Nicăieri nu-i ca acasă!
Azi am trecut pe la părinți,
Că n-am fost de-atâta timp,
Mereu pe ei îi găsim frânți,
De munca grea din câmp
Ajung la poartă, câinele latră,
Străini ne simte, nu ne mai știe,
Mă sui pe gard, arunc o piatră,
Degeaba, nimeni nu văd să vie
Împing și mă strecor în curte,
În scârtâit uràt de balamale,
Simt miros plăcut de turte,
Și-aud un zăngănit de oale
De după ușă se ivește mama,
Având drept sprijin un baston,
Cu mare grijă, își pune năframa,
Iar peste umeri poartă palton
În spate-ncovoiat apare tata,
Pe cap purtând căciulă neagră,
La câine face-un semn să tacă,
Și înspre noi încep să meargă
Înaintăm spre ei cu pas vioi,
Simțind cum dorul ne împinge,
Mâna le-o sărutăm la amândoi,
În timp ce ochiul nostru plânge
Pe banca dinaintea casei stăm,
Sub via care-ncepe să rodească,
Și multe amintiri mai depănăm,
Rugându-ne ca ei să mai trăiască
Când vorbele de duh s-au terminat,
Ne ridicăm pentru-a-intra în casă,
Unde-s bucate multe de gustat,
Și un vin roșu într-un ulcior pe masă
E bucurie multă în casa de la deal,
Când ne-adunăm să stăm la masă,
Și cât de bine e în satul tău natal,
Când ai părinți, ce te doresc acasă
Șederea noastră nu e prea lungă,
Și-n liniște ne spunem noapte bună,
Simțind cum mama vrea să plângă,
O-mbrățișăm și ne rugăm ca Domnul..
să o mai tină
Стихи из этой категории
Amintirea altor vremuri
Un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã,
O umbrã, ce se-ascunde în unghere,
Un strop de greu, o clipã de plãcere
Şi-o fericire, care se destramã,
Fãrã a şti nici când, nici cum anume.
Întreagã existenţa ta sub soare,
E-aşa, precum un vis la deşteptare:
Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume!
☆
E-un abur, omul! Şi dispare-ndatã:
Rãmân în urmã-i, casa şi maşina,
De care, se-ngrijeşte ba vecina,
Ba câte-o rudã mai apropiatã.
Câte mistere-mi trec pe dinainte!...
Ah, de-ar trãi bunicul meu sau buna,
Sã-i mai întreb, cu mintea mea de-acuma,
Ce altãdatã nu-mi trecea prin minte!
Rãmân taine adânci, nedezlegate,
Ce n-or putea în veci sã le dezlege
Nici cei ce-i dor ideile betege,
Nici cei ce stau cu mâinile la spate!
Un gol lãsarã-n casã, la plecare
Da-n suflet este golul şi mai mare,
Când vreunul dintre cei iubiţi, dispare,
Şi nu mai iese la numãrãtoare.
Nu mai gãsesc pe nimeni, stând pe treaptã,
Şi nici borcane pline, în cãmarã,
Şopronul vechi, e-nchis pe dinafarã;
Şi nici la garã, nimeni nu m-aşteaptã...
Un bun vecin îmi pune stâlpi la vie,
De casã, se-ngrijeşte o mãtuşã;
Bastonul stã afarã, lângã uşã...
Semn cã-n curând, rãmâne iar pustie.
☆
Fãrã a şti nici când, nici cum anume,
Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume.
Întreagã existenţa ta sub soare,
E-aşa, precum un vis la deşteptare:
O fericire, care se destramã,
Un strop de greu, o clipã de plãcere,
O umbrã ce se-ascunde în unghere
Şi-un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã!...
Bunicul meu
Bunicul meu,
Îmi spune mereu:
Să fii cuminte
I-a mea rugăminte
E atât de duios
Pe cât și de haios!
Spuneam ca n-are dreptate
Dar făceam multe păcate...
Priveam în ochii lui
Fiind așa căprui
Frumoși ca niște zmei
Culeși din flori de tei.
Înțelepciune multă are,
Dar și ani mulți are,
Iar eu, precum o floare,
Mă uit la mândru' Soare!
22.07.2021
FRATELE MEU
Aruncă-ți frate ochii peste Prut
Nu blstema că plânsul nostru-i mut,
Și lacrima de pe obraz ne doare
Speranța de unire iarăși moare.
Gând hain m-a tot înstrăinat ,
Dar graiul meu frumos de acasă
Îl mai păstrez și acum în slovă arsă,
Și-n stema țării cea frumoasă.
În vechi hrisov poate vedea oricine
Că suntem frați măi dragă vecine.
Aruncă-ți frate ochii peste Prut
Te îmbrățișez și te sărut.
Satul de altădată
Mai ții tu minte, sat bătrân,
Când fierbea laptele-n căldări,
Când râdeau pruncii pe la fân
Și miroseau a flori și mări?
Când clopotele-n zori băteau
Și-n curți mirosea-a pâine coaptă,
Când păsări albe se-ntorceau
Și ulița era netoaptă?
Când joia stăteau la răscruci
Bătrânii-n straie de lumină,
Vorbind de morți, de vremi mai dulci,
Cu ochii plini de rădăcină?
Acum doar vântul mai șoptește
Prin case stinse, fără fum,
Doar ploaia ușilor jelește
Și scârțâie-ntristat pe drum.
În prag, bunica nu mai iese,
Nici tata nu mai sapă-n vie...
Doar luna peste văi culese
Mai poartă visul dintr-o mie.
Și-mi pare că aud în noapte
Un bucium stins, un pas uitat...
Dar nimeni nu mai vine-n șoapte—
S-a dus și ultimul băiat.
La cosit
Am rãdãcini ale locului și am știut de mic asta, prin prisma unui pãrinte care, deși, la vremea de cinci ani, pleca din munte împreunã cu ai lui pãrinti, respectiv bunicii mei, nu uita ca periodic sã se mai întoarcã. Și așa mi-am petrecut multe dintre vacanțele de varã la casa bunicilor din Galda de Jos din Munții Apuseni.Vară de vară îmi luam într-o joacã serioasã, pentru mine, 'responsabilitățile' unei zile petrecute la cosit, spre bucuria bunicului și încântarea bunicãi, dar chiar și a pãrinților mei. Nu ajungea cucul sã cânte de șase ori, la ceasul avut deasupra capului, și eu eram deja îmbrãcat, pregãtit sã alerg spre cuhnia care mã ademenea cu plãcute mirosuri și unde era prima oprire. Apoi aerul tare de munte mã întampina în fuga spre izvor, unde umpleam gãletușa pe mãsura mea, cu cea mai bunã apã. Și era cea mai bunã apã, chiar dacã era și singura sursã de altfel sau cel puțin așa am crescut eu, cu gândul la "cea mai bunã apã de izvor, pe care nu o gãseam decât la Galda".
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Amintirea altor vremuri
Un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã,
O umbrã, ce se-ascunde în unghere,
Un strop de greu, o clipã de plãcere
Şi-o fericire, care se destramã,
Fãrã a şti nici când, nici cum anume.
Întreagã existenţa ta sub soare,
E-aşa, precum un vis la deşteptare:
Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume!
☆
E-un abur, omul! Şi dispare-ndatã:
Rãmân în urmã-i, casa şi maşina,
De care, se-ngrijeşte ba vecina,
Ba câte-o rudã mai apropiatã.
Câte mistere-mi trec pe dinainte!...
Ah, de-ar trãi bunicul meu sau buna,
Sã-i mai întreb, cu mintea mea de-acuma,
Ce altãdatã nu-mi trecea prin minte!
Rãmân taine adânci, nedezlegate,
Ce n-or putea în veci sã le dezlege
Nici cei ce-i dor ideile betege,
Nici cei ce stau cu mâinile la spate!
Un gol lãsarã-n casã, la plecare
Da-n suflet este golul şi mai mare,
Când vreunul dintre cei iubiţi, dispare,
Şi nu mai iese la numãrãtoare.
Nu mai gãsesc pe nimeni, stând pe treaptã,
Şi nici borcane pline, în cãmarã,
Şopronul vechi, e-nchis pe dinafarã;
Şi nici la garã, nimeni nu m-aşteaptã...
Un bun vecin îmi pune stâlpi la vie,
De casã, se-ngrijeşte o mãtuşã;
Bastonul stã afarã, lângã uşã...
Semn cã-n curând, rãmâne iar pustie.
☆
Fãrã a şti nici când, nici cum anume,
Te-ntorci, din visul tãu, în altã lume.
Întreagã existenţa ta sub soare,
E-aşa, precum un vis la deşteptare:
O fericire, care se destramã,
Un strop de greu, o clipã de plãcere,
O umbrã ce se-ascunde în unghere
Şi-un timp mãrunt, cã nici nu bagi de seamã!...
Bunicul meu
Bunicul meu,
Îmi spune mereu:
Să fii cuminte
I-a mea rugăminte
E atât de duios
Pe cât și de haios!
Spuneam ca n-are dreptate
Dar făceam multe păcate...
Priveam în ochii lui
Fiind așa căprui
Frumoși ca niște zmei
Culeși din flori de tei.
Înțelepciune multă are,
Dar și ani mulți are,
Iar eu, precum o floare,
Mă uit la mândru' Soare!
22.07.2021
FRATELE MEU
Aruncă-ți frate ochii peste Prut
Nu blstema că plânsul nostru-i mut,
Și lacrima de pe obraz ne doare
Speranța de unire iarăși moare.
Gând hain m-a tot înstrăinat ,
Dar graiul meu frumos de acasă
Îl mai păstrez și acum în slovă arsă,
Și-n stema țării cea frumoasă.
În vechi hrisov poate vedea oricine
Că suntem frați măi dragă vecine.
Aruncă-ți frate ochii peste Prut
Te îmbrățișez și te sărut.
Satul de altădată
Mai ții tu minte, sat bătrân,
Când fierbea laptele-n căldări,
Când râdeau pruncii pe la fân
Și miroseau a flori și mări?
Când clopotele-n zori băteau
Și-n curți mirosea-a pâine coaptă,
Când păsări albe se-ntorceau
Și ulița era netoaptă?
Când joia stăteau la răscruci
Bătrânii-n straie de lumină,
Vorbind de morți, de vremi mai dulci,
Cu ochii plini de rădăcină?
Acum doar vântul mai șoptește
Prin case stinse, fără fum,
Doar ploaia ușilor jelește
Și scârțâie-ntristat pe drum.
În prag, bunica nu mai iese,
Nici tata nu mai sapă-n vie...
Doar luna peste văi culese
Mai poartă visul dintr-o mie.
Și-mi pare că aud în noapte
Un bucium stins, un pas uitat...
Dar nimeni nu mai vine-n șoapte—
S-a dus și ultimul băiat.
La cosit
Am rãdãcini ale locului și am știut de mic asta, prin prisma unui pãrinte care, deși, la vremea de cinci ani, pleca din munte împreunã cu ai lui pãrinti, respectiv bunicii mei, nu uita ca periodic sã se mai întoarcã. Și așa mi-am petrecut multe dintre vacanțele de varã la casa bunicilor din Galda de Jos din Munții Apuseni.Vară de vară îmi luam într-o joacã serioasã, pentru mine, 'responsabilitățile' unei zile petrecute la cosit, spre bucuria bunicului și încântarea bunicãi, dar chiar și a pãrinților mei. Nu ajungea cucul sã cânte de șase ori, la ceasul avut deasupra capului, și eu eram deja îmbrãcat, pregãtit sã alerg spre cuhnia care mã ademenea cu plãcute mirosuri și unde era prima oprire. Apoi aerul tare de munte mã întampina în fuga spre izvor, unde umpleam gãletușa pe mãsura mea, cu cea mai bunã apã. Și era cea mai bunã apã, chiar dacã era și singura sursã de altfel sau cel puțin așa am crescut eu, cu gândul la "cea mai bunã apã de izvor, pe care nu o gãseam decât la Galda".
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Другие стихотворения автора
Noi doi!
Noi doi!
Ieri am plecat grăbit, spre tine,
Nu ne-am găsit, cum am vorbit,
Ori tu de mine, te-ai ascuns bine,
Sau eu pe drum, m-am rătăcit
Știu că era ziua și, Soarele pe Cer,
Și cunosteam cărarea, bătătorită,
Cred că-ți era frică, că mâna ți-o cer,
Și nu era timpul, pentru a fi căsătorită
Eram doi tineri, cu multe speranțe,
Credeam în iubire, visam la fericire,
Și noi am frânt, ale noastre năzuințe,
Și viața toată, a devenit, dezamăgire
Un timp, unul pe altul, ne-am evitat,
Crezând că vom păși in viață, separat,
Dar nu...că noi amarnic, ne-am înșelat,
Că rana s-a închis și noi, ne-am împăcat
De-atunci, până în ziua în care scriu,
Noi am rămas, cum am jurat, nedespărțiți,
Iubesc și sunt iubit, eu simt și asta știu,
Că--n astă lume, noi vom rămâne, îndrăgostiți
Acum, când anii mulți, îi numărăm,
De câtă vreme, suntem împreună,
Noi nu uităm și, zilnic binecuvântăm,
C-avem în casă, un fiu și-o noră bună!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Să ne-amintim!
Mă plimb prin țara unde m-am născut
Prin locuri atât de minunate,
Și recunosc că sunt un patriot convins
Care-a trăit și zile întunecate
În astă țară a fost comunism
O perioadă bună pentru unii,
Ce ne-au supus la multe cazne
De am ajuns de râsul lumii
Întăi de toate și peste tot era partidul
În frunte cu coducătorul mult iubit,
Iar prin județe secretarii de partid
Dictau ce le cereau șeful din răsărit
Pe câmp, în fabrici și uzine, eram noi
Așa numita clasă muncitoare,
Care a construit și cultivat pământul
Ca să avem cu toții puțină bunăstare
Dar tot ce produceam se exporta
Și-n țară rămânea mult prea puțin,
Mâncarea se dădea doar pe cartelă
Iar să găsești câte ceva era un chin
Ce se-ntâmpla atunci în lume
Nu se spunea pe radio și televizor,
Nimic prin ziarele locale și naționale
Și-ndoctrinați eram doar cu minciuna lor
Dar cel mai grav era că ne-au furat
Acel sfânt sentiment de libertate,
Și pentru care în "89 ne-am revoltat
Plătind cu sânge pentru demnitate
Azi din păcate cu greu ne amintim
De cei ce au murit pentru dreptate,
Foarte puțin am învățat din jertfa lor
Și-n țară este multă...nedreptate!
Cad stropi de apă binecuvântată!
Îmi bat în geam stropii de apă
Ce norul i-a scăpat peste pământ,
Ce-mi spun că azi să stau în casă
Să scriu și să citesc cuvântul sfânt.
Privesc și văd că vremea este rea
Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă,
Umplu stiloul cu cerneală albastră
Și-nșirui două strofe pentru probă.
Nu am multe idei în astă dimineață
Și nici vreun subiect de pus pe foaie,
Mă rog la muza mea să mă inspire
Să pot așterne rânduri, despre ploaie.
Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală
Și îmi aleg un titlu pentru poezie,
,,Cad stropi de apă binecuvantată "
Și simt cum lunecă penița pe hârtie.
Cad stropi de apă binecuvantată
Peste pământ și-a lui semănătură,
Și se-aude la țăran prin rugăciune
Cum mulțumește pentru picătură.
Demult n-a mai primit ogorul apă
Și mult a suferit cel, ce-l trudește,
Acum toți speră la o recoltă bună
Și poate seceta pământul ocolește.
Privirea mi-o ridic și-s mulțumit
Să văd c-afară ploaia se-ntețește,
Simt în nări aroma dulce de cafea
Și-aud iubita că la masă mă poftește.
În gând se plimbă niște versuri
Și care vor să fie puse-n poezie,
Mi le repet să nu le uit cumva
Și fur sărut de la scumpa...soție!
Corul Divin!
De Sus se-aude-un cor divin
Ce ne vestește că s-a născut,
În Betleem orașul binecuvântat
Un Prunc lui Dumnezeu plăcut.
E cântul sfânt de mare bucurie
Al îngerilor din prea înaltul Cer,
Și care de Crăciun este-n colinde
Cu un frumos refren de leru-i ler.
Copiii prin colind ne dau de știre
Că astăzi, Maria l-a avut pe Iisus,
Darul Ceresc, calea spre mântuire
Pentru creștinii din Est și din Apus.
Cu toții să ne-nchinăm la Domnul
Să-i mulțumim că zilnic ne iubește,
Chiar și atunci când mai păcătuim
Că mila Lui nicicând nu se oprește.
Acum vă-ndemn să primim vestea
Și cu iubire în jur să dăruim iubire,
Să fim mai buni și-n pace să trăim
Până chemați suntem...la întâlnire!
Geaba credință, fără dragoste!
Mă rog zilnic la Tine Doamne
Pentru că am credință mare,
Dar dragostea îmi este mică
Și simt că n-am deloc răbdare.
Mă mânii când ceva se-ntâmplă
Cu mine și cu cei din jurul meu,
Nu știu să fiu puțin mai milostiv
Cu cei ce traiu-l au destul de greu.
Nu trece zi fără a fi lăudăros, trufaș
Și am uitat ce-nseamnă umilința,
Prea mult am devenit pe toți invidios
Și îmi repet prea des că am credință.
De multe ori mă port cu necuvință
Și nu mai știu s-acord respect cuiva,
Mă supăr când nu primesc osanale
Crezând în mintea mea că-s...
Cineva.
Alerg după averi, onoruri, bunuri
Și vreau să fiu pe scaunul de sus ,
Prea des mă cred că-s fără de egal
Și când adun nu iese plus..ci minus.
Mă bucur când văd și nedreptate
Și uneori în suflet tronează răul,
M-ascund după-o minciună mică
Și greu îmi pică s-accept adevărul!
.....dacă dragoste nu e nimic nu e!
...pentru că dragostea îndelung rabdă, este milostivă, nu pizmuiește, nu se trufește, nu se laudă, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde la mânie, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate și se bucură de adevăr!
Citat biblic..Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei!
Vulpea cea șireată!
Mi se spune că-s cumătră
Și că fur găini din curte,
Totul este o minciună
Țin regim și manânc fructe.
Noaptea trec pe la cotețe
Doar atunci când nu e lună,
Și doar să le spun la păsări
Somn ușor și noapte bună.
Am miros fin de canină
Și adulmec ce îmi place,
Stau cu nasul sus în vânt
Prada o atac și sunt dibace.
Câinii, cum mă văd mă latră
Dar nu-i bai că sunt legați,
Trag de lanț ca să m-ajungă
Și mă-ntreb...oare-s turbați?
Uneori pe unde trec lipsesc
Câte-o rață, curcă sau găina,
Toți îmi spun că sunt o hoață
Când găsesc pene-n grădină
Totuși vreau să recunosc ceva
Că am poftă să consum și carne,
De la cei ce nu-s prea gospodari
Care-n loc de ușă au pus...bârne.
Vestea-mi merge că-s șireată
Și că am coada prea lungă,
Mulți ar vrea să-mi facă rău
Și să-mi poarte blana...glugă.
Am mulți ,,prieteni" prin pădure
Chiar pe moș Martin din poveste,
Cică, l-am lăsat cu coada scurtă
Prinsă-n gheață..la prins pește.
Iar acum flămândă eu vă spun
Că mi-i greu să-mi găsesc hrana,
Și tot timpul mă ascund de oameni
Că sunt răi și-mi vor..pe ei blana.
Noi doi!
Noi doi!
Ieri am plecat grăbit, spre tine,
Nu ne-am găsit, cum am vorbit,
Ori tu de mine, te-ai ascuns bine,
Sau eu pe drum, m-am rătăcit
Știu că era ziua și, Soarele pe Cer,
Și cunosteam cărarea, bătătorită,
Cred că-ți era frică, că mâna ți-o cer,
Și nu era timpul, pentru a fi căsătorită
Eram doi tineri, cu multe speranțe,
Credeam în iubire, visam la fericire,
Și noi am frânt, ale noastre năzuințe,
Și viața toată, a devenit, dezamăgire
Un timp, unul pe altul, ne-am evitat,
Crezând că vom păși in viață, separat,
Dar nu...că noi amarnic, ne-am înșelat,
Că rana s-a închis și noi, ne-am împăcat
De-atunci, până în ziua în care scriu,
Noi am rămas, cum am jurat, nedespărțiți,
Iubesc și sunt iubit, eu simt și asta știu,
Că--n astă lume, noi vom rămâne, îndrăgostiți
Acum, când anii mulți, îi numărăm,
De câtă vreme, suntem împreună,
Noi nu uităm și, zilnic binecuvântăm,
C-avem în casă, un fiu și-o noră bună!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Să ne-amintim!
Mă plimb prin țara unde m-am născut
Prin locuri atât de minunate,
Și recunosc că sunt un patriot convins
Care-a trăit și zile întunecate
În astă țară a fost comunism
O perioadă bună pentru unii,
Ce ne-au supus la multe cazne
De am ajuns de râsul lumii
Întăi de toate și peste tot era partidul
În frunte cu coducătorul mult iubit,
Iar prin județe secretarii de partid
Dictau ce le cereau șeful din răsărit
Pe câmp, în fabrici și uzine, eram noi
Așa numita clasă muncitoare,
Care a construit și cultivat pământul
Ca să avem cu toții puțină bunăstare
Dar tot ce produceam se exporta
Și-n țară rămânea mult prea puțin,
Mâncarea se dădea doar pe cartelă
Iar să găsești câte ceva era un chin
Ce se-ntâmpla atunci în lume
Nu se spunea pe radio și televizor,
Nimic prin ziarele locale și naționale
Și-ndoctrinați eram doar cu minciuna lor
Dar cel mai grav era că ne-au furat
Acel sfânt sentiment de libertate,
Și pentru care în "89 ne-am revoltat
Plătind cu sânge pentru demnitate
Azi din păcate cu greu ne amintim
De cei ce au murit pentru dreptate,
Foarte puțin am învățat din jertfa lor
Și-n țară este multă...nedreptate!
Cad stropi de apă binecuvântată!
Îmi bat în geam stropii de apă
Ce norul i-a scăpat peste pământ,
Ce-mi spun că azi să stau în casă
Să scriu și să citesc cuvântul sfânt.
Privesc și văd că vremea este rea
Așa că-mi pun fotoliul lângă sobă,
Umplu stiloul cu cerneală albastră
Și-nșirui două strofe pentru probă.
Nu am multe idei în astă dimineață
Și nici vreun subiect de pus pe foaie,
Mă rog la muza mea să mă inspire
Să pot așterne rânduri, despre ploaie.
Șterg tot ce-am mâzgălit pe coală
Și îmi aleg un titlu pentru poezie,
,,Cad stropi de apă binecuvantată "
Și simt cum lunecă penița pe hârtie.
Cad stropi de apă binecuvantată
Peste pământ și-a lui semănătură,
Și se-aude la țăran prin rugăciune
Cum mulțumește pentru picătură.
Demult n-a mai primit ogorul apă
Și mult a suferit cel, ce-l trudește,
Acum toți speră la o recoltă bună
Și poate seceta pământul ocolește.
Privirea mi-o ridic și-s mulțumit
Să văd c-afară ploaia se-ntețește,
Simt în nări aroma dulce de cafea
Și-aud iubita că la masă mă poftește.
În gând se plimbă niște versuri
Și care vor să fie puse-n poezie,
Mi le repet să nu le uit cumva
Și fur sărut de la scumpa...soție!
Corul Divin!
De Sus se-aude-un cor divin
Ce ne vestește că s-a născut,
În Betleem orașul binecuvântat
Un Prunc lui Dumnezeu plăcut.
E cântul sfânt de mare bucurie
Al îngerilor din prea înaltul Cer,
Și care de Crăciun este-n colinde
Cu un frumos refren de leru-i ler.
Copiii prin colind ne dau de știre
Că astăzi, Maria l-a avut pe Iisus,
Darul Ceresc, calea spre mântuire
Pentru creștinii din Est și din Apus.
Cu toții să ne-nchinăm la Domnul
Să-i mulțumim că zilnic ne iubește,
Chiar și atunci când mai păcătuim
Că mila Lui nicicând nu se oprește.
Acum vă-ndemn să primim vestea
Și cu iubire în jur să dăruim iubire,
Să fim mai buni și-n pace să trăim
Până chemați suntem...la întâlnire!
Geaba credință, fără dragoste!
Mă rog zilnic la Tine Doamne
Pentru că am credință mare,
Dar dragostea îmi este mică
Și simt că n-am deloc răbdare.
Mă mânii când ceva se-ntâmplă
Cu mine și cu cei din jurul meu,
Nu știu să fiu puțin mai milostiv
Cu cei ce traiu-l au destul de greu.
Nu trece zi fără a fi lăudăros, trufaș
Și am uitat ce-nseamnă umilința,
Prea mult am devenit pe toți invidios
Și îmi repet prea des că am credință.
De multe ori mă port cu necuvință
Și nu mai știu s-acord respect cuiva,
Mă supăr când nu primesc osanale
Crezând în mintea mea că-s...
Cineva.
Alerg după averi, onoruri, bunuri
Și vreau să fiu pe scaunul de sus ,
Prea des mă cred că-s fără de egal
Și când adun nu iese plus..ci minus.
Mă bucur când văd și nedreptate
Și uneori în suflet tronează răul,
M-ascund după-o minciună mică
Și greu îmi pică s-accept adevărul!
.....dacă dragoste nu e nimic nu e!
...pentru că dragostea îndelung rabdă, este milostivă, nu pizmuiește, nu se trufește, nu se laudă, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde la mânie, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate și se bucură de adevăr!
Citat biblic..Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei!
Vulpea cea șireată!
Mi se spune că-s cumătră
Și că fur găini din curte,
Totul este o minciună
Țin regim și manânc fructe.
Noaptea trec pe la cotețe
Doar atunci când nu e lună,
Și doar să le spun la păsări
Somn ușor și noapte bună.
Am miros fin de canină
Și adulmec ce îmi place,
Stau cu nasul sus în vânt
Prada o atac și sunt dibace.
Câinii, cum mă văd mă latră
Dar nu-i bai că sunt legați,
Trag de lanț ca să m-ajungă
Și mă-ntreb...oare-s turbați?
Uneori pe unde trec lipsesc
Câte-o rață, curcă sau găina,
Toți îmi spun că sunt o hoață
Când găsesc pene-n grădină
Totuși vreau să recunosc ceva
Că am poftă să consum și carne,
De la cei ce nu-s prea gospodari
Care-n loc de ușă au pus...bârne.
Vestea-mi merge că-s șireată
Și că am coada prea lungă,
Mulți ar vrea să-mi facă rău
Și să-mi poarte blana...glugă.
Am mulți ,,prieteni" prin pădure
Chiar pe moș Martin din poveste,
Cică, l-am lăsat cu coada scurtă
Prinsă-n gheață..la prins pește.
Iar acum flămândă eu vă spun
Că mi-i greu să-mi găsesc hrana,
Și tot timpul mă ascund de oameni
Că sunt răi și-mi vor..pe ei blana.