Somnul psihedelic
Fețe îmbătrânite de război;
cuvinte tăvălindu-se în ură ;
pe limbi de foc;torturi;
Patul lui Procust pentru un zâmbet perfect;
a zâmbi ; îngerii care cântă;
ploile de iubire care cad din Cer
si atunci cand totul se crapă;
ferestrele, candelabrele,
bibelourile de portelan,
sufletele,speranțele,
visele, fericirea,
ceainicele, orologiile,
continentele, statuile, dinții;
stele din univers.
Cu fețele îmbătrânite,
ei sunt foarte frumoși.
Au un zâmbet perfect.
Sunt câștigători. Râd.
Joacă acest joc al vieții
și al morții până la sfârșit.
Category: Diverse poems
All author's poems: Marieta_Maglas
Date of posting: 23 декабря 2023
Views: 650
Poems in the same category
Repaos
Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,
Văpăiile sorții mă ating pe aripe,
Legat de un munte pământul mă ține,
Iar murmurul meu începu ca să țipe.
Carnea se zbate sub suspinul durerii,
Vene secate de sânge sorb întuneric,
Pe moarte încerc uneori să o sperii,
Dar ea mă deplânge și râde isteric.
Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,
Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,
Orb mă cufund într-o veșnică noapte,
Fără stele și cer unde vântul nu bate.
Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,
Neconsolat aștept condamnarea la zid,
Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,
Și într-un veșnic repaos mă închid.
Soarta
Auzeam pescărușii la geam,
În timp ce cu soarta vorbeam,
Iar strigătul lor de extaz,
Îmi intră în trup prin obraz,
Cu marea pe aripi se înalță,
Pe mine cu apă mă încalță,
Prin focul din piept să mă plimb,
Şi dorul de moarte să-l sting.
Brațele le simt mai ușoare,
Într-un ochi îmi răsare un soare,
Din umeri oarecum nefiresc,
Două lungi aripi îmi cresc,
Şi zbor peste viață și moarte,
Ciugulind un poem de pe-o carte,
Celălalt ochi în gheare-l împlânt,
Să văd ce mai e pe pământ.
Și plutesc peste chin, nenoroc
Cu mârșava soartă în cioc,
S-o arunc undeva în genune,
Să renasc fără soartă pe lume.
,,Nu te enerva" în turcă
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Sadece bir kelime
Rastgele söylendi
affetmez
Beni yere seriyor.
kalp inanır
Düşünce onu ölçer,
Sessizlik gitti
Sonsuza kadar.
Ne yazık ki bu benim doğam.
Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:
"Kızma!"
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Belki istemeden bazen vurulursun
Tek kelimeyle uygun değil.
kızma kızma
Hadi gülümse ve tavsiyemi dinle.
Sadece bir kelime
Bu bana ağır düşünceler getiriyor
Ve sadece onlarla
Beni çevreliyor.
Bu kıskançlık
Bir yük olarak geliyor
Ve tarif edilemez bir kabus
Rüyadaki gece iner.
Ne yazık ki bu benim doğam.
Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:
"Kızma!"
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Belki istemeden bazen vurulursun
Tek kelimeyle uygun değil.
kızma kızma
Hadi gülümse ve tavsiyelere kulak ver.
Ve bileceksin
Sana söylemek
Neyse,
herkes kim
Kızma!
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Kızma!
Am să vă dau în judecată
Am să vă dau în judecată!
că ma-ți lăsat orfan într-o lume ciudată.
cu mamă îndepărtată,
strig la voi cu vocea îndurerată!
cu viața, aproape de tot subjugată
ma-ți lăsat în a voii soartă,
crudă, acră și sărat.
eu îmi ascund durerea mascată,
cu inima frîntă și fața curată.
vă urăsc a suta dată !!!
pentru răpire de tată,
pentru tinerețea asasinată,
pentru durerea împrumutată.
v-aș împușca pe toți de laolaltă!
ce viață urîtă,
O să mă dați în judecată!
Visul meu nemuritor.....
La apusul zorilor
Pe cărarea norilor
Lângă vârful munţilor
Îmi stă speranţa.....
Suflă vânt devastator
Peste brazii de lângă izvor
Dezbină echilibrul din decor
Asta îmi este viața.......
O poveste de amor
Un suflet cald şi visător
Ce prin lume-i călător
Îşi pierde speranţa......
Poate doru-i trecător
Visul meu nemuritor
Dulce, abstract, copleșitor
Pentru el îmi dau şi viaţa....
Repaos
Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,
Văpăiile sorții mă ating pe aripe,
Legat de un munte pământul mă ține,
Iar murmurul meu începu ca să țipe.
Carnea se zbate sub suspinul durerii,
Vene secate de sânge sorb întuneric,
Pe moarte încerc uneori să o sperii,
Dar ea mă deplânge și râde isteric.
Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,
Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,
Orb mă cufund într-o veșnică noapte,
Fără stele și cer unde vântul nu bate.
Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,
Neconsolat aștept condamnarea la zid,
Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,
Și într-un veșnic repaos mă închid.
Soarta
Auzeam pescărușii la geam,
În timp ce cu soarta vorbeam,
Iar strigătul lor de extaz,
Îmi intră în trup prin obraz,
Cu marea pe aripi se înalță,
Pe mine cu apă mă încalță,
Prin focul din piept să mă plimb,
Şi dorul de moarte să-l sting.
Brațele le simt mai ușoare,
Într-un ochi îmi răsare un soare,
Din umeri oarecum nefiresc,
Două lungi aripi îmi cresc,
Şi zbor peste viață și moarte,
Ciugulind un poem de pe-o carte,
Celălalt ochi în gheare-l împlânt,
Să văd ce mai e pe pământ.
Și plutesc peste chin, nenoroc
Cu mârșava soartă în cioc,
S-o arunc undeva în genune,
Să renasc fără soartă pe lume.
,,Nu te enerva" în turcă
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Sadece bir kelime
Rastgele söylendi
affetmez
Beni yere seriyor.
kalp inanır
Düşünce onu ölçer,
Sessizlik gitti
Sonsuza kadar.
Ne yazık ki bu benim doğam.
Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:
"Kızma!"
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Belki istemeden bazen vurulursun
Tek kelimeyle uygun değil.
kızma kızma
Hadi gülümse ve tavsiyemi dinle.
Sadece bir kelime
Bu bana ağır düşünceler getiriyor
Ve sadece onlarla
Beni çevreliyor.
Bu kıskançlık
Bir yük olarak geliyor
Ve tarif edilemez bir kabus
Rüyadaki gece iner.
Ne yazık ki bu benim doğam.
Ama her zaman aklımda şunu söylüyorum:
"Kızma!"
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Belki istemeden bazen vurulursun
Tek kelimeyle uygun değil.
kızma kızma
Hadi gülümse ve tavsiyelere kulak ver.
Ve bileceksin
Sana söylemek
Neyse,
herkes kim
Kızma!
kızma kızma
Kelimeler aldatıcı olabilir.
kızma kızma
Öfkenin olmaması iyi bir şey.
Kızma!
Am să vă dau în judecată
Am să vă dau în judecată!
că ma-ți lăsat orfan într-o lume ciudată.
cu mamă îndepărtată,
strig la voi cu vocea îndurerată!
cu viața, aproape de tot subjugată
ma-ți lăsat în a voii soartă,
crudă, acră și sărat.
eu îmi ascund durerea mascată,
cu inima frîntă și fața curată.
vă urăsc a suta dată !!!
pentru răpire de tată,
pentru tinerețea asasinată,
pentru durerea împrumutată.
v-aș împușca pe toți de laolaltă!
ce viață urîtă,
O să mă dați în judecată!
Visul meu nemuritor.....
La apusul zorilor
Pe cărarea norilor
Lângă vârful munţilor
Îmi stă speranţa.....
Suflă vânt devastator
Peste brazii de lângă izvor
Dezbină echilibrul din decor
Asta îmi este viața.......
O poveste de amor
Un suflet cald şi visător
Ce prin lume-i călător
Îşi pierde speranţa......
Poate doru-i trecător
Visul meu nemuritor
Dulce, abstract, copleșitor
Pentru el îmi dau şi viaţa....
Other poems by the author
Somnul conștiinței
Fete imbatranite de razboi;
cuvinte tavalindu-se in ura;
pe limbi de foc;torturi;
Patul lui Procust pentru un zambet perfect;
a zambi; ingerii care canta;
ploile de iubire care cad din Cer
si atunci cand totul se crapa;
ferestrele, candelabrele,
bibelourile de portelan,
sufletele, sperantele, visele,
fericirea, orologiile,
continentele, statuile, dintii;
astrele.
Cu fetele imbatranite,
ei sunt foarte frumosi.
Au un zambet perfect.
Sunt castigatori.
Rad si joaca jocul vietii si al mortii
pana la capat.
Ochiul
Un ochi cosmic omnipotent
m-a deschis în interior
pentru o logică epistemică. Picăturile
de ploaie se prelingeau pe sticla ovală
a ferestrei; umiditate. Acel ochi
se albăstrea ca și cum
ar fi căpătat nuanța stelelor
care nu se mai pot forma și
încep să se evapore
din miezul lor ; embrioni avortați.
Am tăcut o vreme până când
cuvintele ce exprimă suferința
au reușit să răzbată
supraîncărcarea senzorială
a limbii. Sensul lor
s-a pierdut în melancolia ploii ;
tânguire, jeluire, boceală.
Blues-ul stelelor a fost absorbit
de această tristețe crescândă;
a avea senzația
că ești orb atunci când ,de fapt,
poți vedea;
senzorial, stimuli, perceptiv ;
Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu.
Poezie de Marieta Maglas
Nota : Stelele portocalii și galbene au de obicei o temperatură medie. Cele mai fierbinți stele sunt albastre și alb-albastru( sursa :articol publicat de Sarah Hoffschwelle).
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Dublu rondelet triolet pentru primăvară
Doar atingând,
Macii scoală păiușele.
Doar atingând,
Roșul vibrează verdele,
Soarele ~ foc prin cerul-ceas
Și cerul sună ca un bas,
Wați atingând.
Și pentru timpul ce-a rămas
Florile se deschid la apus
Soarele ~ foc prin cerul-ceas,
Doar pentru timpul ce-a rămas .
Natura e un contrabas.
De sunet, vântul e sedus
Și pentru timpul ce-a rămas
Florile se deschid la apus.
Simt iubirea,
Un trandafir însângerat.
Simt iubirea
Ce aduce fericirea
Când verdele-i înviorat
Și movul cer e orchestrat,
Simt iubirea.
Umbre tatuate dansând,
Macii scoală păiușele.
Și insectele, rând pe rând~
Umbre tatuate dansând,
Și-n glas de cuc, ecou vibrând,
Roșul vibrează verdele,
Umbre tatuate dansând,
Macii scoală păiușele.
Poezie de Marieta Maglas
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Colind pentru copiii cuminți
E luna decembrie, numita Undrea.
Moș Crăciun ne-aduce daruri de iubire.
Cu jar în sobe, casele se-ascund în nea.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi și-oricât ți-ar fi de greu,
Vino cu fundițe albastre pentru bradul meu!
Tot anul, elfii lucreaza fără simbrie.
Cu sania vine Moșul, plin de daruri.
Este Ajunul Crăciunului, în decembrie.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu fundițe și globuri pentru cei mici!
Numai vise frumoase și nici un coșmar!
Acești îngeri de lumină nu mint niciodată.
Focul în sobe se transforma în fum și jar.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu lumini și bomboane pentru cei mici!
Timp de așteptare și parfum de chihlimbar!
Iisus s-a născut în ieslea din Nazaret.
Ajun plin de rugăciuni, de colinzi și de har.
Refren
Bucură-te, atunci când frămânți cozonaci
Căci frămânți și pentru colindătorii săraci!
Numai cuvinte calde și nici un gând amar!
Miros de brad ,de cozonaci și de sarmale!.
In soba, lemnul devine incet fum și jar.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi , vino în Ajun
Cu fundițe-albastre pentru bradul de Crăciun!
În case de piatră și lemn, Dumnezeu preabun
Trimite îngeri luminoși și Duhul plin de har.
Este decembrie, prima zi de Crăciun.
Acum focul nu este decât fum și jar.
Poezie de Marieta Maglas
Legenda lui Moș Crăciun
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Moș Crăciun avea un nume banal,
Atunci când trăia ca un simplu om.
Acest Nicolae era real.
Ca un creștin trăia, fiind bonom.
Părinții i-au murit când era mic.
Era grec și trăia într-un sătuc.
Precum arca din timpul noetic
Și-a făcut sania, din lemn de nuc.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Sub Dioclețian a devenit
Faimos episcop în misiune.
A fost întemnițat și chinuit,
Dar a rezistat prin rugăciune.
Faptele lui Nicolae cel Sfânt,
Au devenit arhicunoscute.
El a lucrat cu-al Domnului cuvânt
Pe cei nevoiași ca să-i ajute.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
El a devenit chiar Dutch Sinter Klass~
un nume dat de copii în ajun.
Haina-i bisericească a rămas
Pentru ei costumul lui Moș Crăciun.
De-atunci, ei îl așteaptă să vină
Cu sania lui plină de daruri;
Un brad de Crăciun stă în lumină~
Reni ce vin dinspre polare ghețuri.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Pe hornul casei pline de copii,
El se cațără și alunecă
Din sania cu reni, fără aripi ~
Lasă cadoul și apoi pleacă.
Din barbă~ praf de stele-n noapte
El gonește și cântă-n Lumină.
Aude-a rugăciunilor șoapte.
Un ultim horn când noaptea se termină.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Pierderea speranței
Ea nu-și pierde speranța în timp ce se roagă.
Nu este deloc simplu,
mai ales atunci când sună clopotele
pentru tot ceea ce se poate înălța
dar nu se înalță, ci se scufundă.
Un țipăt poate însemna un coșmar
sau o frontieră pentru sfințenie
atunci când infinitul este în interior.
Viața este o iluzie sau o mască a unui ego
și poate că această disimulare are scopul
de a rostogoli acest ego într-un haos
mai mare decât Mare Imbrium
numită și Marea de Lacrimi.
Ea crede că atât cât are
este suficient pentru ea.
Ea este încă recunoscătoare lui Dumnezeu,
deși oarbecăiește și pare a fi un robot
care suflă în nisipul fierbinte
pentru a face obiecte de sticlă,
transparente, aproape invizibile.
Viața ei pare a fi un cristal de Murano
din care lipsește conținutul.
Poate că își dorește doar un simplu sfârșit ;
nicidecum să fie mântuită.
Poate că trebuie să mediteze
ca să înțeleagă lipsa de sens
a condiției sale umane.
Nu poate ține pasul cu nimic nou
în timp ce este blocată de acele obiecte
pe cale de dispariție -vizibilitate, viziune.
Umbra ei se adâncește în profunzimea sufletului,
se transformă într-o frică care roade
și dă contur acelei tăceri stranii,
tăcere care este absorbită de pereți.
În timp ce își digeră visele cubice,
îi este frică că se va pierde în sine ;
îi este frică de propria ei metamorfoză.
Reîntoarcerea în propriul ei abis intern
este o târâire ciclică, inelară,
dar nu o resemnare
și poate un râs pietrificat, un rânjet.
Deasupra capului ei,
câțiva nori sunt pe punctul de a se ciocni ;
cer plin de fulgere.
Poate că are nevoie de Dumnezeu,
dar ea se gândește doar la acele întrebări
lipsite de răspunsuri; își îneacă dorințele în băutură
și cade într-un somn psihedelic,
unde nu se mai poate ruga.
Poate că a fi în brațele lui Morfeu este un refugiu.
Nu-și pierde speranța.
Poate că se va trezi în Rai.
Când se poate considera că un cuvânt este pierdut?
Poezie de Marieta Maglas
Nota : Poezia este o analiză a unui personaj din piesa de teatru Ce Zile Frumoase, scrisă de Samuel Beckett, această poezie a fost publicată în Lothlorien Poetry Journal. Mare Imbrium sau Marea Ploilor, sau Marea de Lacrimi, în latină Mare Imbrium, este o mare situată pe partea vizibilă a Lunii. Marea de Lacrimi s-a format ca urmare a umplerii unui crater cu lavă lichidă.
Somnul conștiinței
Fete imbatranite de razboi;
cuvinte tavalindu-se in ura;
pe limbi de foc;torturi;
Patul lui Procust pentru un zambet perfect;
a zambi; ingerii care canta;
ploile de iubire care cad din Cer
si atunci cand totul se crapa;
ferestrele, candelabrele,
bibelourile de portelan,
sufletele, sperantele, visele,
fericirea, orologiile,
continentele, statuile, dintii;
astrele.
Cu fetele imbatranite,
ei sunt foarte frumosi.
Au un zambet perfect.
Sunt castigatori.
Rad si joaca jocul vietii si al mortii
pana la capat.
Ochiul
Un ochi cosmic omnipotent
m-a deschis în interior
pentru o logică epistemică. Picăturile
de ploaie se prelingeau pe sticla ovală
a ferestrei; umiditate. Acel ochi
se albăstrea ca și cum
ar fi căpătat nuanța stelelor
care nu se mai pot forma și
încep să se evapore
din miezul lor ; embrioni avortați.
Am tăcut o vreme până când
cuvintele ce exprimă suferința
au reușit să răzbată
supraîncărcarea senzorială
a limbii. Sensul lor
s-a pierdut în melancolia ploii ;
tânguire, jeluire, boceală.
Blues-ul stelelor a fost absorbit
de această tristețe crescândă;
a avea senzația
că ești orb atunci când ,de fapt,
poți vedea;
senzorial, stimuli, perceptiv ;
Ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu.
Poezie de Marieta Maglas
Nota : Stelele portocalii și galbene au de obicei o temperatură medie. Cele mai fierbinți stele sunt albastre și alb-albastru( sursa :articol publicat de Sarah Hoffschwelle).
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Dublu rondelet triolet pentru primăvară
Doar atingând,
Macii scoală păiușele.
Doar atingând,
Roșul vibrează verdele,
Soarele ~ foc prin cerul-ceas
Și cerul sună ca un bas,
Wați atingând.
Și pentru timpul ce-a rămas
Florile se deschid la apus
Soarele ~ foc prin cerul-ceas,
Doar pentru timpul ce-a rămas .
Natura e un contrabas.
De sunet, vântul e sedus
Și pentru timpul ce-a rămas
Florile se deschid la apus.
Simt iubirea,
Un trandafir însângerat.
Simt iubirea
Ce aduce fericirea
Când verdele-i înviorat
Și movul cer e orchestrat,
Simt iubirea.
Umbre tatuate dansând,
Macii scoală păiușele.
Și insectele, rând pe rând~
Umbre tatuate dansând,
Și-n glas de cuc, ecou vibrând,
Roșul vibrează verdele,
Umbre tatuate dansând,
Macii scoală păiușele.
Poezie de Marieta Maglas
Aceasta poezie este publicata in Poleart Magazine.
Colind pentru copiii cuminți
E luna decembrie, numita Undrea.
Moș Crăciun ne-aduce daruri de iubire.
Cu jar în sobe, casele se-ascund în nea.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi și-oricât ți-ar fi de greu,
Vino cu fundițe albastre pentru bradul meu!
Tot anul, elfii lucreaza fără simbrie.
Cu sania vine Moșul, plin de daruri.
Este Ajunul Crăciunului, în decembrie.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu fundițe și globuri pentru cei mici!
Numai vise frumoase și nici un coșmar!
Acești îngeri de lumină nu mint niciodată.
Focul în sobe se transforma în fum și jar.
Refren
Oricât de greu v-ar fi, dragi tătici și mămici,
Veniți cu lumini și bomboane pentru cei mici!
Timp de așteptare și parfum de chihlimbar!
Iisus s-a născut în ieslea din Nazaret.
Ajun plin de rugăciuni, de colinzi și de har.
Refren
Bucură-te, atunci când frămânți cozonaci
Căci frămânți și pentru colindătorii săraci!
Numai cuvinte calde și nici un gând amar!
Miros de brad ,de cozonaci și de sarmale!.
In soba, lemnul devine incet fum și jar.
Refren
Dragul meu, oriunde-ai fi , vino în Ajun
Cu fundițe-albastre pentru bradul de Crăciun!
În case de piatră și lemn, Dumnezeu preabun
Trimite îngeri luminoși și Duhul plin de har.
Este decembrie, prima zi de Crăciun.
Acum focul nu este decât fum și jar.
Poezie de Marieta Maglas
Legenda lui Moș Crăciun
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Moș Crăciun avea un nume banal,
Atunci când trăia ca un simplu om.
Acest Nicolae era real.
Ca un creștin trăia, fiind bonom.
Părinții i-au murit când era mic.
Era grec și trăia într-un sătuc.
Precum arca din timpul noetic
Și-a făcut sania, din lemn de nuc.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Sub Dioclețian a devenit
Faimos episcop în misiune.
A fost întemnițat și chinuit,
Dar a rezistat prin rugăciune.
Faptele lui Nicolae cel Sfânt,
Au devenit arhicunoscute.
El a lucrat cu-al Domnului cuvânt
Pe cei nevoiași ca să-i ajute.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
El a devenit chiar Dutch Sinter Klass~
un nume dat de copii în ajun.
Haina-i bisericească a rămas
Pentru ei costumul lui Moș Crăciun.
De-atunci, ei îl așteaptă să vină
Cu sania lui plină de daruri;
Un brad de Crăciun stă în lumină~
Reni ce vin dinspre polare ghețuri.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Pe hornul casei pline de copii,
El se cațără și alunecă
Din sania cu reni, fără aripi ~
Lasă cadoul și apoi pleacă.
Din barbă~ praf de stele-n noapte
El gonește și cântă-n Lumină.
Aude-a rugăciunilor șoapte.
Un ultim horn când noaptea se termină.
Refren:
Legenda lui Moș Crăciun cel iubit
Și foarte așteptat de nepoței,
Pe acoperișul împodobit,
Începe, în sunet de clopoței.
Pierderea speranței
Ea nu-și pierde speranța în timp ce se roagă.
Nu este deloc simplu,
mai ales atunci când sună clopotele
pentru tot ceea ce se poate înălța
dar nu se înalță, ci se scufundă.
Un țipăt poate însemna un coșmar
sau o frontieră pentru sfințenie
atunci când infinitul este în interior.
Viața este o iluzie sau o mască a unui ego
și poate că această disimulare are scopul
de a rostogoli acest ego într-un haos
mai mare decât Mare Imbrium
numită și Marea de Lacrimi.
Ea crede că atât cât are
este suficient pentru ea.
Ea este încă recunoscătoare lui Dumnezeu,
deși oarbecăiește și pare a fi un robot
care suflă în nisipul fierbinte
pentru a face obiecte de sticlă,
transparente, aproape invizibile.
Viața ei pare a fi un cristal de Murano
din care lipsește conținutul.
Poate că își dorește doar un simplu sfârșit ;
nicidecum să fie mântuită.
Poate că trebuie să mediteze
ca să înțeleagă lipsa de sens
a condiției sale umane.
Nu poate ține pasul cu nimic nou
în timp ce este blocată de acele obiecte
pe cale de dispariție -vizibilitate, viziune.
Umbra ei se adâncește în profunzimea sufletului,
se transformă într-o frică care roade
și dă contur acelei tăceri stranii,
tăcere care este absorbită de pereți.
În timp ce își digeră visele cubice,
îi este frică că se va pierde în sine ;
îi este frică de propria ei metamorfoză.
Reîntoarcerea în propriul ei abis intern
este o târâire ciclică, inelară,
dar nu o resemnare
și poate un râs pietrificat, un rânjet.
Deasupra capului ei,
câțiva nori sunt pe punctul de a se ciocni ;
cer plin de fulgere.
Poate că are nevoie de Dumnezeu,
dar ea se gândește doar la acele întrebări
lipsite de răspunsuri; își îneacă dorințele în băutură
și cade într-un somn psihedelic,
unde nu se mai poate ruga.
Poate că a fi în brațele lui Morfeu este un refugiu.
Nu-și pierde speranța.
Poate că se va trezi în Rai.
Când se poate considera că un cuvânt este pierdut?
Poezie de Marieta Maglas
Nota : Poezia este o analiză a unui personaj din piesa de teatru Ce Zile Frumoase, scrisă de Samuel Beckett, această poezie a fost publicată în Lothlorien Poetry Journal. Mare Imbrium sau Marea Ploilor, sau Marea de Lacrimi, în latină Mare Imbrium, este o mare situată pe partea vizibilă a Lunii. Marea de Lacrimi s-a format ca urmare a umplerii unui crater cu lavă lichidă.