Confuzie

Sunt un om ce uneori mă simt 
Sărac, lipsit de sentimente.

Mă prăbușesc dar mă ridic, 

Si-ncerc să urc mai sus de oponențe.

Atâta-amar, atâta suferință, 
Si mă întreb: dacă exiști, 
De ce mi-e uneori atât de greu să cred, să am credință?!


Category: Diverse poems

All author's poems: inimadeargint poezii.online Confuzie

Date of posting: 21 сентября 2017

Views: 3009

Log in and comment!

Poems in the same category

Cercul

Cine sunt?
Doar umbra cerului
pe oglinda apei,
dansând în cerc.

More ...

SCHIMBĂRI

Azi nu cer și nici nu vreau,

S-apelez la cei ce-mi dau,

Doar răspunsuri de refuz

Mă bazez pe ce e SUS.

Când o poartă se închide, 

Fii atent și ia aminte 

Observă ce sa deschis

Sigur altceva-i trimis!

 

De te plângi vei sta pe loc,

De accepți tu ai noroc

Căci ai posibilitatea ,

Prin alegeri sa schimbi cartea.

 

Așadar fi-ți curioși, 

Cu durere respectuoși 

Căci ascunde drumuri noi

Presărate și cu flori.

 

Când te plângi de fapt tu ceri,

Să-ți dea cerul neplăceri. 

Recunoști și aceea durere 

Că-i venită sa te-ndemne. 

 

Să-ți schimbi o gândire veche,

Să-i pui în loc noi bilete

Desfăcute și citite,

Și cu alte noi cuvinte!

 

Cuvinte frumos alese,

Prin grai și schimbări imense!

 

VIOLETA MAXIM

More ...

Să nu mă treziți...

 

Încă un adio mi-e teamă că nasc,

Se zbate în cord pe-o arteră,

Gândul cu mintea întruna mi-l pasc,

Doar carnea din mine mai speră.

 

Cu un ghimpe în ochi sunt silit să privesc,

Înot în obsesii și nervul mă roade,

Un cer fără îngeri mi-e dat să iubesc,

Și murmur întruna cuvinte schiloade.

 

Mă împiedic de mine la fiece pas,

Și iar mă ridic, și iar mă aștept,

Vreau ca să strig dar nu mai am glas,

Și-o frică de mine m-apasă în piept.

 

Caut pământ cât mai departe de lume,

Pădurea mi-o fac duhovnic și leac,

Copacii să strige în ecou al meu nume,

Galbenul toamnei pe veci să-l îmbrac.

 

Freamătul frunzei mi-e glasul de mamă,

În scorburi m-ascund cu ochi umeziți,

Mă mângâie umbre și somnul mă cheamă,

Adio, prieteni! Să nu mă treziți...

 

More ...

Somnul psihedelic

Fețe îmbătrânite de război;

cuvinte tăvălindu-se în ură ;

pe limbi de foc;torturi;

Patul lui Procust pentru un zâmbet perfect;

a zâmbi ; îngerii care cântă;

ploile de iubire care cad din Cer

si atunci cand totul se crapă;

ferestrele, candelabrele,

bibelourile de portelan,

sufletele,speranțele,

visele, fericirea,

ceainicele, orologiile,

continentele, statuile, dinții;

stele din univers.

Cu fețele îmbătrânite,

ei sunt foarte frumoși.

Au un zâmbet perfect.

Sunt câștigători. Râd.

Joacă acest joc al vieții

și al morții până la sfârșit.

More ...

Este cu mine mereu

Cui să mulțumesc mereu?

Doar bunului Dumnezeu.

El na ajută, ne îndrumă 

Și ne dă o viață bună.

 

Duhul sfânt ma ajutat,

Lângă mine nencetat 

Ma îndrumat, mereu, mereu...

Ca să fie cu Dumnezeu.

 

Dumnezeu cu-a lui putere,

In credință și-ajutor,

Lângă mine în veci este,

Îmi este bun protector.

 

Eu cred , această putere,

Sporește in viitor,

Mă îndrumă simt mereu,

Cum ma-ajuta Dumnezeu.

 

Doamne cât am așteptat,

Acest lucru minunat 

Îți sunt recunoscător,

Pentru marele ajutor.

More ...

Oamenii străzii - glosă

 

Sub felinarul ce întunericul străbate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Muşcând din mâini şi încurajări trucate,

Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.

Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

E un tablou ce-n astă lume ţipă,

Strigând durerea şi mâhnirea,

Către avuţi şi-a lor ferice clipă,

Ce-i putredă şi amară cum e fierea.

Ei nu răspund căci inima le e de piatră,

Dar ştiu că a lor resturi aruncate,

Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

 

Nu vor din plinul lor să dăruiască,

Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,

Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,

Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.

Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,

Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,

Dar niciodată nu au fost acolo unde,

Stau roată cei de soartă chinuiţi.

 

Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,

La fel ca sufletul lor de nababi,

Minciună-i adevărul ce-l rostesc,

Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.

Spun că asupra nevoiaşilor veghează,

Că îi ajută să aibă chiar de toate,

Fiinţa, gestul însă îi trădează,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.

 

Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,

Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,

Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,

De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.

Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,

Dar de copii au fost izgoniţi,

Acum trăiesc în crâncenă durere,

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.

 

La cei ce le-au furat fericirea,

Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,

Gândind că poate aşa le-a fost menirea,

Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.

Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,

Şi de la ei să învăţaţi încă odată,

Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

 

Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,

Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,

Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,

Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.

Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,

Le poartă umbra deformată pe pământ,

Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.

 

O clipă străpunge ca un fulger viitorul,

Trăieşte doar o zi la fel ca ei,

Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,

După fosta casă şi copiii tăi…

Cu trupul stors, agonic şi înfometat

Dar în piepturi cu o inimă curată,

Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.

 

La fel şi aceşti copii abandonaţi,

Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,

Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?

În ce le este fericirea sau care li-i misterul?

Chiar şi în zilele mai nereuşite,

Când trupul le este sleit şi flămând,

Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

Sunt veseli şi-i auzi râzând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

More ...

Cercul

Cine sunt?
Doar umbra cerului
pe oglinda apei,
dansând în cerc.

More ...

SCHIMBĂRI

Azi nu cer și nici nu vreau,

S-apelez la cei ce-mi dau,

Doar răspunsuri de refuz

Mă bazez pe ce e SUS.

Când o poartă se închide, 

Fii atent și ia aminte 

Observă ce sa deschis

Sigur altceva-i trimis!

 

De te plângi vei sta pe loc,

De accepți tu ai noroc

Căci ai posibilitatea ,

Prin alegeri sa schimbi cartea.

 

Așadar fi-ți curioși, 

Cu durere respectuoși 

Căci ascunde drumuri noi

Presărate și cu flori.

 

Când te plângi de fapt tu ceri,

Să-ți dea cerul neplăceri. 

Recunoști și aceea durere 

Că-i venită sa te-ndemne. 

 

Să-ți schimbi o gândire veche,

Să-i pui în loc noi bilete

Desfăcute și citite,

Și cu alte noi cuvinte!

 

Cuvinte frumos alese,

Prin grai și schimbări imense!

 

VIOLETA MAXIM

More ...

Să nu mă treziți...

 

Încă un adio mi-e teamă că nasc,

Se zbate în cord pe-o arteră,

Gândul cu mintea întruna mi-l pasc,

Doar carnea din mine mai speră.

 

Cu un ghimpe în ochi sunt silit să privesc,

Înot în obsesii și nervul mă roade,

Un cer fără îngeri mi-e dat să iubesc,

Și murmur întruna cuvinte schiloade.

 

Mă împiedic de mine la fiece pas,

Și iar mă ridic, și iar mă aștept,

Vreau ca să strig dar nu mai am glas,

Și-o frică de mine m-apasă în piept.

 

Caut pământ cât mai departe de lume,

Pădurea mi-o fac duhovnic și leac,

Copacii să strige în ecou al meu nume,

Galbenul toamnei pe veci să-l îmbrac.

 

Freamătul frunzei mi-e glasul de mamă,

În scorburi m-ascund cu ochi umeziți,

Mă mângâie umbre și somnul mă cheamă,

Adio, prieteni! Să nu mă treziți...

 

More ...

Somnul psihedelic

Fețe îmbătrânite de război;

cuvinte tăvălindu-se în ură ;

pe limbi de foc;torturi;

Patul lui Procust pentru un zâmbet perfect;

a zâmbi ; îngerii care cântă;

ploile de iubire care cad din Cer

si atunci cand totul se crapă;

ferestrele, candelabrele,

bibelourile de portelan,

sufletele,speranțele,

visele, fericirea,

ceainicele, orologiile,

continentele, statuile, dinții;

stele din univers.

Cu fețele îmbătrânite,

ei sunt foarte frumoși.

Au un zâmbet perfect.

Sunt câștigători. Râd.

Joacă acest joc al vieții

și al morții până la sfârșit.

More ...

Este cu mine mereu

Cui să mulțumesc mereu?

Doar bunului Dumnezeu.

El na ajută, ne îndrumă 

Și ne dă o viață bună.

 

Duhul sfânt ma ajutat,

Lângă mine nencetat 

Ma îndrumat, mereu, mereu...

Ca să fie cu Dumnezeu.

 

Dumnezeu cu-a lui putere,

In credință și-ajutor,

Lângă mine în veci este,

Îmi este bun protector.

 

Eu cred , această putere,

Sporește in viitor,

Mă îndrumă simt mereu,

Cum ma-ajuta Dumnezeu.

 

Doamne cât am așteptat,

Acest lucru minunat 

Îți sunt recunoscător,

Pentru marele ajutor.

More ...

Oamenii străzii - glosă

 

Sub felinarul ce întunericul străbate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Muşcând din mâini şi încurajări trucate,

Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.

Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

E un tablou ce-n astă lume ţipă,

Strigând durerea şi mâhnirea,

Către avuţi şi-a lor ferice clipă,

Ce-i putredă şi amară cum e fierea.

Ei nu răspund căci inima le e de piatră,

Dar ştiu că a lor resturi aruncate,

Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

 

Nu vor din plinul lor să dăruiască,

Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,

Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,

Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.

Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,

Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,

Dar niciodată nu au fost acolo unde,

Stau roată cei de soartă chinuiţi.

 

Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,

La fel ca sufletul lor de nababi,

Minciună-i adevărul ce-l rostesc,

Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.

Spun că asupra nevoiaşilor veghează,

Că îi ajută să aibă chiar de toate,

Fiinţa, gestul însă îi trădează,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.

 

Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,

Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,

Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,

De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.

Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,

Dar de copii au fost izgoniţi,

Acum trăiesc în crâncenă durere,

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.

 

La cei ce le-au furat fericirea,

Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,

Gândind că poate aşa le-a fost menirea,

Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.

Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,

Şi de la ei să învăţaţi încă odată,

Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

 

Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,

Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,

Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,

Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.

Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,

Le poartă umbra deformată pe pământ,

Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.

 

O clipă străpunge ca un fulger viitorul,

Trăieşte doar o zi la fel ca ei,

Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,

După fosta casă şi copiii tăi…

Cu trupul stors, agonic şi înfometat

Dar în piepturi cu o inimă curată,

Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.

 

La fel şi aceşti copii abandonaţi,

Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,

Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?

În ce le este fericirea sau care li-i misterul?

Chiar şi în zilele mai nereuşite,

Când trupul le este sleit şi flămând,

Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

Sunt veseli şi-i auzi râzând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

More ...
prev
next

Other poems by the author

Vreau să pot să îți spun tot

Aș vrea să fiu mai iubitoare 
cu tine, în special. 
Stiu c-ar schimba o tonă de impedimente 
într-o cărare verde, liberă spre inima ta. 

 

Aș vrea să te privesc cu drag

și să te strâng în brațe strâns, 
și să-nțelegi că inima mea 
arde, vai, arde intens după inima ta. 

 

Dar... Nu pot... Pentru că las trecutul

și tot ce e legat de el, 

să-mi amărască existența 

și să mă-mpiedice să-ți spun tot ce sunt 
sub pielea asta mândră.

Să-ți spun cât sunt de firavă, de fapt, 

cât am nevoie de iubirea ta, 
cât am nevoie să știu că pot să cred, 
să am încredere în tine, că orice-ar fi, 
tu ești acolo pentru mine... 

Si orice-ar fi, acolo pentru tine-aș fi, promit.


 
More ...

Apus de soare scăldat în valurile mării

E-atât de liniștită azi, atât de... ademenitoare 

Albastra mare cu rochia-nspumată, vie 

Țesută cel mai fin, din fir de picături și raze, 

Ce blând și tainic îmi cânt-o melodie... 



E-o melodie de iubire pentru soare 

Ce-l scaldă la apus și răsărit necontenit, 

E melodia pentru păsări, ploaie, 

Si pentru peștii mari, și pentru peștii mici. 



M-apropii-ncet, cu reverență, 

S-ating, puțin măcar, din rochia-i fără de preț 

Să pot să iau cu mine din magică-i prezență, 

Să-mi amintesc de ea când n-oi mai auzi și nici vedea, 

Când voi îmbătrâni încet, încet, încet ...

More ...

Fără Titlu

Dacă mi-ai fi spus cândva 
Că voi aluneca așa 
De pe piedestalul meu 
Ți-aș fi râs în față.

 

Dacă mi-ai fi spus atunci 
Că voi cădea pe brânci 
Si că voi ajunge-așa 
Aș fi spus: "Niciodată!"


Însă, oricât de nostim ar părea 
Ai avut dreptate atuncea 
Căci astăzi sunt căzută-n stânci. 
Să urc-nu pot, am răni adânci.

More ...

Mai pot?

Te văd ades în visurile mele
Şi mintea mea spre tine fuge uneori
Dar reuşesc să şterg rapid orice-amintire
Pentru că... De ce să-mi fie şi mai mult dor?

Ce hoaţă eşti tu, iubire
Dai tot, ca mai apoi să iei şi ce n-ai dat
Şi-l faci pe om să creadă-n veşnicia
Simţămintelor ce i le-ai provocat.

Şi timpu-mi este-acum complice
Şi mă învaţă ca să şterg din minte tot
Ce-mi poate într-o zi întoarce capul
Spre munţii din trecut, şi să mă-npiedice să-ntreb: "Mai pot?"

More ...

Strigăt pentru țară!

Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?! 
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?! 
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?! 

Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați 
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește, 
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?! 

Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?! 
Cât o să mai țineți călușul la gură 
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului? 

Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății 
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea! 

Urâți ați ajuns la chipuri și suflet, 
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc, 
Duhnește a cadavru societatea 
Cauza? Sunteți voi! 
Încetați! Încetați nedreptatea! 
Dați-ne pacea și țara-napoi!

More ...

Cioburi de vise

Visez cu ochii deschiși ades 
Că trăiesc într-o altă lume... 
Una în care iubirea nu mai are hotare, 
Si... unde pentru ură nu mai există nume.



Visez că fericită dansez 
În câmpul de păpădii, cu tălpile goale 
Si cânt cu păsările-mpreună-armonii 
Pentru soare.

Si... mai visez că trăiesc 
Cea mai frumoasă poveste de dragoste:
Unde trădare nu e, și nici supărare.
Unde tu îmi promiți și te ții de cuvânt.

Si-apoi, deschid alene ochii 
Trezită de-ale soarelui raze, 
Si tristă observ cum cad la pământ cioburi de vise... 
Sunt visele mele prăfuite de timp 
Si sparte în zeci de bucăți ascuțite.

More ...

Vreau să pot să îți spun tot

Aș vrea să fiu mai iubitoare 
cu tine, în special. 
Stiu c-ar schimba o tonă de impedimente 
într-o cărare verde, liberă spre inima ta. 

 

Aș vrea să te privesc cu drag

și să te strâng în brațe strâns, 
și să-nțelegi că inima mea 
arde, vai, arde intens după inima ta. 

 

Dar... Nu pot... Pentru că las trecutul

și tot ce e legat de el, 

să-mi amărască existența 

și să mă-mpiedice să-ți spun tot ce sunt 
sub pielea asta mândră.

Să-ți spun cât sunt de firavă, de fapt, 

cât am nevoie de iubirea ta, 
cât am nevoie să știu că pot să cred, 
să am încredere în tine, că orice-ar fi, 
tu ești acolo pentru mine... 

Si orice-ar fi, acolo pentru tine-aș fi, promit.


 
More ...

Apus de soare scăldat în valurile mării

E-atât de liniștită azi, atât de... ademenitoare 

Albastra mare cu rochia-nspumată, vie 

Țesută cel mai fin, din fir de picături și raze, 

Ce blând și tainic îmi cânt-o melodie... 



E-o melodie de iubire pentru soare 

Ce-l scaldă la apus și răsărit necontenit, 

E melodia pentru păsări, ploaie, 

Si pentru peștii mari, și pentru peștii mici. 



M-apropii-ncet, cu reverență, 

S-ating, puțin măcar, din rochia-i fără de preț 

Să pot să iau cu mine din magică-i prezență, 

Să-mi amintesc de ea când n-oi mai auzi și nici vedea, 

Când voi îmbătrâni încet, încet, încet ...

More ...

Fără Titlu

Dacă mi-ai fi spus cândva 
Că voi aluneca așa 
De pe piedestalul meu 
Ți-aș fi râs în față.

 

Dacă mi-ai fi spus atunci 
Că voi cădea pe brânci 
Si că voi ajunge-așa 
Aș fi spus: "Niciodată!"


Însă, oricât de nostim ar părea 
Ai avut dreptate atuncea 
Căci astăzi sunt căzută-n stânci. 
Să urc-nu pot, am răni adânci.

More ...

Mai pot?

Te văd ades în visurile mele
Şi mintea mea spre tine fuge uneori
Dar reuşesc să şterg rapid orice-amintire
Pentru că... De ce să-mi fie şi mai mult dor?

Ce hoaţă eşti tu, iubire
Dai tot, ca mai apoi să iei şi ce n-ai dat
Şi-l faci pe om să creadă-n veşnicia
Simţămintelor ce i le-ai provocat.

Şi timpu-mi este-acum complice
Şi mă învaţă ca să şterg din minte tot
Ce-mi poate într-o zi întoarce capul
Spre munţii din trecut, şi să mă-npiedice să-ntreb: "Mai pot?"

More ...

Strigăt pentru țară!

Ciudaților, de ce nu mă lăsați să respir?! 
De ce-mi poluati vederea cu crimă și ură,
De ce-mi deteriorați auzul cu înjurături și blesteme?!
Oare nu e de-ajuns răul în lume?! 
Nu vă mai săturați de războiul ce lasă copii fără nume?! 

Câți bani și putere vă mai trebuie ca să încetați 
Să folosiți și să prostiți mulțimea ce vă urmează orbește, 
Crezându-vă înșelătoarele vorbe drept promisiuni fără defecte?! 

Cât?! Cât să mai rabd în tăcere?! 
Cât o să mai țineți călușul la gură 
Celor ce vor să vă spintece minciuna cu sabia adevărului? 

Nesimțiți ați ajuns, violatori ai dreptății 
Setoși de răzbunare și egoiști în ceea ce privește dragostea! 

Urâți ați ajuns la chipuri și suflet, 
Hidoși vă sunt ochii scoși din orbite de patimi și joc de noroc, 
Duhnește a cadavru societatea 
Cauza? Sunteți voi! 
Încetați! Încetați nedreptatea! 
Dați-ne pacea și țara-napoi!

More ...

Cioburi de vise

Visez cu ochii deschiși ades 
Că trăiesc într-o altă lume... 
Una în care iubirea nu mai are hotare, 
Si... unde pentru ură nu mai există nume.



Visez că fericită dansez 
În câmpul de păpădii, cu tălpile goale 
Si cânt cu păsările-mpreună-armonii 
Pentru soare.

Si... mai visez că trăiesc 
Cea mai frumoasă poveste de dragoste:
Unde trădare nu e, și nici supărare.
Unde tu îmi promiți și te ții de cuvânt.

Si-apoi, deschid alene ochii 
Trezită de-ale soarelui raze, 
Si tristă observ cum cad la pământ cioburi de vise... 
Sunt visele mele prăfuite de timp 
Si sparte în zeci de bucăți ascuțite.

More ...
prev
next