Poate că
Poate că vântul știe tot,
Poate că dorul...nu mai pot.
Poate că zâmbetul e plâns,
Poate că viața-i gând ascuns.
Poate că ochii nu mai vor,
Poate că timpul e-un decor.
Poate că visul s-a uitat,
Poate că ieri a fost păcat.
Poate că plec, poate că vin,
Poate că cerul e prea plin.
Poate că-i soare, poate-i frig,
Poate că tac, poate că strig.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: RAO
Data postării: 20 februarie
Vizualizări: 175
Poezii din aceiaşi categorie
Şi tălpile au urechi
Prin crăpătura îngemânării am privit cu dor de început.
Respiraţia dimineţii am simţit-o pe obraz
Ca pe ceva ce îmi amintea de prezenţă , de fiinţare .
Din lumea rămânerii în repaus în lumea începutului
Trecerea era lină , era un tumultum de dorinţe ,
De pleoape deschise , de priviri împopoţonate
Cu semne de întrebare .
Am cerut braţelor întânderi peste trupurile goale ,
Uscăţive coloane resemnate .
Paşii s-au format în voia lor lăsând urme involuntare
Atunci când tălpile au auzit drumul .
Buza genunchiului împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .
Câte rămâneri în urmă vor fi ?
Iubirea divină
Iubirea de-am prețui,
Întîi pe Domnu-am iubi
Dragostea sfântă ce-o are ,
Este un har la fiecare.
Este iubit, e adevărat..
Din harul său la toți a dat,
Prin grija sfântă ce o are..
El iubește pe fiecare.
Să îl iubim neîncetat,
Domnul să fie lăudat,
Să nu uite cumva de noi,
Păcătuim... avem nevoi..
De el,pe noi a ne ierta,
De necurat a ne scăpa.
Din bunătatea ce o are,
Ce e cu noi de la născare,
El a trimis pe DUHUL SFÂNT,
Spre ocrotire pe pământ,
Să ne ajute Dumnezeu,
Să ne iubim și când e greu.
Să-l căutăm neîncetat,
Să nu ne uite niciodat .
Scola
Stau sa imi fac tema,
si aflu apotema.
Dar cum ma ajuta apotema bazei,
sa platesc chiria casei?
Si cum ma ajuta teorema lui Thales
sa imi gasesc de munca.
Pentru asa ceva nu cred
ca ne trebuie aritmetica.
Nisipuri mişcătoare: tentațiile...
Am dansat până noaptea târziu
Şi un pic glisat, am mişcat şi pe manelele bubuite în difuzoare surround.
Eram înconjurat de tinerețe şi delir
Şi am rătăcit în unde de parfum şi vin,
Hipnotizat în transă de-un zâmbet clandestin,
Pierdut pe ringul iluzoriu, în ritual filistin.
Ce uşor! Ce uşor, nu-i aşa? Cum ne dezarmăm spiritual,
În impulsul unui ritm distorsionat cerebral!
Pentru o doză de gust şovăitor
Înnădiți în ispita unui fățarnic fior,
Prizonieri, unui filon de emoții şi lut trecător...
Acum, pe trecute e toamna,
Acum, pe trecute e toamna,
În curând, se apropie iarna.
Oamenii, sunt disperaţi,
Că îs din ce, în ce mai săraci.
Vine iarna, cu scumpiri multe,
Şi nu are, cine să îi mai ajute.
Mulţi români, săraci mai sunt,
Banii lor, nu le mai ajung.
Salariile lor, nu au mai crescut,
Preţurile toate, au sărit în sus.
Nici pensiile, nu sunt mărite,
Şi asta, chiar spune multe.
Toţi carburanţii, ei s-au scumpit,
Greu este acum, viaţa de trăit.
Şi alimentele toate, sunt scumpe,
Banul la români, nu mai ajunge.
Pâinea, cartofii şi acest lapte,
S- au scumpit, de nu se poate.
Carnea, brânză şi şunca este,
Pentru români, acum poveste.
Scumpe, îs lemnele de foc acum,
Nu îşi permite, să le ia orice român.
Şi la iarnă, mulţi români aşteaptă,
Preţul la gaze, să nu mai crească.
Că şi aşa preţul, a crescut prea mult,
Bani, să le achite nu mai sunt.
Şi preţul, la curent a luat-o razna,
Nu ştiu, românii cum or trece iarna.
Amurg
Și iarăși tainic cerul plânge,
Melancolia norilor fugiți,
Iar raza soarelui se frânge,
În ochiul celor prea grăbiți.
Văzduhul este plin de sânge,
Penumbra se lungește pe asfalt,
Iar pasărea la cuib se strânge,
Și liliecii orbi în peșteră tresalt.
În poala cerului ziua se-ascunde,
Luceafărul e gata să apară,
Iar timpul lacom mestecă secunde,
Și-ncet, încet se face seară.
Şi tălpile au urechi
Prin crăpătura îngemânării am privit cu dor de început.
Respiraţia dimineţii am simţit-o pe obraz
Ca pe ceva ce îmi amintea de prezenţă , de fiinţare .
Din lumea rămânerii în repaus în lumea începutului
Trecerea era lină , era un tumultum de dorinţe ,
De pleoape deschise , de priviri împopoţonate
Cu semne de întrebare .
Am cerut braţelor întânderi peste trupurile goale ,
Uscăţive coloane resemnate .
Paşii s-au format în voia lor lăsând urme involuntare
Atunci când tălpile au auzit drumul .
Buza genunchiului împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .
Câte rămâneri în urmă vor fi ?
Iubirea divină
Iubirea de-am prețui,
Întîi pe Domnu-am iubi
Dragostea sfântă ce-o are ,
Este un har la fiecare.
Este iubit, e adevărat..
Din harul său la toți a dat,
Prin grija sfântă ce o are..
El iubește pe fiecare.
Să îl iubim neîncetat,
Domnul să fie lăudat,
Să nu uite cumva de noi,
Păcătuim... avem nevoi..
De el,pe noi a ne ierta,
De necurat a ne scăpa.
Din bunătatea ce o are,
Ce e cu noi de la născare,
El a trimis pe DUHUL SFÂNT,
Spre ocrotire pe pământ,
Să ne ajute Dumnezeu,
Să ne iubim și când e greu.
Să-l căutăm neîncetat,
Să nu ne uite niciodat .
Scola
Stau sa imi fac tema,
si aflu apotema.
Dar cum ma ajuta apotema bazei,
sa platesc chiria casei?
Si cum ma ajuta teorema lui Thales
sa imi gasesc de munca.
Pentru asa ceva nu cred
ca ne trebuie aritmetica.
Nisipuri mişcătoare: tentațiile...
Am dansat până noaptea târziu
Şi un pic glisat, am mişcat şi pe manelele bubuite în difuzoare surround.
Eram înconjurat de tinerețe şi delir
Şi am rătăcit în unde de parfum şi vin,
Hipnotizat în transă de-un zâmbet clandestin,
Pierdut pe ringul iluzoriu, în ritual filistin.
Ce uşor! Ce uşor, nu-i aşa? Cum ne dezarmăm spiritual,
În impulsul unui ritm distorsionat cerebral!
Pentru o doză de gust şovăitor
Înnădiți în ispita unui fățarnic fior,
Prizonieri, unui filon de emoții şi lut trecător...
Acum, pe trecute e toamna,
Acum, pe trecute e toamna,
În curând, se apropie iarna.
Oamenii, sunt disperaţi,
Că îs din ce, în ce mai săraci.
Vine iarna, cu scumpiri multe,
Şi nu are, cine să îi mai ajute.
Mulţi români, săraci mai sunt,
Banii lor, nu le mai ajung.
Salariile lor, nu au mai crescut,
Preţurile toate, au sărit în sus.
Nici pensiile, nu sunt mărite,
Şi asta, chiar spune multe.
Toţi carburanţii, ei s-au scumpit,
Greu este acum, viaţa de trăit.
Şi alimentele toate, sunt scumpe,
Banul la români, nu mai ajunge.
Pâinea, cartofii şi acest lapte,
S- au scumpit, de nu se poate.
Carnea, brânză şi şunca este,
Pentru români, acum poveste.
Scumpe, îs lemnele de foc acum,
Nu îşi permite, să le ia orice român.
Şi la iarnă, mulţi români aşteaptă,
Preţul la gaze, să nu mai crească.
Că şi aşa preţul, a crescut prea mult,
Bani, să le achite nu mai sunt.
Şi preţul, la curent a luat-o razna,
Nu ştiu, românii cum or trece iarna.
Amurg
Și iarăși tainic cerul plânge,
Melancolia norilor fugiți,
Iar raza soarelui se frânge,
În ochiul celor prea grăbiți.
Văzduhul este plin de sânge,
Penumbra se lungește pe asfalt,
Iar pasărea la cuib se strânge,
Și liliecii orbi în peșteră tresalt.
În poala cerului ziua se-ascunde,
Luceafărul e gata să apară,
Iar timpul lacom mestecă secunde,
Și-ncet, încet se face seară.
Alte poezii ale autorului
În dansul etern
Într-o picătură de timp,
unde cerul atinge pământul,
mă pierd și mă regăsesc.
Nici eu, nici tu, doar suflul.
Un cântec ce nu-și cere glasul.
Deschide ochii
în inima liniștii,
unde valurile uită de țărmuri
și devin ocean.
Înalturi
Rădăcini de stea
împletesc orizontul –
noi suntem zborul.
Oceane de fulger
dorm în priviri –
ne naștem cerul.
Toate numele curg
spre noi.
Tu?
Tu nu ești doar tu.
Ești foamea mamei tale
când te purta,
și visul bunicului
despre un copil cu ochi limpezi.
Al treisprezecelea ceas
Când toate ușile dispar,
rămâne vântul.
Îl poți locui.
Acolo nu e nici „eu”,
nici „timp”,
doar floarea care se deschide
fără martor.
În dansul etern
Într-o picătură de timp,
unde cerul atinge pământul,
mă pierd și mă regăsesc.
Nici eu, nici tu, doar suflul.
Un cântec ce nu-și cere glasul.
Deschide ochii
în inima liniștii,
unde valurile uită de țărmuri
și devin ocean.
Înalturi
Rădăcini de stea
împletesc orizontul –
noi suntem zborul.
Oceane de fulger
dorm în priviri –
ne naștem cerul.
Toate numele curg
spre noi.
Tu?
Tu nu ești doar tu.
Ești foamea mamei tale
când te purta,
și visul bunicului
despre un copil cu ochi limpezi.
Al treisprezecelea ceas
Când toate ușile dispar,
rămâne vântul.
Îl poți locui.
Acolo nu e nici „eu”,
nici „timp”,
doar floarea care se deschide
fără martor.