Nicăieri nu-i ca acasă!
Azi am trecut pe la părinți,
Că n-am fost de-atâta timp,
Mereu pe ei îi găsim frânți,
De munca grea din câmp
Ajung la poartă, câinele latră,
Străini ne simte, nu ne mai știe,
Mă sui pe gard, arunc o piatră,
Degeaba, nimeni nu văd să vie
Împing și mă strecor în curte,
În scârtâit uràt de balamale,
Simt miros plăcut de turte,
Și-aud un zăngănit de oale
De după ușă se ivește mama,
Având drept sprijin un baston,
Cu mare grijă, își pune năframa,
Iar peste umeri poartă palton
În spate-ncovoiat apare tata,
Pe cap purtând căciulă neagră,
La câine face-un semn să tacă,
Și înspre noi încep să meargă
Înaintăm spre ei cu pas vioi,
Simțind cum dorul ne împinge,
Mâna le-o sărutăm la amândoi,
În timp ce ochiul nostru plânge
Pe banca dinaintea casei stăm,
Sub via care-ncepe să rodească,
Și multe amintiri mai depănăm,
Rugându-ne ca ei să mai trăiască
Când vorbele de duh s-au terminat,
Ne ridicăm pentru-a-intra în casă,
Unde-s bucate multe de gustat,
Și un vin roșu într-un ulcior pe masă
E bucurie multă în casa de la deal,
Când ne-adunăm să stăm la masă,
Și cât de bine e în satul tău natal,
Când ai părinți, ce te doresc acasă
Șederea noastră nu e prea lungă,
Și-n liniște ne spunem noapte bună,
Simțind cum mama vrea să plângă,
O-mbrățișăm și ne rugăm ca Domnul..
să o mai tină
Categoria: Casa Părintească
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 15 aprilie 2023
Vizualizări: 1263
Poezii din aceiaşi categorie
Satul de altădată
Mai ții tu minte, sat bătrân,
Când fierbea laptele-n căldări,
Când râdeau pruncii pe la fân
Și miroseau a flori și mări?
Când clopotele-n zori băteau
Și-n curți mirosea-a pâine coaptă,
Când păsări albe se-ntorceau
Și ulița era netoaptă?
Când joia stăteau la răscruci
Bătrânii-n straie de lumină,
Vorbind de morți, de vremi mai dulci,
Cu ochii plini de rădăcină?
Acum doar vântul mai șoptește
Prin case stinse, fără fum,
Doar ploaia ușilor jelește
Și scârțâie-ntristat pe drum.
În prag, bunica nu mai iese,
Nici tata nu mai sapă-n vie...
Doar luna peste văi culese
Mai poartă visul dintr-o mie.
Și-mi pare că aud în noapte
Un bucium stins, un pas uitat...
Dar nimeni nu mai vine-n șoapte—
S-a dus și ultimul băiat.
Bunicul meu
Bunicul meu,
Îmi spune mereu:
Să fii cuminte
I-a mea rugăminte
E atât de duios
Pe cât și de haios!
Spuneam ca n-are dreptate
Dar făceam multe păcate...
Priveam în ochii lui
Fiind așa căprui
Frumoși ca niște zmei
Culeși din flori de tei.
Înțelepciune multă are,
Dar și ani mulți are,
Iar eu, precum o floare,
Mă uit la mândru' Soare!
22.07.2021
Tăticul meu
Tăticul din coline,
Cu gropi pline,
Mereu spre mine
Cu flori vine.
Îmi da el o păpădie
Dacă-i spun o poezie,
Îmi dă el o jucărie
Dacă-i cant o melodie.
Mereu m-a protejat,
De tot m-a aparat,
Dar... acum el a plecat,
Totu-n urmă a lăsat.
21.03.2018
Amintirea altor vremuri
Un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã,
O umbrã, ce se-ascunde în unghere,
Un strop de greu, o clipã de plãcere
Şi-o fericire, care se destramã,
Fãrã a şti nici când, nici cum anume.
Întreagã existenţa ta sub soare,
E-aşa, precum un vis la deşteptare:
Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume!
☆
E-un abur, omul! Şi dispare-ndatã:
Rãmân în urmã-i, casa şi maşina,
De care, se-ngrijeşte ba vecina,
Ba câte-o rudã mai apropiatã.
Câte mistere-mi trec pe dinainte!...
Ah, de-ar trãi bunicul meu sau buna,
Sã-i mai întreb, cu mintea mea de-acuma,
Ce altãdatã nu-mi trecea prin minte!
Rãmân taine adânci, nedezlegate,
Ce n-or putea în veci sã le dezlege
Nici cei ce-i dor ideile betege,
Nici cei ce stau cu mâinile la spate!
Un gol lãsarã-n casã, la plecare
Da-n suflet este golul şi mai mare,
Când vreunul dintre cei iubiţi, dispare,
Şi nu mai iese la numãrãtoare.
Nu mai gãsesc pe nimeni, stând pe treaptã,
Şi nici borcane pline, în cãmarã,
Şopronul vechi, e-nchis pe dinafarã;
Şi nici la garã, nimeni nu m-aşteaptã...
Un bun vecin îmi pune stâlpi la vie,
De casã, se-ngrijeşte o mãtuşã;
Bastonul stã afarã, lângã uşã...
Semn cã-n curând, rãmâne iar pustie.
☆
Fãrã a şti nici când, nici cum anume,
Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume.
Întreagã existenţa ta sub soare,
E-aşa, precum un vis la deşteptare:
O fericire, care se destramã,
Un strop de greu, o clipã de plãcere,
O umbrã ce se-ascunde în unghere
Şi-un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã!...
Dor de mamă
De Sfânta Vineri ai plecat
La Dumnezeu,iubită Mamă,
Și-n suflet de copil tu ai lăsat
Un gol imens,durere,teamă.
De 7 luni un dor nebun m-apasă
Privind la pozele cu noi,
Sufletul doare, văd pustiu acasă
Și lacrimile-mi curg șuvoi.
Cu amintirea ta rămasă-n gând
Căi grele voi străbate cutezând
Și lipsa ta povară o să-mi fie
În astă viață și pe veșnicie .
Dragoș
Baba Dochia !
Hohotește prin ferești
Răi balauri din povești
Prini grădini și prin livezi
Vin urgiile păgâne
Pe frumos să se răzbune .
Urlă ,șuieră,se zbate
Ziua la sfârșit de martie,
Albă trenă lasă în urmă ,
Albii mei se strâng în turmă.
Baba Dochia-i ursuză
Plâng copacii fără frunză ,
Doar gingașii ghiocei
Sub o plapomă de gheață ,
Se trezesc din nou la viață!...
Satul de altădată
Mai ții tu minte, sat bătrân,
Când fierbea laptele-n căldări,
Când râdeau pruncii pe la fân
Și miroseau a flori și mări?
Când clopotele-n zori băteau
Și-n curți mirosea-a pâine coaptă,
Când păsări albe se-ntorceau
Și ulița era netoaptă?
Când joia stăteau la răscruci
Bătrânii-n straie de lumină,
Vorbind de morți, de vremi mai dulci,
Cu ochii plini de rădăcină?
Acum doar vântul mai șoptește
Prin case stinse, fără fum,
Doar ploaia ușilor jelește
Și scârțâie-ntristat pe drum.
În prag, bunica nu mai iese,
Nici tata nu mai sapă-n vie...
Doar luna peste văi culese
Mai poartă visul dintr-o mie.
Și-mi pare că aud în noapte
Un bucium stins, un pas uitat...
Dar nimeni nu mai vine-n șoapte—
S-a dus și ultimul băiat.
Bunicul meu
Bunicul meu,
Îmi spune mereu:
Să fii cuminte
I-a mea rugăminte
E atât de duios
Pe cât și de haios!
Spuneam ca n-are dreptate
Dar făceam multe păcate...
Priveam în ochii lui
Fiind așa căprui
Frumoși ca niște zmei
Culeși din flori de tei.
Înțelepciune multă are,
Dar și ani mulți are,
Iar eu, precum o floare,
Mă uit la mândru' Soare!
22.07.2021
Tăticul meu
Tăticul din coline,
Cu gropi pline,
Mereu spre mine
Cu flori vine.
Îmi da el o păpădie
Dacă-i spun o poezie,
Îmi dă el o jucărie
Dacă-i cant o melodie.
Mereu m-a protejat,
De tot m-a aparat,
Dar... acum el a plecat,
Totu-n urmă a lăsat.
21.03.2018
Amintirea altor vremuri
Un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã,
O umbrã, ce se-ascunde în unghere,
Un strop de greu, o clipã de plãcere
Şi-o fericire, care se destramã,
Fãrã a şti nici când, nici cum anume.
Întreagã existenţa ta sub soare,
E-aşa, precum un vis la deşteptare:
Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume!
☆
E-un abur, omul! Şi dispare-ndatã:
Rãmân în urmã-i, casa şi maşina,
De care, se-ngrijeşte ba vecina,
Ba câte-o rudã mai apropiatã.
Câte mistere-mi trec pe dinainte!...
Ah, de-ar trãi bunicul meu sau buna,
Sã-i mai întreb, cu mintea mea de-acuma,
Ce altãdatã nu-mi trecea prin minte!
Rãmân taine adânci, nedezlegate,
Ce n-or putea în veci sã le dezlege
Nici cei ce-i dor ideile betege,
Nici cei ce stau cu mâinile la spate!
Un gol lãsarã-n casã, la plecare
Da-n suflet este golul şi mai mare,
Când vreunul dintre cei iubiţi, dispare,
Şi nu mai iese la numãrãtoare.
Nu mai gãsesc pe nimeni, stând pe treaptã,
Şi nici borcane pline, în cãmarã,
Şopronul vechi, e-nchis pe dinafarã;
Şi nici la garã, nimeni nu m-aşteaptã...
Un bun vecin îmi pune stâlpi la vie,
De casã, se-ngrijeşte o mãtuşã;
Bastonul stã afarã, lângã uşã...
Semn cã-n curând, rãmâne iar pustie.
☆
Fãrã a şti nici când, nici cum anume,
Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume.
Întreagã existenţa ta sub soare,
E-aşa, precum un vis la deşteptare:
O fericire, care se destramã,
Un strop de greu, o clipã de plãcere,
O umbrã ce se-ascunde în unghere
Şi-un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã!...
Dor de mamă
De Sfânta Vineri ai plecat
La Dumnezeu,iubită Mamă,
Și-n suflet de copil tu ai lăsat
Un gol imens,durere,teamă.
De 7 luni un dor nebun m-apasă
Privind la pozele cu noi,
Sufletul doare, văd pustiu acasă
Și lacrimile-mi curg șuvoi.
Cu amintirea ta rămasă-n gând
Căi grele voi străbate cutezând
Și lipsa ta povară o să-mi fie
În astă viață și pe veșnicie .
Dragoș
Baba Dochia !
Hohotește prin ferești
Răi balauri din povești
Prini grădini și prin livezi
Vin urgiile păgâne
Pe frumos să se răzbune .
Urlă ,șuieră,se zbate
Ziua la sfârșit de martie,
Albă trenă lasă în urmă ,
Albii mei se strâng în turmă.
Baba Dochia-i ursuză
Plâng copacii fără frunză ,
Doar gingașii ghiocei
Sub o plapomă de gheață ,
Se trezesc din nou la viață!...
Alte poezii ale autorului
La coasă!
Dis de dimineață am plecat la coasă
Că s-a anunțat la meteo că o să plouă,
Vreau să îmi aduc rapid fânul acasă
Știind că iarba se taie bine când e rouă.
Toată ziua am cosit cu mare spor,
Brazdă după brazdă am răsturnat,
O ciocărlie a triluit frumos în zbor,
Iar eu am ascultat și-am fredonat.
Și ritmul meu a fost precum cânta
Când mai rapid și mai apoi domol,
Duiosul sunet urechea-mi încânta
Și obosit pe seară eram cu lanul gol.
Dator n-am vrut deloc eu să rămân
Pe cântăreț mărinimos l-am răsplătit,
Cu firimituri împrăștiate pe pământ
Pe care cu iuțeală mare le-a ciugulit.
Ca doi prieteni buni ne-am despărțit
Ea sus spre nori cântând s-a avântat,
Iar eu am adunat în coșul cel sfințit
Ce a rămas pe jos, de mine presărat.
Uite așa am petrecut o zi la coasă
Acompaniat de càntul ciocârliei,
Pe seară m-am întors voios acasă,
Și cu umor, am povestit totul...soției!
A fost destinul!
Ce mult am așteptat să vii
Spre mine să te țin de mână,
Să simt că doar mie-mi aparții
Și ești a mea frumoasă zână
La tine am privit și am sperat
Să pot cândva să te cunosc,
Și poate voi avea puțin noroc
Ca focul inimii să-mi potolesc
Visam că suntem împreună
Și tare fericiți noi mai eram,
Și cât de trist puteam să fiu
Când din visare mă trezeam
Și într-o zi curajul mi-a venit
Să te invit pe tine la plimbare,
Și minte țin ce clar mi-ai spus
Că tu nu ești o fată oarecare
Cu greu am înghițit ce-a spus
Și scuze imediat eu am cerut,
Am insistat doi pași să facem
M-a refuzat și asta m-a durut
O întrebare atunci mi-am pus
O fi având iubit și eu nu știu?
Și care e motivul de refuz?
Ce l-am aflat mult mai târziu
...............................
Au fost o perioadă împreună
Când ea primea în dar și luna,
Pân' a simțit că este înșelată
Și n-a mai suportat minciuna
.........................
Timpul a vindecat și îndemnat
Ca noi unul spre altul să venim,
Și pot să spun c-a fost destinul
În care am crezut și...ne iubim!
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
Eu te-am iubit!
Eu te-am iubit și n-ai știut
Cât pot să sufăr pentru tine,
Aș fi vrut să nu mă fi mințit
Când îmi spuneai că ții la mine
Veneam la întâlniri cu tine
Cu inima pulsând nebună,
Chiar dacă-n jur era senin
În trupul meu era furtună
Buchetul îl alegeam cu grijă
Să-ți placă florile aduse,
Poate de mine ți-or aminti
Când în vază vor fi puse
Iar săptămâna părea o lună
Și greu se scurgea timpul,
Până să mă-ntâlnesc cu tine
Să te ating și să-ți văd chipul
Credeam că și tu simți la fel
Și ești nerăbdătoare să mă vezi,
Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel
Iar tu zâmbind iubirea o mimezi
Mult timp a trebuit să treacă,
Să înțeleg că inima ți-e dată,
Către colegul meu din liceu
Cu care te vedeai și măritată
Acum este târziu pentru regrete
Și poate nici n-a fost multă iubire,
Astăzi lângă soție sunt omul fericit
Și viața-mi este o mare împlinire!
De ce?
De ce e frig și inima mă doare,
Iar tu nu simți răceala dintre noi,
Stăm amândoi tăcuți în așteptare,
Și știm că pe-năuntru suntem goi
Ne punem tot mai des o întrebare,
De ce noi nu mai suntem ca-nainte,
Când știm că-n viața totu-i încercare,
Și uneori călcăm pe jar fierbinte
Și știm cu siguranța amândoi,
Că drumul nostru n-a fost un vis,
Am stat în vânt, bătuți de ploi,
Și nimeni și nimic nu ne-învins
A fost și greu, dar am trecut,
Peste necazuri, ce au durut,
A fost ușor și ne-a plăcut,
De mână tot timpul ne-am ținut
Pe calea vieții am evitat,
Să-ne-acuzăm unul pe altul,
Și am știut să ne purtăm,
Și-n spate să ne ducem sacul
Și anii ni s-au adunat cu plus,
Riduri adânci lăsând pe chipuri,
Și tinerețea ni s-a dus pe-ascuns,
La fel cum fură apa din nisipuri
..................................
În tinerețe totul ți se cuvine,
Nu știi să scazi și doar sa-aduni,
Iar când timpul bătrâneții vine,
Spui rugăciuni, speri în minuni ..............................
Un sfat aș da acum eu tuturor,
Trăieste, dar nu cu viața la pariu,
Și toate să le faci la timpul lor,
Ca nu cumva să fie...prea târziu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Perdeaua!
Mă plimb pe o alee pietruită
Puțin mai sus de casa noastră,
Și trag cu ochiul chipul să-ți văd
Udând mușcata de la fereastră.
Știu că privești și-mi vezi privirea
Dar nu dorești să tragi perdeaua,
Nu poți uita că am plecat atunci
Când pe pământ se punea neaua.
Nici eu nu am ceva de explicat
Că doar am discutat cu voce tare,
Și ne-am adus acuze fără număr
Făr 'a rosti cuvântul greu...iertare.
Acum zăpada s-a topit de mult
Și primăvara frumusețea își arată,
Aminte îmi aduc cum ne plimbam
Nimic nu se vedea să ne despartă.
Aș vrea să-ți fac un semn cu mâna
Însă nu știu dacă ești singurică,
Așa că am să mă întorc și mâine
Sperând, poate perdeaua...se ridică!
La coasă!
Dis de dimineață am plecat la coasă
Că s-a anunțat la meteo că o să plouă,
Vreau să îmi aduc rapid fânul acasă
Știind că iarba se taie bine când e rouă.
Toată ziua am cosit cu mare spor,
Brazdă după brazdă am răsturnat,
O ciocărlie a triluit frumos în zbor,
Iar eu am ascultat și-am fredonat.
Și ritmul meu a fost precum cânta
Când mai rapid și mai apoi domol,
Duiosul sunet urechea-mi încânta
Și obosit pe seară eram cu lanul gol.
Dator n-am vrut deloc eu să rămân
Pe cântăreț mărinimos l-am răsplătit,
Cu firimituri împrăștiate pe pământ
Pe care cu iuțeală mare le-a ciugulit.
Ca doi prieteni buni ne-am despărțit
Ea sus spre nori cântând s-a avântat,
Iar eu am adunat în coșul cel sfințit
Ce a rămas pe jos, de mine presărat.
Uite așa am petrecut o zi la coasă
Acompaniat de càntul ciocârliei,
Pe seară m-am întors voios acasă,
Și cu umor, am povestit totul...soției!
A fost destinul!
Ce mult am așteptat să vii
Spre mine să te țin de mână,
Să simt că doar mie-mi aparții
Și ești a mea frumoasă zână
La tine am privit și am sperat
Să pot cândva să te cunosc,
Și poate voi avea puțin noroc
Ca focul inimii să-mi potolesc
Visam că suntem împreună
Și tare fericiți noi mai eram,
Și cât de trist puteam să fiu
Când din visare mă trezeam
Și într-o zi curajul mi-a venit
Să te invit pe tine la plimbare,
Și minte țin ce clar mi-ai spus
Că tu nu ești o fată oarecare
Cu greu am înghițit ce-a spus
Și scuze imediat eu am cerut,
Am insistat doi pași să facem
M-a refuzat și asta m-a durut
O întrebare atunci mi-am pus
O fi având iubit și eu nu știu?
Și care e motivul de refuz?
Ce l-am aflat mult mai târziu
...............................
Au fost o perioadă împreună
Când ea primea în dar și luna,
Pân' a simțit că este înșelată
Și n-a mai suportat minciuna
.........................
Timpul a vindecat și îndemnat
Ca noi unul spre altul să venim,
Și pot să spun c-a fost destinul
În care am crezut și...ne iubim!
Așa...nu!
De ce tu crezi că ești mai bun
Decât colegul de lângă tine,
Când cei din jur nu văd nimic
Să fi făcut ceva ce-ți aparține
Mereu repeți că știi ce faci
Și ajutor nu ceri la nimeni,
Greșești dar nu te-oprești
Și vina o arunci pe semeni
Simțim la tine doar mândrie
Pe care o arăți pe unde treci,
Ne spui că tu le știi pe toate
Ne minți și în minciuni te-ntreci
Nu știi ce-nseamnă modestia
Și lauda-i mereu în gura ta,
Te crezi a fi un bun exemplu
Și n-ai ceva vreodat'ați reproșa
Te superi când ți se spune
Că adevărul este doar unul,
Te lauzi numai cu ce fac alții
Și te-npănezi precum păunul
Cu toate-acestea stai pe scaun
Când toți în tine văd o nulitate,
Iar să sperăm într-o schimbare
Există o infimă...probabilitate!
Eu te-am iubit!
Eu te-am iubit și n-ai știut
Cât pot să sufăr pentru tine,
Aș fi vrut să nu mă fi mințit
Când îmi spuneai că ții la mine
Veneam la întâlniri cu tine
Cu inima pulsând nebună,
Chiar dacă-n jur era senin
În trupul meu era furtună
Buchetul îl alegeam cu grijă
Să-ți placă florile aduse,
Poate de mine ți-or aminti
Când în vază vor fi puse
Iar săptămâna părea o lună
Și greu se scurgea timpul,
Până să mă-ntâlnesc cu tine
Să te ating și să-ți văd chipul
Credeam că și tu simți la fel
Și ești nerăbdătoare să mă vezi,
Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel
Iar tu zâmbind iubirea o mimezi
Mult timp a trebuit să treacă,
Să înțeleg că inima ți-e dată,
Către colegul meu din liceu
Cu care te vedeai și măritată
Acum este târziu pentru regrete
Și poate nici n-a fost multă iubire,
Astăzi lângă soție sunt omul fericit
Și viața-mi este o mare împlinire!
De ce?
De ce e frig și inima mă doare,
Iar tu nu simți răceala dintre noi,
Stăm amândoi tăcuți în așteptare,
Și știm că pe-năuntru suntem goi
Ne punem tot mai des o întrebare,
De ce noi nu mai suntem ca-nainte,
Când știm că-n viața totu-i încercare,
Și uneori călcăm pe jar fierbinte
Și știm cu siguranța amândoi,
Că drumul nostru n-a fost un vis,
Am stat în vânt, bătuți de ploi,
Și nimeni și nimic nu ne-învins
A fost și greu, dar am trecut,
Peste necazuri, ce au durut,
A fost ușor și ne-a plăcut,
De mână tot timpul ne-am ținut
Pe calea vieții am evitat,
Să-ne-acuzăm unul pe altul,
Și am știut să ne purtăm,
Și-n spate să ne ducem sacul
Și anii ni s-au adunat cu plus,
Riduri adânci lăsând pe chipuri,
Și tinerețea ni s-a dus pe-ascuns,
La fel cum fură apa din nisipuri
..................................
În tinerețe totul ți se cuvine,
Nu știi să scazi și doar sa-aduni,
Iar când timpul bătrâneții vine,
Spui rugăciuni, speri în minuni ..............................
Un sfat aș da acum eu tuturor,
Trăieste, dar nu cu viața la pariu,
Și toate să le faci la timpul lor,
Ca nu cumva să fie...prea târziu!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Perdeaua!
Mă plimb pe o alee pietruită
Puțin mai sus de casa noastră,
Și trag cu ochiul chipul să-ți văd
Udând mușcata de la fereastră.
Știu că privești și-mi vezi privirea
Dar nu dorești să tragi perdeaua,
Nu poți uita că am plecat atunci
Când pe pământ se punea neaua.
Nici eu nu am ceva de explicat
Că doar am discutat cu voce tare,
Și ne-am adus acuze fără număr
Făr 'a rosti cuvântul greu...iertare.
Acum zăpada s-a topit de mult
Și primăvara frumusețea își arată,
Aminte îmi aduc cum ne plimbam
Nimic nu se vedea să ne despartă.
Aș vrea să-ți fac un semn cu mâna
Însă nu știu dacă ești singurică,
Așa că am să mă întorc și mâine
Sperând, poate perdeaua...se ridică!