Autorul Bianca S.

Imi puneam luminițe de Crăciun la balcon

Ti-am zărit în trafic mașina cu motoru-i sonor

Era intr-una din zile, înainte de Ajun

Când tot omul așteaptă pe Mos Crăciun...

Mai târziu te-am zărit tot in trafic

La o răscruce de drumuri

Aș fi vrut un semn să-ți trimit...

Dar aveam mult praf pe geamuri.

Ce simt când uneori te mai văd?

Simt cum in suflet se face prăpăd...

Aș da orice din când în când să mai vorbim 

...Nu stiu ce imi doresc mai tare...

Cu-mbrătișări să ne inlănțuim, un vin...

Sau să las totul în uitare..

Înmărmuri pădurea 

Sub cerul cenușiu,

Cerne-n jur răcoarea 

Învăluită de pustiu.

Zarea -i udă și tăcută,

Pe creangă picură mărunt 

Și peste frunza căzută,

Crestată pe chipul cărunt.

Vântul urma și -o pierduse,

Învăluit de pâcla deasă.

Norii cuprinși de tuse,

Pe streșini greu apasă.

Pământul veșted amorțise 

Sub năframa zdrențuită.

Obrazu-n neted se zbârcise

De la frigura ce l irită.

Pe străzi umbre nebuloase 

Împrăștie fiori de gheață 

Să ne pătrundă pân la oase,

Purtändu -ne agale -n ceață...

O cioară croncăne la geam,

Jivina sforăie -n culcuș.

Noi la sobă ne lungeam,

Suflăm jarul în cäus..

Lasa-ma sa cad in vremuri
Să te găsesc ca pe-un proroc
Și să-mi prezici în sferturi
O dragoste din flori de busuioc

Să îmi prezici cuvant de zei
Să ma alinți ca în povești
Și purtând miros de tei
Să îmi spui că mă iubești

Sa-mi cânți o notă-n dungi
Si eu sa iti asculta cantarea
Uitandu-ma in ochii tai profunzi
Pe care ii geloasă marea

Mi-e teamă de teamă iubito, atât...

Știu că fricile-s moarte,

Le-am gonit mai demult,

Nici pe-ale tale nu le-am iertat,

Le-am alungat pe toate curând,

Știu asta când ți-am simțit

Al tău sacru și mistic sărut,

De fericire am plâns,încă mai plâng,

Mă ascund însă, nu îți arăt

Nici fericirea și nici vreun surâs,

Vreau să cădem în al iubirii abis,

Iar când râzi știu că renaști,

Pleci puțin de pe tristul pământ,

Eu te țin de mână cu iubire dar strâns..

Să te pierd, pentru mine nu-i scris,

Îți voi sta cu lumină în gând,

Mi-e teamă de teamă iubito, atât!

(24 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

unele lucruri din viața mea sunt asociate cu alte lucruri
chipul docil și umil al duhovnicului meu
îmi amintește de Dumnezeu
nu am aroganța păcătosului de a pretinde că l-am văzut pe Acesta
nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu
dar numai așa mă pot raporta
la forța invizibilă a lPirouetteumii, controlată de cineva,
prin chipul umil al duhovnicului sau al Simonei, profesoara mea de dans,
care este un înger întrupat în femeie
păstrând același mister al mișcării cerești
nimic nu este mai frumos decât expresia bucuriei Simonei de a trăi
pe ritmurile celei de-a 5-a simfonii a lui Beethoven și a lui Dumnezeu
nu poți înțelege asta dacă nu ai văzut niciodată zborul maiestuos al unei lebede negre

care tulbură cu aripile ei negre cu nuanțe de gri cerul albastru

Simona lăsa întotdeauna impresia că nu atinge pământul

ea păstrează întregul univers în vârful degetelor de la picioare
într-o mișcare perfectă "Arabesque"
și este în perfectă armonie cu universul
zboară în „Pas de deux” cu viața
într-un „Adage” perfect, ea crește în har și eleganță, devine fluidă,
„Pirouette” o ajută să-și scuture părul printre stele
 își trăiește intens viața, „Allegro” ca un colibri
da, Simona, este cea mai înaltă expresie a umanității…

Ți-am scris din nou ca altădată

Și văd că nu vrei să-mi răspunzi,

Tot ce-mi doresc este o întâlnire

Să pot să îți vorbesc, iar tu s-auzi

Nu vreau să-ți cer ceva anume

Și nici vreo scuză să-mi accepți,

Și doar să-ți zic ce s-a-ntâmplat

Că știu că un răspuns aștepți

Te-ai supărat și ai plecat în grabă

După ce vorbe grele ai aruncat,

Și ai rostit aprig mai multe-acuze

Cuvinte fără rost ce m-au marcat

Am încercat atunci să discutăm

Ca doi prieteni buni, poate iubiți,

N-ai acceptat deloc să am o vorbă

Ne-am despărțit foarte-nvrăjbiți

.........................................................

Acum tot sper să te întorci la mine

Fără s-avem nevoie de scrisoare,

Să ne iertăm pentru-n-mpăcare

Și să rostim...a fost o încercare!