Poate că

Pe malul iazului m-am așezat

Sub un copac cu umbra deasă,

O undiță în larg am aruncat

Și-aștept să pun ceva în plasă

De-acasă am plecat în zori de zi

Să prind un loc mai bun pe baltă,

Am pus o râmă neagră în cârlig

Mă uit atent să văd când pluta saltă

În stânga, dreapta mulți pescari

Ce vor să prindă peștele cel mare,

Gălăgioși în larg se ceartă pescărușii

Iar o combină treieră grâul copt în zare

Pe ceru'albastru fără pic de nor

Se vede soarele strălucitor ce frige,

La umbră beau un ceai răcoritor

Iar guta stă întinsă cu râma în cârlige

Mă uit la nada pusă de pescari

Ca peștele să vină la momeală,

Schimb râma cu bobul de porumb

Și-arunc încet fără să fac greșeală

............................ .

Orele trec fără nicio captură

Și vine seara cu ceva răcoare,

M-aștept ca peștele să tragă

Acum când nu mai este soare

Deodată văd cum pluta umblă

Coboară-n jos și se ridică-n sus,

E semn că nada peștele o gustă

Și-i place, ce în cârlig am pus

Când văd că pluta e sub apă

Înțep rapid să nu îmi scape,

Țin undița puternic între brațe

Și mulinez rapid tăind din ape

Emoția o simt cum mă cuprinde

Și îmi șoptesc, e mic sau mare,

Sunt răbdător, întind și relaxez

Și văd cum sare apa, atât de tare

Ușor, ușor se-apropie de mal

Un crap trofeu, cum n-am văzut,

Îl cântăresc, ținându-l în mincioc

Și-l liberez, după o poză și-un sărut

Seara am revenit voios acasă

Știind ce multe am de povestit,

Și chiar de nu am pești în plasă

Sunt fericit să fiu...pescarul cel vestit!

Răul dacă nu ar fi,

Numai bine am trăi  .

Și invidia e mare ..

Rea e pentru fiecare.

Cred că-i bine 

Cum să spun ...

Cum să fi oare om bun.

Binele este iubire,

E noroc, e fericire...

Se întoarce înzecit,

Și te face fericit.

Sigur că noi ne dorim,

Bine mult și să iubim

Sub picioare, sub întreaga țară, nimic solid
Toată țara, vremea ei, totul stă pe nisip
Se mișcă, se clatină, gata gata să cadă
Munții prăvale păduri  cu tăietori de baladă,
Românii poartă măști de guturai sau covid
Și nu se deșteaptă sub nicio formă de chip!
...
Trecutu-i prea greu pentru a putea fi cules
Și nimic n-a rămas, nici amintirea valorii.
Bocanci noduroși ne-apasă din nou pe grumaz
Nu ripostăm, prea moi să scăpăm din necaz
Sau renunțăm, pentru că noi am vrut și-am ales
Pe cei ce ne-apasă cuprinși de mania grandorii!

Vă dau o lume-ntreagă-n dar

Și-n schimb vă cer o aplecare,

Cum negustoru-ntr-un bazar

O plată pe obiect își are.

Iar prețul nu-i deloc amar,

Când mintea stă pe-mbelșugare.

Vă dau o lume-ntreagă-n dar

Și-n schimb vă cer o aplecare.

Mă-ncred în orele ce sar

Cu-acea malignă usturare

Alegerea că-i pe cântar

În loc prin talerul mai mare.

Vă dau o lume-ntreagă-n dar!

Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,

Având la ei o îndrãznealã-aparte.

Şi am avut prilejul sã ascult

Istoria nescrisã în vreo carte.

De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:

Cum ne lega o strânsã prietenie!

Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,

El tot mã respecta ca pe-un amic.

Spre deosebire de anii de şcoală,

- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -

El mã uimea cu-a sa înţelepciune

Şi cu a sa culturã generalã.

Îmi povestea de anii de rãzboi,

Cum au trecut şi ruşii şi germanii;

Sau cum au stat în lagãre, cu anii,

Şi cum trecuse frontul pe la noi.

Iar, mai târziu, guvernul instalat,

Cum îi batjocoreau, searã de searã,

Pe preot şi pe oamenii din sat,

Cu inepţii şi vorbe de ocarã.

Eram copil. Dar tot îmi amintesc

De câte suferinţi avurã parte:

De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,

Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".

Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz

Cum îi batjocoreau cei din afarã

Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,

Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.

Îmi zise-odatã unul din bãtrâni

Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:

"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,

   Conacul sãu şi grajdurile sale,

   Cu vitele şi turmele de oi

   Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;

   Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,

   Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.

Ogorul sãu întins, gemea de roadã

Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.

Trãgând nãdejde cã le va da banii

De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;

Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...

Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;

Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii

O-avură sub ocârmuire, şvabii..."

Avea pãmânt la fel ca alţi baroni

Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:

- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,

   De s-or uni vreo trei amfitrioni!"

"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...

   Însã bunicul meu îmi povestise

   Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua

   Arând pãmântul, reparându-i piua,

   Ducând turma de vite, la pãşune,

   Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...

   Pânã când, într-o zi, se prãpãdise

   Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"

Acestea chiar s-au petrecut demult...

- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -

Grãite de cei mai bãtrâni din sat,

Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.

Dreptate-avu-nţeleptul Solomon

Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,

E într-o necurmatã frãmântare

Şi într-un ritm alert şi monoton!

Înţelepciunea veche spune-aşa:

"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,

 Aşa piere din amintire, chipul

 Oricãrui om care-a trãit cândva!..."

Fărâme de bunătate, viața ne împrăștie 

Plouă ghiocei din inimile îndurerate 

În vicisitudini, omul se pleacă precum o trestie 

Șuvoaie învolburate ne poartă simțirea în eternitate. 

Magicieni carismatici etalează trucuri iscusite 

Trufia și nepăsarea, stindard arborează 

Rănile celor mulți doar de puțini sunt oblojite 

Lipsită de voință, turma, păstori vicleni urmează.

Ne târâm traiul dezbinați și învrăjbiți 

Probitatea,integritatea și adevărul au amnezie 

Sărăciți de zâmbete, de un sistem defect,înrobiți 

Dragoste,candoare,cuvinte mute, pură fantezie.

Omul averi agonisește 

La demoni se închină, puterea o cedează 

Rupt de divina sa natură, în matrice trăiește 

Ceața iluziilor îl împresoară și uită că sinele își trădează. 

Cu jind ne înfruptăm din boabele amărăciunii 

Anesteziați, lipsiți de forța cutezanței 

Înțelepciunea o dăm tribut și vizionăm,hipnotizați, minciunile televiziunii 

Purtăm,cu fală,îngâmfați, căpăstrul ignoranței.

Am deschis o carte,
dar mâna mea s-a născut
din toate cărțile pe care nu le-am citit.

Când nu mai ceri drum,
fiecare pas e sosire.

Tăcerea nu fuge de tine —
e locul de unde vii.

Cine ești?

O umbră nu știe
cine o proiectează.
Nici eu
nu știu
unde încep:
în privirea ta,
sau în gândul
pe care încă nu l-ai avut?

Copacul visează să fie nor.
Dar pământul știe —
deja este.

o frunză cade —
nu din toamnă,
ci dintr-o vară
care a promis
prea mult verde

O lacrimă curge,
nu pentru că doare,
ci pentru că ai iubit
ceva ce n-a fost niciodată
doar al tău.