Amintiri!
Încerc acum, să-mi amintesc,
De cum a fost, în alte timpuri,
Și cât de mult, mă regăsesc,
În aste timpuri, tare tulburi
Mai ieri, eram copil, desculț acasă,
Și ziua toată, alergam pe drum,
N-aveam timp, să stau la masă,
Iar colbul ridicat, părea un fum
Țin minte, cum cozi noi ne legam,
Făcute din cânepă, sau din haldani,
Și cum pe ulițe, în sat, fugeam,
Iar lumea ne spunea...nu fiți golani
Dimineața, fără pachet la școală,
Cu un ghiozdan, cam rupt, uzat,
Și foarte des, eram cu burta goală,
Dar cui să-i spui...sunt nemâncat
Acasă ajungând, luam ceva merindă,
Să-mi treacă foamea, și-apoi cu vaca,
Care mă astepta, în grajd, flămândă,
Pe vale să o duc și iarba, să o pască
Seara, program de învățat aveam,
Fără curent electric și, doar la lampă,
Iar mama insista, chiar de plângeam,
Spunând, învața de nu vrei să ramâi, la sapă
Și clasă, după clasă, deloc ușoare,
A-ntâia, pân' a opta, urmând liceul,
Și-apoi și studii multe, superioare,
Și culmea vieții, apoi a început greul
Cànd studiile toate, s-au terminat,
Eu în producție, m-am angajat,
Ca tânăr stagiar și, de belea am dat,
Că nu puteam transpune, ce-am învățat
Dar greu zilei, n-a fost dezamăgire,
Din contra, mai tare m-a ambiționat,
Și-am profesat, mulți ani cu dăruire,
Punând în practică, tot, ce-am acumulat
Nimic nu este greu, în viață,
Când pasiune pui, în tot ce faci,
Și când tu, nu îți pierzi, speranța,
Și cu dușmanul, știi cănd și cum,
să te..împaci!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Стихи из этой категории
A fost odată
Norii-și picură argintul
Udând trupul cu-infinitul
Timpului prea trecător,
Prea tăcut, nepăsător.
O secundă răsfirată
Plânge ora-ntunecată,
Adunându-se-n minute
De trecut ea se ascunde.
Se așează laolaltă
Pretinzând prezent deodată,
Dar adâncu-i conținutul
Nu-i decât necunoscutul.
Se preface că se scurge
Precum lacrima ei curge,
Dar rămâne ancorată,
De trecut stă aninată.
Îmi asum...
Asta-i altă seară-n care gândurile nu-mi dau pace,
Copilul din mine urlă de durere și se zbate,
Vreau să-l ajut dar nu pot, n-am ce-i face,
N-a fost pregătit pentru lumea asta crudă,
Urechile lui cuvinte de ură nu vor să mai audă
Inima lui de iubire începe să se ascundă,
A iubit, de asta ochii în fiecare seară i se udă.
Este vina mea pentru că nu l-am pregătit
Nu i-am spus că doare dacă iubești și nu ești iubit,
Acum caut o cale ca singur să fiu fericit.....
Defapt nu caut nimic, nu fac nimic, doar îl mint....
Cum aș putea să-i spun c-am ales să sufăr o viață,
Cum să-i spun că-mi place să-mi curgă lacrimi pe față,
Cum să-i explic faptul că pot să iubesc și fără să fiu iubit
Cum să-i spun că visele lui din cauza mea au murit....
El nu credea în iubire, dar eu am găsit iubirea adevărată
Ea este totul pentru mine, nu este doar o simplă fată,
Poate ea nu mă mai iubește, dar eu îi port iubire curată
Îl las să mă judece, dar n-am să schimb nimic
Poate greșesc, îmi asum, îmi place să mă complic,
În viață am să iubesc tot ce-mi este interzis
Am s-o iubesc doar pe cea căreia îi sunt promis.
Indeterminare
Mă apasă amarnic un blestem,
Și anume, veșnicia...
De ce mă tem, de ce mă tem?
Și unde-i vitejia?
Îmi este gestul nefiresc,
Și adulmec răzbunarea,
De ce urăsc, de ce urăsc,
Și unde mi-e iertarea?
Mi-e inima într-un alint,
Şi rumeg amintiri,
De ce mă mint, de ce mă mint,
Cu lacrimi în priviri?
Se adapă mucenici din Christ,
Gustând neprihănirea,
De ce exist, de ce exist?
Și care mi-e menirea?
În mine plânge un poet,
Și-i celebrez durerea,
Și nu regret, și nu regret,
Că îi ascult tăcerea...
Apocaliptic
Din groapa lor defuncţii
I-aud de ore-n şir,
Pe vii purtând discuţii
Pe alei în cimitir.
Că e război şi foame,
Şi boli, şi genocid,
Că injecţiile sunt arme
Şi oameni mor subit.
Că un infern e totul
Afară pe Pământ,
Că-i mai bine de mortul
Ce zace în mormânt.
Şi se-ntristează morţii,
Dar sunt şi bucuroşi,
Să audă,-n ciuda sorţii,
Cât sunt de norocoşi.
Vesel
Fii tu vesel,
Nu fi trist.
Bucură-te că trăiești,
Bucură-te că în satul natal locuiești.
Tristețea într-o parte,
Veselia e prezentă.
Când e totul bine,
Și totul se primește.
O noutate bună te înveselește,
În ochi lumina-ți strălucește.
Vesel dacă tu ești,
Cu mult mai bine trăiești.
Când ești vesel tu,
Nu vezi nicio problemă.
Din orice problemă grea găsești ieșire,
Când ești vesel cântecul îți cântă.
Și nimic rău nu mai contează,
Când ești vesel ajungi de la pământ la cer.
Ești vesel până la a șaptea cer de bucurie,
Că ai totul și ești vesel.
Și ești mulțumit lui Dumnezeu.
Că existi pe acest pământ.
Ești mulțumit de casă,
De pâinea ce o ai pe masă.
Ești fericit și vesel,
Ca nimeni nu poți fi.
Pentru că ești vesel
Și tristețea nimeni nu-ți va o dori,
Că ești vesel și nu-ți contează:
Ce oră e acum,
Unde tu te afli,
Și unde te vei afla,
Acolo unde cântă muzică.
Unde pasărea măiastră,
Îți cântă sub o streașină.
Cine este trist și supărat,
Numai nu tu,
Unde soarele-ți zâmbește,
Și unde norii nu-ți plâng.
Și doar ți-e important,
Cu cine ești cine e alături,
de tine.
Ce mândrești că ești vesel ci nu trist.
Că viața-i una și trebuie,
să o prețuiești.
În viață totul o să reușești,
Vei fi vesel la infinit.
În trecut, la prezent și în viitor.
Că totul este înainte,
Nu uita să ții minte, ale mele cuvinte.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
"Fii tu vesel nu fii trist."
Acum în ţară este sărăcie mare,
Acum în ţară,este sărăcie mare,
Şi românul, nostru acum moare.
Fiindcă, nu are bani să achite,
Facturile, ce sunt venite.
Salariile, nu au mai crescut,
Preţurile, au luat-o în sus.
Când fluturaşul, deja apare,
Salariatul, intră în criză tare.
Pensiile, toate staţionează,
Săracii, pensionari oftează.
Când văd, cuponul de pensie,
Mulţi din ei, intră în depresie.
Că ştiu, că iarna o să apară ,
Şi dările le vor fii a lor povară .
N- au bani, facturi să plătească,
Nici mâncare, să trăiască.
Nimeni, nu îşi pune întrebarea,
De ce, se scumpeşte mâncarea?
De ce gazul, petrolul şi energia,
Ele, au distrus acum România?
Fiindcă totul, e venit de afară,
Să distrugă, a noastră ţară.
Românii, acum să îi sărăcească,
Să moară, să nu trăiască.
Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,
De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.
Dar românul, e popor răbdător,
El nu moare, aşa uşor.
Îndură frigul şi foamea cruntă,
La nimeni, nu va fii slugă.
Chiar dacă, parlamentarii noştrii,
Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.
Dar vă venii, o zii în care,
Românii, nu vor mai avea răbdare.
Şi va fii, o mare răscoală în ţară,
Şi mulţi, şmecheri o să piară.
Că foamea, grea şi sărăcia,
Vor distruge, atunci România.
Iar românul, nostru înfometat,
Iese în stradă, îţi dă în cap.
Că un proverb, el bine spune:
Cu românul, înfometat nu te pune,
Că atunci, nu are mamă, tată,
Ies cu toţii, afară din casă.
Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,
Nu le mai e frică, nici de moarte.
Fiindcă ei, chiar nu mai vor,
Să fie, sluga tuturor !
A fost odată
Norii-și picură argintul
Udând trupul cu-infinitul
Timpului prea trecător,
Prea tăcut, nepăsător.
O secundă răsfirată
Plânge ora-ntunecată,
Adunându-se-n minute
De trecut ea se ascunde.
Se așează laolaltă
Pretinzând prezent deodată,
Dar adâncu-i conținutul
Nu-i decât necunoscutul.
Se preface că se scurge
Precum lacrima ei curge,
Dar rămâne ancorată,
De trecut stă aninată.
Îmi asum...
Asta-i altă seară-n care gândurile nu-mi dau pace,
Copilul din mine urlă de durere și se zbate,
Vreau să-l ajut dar nu pot, n-am ce-i face,
N-a fost pregătit pentru lumea asta crudă,
Urechile lui cuvinte de ură nu vor să mai audă
Inima lui de iubire începe să se ascundă,
A iubit, de asta ochii în fiecare seară i se udă.
Este vina mea pentru că nu l-am pregătit
Nu i-am spus că doare dacă iubești și nu ești iubit,
Acum caut o cale ca singur să fiu fericit.....
Defapt nu caut nimic, nu fac nimic, doar îl mint....
Cum aș putea să-i spun c-am ales să sufăr o viață,
Cum să-i spun că-mi place să-mi curgă lacrimi pe față,
Cum să-i explic faptul că pot să iubesc și fără să fiu iubit
Cum să-i spun că visele lui din cauza mea au murit....
El nu credea în iubire, dar eu am găsit iubirea adevărată
Ea este totul pentru mine, nu este doar o simplă fată,
Poate ea nu mă mai iubește, dar eu îi port iubire curată
Îl las să mă judece, dar n-am să schimb nimic
Poate greșesc, îmi asum, îmi place să mă complic,
În viață am să iubesc tot ce-mi este interzis
Am s-o iubesc doar pe cea căreia îi sunt promis.
Indeterminare
Mă apasă amarnic un blestem,
Și anume, veșnicia...
De ce mă tem, de ce mă tem?
Și unde-i vitejia?
Îmi este gestul nefiresc,
Și adulmec răzbunarea,
De ce urăsc, de ce urăsc,
Și unde mi-e iertarea?
Mi-e inima într-un alint,
Şi rumeg amintiri,
De ce mă mint, de ce mă mint,
Cu lacrimi în priviri?
Se adapă mucenici din Christ,
Gustând neprihănirea,
De ce exist, de ce exist?
Și care mi-e menirea?
În mine plânge un poet,
Și-i celebrez durerea,
Și nu regret, și nu regret,
Că îi ascult tăcerea...
Apocaliptic
Din groapa lor defuncţii
I-aud de ore-n şir,
Pe vii purtând discuţii
Pe alei în cimitir.
Că e război şi foame,
Şi boli, şi genocid,
Că injecţiile sunt arme
Şi oameni mor subit.
Că un infern e totul
Afară pe Pământ,
Că-i mai bine de mortul
Ce zace în mormânt.
Şi se-ntristează morţii,
Dar sunt şi bucuroşi,
Să audă,-n ciuda sorţii,
Cât sunt de norocoşi.
Vesel
Fii tu vesel,
Nu fi trist.
Bucură-te că trăiești,
Bucură-te că în satul natal locuiești.
Tristețea într-o parte,
Veselia e prezentă.
Când e totul bine,
Și totul se primește.
O noutate bună te înveselește,
În ochi lumina-ți strălucește.
Vesel dacă tu ești,
Cu mult mai bine trăiești.
Când ești vesel tu,
Nu vezi nicio problemă.
Din orice problemă grea găsești ieșire,
Când ești vesel cântecul îți cântă.
Și nimic rău nu mai contează,
Când ești vesel ajungi de la pământ la cer.
Ești vesel până la a șaptea cer de bucurie,
Că ai totul și ești vesel.
Și ești mulțumit lui Dumnezeu.
Că existi pe acest pământ.
Ești mulțumit de casă,
De pâinea ce o ai pe masă.
Ești fericit și vesel,
Ca nimeni nu poți fi.
Pentru că ești vesel
Și tristețea nimeni nu-ți va o dori,
Că ești vesel și nu-ți contează:
Ce oră e acum,
Unde tu te afli,
Și unde te vei afla,
Acolo unde cântă muzică.
Unde pasărea măiastră,
Îți cântă sub o streașină.
Cine este trist și supărat,
Numai nu tu,
Unde soarele-ți zâmbește,
Și unde norii nu-ți plâng.
Și doar ți-e important,
Cu cine ești cine e alături,
de tine.
Ce mândrești că ești vesel ci nu trist.
Că viața-i una și trebuie,
să o prețuiești.
În viață totul o să reușești,
Vei fi vesel la infinit.
În trecut, la prezent și în viitor.
Că totul este înainte,
Nu uita să ții minte, ale mele cuvinte.
Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤
"Fii tu vesel nu fii trist."
Acum în ţară este sărăcie mare,
Acum în ţară,este sărăcie mare,
Şi românul, nostru acum moare.
Fiindcă, nu are bani să achite,
Facturile, ce sunt venite.
Salariile, nu au mai crescut,
Preţurile, au luat-o în sus.
Când fluturaşul, deja apare,
Salariatul, intră în criză tare.
Pensiile, toate staţionează,
Săracii, pensionari oftează.
Când văd, cuponul de pensie,
Mulţi din ei, intră în depresie.
Că ştiu, că iarna o să apară ,
Şi dările le vor fii a lor povară .
N- au bani, facturi să plătească,
Nici mâncare, să trăiască.
Nimeni, nu îşi pune întrebarea,
De ce, se scumpeşte mâncarea?
De ce gazul, petrolul şi energia,
Ele, au distrus acum România?
Fiindcă totul, e venit de afară,
Să distrugă, a noastră ţară.
Românii, acum să îi sărăcească,
Să moară, să nu trăiască.
Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,
De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.
Dar românul, e popor răbdător,
El nu moare, aşa uşor.
Îndură frigul şi foamea cruntă,
La nimeni, nu va fii slugă.
Chiar dacă, parlamentarii noştrii,
Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.
Dar vă venii, o zii în care,
Românii, nu vor mai avea răbdare.
Şi va fii, o mare răscoală în ţară,
Şi mulţi, şmecheri o să piară.
Că foamea, grea şi sărăcia,
Vor distruge, atunci România.
Iar românul, nostru înfometat,
Iese în stradă, îţi dă în cap.
Că un proverb, el bine spune:
Cu românul, înfometat nu te pune,
Că atunci, nu are mamă, tată,
Ies cu toţii, afară din casă.
Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,
Nu le mai e frică, nici de moarte.
Fiindcă ei, chiar nu mai vor,
Să fie, sluga tuturor !
Другие стихотворения автора
Cad stropi de apă binecuvântată!
Îmi bat în geam stropii de apă
Ce norul i-a scăpat peste pământ,
Ce-mi spun că azi să stau în casă
Să scriu și să citesc cuvântul sfânt.
Privesc și văd că vremea este rea
Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă,
Umplu stiloul cu cerneală albastră
Și-nșirui două strofe pentru probă.
Nu am multe idei în astă dimineață
Și nici vreun subiect de pus pe foaie,
Mă rog la muza mea să mă inspire
Să pot așterne rânduri, despre ploaie.
Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală
Și îmi aleg un titlu pentru poezie,
,,Cad stropi de apă binecuvantată "
Și simt cum lunecă penița pe hârtie.
Cad stropi de apă binecuvantată
Peste pământ și-a lui semănătură,
Și se-aude la țăran prin rugăciune
Cum mulțumește pentru picătură.
Demult n-a mai primit ogorul apă
Și mult a suferit cel, ce-l trudește,
Acum toți speră la o recoltă bună
Și poate seceta pământul ocolește.
Privirea mi-o ridic și-s mulțumit
Să văd c-afară ploaia se-ntețește,
Simt în nări aroma dulce de cafea
Și-aud iubita că la masă mă poftește.
În gând se plimbă niște versuri
Și care vor să fie puse-n poezie,
Mi le repet să nu le uit cumva
Și fur sărut de la scumpa...soție!
Cu gândul la ea...mama!
Spre cer noi am trimis mesaj
Cu destinație pe Domnul Sfânt,
Unde s-a dus și mama noastră
Când s-a-nălțat de pe pământ
Sperăm că n-am greșit adresa
Și un mic semn noi să primim,
Până atunci cu toții ne rugăm
Și numele ei sfânt îl pomenim
Gândul ne duce departe-n timp
Spre clipe minunate și amintiri,
Ochii de lacrimi ni-s inundați
Și ne-nțelegem doar din priviri
Mereu ne strângem pe-acasă
De mama nu suntem așteptați,
Tristețea este în casa noastră
Și-a dispărut mirosul de cârnați
Cândva, erau bucate peste tot
Cu care mama fericită ne servea,
Și să rămână întotdeauna calde
Cu grijă, cu un ștergar le-acoperea
Acum mai toate nu-s la locul lor
Prin curte, beci și-a ei cămară,
De-avem nevoie de ceva ni-i greu
Iar viața fără ea a devenit povară
Abia acum realizăm ce este mama
Și cât de mult ea astăzi ne lipsește,
Iar pe moment avem o mică teamă
Să nu o supărăm, când ea de Sus..la noi privește!
Fiți umani!
Vă rog nu mă băgați în seamă
Când azi pe mulți vă contrazic,
Eu sunt ca voi o lume trecătoare
Și-n univers un punct destul de mic.
Încerc mereu doar să vă spun
C-am fost și eu un simplu lucrător,
Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă
Ca voi în timp să construiți un viitor.
Dar oare toți gândiți pentru popor?
Când văd cât unii adunați în conturi,
Iar când vă cerem puțin și pentru noi
Ne ziceți c-avem prea multe mofturi.
Prea mult ați dărâmat în astă țară
Și prea puțin clădit în anii risipiți,
Sunteți prea sus pe scară cocoțați
Și-i greu la cel ce n-are să coborâți.
Însă vă rog să-i ascultați pe oameni
Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi,
Și le-ați promis să-aduceți bunăstare
Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!
Degeaba regrete!
Mă joc în părul ei
Cu un cârlionț,
Și-i cad în poală
Ca lovit de glonț
Ochii mi-i ridic
Să-i văd privirea,
Îi simt tristețea
Și...dezamagirea
Mă lasă să adorm
Pe-al ei picior subțire,
Visez cum mă sărută
Dar e doar amăgire
Deschid ochii ușor
Și singur mă găsesc,
Îi chem numele ei
Ecoul doar primesc
Am fost prea egoist
Cerând mereu iubire,
Făr' să ofer în schimb
Un dram de fericire
Degeaba am regrete
La tot ce s-a-ntâmplat,
Rămân cu amintirea
Și tare trist...că a plecat!
Potecuța iubirii!
Îmi împletesc pașii cu visul
S-ajung aproape de inima ta,
Iar pe buchetul de trandafiri
Voi scrie cu iubire ,,nu mă uita".
Aștept să te-ntâlnesc pe seară
Pe potecuța plină de amintiri,
Unde am încercat o sărutare
Simțind cum dragostea e în priviri.
Scriu vers și-l pun în rand de poezie
Prin care-ncerc iubire să-ți trimit,
Să înțelegi că tu-mi ești fericirea
Și-s mulțumit că sunt al tău iubit.
Ce greu mai trece timpul săptămânii
Până ce vine sâmbăta cea așteptată,
În brațe să te strâng și vreau să știi
Că inima-mi, iubito, de tine e furată.
Mi-e dor de-a tale calde-îmbrățișări
Pe care le doresc duse spre infinit,
Și spun că la-ntâlnirea ce urmează
Mână să-i cer, așa cum am promis
Iar dragoste să fie...pân' la sfârșit.
...................................
Povestea a început tare demult
Iar noi promisiunea ne-am ținut,
Și azi când anii mulți îi numărăm
Ne alintăm, neîncetat...cu un sărut!
Poveste tristă!
Fluieră un tren în gară
Ușile larg se deschid,
Însă nimeni nu coboară
Și nici nu se mai închid
Stau mirat mă uit la el
Și nimic nu înțeleg,
Ieri mi-a spus ca vine astăzi
De pe front al meu coleg
Nu mai am răbdare, urc
Să verific prin vagoane,
Și-ntâlnesc pe culoar
Un barbat și trei persoane
Lung privesc cu tâlc la ele
Și deodată ochiu-mi plânge,
Când o văd pe a lui mamă
Cum în brațe puiu-și strânge
Doar acum pot să-nțeleg
Când văd jos un cărucior,
Și de unde atâta plânset
Când copilu-i-ntr-un picior
Mă apropii să-l îmbrățișez
Pe amicul din copilărie,
Care-mi spune printre dinți
Am căzut rănit...la datorie
Nu mi-a zis că s-a-nrolat
Și s-a dus pe front să lupte,
Dar cunosc cum îmi spunea
Răul doar din radăcini se rupe
Desigur vorbea despre dușmani
Care-au atacat mârșav Ucraina,
În timp ce el lucra peste hotare
Iar rușii i-au furat țara și doina
Am coborât cu grijă pe peron
Și-am stat la vorbă pe o bancă,
Mi-a spus ce n-aș fi vrut s-aud
Si c-are-n piept o rană adâncă
Într-un târziu ne-am despărțit
Fără a înțelege de ce-i război,
De ce-au murit atâțea oameni?
Și, de ce există vrajbă între noi?
Cad stropi de apă binecuvântată!
Îmi bat în geam stropii de apă
Ce norul i-a scăpat peste pământ,
Ce-mi spun că azi să stau în casă
Să scriu și să citesc cuvântul sfânt.
Privesc și văd că vremea este rea
Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă,
Umplu stiloul cu cerneală albastră
Și-nșirui două strofe pentru probă.
Nu am multe idei în astă dimineață
Și nici vreun subiect de pus pe foaie,
Mă rog la muza mea să mă inspire
Să pot așterne rânduri, despre ploaie.
Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală
Și îmi aleg un titlu pentru poezie,
,,Cad stropi de apă binecuvantată "
Și simt cum lunecă penița pe hârtie.
Cad stropi de apă binecuvantată
Peste pământ și-a lui semănătură,
Și se-aude la țăran prin rugăciune
Cum mulțumește pentru picătură.
Demult n-a mai primit ogorul apă
Și mult a suferit cel, ce-l trudește,
Acum toți speră la o recoltă bună
Și poate seceta pământul ocolește.
Privirea mi-o ridic și-s mulțumit
Să văd c-afară ploaia se-ntețește,
Simt în nări aroma dulce de cafea
Și-aud iubita că la masă mă poftește.
În gând se plimbă niște versuri
Și care vor să fie puse-n poezie,
Mi le repet să nu le uit cumva
Și fur sărut de la scumpa...soție!
Cu gândul la ea...mama!
Spre cer noi am trimis mesaj
Cu destinație pe Domnul Sfânt,
Unde s-a dus și mama noastră
Când s-a-nălțat de pe pământ
Sperăm că n-am greșit adresa
Și un mic semn noi să primim,
Până atunci cu toții ne rugăm
Și numele ei sfânt îl pomenim
Gândul ne duce departe-n timp
Spre clipe minunate și amintiri,
Ochii de lacrimi ni-s inundați
Și ne-nțelegem doar din priviri
Mereu ne strângem pe-acasă
De mama nu suntem așteptați,
Tristețea este în casa noastră
Și-a dispărut mirosul de cârnați
Cândva, erau bucate peste tot
Cu care mama fericită ne servea,
Și să rămână întotdeauna calde
Cu grijă, cu un ștergar le-acoperea
Acum mai toate nu-s la locul lor
Prin curte, beci și-a ei cămară,
De-avem nevoie de ceva ni-i greu
Iar viața fără ea a devenit povară
Abia acum realizăm ce este mama
Și cât de mult ea astăzi ne lipsește,
Iar pe moment avem o mică teamă
Să nu o supărăm, când ea de Sus..la noi privește!
Fiți umani!
Vă rog nu mă băgați în seamă
Când azi pe mulți vă contrazic,
Eu sunt ca voi o lume trecătoare
Și-n univers un punct destul de mic.
Încerc mereu doar să vă spun
C-am fost și eu un simplu lucrător,
Ce zi de zi a pus pe zid o cărămidă
Ca voi în timp să construiți un viitor.
Dar oare toți gândiți pentru popor?
Când văd cât unii adunați în conturi,
Iar când vă cerem puțin și pentru noi
Ne ziceți c-avem prea multe mofturi.
Prea mult ați dărâmat în astă țară
Și prea puțin clădit în anii risipiți,
Sunteți prea sus pe scară cocoțați
Și-i greu la cel ce n-are să coborâți.
Însă vă rog să-i ascultați pe oameni
Ce v-au crezut și pus speranțe-n voi,
Și le-ați promis să-aduceți bunăstare
Așa că fiți umani și-i scăpați de nevoi!
Degeaba regrete!
Mă joc în părul ei
Cu un cârlionț,
Și-i cad în poală
Ca lovit de glonț
Ochii mi-i ridic
Să-i văd privirea,
Îi simt tristețea
Și...dezamagirea
Mă lasă să adorm
Pe-al ei picior subțire,
Visez cum mă sărută
Dar e doar amăgire
Deschid ochii ușor
Și singur mă găsesc,
Îi chem numele ei
Ecoul doar primesc
Am fost prea egoist
Cerând mereu iubire,
Făr' să ofer în schimb
Un dram de fericire
Degeaba am regrete
La tot ce s-a-ntâmplat,
Rămân cu amintirea
Și tare trist...că a plecat!
Potecuța iubirii!
Îmi împletesc pașii cu visul
S-ajung aproape de inima ta,
Iar pe buchetul de trandafiri
Voi scrie cu iubire ,,nu mă uita".
Aștept să te-ntâlnesc pe seară
Pe potecuța plină de amintiri,
Unde am încercat o sărutare
Simțind cum dragostea e în priviri.
Scriu vers și-l pun în rand de poezie
Prin care-ncerc iubire să-ți trimit,
Să înțelegi că tu-mi ești fericirea
Și-s mulțumit că sunt al tău iubit.
Ce greu mai trece timpul săptămânii
Până ce vine sâmbăta cea așteptată,
În brațe să te strâng și vreau să știi
Că inima-mi, iubito, de tine e furată.
Mi-e dor de-a tale calde-îmbrățișări
Pe care le doresc duse spre infinit,
Și spun că la-ntâlnirea ce urmează
Mână să-i cer, așa cum am promis
Iar dragoste să fie...pân' la sfârșit.
...................................
Povestea a început tare demult
Iar noi promisiunea ne-am ținut,
Și azi când anii mulți îi numărăm
Ne alintăm, neîncetat...cu un sărut!
Poveste tristă!
Fluieră un tren în gară
Ușile larg se deschid,
Însă nimeni nu coboară
Și nici nu se mai închid
Stau mirat mă uit la el
Și nimic nu înțeleg,
Ieri mi-a spus ca vine astăzi
De pe front al meu coleg
Nu mai am răbdare, urc
Să verific prin vagoane,
Și-ntâlnesc pe culoar
Un barbat și trei persoane
Lung privesc cu tâlc la ele
Și deodată ochiu-mi plânge,
Când o văd pe a lui mamă
Cum în brațe puiu-și strânge
Doar acum pot să-nțeleg
Când văd jos un cărucior,
Și de unde atâta plânset
Când copilu-i-ntr-un picior
Mă apropii să-l îmbrățișez
Pe amicul din copilărie,
Care-mi spune printre dinți
Am căzut rănit...la datorie
Nu mi-a zis că s-a-nrolat
Și s-a dus pe front să lupte,
Dar cunosc cum îmi spunea
Răul doar din radăcini se rupe
Desigur vorbea despre dușmani
Care-au atacat mârșav Ucraina,
În timp ce el lucra peste hotare
Iar rușii i-au furat țara și doina
Am coborât cu grijă pe peron
Și-am stat la vorbă pe o bancă,
Mi-a spus ce n-aș fi vrut s-aud
Si c-are-n piept o rană adâncă
Într-un târziu ne-am despărțit
Fără a înțelege de ce-i război,
De ce-au murit atâțea oameni?
Și, de ce există vrajbă între noi?