Bunicul meu
Bunicul meu,
Îmi spune mereu:
Să fii cuminte
I-a mea rugăminte
E atât de duios
Pe cât și de haios!
Spuneam ca n-are dreptate
Dar făceam multe păcate...
Priveam în ochii lui
Fiind așa căprui
Frumoși ca niște zmei
Culeși din flori de tei.
Înțelepciune multă are,
Dar și ani mulți are,
Iar eu, precum o floare,
Mă uit la mândru' Soare!
22.07.2021
Category: About parental home
All author's poems: Ababii Faina
Date of posting: 17 октября 2024
Added in favorites: 1
Views: 278
Poems in the same category
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Graiul amintirilor
(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).
Mi-aduc aminte de ai mei
Bãtrâni de altãdatã...
De vremea când mergeam cu ei
Sã strângem snopii de tulei
Şi când bunicul îmi era
Mai mult decât un tatã.
Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,
Sã intre bunu-n tindã!
Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,
Simt apa rece din fântâni;
Şi n-are cum!... Da, n-are cum,
Un dor sã nu mă prindã!
Mã vãd din nou, parcã-n ocol
Umplând borcane goale
Şi cu nisip, şi cu nãmol
Ieşind afarã-n capul gol,
Pe când fierbea, la foc domol,
Ciolanul, pe sarmale.
Mi-aduc aminte ca acum
Şi lacrimi curg şiroaie...
Cum se-nãlţa din coşuri, fum,
Şi cum sãream, cum sã vã spun...
În balta tulbure din drum
Dupã o zi de ploaie.
Mi-e dor de turmele de miei,
De holdele arate;
De primãveri, de ghiocei,
De grauri, ce-aduceau cu ei
Vreun cântec sau vreun obicei,
Din ţãri îndepãrtate.
Şi cum sã nu îţi aminteşti
Ieşirile-n naturã,
De liniştea din Dobârleşti,
De verile scãldate-n foc,
De soare, de cãldurã...
De vechiul ceai din flori de soc,
De vreun drumeţ, care-avea loc
La noi în bãtãturã?
De mama, care ne-aştepta
Cu turte, în cãmarã,
De ciorba care clocotea
Sub jarul "foc şi parã",
De rândunica ce ţipa,
Din zori şi pânã-n searã!...
Ah, Doamne, caldã mai era
Cãsuţa de la ţarã!
De toamna, ce punea-n cântar
Veşmintele, ca plumbul;
De prima zi a lui Gustar
Când bunu', mare gospodar,
Îşi pregãtea un pãlimar
Sã suie-n pod porumbul.
De-atâtea ori am strãbãtut
Cãrãrile Poienii!
Când vântul trist, trecea tãcut
Mişcându-mi oalele de lut...
Şi-atâtea toamne au trecut
De-atunci, prin sita vremii!
De iernile care, venind,
Pãreau cã nu mai pleacã;
De când strângeam trifoiu-n Grind,
De vechi rugini, care se prind
De piatra coasei, care stã
De astã-varã-n teacã...
Dar, în sfârşit, plecau tiptil
Şi fãrã sã-mi dau seama;
Iar eu fugeam, fiind copil
Şi aprindeam câte-un fitil,
Dorind sã vinã-ntâi april,
S-o pãcãlesc pe mama...
Aşa fusese pe la noi,
Cu multã vreme-n urmã.
Dar, parcã totul s-a schimbat:
Plecat-au oamenii din sat,
De-ogoare nu le-a mai pãsat,
Nici câinilor, de turmã.
Deplâng, după atâţia ani,
Acele scumpe clipe!...
Mã tem cã vor rãmâne-orfani
Mai-tinerii contemporani,
Având şi case, având şi bani,
Statut de "tipi" şi "tipe":
Din vremurile de demult,
Nu fac icoane şi nici cult
Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,
Nicicând sã se-nfiripe!...
Rugăciuni de seară
Bunico, mai vreau să te îmbrățișez
Măcar o dată până voi mai crește.
Zâmbetul tău radiant pe fața ta,
Vorbele blânde nu se găsesc nicăieri.
Doar goluri șterse în amintiri,
Oare să mai aud cântecul de leagăn
Și poveștile nespuse noapte de noapte,
Lucrurile spuse în pilde înțelepte?
Oare cât te mai poți juca?
Oare cât vei merge cu mine departe?
Oare cât mă vei mai mângâia?
Oare câte rugi îmi vei spune?
Singuri rămânem amândoi,
Seara, bucate noi pregătim.
Gusturi străvechi mai înfloresc,
Încă o dată au mai spus rugile din lacrimi.
În brațele tale mă simt acasă,
Chiar dacă departe de casa părintească.
Mai vorbesc un grai de limbă strămoșească,
Lumea se tot schimbă, dar ochii rămân cu timpul.
Să mă vadă sus, printre munți,
Iarăși murmură cuvintele de tristețe.
Lacrimi de apă lină lasă veselia,
M-ai văzut mai mult crescând.
Iar eu, acum, cu gând la stele,
Oare stai tu bine printre ele?
Oare mai zâmbești ca altă dată?
Oare te mai joci cu copiii stelelor ca înainte?
Și spune căldura sufletului rece
Că totuși bine în freamătul sinelui.
Mergi cu sfială ca râu schimbător de timp,
Pene ce îți scriu pașii ca de înger păzitor.
Și n-am uitat povestea celor 12 neclintiți,
O port ca o taină în minte.
Rezidă amintirile casei strămoșești,
Iacă, eu și-acu’ mai aștept un glas.
Uite că nu are cine să mă strige,
Nu are nimeni să mă mai dojenească.
Mi-ai lăsat comori neuitate,
Și acum citesc scrisorile cu sfială.
Parintii
Poate părinții mei n au plecat în străinătate
Dar nici nu i am avut aproape.
Mereu era ceva
Ce ii preocupa
Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice
Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați
Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam
Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam
Mi am dorit o casă veșnic luminată
Nu una dezbinată in bucăți de piatră
Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea
Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie
Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii
Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes
Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma
Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre
Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată
Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.
Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…
Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare
Cântarea limbii române
Limba noastră cea română,
Limba întregului popor
Ce își are rădăcină
Dintr-un plai nemuritor.
Un izvor fără oprire
A unui neam nemărginit
Ce nu îşi are înlocuire
Pe acest pämânt sfințit!
Dulce limbă românească:
Limba mamei, grai matern
E o limbă dumnezeiască-
Pentru un patriot etern.
Să transmitem viitoarei generații,
Și să nu uităm întâmplător
Căsuţa cu acoperiş din paie
Şi mirosul pâinii din cuptor!
Floare eternă e limba maternă
Icoană a poporului sfânt
Ce durerea mereu ţi-o alină
Si-ti presară-n suflet al ei veşmânt.
Să porți cu demnitate
Ce strămoșii au clădit,
Și cu propria-ti capacitate
Tu să ai un merit vădit.
Dor de casa
Suntem vise
Scantei intr-o suflare de pamant
Senin imi curg prin minte
Imagini de pe cand
Suava mângâiere a mamei
Ma legana incet
Cu de glasul blând si cânt de nanã
Ma adormea de seara
Cand noaptea peste zi se asterne
Si incetul iar se simte
Parca aievea apar
Frâmpturi de timp,
Pe prispa casei parintesti
Cand mama usa-mi deschidea
Mirosul nãbusit de cozonac
Ca o mireasma ma cuprinde
De parca ieri era pe cand…
Copilarie te zburdam pe camp
Si dealuri de padure
Plimbatum prin tot satul
Si pe inserate
Mama acasa ma striga.
Cu plita incinsa
Si cocoacea ce scrâsnea
De focul prins in soba.
Pe geam primveam afara
Cum omatul iar imbraca
Satul cu a sa haina alba
Mirific peisaj de iarna
Copilaria tu mi-o tesi.
Te rog sa mi fie o vesnicie
Din suflet sa nu pleci.
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Graiul amintirilor
(Experienţele, locurile şi personajele prezentate, sunt specifice timpurilor trãite de autor).
Mi-aduc aminte de ai mei
Bãtrâni de altãdatã...
De vremea când mergeam cu ei
Sã strângem snopii de tulei
Şi când bunicul îmi era
Mai mult decât un tatã.
Cum scârţâia uşa-n ţâţâni,
Sã intre bunu-n tindã!
Vãd coasa ce-o ţinea în mâini,
Simt apa rece din fântâni;
Şi n-are cum!... Da, n-are cum,
Un dor sã nu mă prindã!
Mã vãd din nou, parcã-n ocol
Umplând borcane goale
Şi cu nisip, şi cu nãmol
Ieşind afarã-n capul gol,
Pe când fierbea, la foc domol,
Ciolanul, pe sarmale.
Mi-aduc aminte ca acum
Şi lacrimi curg şiroaie...
Cum se-nãlţa din coşuri, fum,
Şi cum sãream, cum sã vã spun...
În balta tulbure din drum
Dupã o zi de ploaie.
Mi-e dor de turmele de miei,
De holdele arate;
De primãveri, de ghiocei,
De grauri, ce-aduceau cu ei
Vreun cântec sau vreun obicei,
Din ţãri îndepãrtate.
Şi cum sã nu îţi aminteşti
Ieşirile-n naturã,
De liniştea din Dobârleşti,
De verile scãldate-n foc,
De soare, de cãldurã...
De vechiul ceai din flori de soc,
De vreun drumeţ, care-avea loc
La noi în bãtãturã?
De mama, care ne-aştepta
Cu turte, în cãmarã,
De ciorba care clocotea
Sub jarul "foc şi parã",
De rândunica ce ţipa,
Din zori şi pânã-n searã!...
Ah, Doamne, caldã mai era
Cãsuţa de la ţarã!
De toamna, ce punea-n cântar
Veşmintele, ca plumbul;
De prima zi a lui Gustar
Când bunu', mare gospodar,
Îşi pregãtea un pãlimar
Sã suie-n pod porumbul.
De-atâtea ori am strãbãtut
Cãrãrile Poienii!
Când vântul trist, trecea tãcut
Mişcându-mi oalele de lut...
Şi-atâtea toamne au trecut
De-atunci, prin sita vremii!
De iernile care, venind,
Pãreau cã nu mai pleacã;
De când strângeam trifoiu-n Grind,
De vechi rugini, care se prind
De piatra coasei, care stã
De astã-varã-n teacã...
Dar, în sfârşit, plecau tiptil
Şi fãrã sã-mi dau seama;
Iar eu fugeam, fiind copil
Şi aprindeam câte-un fitil,
Dorind sã vinã-ntâi april,
S-o pãcãlesc pe mama...
Aşa fusese pe la noi,
Cu multã vreme-n urmã.
Dar, parcã totul s-a schimbat:
Plecat-au oamenii din sat,
De-ogoare nu le-a mai pãsat,
Nici câinilor, de turmã.
Deplâng, după atâţia ani,
Acele scumpe clipe!...
Mã tem cã vor rãmâne-orfani
Mai-tinerii contemporani,
Având şi case, având şi bani,
Statut de "tipi" şi "tipe":
Din vremurile de demult,
Nu fac icoane şi nici cult
Dar ştiu cã n-or mai vrea nicicând,
Nicicând sã se-nfiripe!...
Rugăciuni de seară
Bunico, mai vreau să te îmbrățișez
Măcar o dată până voi mai crește.
Zâmbetul tău radiant pe fața ta,
Vorbele blânde nu se găsesc nicăieri.
Doar goluri șterse în amintiri,
Oare să mai aud cântecul de leagăn
Și poveștile nespuse noapte de noapte,
Lucrurile spuse în pilde înțelepte?
Oare cât te mai poți juca?
Oare cât vei merge cu mine departe?
Oare cât mă vei mai mângâia?
Oare câte rugi îmi vei spune?
Singuri rămânem amândoi,
Seara, bucate noi pregătim.
Gusturi străvechi mai înfloresc,
Încă o dată au mai spus rugile din lacrimi.
În brațele tale mă simt acasă,
Chiar dacă departe de casa părintească.
Mai vorbesc un grai de limbă strămoșească,
Lumea se tot schimbă, dar ochii rămân cu timpul.
Să mă vadă sus, printre munți,
Iarăși murmură cuvintele de tristețe.
Lacrimi de apă lină lasă veselia,
M-ai văzut mai mult crescând.
Iar eu, acum, cu gând la stele,
Oare stai tu bine printre ele?
Oare mai zâmbești ca altă dată?
Oare te mai joci cu copiii stelelor ca înainte?
Și spune căldura sufletului rece
Că totuși bine în freamătul sinelui.
Mergi cu sfială ca râu schimbător de timp,
Pene ce îți scriu pașii ca de înger păzitor.
Și n-am uitat povestea celor 12 neclintiți,
O port ca o taină în minte.
Rezidă amintirile casei strămoșești,
Iacă, eu și-acu’ mai aștept un glas.
Uite că nu are cine să mă strige,
Nu are nimeni să mă mai dojenească.
Mi-ai lăsat comori neuitate,
Și acum citesc scrisorile cu sfială.
Parintii
Poate părinții mei n au plecat în străinătate
Dar nici nu i am avut aproape.
Mereu era ceva
Ce ii preocupa
Și de mică eu voiam să mă joc cu ei orice
Să mă învelească la culcare și să mi spună povești cu prinți si prințese si împărați veșnic bogați
Mi am dorit un tată care să mă ia in brațe de dragul meu, ci nu doar când mă loveam
Mi am dorit o mamă cu care timpul mi l petreceam
Mi am dorit o casă veșnic luminată
Nu una dezbinată in bucăți de piatră
Mi ai dorit un tată care mă observa, ci nu unul care doar mă privea
Mi am dorit o mamă ce ma umplea de fericire, ci nu una blocată in bucătărie
Mi am dorit o viața cu mai puține probleme, cu mai puține datorii si mai multe bucurii
Mi am dorit părinți care să mă ajute să cresc, ci nu părinți blocați in afaceri de succes
Mi am dorit si mi am dorit si doresc degeaba intr una, mi as dorii la nesfârșit dacă se întâmpla pana acuma
Mi am dorit o familie ca in poveștile regale, un bărbat și o femeie și fără daune morale, fără certuri și necazuri intre rude si neveste, intre tați și frați și mame ce se ascund dupa ferestre
Părinții mei n au fost plecați, intr o tară mai bogată, au stat și au indurat problemele ce au venit cu ei deodată
Mi am dorit, o viața ca in povești, fără grija banilor sau grijile sufletești, mi am dorit un tată care să vadă cu inima mai mult decât au văzut ochii lui prima știre de la tv.
Mi am dorit o viață buna, fără scandal sau drame amestecate cu traume, mi am dorit o mamă care să schimbe ce i greșit in bine pentru ea, pentru mine pentru sora si pentru mamaia, pentru neamul ei urât de cei din jur, pentru familia ei bună ce și au pus la gât un șnur când au acceptat poverile pe care tata le a format, când au acceptat regulile de a sta la ei in sat, de a sta departe de tot ce înseamnă iubire fată de mine sau Miruna sau orice nepot de-o fire…
Mi am dorit, cam pre multe… dar nu mă opresc aici caci multe dintre ele sunt doar niște frici, de care voi scăpa ușor in lumea mea, lumea in care… mama si cu tata imi aduc doar alinare
Cântarea limbii române
Limba noastră cea română,
Limba întregului popor
Ce își are rădăcină
Dintr-un plai nemuritor.
Un izvor fără oprire
A unui neam nemărginit
Ce nu îşi are înlocuire
Pe acest pämânt sfințit!
Dulce limbă românească:
Limba mamei, grai matern
E o limbă dumnezeiască-
Pentru un patriot etern.
Să transmitem viitoarei generații,
Și să nu uităm întâmplător
Căsuţa cu acoperiş din paie
Şi mirosul pâinii din cuptor!
Floare eternă e limba maternă
Icoană a poporului sfânt
Ce durerea mereu ţi-o alină
Si-ti presară-n suflet al ei veşmânt.
Să porți cu demnitate
Ce strămoșii au clădit,
Și cu propria-ti capacitate
Tu să ai un merit vădit.
Dor de casa
Suntem vise
Scantei intr-o suflare de pamant
Senin imi curg prin minte
Imagini de pe cand
Suava mângâiere a mamei
Ma legana incet
Cu de glasul blând si cânt de nanã
Ma adormea de seara
Cand noaptea peste zi se asterne
Si incetul iar se simte
Parca aievea apar
Frâmpturi de timp,
Pe prispa casei parintesti
Cand mama usa-mi deschidea
Mirosul nãbusit de cozonac
Ca o mireasma ma cuprinde
De parca ieri era pe cand…
Copilarie te zburdam pe camp
Si dealuri de padure
Plimbatum prin tot satul
Si pe inserate
Mama acasa ma striga.
Cu plita incinsa
Si cocoacea ce scrâsnea
De focul prins in soba.
Pe geam primveam afara
Cum omatul iar imbraca
Satul cu a sa haina alba
Mirific peisaj de iarna
Copilaria tu mi-o tesi.
Te rog sa mi fie o vesnicie
Din suflet sa nu pleci.
Other poems by the author
Miez de primăvară
Pe Pământul însetat,
Mereu cercetat,
Soarele s-a răsfățat,
Strălucind neîncetat.
Timpul s-a păstrat
C-un frig neașteptat
Și-n miez de primăvară
Gerul te doboară.
Totu-i bine și frumos
De faci totul cu folos,
Fără a fi capricios
Nu vei fi bolnăvicios.
Ascultă de la mine
Și atent reține,
Ai grijă de tine
Ca sa fie totul bine.
11.05.24
Strigătul Inimii
...
Să nu-ndrăznești să uiți vreodată
Că-n orice colț al lumii n-ai fi tu,
Bătaia de la a mea inimă este gradată
Cu infinita iubire, ce mi-o dai doar tu!
Eu mereu voi fi alături de tine, mereu,
Nu contează ce se află-n jurul tău,
Eu mereu calea-ți voi lumina, mereu,
Chiar dacă te vei afla-ntr-un hău!
...
...
Iubindu-te mereu prin dulcile-mi cuvinte-n fapte.
16.10.24
Dragostea prin cărți
În fiecare carte dragostea-i ca și un basm,
Un basm frumos, cu fantezii rămase-n vis,
Cu sentimentele trăite-n mare 'ntuziasm
Ce stau doar după cheia unui lacăt închis.
Momente plăcute poți începe să trăiești,
Clipe imaginare poți începe să percepi,
De fiece dată când un roman îl recitești
Cu un sens ce mai adânc îl tot concepi.
Ori de câte ori auzi o nouă replică-n sondaj
Cum că... dragostea reală-i doar prin cărți...
Doar după acel îndepărtat... tainic pasaj...
Mereu parcă ți-ar rupe inima-n bucăți...
De ce, de ce să fie doar prin cărți,
De ce să nu fie și-n reala vreme,
De ce să nu mai fie ș-prin alte părți,
Să cutremure prin orice culme?
De ce nu credem c-ar fi posibilă voința,
C-ar fi posibil să luptăm cu încredere,
Să mergem înainte mereu tot cu știința
Că doar fațada-i făcută din acele litere?
15.10.24
În umbra Cometei
A doua oară când văd luna
Stând culcată lângă geam,
Dar e alta-mi spune-ntruna
Lacrima ce-o tot pierdeam....
Prima mea țintire-n astă toamnă,
Spre luciul fermecat în diafragmă
Era la poza noastră, mai deseamă,
Când o priveam tot mai cu teamă.
La secunda încercare în a o privi
Striga cu îndurerare și se liniști,
Și-amintea încet, estetic a grivi
Ca-n desenul ce nicicând nu-l ști.
O cometă mai târziu ar fi căzut
Văzând doar un singur meteor,
Izbindu-se de tot lucrul făcut
Luând-l iar peste-al său picior...
Într-o clipită totul s-a stricat,
Fiind total de ne-nteles,
De parcă, nimic n-ar fi existat,
Asta a fost menit de-ales.
Meteorul a plecat făr' ca să termine
Fenomenul conceput făr' de planuire
În stare totu-n jur să exerermine
Rezolvând cu o simplă învinuire...
Inima-n infinitul de bucăți s-a rupt
În timpu-n care tot scruta iubirea
Pe luna-n care trebuia din nou să lupt
Pentru a găsi rătăcita-mi fericirea...
Nou capitol
Per ansamblu-n evocare,
Pe deplin, fiind memoral
Prin ticheta de stocare
Visul chiar că-i doar banal.
Porumbelul a zburat
Cu aripile-n neant,
Fiind tot mai fermecat,
Vidul cel predominant.
Meditația-n peisaj,
În frunza-ți de toamnă
E ca lirica-n sondaj,
Ca o rimă mai de seamă.
A fost bine, a fost rău,
Să lăsăm în pozitiv.
Timpul fuge prin pârău
Plus-minus infinitiv.
Noua poartă s-a deschis,
Nou capitol s-a-nceput.
Vechea poartă s-ar fi-nchis,
Dar urma ei, nu s-a pierdut.
Miez de primăvară
Pe Pământul însetat,
Mereu cercetat,
Soarele s-a răsfățat,
Strălucind neîncetat.
Timpul s-a păstrat
C-un frig neașteptat
Și-n miez de primăvară
Gerul te doboară.
Totu-i bine și frumos
De faci totul cu folos,
Fără a fi capricios
Nu vei fi bolnăvicios.
Ascultă de la mine
Și atent reține,
Ai grijă de tine
Ca sa fie totul bine.
11.05.24
Strigătul Inimii
...
Să nu-ndrăznești să uiți vreodată
Că-n orice colț al lumii n-ai fi tu,
Bătaia de la a mea inimă este gradată
Cu infinita iubire, ce mi-o dai doar tu!
Eu mereu voi fi alături de tine, mereu,
Nu contează ce se află-n jurul tău,
Eu mereu calea-ți voi lumina, mereu,
Chiar dacă te vei afla-ntr-un hău!
...
...
Iubindu-te mereu prin dulcile-mi cuvinte-n fapte.
16.10.24
Dragostea prin cărți
În fiecare carte dragostea-i ca și un basm,
Un basm frumos, cu fantezii rămase-n vis,
Cu sentimentele trăite-n mare 'ntuziasm
Ce stau doar după cheia unui lacăt închis.
Momente plăcute poți începe să trăiești,
Clipe imaginare poți începe să percepi,
De fiece dată când un roman îl recitești
Cu un sens ce mai adânc îl tot concepi.
Ori de câte ori auzi o nouă replică-n sondaj
Cum că... dragostea reală-i doar prin cărți...
Doar după acel îndepărtat... tainic pasaj...
Mereu parcă ți-ar rupe inima-n bucăți...
De ce, de ce să fie doar prin cărți,
De ce să nu fie și-n reala vreme,
De ce să nu mai fie ș-prin alte părți,
Să cutremure prin orice culme?
De ce nu credem c-ar fi posibilă voința,
C-ar fi posibil să luptăm cu încredere,
Să mergem înainte mereu tot cu știința
Că doar fațada-i făcută din acele litere?
15.10.24
În umbra Cometei
A doua oară când văd luna
Stând culcată lângă geam,
Dar e alta-mi spune-ntruna
Lacrima ce-o tot pierdeam....
Prima mea țintire-n astă toamnă,
Spre luciul fermecat în diafragmă
Era la poza noastră, mai deseamă,
Când o priveam tot mai cu teamă.
La secunda încercare în a o privi
Striga cu îndurerare și se liniști,
Și-amintea încet, estetic a grivi
Ca-n desenul ce nicicând nu-l ști.
O cometă mai târziu ar fi căzut
Văzând doar un singur meteor,
Izbindu-se de tot lucrul făcut
Luând-l iar peste-al său picior...
Într-o clipită totul s-a stricat,
Fiind total de ne-nteles,
De parcă, nimic n-ar fi existat,
Asta a fost menit de-ales.
Meteorul a plecat făr' ca să termine
Fenomenul conceput făr' de planuire
În stare totu-n jur să exerermine
Rezolvând cu o simplă învinuire...
Inima-n infinitul de bucăți s-a rupt
În timpu-n care tot scruta iubirea
Pe luna-n care trebuia din nou să lupt
Pentru a găsi rătăcita-mi fericirea...
Nou capitol
Per ansamblu-n evocare,
Pe deplin, fiind memoral
Prin ticheta de stocare
Visul chiar că-i doar banal.
Porumbelul a zburat
Cu aripile-n neant,
Fiind tot mai fermecat,
Vidul cel predominant.
Meditația-n peisaj,
În frunza-ți de toamnă
E ca lirica-n sondaj,
Ca o rimă mai de seamă.
A fost bine, a fost rău,
Să lăsăm în pozitiv.
Timpul fuge prin pârău
Plus-minus infinitiv.
Noua poartă s-a deschis,
Nou capitol s-a-nceput.
Vechea poartă s-ar fi-nchis,
Dar urma ei, nu s-a pierdut.