Nicăieri nu-i ca acasă!
Azi am trecut pe la părinți,
Că n-am fost de-atâta timp,
Pentru noi ei sunt doi sfinți,
Chiar când vin și de la câmp
Cobor din mașină, câinele latră,
Străini ne simte, nu ne cunoaște,
M-ascund și-ncep să bat în poartă
Nimic n-aud, doar un orăcăit de broaște
Împing și mă strecor în curte,
Poarta scârtie rău din balamale,
In gard se văd ostrețe rupte,
Percep un zăngănit ușor de oale
De după ușă se ivește mama,
Ținându-se într-un baston,
Cu mâna își pune naframa,
Pe umerii lăsați având palton
În spate-ncovoiat apare tata,
Pe cap purtând căciulă neagră,
La câine face-un semn să tacă,
Și înspre noi încep să meargă
Eu cu soția-naintăm cu pas vioi,
Ne-nbrățișăm, simțim caldură,
Ne spun bine-ați venit copii la noi,
Îi sărutăm, având lacrima-n gură
Pe banca dinaintea casei stăm,
Sub via care-ncepe să rodească,
Și multe amintiri mai depănăm,
Rugându-ne ca ei să mai trăiască
Când vorbele s-au terminat,
Ne ridicăm, intrăm în casă,
Unde-s întinse bucate de gustat,
Și-un vin într-un ulcior pe masă
Bucuria e în casa părintească,
La a noastră fericită întâlnire,
Ce frumos e-n casa țărănească,
Când din inimi răspândim iubire
Șederea noastră nu e prea lungă,
Și-n liniște ne-luăm la revedere,
Ne-am încărcat ca să ne-ajungă,
Până la anul...cu dragostea
lor infinită, către copilă
și...ginere!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
