Bunicul meu

Mi-e dor de casa părintească
și de părinții care nu încetau să mă iubească,
Mi-e dor de pâinea caldă dincuptor
Mi-e dor, mi-e dor și iar îmi este dor.

Casa părintească e ca o mamă
Mereu ne iubește și la ea ne cheamă,
Nu am să uit casa cea
În care am petrecut toată copilăria mea.

Casa părintească o iubesc
și în ea am de când viața întreagă să trăiesc.

Autor Luciana Botezatu

La bunici in ograda timpul nu trece

Nici in odaia de sarbatoare,

si nici in suflet

Bunicii raman la fel … doar chipul le tradeaza

Anii care le rapesc puterile si… mintea,

La bunici in ograda toate au ramas la fel

Doar noi ne -am schimbat

Dar cuibarele sunt tot acolo

Si via si prunii si merii,

Si teica cu apa vie.

Doar noi ne am schimbat si nu ne mai plac

Ca altadat’…

La bunici in ograda e Raiul

Pe care-l pastram viu in suflet

Cat timp ei traiesc ….si dupa aceea!

La bunici in ograda sunt eu. Si atat!

Sub cerul cenușiu ,
Cândva albastru
Am poposit
Să întâmpin înserarea
Pe învechitul șevalet
De maestru
Umbra mea așteaptă
să sărute culoarea.

Vă rog să vă  așezaţi la masă
Sunteți oaspeți mei
Vă voi ospăta cu  vorbe de taină
Din cupa vieții fără grimasă.

Pe-o tipsie voi pune lumânări,
Băutură, mâncare
Și poate o cafea
Ospătați-vă,viața-i un drum
Neîntreruptă și grea goană
Printre liane și trădări
Pustiul îmi este veșnicul  olum.

Împărtășanie din vin să beţi,
Spargeți de mine  paharul
Dar nu ciocniţi, fără urare
Să nu aud azi, ,,la  muţi ani,,
Sunt pregătită de uitare
Aniversarea-i fără ani.

Și când ospățul v-a  săturat
Nu călcaţi pe firimituri,
Nu călcați!..Mă doare
Sunt resturile  răbdării,
Cuvinte spuse și nespuse
Din zile mărunțite-n  țăndări.
…………………………….
Plecaţi! E noapte,jungla-i mare
Călătoriți-vă în voi cu voi
Lăsați-mă printre liane
Capcane, capcane,capcane …
Aniversarea? O resemnare.

(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).

Mi-aduc aminte de ai mei

Bãtrâni de altãdatã...

De vremea când mergeam cu ei

Sã strângem snopii de tulei

Şi când bunicul îmi era

Mai mult decât un tatã.

Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,

Sã intre bunu-n tindã!

Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,

Simt apa rece din fântâni;

Şi n-are cum!... Da, n-are cum,

Un dor sã nu mă prindã!

Mã vãd din nou, parcã-n ocol

Umplând borcane goale

Şi cu nisip, şi cu nãmol

Ieşind afarã-n capul gol,

Pe când fierbea, la foc domol,

Ciolanul, pe sarmale.

Mi-aduc aminte ca acum

Şi lacrimi curg şiroaie...

Cum se-nãlţa din coşuri, fum,

Şi cum sãream, cum sã vã spun...

În balta tulbure din drum

Dupã o zi de ploaie.

Mi-e dor de turmele de miei,

De holdele arate;

De primãveri, de ghiocei,

De grauri, ce-aduceau cu ei

Vreun cântec sau vreun obicei,

Din ţãri îndepãrtate.

Şi cum sã nu îţi aminteşti

Ieşirile-n naturã,

De liniştea din Dobârleşti,

De verile scãldate-n foc,

De soare, de cãldurã...

De vechiul ceai din flori de soc,

De vreun drumeţ, care-avea loc

La noi în bãtãturã?

De mama, care ne-aştepta

Cu turte, în cãmarã,

De ciorba care clocotea

Sub jarul "foc şi parã",

De rândunica ce ţipa,

Din zori şi pânã-n searã!...

Ah, Doamne, caldã mai era

Cãsuţa de la ţarã!

De toamna, ce punea-n cântar

Veşmintele, ca plumbul;

De prima zi a lui Gustar

Când bunu', mare gospodar,

Îşi pregãtea un pãlimar

Sã suie-n pod porumbul.

De-atâtea ori am strãbãtut

Cãrãrile Poienii!

Când vântul trist, trecea tãcut

Mişcându-mi oalele de lut...

Şi-atâtea toamne au trecut

De-atunci, prin sita vremii!

De iernile care, venind,

Pãreau cã nu mai pleacã;

De când strângeam trifoiu-n Grind,

De vechi rugini, care se prind

De piatra coasei, care stã

De astã-varã-n teacã...

Dar, în sfârşit, plecau tiptil

Şi fãrã sã-mi dau seama;

Iar eu fugeam, fiind copil

Şi aprindeam câte-un fitil,

Dorind sã vinã-ntâi april,

S-o pãcãlesc pe mama...

Aşa fusese pe la noi,

Cu multã vreme-n urmã.

Dar, parcã totul s-a schimbat:

Plecat-au oamenii din sat,

De-ogoare nu le-a mai pãsat,

Nici câinilor, de turmã.

Deplâng, după atâţia ani,

Acele scumpe clipe!...

Mã tem cã vor rãmâne-orfani

Mai-tinerii contemporani,

Având şi case, având şi bani,

Statut de "tipi" şi "tipe":

Din vremurile de demult,

Nu fac icoane şi nici cult

Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,

Nicicând sã se-nfiripe!...

Loc sacru lasat de strabuni, sufletesc
Unde Dumnezeiesc inimele se adună
Iar de cum calci pe pragul parintesc
Simti cum pe suflet iti apasa inima nebuna

Si mi se naște o dorinta de cum intru in casă
Ce na s da sa l mai bucur pe al meu tata
Sa ii mai strig incă o dată:
“De maine voi fii mire tată”

Da ce na s da sa iti mai vad ale tale mamă
Lacrimi pline de bucurie
Ca i crescut fecior mare de cinste
“Vino sa iti vezi a ta noră!”

Sa mai impart langă soba caldă
Cu ai mei frati aceasi pită
Uitandu ne pe geam cu o privire inocentă
Cum soare refuza sa mai apună

Da cum sa mai apună?
Când drag ii era iubirea sa ne-o privească
Si ne lumina fetele noastre senine
Dor imi este de aceste momente…

Linistea la dor e de negăsit
De cand a-ti plecat, nu mai sunt copil
Acum sunt singur, dar nu parasit
Si ma intreb poate daca am sa va mai văd..
probabil….

Chiar nu știu ce am făcut

Ca să arat eu supărată

Parcă nu-s îmfumurată

Dar așa a fost crezut.

Întrebare cam ciudată

Dar, de ce să mă mai supăr?

Doar așa este fondată

Încrederea în adevăr.

Supărarea din nimic

Pe ce-i mai amabil

Cu zâmbet remarcabil

E opusul astronomic.

Anume cu tine

Asta-i total imposibil

Totu-i accesibil

Când te uiți la mine.

Nici nu merită să fac

Supărare pusă-n arc

Pe persoana cea iubită

Ce mă face fericită.

26.07.24

O rază de lumină,

Călătorind fină,

Străbătuse cu doctrină

Întunericul din mină.

Tot așa, bătut a fost,

Fără nici un cost,

Întunericul lipsit de rost

Lăsat făr' adăpost.

Trece pe la judecată

Și inima întunecată,

Ce s-a lăsat vindecată

De lumina cea marcată.

12.05.24

Baștina e un loc sacru

Creată făr' de masacru,

De ai noștri străbuni

Creată-n rugăciuni.

O țară cu păsări, flori

Și cu adânci fiori,

C-un soare strucind

Și cu oameni zâmbind.

Oameni muncitori

Cu multă bunătate,

Lucrând în sudori

Cu pace și dreptate.

Compusă pe 31.08.2021

Poate nu-s perfecțiune-ntruchipată,

Dar nici prin limitrofi nu mă găsești,

Mereu voi fi limita necondiționată 

Ce n-are capăt în care-s te oprești.

În orice colț n-aș mai căta,

În orice colț n-aș mai privi,

Poate acolo m-ai aștepta

Sperând că te-aș găsi. 

Chiar dacă te-am văzut acum o clipă, 

Chiar de știu sau nu când te-oi vedea

Gândurile stau și-mi tot furnică -

Poate acuș... din nou te-aș revedea...

Poate avem aceleași visuri

Ș-așteptăm să se împlinească,

Le-am privi după abisuri

Când privim peste fereastră. 

Poate atunci ne-am întâlni,

Ne-am întâlni încă o dată,

Sentimentul iar l-am defini

Cu acea frază temperată...

13.09.24

Scumpă copilărie

Dragă, argintie,

Mereu cu bucurie

În cămașa aurie.

Pe dealuri alergând,

Floricele culegând,

Coronițe împletind

Și pe cap purtând...

O copilărie fericită,

E viață împlinită!

Fără mamă, tată,

E viață zbuciumată!

Copilăria-i o povață,

Ce mă-ndrumă-n viață!

Cu bujori în obrăjori,

Cu lacrimi în ochișori.

Copilăria e ca o floricică

Ce-nflorăste ca o mămică,

Dulce, dragă și duioasă

Ca bunica de frumoasă!

Copilăria-i prețioasă,

De Dumnezeu aleasă!

Cu bomboane, ciocolată,

Cu o mamă și un tată.

Ce scurtă-i copilăria!

Plecând cu bucuria!

Ce-n suflet o aveam,

Cu drag o purtam...

Copilăria-i lucru de sfânt

Ce-l găsești doar pe Pământ!

Pe ploaie alergând,

De tristețe plângând...

Totuși florile copilăriei

Sunt amintirile veseliei,

Veselia de odinioară,

Cea de ultima oară.

La tăticu alergam,

El în brațe mă lua,

Pe obraji mă săruta -

Ce copilărie dulce aveam!!!

Compusă pe 16.10.2019

Frunzele stau vestejite,

Norii plâng tot de tristețe,

Vântu-ncepe să se agite

Străbătând cu acuratețe.

Pasările nu mai ciripesc,

Nu se-aud nici ciocăniri,

Urșii nu mai mormăiesc

Cum ar fi la-lor meniri...

Totu-i trist și melancolic

Cât mai stăm așa nostalgici

Sentimentul nostru toxic

Devenind tot mai magmatic.

Muzica-i cam fără sens,

Dansu-i făr’ de înțeles,

Timpul stă în contrasens

Trecând totul în exces...

12.10.24