Privirea ta!
Privirea ta îmi spune,
Că nu mă vezi,
Simt între noi o tensiune,
Pe care tu o negi
Rostesc cuvinte de iubire,
Pe care nu le auzi,
Eu mă vizez să devin mire,
Iar tu ceva-mi ascunzi
Te țin de mână, ne plimbăm,
Căldura ne lipsește,
Din când în cànd ne sărutăm,
Însă sărutu-i rece
Frumoase flori îți dăruiesc,
Și ți le pun în poale,
Vreau sentimente să primesc,
Și nu doar vorbe goale
Promisiunile simt cum se duc,
Răceala ne cuprinde,
Degeaba-ncerc să te seduc,
Nimic nu te aprinde
Cât de aproape sunt de tine,
Cât de departe-mi ești,
Nu știu cum ar fi mai bine,
Rămâi...sau pleci
Reproșuri să-ne-aducem,
E calea cea ușoară,
Și sigur nu va duce,
Spre-a-noastră împăcare
Vom căuta o cheie potrivită,
Inima s-o deschidă,
Poate nu va fi una ruginită,
Greu să descuie
............... ...........
Acum după o viață împreună,
Cu multe chei în buzunar,
Vă spun c-am folosit doar una,
Cea a Iubirii, de Sus primită-n..Dar!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Стихи из этой категории
NOPȚI FĂRĂ SOMN!
NOPȚI FĂRĂ SOMN ȘI VISE
SE ȚES ADES , ANOMALII
PE UNDA VISELOR ,TRIMISE .
SE SPARGE ZIUA ÎNTR-UN CEAS ,
CLEPSIDRA ÎȘI PIERDE PLINUL ,
MĂ LAS PIERDUT ,CĂCI UNDEVA
ÎMI VOI GĂSI DESTINUL!...
Același an...
Un an în care...
Am murit si-am înviat de zeci de ori
Strivită m-am lăsat sub greutatea tăcerii tale
Am dat la spate, am pus deoparte, să nu mai dori
Am adormit ades cu visul, să pot să uit de realitate...
Un an în care...
Am simțit, cum fiecare gând doare
Cum fiecare speranță se naște și se frânge
Cum dorul caută alinare într-o îmbrățișare
Cum dragostea nu dispare... ci doar se ascunde.
Un an în care...
Am căutat să dau un sens
De ce mi-a fost sufletul de tine neînțeles
De ce încă mi-e dor... de ce nu pot să uit
Poate pentru că a fost minunat și uneori asta, e de ajuns...
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în islandeză
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Getum við rifjað upp ímynd manneskju sem veitti okkur innblástur fyrir 10 árum?
Já, við verðum bara að vilja,
Já, ef það hafði jákvæð áhrif á okkur,
Já, ef það hvatti okkur,
Já, ef hann gæti skilið okkur (flestir geta það ekki),
Já, ef hún gæti miðlað okkur eitthvað af persónu sinni, fegurð sálar sinnar og ástríðum,
Já, ef ég andvarpa enn af gleði þegar ég horfi á myndirnar hennar,
Já, ef hún skildi okkur eftir orðlaus yfir því hversu einstakar hugmyndir hennar voru (ein þeirra kom mér virkilega á óvart á allan hátt),
Já, ef hún vissi hvernig á að fá okkur til að vilja sjá sjónarhorn hennar,
Já, ef hún gæti gefið okkur milljarð af gjöfum sínum,
Já, ef hún smitaði okkur með hlátri sínum, góðvild sinni og óskum,
Já, ef þú heldur að það hafi breytt þér til hins betra, að þú sért orðinn ríkari (siðferðilega, siðferðilega, tilfinningalega),
Já, ef hann gafst ekki upp á þér, vildi hann frekar treysta þér, hann hélt ekki að hann myndi eyða tíma sínum án þess að fá neinar niðurstöður,
Já, ef þú hefur ekki svikið traust hans heldur,
Já, ef hann vissi hvernig á að innræta okkur metnað og auka hann á því tímabili sem við þekktumst,
Já, ef við komumst að því að það voru ekki margir eins og hún,
Já, ef honum var virkilega annt um siðferðileg gildi, hvernig getur hver maður náð betri, mildari, umhyggjusamari og skemmtilegri útgáfu af sjálfum sér,
Já, ef ég var alltaf með sama spennuna í hvert skipti sem ég sá hana, þá skipti það engu máli að hún var skvettuð af drullu regnvatni, að hún átti augnablik þegar hún var kvíðin, að hún varð reið, að hún væri þreytt, að hún var með flensu og við gátum ekki lengur notið með sömu frábæru karaktereinkennum,
Já, ef hugsanirnar sem beint var til hennar báru ávöxt í hjörtum okkar,
Já, ef hún var ekki einhver ókunnug þá var hún eitthvað meira en það, manni fannst maður nálgast hana, hún var eins og vinkona eða eldri systir,
Já, ef þú ferð upp þrep á hverjum degi, með hjálp hennar,
Já, ef hann gæti byggt allt með slíkri ró og ástríðu að þú getur í raun ekki brugðist við að hugsa um það,
Já, ef þú heldur að þú hefðir ekki reynt til einskis að heilla hana,
Já, ellin þýddi í raun fegurð í hennar tilfelli, hún var miklu feitari í æsku, en hún hafði viljann til að léttast, hún hafði tíma til að laga alla galla sem angra hana á sjálfri sér, gleðja okkur öll 50 ára eitthvað ,
Já, það hefði verið þess virði að taka þátt í raunveruleikaþætti eins og "Rúmenar hafa hæfileika",
Já, vegna þess að ég tók upp orðið "hæfileikar", af henni lærði ég að það er ekkert slíkt, við fáum enga hæfileika og við tökum ekki með okkur í hinn heiminn, hæfileikarnir sem hún sýndi var áunnin kunnátta, afleiðing af einhverju venjulegu,
Já, þegar ég datt (hrasaði), vissi hann hvernig á að hjálpa mér upp,
Já, bara ef þú gætir enn séð hana á gangstéttinni, á markaðnum, á tónleikum, í ráðhúsinu, á leikvanginum sem er í gangi á þeim 70 árum sem hún yrði í dag,
Já, mig langar að sjá hana einu sinni enn...
Elsku kona mín (og upphafsstafirnir C. P.) sem voru mér líkari eldri systur (um 42 árum eldri) í 7 ár, þá þurftir þú líka að fara, annað stig var að koma. Þú hélst eins og ráðgáta í undirmeðvitund minni, ég veit ekki einu sinni enn þann dag í dag hvernig þú hefðir viljað að ég væri, hvað þú hefðir viljað sýna þér meira, en þú varst áfram einhvers staðar þar, á listanum yfir "Konur af 10 og af 10 mönnum", eins og frá 10 bekk sýningu.
Fyrirgefðu klaufaskapinn í öllu, en það var ekki viljandi, en ég er að frjósa, hjartað í mér flýgur, ég fæ hjartslátt, ég svitna stundum kalt, stundum hlýtt, það er eins og ég fái ekki nóg loft inn. lungun þegar ég dáist að persónuleikanum, viðleitninni, öllu sem þú sýndir mér og ég, miðað við kunnáttuleysi mitt síðan þá, gat ekki sýnt þér annað en það sem þú sást alltaf.
Să ne iubim
În lumea asta rece și bizară,
Ce are ochi fără vederea clară,
Care se mișcă haotic fără ținte limpezi,
Care nu vrea nimic concret,
Și croncăne precum o cioară,
Noi doi iubito,
Avem o altă treabă importantă
Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară!
Iar de ți-e teamă să fugi cu mine-n lume,
Neștiindu-mă prea bine după cum îmi zici,
Iubito,să-ți fie puțin rușine
Când tu de mine te dezici,
Îmbrațișează-mă ca pe-o vioară
Apoi să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,
Ca teama veșnic să-ți dispară,
Să afli adevărul iubirii noastre
De-i mincinoasă sau ușoară !
Dar eu îți spun că te iubesc
Nu-i nici minciună nici vrăjeală,
Noi doi avem o altă treabă importantă,
Îți tot repet de-o vreme bună,
Ca să mă crezi fie și-ntr-un târziu,
Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,
Apoi în lume să fugim!
(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul
Dă-mi ploi târzii și cer senin,
Dă-mi nopți de vis sau zile-n chin,
Dă-mi focul care arde mut,
Dar nu-mi da drumul nici un minut.
Dă-mi vântul care rupe crengi,
Dă-mi dorul greu ce nu-l alegi,
Dă-mi tot ce vrei să pierzi acum,
Dar nu-mi da drumul pe vreun drum.
Dă-mi tăceri sau vorbe-n van,
Dă-mi ce-i pierdut, ce nu-i uman,
Dă-mi stele stinse, fără zare,
Dar ține-mă, nu-mi da uitare.
Dă-mi tot ce sufletul mai vrea,
Oricât de greu ar apăsa,
Dar lasă-mi jurământul sumbru:
Dă-mi orice, dar nu-mi dă drumul.
Poveste de iubire, Ramira&Alexander
Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijește,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieții.
Cum o mândrețe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.
Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinț.
Toți cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii și curtenii
Îți închinau mătănii.
Au așteptat cu toții
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.
Banchete și petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănțuiau și robii,
Și preoții cu toți.
În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prințul
Și ce frumos era.
Cu fața sa de înger
Și mersul așezat,
Îi cuceri îndată
Pe toți de la palat.
Dar, iată, anii au trecut,
Iar prințul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie și scut.
Cu drag și fală îl privea
Mărețul tată rege
Și lumea toată-l lăuda
Pe prințul Alexander.
În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:
„Eu sunt bătrân, copile drag,
Și boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ți alege”.
Plecă în lume prințul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.
La pas de cal în tot regatul,
Bătând ținutu-n lung și latul,
Prin curți frumoase boierești,
El nu găsi vreo dragă fată.
Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.
Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Și-avea o simplă barcă.
Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.
În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.
Ca un boboc de trandafir
Cu talie subțire,
Întâmpină pe bietul prinț
Îmbujorat la față.
Cu vocea caldă cristalină
Și ochii ei căprui și blânzi,
Făcu ca prințul să se piardă
În mrejele-i de fată.
Așa o eleganță rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curțile domnești,
Nici la prea buna mamă.
În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soție.
Învăluit în vraja nopții
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-și sărutând.
Cu înțeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înțelegea că biata fată
E un copil pierdut.
„Te cheamă dorul de iubire”,
zise, încet, Tavoi.
„În ochi-ți văd acea sclipire,
al tinereții foc.”
„Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu”
răspunse-n plâns copila.
„E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neștire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.
Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.
Pe drumul vieții ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Și pe bătrânul tată.”
În lacrimi izbucni copila
Și, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
„Rămân cu tine, tată!”.
Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oșteanul cel de strajă.
Degrabă prințul anunță
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.
În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Și rătăcind în lume.
Văzu ciudate animale,
Văzu și marea mare,
Văzu palate și cocioabe,
Văzu și-o vrăjitoare.
„Întoarce-te, mărite prinț,
O fată te așteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te așteaptă!”
Ca ars sări prea bunul prinț
Și-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munți
Ramira să o vadă.
Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.
În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimați,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.
Rămasă singură pe lume
Și fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.
Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prințul ei călare.
Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-și șterse fața,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.
S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Și s-au pierdut în noapte.
În dimineața ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.
Văzând că locurile sunt frumoase
Și lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Așa ca să rămână.
Întâmpinați în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie
Și tot regatul mulțumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toți,
Când vremea va să vină.
S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat și biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Își ascundea o lacrimă.
Mirați de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.
O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari și saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.
De sus, din ceruri își priveau
Și își vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.
Другие стихотворения автора
Declaratie de iubire!
Chiar dacă ești departe
Eu te simt lângă mine,
Și văd cu ochiul minții
Când ți-e rău sau bine
Aștept să treacă ziua
Și seara să-ți șoptesc,
Că-mi ești ființa dragă
Cu tine vreau să trăiesc
Când suntem amàndoi
Și ne ținem de mână,
Atunci mă simt stăpân
Lângă a mea stăpână
Ce bine este-n astă viață
Când El cu Ea se potrivesc,
Și ce ușor trec peste toate
Când zilnic își spun..te iubesc!
E iarnă!
E iarnă în satul meu natal
Unde-am ajuns de-o oră,
Să-l văd pe tata că-i bolnav
Și-apoi să trec și pe la soră
E ger și câmpul totu-i alb
Acum la mijloc de ianuarie,
Mă uit în jur dar nu mai văd
Copii pe derdeluș la sanie
Mă uit deasupra peste case
Și număr unde iese fumul,
Puține mai au foc pe vatră
E semn ca ni se duce neamul
Din loc în loc scârție poarta
Și se-aude un lătrat de câine,
Câte un om merge la băcănie
Să-si cumpere salam și pâine
Privesc la tata și-l întreb?
Dacă și-a cumpărat rețeta?
Iar el răspunde cu tristețe
Că a plecat din sat și Veta
Mă fac că nu-nțeleg ce zice
Și-i spunem să se îmbrace,
Să-i facem o vizită lui Angelica
Și mai pe seară ne-om întoarce
Pe drum mă uit la casele pustii
Cu garduri rupte și porți căzute,
Și peste tot sunt multe bălării
Și nu s-arată picior de om în curte
Ne așezăm cu toții să mâncăm
Din bunele bucate pregătite,
Tata de mama ne amintește
Și printre noduri greu înghite
Într-un târziu ne despărțim
Că timpul trece ca nebunul,
Cu drag pe tata îl îmbrățișăm
Și singur îl lăsăm...cu Domnul!
Apa trece, pietrele si faptele rămân!
Când ajungi să-ți numeri anii
Tare-ai vrea să oprești roata,
Sau măcar timpul s-o strice
S-o repari și să-ți vezi soarta
Când ești tânăr habar n-ai
Cât de ușor trece vremea,
Gându-ți este doar s-aduni
Și să îți sporești averea
Când îți faci un rost în viață
Uiți spre cer să mai privești,
Și gândești că tot ți se cuvine
N-ai de ce cuiva, să mulțumești
Când apar dureri, nevoi în casă
Atunci grabnic pe pământ cobori,
Și-ntelegi că ești un simplu călător
Cu bilet plătit sau nu și, ai să zbori
Când ești sănătos și ai de toate
Nu uita ca mâine vei fi un bătrân,
Viața nu ți-o irosi că vorba spune
Apa trece, pietrele și faptele rămân!
Iubito, să ne-amintim!
Azi, iubito vreau să ne-amintim
De vremuri și tinerețea noastră,
Și cum timid eu mâna ți-am cerut
Iar ei în cor zicând..casă de piatră
S-a întâmplat acum mult timp
Când inima ți-am dat-o ție,
Și n-am avut nicio-ndoială
Știind că tu-mi vei fi soție
Dar nu doar eu am dăruit
Și tu mi-ai dat iubirea pură,
Și din jumăți a fost întregul
Uniți pe veci prin semnătură
Gândul m-a dus înspre Copou
Către aleea cu teii plini de flori,
Pe care ne plimbam îmbrățișați
Pătrunși de-al dragostei fiori
Și cum să mergem în altă parte
Că doar aici a început povestea,
Pe care niciodată n-am s-o uit
Și unde inima a rezonat cu mintea
Din Piatra am plecat spre Iași
Către orașul celor șapte coline,
Am mers pe-alei și-am discutat
Despre trecut, prezent și mâine
Pe unde am călcat era schimbarea
Atâtor ani ce i-am lăsat în spate,
Și doar cărarea a rămas la locul ei
Drumul iubirii, cantină...facultate
Înfometați dar plini de amintiri
Ne-am îndreptat spre un local,
Soția comandând doar o salată
Iar eu flămând, friptură de batal
Când luna a strălucit în noapte
Și raza ei calea ne-a luminat,
La pas ne-am dus către cazare
Simțind că-s omul...binecuvântat!
Primul pas!
Pe tine te privesc și-mi placi,
Când mulțumită îmi zâmbești,
Iar când sunt supărat mă-mpaci,
Și cred în sinea mea că mă iubești
Te-am întâlnit în facultate,
Când învățai în amfiteatru trei,
Și am simțit cum inima îmi bate,
Cand ochii tăi, au dat de-ai mei
Atunci nu am știut din ce motiv,
Căldura m-a cuprins deodată,
Nu mă știam a fi hipertensiv,
Nici rușinos, când văd o fată
Desigur erau semne de iubire,
Pe care nu le-am mai trăit,
Și-n minte mișuna fără oprire,
Dorința fericirii ce mi-a lipsit
A doua zi curaj eu mi-am făcut,
Să-i spun că s-a aprins ceva în mine,
A râs, dar am văzut că i-a plăcut,
Cand am rostit..ea bate pentru tine
Așa mi-am întâlnit eu dragostea,
Pe băncile unde învățam carte,
Și de atunci continuăm povestea,
Și-s fericit lângă a mea...jumate!
Mult îmi place...!
E cald și m-am întins la umbra
copacului ce l-am sădit cândva,
Și care acum drept mulțumire,
mă protejează cu coroana sa.
O nucă în pământ am îngropat,
pe când eram copil în sat,
Și mai apoi vlăstarul l-am îngrijit
și, rădăcina cu apă i-am udat.
Ușor, ușor câte o frunza a crescut,
pe rămurelele plăpânde,
Iar peste ani la cer s-a înălțat, iar
eu având unde m-ascunde.
Ascunzătoarea era să fug de
mama, că multe ghidușii făceam,
Și doar acolo sus printre ramuri,
de mătura si furia ei scăpam.
Aminte îmi aduc cum mă chema
să merg cu vaca,
Și pentru împăcare, voie îmi dădea
să mă plimb cu barca.
O mică urecheala tot căpătam,
când jos cu frică coboram,
Dar asta era o dojeneală, venită
de la mama pe care-o adoram.
Toate astea mi-au venit în minte,
stând pe iarba verde de acasă,
Nu mai sunt copilul cu năzbâtii și,
nici mama măturând în casă.
Vreau o vorbă nucului să-i spun,
dar nu m-aude,
E bătrân cu ramul rupt, fructele
să-i gust nu pot că-s crude.
Mă ridic când soarele se duce să-si
îmbrățișeze luna,
Iar pe stâlpii din comună, primăria
a aprins lumina.
.........................................................
Mult îmi place să mă întorc în
satul cu copilăria mea,
C-aici eu m-am născut, crescut și
am plecat să-mi caut...fericirea!