Poems in the same category
Magia Vieții: O Simfonie a Frumuseții
Viața, o minune înfățișată,
Bucurii și tristeți împletite-ntr-un dans,
Clipele trec, iar amintirile rămân,
Frumusețea ei mereu ne-a fascinat.
În zori de zi, soarele răsare blând,
Lumina lui ne umple inimile de dor,
Natura se trezește și zâmbește ușor,
Un dar divin, pe care-l prețuim câtând.
În miezul verii, câmpurile sunt înflorite,
Culorile vibrante ne încântă privirea,
Parfumul florilor ne duce într-o călătorie,
O simfonie a frumuseții nesfârșite.
Toamna vine cu culori calde și melancolie,
Frunzele cad ca lacrimi pe pământul mohorât,
Dar în această tristețe există un farmec aparte,
Viața se reinvente ază în fiecare clipă, cu mândrie.
Iarna aduce zăpada și viscolul sălbatic,
Paisaje albe ca-n povesti de basm,
Copiii se bucură de zborul fulgilor în vânt,
Magia iernii ne învăluie cu un farmec magic.
Frumusețea vieții în detalii mărunte ascunsă,
Într-un râs sincer sau o privire tandră,
În gesturi de iubire și în clipele fără grabă,
Viața e o comoară ce mereu ne încântă.
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
Timpule, mai lasă-mi timp!
Mă cert cu tine mai mereu
Că nu te-oprești de a fura,
Din anii mei tot mai puțini
Timpule, cât pot eu îndura?
Când m-am născut a fost ursita
Care mi-a zis că voi atinge suta,
Și mi-a urat să am noroc în viață
Și-atent la cum se-nvârte roata.
În timp, ai apărut tu, măi timpule
Și-ai început să iei puțin câte puțin,
Până m-ai dus la vârsta bătrâneții
Fără puteri și doar cu rugă la divin.
Mi-ai luat fără să știu copilăria
Și a urmat la rând și anii tinereții,
La schimb mi-ai dat ceva din boli
Pe care le tratez în zorii dimineții.
Cu toate astea simt să-ți mulțumesc
Că anii vieții mi-au fost prelungiți,
Dar îndrăznesc la tine cu o rugăminte
Timpule, mai lasă-mi timp și ani linistiți!
Când scriu
Nu vreau să fiu o pană,
Să zbor preţ de o clipă,
Eu vreau să zbor tot timpul,
Eu vreau să fiu aripă.
Să ard aşa cum sorii
Ard în Calea Lactee,
Eu vreau să ard o viaţă,
Nu vreau să fiu scânteie.
Şi nu vreau ca briceagul,
Doar să rănesc -când scriu-
Eu vreau să ajung la inimi,
Ca un pumnal să fiu.
Dezastrul meu...
Dezastrul meu vă ține în picioare,
Căderea mea v-a ridicat,
Căci ea v-a dat la fiecare,
Tot ce cu chin am adunat.
Voi v-ați hrănit din rană vie,
Din ce-am tăcut și n-am strigat,
Din rugă mută și pustie,
Din plânsul meu îngenuncheat.
Ați rupt din mine fără să se știe,
Că sângele-mi era cuvânt,
Și-ați îmbrăcat a mea robie,
Cu vorbe aruncate-n vânt.
Dar nu-i blestem în suferință,
Nici foc ce-n gol să fi murit,
E-un har să arzi cu umilință,
Și să renaști din ce-ai pierit.
Am fost trădat de soră și de frate,
De mâini ce le-am spălat cu dor,
Și-n ochii lor, plini de păcate,
Mi-am căutat al meu izvor.
Dar n-am murit, ci din cădere,
Am învățat să fiu întreg,
Să port în suflet cu tăcere,
Tot ce urăsc și nu-nțeleg.
MANIFEST
Trăim în nepăsare și totuși nu ne pasă,
Alarma e reală, dar ignoranța crasă,
Ne temem de pericol, dar nu îl prevenim,
Și știm fără îndoială, că sunt dușmani străini.
Românii patrioți au dus multe războaie,
Dar nu de cucerire, ci doar de apărare,
Cu regi, cu domnitori, cu oameni curajoși,
Toți au pornit la luptă, eroi între eroi.
Nu ne mai plângem morții, ci ei ne plâng pe noi,
Că am lasat o țara săracă în nevoi,
Ne pleacă tineretul la muncă-n țări străine,
Părinții să-și ajute să cumpere o pâine.
Copii cu haine rupte, nu se mai duc la școală,
E tare frig în clase și suferă de foame,
Nu mai au nici ghiozdane, nici bani pentru tablete,
Azi, școala e modernă și mulți nu au nici ghete.
Avem conducători și oameni de ispravă,
Nu prea le place cinstea, de ce ar face treabă?
Se încurcă în citate cu fler spiritual,
Când oamenii mor cu zile, pe holuri în spital.
Români din toată țara și cei plecați afară,
Fortificați puterea cu dragoste de țară,
La graniță să fie tot timpul zid uman,
Să ne apărăm poporul, de oricare dușman!
Magia Vieții: O Simfonie a Frumuseții
Viața, o minune înfățișată,
Bucurii și tristeți împletite-ntr-un dans,
Clipele trec, iar amintirile rămân,
Frumusețea ei mereu ne-a fascinat.
În zori de zi, soarele răsare blând,
Lumina lui ne umple inimile de dor,
Natura se trezește și zâmbește ușor,
Un dar divin, pe care-l prețuim câtând.
În miezul verii, câmpurile sunt înflorite,
Culorile vibrante ne încântă privirea,
Parfumul florilor ne duce într-o călătorie,
O simfonie a frumuseții nesfârșite.
Toamna vine cu culori calde și melancolie,
Frunzele cad ca lacrimi pe pământul mohorât,
Dar în această tristețe există un farmec aparte,
Viața se reinvente ază în fiecare clipă, cu mândrie.
Iarna aduce zăpada și viscolul sălbatic,
Paisaje albe ca-n povesti de basm,
Copiii se bucură de zborul fulgilor în vânt,
Magia iernii ne învăluie cu un farmec magic.
Frumusețea vieții în detalii mărunte ascunsă,
Într-un râs sincer sau o privire tandră,
În gesturi de iubire și în clipele fără grabă,
Viața e o comoară ce mereu ne încântă.
Puterea punctului
Decizional precum te scriu
și uneori chiar te conjur
rămâi un semn,
un punct
prin multe semne
cerești și pământene.
Îți recunosc puterea
și totuși îți cerșesc
asupra vieții mele
nu pecetlui menirea
înșirându-i multe puncte
în lipsă de cuvinte.
Lasă-mi locul
unde să pun o virgulă,
un semn de întrebare
și chiar ,,et caetera,,
înconjurată de cele patru
puncte cardinale.
Timpule, mai lasă-mi timp!
Mă cert cu tine mai mereu
Că nu te-oprești de a fura,
Din anii mei tot mai puțini
Timpule, cât pot eu îndura?
Când m-am născut a fost ursita
Care mi-a zis că voi atinge suta,
Și mi-a urat să am noroc în viață
Și-atent la cum se-nvârte roata.
În timp, ai apărut tu, măi timpule
Și-ai început să iei puțin câte puțin,
Până m-ai dus la vârsta bătrâneții
Fără puteri și doar cu rugă la divin.
Mi-ai luat fără să știu copilăria
Și a urmat la rând și anii tinereții,
La schimb mi-ai dat ceva din boli
Pe care le tratez în zorii dimineții.
Cu toate astea simt să-ți mulțumesc
Că anii vieții mi-au fost prelungiți,
Dar îndrăznesc la tine cu o rugăminte
Timpule, mai lasă-mi timp și ani linistiți!
Când scriu
Nu vreau să fiu o pană,
Să zbor preţ de o clipă,
Eu vreau să zbor tot timpul,
Eu vreau să fiu aripă.
Să ard aşa cum sorii
Ard în Calea Lactee,
Eu vreau să ard o viaţă,
Nu vreau să fiu scânteie.
Şi nu vreau ca briceagul,
Doar să rănesc -când scriu-
Eu vreau să ajung la inimi,
Ca un pumnal să fiu.
Dezastrul meu...
Dezastrul meu vă ține în picioare,
Căderea mea v-a ridicat,
Căci ea v-a dat la fiecare,
Tot ce cu chin am adunat.
Voi v-ați hrănit din rană vie,
Din ce-am tăcut și n-am strigat,
Din rugă mută și pustie,
Din plânsul meu îngenuncheat.
Ați rupt din mine fără să se știe,
Că sângele-mi era cuvânt,
Și-ați îmbrăcat a mea robie,
Cu vorbe aruncate-n vânt.
Dar nu-i blestem în suferință,
Nici foc ce-n gol să fi murit,
E-un har să arzi cu umilință,
Și să renaști din ce-ai pierit.
Am fost trădat de soră și de frate,
De mâini ce le-am spălat cu dor,
Și-n ochii lor, plini de păcate,
Mi-am căutat al meu izvor.
Dar n-am murit, ci din cădere,
Am învățat să fiu întreg,
Să port în suflet cu tăcere,
Tot ce urăsc și nu-nțeleg.
MANIFEST
Trăim în nepăsare și totuși nu ne pasă,
Alarma e reală, dar ignoranța crasă,
Ne temem de pericol, dar nu îl prevenim,
Și știm fără îndoială, că sunt dușmani străini.
Românii patrioți au dus multe războaie,
Dar nu de cucerire, ci doar de apărare,
Cu regi, cu domnitori, cu oameni curajoși,
Toți au pornit la luptă, eroi între eroi.
Nu ne mai plângem morții, ci ei ne plâng pe noi,
Că am lasat o țara săracă în nevoi,
Ne pleacă tineretul la muncă-n țări străine,
Părinții să-și ajute să cumpere o pâine.
Copii cu haine rupte, nu se mai duc la școală,
E tare frig în clase și suferă de foame,
Nu mai au nici ghiozdane, nici bani pentru tablete,
Azi, școala e modernă și mulți nu au nici ghete.
Avem conducători și oameni de ispravă,
Nu prea le place cinstea, de ce ar face treabă?
Se încurcă în citate cu fler spiritual,
Când oamenii mor cu zile, pe holuri în spital.
Români din toată țara și cei plecați afară,
Fortificați puterea cu dragoste de țară,
La graniță să fie tot timpul zid uman,
Să ne apărăm poporul, de oricare dușman!
Other poems by the author
Poate că
Poate că vântul știe tot,
Poate că dorul...nu mai pot.
Poate că zâmbetul e plâns,
Poate că viața-i gând ascuns.
Poate că ochii nu mai vor,
Poate că timpul e-un decor.
Poate că visul s-a uitat,
Poate că ieri a fost păcat.
Poate că plec, poate că vin,
Poate că cerul e prea plin.
Poate că-i soare, poate-i frig,
Poate că tac, poate că strig.
Poate că
Poate că vântul știe tot,
Poate că dorul...nu mai pot.
Poate că zâmbetul e plâns,
Poate că viața-i gând ascuns.
Poate că ochii nu mai vor,
Poate că timpul e-un decor.
Poate că visul s-a uitat,
Poate că ieri a fost păcat.
Poate că plec, poate că vin,
Poate că cerul e prea plin.
Poate că-i soare, poate-i frig,
Poate că tac, poate că strig.