A MAI TRECUT UN CEAS

    Sunt câteodată obosit,
    Doar de cărţi înconjurat,
    Cu ochii goi, sufletul trist,
    De ani împovărat...
    
    În jurul meu cuvinte seci,
    Mi-au murmurat osânda,
    Închipuind sentinţe reci,
    Şi-acumulând dobânda...
    
    Căci am ajuns atât de jos,
    Dator cu ani din viaţă,
    Contract semnat avantajos,
    Ce te transformă în paiaţă...
    
    În mine doar o umbră sunt,
    A tot ce-am fost odată,
    Cu trupul slab, părul cărunt,
    Şi-o inima abandonată...
    
    Din luciul slab al geamului de-argint,
    Străinul mă îndeamnă,
    Să mai trăiesc o zi tânjind,
    Eternitatea încuiată-n toamnă...

Vouă, celor care, zborul mi l-ați frânt de-atâtea ori, 
Cum să vă mai port respectul, fiindcă m-ați umbrit cu nori, 
Și chiar privat de soare fiind, eu tot m-am ridicat de jos, 
Și am crescut și-am să cresc iară, către înaltul luminos... 

Voi, cei cu frunți înguste și priviri pierdute-n gol,
Cei cu inimi zdrențuite, zăvorâte în nămol,
Cei tăioși și fără milă, fără suflete în voi,
Voi sunteți pentru mine, străini, naivi și goi...

Căci prin nemijlocirea voastră, durerea nu mi-a fost străină, 
Și numai pentru voi, din răni adânci, eu am cules lumină, 
Și-am ridicat din întuneric și din morminte reci, 
Cristale potrivite, precum sunt așezate, cuvintele-poteci... 

Timpul m-a aflat pe cărările mele de dor,
Neiertător uneori, cu al vieții mele mosor,
Învârtindu-l mult prea repede uneori,
O, Doamne, mă întreb de câte ori...

Grăbit, oprit uneori, necuprins în cuvinte...
Dintr-al vieții iureș amețitor și fierbinte,
Lumile mele, orice-aș face și orice-aș spune,
Tot mă vor cuprinde-n urma soarelui ce-apune...

Știind că voi reveni cu sufletul și inima frântă,
Din lumea sumbră a celor care nu mai cuvântă...
Am învățat într-un final această tristă realitate,
Negreșit, colbul va apune și pe-a vieții mele carte...

    O, Ammon, soare pe pământ,
    Eşti zeul ce voiesc să-l cânt,
    Crează-mi umbra pe nisip fierbinte,
    Pe trupul sfânt al templelor-cuvinte!
    
    O, Amon-Ra, al zeilor conducător,
    Eşti tatăl meu, precum eşti tatăl lor,
    Eşti zeul mai presus de orice odă-ntreagă,
    Pe care timpul n-are cum s-o şteargă!
    
    O, Anubis, zeu al sfântului ţinut,
    Prinde-n palma ta, ca-n aşternut,
    Firicel de spirit, umil şi supus,
    Spre drumul vieţii, către roşu apus!
    
    O, tu Apis, zeul-taur, eşti fecund,
    În răsuflarea ta eu vreau să mă scufund,
    Să cresc în umbră de altar deosebit,
    Urmaşii tăi de drept, cu cornul ascuţit!

    Ce păcat, aceste flori,
    Au pierit tăcut în zori,
    Pustiind câmpiile,
    Sărăcind poienile...
    
    Norii grei pe cer apasă,
    Ploaia cade-ncet pe casă,
    Aurii, zorii s-arată,
    Peste lumea asta, toată...
    
    Lacul tremură pe-o undă,
    E o liniște profundă,
    Păsările nu cuvântă,
    Pacea stă în mine, frântă...
    
    Peste noi tristețea apasă,
    Ca o soartă nemiloasă,
    Și mi-e dat să văd, subtil,
    Moartea verii. Inutil...

N-are cum să nu-ți placă
Ploaia asta cum cade și-atacă,
Trăgând după ea umbrele grele,
Pustiind fără tine, sensul nopților mele...

N-ai cum să nu simți ca și mine,
Cum ploaia, rece, răzbate prin tine,
Și pielea ți-e fierbinte și udă,
Vântul ne-a destrămat cu migală și ură...

Dar, tainic, ploaia cădea peste noi,
Peste umerii noștri înfiorați și goi,
Înveșmântat cu frunze lipite peste tot trupul,
Flămând, eu tot voiam să-ți fur sărutul...

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Finché mi amerai

Dovesse caderti il cielo addosso, ti proteggerò,

Dovesse venire un bimbo o il diluvio, il mio fuoco non si spegnerà

Anche se c'è il terremoto, o fine del mondo, sai..

Finché tu mi amerai, io ti amerò

Vicino a te, sto

Vicino a te, sto

Con te son più belle le notti

Nei tuoi occhi sorge il sole

Vicino a te, sto

Vicino a te, sto

Con te son più belle le notti

Con te nel letto, sorge il sole

Dovesse colpirci pure una cometa, non ho paura , sai

Sicuramente ti procureresti un qualche razzo, sopravviveremo

Anche se c'è uno tsunami ,o fine del mondo, sai..

Finché tu mi amerai, io ti amerò

E se fai fatica a vedere ,

Sono qui per illuminarti

E se smetti di credere in te

Sono qui per motivarti

Tam-taca-tum-pa ,dai vieni qui ,

La tua voce è un violino nel mio cuore

Tam-taca-tum-pa , ti vorrei canticchiare ,

Sei il ritornello della mia vita

Vicino a te, sto

Vicino a te, sto

Con te son più belle le notti

Nei tuoi occhi sorge il sole

Vicino a te, sto

Vicino a te, sto

Con te son più belle le notti

Con te nel letto, sorge il sole

Și m-aș îneca în umbra ta iubito 

că știu că în lumină nu mă mai vrei

și m-aș îneca pentru tine și acum 

doar spune-mi ca regreți amintirile

spune-mi că regreți că m-ai cunoscut 

și că ai vrea să întorci și timpul 

să-l oprești la final de noiembrie 

înainte să ni se lege sufletele 

și înainte ca inimile să fie sincronizate 

și spune-mi să uit tot de tine 

până o să-ți uit și privirea veche 

și atunci eu mă scufund adânc 

și las oxigenul afară din mine 

până când moartea mă va săruta 

și cu sărutul ei te simt pe tine 

si inima mea pentru ultima dată 

bate pentru tine, dorința mea, iubita mea

Mereu ți-am spus că voi veni

Și n-am venit,

Speranță-n mine tu ți-ai pus

Și mai iubit. 

Mereu am fost prea ocupat

Motive invocând,

Și sufletul mult ți-am rănit

Minciuni spunând. 

Mereu veneam cu flori la tine

Dar, doar atât,

Fără a ști să-ți dăruiesc iubire

Știu..m-ai urât. 

Mereu ți-am zis multe cuvinte

Unul lipsind,

Cel,,te iubesc "... mult așteptat

Un gol...lăsând. 

Mereu am ezitat mână să-i cer

Nu știu de ce, 

Degeaba-i scriu să ne-ntâlnim

Ea..nu se-ntoarce.

Mereu visez,iubirea să-mi găsesc

Ce-a fost odată,

Și poate într-o zi, pe ea, o întâlnesc 

Acum...furată!

    Şi totuşi iubirea duioasă,
    ca o lacrimă curgând albastră...
    Şi totuşi iubirea profundă,
    ca o aripă ce n-a bătut încă...
    Şi totuşi iubirea-lumină,
    ca un vers fără de rimă...
    Şi totuşi iubirea e-n noi,
    zăgăzuind torentele de ploi...

Încă te iubesc atât de mult

Ştiu că tu nu-mi mai crezi niciun cuvânt

Dar nu-i păcat că te iubesc

E păcatul tău că eu mă chinuiesc

N-am ce să fac, sunt vinovată

Oare mai putem încerca odată?

Tu spui clar nu, că nu mai simţi nimic

Dar inima ta frumoasă, sigur mai simte un pic

Nu ţi-am văzut demult ochii frumoşi şi privirea caldă

Aşa ţi-aş fi putut spune că văd în ochii tăi

cât îţi sunt de dragă

Totuşi eu simt şi de la depărtare

Şi pe tine inima te doare

Şi ţie îţi este dor, şi tu te chinuiești 

Ştiu că încerci să nu mă mai iubeşti

Iubirea noastră e adevărată

Ea nu merită să fie atât de uşor uitată

Toate clipele trăite, toate momentele

frumoase

Nu ai cum să crezi că şi ele au fost false

Ce am trăit noi doi e demn să fie scris

Cine ar citi, ar crede că e doar un vis

Căci a fost prea frumos, cum vezi doar în poveşti

Îmi zâmbea sufletul când vedeam cum mă priveşti

Aş putea scrie mii de pagini, despre iubirea

noastră

Unică precum e şi floare albastră

N-am înţeles pe atunci ce e iubirea adevărată

Nici nu m-am gândit că tu ai să pleci

vreodată

Sunt sinceră acum, mai mult ca niciodată

Mă gândeam că dragostea ce mi-o purtai o

să poată

Să treacă peste multe, să treacă peste toate

Şi că ai fi rămas lângă mine până la moarte

Aş da orice acum, să pot schimba ceva

Încep să îmi dau seama că nu vreau pe

altcineva

Nu pot simţi cu nimeni ce am simţit cu tine

Te-ai gândit că poate eu sunt răul ce ţi face

bine?

Şi că tu pentru mine eşti tot ce am nevoie?

Bărbatul ce mă face să mă simt femeie.

Se pierde-un gând,

Ca frunza-n vânt,

Spre zări uitate,

Dar cui să-i spui,

Când pașii lui,

Sunt pași de moarte?

Și-n ceas târziu,

Pierdut, pustiu,

Mă-ntorc în mine,

Dar ce folos,

Când tot ce-a fost,

Nu-mi aparține...

Frânturi de dor,

Din visul lor,

Se sting, tăcute,

Pe drumul scris,

De-un glas ucis,

În lumi pierdute...

Tăcut, mă-nchin,

Străin, străin,

Privind spre stele,

Dar ce folos,

Căci chip frumos

Nu-i lângă ele...

Și-n noaptea grea,

Ca umbra mea,

Mă sting, departe,

Cu pas lejer,

Cu-n gând stingher,

Și-o veche carte...

E vânt uscat,

Și iarăși cad,

Din umbre șoapte.

Oare ce sunt,

Un dor mărunt,

Or iz de moarte?

Dar a rămas,

În vântul ars,

Urma iubirii,

Ca vechi ecou,

Cu sunet nou,

Pe-altarul firii.

Și-n noaptea grea,

Fără o stea,

Pierdut prin mine,

Eu mă destram,

Dar tot mai am,

Un dor de tine...