce să puna mâna întâi, ea nu știa,

Mâncare să ne facă cu asta începea,

Și-apoi pe noi la masă ea ne alinia

Rar am văzut-o să stea pe bancă,

La poartă să discute cu cineva,

Tot timpul ea avea ceva de muncă,

Și mândru sunt de ea, de mama mea

Am fost noi 5 copii crescuți în casă,

Și către școli la studii îndrumați,

Ne-a educat să stăm cu totii la masă,

Chiar de în viață vom fi și întristați

Această îndrumare o respectăm,

Și-ntindem masa mare noi pe hol,

Ne adunăm, merinde bune degustăm,

Dar..triști suntem văzând, un scaun gol

Acum când lacrima mi se prelinge,

Pe-aceste rânduri scrise cu dor,

Vă-ntreb pe voi cum poți învinge?

În fața coasei și să-i învii...pe cei ce mor!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

De ce scrii poezie, dragă Cezar!?

( un mic fragment, dintr-o discuție cu al meu bun amic, C,  la o cafea amăruie)

Dându-ne întâlnire, la o cafea, să depănăm amintiri și desigur să ne contrazicem, de ce politichie se mai face pe malul Dâmboviței, de-ai noștri aleși și, desigur și, pe marginea șanțului de precupețe și-n crâșme de ,,autocunoscători", mai ales când mintea
le e ,,aburindă" iar, crașmarul bucuros și avid să-și rotungească câștigul cu încă trei arginți, ,,botezând" vinul ( practică veche dar de actualitate )...că de, tăria multă poate dăuna grav sănătății, iar...de, puțină apă, duce la prelungirea discuțiilor
,,bahice" și la aprinderea spiritelor, dar niciodată, la incendii....am purces și noi sorbind din cafeaua amăruie, la o discuție literară, ca buni cunoscători ai genurilor... că de, aici toată lumea se pricepe la dat sfaturi și la a critica și mai puțin de a ,,trudi" cu penița și mintea, pentru încântarea cititorului.

...............................

Deodată, bunul meu hâtru prieten, mă dojenește și mă intreabă: dragă  Cezar, de ce scrii poezie, în aste timpuri, când lumea, a uitat de mult acest gen literar,  care în paranteză îți spun că mi-e unul îmi place... dar de, eu am o vârstă și iubesc ce scrii... moment când își ridică privirea și admirativ îmi zâmbește în semn de prețuire...și continuă...de ce nu scrii proză, că știu că ai începute mai multe
,,ciorne- manuscrise" , în care subiectele abordate sunt destul de interesante și ar putea capta cititorul.

După o mică reflecție..că de, am o vârstă și experiența vieții, ii mărturisesc...

Dragă amice: citesc proză și cărțile tale pe care le scrii cu mare har și talent și sunt bucuros, încântat că pui pe
,,masa" cititorului
asemenea gen literar și, te bucuri de multă apreciere, dar eu, niciodată, nu voi renunța la vers, rimă și, a reflecta cât mă pricep, prin poezie, la realitatea vieții ce ne înconjoară, la amintirile copilăriei cu năzdrăveniile ei, la clipele trăite în adolescență, la iubirile nevinovate sau poate vinovate, la satul nostru natal ( noi fiind consăteni ), la părinții noștri care nu mai sunt, dar ne-au lăsat pe noi să le ducem numele și să fim mândri de ei, la școli, dascăli, învățătură, examene, reușite, eșecuri, la realizări, nerealizări, năzuințe în activitate profesionala, la familie, prieteni, dușmani, adevăr, minciună,  la, la....la... multe ar fi de spus... că de, ani am adunat în spate și tinerețea este acum, doar amintire, iar bătrânețea...reflecție
și boli adunate.

...................

Așa că, dragă prietene, îți zic că poezia pentru mine este viață, pasiune, izvor nesecat cu apă vie, este reflectarea trăirilor
în timp, ale unui călător pe acest pământ, care știe de unde vine, dar nu cunoaște destinația și nici când va coborî, urca, spre o nouă călătorie, destinație.

Poezia îmi este povestea vieții, pe care am încercat și sper că am reușit prin versul meu să transmit cititorului, o mică parte din frumusețea dar și urâciunea ei.

Prin poezie mi-am
,,cântat" ( toate poeziile mele sunt puse pe melodii ),
,,Realitatea vieții". Am scris ce am simțit și, am simțit să scriu, cu iubire  și dăruire.

..........................

La auzul celor spuse, prietenul meu drag, C, a încuviințat din cap, în semn de prețuire, ne-am înghițit stropul rece de cafea, rămas pe fundul ceștii, ne-am îmbrățișat amical și pornit fiecare pe cărări cunoscute, adică, spre casă, la familia  noastră, unde  suntem așteptați de scumpele soții, cu masa întinsă și plină cu alese bucate...moldovenești. de le mănânci cu ochii, și-ți lasă gura apă...că de, n-am băut vin ,,botezat", dar papilele olfactive si gustative simt mirosul și gustul și, ne ,,udă" gura.. de, apă peste tot.
.

Pe drum, mucalit, am reflectat...dacă poate prietenul meu are dreptate și ar trebui să mă adun și să-mi finalizez ,,romanele" care stau pe undeva în așteptare. Dacă, dacă, dacă...parcă!! Timpul va rezolva dilema mea.

Timpul m-a ajuns, că de, am o vârstă  dar, nu-mi ajunge!

Doamne dă-mi sănătate, iar tu, Timpule mai lasă-mi... timp!

Vă îmbrățișez cu toată dragostea!

Cezar, Piatra Neamț!

M-a învățat pasu-nainte,

Bine să faci, cunoașteți limita,

Și a mai spus al meu părinte,

Fii bun copile, iartă, dar nu uita

Demult și-a încheiat călătoria,

Plecând în zborul lin spre Cer,

Sub masă și-a lăsat ea doctoria,

Acoperită bine de-un lăicer

Prin rugă numele-i chemăm,

Și ajutor Divin cerem mereu,

Îi spunem c-am învățat cum să iertăm,

Chiar dacă uneori ne este tare greu

În inimi dragostea-ți purtăm,

Și-ți ducem dorul măicuță bună,

Pe tine-n veci nu te uităm,

Iertare dăm, până ca

Soarele...s-apună!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Cred că visez, dar nu, este real
Că anii tinereții...sau petrecut,
Și am rămas cu amintiri plăcute
Când... la studii, te-am cunoscut.

Era o zi de toamnă, pe-nserat
Pe care, niciodată n-am s-o uit,
C-atunci tu, mi-ai ieșit în cale
Iar sângele în cap... mi s-a suit.

Și greul a-nceput, să mă frământe
Cum aș putea, ce simt să-i spun,
Că inima-mi bătea nebună, sacadat
Și gândul îmi zicea cu ea să mă cunun.

Dar pân' la primărie și către cununie
Era distanța dintre noi și cale lungă,
Așa c-a trebuit, de ea, să mă apropii
Și s-o împiedic, de mine să nu fugă.

Curajul m-a-nsoțit și, i-am propus
De vrea, să mergem la o plimbare,
Și fără a primi răspuns, am îndrăznit
Șiret și cu rușine... să-i ofer o floare.

Îi văd și-acum pe chip, a ei mirare
La văzul florii la care, nu se-aștepta,
Și cum pe loc, m-a refuzat, politicos
Zicându-mi că-s un străin în viața sa.

Surprins de tot, ce mi s-a întâmplat
Scuzându-mă, iertare mi-am cerut,
Și cu-n salut, capul mi-am înclinat
Simțind că sunt un ,,visător'' pierdut.
........................................
Dar cum pe lume mai există și noroc
Și care-a stat pe partea mea, mereu,
Soarta ne-a așezat, pe-aceeași grupă
Șoptindu-mi... ea, va fi al tău.. trofeu.

De-aici n-au fost prea multe piedici
Până ce noi prieteni buni am devenit,
Și nici să facem vreun efort prea mare
Să ne trezim unul de altul..îndrăgostit.
....................................
Anii s-au perindat cu multe încercări
Cu bune, rele, bucurii și chiar regrete,
Până ce anul cinci...ne-a dat verdictul
E timpul, să purtați la deget, verighete!

Privirea ta îmi spune,

Că nu mă vezi,

Simt între noi o tensiune,

Pe care tu o negi

Rostesc cuvinte de iubire,

Pe care nu le auzi,

Eu mă vizez să devin mire,

Iar tu ceva-mi ascunzi

Te țin de mână, ne plimbăm,

Căldura ne lipsește,

Din când în cànd ne sărutăm,

Însă sărutu-i rece

Frumoase flori îți dăruiesc,

Și ți le pun în poale,

Vreau sentimente să primesc,

Și nu doar vorbe goale

Promisiunile simt cum se duc,

Răceala ne cuprinde,

Degeaba-ncerc să te seduc,

Nimic nu te aprinde

Cât de aproape sunt de tine,

Cât de departe-mi ești,

Nu știu cum ar fi mai bine,

Rămâi...sau pleci

Reproșuri să-ne-aducem,

E calea cea ușoară,

Și sigur nu va duce,

Spre-a-noastră împăcare

Vom căuta o cheie potrivită,

Inima s-o deschidă,

Poate nu va fi una ruginită,

Greu să descuie

............... ...........

Acum după o viață împreună,

Cu multe chei în buzunar,

Vă spun c-am folosit doar una,

Cea a Iubirii, de Sus primită-n..Dar!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Lumina zilei o primim de Sus

Trimisă când soarele răsare,

E dimineață și rugă înălțăm

S-avem și azi pâine și sare

Părinții zi de zi se duc la muncă

Să câștigăm s-avem ceva pe masă,

Copiii merg la grădi și la școală

Bunicii singuri ne așteaptă-acasă

Pe înserat familia se reunește

După o zi cu bune și chiar rele,

Bunica, mama cina pregătește

Și toți vorbim câte-n lună și-n stele

Bunicul ne ridică pentru rugăciune

Și mulțumește pentru tot ce-avem,

Îl ascultăm și cu evlavie ne închinăm

Și-apoi ne așezăm și-n liniște mâncăm

Când masa de bunătăți este golită

Cu toții începem ziua să o povestim,

Unii la alții ne spunem cum a fost

Și în final spre dormitoare o țâșnim

Pe fir se-așează o nouă zi de muncă

Sau e duminică și-i mare sărbătoare,

Când pașii se îndreaptă către biserică

Să căpătăm iertare și binecuvântare

.........................................

E zi sau săptămână, lună sau an

E viața noastră toată pe pământ,

Sunt ei bunicii, părinții și copiii

Familia, cuvântul dulce..atât de sfânt!

M-aud strigând într-un mormânt, 

Se văd şi stelele cazând,

Admir un soare apunând...

Îl văd agonizând şi sângerând...

Se-aude sufletul urlând....

Şi m-am pierdut iar

Într-un gând...

Şi lacrimi de cărbune 

Văd curgând!!!

Încântă-mă mare, încântă-mă cu perle

Cu valurile tale-albastre, cu valuri de mărgele

Ai soarele-n spinare și cer de gențiene

Marius Ene, Polonia, 04.04.2025

Conștiința-i - glasul dreptății,

Conștiința-i - arma păcii,

Dumnezeu aceasta ne-a lăsat 

Să ne izbăvească de păcat.

Prin aceasta Dumnezeu pe om îl cercetează,

Să vadă faptele lui care lucrează,

Pentru-mpărăția Lui sau pentru păcat 

Așa cum El omului i-a dat.

Noi trebuie să ne gândim bine 

La libertatea ce Domnu ' ne-a lăsat-o;

La mântuirea sufletului cugetând 

Frumos, lucrând.

La cele 3 virtuți să cugetăm,

Pe Dumnezeu în psalmi să-L lăudăm.

De cel bolnav să îngrijim,

Păcatul să îl biruim.Amin.

În noapte adâncă, când vântul urlă,

Sub lustra veche, spânzurată-i o copilă,

Sângele curge pe podeaua înghețată,

Focul se stinge-n soba tulburată.

În geamuri sparte, luna rece plânge,

Iar umbra fetei printre ziduri curge

Podeaua scârțâie sub pași nevăzuți,

Iar norii-nghit luceferii pierduți

Sub scânduri putrede ceva șoptește,

Un nume stins pe care-l pomenește

Și noaptea-și țese vălul peste sat,

Ascunzând tot ce moartea a lăsat…

Iar unghiile zgârie încet pământul,

De parcă mortul caută cuvântul

În urma ei rămâne doar miros,

De lemn ud, sânge și pământ scorbos.

Rupe toate lanțurile răutăților,

Și-n inimă să fie din nou senin,

Alungă o secundă, grija greutăților,

Bucură-te de tot, ca un copil.

Lasă lumina blândă să te vindece,

De tot ce ieri a fost amar și greu,

Nimic din lume să nu te împiedice,

Să fii curat și bun în pieptul tău.

Adună raze calde de la soare,

Și dă-le mai departe celor triști,

Fii pentru alții binecuvântare,

Cât timp pe acest pământ tu mai exiști.

Simplitatea este cheia fericirii,

Un joc nevinovat, un râs curat,

Urmează doar cărarea mântuirii,

Și vei trăi frumos și minunat.

Eu n-am crescut, cum, alţi copii,

În puf se deşteptarã;

Dar am avut şi jucãrii

Şi parte de-o chitarã.

Eu, am fost, eu! Nimic mai mult!

Nici n-aş fi vrut sã fie!

Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu

De tot ce mi-a dat mie!

Avut-am parte de pãrinţi

Şi de copilãrie.

De unde nu... eram pribeag

Sau mort, sau... cine ştie!...

Nu am pierdut pe drumuri, nopţi,

Nici zile, prin spitale;

Şi-ntotdeauna mi-au plãcut

Cântãrile corale.

Cãci, şi biserica din sat

Mi-era atât de dragã!

Şi-atât de multe amintiri

De vremea ei, mã leagã!

Cã parcã şi acuma vãd

Cum se deschide uşa,

Şi cum apare, surâzând,

În pragul ei, mãtuşa!

Pe moş' Petreanu, cum venea,

Scoţându-şi pãlãria,

Pe Bunu', pe bunica mea

Şi pe sora Maria!...

Cum sã nu vreau, acele vremi

Ca ochii-mi sã le vadã?

Dar timpul le-a acoperit,

Cu ani şi ani, grãmadã!

Ai mei nu au avut averi

Dar, m-au purtat în şcoalã;

Şi, de acasã n-am plecat

Nicicând cu mâna goalã.

Super-talente n-am avut,

Nici aer de vedetã,

Decât cã, dupã ce-am crescut,

Mi-au luat o bicicletã.

De hoţi şi de linguşitori,

N-am dus vreodatã lipsã;

La fel, cum soarele de nori,

Şi luna, de eclipsã.

Dar, Dumnezeu de sus, mi-a dat

Atunci când mã rugasem,

Mai mult decât am meritat,

Sau, decât Îi cerusem.

Mã-ntrebi care e gândul meu

Şi scopul meu, anume?

De-a-i mulţumi lui Dumnezeu,

Cã sunt şi eu pe lume...

Cã-n mâna Lui, e mâna mea,

Cã nu am a mã teme,

Cã-n zorii vieţii m-a chemat

Şi m-a gãsit devreme.