Bunicul meu

Mi-e dor de casa părintească
și de părinții care nu încetau să mă iubească,
Mi-e dor de pâinea caldă dincuptor
Mi-e dor, mi-e dor și iar îmi este dor.

Casa părintească e ca o mamă
Mereu ne iubește și la ea ne cheamă,
Nu am să uit casa cea
În care am petrecut toată copilăria mea.

Casa părintească o iubesc
și în ea am de când viața întreagă să trăiesc.

Autor Luciana Botezatu

Oh, vai, bãtrânii noştri, ce repede plecarã:

Unul toamna trecutã, iar altu-n primãvarã!

S-au dus, lãsând în urmã pãreri de rãu şi doruri

Dar, totodatã, stimã, şi cinste, şi onoruri.

Îmi stãruie în minte chipul bunicii mele

Care-mi veghease paşii în zilele acele

Ce nu le poate şterge uitarea, niciodatã,

Şi nici sã le îngroape, bucatã cu bucatã!

C-un sac de ani în spate, cu boli de o valizã,

Din ce în ce mai grave, la orice analizã,

Lãsã pâinea-nvelitã în şterguri de mãtasã,

Şi lacrime pe faţã şi locul gol în casã.

O întrevãd aievea, pe ea, la fel de vie

Cum ne punea gogoşii fierbinţi, în farfurie;

Un caş întreg, şi lapte, şi un cofraj cu ouã,

Uitând complet de sine şi dându-ni-le nouã.

Bunicul - om destoinic, veghea gospodãria

Şi saluta sfielnic, scoţându-şi pãlãria.

Râdea, de vreunu-n spate-i cerca sã se cocoaţe

Şi ne pupa pe frunte, ţinându-ne în braţe...

Ei nu mai sunt. Dar chipul le stãruie prin vreme,

Prin dalbele petale de crini şi crizanteme,

Prin doruri nãzuite, cântate-n româneşte,

Prin steaua ce rãsare, când soarele-asfinţeşte.

                                   ☆

Mi-e tare dor de coşul şi lemnele din şurã,

De mãmãliga caldã, ce se topea în gurã.

De vocea îngereascã ce fredona-n surdinã,

Cântãrile din harfã, pe drum sau în grãdinã.

Mã tem numai, ca teama-mi sã nu se-adevereascã:

De-a nu gãsi pe nimeni în casa bãtrâneascã...

Un frig parcã mã prinde...ce nu îl pot descrie

Oare e frig afarã? Sau numai mi-e frig mie?...

La casa cea bãtrânã, mã vãd acum pe mine

Sãtul de alergare prin multe ţãri strãine.

În curte nu e nimeni. Strig tare: "Mamã! Tatã!"

Caut-a deschide poarta. Dar poarta... încuiatã!

22.09.2021, Doornik, Belgia 

Poezia evocã locuri şi timpuri trãite sau cunoscute de autor.

Mi-e dor de lanul meu de grâu,

Mi-e dor de fânul moale,

Mi-e dor sã mai ţin calu-n frâu,

Când el o ia la vale!...

Mi-e dor sã vãd cum cresc din nou

Rãsadul meu şi ceapa

Şi sã aud acel ecou,

Când Bunu' bate sapa!

Mi-e dor nespus sã mã mai duc

La pândã, în Fundata,

Şi sã mã urc în vârf de nuc,

Ca sã mã vadã tata.

Mi-e dor de Cornu rãcoros,

Mi-e dor de Câmpu-Babii,

Mi-e dor sã mã mai plimb pe jos,

Cu Cipri şi cu Gabi!

Mi-e dor sã stau şi sã mã mir

Cum trec pe drum, flãcãii,

Ca sã se uite ore-n şir,

La peşti, la Gura-Vãii.

                   ☆

Cumplite doruri te cuprind,

De mamã şi de tatã,

De dulcea linişte din Grind,

De satul de-altãdatã!

Te vezi aievea, peste vremi,

Plimbându-te-n grãdinã

Şi-n tine însuţi tu te temi

Cã nu au sã mai vinã...

Casă părintească leagăn îngeresc

acolo doi ochi dragi duios privesc

Casă părintească ești magnet divin

unde nu aș fi, la tine revin.

Casă părintească suflet de dor plin

când ajung la tine genunchii îmi înclin

Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc

casă părintească, veșnic te iubesc.

Casă părintească tu ești vocea mamei care,

și acum o aud cum ne strigă la mâncare

Casă părintească cu geamuri spre drum

de acolo am pornit în viață  om bun.

Casă părintească, cuibușor de rai

inima ta bate după cânt de nai

Aici fost-am educat în spirit creștin

Casă părintească locul meu divin.

Când fraţii între ei nu mai cuvântă,

Se adună norii negri peste casă,

Pe a bătrână asta o-nspăimântă,

Şi încet, încet tristeţea o apasă.

Când fraţii între ei nu-şi mai zâmbesc,

Se întorc icoanele cu faţa la perete,

Şi-a lor păcate tainic le jelesc.

Rugând pe Dumnezeu să-i ierte.

Când fraţii nu-şi mai amintesc copilăria,

Şi larma din odăi a înnăbuşit-o,

La casă i se crapă zilnic temelia,

Şi plânge joaca ce ani a găzduit-o.

Când fraţii se blestemă-n jurăminte,

De suferinţa celuilalt nu le mai pasă,

Părinţilor le plânge crucea pe morminte,

Şi vor din cripte să se întoarcă acasă.

Când sângele de mamă urând l-au diluat,

Iar inima încet, încet se împietreşte,

Cu toţii deopotrivă ei sunt de condamnat,

Şi nici nu merită a mai trăi frăţeşte.

Să uiți de casa părintească
E cel mai nou păcat din lume
Unii pleacă să muncească
Să-și facă un viitor, un nume

Să nu uiți de mamă și de tată
Doar ei știu cât ți-e de greu
Să le mai calci pragul înc-o dată
Că ușa-i deschisă mereu

Să nu uiți nici de bunicii
În a căror brațe adormeai
Sunt cei ce făceau față fricii
Pe care tu o dobândeai

De frați, surori, nici nu mai spun
Sunt bine, ca de obicei
In cuvinte dorul nu pot să îl pun
Crește la fel cum cresc și ei

Anul Nou în prag răsare 

La filmul din cinema

Moș Crăciun, cum că dispare

Părăsind el tema așa...

Un copil în cale-i sare

Șoptindu-i să se oprească,

El doar drumul vede-n zare

Încetând să mai gândească...

Tristețea s-a împrăștiat

Pe la toți cei ce vedeau

Plecarea moșului înfumurat,

Pe care încă-l mai credeau...

Toți ca toți, dat mintea mea

Vedea cu totul altceva,

Vedea ceea de ce-s temea -

Plecarea ta altundeva...

Plecarea ta de negăsit

Departe, în universul infinit,

Doar centimetri de pășit,

Dar țarul junglei a foșnit...

Jungla sub a lui control se află,

Dar o junglă-i lumea-ntreagă?

Care-i sensul stapânirii în tiflă

Trăind apoi viața-ți neagă?

Îmi lipsește atât de mult

Căldura ce mă cuprindea

Cu gingășia de demult,

Din trecutul ce ardea...

Ardea în flăcări uriașe,

Dar nimic nu distrugea

Acum în salturi ucigașe 

Mocnește timpul ce fugea...

17.11.24

Bunica mea,

Frumoasă precum o stea

Seara cand ma adormea,

Povești îmi citea!

Seara dormeam

Frumos visam,

Cât mă legănam 

De tot ce-apucam.

Eram o prințesă

Atat de frumoasă, 

Coduceam un regat

Lângă prințul răsfățat!

Cel puțin asta-mi doream

De eram cu visu-n ram

Dar, așa vis a rămas

În cercul la compas...

Bunica mi l-a dat

Cât m-a răsfățat...

20.07.2021

Profesorii mei cei dragi,

Învățați ca niște magi!

Cei mai scumpi îmi sunteți

Prin tot ce-mi spuneți!

 ...

Compusă pe 05.10.2021

Ai căzut de șapte ori-

Ridică-te la a opta încercare,

Nu renunța în zori

De-ați cunoaște esența mare.

E greu atunci când n-ai cuvinte,

Când n-ai puterea de-a răspunde

Trăind primele-ți momente,

Fiind cele-și mai profunde.

Între Da și Nu nu știi ce să alegi

Ca să răspunzi ceea ce simți

Fără ca din nou ceva să negi

La întâmplarea neștiută - să eviți.

Încă nu-i târziu! De ce ții frâna?

Drumul ce nu-l vezi e liber,

Așteptă-n al său vis doar mâna 

Ce-i acoperă cumplitul ger...

28.11.24

O ploaie îngâmfată,

E mereu îmfumurată.

O ființă orgolioasă

E mereu pretențioasă.

Puternicul accent

...

09.05.24

Mărul otrăvit, dar gustos a fost,

A reușit și-a trezit, somnul adormit

Manifestându-și al sau dulce rost

Prin sărata-i patimă ce-a tot rănit.

Oriunde nu ar fi, tot nu este aici,

Perfecta vorbă-n care am tot privit 

M-ar fi lăsat doar cu prietenul arici

Ce-n orice colț m-a sprijinit.

N-o să-i uit gustul nicicând,

Fiind cel mai special simțit 

Oferindu-l timpu-ți sacrificând 

În jocu-ncare m-ai hoțit...